Scrieri si previziuni apocaliptice

                                       
                                                  

 

,,Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăţia pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care le vor fura mica libertate pe care o vor avea,,

6 noiembrie 2021OltMedia

CITAT DIN CARTEA “LEGĂMÂNTUL SECRET”:

„Le vom păstra durata de viaţă scurtă şi minţile lor slabe în timp ce ne prefacem că facem contrariul. Vom folosi cunoştinţele noastre despre ştiinţă şi tehnologie în moduri subtile, astfel încât ei să nu vadă niciodată ce se întâmplă. Vom folosi metale moi, acceleratoare de îmbătrânire şi sedative în alimente şi apă, de asemenea, în aer. Vor fi acoperiţi de otrăvuri oriunde se vor întoarce.

Vom promite că vom găsi un leac din multele noastre fonduri, şi le vom da mai multă otravă. Otrăvurile chimice vor fi absorbite prin pielea idioţilor care cred că anumite produse de igienă şi înfrumuseţare prezentate de marii actori şi cântăreţi, le vor aduce tinereţea veşnică pe chip şi trup, şi prin gurile lor însetate şi înfometate, le vom distruge minţile şi sistemele organelor interne de reproducere. Din toate acestea, copiii lor se vor naște ca morți, cu handicap, și noi vom ascunde de la ei aceste informatii.

Otrăvurile vor fi ascunse în tot ceea ce-i înconjoară, în ceea ce beau, mănâncă, respiră şi poartă. Trebuie să fim ingenioşi în a distribui otrăvurile. O să-i învăţăm că otrăvurile sunt bune – cu imagini amuzante şi tonuri muzicale la Tv. Cei pe care-i caută vor fi de ajutor. Îi vom înrola pentru a ne împinge otrăvurile.

Vor vedea că produsele noastre sunt folosite în film şi se vor obişnui cu ele şi nu vor şti niciodată adevăratul lor efect. Când vor naşte, vom injecta otrăvuri în sângele copiilor lor şi îi vom convinge că-i ajutăm! Vom începe mai devreme, când minţile lor vor fi tinere, vom ţinti în copiii lor cu ceea ce copiii iubesc cel mai mult, lucruri dulci.Când li se vor descompune dinţii, îi vom umple cu metale care le vor ucide mintea şi le va fura viitorul.

Atunci când capacitatea lor de a învăţa le va fi afectată, am creat medicamente care îi vor face mai bolnavi şi le vor provoca alte boli , pentru care vom crea şi mai multe medicamente. Îi vom face docili şi slabi în faţa noastră, prin puterea noastră. Ei vor creşte deprimaţi şi obezi, şi când vor veni la noi pentru ajutor, le vom da mai multă otravă.

Le vom concentra atenţia asupra banilor şi bunurilor materiale, astfel încât ei să nu se conecteze niciodată cu sinele lor interior. Minţile lor ne vor aparţine, iar ei vor face cum spunem noi. Dacă vor refuza, vom găsi modalităţi de a pune în aplicare tehnologia care alterează mintea în vieţile lor.

Vom folosi frica, aceasta va fi arma noastră. Vom stabili guvernele lor şi vom stabili opunere în interiorul lor. Vom deţine ambele părţi. Ne vom ascunde mereu obiectivul, dar ne vom continua planul. Ei vor face munca pentru noi, iar noi vom prospera din truda lor.Familiile noastre nu se vor amesteca niciodată cu ale lor. Sângele nostru trebuie să fie pur (pentru că aşa este). O să-i facem să se omoare între ei când ni se vor împotrivi.

O să-i ţinem separaţi de unitate prin dogmă şi religie. Vom controla toate aspectele vieţii lor şi le vom spune ce să gândească și cum. Îi vom ghida cu amabilitate şi îi vom lăsa să creadă că se ghidează singuri.

Vom instiga la ură. să se urască între ei, prin fracţiunile noastre. Când o lumină va străluci printre ei, o vom stinge prin batjocură sau moarte, ceea ce ne convine cel mai mult. Îi vom face să-şi sfâşie inimile reciproc şi să-şi omoare propriii copii. Vom realiza acest lucru, folosind ura ca aliat al nostru, furia ca prietenul nostru. Ura îi va orbi în totalitate şi nu vor vedea niciodată că în conflictele lor, noi vom fi conducătorii lor.Vor fi ocupaţi să se omoare unul pe celălalt. Se vor scălda în propriul sânge şi îşi vor ucide vecinii, atâta timp cât vom vedea că ni se impotrivesc .Vom beneficia foarte mult de acest lucru, căci ei nu ne vor vedea, căci ei nu ne pot vedea. Vom continua să prosperăm de la războaiele lor şi de moartea lor. Vom repeta acest lucru până când obiectivul nostru final va fi realizat.

Vom continua să-i facem să trăiască în frică şi furie, le vom da imagini şi sunete. Vom folosi toate instrumentele pe care le avem pentru a realiza acest lucru. Uneltele vor fi furnizate de munca lor. O să-i facem să se urască pe ei înşişi şi pe vecinii lor.Vom ascunde întotdeauna adevărul divin de la ei, că suntem cu toţii unul. Asta nu trebuie să ştie niciodată! Le vom prelua pământurile, resursele şi bogăţia pentru a ne exercita controlul asupra lor. Îi vom păcăli să accepte legi care le vor fura mica libertate pe care o vor avea. Vom stabili un sistem de bani care îi va închide pentru totdeauna, ţinându-i pe ei şi pe copiii lor în datorii.

Îi vom acuza de crime şi vom prezenta o poveste diferită lumii, pentru că noi vom deţine toată mass-media. Vom folosi mass-media pentru a controla fluxul de informaţii şi sentimentele lor în favoarea noastră. Când se vor ridica împotriva noastră, îi vom zdrobi ca pe nişte insecte, pentru că ei sunt mai puțin de atât. Ei vor fi neajutoraţi pentru că nu vor avea arme.Îi vom recruta pe unii dintre ei pentru a ne face planurile, le vom promite viaţa veşnică. Recruţii vor fi numiţi “iniţiaţi” şi vor fi indoctrinati să creadă ritualuri false de trecere către tărâmuri mai înalte. Membrii acestor grupuri vor crede că sunt una cu noi, dar nu vor ști niciodată adevărul.

Ei nu trebuie să afle niciodată acest adevăr pentru că se vor întoarce împotriva noastră. Pentru munca lor vor fi răsplătiţi cu lucruri pământeşti şi cu titluri mari, dar niciodată nu vor deveni nemuritori şi nu ni se vor alătura, niciodată nu vor primi lumina şi nu vor călători printre stele. Nu vor ajunge niciodată în tărâmurile superioare, pentru că uciderea lor va împiedica trecerea spre tărâmul iluminării.  Asta n-o să afle niciodată.

Adevărul va fi ascuns în faţa lor, atât de aproape !Oh, da, atât de mare va fi iluzia libertăţii, încât ei nu vor şti niciodată că sunt sclavi

Profețiile arhim. Gavriil despre antihrist

– În perioada vremurilor de pe urmă nu vă uitaţi la cer: aţi putea fi înşelaţi de minunile ce se vor petrece acolo – puteţi să greşiţi şi să vă pierdeţi.

– Adepţii lui antihrist vor umbla dezgoliţi. Creştinii însă vor fi îmbrăcaţi cuviincios. Conform canoanelor bisericeşti femeia nu trebuie să poarte haine bărbăteşti. Îmbrăcămintea omului arată starea lui duhovnicească.

– Diavolul are 666 de mreje. În timpurile lui antihrist oamenii vor aştepta salvarea din cosmos. Aceasta va fi cea mai mare înşelare (momeală) a diavolului: omenirea va cere ajutor de la extratereştri, neştiind că aceea sunt demoni.

– Despre lupta sfinţilor proroci Enoh şi Ilie cu antihristul se va transmite la televizor.

– Când icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu de la Iviru („Portăriţa”) va purcede să părăsească Athosul, va începe dangătul clopotelor, bisericile în mod văzut i se vor închina, pentru a o petrece. Toate acestea vor fi arătate la televizor.

– Aceasta-i mila Domnului”, spunea stareţul.

– Va veni timpul, oamenii vor pleca în munţi. Dar să nu vă duceţi câte unul… În păduri şi munţi să mergeţi în grupuri mici.

– Pentru creştini cel mai mare chin va fi faptul, că ei singuri vor pleca în păduri, apropiaţii lor însă vor primi pecetea lui antihrist. Produsele pe care pun semnul lui antihrist nu vă pot dăuna. Aceasta încă nu este pecetea. Trebuie rostită rugăciunea „Tatăl nostru”, de însemnat cu sfânta cruce, de stropit cu aghiasmă şi astfel se va sfinţi orice hrană.

– Dacă vei fura, vei încălca una dintre cele zece porunci. Cine va proceda astfel îl va primi pe antihrist.

Omul credincios va nădăjdui în Dumnezeu. Iar Domnul în ultimele vremuri va săvârşi aşa minuni pentru poporul său, încât o mică frunzuliţă din copac îi va ajunge pentru o lună întreagă. Şi pământul nu va scădea; îi vei face cruce şi îţi va da pâine.

– Nu vă temeţi. Principalul este să nu fie primită pecetea lui antihrist pe mâna dreaptă şi pe frunte.

– Nu mâncaţi pâinea celui care a primit pecetea lui antihrist.

– În ultimele vremuri adepţii lui antihrist vor umbla la biserică, se vor boteza şi vor predica poruncile evanghelice. Însă nu-i credeţi pe cei care nu au fapte bune. Doar după fapte se poate recunoaşte adevăratul creştin.

– Credinţa adevărată îşi află loc în inimă, şi nu în minte (raţiune). Antihrist va fi urmat de cel ce are credinţa în minte, iar cel ce are credinţă în inimă, lesne îl va recunoaşte.

– Acum se încep evenimente importante. Astfel de pericol n-a fost pe pământ de la facerea lumii. Este ultimul… Imaginaţi-vă mama a cinci copii: cum poate să-i hrănească, fără a primi pecetea lui antihrist? Vedeţi ce curse întinde antihristul oamenilor. La început aceasta se va face benevol. Dar când antihristul se va înscăuna şi va deveni stăpânul lumii, îi va impune pe toţi să primească această pecete. Pe cei care nu o vor primi îi va declara trădători. Atunci va trebui de plecat în păduri; grupuri a câte zece-cincisprezece oameni. Însă nu vă duceţi câte unul sau doi: nu vă veţi salva… Veţi fi păziţi de Duhul Sfânt. Niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea. Dumnezeu vă va da înţelepciune cum să procedaţi. La sfârşitul vremurilor oamenii se vor mântui prin dragostea, smerenie şi bunătate. Bunătatea va deschide porţile Raiului, smerenia îi va duce încolo, iar dragostea îl va arăta pe Dumnezeu

              Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.   

   Dumnezeu îngăduie să se facă acum o zguduitură puternică. Vin ani grei. Vom avea încercări mari... S-o luăm în serios, să trăim duhovniceşte. Împrejurările ne silesc şi ne vor sili să lucrăm duhovniceşte. Şi este bine să facem aceasta cu bucurie şi de bunăvoie, iar nu cu mâhnire, de nevoie. Mulţi sfinţi ar fi dorit să trăiască în vremea noastră ca să se nevoiască.

Eu mă bucur că unii mă ameninţă că mă vor curăţa, fiindcă vorbesc şi le stric planurile. Noaptea târziu când aud din chilie pe careva sărind gardul, inima îmi bate dulce. Dar când strigă: A venit telegramă, să faci rugăciune pentru cutare bolnav îmi spun: Acesta a fost? S-a dus şi această ocazie!... Nu pentru că m-am îngreuiat de viaţă, ci mă bucur de moarte. Să ne bucurăm că ni se dă această ocazie astăzi. Are o răsplată foarte mare.

Mai demult, când se pornea vreun război, chiar şi cel care era în apărare mergea să se lupte pentru apărarea Patriei, a neamului său. Astăzi nu mai mergem să ne apărăm Patria sau să ne luptăm ca să nu ne ardă barbarii casele sau să ne ia sora şi s-o necinstească, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. În timpul ocupaţiei germane deveneai erou dacă nu salutai un german. Acum devii erou dacă nu saluţi pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente înfricoşătoare. Se vor da lupte duhovniceşti. Sfinţii se vor sfinţi mai mult şi spurcaţii se vor spurca şi mai rău. Cu toate acestea, înlăuntrul meu simt o mângâiere. Aceasta este o furtună şi numai nevoinţă are valoare, pentru că acum nu avem vrăjmaş pe Ali-Paşa sau pe Hitler sau pe Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea şi răsplată cerească.

Fie ca Bunul Dumnezeu să pună în valoare răul, prefacându-l în bine! Amin.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 35-36)

                                                                    Misteriosul număr 11

Considerat imperfect din punct de vedere biblic, numarul 11 semnifica dezorganizare sau haos, insa conform Cabalei reprezinta numarul puterii.

Prezenta acestui numar de-a lungul timpului, poate fi observata in numeroase evenimente :

Considerat imperfect din punct de vedere biblic, numarul 11 semnifica dezorganizare sau haos, insa conform Cabalei reprezinta numarul puterii.

Prezenta acestui numar de-a lungul timpului, poate fi observata in numeroase evenimente :

• Ordinul Cavalerilor Templieri a fost fondat in 1118 (1+1+1+8)
• in 19.03.1314 (de doua ori 11) Marele Maestru Jacques de Molay a fost ars pe rug
• celebrul ocultist Aliester Crowley considera numarul 11 magic, potrivit pentru numeroase operatiuni, dictonul sau preferat avand 11 cuvinte
• blestemul numarului 11 incepe cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, 01.11.1939 suma anului fiind egala cu 22, dublul lui 11
• numele lui Adolf Hitler are 11 litere
• John Kennedy a fost asasinat in 22 (dublul lui 11) noiembrie (luna 11) 1963, numele sau fiind format din 11 litere
• in urma unei lovituri de stat, in 11.09.1973 presedintele Salvador Allende este inlaturat, puterea in Chile fiind preluata de generalul Augusto Pinochet
• atacurile din 11.09.2001, turnurile gemene avand 110 etaje fiecare
• in 11.03.2004 trenurile din Madrid devin tinte
• in 11.07.2006 sapte explozii devasteaza metroul din Bombay
• in 11.03.2011 Japonia se cutremura
• New York City are 11 litere fiind statul cu numarul 11
• George W.Bush nascut in 11.07.1946 (11) are numele format din 11 litere
• Barack Obama nascut in 04.08.1961 (11) are de asemenea numele format din 11 litere

• Ordinul Cavalerilor Templieri a fost fondat in 1118 (1+1+1+8)
• in 19.03.1314 (de doua ori 11) Marele Maestru Jacques de Molay a fost ars pe rug
• celebrul ocultist Aliester Crowley considera numarul 11 magic, potrivit pentru numeroase operatiuni, dictonul sau preferat avand 11 cuvinte
• blestemul numarului 11 incepe cu cel de-al Doilea Razboi Mondial, 01.11.1939 suma anului fiind egala cu 22, dublul lui 11
• numele lui Adolf Hitler are 11 litere
• John Kennedy a fost asasinat in 22 (dublul lui 11) noiembrie (luna 11) 1963, numele sau fiind format din 11 litere
• in urma unei lovituri de stat, in 11.09.1973 presedintele Salvador Allende este inlaturat, puterea in Chile fiind preluata de generalul Augusto Pinochet
• atacurile din 11.09.2001, turnurile gemene avand 110 etaje fiecare
• in 11.03.2004 trenurile din Madrid devin tinte
• in 11.07.2006 sapte explozii devasteaza metroul din Bombay
• in 11.03.2011 Japonia se cutremura
• New York City are 11 litere fiind statul cu numarul 11
• George W.Bush nascut in 11.07.1946 (11) are numele format din 11 litere
• Barack Obama nascut in 04.08.1961 (11) are de asemenea numele format din 11 litere

                                            A  DOUA VENIRE A DOMNULUI HRISTOS DUPA SF.SCRIPTURI

    Iar ziua Domnului va veni ca un fur; atunci cerurile vor pieri cu vuiet mare; stihiile arzând, se vor desface şi  pământul şi lucrurile de pe el vor arde cu totul. Dar noi aşteptăm, potrivit făgăduinţei Lui, ceruri noi şi pământ  nou, în care locuieşte dreptatea” (2Petru 3, 7, 10, 13).   
     “Da, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia, după cum este fapta lui. Eu sunt Alfa şi  Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”…Da, vin curând. Amin. Vino, Doamne Iisuse! (Apoc.  22,12-13; şi 22, 20) 
     “şi am văzut cer nou şi pământ nou. Căci cerul cel dintâi şi pământul cel dintâi au trecut; iar marea nu mai  este.” (Apoc. 21,1).  
     “Iar cerurile de acum şi pământul sunt ţinute prin acelaşi Cuvânt (a lui Dumnezeu) şi păstrate pentru focul din  ziua Judecăţii şi a pieirii oamenilor necredincioşi.
     „El (Iisus) a zis către ei: Nu este al vostru a şti anii sau vremurile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa”  (Fapte 1,7) 
     “Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, decât numai Tatăl” (Matei 24,36).
     “Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul  Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24,30)

         A doua Venire a Domnului, să „judece viii şi morţii”, după Scripturile care revelează, astfel: „Te rog ferbinte,  înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care are să judece vii şi morţii, şi pentru arătarea Împărăţia  Lui” (2Tim.4,1). „Dar au să dea socoteală înaintea Celui ce este gata să judece vii şi morţii.” (1Petru 4,5), şi să

predea Împărăţia Tatălui (1Cor.15,24), şi să înceapă Împărăţia cerurilor (cf.Matei 11,12), Împărăţia Gloriei lui  Dumnezeu în care îşi va găsi împlinirea şi desăvârşirea Impărăţia-Bisericii lui Hristos din această viaţă şi  Univers, este unul din adevărurile fundamentale ale Bisericii creştine. Sf. Scripturi care descoperă Venirea a  doua a Domnului sunt multe, din care amintim câteva: Matei 24,3; 25,31; Luca 21,27; Marcu 13,24; Ioan 

5,22,27; Fapte 10,42; 17,31; Rom 2,2-7, 16; 14,9; 1Cor. 15,23-28, 52-54; 1Tes. 1,5-10; 2,19; 3,13; 4,15-17;  Iacov 5,7-8; 2Petru 1,16; 3,10, 12-13; 1Ioan ,28: Apoc. 20,11-15 etc. 

        In baza acestor Sf. Scripturi şi a altora, mărturisim în „Crezul de Credinţă”:„şi iarăşi va să vină (Iisus  Hristos Împăratul) cu mărire, să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit”.  

       A doua Venire a Domnului poartă, în Sf. Scripturi, diferite denumiri: „venire” sau „sosire”, ”arătare”,  „Împărăţie”” sau „arătare a măririi”: „şi să aşteptăm fericita nădejde şi arătare a slavei Marelui Dumnezeu şi  Mântuitorului nostru Iisus Hristos” (Tit 2,13 şi 1Petru 4,13).  

       Apoi „descoperire a Împărăţiei”, „descoperire a măririi” şi „Ziua Fiului Omului”, după Scriptura care zice:  „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul  Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă” (Matei 24,1-36 şi Luca 17,20-37; Col. 3,4). O altă Scriptură ne vorbeşte cum trebuie aşteptată arătarea Domnului: „Să păzeşti Porunca fără pată, fără vină, până

la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos” (1Tim. 6,14; şi 2Tim. 4,8).

       Despre a Doua Venire ne prezintă Însăşi Mântuitorul Hristos şi apoi apostolii în scrierile lor. Mântuitorul ne  descoperă despre marea zi a venirii Sale, zicând: „Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din  ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24,36).  

       În altă Scriptură Domnul ne vorbeşte despre acei ce se vor ruşina de El, în „acest neam desfrânat şi  păcătos”, ce se va întâmpla cu ei în Ziua Venirii Sale: ”Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele,  în acest neam desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu  sfinţii îngeri” (Marcu 8,38 şi Luca 9,26).  

       Cum s-a văzut în Scriptura de mai sus că „Venirea Fiului Omului” va fi „pe norii cerului cu putere şi cu  slavă multă”, şi vor „plânge toate neamurile văzându-L” (cf.Matei 24,30; Marcu 13,26;) şi „se vor jeli” (Apoc. 1,7).  

.Cum va fi Venirea a doua a Domnului Iisus?

  Venirea a Doua a Domnul nu va fi o apariţie neobservată de oameni şi popoare, deoarece ea va fi  trâmbiţată de îngeri: „şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din  cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalate margini” (cf. Matei 24,31; 1Cor. 15,52; 1Tes. 4,16). 

Şi este normal să fie aşa pentru că El este: ”...Singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” (1Tim.6,15).  

        Astfel, în drept şi adevăr, ne vorbeşte Însăşi Mântuitorul să nu se lase nimeni „amăgit de hristoşi şi de  prooroci mincinoşi” care vor apare şi vor zice:„Iată, Hristosul este aici sau acolo” (cf. Luca 17,23), ori în „cămară sau în pustie” (cf.Matei 24,26; Marcu 13,21), căutând să amăgească chiar pe cei aleşi prin semne şi prin minuni 

false (cf. Matei 24,24).

       Aceste preveniri din partea Mântuitorului sunt foarte importante pentru vremurile care vor veni. De aceea  Domnul ne prezintă Venirea Lui, în văzul întregii lumi, într-un mod deosebit, fiind ca „un fulger”, care se va arăta  „de la o margine şi luminează până la cealaltă parte de sub cer”, sau de la „Răsărit până la Apus” (cf. Matei 24,27; Luca 17,24).  

        In altă Scriptură se spune că: ”Ziua Domnul va fi ca un fur noaptea” (cf. Matei 24,43; Luca 12,39; 1Tes. 5,2;  2 Petru 3,10). Mântuitorul Hristos precizează aceste lucruri ucenicilor Săi credincioşi, de atunci şi din toate  vremurile, ca să nu se lase „amăgiţi de hristoşii şi proorocii mincinoşi”, pentru că nimeni nu ştie sfârşitul lui şi cu  atât mai mult sfârşitul lumii, şi a Venirii Domnului. De aceea dă şi îndemnul: „Privegheaţi, că nu ştiţi ziua şi nici  ceasul când va veni Fiul Omului” (Matei 25,13; 24,42).  

     

Despre Exhatologia individuală.

     

       Referitor la ucenicii credincioşi ai Domnului, de atunci şi din toate vremurile, este vorba de „exhatologia  individuală”, adică de trecerea la cele veşnice a ficăruia, în vremea pe care el nu o cunoaşte, şi când se va  întălni cu Dreptul Judecător Iisus Hristos la judecata particulară, imediat după moarte, iar la cea de obşte la 

sfârşit, despre care zice: „Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Să; şi atunci va răsplăti  fiecăruia după faptele sale” (Matei 16,27). Această „exhatologie individuală” conduce omul din toate vremurile la  înţelpepciunea de a se gândi fiecare mai întâi la sfârşitul lui, care poate fi în fiecare zi, decât a se gândi la  sfârşitul lumii.  

       De aceea Domnul pregăteşte generaţiile, dând diferite exemple despre a doua Sa Venire, zicând: „Şi  precum a fost în zilele lui Noe, aşa va fi şi venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop,  oamenii mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua în care a intrat Noe în corabie, şi nu au ştiut  până ce a venit potopul şi i-a luat pe toţi, la fel va fi şi venirea Fiului Omului” (Matei 24,37-39).  

Domnul a venit si vine, invizibil, prin puterile Sale divine.

     

     Mântuitorul Hristos a vorbit ucenicilor Săi şi înainte de Săptămâna Patimilor, despre arătarea Sa cu putere,  zicând: „Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe  Fiul Omului, venind în Împărăţia Sa” (Matei 16,28)  

       În această Scriptură Domnul a revelat ucenicilor şi Apostolilor Săi, că unii, din cei prezenţi atunci acolo, vor  trăi şi vor vedea cu ochii lor proprii venirea Domnului în toată puterea în Biserica-Împărăţiei Sale, prin  evenimentele cu putere care au avut loc, la dărâmarea a doua a Ierusalimului din partea Imperiului Roman, în  anul 70 d.Hr.  

       Acest eveniment istoric în viaţa poporului evreu a fost ca o „judecată particulară asupra Ierusalimului”  pentru ne primirea lui Mesia Hristos. Ori la aceea dată, Sf. Ap. şi Ev. Ioan, încă trăia, pentru că el a trăit până prin anul 100 A.D., cât şi altora la care le-a vorbit. „Judecata particulară asupra Ierusalimului” şi dărâmarea lui  este ca un semn a celor ce se vor petrece la sfârşitul lumii, când va veni Fiul Omului ca Judecător să judece 

lumea.

       Apoi dacă ne gândim la căderea Imperiului Roman, care o putem asemăna iarăsi cu o „judecată particulară asupra Romei” ca asupra Ierusalimului, pentru că impăraţii Imperiului din Roma au persecutat Biserica Creştină 300 de ani, până la Împăratul Constantin Cel Mare care a dat libertate Religiei Creştine prin Edictul de la Milano 

în 313 A.D.

        Astfel Fiul Omului, adică Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, a venit la acele evenimente, în chip nevăzut, în \ Împărăţia Sa, care este Biserica Creştină, şi a arătat mila Sa pentru apărarea credincioşilor Săi şi a judecat pe  împăraţii pământului pentru nedreptăţile lor, ca „Stăpânul stăpânilor şi Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor” 

(cf.1Tim.6,15; Apoc.17,14; Apoc.19,16), şi a adus libertate Bisericii Sale în lume prin Împăratul Constatntin şi  mama sa Elena, care era creştină  Iată, câteva Scripturi edificatoare care ne vor lămuri asupra acelui eveniment cutremurător al Ierusalimului 

de atunci, chiar din vorbirea Domnului Hristos, Care la intrarea în Ierusalim, înainte de Sf. Paşti, a zis: „Când Sa apropiat de cetate (de Ierusalim) şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, în ziua  aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine, când  duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile. şi te vor face una  cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea  cercetării tale” (Luca 19,41-44; Matei 24,1-2).  

      Altă Scriptură ne va arăta cum Domnul Iisus a deplâns viitorul Ierusalimu-lui, când a zis: „Ierusalime,  Ierusalime, care omori pe prooroci, şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi,  după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit. Iată, casa voastră vi se lasă pustie” (Matei 24,37-38). 

       Într-adevăr, casele poporului lui Israel au rămas pustii, Templu dărâmat de armatele Imperiului Roman în  70 A.D., iar poporul Israel s-a răspândit în toată lumea, până după al 2-lea război mondial, când Domnul ia  adunat înapoi în pământul părinţilor lor, a lui Israel, „după cum adună pasărea puii săi sub aripi” (cf. Matei 24,37). 

                                                         #######

                               Profetii si proorociri despre sfarsitul lumii

• Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist
• Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii
• Cuvant al Sfantului Efrem Sirul
• Proorocia Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos
• Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr
• O marturie a Sfantului Calinic de la Cernica (1787-1868)
• Profetiile Sfantului Cosma al Etoliei
• Profetia de pe piatra de mormant a Sfantului Constantin cel Mare
• Profetia unui anonim (1054 d.Hr.)
• Proorociile cuviosului Lavrentie despre ultimele timpuri
• Profetia Sfintului Nifon
• Ispita crestinilor din veacul de acum
• Profetia Sfintului Moise Arapul
• Proorocia Sfintului Ioan de Krnostadt
• Avva Pamvo
• Vedenia Staretului Ioasaf

Cuvant al Sfantului Nil pentru venirea lui Antihrist
Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.
La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.
La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: "Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup" (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: "Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila". Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: "Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca ?". Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.
Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.
Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor ?
Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca ? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselacuinea lui, zicandu-i: "O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam ? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii ..." Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia ... Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau si dorind sa cea fara de lege, si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui.

Profetia Sfantului Nil Atonitul, despre Antihrist si sfarsitul lumii

   Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
   Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
   Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
   Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
   Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt (telefonul, radiotelefonul, televiziunea, n.n.). Atunci vor zbura prin aer ca pasarile (avioanele n.n.) si vor inota prin adancul marii ca si pestii (submarinele n.n.).
   Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
   Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele - de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.

Alte profetii ale Sfantului Nil

   Mare nerecunostinta s-a aratat si se arata, si inca, si mai mare se va arata din partea monahilor din muntele acesta (Athos). Si in special se va arata nerecunostinta catre Maica Domnului. Pentru aceasta zic: cand va veni de patru ori cate 25 ani, adica 100 de ani, de la 1775 pana la 1875, oare atunci la ce stare o sa ajunga viata monahiceasca ? Si dupa aceasta cand vor mai trece de trei on cate 25 ani, adica de la 1875 la 1950, care este in mijlocul celui de-al optulea veac de la facerea lumii, adica 7500, oare cata tulburare are sa se faca de la 7400 pana la 7500 ? Ce rapiri o sa se faca ? Amestecari de sange, adica se vor casatori rudeniile intre ele, stricari de copii, sodomii, curvii, preacurvii si toate alte faradelegi pierzatoare. Si o sa se certe neincetat, si nu o sa gaseasca nici inceputul nici sfarsitul. Si pe urma are sa vina si sfarsitul agarenilor (turcilor), cea mai de pe urma si amara iarna. Caci atunci are sa fie scarba si stramtorare in toata lumea ...
   Sunt 25 de ani de cand s-a intors sfera spre mai rau, adica de la anul 1785 incoace pierzarea a stapanit. Dar cand vor trece alti 25 de ani, la care ticaloasa stare are sa inainteze lumea ? Adica la 1835, si dupa aceea pana la anul de la facerea lumii 7500, vor fi toate rautatile lui Antihrist ... Fiindca veacul desartei vietuiri si randuiala monahicestei asezari, se desparte: Cei de dimineata se aseamana cu flacara focului, cei de amiazazi cu carbunii cei aprinsi, iar cei de seara cu spuza cea amestecata cu cenusa care ramane de la carbunii cei aprinsi ... Ca iubirea de argint il face pe calugar a ura calea cea stramta si a iubi mai mult odihna si lenevirea, care este povatuitoare si invatatoare a toata rautatea. De la patriarhi pana la imparati si pana la monahi si la cei mai de pe urma saraci, aceasta nu ne lasa sa intram prin usa cea stramta. Pentru ca iubim cele ale lumii si suntem patimasi la ele, si cel dintai este pantecele.
  Vai, vai, o, parintilor ! Plang si ma vait dupa refacerea starii dintai a acestui munte. Fiindca dupa 1913 trecand 79 de ani se vor face toate rautatile profetite despre venirea lui Antihrist, ani de la facerea lumii 7500 ...
   Intr-adevar 1913+79=1992 adica 7500, caci 5508+1992=7500.

   Proorocia Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos

  Odata linistindu-se cuviosul Epifanie cu cuviosul Andrei, l-a intrebat pe acesta zicandu-i: "Spune-mi,parinte, te rog, cum va fi sfarsitul acestei lumi si cand va fi inceputul durerilor ? Si cum vor cunoaste oamenii ca este aproape sfarsitul lumii si prin ce semne vor fi aratarile ? Si cum se va stii ca acest oras, noul Ierusalim (Constantinopolul), si ce se va intampla cu bisericile, sfintele cruci, sfintele icoane si sfintele moaste ? Te rog arata-mi, pentru ca te stiu pe tine si pe cei asemenea cu tine. Ca a zis Domnul Dumnezeu: voua vi s-a dat a sti tainele Imparatiei cerurilor, si cu cat mai mult ale lumii.
  Iar cuviosul a zis: "Asculta fiule, pentru inceputul durerilor si sfarsitul lumii si celelalte. In zilele cele mai de pe urma, se va ridica la imparatie dintre cei saraci si va imparati intru multa dreptate. Si vor inceta toate razboaiele si va imbogati pe cei saraci si va fi ca in vremea lui Noe, iar nu dupa viclesugurile celor de atunci, ci cu liniste, si va imbogati pe toti oamenii. In zilele acelea se vor afla oamenii in multa pace, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se si fara de frica de razboi si nepasatori facandu-se la cele pamantesti. Si pentru ca nu vor fi razboaie, vor preface sabiile lor in seceri si sulitele lor in fiare de plug. Si dupa aceasta isi va intoarce fata sa spre rasarit si va smeri pe fii lui Agar (adica pe turci) pentru ca i-a urgisit pe ei Dumnezeu pentru pangaritele lor fapte. Si se va ridica impotriva lor imparatia romanilor, ca sa-i surpe pe ei cu fiii lor cu tot. Si va supune cu foc, si cei cazuti in mainile romanilor vor fi trecuti prin foc. Si se va infiinta Imparatia Iliricului, de la Salonic pana la Albania. Si imparatia romanilor va supune Egiptul, si isi va intinde mana sa cea dreapta pe mare si va imblanzi pe neamul cel plavit si va tine imparatia lui 32 de ani. In vremea acestei imparatii nu se va lua bir de la nimeni 12 ani, nici daruri, si se vor zidi sfintele altare si se vor innoi bisericile cele ruinate si nu va fi nedreptate, nici nedreptatitori, nici nedreptatiti, pentru frica lui. 
  Va face pe oameni cucernici si binecinstitori de Dumnezeu, si pe cei fara de lege si mari tirani ii va omora. In vremea acestui imparat tot aurul ascuns in pamant, cu voia lui Dumnezeu se va da lui. Si atat va fi de mult incat il vor risipi cu lopata in orasul lui. Si se vor imbogati cei mari ai lui, si se vor face saracii ca imparatii, si boierii vor fi foarte ravnitori si vor goni pe toti evreii din orasul Domnului si nu se vor alia. Si va infricosa pe toti orasenii lui, sa nu se afle in orasul lui cantatori cu chitara, nici cantator din gura si alte ucigase organe. Le va ura si desfiinta din orasul Domnului. Si va fi atunci mare bucurie si veselie, si toate bunatatile se vor deschide, cele pamantesti si cele de la mare, ca in zilele lui Noe, care se bucura in pustiu, pana ce a venit potopul. Si dupa ce va trece aceasta imparatie, vor incepe anii durerilor. Atunci va rasari un oarecare fiu fara de lege si va imparati in acest oras, si va face cele care nu s-au facut de la inceputul lumii, nici nu se vor mai face. Si daca va sta la imparatie, va scoate dogme si va pune legi, ca sa se insoare tatal cu fiica sa, si fiul cu mama sa, si fratele cu sora sa. Si care nu-l vor asculta pe el, cu moarte silnica vor muri, si care vor muri astfel, neprimind dogmele lui, in ziua Judecatii la a doua venire a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, se vor randui la un loc cu Sf. Ioan Botezatorul.
  Acest imparat va insura pe calugarii de prin manastiri cu sila. Aceasta silnicie este mai rea decat uciderea. Si acest imparat va curvi cu maica sa si cu fiica sa. Si in vremea aceea toti vor curvi si vor primi slobozenie de a curvi cu surorile lor. Si se va sui pangariciunea ca o uraciune inaintea lui Dumnezeu, si va privi spre tot pamantul si va porunci tunetelor si trasnetelor sale dintru inaltime, si va aduce mare frica. Multe orase vor fi arse de foc, si multi oameni de huietul acestor infricosate tunete si de spaima mare vor muri rau, si multi vor arde de foc. Si vai pamantului de infricosarea Atottiitorului si de acea nemarginita urgie si manie a lui Dumnezeu, cea trimisa in toata lumea, pentru ca se va pierde acest imparat, si se va da in focul nestins ...
  Asadar, fiul meu Epifanie, orasul nostru se va pierde pentru multimea rautatilor, si a faradelegilor, de care ti-am spus ca vor urma in lume, precum Domnul nostru Iisus Hristos a zis ca este inceputul relelor. Dupa acestea sfarsitul lumii fiind aproape, precum am mai zis, si dupa implinirea vremurilor tuturor neamurilor, care la randul lor in diferite vremuri au imparatit, va ridica Dumnezeu si sceptrul israelitilor (prin Antihrist) ca sa imparateasca in al saptelea veac spre al optulea, pentru care a marturisit proorocul Isaia, zicand asa: Va ridica Dumnezeu semn pentru plinirea neamurilor, care au stapanit pe oile cele risipite ale lui Israel printre neamuri. Si va aduna pe Israelul cel ratacit (adica pe evreii cei inselati de Antihrist) in sfanta cetate a Ierusalimului. Si va fi atunci Israel ca si cand a iesit din Egipt, precum marturiseste si sfantul Ap.Pavel, care zice: "Cand se vor implini vremurile neamurilor, atunci se va mantui tot israelul..." Acestea ammdoua de mai sus, se unesc cu zicerile Sf. Ipolit, care zice despre venirea lui Antihrist, ca intai evreii se vor amagi. Si Domnul nostru Iisus Hristos marturiseste aceasta, zicand: "Eu am venit intru numele Tatalui Meu si nu M-ati primit; iar altul daca va veni in numele lui, pe acela il veti primi ..."
  Asadar, ii va aduna pe toti in cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor, ca sa nu mai zica daca ar fi voit Dumnezeu sa ne miluiasca pe noi, iarasi locurile noastre ni le-ar fi dat, si era sa credem in Hristos, si nu era sa-l omoram pe El, ca a iubit mai mult pe neamuri decat pe noi. Si acum daca i-a adunat, nu au ce sa mai zica. Fiindca i-a adunat si si-au luat drepturile lor, si iarasi au ramas intru necredinta. Asadar indata ce se va arata Antihrist, vor crede in el, dupa cum a zis Domnul.

Profetia Sfantului Metodie, arhiepiscopul Patarelor, care a patimit in anul 310 d.Hr 

  Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.
  La sapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismaielitii si agarenii, adica cei ce se trag din Agar si din Ismail, care sunt turci si vor inconjura zidurile cetatii Vizantiei (Constantinopolul), si vor aduna toate neamurile in cetatea de pe sapte munti. Cata urgie cand te va inconjura multimea de oameni, si te vor stapani ca pe un lucru de nimic, si zidurile cele frumoase vor cadea ca un smochin putred si va calca pruncul asupra ta, adica Ismail. Si va pune asupra ta sceptrul ? Si va pune mainile lui pe sfintele lui Dumnezeu jertfelnice ? Si cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzarii. Iar dupa aceea se va ridica sarpele cel adormit, si va bate pe prunc si haina lui cea imparateasca imbracandu-o, numele lui se va slavi intru bune vestiri. Iar fiii pierzarii intarind razboiul, vor da fetele lor catre apusul soarelui. Si vai de tine cetate de pe sapte munti! Va da sarpele cel adormit moarte cuvioasa, si va stapani asupra cetatii, de pe sapte munti neamul cel plavit cinsprezece ani. Si vor da in ea si vor manca din ea multi spre izbandirea sfintelor. Si vor stapani la rasarit trei purtatori de grija, si la apus oarecare purtatori de grija (Germania n.n.), si cu el impreuna se vor scula sapte lupi, la fel de salbateci (care sunt cele sapte puteri). Lupi se intelege, unde este neamul cel biruitor. Si vor bate pe ismaeliteni si-i vor goni pana la colonie, care se intelege ca este locul mutarii. Si vor turba neamurile cele de acolo, care sunt ascultatoare credintei lor, si-i vor imparti cu graba si manie. Partea cea dintai va ierna la Efes, a doua parte la Magulinii, a treia parte la marginea tarmului marii la Pergam (langa Smirna) si a patra in Bitinia. Si vor insira vase multe pe apa, si vor calca hotarele ei. Atunci se vor tulbura popoarele care sed in unghiurile Ostrovului, si se va ridica Filip cu 18 limbi (state), si se vor aduna la Constantinopol si vor porni razboi cum nu a mai fost vreodata. Si vor alerga pe ulitele cetatii si multa varsare de sange se va face, incat va curge sangele ca paraiele; si se va tulbura marea pana in adanc.
  Atunci boul va striga, magura cea uscata va plange. Si atunci vor sta caii si se va auzi glas din cer zicand: Stati, stati, pace voua: destul. Aceasta izbandire se va face pentru cei nesupusi si neascultatori. Si le va zice: veniti catre partile din dreapta orasului, si acolo veti afla un om stand cu multa mahnire, rezemandu-se intre doi stalpi, stergandu-si sudoarea de pe hainele sale, si va fi cu barba alba, drept, milostiv si cu haine simple si bland la fire; la varsta de mijloc. Si va avea la piciorul drept un semn in mijlocul lui. Si glas de inger se va propovadui: Luati-l si-l incoronati pe acesta imparat. Si luandu-l pe el patru ingeri purtatori de viata, il vor duce pe el la sfanta si marea biserica a lui Dumnezeu Sofia, si-l vor incorona pe el imparat, si-i vor da lui in mana dreapta o sabie, zicandu-i: imbarbateaza-te si te intareste, si biruieste pe vrajmasii tai. Luand el sabia de la ingeri va bate pe ismaeliti si pe etiopieni si pe europeni si pe tatari si pe alte neamuri. Iar pe ismaeliteni in trei ii va imparti. Partea intai o va trece sub sabie, iar a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare manie, pana la copacul singur (Marul rosu). Si intorcandu-se de la razboi, se vor deserta comorile pamantului si toti se vor imbogati, nimeni dintre ei nu va fi sarac. Si pamantul isi va da roada sa insutit. Iar cu armele cele de razboi isi vor face fiare de plug si seceri, si va imparati ani 15. Si dupa moartea lui va imparati altul 11 ani. Si acesta va vedea moarte sa mai inainte de vreme mergand la Ierusalim, unde este imparatia lui Dumnezeu. Si dupa el vor imparati patru feciori ai lui, si cel dintai va imparati la Roma, iar cel de-al doilea va imparati la Alexandria, si al treilea la Salonic, iar al patrulea la Constantinopol. Si atunci ridicand razboi intre dansii, pe preoti si pe calugari ii vor lua la oaste; si nici unul dintre dansi nu se va mantui, (ca toti in razboi vor pieri). Si nefiind vreun barbat vrednic ca sa imparateasca pe pamant, va imparati o femeie spurcata si fara de rusine. Si aceasta va spurca sfintele biserici si jertfelnicele lui Dumnezeu. Si stand in mijlocul Constantinopolului, va propovadui zicand cu mare glas: cine este Dumnezeu afara de mine, si cine va sta impotriva imparatiei mele ? Si indata se va cutremura Constantinopolul si se va scufunda cu totul intru pierzare, si numai cele ce se cheama maguri uscate se vor vedea. Si trecand prin Constantinopol corabierii vor zice: Aici a fost Constantinopolul cel vesti si laudat in lume! Si asa va imparati altul la Salonic putina vreme, si se va scufunda si acela. Si dupa aceea se va scufunda in mare si Smirna si Cipru de furtuna. Si dupa aceea va imparati Antihrist ... si va face minuni si semne ciudate, incat pe multi ii va rataci de la dreapta credinta si de va putea pana si pe cei alesi... Si va mari si va slavi pe evrei si va dezradacina bisericile si le va preface (le va da alta destinatie) si va fi foamete si ciuma in toata lumea. Si apele se vor usca, iar paraiele si raurile vor seca. Si ploaia nu-si va da roada sa pe pamant. Si va stapani acest blestemat 3 ani si 6 luni.
  Atunci va trece anul ca luna, si luna ca saptamana, si saptamana ca ziua, si ziua ca ora , si ora ca minutul pentru robii cei alesi ai lui Dumnezeu. Iar dupa implinirea acestor trei ani si jumatate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pamantului si va arde de trei coti. Si atunci va striga pamantul catre Dumnezeu si Ziditorul sau, zicand: Curat sunt inaintea Ta Doamne si intru mine nu este greseala. Si atunci cerul ca o carte se va infasura, iar ingerii vor trambita, intru ale caror glasuri vor invia mortii. Si cei drepti vor sta de-a dreapta imparatului ceresc, iar cei pacatosi de-a stanga. Si dreptii vor mosteni cerestile bunatati, iar pacatosii vesnica munca a focului nestins, si viermele cel neadormit cu slujitorii lui Antihrist pe care i-au inselat. Iar pe noi sa ne invredniceasca sa dobandim vesnicile bunatati, pe care le-a gatit Dumnezeu celor ce-l iubesc pe El, a caruia este slava, cinstea si inchinaciunea, in veci. Amin.

O marturie a Sfantului Calinic de la Cernica (1787-1868)

  Despre anul 1992 s-a scris si se scrie mereu, pentru ca precum se stie, in acest an va avea loc unificarea celor 12 tari din Piata Comuna intr-o unitate economica si politica cu mari posibilitati sociale pentru tarile respective. Va fi, se zice, un inceput de era noua, aducatoare de belsug, cu ecouri economice si politice in toata lumea.
  Lumea crestina insa, care stie ca bunastarea materiala nu merge mana in mana cu imbunatatirea vietii spirituale, ci dimpotriva, precum spune Apostolul Pavel, cand una creste, scade cealalta, priveste cu neincredere si ingrijorare la anul 1992, ca nu cumva o atentie crescuta acordata bunurilor materiale sa aduca dupa sine si o crestere a relelor care bantuie lumea de azi si care deja a intrecut orice masura.
  La aceasta se adauga si faptui ca despre anul 1992 circula in lume prevestiri intunecoase ale unor barbati sfinti, ierarhi si cuviosi, precum: Sfantul Ierarh Nifon al Constantinopolului, Cuviosul Nil Atonitul, Cuviosul Cosma al Etoliei, Sava de la Calimnos si altii, care au trait in urma cu ani si veacuri.
  In vedenia sa despre infricosata judecata (vezi cartea: "Un episcop ascet" , editata de manastirea Paracletul), Sf.Nifon vede pe Dumnezeu rasfoind cartea veacurilor omenirii. Cand a ajuns la veacul al saptelea, Dumnezeu S-a oprit, Si-a acoperit fata cu mana si a zis cu mahnire: Acest veac al saptelea a intrecut pe toate celelalte cu nedreptatea ,si cu rautatea. Apoi dupa putin, ajungand la jumatatea acestui veac, a adaugat: Acesta este plin de putoarea pacatelor omenesti, de invidie, necuratie, ura, minciuna ... dar ajunge. Il voi curma la mijloc; sa inceteze stapanirea pacatului! Si a facut semn arhanghelului Mihail sa pregateasca inceputul Judecatii. Infricosat cuvant: il voi curma la mijloc! Or, mijlocul veacului al saptelea este anul 7500, din care scazand anii pana la Hristos (5508) dam tocmai peste anul 1992!
  Marturia Sf. Ierarh Calinic de la Cernica despre acest an este si mai directa.
  Sf .Calinic a trait mai aproape de noi, intre anii 1787-1868, si este ctitorul manastirii Cernica din apropierea orasului Bucuresti, capitala Romaniei, careia i-a fost staret timp de 31 de ani. In prezent, in biserica mare a manastirii se afla racla cu sfintele moaste ale cuviosului, care necontenit fac minuni si dau tamaduiri de tot felul de boli sufletesti si trupesti.
   Staretul Calinic, fiind om sfant, mare nevoitor si cu alese daruri duhovnicesti, in jurul lui se adunasera multi monahi si chiliile din insula Sfantului Nicolae erau neincapatoare, fiind trebuinta de noi chilii. De aceea se gandea sa faca o manastire mai mare, in cealalta insula a sfantului Gheorghe. Nu-i mai ramanea acum decat sa inceapa lucrul, insa staretul Calinic statea la indoiala si amana inceputul.
  Ce se intamplase ? Un zvon circula in tara ca nu peste mult timp, adica in 1848, aveau sa aiba loc mari evenimente, un sfarsit de lume, un inceput de lume noua. Framantat de aceste ganduri, intr-una din nopti, intorcandu-se la chilie de la slujba utreniei si asezandu-se ca de obicei pe scaunul sau - caci asa obisnuia sa se odihneasca cuviosul, sezand pe un scaun si niciodata intins pe pat -, in acel moment s-a aflat cu trupul in picioare, aievea nu in vis, in cealalta insula a Sfantului Gheorghe, avand de-a dreapta pe Sf. Ierarh Nicolae si de-a stanga pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe, care il mustrau de ce nu a inceput zidirea manastirii in aceasta insula, pentru care deja primise bani.
  Cuprins de frica si de cutremur, staretul Calinic a raspuns: "Iertati-ma, sfintilor ai lui Dumnezeu, dar citind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut ca la anul 1848 va fi sfarsitul lumii". Atunci sfintii i-au zis: "Uita-te spre rasarit". Si ridicand cuviosul ochii spre rasarit, nu se mai vedea cerul, ci numai o mare lumina dumnezeiasca iar el spaimantandu-se, a cazut la pamant zicandu-i: "Priveste acum la rasarit si vei vedea taina cea mare a Providentei". Si fiind intarit de darul lui Dumnezeu, Sf. Calinic a vazut pe cer pe Sf. Treime, asa cum este zugravita pe sfintele icoane, iar dedesupt, pe un mare pergament luminos era scris cu litere mari: 7500, ani de la Adam. Atunci sfintii care il sustineau pe brate, i-au zis: "Vezi ca nu la 1848 va fi sfarsitul lumii, ci sfarsitul lumii va fi cand se vor implini 7500 de ani de la Adam ? Asadar, au adaugat sfintii, incepe indata a zidi marea manastire a Sf.M. Mc.Gheorghe".
  Aceasta este vedenia Sf.Calinic de la Cernica. Precum vedem aici se vorbeste precis despre anul 7500 de la Adam, care asa cum am arata mai sus, corespunde cu anul 1992. Noi care am trecut anul 1992 ne intrebam, oare profetia sfintilor nu a fost exacta ? Nu, nicidecum. Ea este exacta. Ea nu fixeaza data unui cataclism planetar, ci inceputul derularii unor evenimente ce prevestesc apropierea sfarsitului lumii. Pe vremea Sf. Calinic se zvonea ca in anul 1848 aveau sa aiba loc mari evenimente, "un sftrsit de lume, un inceput de lume noua". Despre ce era vorba ? Cati stiu ca anul 1848 reprezinta anul revolutiilor nationale ? Masoneria internationala programase pentru acel an o lovitura de gratie data statelor crestine, in general, si traditiilor crestine in special. A fost inca un pas facut de masoneria, condusa de Sionismul mondial pentru pregatirea venirii lui Antihrist.

   Profetiile Sfantului Cosma al Etoliei

  Sfantul Cosma (1714-1779) provine din partile Etoliei. A trait in singuratate in Sfantul Munte si a propovaduit cuvantul lui Dumnezeu cu simplitate, dar cu credinta ferma si cu putere profetica. Predica lui avea o enorma influenta asupra crestinilor greci, subjugati sub stapanirea turceasca. Astfel a impiedicat dezastrul general al crestinilor din Epir si alte regiuni. A murit martiric in satul Kaslicontas, din partea de nord a Epirului la 24 august 1779. Sfantul Cosma in afara de darul predicarii si al facerii de minuni, avea si darul profetiei. Si a prevazut cu exactitate evenimentele viitoare, si a facut minuni chiar si cu cei necredinciosi.
  Multe din profetiile pastrate vorbesc despre dezrobirea neamurilor, altele despre persoane, altele despre evenimentele viitoare.
  Multe s-au confirmat, altele asteapta sa se confirme. De asemenea multe din profetiile Sfantului relateaza despre inventiile si nemaipomenitele descoperiri ale vremurilor noastre si din zilele din urma.

   Profetie a Sfantului Cosma al Etoliei

  "Cand va cadea ramura (adica postamentul crucii) va fi multa rautate. Si cand va cadea copacul va fi foarte multa rautate". Practic in 1940 a cazut ramura si crucea in partile Albaniei, unde s-au asezat italienii, si in 1947 a cazut copacul, caci tinutul a fost distrus complet de razboiul civil.
Profetia de pe piatra de mormant a Sfantului Constantin cel Mare
Inscriptia care este scrisa pe piatra de deasupra mormantului Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul din porunca imparatului grec Ioan Paleologul, la anul 1440; cu 13 de ani mai inainte de a fi cucerit Constantinopolul. Ghenadie a ajuns cel dintai patriarh, pe vremea lui Mahomed II.
  "La intaiul indiction al imparatiei lui Ismail, Mahomed va infrange neamul Paleologilor, si cetatea de pe sapte munti (Constantinopolul) o va lua si inca va imparati. Si va rasturna multe neamuri, si insule va pustii pana la Pontul Euxin. (Marea Neagra) si pana in vecinii ei de la Istru (Dunare) va fi hotarul, si se va opri. Si in al 8-lea indiction va cuceri Peloponezul. Iar in al 9-lea indiction, asupra partii Crivatului se va osti. Si in al 10-lea indiction, pe Dalmati va supune si iarasi se va intoarce dupa un timp la Dalmati cu razboi mare; si pe unii va zdrobi. Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui, si pe un stranepot al lui va lasa sa imparateasca scazut si mic. Iara neamul cel plavit cu celelalte puteri in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire. Apoi razboi mare se va face de catre toate neamurile, cu cruzime pana la al 5-lea ceas, si glas de sus va striga: stati, stati cu frica; alergati cu multa sarguinta catre partea cea dreapta a cetatii, si veti afla un barbat minunat si viteaz, pe acela puneti-l imparat, ca iubit imi este mie, si pe el primindu-l voia mea veti implini ..."
  In general profetia este in acord cu marturiile istorice consemnate de istorici intelepti si oameni sfinti deasupra pietrei de mormant a Sf. Constantin cel Mare, primul imparat crestin, cand fiul lui Constantin a mutat ramasitele pamantesti ale tatalui sau de la Nicomidia in Constantinopopol, si pe care le-a ingropat in biserica Sf. Apostoli. Profetia pomeneste numai evenimentele care vor avea loc si a fost descifrata de Ghenadie Scolasticul in 1440 cu 13 ani inainte de a fi cucerit orasul de catre turci. Profetia cuprinde evenimente legate de inflorirea turcilor, cucerirea Constantinopolului si sfarsitul care-i asteapta pe turci. De la anul 339, cand a murit Constantin cel Mare si pana la 1440 cand s-a descifrat profetia au trecut 1101 ani. Profetia a fost descifrata dupa ce a trecut vremea pentru ca sa vada crestinii ce avea sa se intample nu peste mult timp, caci au existat si inaintea lui Ghenadie multi barbati intelepti si sfinti care au descoperit evenimentele ce aveu sa vina. Constantinopolul este numit "sapte munti" nu numai in aceasta profetie, ci si in multe texte istorice. Vecinii de la Istru sunt popoarele care se invecineaza cu Istrul (Dunarea).
  Avem confirmarea extraordinara a profetiei. Cucerirea Constantinopolului de catre Mahomed Cuceritorul pe vremea lui Constantin Paleologul: "Mahomed va infrange neamul Paleologilor si cetatea de pe sapte munti o va lua...". Intai este prezisa infrangerea pe care o va suferi imparatia otomana la anul 1683 d.Hr. "Multimea neamurilor cu cei de la miazanoapte pe mare si pe uscat, la razboi se vor aduna si pe Ismail vor birui". De asemenea infrangerea turcilor de catre greci, bulgari si serbi in 1912-1913. Stranepot este numit noul regim din Turcia condus de Chemal, care a anulat pe sultani si care va imparati "scazut si mic". Ramane realizarea profetiilor care au intarziat, dintre cele care au fost descoperite, daca comparam profetia cu alte paralele. "Insa neamul cel plavit cu celelalte puteri, in unire pe Ismail vor zdrobi cu desavarsire". Toate profetiile converg in directia distrugerii turcilor de catre dusmanii lor, rusii in alianta cu alte state. Razboiul va fi "ingrozitor"; asadar se vor lupta multe state crestine din Occident revendicand Constantinopolul, cu mare tulburare si cruzime. Atunci, dupa ce se vor face sacrificii nemaivazute de mari razboiul va fi oprit prin interventie de sus.

   Profetia unui anonim (1054 d.Hr.)

  Pentru cele ce vor fi in zilele cele mai de pe urma, la veacul al saptelea.

   1. Un mare razboi european.
   2. Infrangerea Germaniei, distrugerea Rusiei si Austriei.
   3. Infrangerea turcilor de catre greci.
   4. Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar.
   5. Macelul popoarelor ortodoxe.
   6. Si mare neliniste a popoarelor ortodoxe.
   7. Invazia celor 6 armate straine in Marea Adriatica. Cele care pregatesc iadul celor ce locuiesc pe pamant.
   8. Un semn mare catre agareni (turci).
   9. Un nou razboi european.
   10. Unirea popoarelor crestine contra Germaniei.
   11. Infrangerea galilor de catre Germania.
   12. O revolutie a inzilor si ruperea lor de Anglia.
   13. Anglia este limitata la Saxonia.
   14. Inving popoarele ortodoxe si distrugerea generala a agareni lor (turcilor) de catre ortodocsi.
   15. Nelinistea lumii.
   16. Deznadejde generala pe pamant.
   17. Batalia a sapte state in Constantinopol. Un macel de trei zile si trei nopti. Biruinta celui mai mare stat contra celor 6 state.
   18. Alierea celor 6 state contra celui de al saptelea stat; trei zile si trei nopti macel.
   19. Oprirea razboiului de catre un inger si predarea orasului grecilor.
   20. Revenirea latinilor (romano-catolicilor) la credinta cea dreapta ortodoxa.
   21. Prigonirea credintei ortodoxe de la Rasarit pana la Apus.
   22. Frica si spaima acestora provocata de barbari.
   23 Destituirea papei si proclamarea unui patriarh peste toata Europa.
   24. In 55 de ani sfarsitul necazurilor. Iar al saptelea nu este necajit, nu este exilat, revenind in bratele mamei celei iubitoare (Biserici).

Asa va fi si asa se va petrece.
Amin. Amin. Amin.
Eu suit Alfa si Omega.
Inceputul si sfarsitul.
La sfarsit vor fi o turma si un pastor din credinta ortodoxa.
Aceasta se va intampla.
Amin. Amin. Amin. (Robul lui Hristos - Adevaratul Dumnezeu)

   Profetia a fost scrisa de un anonim, asadar de cineva care din modestie nu a dorit sa-si faca cunoscut numele sau. Deja primele 8 semne ale profetiei s-au implinit cu multa exactitate, dupa cum vom relata in continuare. A mai ramas implinirea restului de semne. Deci descoperim in al 9-lea semn si in continuarea biruintei ortodoxe, lupta dintre rusi si turci, si macelul general al turcilor.
  Nelinistea lumii, care urmeaza este lesne de interpretat fiindca razboiul va fi descoperit in desfasurare. Iar dupa ocuparea Constantinopolului, dupa cum vedem si din profetiile precedente, descurajarea oamenilor se va generaliza, si aici se are in vedere, in mod evident, utilizarea armelor nucleare. Semnul 17 prezice biruinta rusilor contra statelor din Apus in lupta de la Constantinopol. Urmeaza alianta celor 6 state din Apus contra rusilor. Acest razboi va fi crunt cu un macel nemaivazut; razboiul va inceta prin interventie dumnezeiasca. Papa urmeaza sa fie destituit.
   Semnele care s-au indeplinit sunt urmatoarele: 1) Un mare razboi european (1914). 2) Infrangerea Germaniei si distrugerea Rusiei (1917) si a Austriei (1918). 4) Intarirea turcilor peste popoarele occidentale si infrangerea grecilor de catre Agar (turci) (1922). 5) Macelul popoarelor ortodoxe (1922). 6. Nelinistea crestinilor din cauza macelului provocat de turci. 7. Invazia celor sase armate straine in Marea Adriatica (1938 armata Italiana invadeaza Epirul), si care pregatesc iadul celor care locuiesc pe pamant (1938 al doilea razboi mondial care a inghitit milioane de oameni). 8) Un semn mare catre agareni (perioada de dupa cel de al doilea razboi mondial pana astazi cand Turcia se considera pe sine puternica (ocuparea Ciprului). 9) Un mare razboi european (probabil al treilea razboi mondial, care va incepe din zona Bosforului si care se va extinde pana in Palestina. Semnele 10, 11, 12, 13, vor consutui evenimente inlantuite, dupa cum au si inceput a se indeplini. Daca consideram semnul 10 ca s-a indeplinit cu alierea Germaniei cu Bulgaria si Romania in timpul celui de-al doilea razboi mondial, ca semnul 11 s-a adeverit cu infrangerea Frantei de catre Germania in primavara lui 1940 si ca semnele 12 si 13 reprezinta pierderea coloniilor de catre Anglia, fapt care s-a intamplat, atunci ne aflam in ajunul semnului 14, prin urmare in ajunul unui razboi mondial. Daca urmarim aceasta serie de evenimente, atunci semnul 9 trebuie sa reprezinte al doilea razboi mondial.
  Urmarirea cu atentie a implinirii semnelor care ne-au fost profetite nu lasa loc de tagaduire asupra confirmarii si celorlalte semne care urmeaza, oricat de dureroase ar fi aceste evenimente pentru omenire. Oare cele doua razboaie mondiale nu au concentrat cruzimi nemaivazute de sarmana omenire ? Oare omul nu-si "va veni in sine" ca sa se pocaiasca si sa mearga pe calea lui Dumnezeu ? Exact contrar se intampla. Rezistenta morala a omului a slabit continu si pacatul ia proportii, si ameninta ca sa atraga inca si pe cei alesi, pentru ca raul este cu mai multe capete, iar atacul puterilor intunericului se generalizeaza. Nu mai ramme decat pocainta noastra curata si neintarziata. Pocainta, postul si rugaciunea sunt singurele arme ale crestinului cu care poate sa lupte ca sa schimbe hotararea lui Dumnezeu pentru multele infricosari care ne asteapta.
   Sf. Scriptura si istoria Bisericii noastre este plina de exemple unde Dumnezeu, ascultand rugaciunile fiilor Sai credinciosi, a schimbat hotararea si le-a daruit mantuirea. Mantuirea Ninivei este un asemenea exemplu, fiindca pocainta, rugaciunea si postul locuitorilor au schimbat hotararea lui Dumnezeu, de a distruge Ninive.
  Si astfel si frecventele cereri ale credinciosilor pentru evitarea secetei, sau a altor primejdii si calamitati, care ar putea veni, in general au rezultatul scontat. Cu toate acestea este nevoie de pocainta sincera si de schimbarea modului de viata.

    Proorociile cuviosului Lavrentie (al Cernigovului), despre ultimele timpuri

  Stareţul Lavrentie, cel ce dobândise din belşug Duhul lui Dumnezeu, vorbea adesea cu fiii săi duhovniceşti despre ultimele timpuri, prevenindu-i că trebuie să fie atenţi şi veghetori, deoarece Antihristul este aproape.
 Părintele spunea că va fi un război a toată lumea, încât nimeni şi nimic nu va rămâne, decât doar prin văgăuni.
 Se vor lupta şi vor rămâne doar două sau trei state şi vor hotărî: „Haideţi să alegem un singur împărat pentru toată lumea. Şi îl vor alege".
 In ultimele timpuri, adevăraţii creştini vor fi deportaţi, iar bătrânii şi neputincioşii vor fugi după dânşii.
Despre Antihrist, stareţul, luminat de Duhul Sfânt, spunea: „Va veni timpul când vor umbla după semnături pentru un singur împărat pe pământ. Şi toţi oamenii vor fi înscrişi. Vor merge prin case, iar acolo vor fi soţul, soţia, copiii. Atunci soţia va încerca să-şi convingă soţul: «Hai să semnăm, avem copii, doar nu le vei mai putea cumpăra nimic». Dar soţul va spune: «Tu fă cum vrei, dar eu sunt gata să mor şi pentru Antihrist nu voi semna»".
 Iată ce tablou cutremurător oferă viitorul!
 „Va veni timpul, spunea cuviosul părinte Lavrentie, când şi bisericile închise vor fi restaurate nu numai în exterior, dar vor fi amenajate şi în interior. Vor auri cupolele bisericilor şi ale clopotniţelor. Iar când vor încheia totul, va veni acel timp când se va înscăuna Antihristul. Rugaţi-vă ca Domnul să ne dea timp să ne întărim pentru că ne aşteaptă vremuri înfricoşătoare. Şi vedeţi cu câtă viclenie se pregăteşte totul? Toate bisericile vor fi mai frumoase ca niciodată, dar nu va putea intra nimeni în acele biserici.
 Antihrist se va încorona ca împărat la Ierusalim într-o splendidă biserică cu participarea preoţilor şi a Patriarhului.
 Orice om va putea veni şi pleca din Ierusalim fără nici un fel de oprelişti. Să vă străduiţi sa nu mergeţi pentru că totul va fi spre ademenire şi înşelare.
Antihrist se va trage dintr-o fată evreică desfrânată, având douăsprezece generaţii de desfrânare.  Copilul va fi foarte capabil şi deştept, mai ales de atunci de când, fiind foarte mic, de doisprezece ani, plimbându-se cu mama lui prin gradină, se va întâlni cu satana, care ieşind din însăşi bezna întunericului, va intra în el. Băiatul se va cutremura de frică, dar satana îi va spune: «Nu te teme, te voi ajuta». Din acest copil se va coace în chip de om Antihrist.
 La încoronarea lui, când se va citi Simbolul de credinţă, el nu va permite să fie citit corect: unde vor fi  cuvintele «lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu» se va recunoaşte numai pe sine.
Atunci Patriarhul va exclama: «Acesta este Antihrist!» şi Patriarhul va fi ucis.
  La încoronare Antihrist va purta mănuşi şi când le va scoate, pentru a-şi face cruce, Patriarhul va observa că la degete nu are unghii, ci copite, lucru ce îl va încredinţa că este Antihrist.
Vor veni din cer proorocii Enoh şi Ilie, care vor spune tuturor că a venit Antihrist: «Acesta este Antihrist, să nu credeţi în el». Acesta îi va ucide pe prooroci, dar aceştia vor învia şi se vor înălţa la cer."
  Monahia Evlampia, în casa căreia a trăit sfântul, în timp ce mănăstirea era închisă, a păstrat în amintire următoarele: "Era în anul 1939. Părintele a discutat o noapte întreagă. Nu am putut să pricep cu cine a discutat. Nu am îndrăznit să intru şi să văd. Dimineaţa părintele a spus: «Maică, am avut musafiri şi tu ai fost martoră». Atunci am întrebat: «Pe cine?». Stareţul a răspuns cu bucurie: „Proorocul lui Dumnezeu Ilie şi dreptul Enoh. Ei au discutat cu mine despre ultimele încercări ale lumii, despre Rusia, despre împăratul ortodox şi despre Antihrist. Ei au mai spus că va veni să stea de vorbă cu mine Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul»".
  In anul 1949, noaptea, sfântul stareţ Lavrentie s-a învrednicit de vizita Evanghelistului Ioan Teologul. Era pe data de 26 septembrie pe stil vechi. Ei au discutat aproape şapte ore. Sfântul Evanghelist a completat cele spuse de proorocul Ilie şi dreptul Enoh şi i-a mai spus şi despre arătarea Crucii Domnului, despre învierea morţilor şi înfricoşata judecată a lui Hristos.
 Antihrist va cunoaşte toate vicleniile diavoleşti şi va face false minuni. Pe el îl va asculta şi îl va vedea, în acelaşi timp, întreaga lume. Sfântul lui Dumnezeu, mărturiseau arhiepiscopul Simon, arhiepiscopul Teodosie, episcopul Iacob şi arhimandritul Teofan, spunea: „Fericit şi preafericit va fi omul care nu va dori şi nici nu va vedea faţa spurcată a lui Antihrist. Cine va vedea şi va asculta cuvântul hulitor de Dumnezeu a lui Antihrist, făgăduinţele pentru toate bunurile pământeşti, acela va fi ademenit şi va merge cu închinăciune înaintea lui şi împreună cu el va pieri şi va arde în focul cel veşnic".
  Ei l-au întrebat pe părintele: „Cum vor fi toate acestea?". Stareţul a răspuns cu lacrimi: „în locurile cele sfinte va fi necurăţia pustiirii şi se vor arăta mârşavii ademenitori ai lumii care vor înşela oamenii ce s-au lepădat de Dumnezeu şi care vor săvârşi false minuni. După ei se va arăta Antihrist şi toată lumea îl va vedea deodată". Părinţii l-au întrebat pe sfânt: „Unde? In locurile sfinte? In biserică?". Cuviosul a răspuns: „Nu în biserică, ci în fiecare casă. In colţul unde stau acum sfintele icoane vor sta maşini ademenitoare, care vor înşela oamenii. Mulţi vor spune: trebuie să vedem şi să auzim noutăţile. In aceste noutăţi se va arăta Antihrist".
  „Pe oamenii răi îi va însemna cu peceţi. Creştinii vor fi urâţi. Vor începe ultimele prigoane împotriva sufletului creştinesc care va refuza pecetea satanei. Prigoanele vor începe la Ierusalim, iar apoi în toată lumea se va vărsa ultima picătură de sânge pentru Numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi mulţi vor vedea acele timpuri înfricoşătoare.
  Peceţile vor fi în aşa fel încât se va vedea cine a primit-o şi cine nu. Creştinul nu va mai putea nici cumpăra şi nici vinde nimic. Dar nu vă întristaţi: Domnul nu îi va lăsa pe fiii Lui... Nu trebuie să vă temeţi! Biserici vor fi, dar creştinul ortodox nu va putea să intre, deoarece acolo nu se va mai aduce jertfa nesângeroasă a lui Iisus Hristos, căci acolo va fi adunătură „satanică".
  Pentru această fărădelege, pământul va înceta să mai rodească, iar din cauza lipsei de ploaie se va crăpa peste tot; vor fi asemenea crăpături încât omul va putea cădea în ele. Creştinii vor fi   omorâţi sau deportaţi în locuri pustii. Dar Domnul îi va ajuta şi îi va hrăni pe urmaşii Săi.
  Evreii, de asemenea, vor fi adunaţi într-un singur loc. Unii evrei, care au trăit cu adevărat după Legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui Antihrist. Ei vor aştepta momentul şi vor fi atenţi la problemele lor. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos ca Mesia, dar Dumnezeu le va deschide ochii şi nu vor primi pecetea satanei, ci vor recunoaşte pe Hristos şi vor împăraţi cu Hristos.
  Toţi oamenii slabi vor merge după satana şi când pământul nu va mai rodi, oamenii vor veni la dânsul să le dea pâine, iar el va spune: „Pământul nu dă pâine. Eu nu pot face nimic".
  De asemenea, nu va fi nici apă, căci toate râurile şi lacurile vor seca. Această nenorocire se va prelungi trei ani şi jumătate, dar de dragul aleşilor Săi, Domnul va scurta aceste zile. In acele zile încă vor mai fi luptători puternici, stâlpi ai Ortodoxiei, care vor fi sub înrâurirea rugăciunii lui Iisus. Domnul îi va acoperi cu harul Său atotputernic şi nu vor vedea acele false semne, care vor fi pregătite pentru toţi oamenii.
  Repet încă o dată că nu se va putea merge la acele biserici, pentru că nu va fi harul în ele.
  O soră, ascultând această discuţie, a întrebat: „Cum va fi? Nu aş vrea să ajung acele timpuri!". „Tu eşti tânără, ai putea să aştepţi", a spus stareţul. „Este înfricoşător!". „Dar tu să alegi una din două: cele pământeşti sau cele cereşti". „Va fi război, a continuat părintele şi unde va fi război, acolo oamenii nu vor mai fi. Inainte de acest război, Domnul va trimite oamenilor slabi unele boli şi ei vor muri. In timpul lui Antihrist nu va fi moarte.
  Al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru distrugere".
  Sora a spus: „Este bine că va fi război, pentru că unii vor fi trecuţi în rândul mucenicilor".
  Părintele a replicat: „Nu, dacă cei credincioşi vor fi udaţi cu sânge, atunci se vor număra cu mucenicii, dar dacă vor fi necredincioşi, atunci vor merge în iad".
„Pot să şi piară unii", a spus sora.
 Dar părintele a răspuns: „Pe cei slabi, Dumnezeu îi va lua, iar alţii se vor curăţa prin boli. Unii, care la război îşi vor înmuia păcatele lor în sânge, vor fi număraţi cu mucenicii. Iar pe cei mai puternici, Domnul îi va lăsa să se întâlnească cu El. Până ce nu se va întregi cu cei ce se mântuiesc numărul martorilor lui Dumnezeu, pustiit prin căderea unei părţi a îngerilor, Domnul nu va veni la judecată.
Dar în ultimul timp Domnul îi va trece în ceata îngerilor şi pe cei vii, înscrişi în cartea vieţii,.
 „Restaurarea bisericilor va continua până la venirea lui Antihrist şi pretutindeni va fi o frumuseţe nemaipomenită, spunea stareţul. Iar voi să fiţi cumpătaţi cu reparaţiile la biserica noastră, mai ales privind partea exterioară. Rugaţi-vă mai mult, mergeţi la biserică, mai ales la Liturghie, la care se aduce jertfa nesângeroasă pentru păcatele întregii lumi. Spovediţi-vă şi împărtăşiţi-vă mai des cu trupul şi sângele lui Hristos şi Domnul vă va întări.
  Domnul este milostiv: acei evrei care vor refuza să primească pecetea lui Antihrist şi vor striga că aceasta este o înşelătorie, iar nu Mesia, se vor mântui".
  Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe, plângea cu amar şi spunea: „Multă preoţime va pieri în timpul lui Antihrist". Părintele Gheorghe i-a spus: „Cum să fac să nu pier, doar eu sunt diacon?". Părintele a răspuns: „Nu ştiu". Atunci diaconul a început să plângă şi căzând la picioarele stareţului îl implora să se roage pentru el, pentru a se feri de iad. Stareţul s-a rugat şi a spus: „Bine, aşa va fi, te vei îmbolnăvi de cap şi vei intra în împărăţia cerurilor".
  Cele spuse de stareţ s-au împlinit. Noi îl ştiam pe acest diacon de la Lavra Peşterilor din Kiev. Era un călugăr foarte virtuos. Deodată s-a îmbolnăvit de cap şi în scurt timp a murit.
  Părintele plângea deseori cu lacrimi: „Este plin iadul cu sufletele oamenilor... Şi întind şi pe pământ iadul. Toţi demonii vor ieşi şi vor fi în oamenii care nici nu îşi fac cruce, nici nu se roagă, ci doar ucid oameni. Iar uciderea este întâiul păcat. Demonii se vor strădui să ademenească cât mai mulţi oameni cu acest păcat".

Profetia Sfintului Nifon
(din vol. "Hrana Duhovniceasca" de - Sf. Ioan Iacob Hozevitul )

  Pina la sfirsitul lumii, nu vor lipsi profetii lui Dumnezeu, dupa cum nici slujitorii diavolului nu vor lipsi niciodata. Insa in zilele din urma citi vor sluji cu adevarat, cu credinta lu Dumnezeu, cu multa intelepciune se vor ascunde de oameni. Si cu toate ca nu vor face semne si minuni ca Sfintii cei de demult, vor merge insa pe calea cea anevoioasa cu multa smerenie.
  Acestia se vor afla in Imparatia Cerurilor mai mari decit parintii care au facut minuni, pentru ca in vremea lor adica in axceste zile in care traim noi astazi, ale lui antihrist, nu se afla nimeni ca sa faca semne si minuni, ca sa infierbinte rivna lor spre nevointele cele duhovnicesti. Pentru ca in toata lumea, citi vor ocupa tronurile arhieresti vor fi cu totul nevrednici si nu vor avea nici o idee de fapte bune. Dar si staretii, conducatorii monahilor, vor fi la fel. Vor fi biruiti de lacomia pintecelui si slava desarta, si vor fi pricina de sminteli oamenilor, mai mult decit pilda de fapte bune. Si de aceea nici nu se vor mai gindi la lucrarea faptelor bune. Peste tot va stapini iubirea de arginti. dar vai de monahii care se straduiesc sa adune bani, ca unii ca acestia nu vor vedea fata lui Dumnezeu. Caci iubirea de arginti este uriciune inaintea lui Dumnezeu. Monahii si mirenii vor da bani cu dobinda. Ei nu vor voi sai dea la saraci ca sa le rasplateasca Dumnezeu cu mult mai mult in Imparatia Cerurilor. Daca nu se vor parasi de aceasta lacomie, se vor cufunda in tartarul cel intunecos al iadului.
  Din nestiinta se vor insela cei mai multi si vor merge pe calea cea larga si neteda, care duce la pierzanie.

Ispita crestinilor din veacul de acum
(din vol. "Hrana Duhovniceasca")

  In cartea care se numeste "Pateric" sunt scrise urmatoarele: Sfintii Parinti ai Schitului au profetit despre neamul cel de pe urma. A intrebat unul: "Ce lucram noi?", si raspunzind unul dintre dinsii, marele Avva Ishirion a zis: "Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu". Iarasi intrebind a zis: "Cei de dupa noi ce vor face oare?", si a zis: "Vor face numai pe jumatate din cit am lucrat noi". "Dar cei de dupa dinsii ce vor face?", si a zis: "Neamul acela nu va putea face nimic, ci le vor veni ispite mari si cei care vor fi incercati in vremea aceea vor fi mai mari decit noi si decit parintii nostri". Care sa fie oare acele ispite mai mari care sa arate mai lamuriti pe crestinii din veacul de pe urma, incit sai arate mai mari decit vechii parinti? Ispita neamului crestinesc din vremile de pe urma este ivirea proorocilor mincinosi (catolici, protestanti, sectari, Yoga crestina, bahai, teosofie, New Age, ecumenism-erezia ereziilor),care cauta sa piarda si pe cei alesi. Despre acestia a profetit Domnul ca vor fi in veacul cel de apoi: "Multi vor veni in numele Meu si pe multi vor insela" (Matei cap. 5,11)
   Vorbesc si ei despre dragoste, de curatire, pentru fapta buna, de smerenie si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cit este de greu pentru crestinii ortodocsi sa inteleaga pe cine au inaintea lor? Cit e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele "filozofice" si sa-i creada. De multe ori rautatea însala, prefacindu-se in chipul faptei bune. Dupa cum a spus si Sf. Dorotei: "nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, decit numai daca se preface in chipul faptei bune". Dupa cum si Sf. Apostol zice: "Ca insusi diavolul se preface in inger de lumina".
"Neghina" numeste Sf. Vasile cel Mare pe toti cei care strica invataturile Domnului si amestecindu-se ei cu trupul Sfint al Bisericii, ca sa fie neobservati si sa faca vatamare. (din Catehismul Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului pag. 121)

Profetia Sfintului Moise Arapul despre calugarii din neamul cel de pe urma
(din vol. "Hrana Duhovniceasca")

  Sf. Moise Arapul a profetit zicind: "In zilele cele de pe urma ale veacului al saptelea si jumatate, viata monahiceasca se va defaima cu totul si monahii nu vor mai tine socoteala de mintuirea sufletului. ei vor umbla prin mijlocul tulburarilor si gilcevilor, intunecati, fara nici un folos si lenesi, neingrijindu-se nicidecum de fapta buna, robiti de patimile pacatului, pentru ca de acolo de unde l-au ars pe satana nevoitorii cei dintîi, tot de acolo si el are sa arda si sa pirjoleasca. Si de unde s-a biruit, va birui si el pe monahii cei lenesi si defaimatori. Unde a sporit dreptatea, acolo va prisosi mai mult pacatul si faradelegea, pentru ca se va raci dragostea multora si monahii vor petrece prin mijlocul lumii si a mirenilor, fara frica, cu mincari si bauturi amagindu-se de poftele trupului, prin desertaciuni, in necuratii si fapte rusinoase. In acele zile va fi uriciune, zavistie, sfezi sibatai in manasirile de obste pina la singe, tot asa si in lavre, unde nu e viata de obste, din rautatea unuia asupra celuilalt si pentru ca s-au defaimat sfintele canoane si nevointa cea duhovniceasca, se vor pune egumeni si stareti oameni neincercati in fapta buna, fara credinta, nepriceputi, de nici un folos si simpli, nedeosebind binele de rau, lenesi, fara fapte bune, ingrijindu-se numai de cele pamintesti, purtindu-se cu nerusinare in slujbe.
Rapind cu sila egumeniile, cu daruri, si nestiind sa invete si sa povatuiasca turma si fratimea, nestiind ca ei sunt chip si pilda de folos pentru cei care urmeaza fapta buna si neintelengind ca ei au sa dea seama lui Dumnezeu in ziua judecatii pentru turma lor. Si din pricina nepasarii egumenilor ce nu poarte grija de turma, se vor pirde, se vor osindi nu numai cei lenesi si trindavi, ci si fratii cei cu viata buna si infrinati."
   Dupa aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a vazut ca nori si virtej, negura intunecoasa si ispite foarte infricosate au venit asupra monahilor din partea de la Miazanoapte, caci ii alerga pe monahi si cinul cel monahicesc se imprastia de blestematele eresuri si sileau pe multi sa lepede hainele monahicesti si sa se insoare. Atunci, putini nevoitori care vor fi incercati ca aurul si ca argintul in cuptor in necazuri multe, in prigoana si in strimtorare, se vor lamuri. Si citi se vor afla incercati si vor birui atitea ispite infricosate, se vor preamari, se vor preaslavi si se vor cinsti de Dumenzeu mai mult decit acei care au rabdat caldura si zaduful zilei si gerul noptii.
  Dupa aceea Moise, robul lui Dumnezeu, a vazut ca a trecut iarma aceea a necazurilor si ispitelor si prigoana acelor infricosate eresuri si s-a facut liniste si dupa ce vor trece citiva ani iarasi se va dispretui ceata monahilor cea ingereasca si vor veni iarasi ispite asupra lor mai multe si mai silnice. A vazut ca monahii vor petrece impreuna cu calugaritele si impreuna cu pofta cea rea va veni si tirania, caci si cei ce nu vor voi, se vor batjocori cu sila.
  Preotii se vor spurca prin pacatul desfriului si preotesele lor vor preacurvi, asemenea si ei vor preacurvi cu altele. Atunci va veni minia cea mare a lui Dumnezeu si va distruge tot neamul acela viclean si-l va trimite in focul cel vesnic.
  Deci, fericiti vor fi citi nu se vor pleca la cea mai mare faradelege a necuratiei, care este mai silnica si mai grea decit uciderea, si se vor impotrivi si vor mustra faradelegea ca Sf. Ioan Botezatorul si vor starui mustrind amestecare de singe si vor fi ucisi de cei prea faradelege spurcati si prea necurati oameni din vremea aceea si apoi se vor odihni in sinul lui Avraam, Isaac si Iacob preslavitilor Patriarhi si vor locui in Imparatia Cerurilor cu toti Sfintii, bucurindu-se si veselindu-se, de care bucurie sa ne invredniceasca Dumnezeu si pe noi cu darul Lui cel sfint. Amin

    Proorocia Sfintului Ioan de Krnostadt

  "Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei in Hristos, o singura Biserica, osingura obste acelor credinciosi! Care insa, dintre aceste zise biserici, mai ales dintre intii-statatorii numiti papi, patriarhi mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi sau xiondzi, pateri, se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu ne putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mintuirii sufletului nostru. [...] Oare se pot uni cele de neunit - minciuna cu adevarul?
  Iezuitii catolici in folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei afirmind ca pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot intrebuinta si toate mijloacele nelegiuite: adica si sa omoare si ca vicleneasca in tot felul si sa prigoneasca credinta ortodoxa, sa o numeasca schismatica si o credinta de ciini, si sa-i arda pe ruguri pe ortodocsil, ca pe Hus si pe altii.
  Neindoielnice sunt cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este impotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la biserica lui Hristos - ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrajmasie impotriva noastra, cauta din rasputeri sa ne omoare, ne strimtoreaza in tot chipul pentru credinta noastra, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplaceri mai ales in asezarile lor cele mai insemnate, ei merg in chip vadit impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viata facatoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respecta posturile, strimba dognmele creduintei celei mintuitoare. Ei nu sunt cu noi sunt impotriva noastra si impotriva lui Hristos. In toarce-i Doamne la adevarata Ta Biserica si mintuieste-i!
  De gresita intelegere de catre catolici a cuvintelor Mintuitorului: Tu esti Petru si pe aceasta piatra (pe Hristos, pe Care Petru L-a marturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate ratacirile catolicilor si papilor si mai ales parelnicul primat papal in Biserica si parelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. [...]
  Ci uitati-va cite rataciri sunt ingaduite in creinta papei (iar nu a lui Hristos) rataciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu - si-i veti intoarce spatele cu nemultumire si groaza! O trufie omeneaca! o trufie sataniceasca! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism! [...]
  Catolicii recunoscindu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevaratul Cap al Bisericii - Hristos, L-au pirdut si au ramas lipstiti de Cap. Intreaga istorie a papismului da marturie ca la catolici nu este Cap fiindca ei fac lucruri necuvioase, lupta impotriva Bisericii Ortodoxe, [...] Iar in invatatura lor dogmatica - vai, cite erezii, inovatii, abateri de la adevar! O, pirzator sistem papist!
Singurul Cap al Bisericii ceresti, pamintesti si din cele mai dedesupt este Hristos Dumnezeu!"

Avva Pamvo
("Patericul Egiptean", pag. 209 cuv. 15)

  "Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul sau ca sa vinda rucodelia sa. Si facind 16 zile (dupa cum ne spunea noua) noaptea dormea in tinda bisericii Sfintului Apostol Marcu, si vazind slujba bisericii s-a intors la batrinul. A invatat inca si citeva tropare. Deci i-a zis lui batrinul: Te vad fiule tulburat. Nu cumva vre-o ispita ti s-a intimplat in cetate? Raspuns-a fratele: Cu adevarat Avvo, intru lenevire cheltuim zilele noastre, in pustia aceasta si nici canoane, nici tropare nu cintam. Mergind la Alexandria, am vazut cetele bisericii cum cinta si m-am intristat ca nu cintam si noi canoanele si troparele. I-a zis lui batrinul: Amar noua fiule, ca au ajuns zilele in care vor lasa calugarii hrana cea tare, cea zisa prin Sfintul Duh si vor urma cintarilor si glasurilor, caci ce umilinta si ce lacrimi se nasc din tropare? cind sta cineva in biserica sau in chilie si isi inalta glasul sau ca neputinciosii. Ca daca inaintea lui Dumnezeu stam, suntem datori sa stam cu multa umilinta si nu cu raspindire, ca n-au iesit calugarii in pustia aceasta ca sa stea inaintea lui Dumnezeu si sa se raspindesca si sa cinte cintari cu viers si sa puna glasurile la rinduaiala cu mestesug, sa-si clatine miinile, sa-si tirasca picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu si cu cutremur, cu lacrimi si suspinuri, cu glas evlavios, umilit, masurat si smierit sa aducem lui Dumnezeu rugaciune.
  Ca iata iti zic tie fiule, vor veni zile cind vor strica crestinii cartile Sfintelor Evanghelii si ale Sfintilor Apostoli si ale dumnezeestilor Prooroci, stergind Sfintele Scripturi si scriind tropare si cuvinte elinesti.   
  Si se va revarsa mintea la acestea, iar de la acelea se va departa. Pentru aceasta Parintii nostri au zis:  
  Cei ce sunt in pustia aceasta sa nu scrie vietile si cuvintele parintilor pe pergament, ci pe hirtii, ca va sa stearga neamul cel de pe urma vietile parintilor si sa scrie dupa voia lor, fiindca mare este necazul ce va sa vina. Si i-a zis lui fratele: Asadar se vor schimba obiceiuruile si asezamintele crestinilor si nu vor fi preoti in biserica sa faca acestea? Si a zis batrimul: In astfel de vremuri se va raci dragostea multora si va fi necaz mult. Napadirile paginilor si pornirile noroadelor, neastimparul imparatilor, desfatarea preotilor, lenevirea calugarilor. Vor fi egumeni nebagind seama de mintuirea lorsi a turmei, osirdnici toti si silitori la mese si gilcevitori, lenesi la rugaciuni si la clevetiri osirnici, gata spre a osindi vietile batrimilor si cuvintele lor, nici urmindu-le, nici auzindu-le, ci mai virtos ocarindu-le si zicind: De-am fi fost si noi in zilelel lor ne-am fi nevoit si noi.
  Iar episcopii in zilele acelea se vor sfii de fetele celor puternici, judecind judecati cu daruri, nepartinind pe cel sarac la judecata, necajind pe vaduve si pe sarmani chinuindu-i. Va intra inca si in norod necredinta, curvie, uriciune, vrajba, zavestie, intaratari, furtisaguri si betie. Si a zis fratele: Ce va face cineva in vremile si anii aceia? Si a zis batrinul: Fiule in acele zile cel ce isi mintuieste sufletul sau mare se va chema in imparatia cerurilor.

VEDENIA STARETULUI IOASAF DIN MINASTIREA "SF. SAVA" - anul 1854 -
(din vol. "Hrana Duhovniceasca" )

   [...] mai mergind noi putin, am vazut de departe si alti oameni, si acestia tot cu haine calugaresti imbracati ca si ceilalti. Insa imbracamintea si fetele lor straluceau mai mult decit soarele si aveau mai multa si mai mare slava decit ceilalti, dar erau putini la numar. Atunci am intrebat pe povatuitorul meu zicind: "Sf. Gheorghe, cine sunt acestia? ce sunt de au atita slava, stralucire si frumusete si ce au savirsit in viata lor". Atunci el mi-a raspuns zicind: "Acestia sunt calugarii cei de acum, care fara povatuitori si fara pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunavointa au rivnit faptele bune ale calugarilor celor de demult, savirsind faptele cele bune ale lor, bineplacind lui Dumnezeu. Si pentru aceasta i-a proslavit pe ei Dumnezeu" [...]
   In zilele acestea, se potriveste cuvintul: "Cel ce mintuieste, mantuiasca-si sufletul sau!" Nimeni sa nu astepte ajutor de la altul, ci numai de la Maica Domnului. Cel ce va cadea la Dinsa cu tot sufletul, il va povatui si cu adevarat se va mintui, pentru ca toate cite le voieste le poate, caci : "Mult pot rugaciunile Maicii spre imblinzirea Stapinului".

                            FERITI-VA DE VICLEANA  PECETLUIRE 

                  culegere de scrieri  întocmită de către  ieroschim. Dorotei Melinte

CUVÂNT SPRE LAUNTRICA  INTARIRE 

Ieroschimonahul Dorotei Melinte

În Patericul egiptean, scrie  că Sfinţii  Părinţi ai Schitului au profeţit  despre neamul cel de pe urmă. „A întrebat unul: Ce lucrăm noi?  Şi, răspunzînd, unul dintre dînşii, Marele Avvă Ishirion a zis: Noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi iarăşi, întrebînd, a zis: Cei de dupănoi ce vor face oare? Şi a zis: Vor face numai pe jumătate din cît am lucrat noi. Dar cei de după dînşii ce vor face? Şi a zis: Neamul acela nu va putea face nimic, ci le va veni ispită, şi cei care se vor afla încercaţi în vremea aceea vor fi mai mari decît noi şi decît  părinţii noştri se vor afla. Ce ispită înfricoşătoare va fi oare,  să se arate  lămuriţi cu toate  cănu vor avea nici o lucrare şi vor fi mai mari decît pustnicii cei mai minunaţi?” 

  Noi, ca urmaşi ai lui Adam cel căzut suntem puşi să alegem din nou, de data aceasta ca ultima şansă de mîntuire şi totodată ca ultima ispită: robie sau luptă? În vremea Antihristului locul idolilor va fi luat de 

stăpînire, care va cere supunere, îngăduinţă, toleranţă în schimbul unui trai tihnit şi  fără griji, iar cei ce vor respecta legile societăţii civile, chiar dacă aparent nu vor aduce vreo atingere Ortodoxiei, vor fi consideraţi  părtaşi acestei stăpîniri. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele  şi "bisericuţele" în ecumenism vor avea deplina libertate, dar dreptul la slujire vor avea doar cultele ce vor respecta "noua ordine  şi disciplină" a statului. Adevăraţii credincioşi din împărăţia Antihristului vor vieţui în singurătate, departe de lume. Martirii cei de pe urmă vor fi acuzaţi de răzvrătire împotriva umanităţii de către orînduirea "democratică" de atunci. 

  Ispita neamului celui de pe urmă a şi sosit mai grozav acum, - scrie Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (1913 – 1960) - cu apropierea venirii lui Antihrist, încît ameninţă  să-i piardă şi pe cei aleşi.  Şi nu-i atît de 

primejdioasă ispita care vine de la vrăjmaşii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pămînteşti sau de la cei destrăbălaţi care nu pot  uşor  să vatăme pe Creştini. Pericolul vine de la fraţii cei 

mincinoşi, care sînt duşmani ascunşi, cu atît mai primejdioşi, cu cît cred că sînt fraţi curaţi. Predică şi ei Ortodoxia, dar oarecum schimbată şi prefăcută după placul lumii acesteia şi a stăpînitorului acestei lumi. 

 Predica lor e ca o hrană care a început  să se strice  şi, în loc  săhrănească, otrăveşte pe cei care o  mănîncă. Ei aduc tulburare în rîndurile Creştinilor. Aceştia sînt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profeţit Domnul  că vor fi în veacul cel de apoi: „Mulţi vor veni întru numele Meu şi pe mulţi vor înşela” (Matei 24:5). Vorbesc  şi fraţii mincinoşi de sfînta  şi prea-dulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăţie, pentru fapta bună, de smerenie  şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli  să înţeleagă pe cine au înaintea lor! Cît e de  uşor  să fie atraşi de ideile lor cele ,,filosofice” şi  să îi creadă. Dacă  răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va  găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte „om”. 

„Cursele, amăgirile şi viclenele meşteşugiri ale vrăjmaşului trebuie băgate de seamă cu luare aminte spre toate părţile”, spune Preacuviosul Macarie cel Mare, „căci precum Duhul Sfânt prin Pavel tuturor toate safăcut, ca pe toţi  să îi dobândească (I Corinteni 9,22),  aşa şi duhul cel viclean se străduieşte prin  răutate  să fie tuturor toate, ca pe toţi  să îi 7tragă la pierzare”

. Şi Apostolul Petru (II Petru 2,1-4) continuă profetic: "Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare  şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a  răscumpărat,  îşi vor aduce lor grabnică pieire;  Şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor  rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită;  Şi din poftă de avere  şi cu cuvinte amăgitoare, ei  vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu  zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.  Căci dacă Dumnezeu n-a cruţat pe îngerii care au  păcătuit, ci, legându-i cu legăturile întunericului în iad, i-a dat să fie păziţi spre judecată."

  Toate cuvintele Sfinţilor  Părinţi cuprinse aici vor scoate la ivealăînşelarea folosită de draci prin folosirea de cele bune în rele pricini, răstălmăcirea poruncilor  şi schimbarea timpurilor rânduite, punerea înţelegerii omeneşti mai presus de înţelepciunea dumnezeiască. Cu alte cuvinte, conştiinţa noastră va fi pervertită în momentul  păcatului  şi transformată în cunoaştere. De multe ori înşeală  răutatea, prefăcîndu-se în chipul faptei bune. După cum a spus şi Sfîntul Dorotei: „Nici o  răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune. După cum  şi Sfîntul Apostol zice  căînsuşi diavolul se închipuie un Înger luminat. Neghină numeşte Sfîntul Vasile cel Mare pe ereticii care strică învăţăturile Domnului  şi amestecîndu-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind neobservaţi, să facă vătămare".

Purcedem  aşadar la grăirea despre vremurile ce ne  şad dinainte, rugându-i pe sfinţii înainte-văzători  să ne împărtăşească şi nouă din ale lor descoperiri dumnezeieşti de care s-au învrednicit încă de aici, de pe pământ. Oare de ce li s-au dat sfinţilor a grăi despre aceste lucruri? Pentru a înfricoşa sau pentru a îndrepta? Pentru suflet amândouă sunt ziditoare, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu cheamă la viaţa întru Împărăţie 

deopotrivă pe cei ce se tem de iad ca şi pe cei ce iubesc raiul. Darlumea nu mai vrea  să audă de moarte, de calamităţi şi  războaie, lumea vrea  să fie "bine”,  să fie "pace”. Şi nu le vor avea  fără întoarcerea lor la Hristos Împăratul  păcii  şi  Dătătorul a tot binele. Ceea ce lumea cheamă astăzi pace, iubire, libertate, sunt de fapt vorbele golite de Duh cu care a fost îndobitocită, palavre şi  măşti ce spoiesc întunericul cel dinlăuntru şi dinafara omului apostat. Omenirea s-a  săturat de jugul lui Hristos, şi a ales despoţi s-o muncească la ridicarea de palate şi  să-i apere în lupte. "Vor numi  răul bine  şi binele  rău,  îşi vor alege învăţători după patimile lor”. Lumii i s-a  făcut lehamite de Cruce, şi vrea acum  “reînnoirea vieţii”. Şi Satan a dat din belşug fiecărui timp reînnoirea sa, “emancipând" trecutul “secol al luminilor”, prin abolirea credinţei şi declararea morţii lui Dumnezeu. Iar pentru noul veac ne pregăteşte o nouă împărăţie. 

  Atunci când Satan a  căzut din ceruri, a jurat  război lui Dumnezeu prin prigonirea  făpturilor Sale. Vrăjmaşul a râvnit  să-şi facă aici pe pământ o împărăţie de robi ce  să-i aducă slavă, un regat ce  să-l arunce cu putere în iad.  Şi pentru a împlini acestea,  aşa lucrează de perfid şarpele,  că aduce  răul la închipuirea binelui  şi  păcatul la înfăţişarea virtuţii. Vrăjmaşul neputând crea, imită, face lucrurile  să pară ceea ce nu sunt. La începuturi a voit a ridica din Babilon o biserică, dar mai pe urmă când vremurile trebuiau pregătite pentru venirea Fiului Întunericului, diavolul se osteneşte a face din Biserică un babilon. "Mai înainte, ereticii  îşi  mărturiseau  rătăcirea lor pe faţă" - spune Sfîntul Chiril al Ierusalimului (313-386) - "acum însă este plină Biserica de eretici ascunşi. Oamenii s-au lepădat de adevăr,  şi neadevărul le încîntă urechile. Se grăieşte ceva care desfată urechile? 

  Toţi oamenii ascultă cu plăcere. Se grăieşte ceva folositor sufletului? Toţi se îndepărtează. Cei mai mulţi oameni s-au lepădat de învăţăturile cele drepte, este ales  răul mai mult decît binele." Aceasta este deci lepădarea de credinţă după evanghelicele cuvinte: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor,  mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu  Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; nam venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl 9său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa.  Şi duşmanii omului (vor fi) casnicii lui. Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va  găsi. Cine  văprimeşte pe voi pe Mine  Mă primeşte, şi cine  Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua, şi cine primeşte pe un drept în nume de drept  răsplata dreptului va lua. Şi cel ce va da de  băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, adevărat grăiesc vouă: nu va pierde plata sa. (Matei 10,32-42) 

   Sfîntul Ioan Maximovici (1896-1966) vorbind despre veacul nostru spune:      "El [Antihristul] va crea condiţii de viaţă Bisericii, îi va îngădui  să slujească, va promite  că va construi biserici splendide, cu condiţia recunoaşterii lui ca fiinţă supremă şi ca lumea  să i se închine. Va avea o ură personală faţă de Hristos. Va trăi din această ură şi se va bucura de lepădarea oamenilor de Hristos  şi de Biserică. Va fi o apostazie generală şi, pe deasupra, mulţi episcopi vor trăda credinţa, iar ca justificare vor arăta spre starea strălucită a Bisericii. 

   Căutarea compromisului va fi atitudinea caracteristică a oamenilor. Fermitatea  mărturisirii va dispărea. Oamenii vor  căuta cu asiduitate  să-şi motiveze căderea, iar răul, ca o moleşeală malignă, va susţine această

stare generală. Oamenii vor avea obişnuinţa lepădării de dreptate, a dulceţii compromisului şi a  păcatului. Antihrist va îngădui oamenilor totul, numai ca ei „căzînd în faţa lui, să i se închine”. 

  Adevărul din Cartea Apocalipsei este  că venirea Domnului Iisus Hristos la sfârşitul lumii va bucura turma cea mică şi va înfricoşa pe necredincioşi. Această venire a fost vestită prin gurile prooroceşti, dar tot de atâtea ori ignorată de cei a  căror viaţă era departe de vieţuirea întru Hristos, de cei care speră  să mai aibă timp pentru a se desfăta de bogăţiile acestei lumi, agonisite cu preţ de suflet. Cum altfel ar putea creştinii ortodocşi care alcătuiesc Trupul Bisericii,  să nu doreascărevederea cea în chip desăvârşit a Aceluia cu care s-au cuminecat în tot 10răstimpul vieţii? Cum ar putea sufletele ocărâte şi prigonite de lumea 

aceasta, să nu-şi dorească cununia cu Mirele cel Ceresc? Fără-ndoială, pentru ca cele de mai sus  să se împlinească, trebuie ca social, politic, economic lumea  să fie adusă în stadiul  “zero”, adicăinfrastructura mondială fie de  aşa natură încât totul  să poată fi condus de pe un singur tron. Aceasta înseamnă desfiinţarea graniţelor, adormirea conştiinţei de neam  şi  ţară, amestecarea tradiţiilor, uniformizarea financiară, şi unirea religioasă. O unitate în diversitate, un sistem de integrare a tuturor în toate despre care Cartea Apocalipsei spune: "Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei  săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca  să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni  să nu poatăcumpăra sau vinde decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere  să socotească numărul fiarei;  căci este număr de om.  Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase." Când va fi un singur stat, o singură monedă şi o singură credinţă,  atunci va veni Antihristul. 11

DESPRE VEDENII DUHURI {I MINUNI 

Sfîntul Ignatie Briancianinov 

  Căderea este ascunsă în toate chipurile biruinţei; dorinţa de a plăcea oamenilor,  făţărnicia, slava deşartă sunt ascunse sub toate chipurile virtuţii. Amăgirea, întunecata înşelare, poartă chip duhovnicesc, ceresc. Dragostea sufletească, adesea  pătimaşă, se ascunde sub chipul iubirii sfinte; desfătarea mincinoasă, închipuită, se  dă drept desfătare duhovnicească. Stăpânitorul lumii acesteia se străduieşte prin toate mijloacele să-l ţină pe om închis în firea căzută: şi aceasta este de ajuns, fără  să fie nevoie de  păcate grosolane, pentru a-1 face pe om străin de Dumnezeu.  Păcatele grosolane sunt înlocuite cu deplină izbândă, 

precum pe bună dreptate socoteşte vânătorul, de trufaşa părere de sine a creştinului care se mulţumeşte cuvirtuţile firii  căzute şi se  dă pe mâna amăgirii de sine, înstrăinându-se prin aceasta de Hristos. 

Ce este cugetarea trupească? Este un fel de a gândi cu privire la Dumnezeu şi la tot ce este duhovnicesc luat de om din starea lui de cădere, iar nu din Cuvântul lui Dumnezeu. Însuşirea vrăjmăşiei faţă de Dumnezeu şi a împotrivirii faţă de Dumnezeu, însuşire de care este molipsită şi prea plină cugetarea trupească, se  vădeşte cu deosebitălimpezime din cererea  către Dumnezeu-Omul de a face minuni dupăsocotinţa înţelegerii (raţiunii) cu nume mincinos, cerere însoţită de 12neluare-aminte la minunile, de lepădare şi osândire a minunilor pe care le-a  săvârşit Dumnezeu-Omul potrivit bunătăţii Sale cele negrăite. El le-a  săvârşit fiind puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu (I Corinteni I, 24). 

   Înfricoşătoare nenorocire este lipsa din om a adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu: ea primeşte lucrurile diavolului drept lucruri ale lui Dumnezeu. Înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos, când creştinismul, cunoaşterea duhovnicească şi dreapta socotinţă se vor împuţina cum nu se poate mai mult între oameni, se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi şi vor da semne mari şi minuni, ca  să

amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei XXIV, 24). Mai 

ales Antihrist însuşi va izvorî minuni cu îmbelşugare, uimind  şi satisfăcând prin ele cugetarea trupească şi neştiinţa: el le va da semnul din cer pe care acestea îl  aşteaptă şi de care însetează. Venirea lui, 

grăieşte Sfântul Apostol Pavel, se va  săvârşi prin lucrarea satanei, însoţită de tot felul de puteri şi de semne şi de minuni ale minciunii şi întru toată amăgirea nedreptăţii întru cei pieritori: pentru  că dragostea adevărului n-au primit, ca  să se mântuiască (II Tesaloniceni II, 6, 10). 

Neştiinţa şi cugetarea trupească,  văzând acele minuni, nu vor sta câtuşi de puţin  să chibzuiască: le vor primi  fără întârziere, potrivit înrudirii duhului propriu cu duhul acelor minuni, potrivit orbirii lor, vor socoti şi mărturisi lucrarea satanei drept lucrare cât se poate de mare a puterii lui Dumnezeu. Antihrist va fi primit foarte grabnic,  fără chibzuinţă

Oamenii nu vor pricepe că minunile lui nu au nici un scop bun, raţional, nici un înţeles bine hotărnicit,  că ele sunt străine de adevăr, sunt preapline de minciună, că sunt o comedie monstruoasă, atotrăutăcioasă, fără noimă, care se străduieşte  să uluiască,  să-i aducă pe oameni într-o stare de nedumerire şi uitare de sine, să-i amăgească,  să-i înşele,  să-i atragă fermecându-i prin efecte fastuoase, deşarte, prosteşti. 

   Nu e ciudat faptul  că minunile lui Antihrist vor fi primite  fărăîmpotrivire şi cu entuziasm de  către cei apostaziaţi de la creştinism, de către vrăjmaşii adevărului, vrăjmaşii lui Dumnezeu: aceştia s-au pregătit pe sine pentru primirea pe faţă, cu lucrul, a trimisului şi uneltei satanei, a învăţăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtăşire după duh cu satana. Este vrednic de adâncăluare-aminte şi tânguire faptul  că minunile şi lucrările lui Antihrist vor pune în încurcătură pe înşişi aleşii lui Dumnezeu. Pricina puternicei înrâuriri a lui Antihrist asupra oamenilor va sta în viclenia şi  făţărnicia lui satanică, prin care va ascunde cu iscusinţă cea mai cumplită răutate, în neînfrânata  şi neruşinata lui obrăznicie, în prea îmbelşugata împreună-lucrare cu el a duhurilor  căzute; în fine, în putinţa de a face minuni, deşi mincinoase, însă uluitoare. Închipuirea omenească este neputincioasă a-i zugrăvi un  răufăcător cum va fi Antihrist; nu este propriu inimii omeneşti, fie ea şi stricată (pervertită),  să creadă  că  răul poate atinge acea treaptă pe care o va atinge în Antihrist. E1 va trâmbiţa despre sine precum au trâmbiţat înainte-mergătorii şi icoanele sale, se va numi pe sine propovăduitor şi restaurator al adevăratei cunoaşteri de Dumnezeu: cei care nu înţeleg creştinismul vor vedea în el reprezentantul şi apărătorul religiei, se vor uni cu el. E1 va trâmbiţa despre sine că este şi se va numi pe sine Mesia cel făgăduit: ieşind întru întâmpinarea lui, fiii cugetării trupeşti vor striga osanale;  văzându-i slava, puterea, capacităţile geniale, dezvoltarea cât se poate de cuprinzătoare după stihiile lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor face ajutoare ale lui

. Antihrist se va arăta blând, milostiv, plin de dragoste, împlinitor a toată virtutea: îl vor socoti astfel  şi i se vor închina pe preaînaltei sale virtuţi cei ce socot  că dreptatea omului este dreptatea  căzută şi nu s-au lepădat de aceasta pentru Evanghelie

Antihrist va îmbia omenirea cu realizarea celei mai înalte bunăstări şi prosperităţi  pământeşti, va îmbia cu cinstire, bogăţie,  măreţie, înlesniri (comodităţi) şi plăceri trupeşti: căutătorii de cele pământeşti îl vor primi 

pe Antihrist, îl vor numi stăpân al lor

  Antihrist va înfăţişa omenirii, asemenea meşteşugitelor reprezentaţii de teatru, o privelişte de minuni cu neputinţă de explicat de  către  ştiinţa vremii; el va înfricoşa prin caracterul înspăimântător şi neobişnuit al minunilor sale, va satisface prin ele curiozitatea nechibzuită şi neştiinţa grosolană, va satisface slava deşartă, va satisface superstiţia, va descumpăni ştiinţa omenească: toţi oamenii ce se  călăuzesc după lumina firii lor  căzute, ce s-au înstrăinat de  călăuzirea după lumina lui Dumnezeu, vor fi atraşi sub
vor arăta cu precădere în  văzduh acolo domneşte cu precădere satana (Efeseni II, 2; VI, 12). Semnele vor lucra mai ales asupra  văzului, vrăjindu-1  şi înşelându-l

. Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, văzând duhovniceşte, întru descoperire, întâmplările care trebuie  săpremeargă sfârşitului lumii, spune  că Antihrist va  săvârşi lucruri mari, 

ca  şi foc  să facă se pogoare din cer pe  pământ înaintea oamenilor 

(Apocalipsa XIII, 13). Acest semn este arătat de Scriptură ca cel mai 

înalt dintre semnele lui Antihrist, şi locul acestui semn va fi  văzduhul: 

el va alcătui o privelişte minunată şi înfricoşătoare. Semnele lui 

Antihrist vor completa lucrările purtării lui viclean meşteşugite: ele vor 

vâna spre urmarea lui pe cei mai mulţi dintre oameni. Potrivnicii lui 

Antihrist vor fi socotiţi făcători de tulburare, vrăjmaşi ai binelui obştesc 

şi ai rânduielii sociale, vor fi supuşi prigoanei pe faţă şi într-ascuns, vor 

fi supuşi la cazne şi pedepse. Duhurile viclene,  răspândite prin lume, 

vor stârni în oameni o  părere de obşte cât se poate de înaltă despre 

Antihrist, un entuziasm general, o atracţie de nebiruit către el

. în multe trăsături a zugrăvit scriptura greutatea celei din urmă prigoane asupra 

creştinismului  şi încrâncenarea prigonitorului. Drept trăsătură

hotărâtoare şi definitorie slujeşte numele care este dat de către Scriptură

acestui om cumplit: el este numit fiară (Apocalipsa XIII, 1),  aşa cum 

îngerul căzut este numit şarpe (Facere III, 1; Apocalipsa XII, 3).
 Amândouă numirile zugrăvesc  fără greş caracterul ambilor vrăjmaşi ai lui 

Dumnezeu. Unul lucrează în chip mai ascuns, celălalt mai pe faţă; şi 

fiara aceasta are asemănare cu toate fiarele (Apocalipsa XIII, 2 – şi 

fiara pe care am  văzut-o era asemenea pardosului, şi picioarele ei ca şi

inima la seninătate şi bărbăţie (Matei XXVIII, 20); ei se sileau să dea slavă lui Dumnezeu  şi  să Îi mulţumească pentru necaz, se sileau  să  îşi conştientizeze  păcătoşenia, care cere pedeapsă pedagogică şi învăţare de minte din pricina dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, din pricina chiar a bunătăţii lui Dumnezeu. Pe lângă propria osteneală după putinţă de a dobândi  răbdare, ei înmulţeau rugăciunile osârdnice  către Dumnezeu pentru  dăruirea darului duhovnicesc  răbdarea harică, care este nedespărţită de un alt dar duhovnicesc smerenia harică, care împreunăcu cel dinainte slujeşte drept chezăşie nemincinoasă a mântuirii  şi fericirii veşnice. 

   Cei ce tăgăduiesc existenţa duhurilor tăgăduiesc totodată, negreşit, şi creştinismul. Pentru aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, spuneSfânta Scriptură, ca  să strice lucrurile diavolului, ca prin moarte  săsurpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul (I Ioan III, 8; Evrei II, 14). Dacă nu există duhuri  căzute, înomenirea lui Dumnezeu nu are nici pricină, nici scop.     Existenţa duhurilor  rămâne un lucru obscur pentru cei care nu au studiat creştinismu1 ori l-au studiat superficial, după literă, în vreme ce Domnul Iisus Hristos a poruncit şi rânduit  să fie învăţat creştinismu1 dimpreună cu propovăduirea lui şi prin  păzirea poruncilor evanghelice 

(Matei XXVIII, 19-20). Domnul a poruncit  să fie învăţat creştinismu1 atât teoretic cât şi practic, a unit aceste două feluri de învăţare cu o legătură de nerupt, a poruncit ca  să urmeze neapărat cunoaşterii teoretice şi cunoaşterea practică.  Fără cea de-a doua, prima nu are niciun preţ în ochii lui Dumnezeu!  Fără cea de-a doua, prima nu ne poate aduce nici un folos! (Matei VII, 21-23) Cea de-a doua slujeşte drept dovadă a nefăţărniciei celei dintâi şi e încununată de adumbrirea harului Dumnezeiesc (Ioan XIV, 21-24). 

    Tainele ce se descoperă creştinilor necărturari  rămân foarte ades ascunse  bărbaţilor învăţaţi care se mulţumesc numai cu învăţarea academică a Teologiei, ca  şi cum aceasta ar fi una dintre  ştiinţele omeneşti. Şi tocmai acest caracter a fost dat Teologiei în tot Apusul eterodox, atât papist cât  şi protestant. Din pricina neîndestulătoarei cunoaşteri din cercare, în vremea noastră foarte anevoie ajungi  să auzi învăţătură corectă şi temeinică despre vederea duhurilor, învăţătură atât de trebuincioasă fiecărui monah care doreşte a se îndeletnici cu nevoinţa sufletească în  tărâmul duhurilor, al duhurilor din care facem parte prin sufletul nostru  şi cu care va trebui  să împărţim veşnica fericire sau muncile cele veşnice (Matei XXII, 30; XXV, 41). 

   Duhurile  răutăţii poartă  război împotriva omului cu o asemenea viclenie,  că gândurile  şi închipuirile aduse de ele sufletului se înfăţişează ca şi cum ar fi  născute din el însuşi, nu de la duhul  rău cel străin lui, care lucrează  căutând totodată  să se ascundă

. Pentru a ne lupta cu vrăjmaşul, trebuie neapărat  să îl vedem.  Fără vederea duhurilor, lupta cu ele nu  îşi are loc: ea poate fi numai atragere a noastră de către ele şi supunere de robi faţă de ele. După ce am chemat 

în ajutorul sărăciei mele de minte harul lui Dumnezeu, voi începe prin a vorbi despre vederea trupească a duhurilor, despre faptul  că ea nu este neapărat trebuincioasă şi despre primejdiile ei, pentru a continua cu vederea duhovnicească a duhurilor, cu necesitatea şi folosul ei. 

  „Cei ce s-au lepădat de lume, chiar dacă nu ştiu alfabetul, se fac preaînţelepţi, fiind luminaţi cu lumina lui Dumnezeu mai vârtos decât cei care ştiu Scriptura toată, dar caută a se proslăvi în această lume: fiindcă Sfânta Scriptură ni s-a dat de la Dumnezeu pentru mântuirea noastră şi pentru proslăvirea numelui lui Dumnezeu; drept aceea, trebuie s-o citim şi să cugetăm întru ea şi să luăm aminte la ea. Iar de citim şi sârguim s-o ştim pentru a noastră proslăvire, ea nu numai că nu ne va fi spre folos, ci ne va fi chiar spre vătămare”. Sfântul Tihon de Zadonsk, tom 15, scrisoarea 32. 18

Conform Canonului 50 al Sfinţilor Apostoli, Botezul valid se face numai prin cele trei afundări în apă. 51


                                LEGALIZAREA CRUCII MONAHALE -LEGITIMA}II PENTRU RAI


Pustnicul Ghimnazie Moldoveanul


În ziua de azi, se legalizează şi se impozitează totul: munţi şi văi, păduri, vii şi livezi, grădini şi parcuri, râuri şi izvoare. Dacă nu sînt
trecute în dosare şi chitanţe, sînt ca şi cum n-ar fi. Iată că, mai nou, acest principiu este aplicat şi monahilor. Pentru ca nici ei, nici societatea să nu aibă îndoieli asupra propriei
existenţe, Sinodul BOR a adoptat o lege prin care înfiinţează nişte tichete “monahale”, zise legitimaţii, legalizând în acest chip pe
călugări, pentru a nu vagabonda ilegal prin pustii, precum oarecând Ilie
Proorocul, ori Ioan Botezătorul. Este acordată libertatea doar monahilor "pecetluiţi” de a circula, de a-şi vizita părinţii, rudele, prietenii, ori de a se stabili într-o altă mănăstire, libertatea de a călători fără restricţii comuniste. Aşa au gândit stăpânii Bisericii: dacă în lume unii legalizează nincestul şi eutanasia, alţii - homosexualitatea şi pedofilia, şi câte alte  “necesităţi”, ei de ce n-ar “legaliza” monahismul? Chiar dacă nimeni nu le-o cere - monahi, duhovnici, stareţi etc. - dumnealor totuşi o fac, aşa, din oficiu. Ca să intrăm şi noi în rând cu oamenii, pentru a nu fi confundaţi cu haiducii ori partizanii. 52 Precauţii utile, chiar necesare astăzi, când nu mila Domnului, ci  leafa Statului te ţine în mănăstire, leafă ce-ţi garantează confortul şi bunăstarea pentru o bătrâneţe fericită. Iată că monahii întreţinuţi ai guvernului îşi legalizează pustnicia, renunţând la libertatea în Hristos, libertate riscantă pentru liniştea şi odihna lor.
L-au scos din mijlocul lor pe Hristosul goilor şi flămânzilor, al curvelor şi proscrişilor, pentru a beneficia de privilegiile Annei şi Caiafei. Dacă – începând cu Apostolii – creştinii se socoteau paria în această lume, după cum Însuşi Hristos a fost socotit, astăzi călugării aspiră la statutul de paria cu legitimaţie. Paria cu acte în regulă, pentru a nu avea probleme, nu cu Hristos, ci cu lumea, pe care ei susţin că au lăsat-o, luând crucea suferinţelor lui Hristos. Paria cu autorizaţie, pentru a nu mai fi înjuraţi pe străzi cu epitete de genul:golan,vagabond, om fără căpătâi, calomnii ce le afectează statutul de cetăţean cuminte şi onorabil, dornic şi el de intrare în Europa. Paria ce-şi apără “mândria de om”, având şi ei “personalitatea” şi “demnitatea” lor – nu a lui Hristos, “vagabondul” smerit, predicator neautorizat, răspândind o credinţă la fel de neautorizată, ilegală şi antisocială. După legile monahale rămase din vechime, în tot ce săvârşea, călugărul era binecuvântat de bătrânul său, bătrân cu viaţă duhovnicească şi autoritate deplină. Cuvântul bătrânului, sfatul şi hotărârea lui asupra unei situaţii erau de ajuns pentru mântuirea ucenicului. Bătrânul nevoitor era pentru tânărul monah mai mult decât duhovnic ori stareţ, căci sfinţenia şi discernământul lui arătau că în el era Duhul lui Dumnezeu. Dacă se întâmplă să citim în istoria monahismului că unii monahi săvârşeau fapte bizare pentru cei din jur, înţelegem că le făceau cu blagoslovenie de taină, împlinind un canon, ştiut doar de ei şi de duhovnic. Aşa a fost dintotdeauna. Astăzi însă, iată că autoritatea duhovnicului e pusă la îndoială şi încălcată. Duhovnicul e privat de libertatea de a hotărî tainic între el şi ucenic amănuntele mântuirii, printr-o inovaţie laică şi scolastică, elaborată de ierarhii BOR:
legitimaţia de călugăr. N-au fost consultaţi pentru această decizie nici stareţii, nici duhovnicii, nici monahii. Pentru şi peste toţi au hotărât abuziv şi umilitor ierarhii, dispreţuind orice eventuale alte opinii. 53 În cartea numită Molitfelnic există o slujbă prin care laicul e trecut în
rândul monahilor: Rânduiala tunderii monahului. Această slujbă, fără alte legitimaţii şi accesorii lumeşti, e singura formă valabilă şi necesară pentru a deveni monah; e singurul mijloc legal/canonic ortodox, lăsat nouă de Îngerul lui Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului Pahomie, cel ce a primit sfânta rânduială a chipului călugăresc. Nu legitimaţii, nu tichete şi cartele “călugăreşti”, ci schimbare în duh, prin duhovnicească lucrare!  Obiectivul sfânt de altădată, Crucea lui Hristos, e schimbat cu o nouă “cruce”, crucea falsă a suferinţei închinate prosperităţii umaniste, doctrinelor şi ideologiilor nihiliste: “crucea” dracului filantrop, “iubitor de oameni” – împotriva durerii şi răstignirii pe Crucea lui Hristos. Demonică dedublare, “anti-crucea” a furat minţile ierarhilor noştri, răstignind monahismul pe “crucea” progresului şi bunăstării, eficienţei şi modernizării. “Cruce” de catifea netedă şi parfumată, legalizată şi salarizată. Fără asperităţi şi impurităţi. Fără dureri, griji şi necazuri. Ca să o poată duce pe umerii lor monahii cuminţi şi prosperi. Cât despre adevăratul monahism al celor din urmă timpuri, vedenia de la anul 1854 a Stareţului Ioasaf din Mănăstirea “Sfântul Sava” este  deosebit de grăitoare: “[...] mai mergând noi puţin, am văzut de departe şi alţi oameni, şi aceştia tot cu haine călugăreşti îmbrăcaţi ca şi ceilalţi. Însă îmbrăcămintea şi feţele lor străluceau mai mult decât soarele şi aveau mai multă şi mai mare slavă decât ceilalţi, dar erau puţini la număr. Atunci am întrebat pe povăţuitorul meu zicând: “Sfinte Gheorghe, cine sunt aceştia? Ce sunt de au atâta slavă, strălucire şi frumuseţe şi ce au săvârşit în viaţa lor?”. Atunci el mi-a răspuns zicând: “Aceştia sunt călugării cei de acum, care fără povăţuitori şi fără pilda faptelor bune ale altora, ci numai din singura lor bunăvoinţă au râvnit faptele bune ale călugărilor celor de demult, săvârşind faptele cele bune ale lor, bineplăcând lui Dumnezeu. Şi pentru aceasta i-a proslăvit pe ei Dumnezeu.”
[...] În zilele acestea, se potriveşte cuvântul: “Cel ce mântuieşte, mântuiască-şi sufletul său!” Nimeni să nu aştepte ajutor de la altul, ci
numai de la Maica Domnului. Cel ce va cădea la Dânsa cu tot sufletul, îl va povăţui şi cu adevărat se va mântui, pentru că toate câte le voieşte 54 le poate, căci : “Mult pot rugăciunile Maicii spre îmblânzirea Stăpânului.”Iată că astăzi îngereasca descoperire a expirat, iar a te ruga, a posti, a bate metanii, fără legitimaţie, constituie infracţiune. Plângi şi te căieşti în zadar de păcatele tale, căci Dumnezeu aude şi iartă doar pe cei cu legitimaţii. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, adio duhovnic şi duhovnicie! - ne facem frizeri. Dacă mântuirea vine prin legitimaţii, cine-i în Rai?
~NTR- ADEV|R, NE TEMEM
       Ieromonahul Hristodul Aghioritul

Unii spun fără să se gândească prea mult: “Şi de ce ne temem?” Amintim tuturor acestora care găsesc încontinuu pretexte pentru
păcatele lor că “începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu” (Psalm 110, 10), care este însă o teamă dezinteresată, izvorând din străduinţa unui suflet cucernic şi credincios, de a nu face ceva ce nu i-ar plăcea lui Dumnezeu sau ceva care L-ar mâhni. În ceea ce priveşte subiectul nostru, dacă ne temem, ne temem să nuL întristăm pe Sfântul Duh: “Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui
Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30), aşa cum spune îndemnul Apostolului nostru. Toţi cei
care protestează şi pun înainte piepturile lor arată că nu se tem de nimeni şi merg împotriva sistemului mondial; lucru pe care ceilalţi nici
măcar nu-l pot înţelege, fiindcă se tem să nu piardă bunurile materiale de care se bucură şi care, toate, provin direct de la cei care-şi impun planurile lor antihriste.
  Părintele Porfirie, întrebat fiind de către stareţul unei mănăstiri de ce n-a spus ceva lumii despre acest subiect al cărţilor de identitate şi al numărului 666, a dat următorul răspuns, în care e cuprins întregul adevăr. Fragmentul a fost publicat şi în cartea La apusul libertăţii sub acelaşi autor. 58  Iată cum explică părintele de ce unii desconsideră subiectul în cauză: “Şi eu lupt pentru această problemă, dar în mod diferit. Am constatat că mintea omului, iubind patimile, este întunecată şi nevăzătoare. Aşadar, orice aş spune, pentru că mintea aceasta a omului e lipsită de lumină şi nu vede, fiindcă e întunecată de patimi, cuvintele mele nu vor ajuta cu nimic. De aceea, toate eforturile mele constau în a-l face pe om să înţeleagă că din cauza patimilor sale e orb şi că de aceea e firesc să nu vadă. Fac acest lucru pentru a-l îndemna pe om să-şi cureţe sufletul ca să poată vedea şi singur toate câte se întâmplă în zilele noastre”. Aceasta este astăzi o constatare obişnuită. Vedem teologi, duhovnici etc., care pe de o parte spun “este”, iar pe de alta spun “poate nu este”, arătând astfel, fără să se ascundă, că ei înşişi sunt lipsiţi de vederea duhovnicească şi că sunt purtaţi şi “duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Prin această purtare şi prin această conduită a lor, singurul lucru pe care-l reuşesc este să se expună continuu pe ei înşişi şi să dovedească în mod real că nu văd. Sfinţii noştri când spuneau “da” era “da” şi când spuneau “nu” era “nu”. Adeverind acest lucru, Apostolul Pavel scrie: “Credincios este Dumnezeu, că n-a fost cuvântul nostru către voi da şi nu” (II Corinteni 1, 18). Astfel, ei înşişi, prin atitudinea lor, arată tuturor celor
care îi ascultă că dau atenţie cuvântului Evangheliei, după cum scrie Părintele Paisie în cartea sa “Părinţi atoniţi şi întâmplări din Muntele Athos”: “Dacă cumva cineva dintre noi, părinţii egumeni, este puţin nevăzător duhovniceşte, să nu cerem supunere oarbă de la călugări, ca să nu cădem cu toţii în prăpastie, aşa cum scrie: «Şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă»” (Matei 15, 14). Părintele Paisie, datorită sufletului său purificat şi minţii sale cu totul străvăzătoare şi curate, a văzut toate câte se întâmplă, de aceea scrie: “(...) în timp semnele apar foarte limpezi: “fiara” de la Bruxelles, cu 666, a sorbit aproape toate statele în computer. Cartea de identitate sau introducerea peceţii, ce altceva arată?”.
Vedem cum toţi se ocupă numai şi numai de introducerea numărului 666 în viata noastră şi nu vorbesc deloc de lucrurile profeţite care deja 59 se împlinesc în zilele noastre şi care sunt legate direct de promovarea acestui sistem economic mondial.
  Supunerea noastră trebuie să dovedească discernământ. Pentru că Domnul nostru Iisus Hristos respectă ca nimeni altul libertatea
persoanei umane şi niciodată nu ne încalcă libertatea personală, va trebui să avem discernământul necesar în ceea ce priveşte această temă delicată pe care o analizăm mai departe, fiindcă am văzut neliniştea unor fraţi ai noştri care, ascultând câteodată vreun patriarh, vreun episcop sau vreun duhovnic, spunându-le ceva ce nu seamănă cu tradiţia noastră ortodoxă, se întreabă dacă trebuie să asculte sau nu, având în vedere că aceştia poartă un grad în ierarhia preoţească.
 Trebuie să înţelegem foarte bine că toţi oamenii avem o calitate, pe care bineînţeles o acceptăm de bunăvoie şi în libertate: suntem toţi robi ai Domnului nostru Hristos: şi patriarhul, şi arhiepiscopul, şi episcopul, şi diaconul, şi călugărul, şi mireanul, toţi suntem robi
“îndatoraţi” a asculta cuvântul lui Dumnezeu. Şi toţi uniţi alcătuim împreună cu capul, care este Hristos, Trupul Bisericii. Aşadar, Dumnezeu a rânduit să fim toţi împreună uniţi cu El. El să fie capul, iar noi toţi să fim mădularele trupului, într-o unire de nedesfăcut; adică un membru să depindă în totalitate de celălalt, ceea ce înseamnă că dacă un singur mădular suferă, atunci să sufere întreg trupul. Dumnezeu a rânduit ca un mădular, despărţit de trup, să nu poată exista de unul singur; şi acest lucru l-a făcut bunul Dumnezeu ca să ne unească cu dragostea desăvârşită. Aducem aici un mic exemplu: patriarhul, care este cel dintâi în ierarhia robilor Lui, nu poate săvârşi de unul singur Taina Sfintei Euharistii, ci e nevoie obligatoriu să fie de faţă cel puţin încă un membru de rând al Bisericii; şi se arată generozitatea lui Dumnezeu, faptul că a rânduit ca un singur mădular să aibă absolută nevoie de celălalt şi să depindă unul de altul.
  Apostolul Pavel arată foarte bine că suntem “trupul lui Hristos şi mădulare fiecare în parte” (I Cor. 12, 27).

Aşadar, toţi robii din ierarhia Bisericii de la gradul cel mai înalt, 

al patriarhului, şi până la gradul cel mai mic, al mireanului, au o 

singură datorie:  să se supună şi  să asculte în mod absolut de 

cuvântul lui Dumnezeu.  Singura diferenţă care există este aceea  că60

gradele superioare ale ierarhiei Bisericii  şi-au asumat lucrarea de a 

transmite cuvântul lui Dumnezeu spre gradele inferioare, şi acest lucru 

pentru  că Hristos Dumnezeu “nu este Dumnezeu al neorânduielii, ci al 

păcii”, Care voieşte “ca toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială” 

(I Corinteni 14,33,40). 

Trebuie însă să înţelegem foarte bine că, în ciuda faptului că există o 

ierarhie a robilor Bisericii care sunt obligaţi  să fie strâns legaţi şi uniţi 

cu Capul, totuşi, pentru  că ei sunt robi, dar trăiesc în libertate, în orice 

moment vor dori pot refuza cuvântul Domnului nostru şi folosi propria 

lor judecată şi pot urma propria lor voinţă.  

Aici începe problema, pentru  că, în timp ce aparent sunt robi ai lui 

Dumnezeu, de fapt servesc propria lor voinţă,  făcând uz de propria lor 

judecată. 

Să vedem ce ne spune Domnul despre ceea ce trebuie  să facem în 

acest caz: 

Pe când Domnul Hristos se afla pe  pământ împreună cu ucenicii şi cu 

Apostolii  Săi, la un moment dat i-a îndemnat  să fie atenţi la învăţătura 

fariseilor; şi aceasta pentru a distinge dacă ei caută cu adevărat cele ce 

sunt ale lui Dumnezeu. Atunci a spus: “Cărturarii şi fariseii au şezut în 

scaunul lui Moise; deci toate câte  vă vor zice vouă, faceţi-le şi
 păziţile; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 2-3). 

Să vedem aici, cu luare aminte, ce spune Hristos: “Cărturarii şi fariseii 

au şezut în scaunul lui Moise”. Cu aceste cuvinte Domnul nostru face 

cunoscut ucenicilor Săi că scaunul pe care şezuse mai înainte proorocul 

Moise şi din care învăţa poporul cuvântul lui Dumnezeu ca reprezentant 

al Lui îl luaseră acum cărturarii şi fariseii, oameni plini de ipocrizie. Cu 

toate  că scaunul şi l-au însuşit oameni plini de patimi, Hristos nu îi 

îndeamnă totuşi pe ucenicii  Săi şi nici poporul  să plece de lângă acest 

fel de învăţători şi nici nu-i îndeamnă  să nu-i asculte, ci îi sfătuieşte în 

felul următor: “Toate câte  vă vor zice vouă, faceţi-le şi  păziţi-le”.  Să

fim cu luare-aminte la ceea ce le spune: “Cele ce  vă spun  să  păziţi,  să

păziţi!”. Vedem  că Hristos Domnul nostru, pentru  că ei se  găsesc 

ierarhic pe scaunul lui Moise, nu ne-a dat poruncă  să ascultăm de ce 

este al lor, adică de produsul propriei lor raţiuni şi gândiri, adică de 61

ceea ce izvorăşte din criteriile lor interesate. Ne-a dat porunca  să-i 

ascultăm numai în ceea ce ne spun să păzim.  

Cuvântul  “a  păzi”  se referă la tot ceea ce Domnul ne-a spus  să

împlinim sau tot ceea ce e scris în Sfânta Scriptură, sau tot ceea ce a 

fost legiuit de  Părinţii Bisericii prin Sinoadele Ecumenice.  Aşadar 

aceştia au datoria de a asculta cuvântul lui Dumnezeu şi, prin urmare, 

de a ne îndemna pe noi  să-l  păzim. Dacă ei, ca robi ai lui Dumnezeu, 

aflându-se în libertate, nu vor voi să dea ascultare anumitor lucruri, vor 

fi liberi să nu dea ascultare, suportând însă toate consecinţele pe care le 

aduce cu sine apostazia, această neascultare  şi îndepărtare a lor de 

cuvântul lui Dumnezeu.  

Noi, fiindcă suntem datori  să ascultăm numai poruncile Domnului 

nostru, întrucât cei ce ne sunt superiori ierarhic nu ne îndeamnă  să

păzim vreuna din poruncile Domnului, nu suntem datori  să-i ascultăm; 

dacă am fi datori, cuvântul lui Dumnezeu ar spune: toate câte vi le spun 

vouă  să le faceţi, faceţi-le; adică toate câte vi le spun  să le înfăptuiţi, 

înfăptuiţi-le. Dimpotrivă, nu numai  că nu trebuie  să ascultăm de 

părerile lor, dar Apostolul Pavel este mult mai aspru şi spune: “Chiar 

dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceasta 

pe care v-am vestit-o, să fie anatema!” (Galateni 1, 8).  

Domnul nostru, Care după învierea Sa i-a trimis pe Apostoli la 

capătul lumii, nu le-a dat poruncă  să meargă şi  să-i înveţe pe oameni 

învăţături diferite, porunci omeneşti, cuvinte teologice frumoase  şi 

poveşti nemuritoare. Două sunt poruncile pe care le-a dat lor, spunând: 

“Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în 

numele Tatălui  şi al Fiului  şi al Sfântului Duh,  învăţându-le  să

păzească toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20).  

Vedem,  aşadar,  că cea dintâi poruncă este de a-i boteza pe 

credincioşi, pentru a se sălăşlui Dumnezeu însuşi în cei botezaţi, iar cea 

de-a doua este de a-i îndemna pe credincioşi  să păzească toate câte El a 

dat poruncă să fie păzite. 

Prin urmare, Sfinţii Apostoli şi apoi urmaşii lor, patriarhii, episcopii, 

preoţii, teologii şi aşa mai departe, nu pot să-i înveţe pe oameni ceea ce 

le spun propriile lor gânduri  că e corect sau ceea ce ei înşişi cred  că

trebuie  să facem în fiecare situaţie. Fie cineva patriarh, arhiepiscop, 62

duhovnic, preot, diacon,  călugăr sau mirean, este obligat  să transmită

cuvântul lui Dumnezeu, sfătuind anume  să  păzim poruncile Domnului 

nostru:  “Căci nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Hristos Iisus, 

Domnul, iar noi înşine suntem slugile voastre, pentru Iisus”  (II 

Corinteni 4, 5). 

Aşa trebuie  să avem o ascultare plină de discernământ, la care putem 

ajunge numai prin umilinţă adevărată. De asemenea, trebuie ca toţi 

robii lui Dumnezeu, indiferent de gradul pe care-l au în ierarhie prin 

iconomia lui Dumnezeu,  să fie uniţi prin ascultare cu Capul Bisericii, 

Care este Domnul Iisus, pentru că, dacă un singur mădular e tăiat, acest 

fapt aduce neorânduială în tot trupul, iar acest membru va da socoteală

pentru dezordinea pe care o va crea. 

Terminând cuvântul  Său, Domnul a spus: “Dar după faptele lor nu 

faceţi,  că ei zic, dar nu fac” (Matei 23, 3). Aici ne putem minuna de 

măreţia dragostei lui Dumnezeu, Care ne îndeamnă  să  păzim tot ce ei 

ne spun să păzim, nu însă să şi facem ce fac ei, pentru că prefăcându-se, 

ei vor spune, dar nu vor înfăptui. Aici Domnul nostru Hristos ne arată

că nu trebuie  să-i judecăm, şi faptele lor viclene  să nu devină cauză a 

depărtării noastre de El; ne spune  că trebuie  să  păzim cu credinţă ceea 

ce ne spun să păzim, indiferent dacă ei înşişi în esenţă nu-L slujesc, nici 

nu-L iubesc, ci sunt nevoiţi de scaunul pe care sunt  aşezaţi  să se 

prefacă, îndemnându-ne să păzim poruncile Lui. 

Deosebind acum voi înşivă adevărul, vedeţi ce veţi face, dacă:  

1. Un episcop  vă spune: “Bunii mei copii, Domnul nostru Hristos 

ne-a profeţit în capitolul 13 al Apocalipsei că va veni cineva care ne va 

impune  să acceptăm semnul cu numărul 666 pe mână sau pe frunte. 

Lucrul acesta nu trebuie  să-l acceptăm, pentru  că vom fi osândiţi pe 

veci şi, ca  să nu-L mâhnim pe Hristos, nu trebuie  să-l acceptăm nici pe 

cartea de identitate, nici pe vreun card şi nici să votăm proiectul de lege 

prin care se va da puterea de a ni se impune acest număr, pentru  că  aşa 

cum e scris  «oricine te sileşte  să mergi cu el o milă, mergi cu el 

două»”.  

2. Un alt episcop va susţine  că: “Toate acestea sunt prostii. Nici un 

număr 666 şi nici un semn exterior nu  vă va  vătăma. Nu  vă ocupaţi de 63

asta, acceptaţi-l ca  să  vă faceţi treaba şi nu mai ascultaţi toţi fanaticii şi 

pe toţi care văd pretutindeni numai demoni”. 

Cred  că din acest exemplu fiecare dintre voi îi poate distinge pe 

aceia care îl iubesc şi îi slujesc lui Dumnezeu şi care au grijă de propria 

voastră mântuire,  şi pe ceilalţi, interesaţi numai  “să fie  văzuţi de 

oameni” (Matei 6, 5) şi care  vă înşeală, voind  să se arate buni faţă de 

voi  şi  să-şi justifice atitudinea lor de apostaţi, de întoarcere de la 

Hristos, urmând  să-şi trăiască viata  aşa cum le e lor mai bine, pentru a 

se sluji pe ei înşişi  şi nu pentru a-L sluji pe Hristos. Pentru cei din 

urmă,  să nu uităm spusele Sfântului Apostol Pavel:  “Fiindcă aceştia 

toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (Filipeni 2, 21). 

În Ortodoxie, nici un papă nu L-a înlocuit pe Domnul nostru Hristos 

prin infailibilitatea sa. Prin urmare, dacă vedem că cineva nu caută cele 

ale lui Dumnezeu, avem atâţia alţi episcopi şi preoţi buni care caută

sincer pe cele ale lui Hristos şi putem  să-i ascultăm pe ei spunându-ne 

ce trebuie  să păzim. Apostolul Pavel, într-un asemenea caz, sfătuia aşa: 

“Iar de învaţă cineva altă învăţătură şi nu se  ţine de cuvintele cele 

sănătoase ale Domnului nostru Iisus Hristos şi de învăţătura cea după

dreapta credinţă... depărtează-te de unii ca aceştia” (I Timotei 6. 3, 5). 

Creştinii, dându-şi seama  că au început  să apară unul câte unul 

“semnele”, se  găsesc,  aşa cum ne  găsim noi toţi, în situaţia dificilă în 

care se găsea şi Pilat, care în timp ce avea în faţa lui întreg Adevărul, se 

întreba:  “Ce este adevărul” (Ioan 18, 38). Mulţi fraţi ai noştri sunt 

nelinişt iţi şi se întreabă pe bună dreptate în legătură cu multe din aceste 

chestiuni şi în special cu subiectul buletinului de identitate electronic 

(cu cip). 

Într-o zi, un grup de patru tineri discutau despre cartea de identitate 

şi fiecare avea câte o părere diferită. Aşadar, spuneau: 

- Eu m-am sfătuit cu duhovnicul meu şi mi-a spus  că nu trebuie  să

primim cartea aceasta de identitate - a spus cel dintâi. Sigur, ca o 

dovadă mi-a adus scrierile părintelui Paisie. 

- Mie mi-a spus duhovnicul  că sunt “ridicole” toate aceste lucruri şi 

că numai cartea de identitate nu mă poate vătăma în vreun fel, a spus al 

doilea. 64

- Duhovnicul meu mi-a spus  că dacă primesc cartea de identitate şi 

pun peste ea o cruce, n-o să-mi poate face rău, a spus al treilea tânăr. 

- Eu l-am întrebat pe duhovnicul meu şi mi-a spus că el nu se ocupă

cu Antihristul, ci cu Hristos şi m-a sfătuit să fac şi eu la fel, a completat 

cel de al patrulea. 

După toate acestea, tinerii se întrebau cu nedumerire dacă ar trebui 

să asculte de duhovnicul lor, şi dacă da, atunci ce se întâmplă când 

duhovnicii au  păreri diferite şi, mai mult decât atât, cu totul contrarii 

una faţă de cealaltă. Mai apoi m-au întrebat şi pe mine şi le-am spus că

fiecare trebuie  să asculte de duhovnicul lui până atunci când buna 

noastră maică Biserica, prin ierarhia ei, se va pronunţa şi va conduce 

lupta aceasta, pentru că atunci se vor risipi şi norii cei întunecaţi. 

Unii fraţi ai noştri spun  că anumiţi preoţi  îşi exprimă, siguri de ce 

spun,  părerile  şi  că le  şi publică în  cărţi, devenind astfel publică

diferenţa de păreri, cu următorul rezultat: dacă cineva se află în adevăr, 

atunci se va împărtăşi de acest adevăr multă lume, dar dacă acesta nu se 

află în adevăr, multă lume se va sminti. Biserica noastră spune  că nu o 

să fie cuprinşi de  hăţişuri şi nici nu se vor  rătăci toţi cei care vor avea 

grijă ca mintea lor să fie plină de râvnă, curată şi de trezvie, cu ajutorul 

Sfintelor Taine şi al ascultării duhovniceşti. Biserica noastră iubitoare 

ne învaţă  că Sfântul Duh este Unul şi  că pentru fiecare problemă are o 

singură părere şi o singură voinţă.  

Din acest motiv este imposibil ca firea Sa cea bună să-i “informeze” 

în legătură cu una şi aceeaşi temă pe cei patru preoţi, reprezentanţii Lui, 

pe fiecare în mod diferit. Aceasta se datorează firesc faptului că înainte 

de a ne dedica pe noi înşine slujirii lui Dumnezeu, nu ne-am îngrijit atât 

cât trebuia pentru curăţirea sufletului nostru. Dacă fiecare duhovnic
şi-ar fi lepădat propria lui voinţă şi propria lui părere, ne-am fi unit toţi în 

Unul Hristos, Care este Adevărul cel adevărat, şi am fi lăsat astfel harul 

să lucreze  şi am învăţa toate câte El  “ne-a poruncit”.  Aşadar, nu 

trebuie să ne înstrăinăm atunci când ne aflăm în fata unei multitudini de 

păreri, ci bine ar fi  să avem în vedere porunca Apostolului:  “Nu  vă

lăsaţi furaţi de învăţăturile străine cele de multe feluri;  căci bine este 

să vă întăriţi prin har inima voastră” (Evrei 13, 9); şi cât vom putea, să

ne împărtăşim de Sfintele Taine, ca  să se lumineze mintea noastră “să65

nu mai fim copii duşi de valuri, purtaţi încoace şi încolo de orice vânt 

al învăţăturii, prin înşelăciunea oamenilor, prin vicleşugul lor spre 

uneltirea rătăcirii” (Efeseni 1, 14). 

Până când maica noastră Biserica, prin preacucernica ei ierarhie  îşi 

va conduce ca un bun  păstor turma, şi credem  că acest lucru se va 

întâmpla curând,  “tu însă  rămâi în cele ce ai învăţat şi de care  eşti 

încredinţat, deoarece ştii de la cine ai învăţat, şi fiindcă de mic copil 

cunoşti Sfintele Scripturi, care pot  să te înţelepţească spre mântuire, 

prin credinţa cea întru Hristos Iisus” (II Timotei 3, 14-15). 

Cine nu este teolog ? 

Într-o revistă s-a reprodus un text publicat de o altă revistă, care, 

după ce a fost citit, i-a scandalizat pe foarte mulţi creştini. Vom 

prezenta aici câteva puncte ale acestui articol, pentru a constata fiecare 

că sunt aspecte inacceptabile pentru Ortodoxia noastră.  Aşadar, acolo 

scrie:  

1. “Trebuie  să subliniem  că nu sunt teologi toţi cei care identifică

Antihristul cu 666". Revista în cauză, republicând articolul, arată  că nu 

cunoaşte  şi  că dispreţuieşte întru totul textele sfinte ale Scripturii 

noastre, cu impietate spunând “că nu sunt teologi (de Dumnezeu 

cuvântători)” atâţia şi atâţia sfinţi ai Bisericii noastre care ne-au  lăsat 

prin tradiţie scrieri  şi opere foarte preţioase, unde s-au pronunţat în 

legătură cu tema noastră;  să pomenim numai câţiva: Sfântul Efrem 

Sirul, Sfântul Irineu episcop al Lyonului, Sfântul Andrei episcopul Noii 

Cezareei, Sfântul Ipolit papă al Romei, Sfântul Areta episcopul Noii 

Cezareei şi atâţia alţi sfinţi ai Bisericii noastre. Oare nu se ruşinează

necredincioşii  să spună  că sfinţii noştri “nu sunt teologi”? Noi, 

considerând această necinstire adusă Sfinţilor o necinstire a propriei 

noastre persoane, le spunem  că numai prin faptul de a dispreţui, de a 

desconsidera şi de a necinsti sfinţii şi de a se considera teologi pe ei 

înşişi arată în ochii tuturor  căderea duhovnicească pe care au suferit-o, 

potrivit cu legea duhovnicească, care spune: “Oricine se înalţă pe sine 

(mai presus de sfinţi) se va smeri” (Luca 18, 14).  66

2. Acelaşi articol arată  că autorul nu cunoaşte absolut deloc poziţia 

Bisericii lui Hristos şi, prin extindere, nici pe cea a Sfântului Sinod, 

care ca o Maică, prin circulara sa, a făcut apel şi printre altele a explicat 

fiecăruia  că: “Astfel, cu durere observăm  că progresul civilizaţiei în 

domeniul aplicaţiilor electronice s-a legat  aşa cum nu trebuia de 

numărul 666, care se foloseşte ca număr principal de cod în respectiva 

tehnologie. Se spune în mod limpede în Sfânta Carte a Apocalipsei  că

numărul acesta este numărul Antihristului...  Şi, prin urmare, nu e cu 

putinţă ca un creştin  să fie indiferent atunci când constată introducerea 

voită şi sistematică a acestui număr în viata sa; şi în viata naţiunii elene, 

care este aproape în întregimea ei creştină şi ortodoxă” (fragment din 

circulara nr. 2626/7 aprilie 1997 a Sfântului Sinod). La sfârşit, ne 

întrebăm: redactorul articolului în cauză şi revista care l-a republicat (ca 

pe un  răspuns!), ei înşişi “au fost străini în Ierusalim şi nu cunoşteau 

cele din cetate” (Luca 24, 18), sau au proclamat vreo biserică a lor, 

spunând numai ceea ce în mod arbitrar judecă ei singuri a fi corect? 

Altfel, nu se explică atitudinea lor.  

Sfânta Comunitate de la Sfântul Munte Athos, prin circulara nr. 5 

din 18 martie 1993 mărturiseşte foarte clar că: “Fără nici o îndoială, se 

pregăteşte terenul pentru pecetea nesuferită, urâtă şi antihristică a lui 

666”.  Aşadar, autorul articolului  şi redactorul revistei, dacă sunt 

conştienţi de ceea ce fac, numai atât se cuvine  să facă: reconsiderându-

şi  părerile,  să le ceară iertare cititorilor şi  să se adune în jurul poziţiilor 

ortodoxe ale Bisericii noastre, smerindu-şi gândirea, care e mai degrabă

trufaşă, şi  să cumpănească şi  să socotească bine cele spuse de fericitul 

Părinte Paisie, cel care a spus şi a scris:  “Mă uimesc ! Nu-i pun pe 

gânduri toate aceste fapte şi întâmplări ? De ce nu pun fie un semn 

măcar de întrebare la interpretările creierului lor ? Dacă ajută

Antihristului pentru pecete, cum oare nu vor târî şi alte suflete spre 

pierzanie ? Asta se înţelege de la sine, pentru  că este scris: “(...) ca  să

ducă în  rătăcire, dacă se poate, şi pe cei aleşi” (Marcu 13, 22). Vor fi 

duşi în  rătăcire cei ce vor interpreta aceste lucruri numai cu mintea 

lor".67                                                 

Am ajuns oare în cele de pe urmă timpuri? Chiar despre noi cei de azi se 

pomeneşte-n scripturi? Aflăm  răspunsul cercetând vremea Sfântului Calinic de la 

Cernica (+1868) când se făcea mare tulburare despre sfârşitul lumii ce se prevestea la 

1848. Rugându-se sfântul pentru  lămurire, în  răpire dumnezeiască i s-a arătat un 

pergament pe care era scris “7500 ani de la Adam”, iar Sfinţii Gheorghe şi Nicolae 

ce-l însoţeau i-au spus:  “Vezi,  că nu la 1848 va fi începutul sfârşitului lumii, ci 

când se vor împlini 7500 ani de la Adam. ”

Tot în vedenie,  Sfântul Nifon al Constantinopolului  află pe Hristos Dumnezeu 

răsfoind cartea veacurilor omenirii, şi ajungând la veacul al şaptelea S-a oprit, Şi-a 

acoperit faţa cu mâna  şi a zis cu mâhnire:  “Acest veac al  şaptelea este plin de 

putoarea păcatelor omeneşti, de invidie, necurăţie, ură şi minciună… dar ajunge. 

Îl voi curma la mijloc ca să-nceteze stăpânirea păcatului!” Or, mijlocul veacului al 

şaptelea este anul 7500, din care scăzând anii până la Hristos (5508) dăm tocmai peste 

anul 1992!  

Noi care am trecut de anul 1992 ne întrebăm, oare profeţia sfinţilor nu a fost exactă? 

Nu, nicidecum. Ea nu fixează data unui cataclism planetar, ci începutul unor 

evenimente ce prevestesc apropierea sfârşitului lumii. În acel an, Masoneria 

internaţională a lovit  ţările lumii, în general,  şi tradiţiile ortodoxe în special, prin 

conceptul ecumenist de  “Reconciliere pentru Lumea nouă”  intrarea în “Era New 

Age”. Acesta a fost suportul desfăşurării de mai apoi a tuturor organizaţiilor bancare, 

armate  şi sociale internaţionale, tentacule globalizatoare ale evreilor sionişti ce 

pregătesc cu înfocare venirea lui Antihrist. (n.n.) 71

multe chipuri ale  răutăţii, silindu-se simţitor şi gânditor cu  răutatea lor 

să prăpădească bunătatea oamenilor  şi  să-şi iasă din minţile lor din 

multa neastâmpărare şi o  să se facă scurţi la trupuri ca dracii. Firea 

dracilor e scurtă şi rotundă, şi firea oamenilor o  să se unească cu a 

dracilor şi la scurtimea trupului, de vor fi până la cinci palme lungime 

şi o să se facă mai vicleni decât dracii. 

[…] Fiindcă mai înainte or  să se-ntunece simţurile oamenilor cu 

nesimţirea întunericului şi oamenii or  să se-ntunece de patimi precum 

zice Sfântul Apostol Pavel: “Precum n-au ţinut adevărul Evangheliei, 

dând cinste şi întiiciune patimilor, i-a dat pe dânşii Dumnezeu duhului 

înşelăciunii, ca să se împlinească întru dânşii fărădelegea...”

Mântuirea atârnă la cei ce nu se supun lui antihrist, iar lucrarea 

acestuia este: grija celor deşarte şi materia lucrurilor lumii, câştigarea 

metalelor  pământului. Acesta este capul  răutăţilor  şi propovăduirea 

pierzării şi stricarea mântuirii.... Gânditor, antihrist se află în lume şi de 

la început, de când a  căzut din starea lui, lucrează.  Şi a amăgit pe 

oameni în deşertăciune şi i-a  făcut nesimţitori: curvesc, preacurvesc, 

păcatul sodomiei  şi  săvârşesc neguţătorii trupeşti, mâncând  şi bând, 

uitând de Dumnezeu.  

Adevărul este întruparea Mântuitorului Hristos  şi propovăduirea 

Evangheliei. Iar minciuna este arătarea lui antihrist şi împărăţia lui, care 

va aduce lipsa în lume şi pierzarea, fiindcă multa grijă îl întunecă pe om 

şi-l face nesimţitor şi îşi face gătire spre pierzare la antihrist
                                      

Prefata traducatorului

Din întâmplare mi-a căzut în mână această lucrare scrisă cu slove chirilice la 1803, de călugărul Neofit Cavsolalviţiu, fost popă jidovesc - rabin - până la vârsta de 38 de ani, când s-a creştinat.

Mai mult impresionat de vechimea ei - 133 de ani - şi a titlului foarte sugestiv "Înfruntarea jidovilor", m-am hotărât s-o cercetez, fiind vorba de ovrei, "iubiţii" noştri jidovi de astăzi, pe care, acum bucurându-se de toate drepturile civile şi politice şi aşezaţi temeinic, în număr covârşitor de peste două milioane, pe umerii sărmanilor noştri români, pe zi ce trece îi simţim tot mai apăsători .

Trebuie să mărturisesc, că această carte scrisă într-o vreme când nici vorbă nu putea fi de antisemitism în ţara noastră, deoarece odinioară jidovii lipseau aproape cu totul şi numai la 1839, în timpul domnitorului moldovean de tristă memorie Mihail Sturza, îşi fac apariţia în număr mai mare - trebuie să mărturisesc, zic, că citind conţinutul acestei cărţi, am rămas profund impresionat; şi se va putea oricine convinge cercetând-o, fie creştin, fie jidov chiar, că aici este un adevărat izvor dătător de viaţă un balsam întăritor spiritual, o nepreţuită comoară sufletească, ce n-ar trebui să lipsească din casa nici unui creştin, nici unui om dornic de a cunoaşte adevărul cel adevărat, spre a-i servi lui drept îndrumar şi călăuză în viaţă.

Este o carte sfântă pentru noi, creştinii, o carte care trebuie să ne rămână veşnic în memorie, şi atât tinerii cât şi bătrânii s-o cunoască şi s-o înveţe pe de rost, din scoarţă în scoarţă, de ea depinzând însăşi existenţa noastră ca români şi creştini, mai ales în vremea de astăzi când ne găsim pe muchea prăpastiei şi o dezorientare completă şi neîncredere în ziua de mâine, au pus stăpânire pe fiinţa noastră.

Bombardaţi zilnic de o presă aproape în întregime jidovească, o presă de intriga, şantaj şi scandal, o presă de zăpăcire, iar nu de luminare a opiniei publice, şi înregimentaţi în felurite partide politice care se duşmănesc, noi creştinii ne consumăm întreaga noastră energie şi vlagă în lupte sterile, în lupte zadarnice, pe chestiuni mărunte de ambiţii personale şi interese de partid. Interesele generale de masă, interesele primordiale de neam au rămas numai mijloace de ademenire a naivilor, dar nicidecum un scop bine determinat, un obiectiv care trebuie ajuns.

În modul acesta duşmanul nostru real, duşmanul nostru ireductibil rămânea neidentificat şi piedicile pe care el ni le punea sistematic în calea progresului şi dezvoltării noastre rămâneau neobservate, ignorate; sau dacă instinctiv le bănuiam, nu puteam găsi calea cea dreaptă, drumul spre liman, spre a ieşi din impas, din încurcătură. Şi atunci răul a prins rădăcini şi mai adânci şi soarele izbăvitor în loc să ne lumineze, s-a ascuns în nori şi mai groşi.

    Citind această carte în mod temeinic, cu răbdare şi concentrare - deoarece nu i s-a alterat nimic din stilul ei oarecum arhaic şi din ortografia ei prea puţin prezentă - cititorul va putea aprecia nemăsurata valoare a acestei lucrări.

*
*       *

Nu am schimbat nimic din conţinutul acestei cărţi faţă de original si din consideraţia că lucrurile sfinte nu trebuie atinse în fiinţa lor. Şi dacă totuşi s-ar mai ivi cineva care să declare această scriere apocrifa, îl invităm la Academia Română, să consulte în întregime originalul, care se găseşte înregistrat la No. 662, la secţiunea de "cărţi vechi şi manuscrise".

Neofit n-a fost un rabin de rând; Neofit a fost un savant teolog adânc cunoscător al Talmudului, adânc cunoscător al Vechiului şi Noului Testament, în contact permanent cu jidovii; până la vârsta de 38 ani - când s-a creştinat - Neofit a avut tot timpul necesar de studiu, spre a-şi da seama de locul unde este adevărul şi calea cea dreaptă pe care trebuie să meargă mai departe.

Profesor de limba greacă la călugării de la Sfântul Munte, el vine apoi în Moldova, unde îşi însuşeşte limba română şi scrie această carte, socotind acest fapt ca o datorie de conştiinţă.

Nu i se poate arunca învinuirea că ar fi scris din răutate, că Neofit nu era capabil de aşa ceva. El mărturiseşte cu profundă durere în suflet: "pentru a face această lucrare, am vărsat mai multe lacrimi decât cerneală".

Iar jidovii, citind această operă vor înţelege că dacă antisemitismul se naşte în locurile pe unde ei se cuibăresc, acest fapt nu este o enigmă, un mister, ci, din contră, ceva foarte firesc: jidovul singur poartă cu el antisemitismul , după cum râia naşte scărpinătura. Şi după cum scărpinătura nu dispare decât prin vindecarea râiei, tot aşa şi antisemitismul nu va putea dispărea decât o dată cu alungarea jidovilor, sau prin sucombarea poporului la sânul căruia s-au încuibat.

Acest fapt să nu se creadă că este o floricică de stil, ci un principiu riguros ştiinţific, o dogmă a ştiinţei sintetizată în cuvintele latine: sublata causa tolitur efectus, adică numai suprimând cauza dispare efectul.

Unde am putea goni pe ovrei din mijlocul nostru, pentru a vindeca boala noastră socială de care suferim şi pe care am putea-o numi iudeopatie, acest lucru se va vedea; în tot cazul într-un loc îndepărtat de pe scoarţa globului, cum ar fi de exemplu insula Madagascar, deja propusă de Franţa, sau Uganda din Africa Centrală, propusă de englezi, sau o regiune din Canada, Australia, etc. Printr-o uniune internaţională antisemită se va putea ajunge la o astfel de hotărâre, întrucât Palestina nu poate primi nici un milion de jidovi, şi ei toţi sunt peste 18 milioane.

Că ar vrea ovreii să primească această soluţie ori n-ar vrea, aceasta un interesează, atunci când este în joc însăşi existenţa popoarelor creştine şi a creştinismului.

Trebuie să se ştie că ursul nu joacă de voie; şi lui Napoleon Bonaparte, (de care tremura toată lumea, când a venit sorocul, i s-a fixat domiciliul forţat în insula Sfânta Elena, în largul Oceanului Atlantic, şi acolo a rămas până la moarte. Pentru ce nu s-ar proceda şi cu jidovii la fel, pentru liniştea şi pacea lumii creştine?

Întotdeauna când vrei să stârpeşti un rău definitiv trebuie aduse soluţii nulicale. Crâmpeiele de soluţii pot să amelioreze, dar nu pot să vindece: oricât ai arde un cancer cu fierul roşu, nu vei salva bolnavul decât numai prin puterea cuţitului operator; oricât vei flitui şi vei curăţa mobila, nu vei scăpa de ploşniţe decât printr-o sulfurizare sistematică, o deparazitare radicală. Tot asemenea şi viaţa creştină şi liniştea neamului nostru nu se vor restabili decât prin eliminarea ovreilor; o eliminare sistematică tematică, raţională, în mod continuu şi permanent, până nu va mai rămâne nici o lindină, nici un picior de jidov .

Că ei sunt astăzi puternicii zilei aproape pe întreg globul prin influenţa banului pe care îl deţin şi prin formidabila organizare francmasonică care a prins în mrejele ei pe aproape toţi guvernanţii şi potentaţii actuali ai ţărilor creştine? Va trece şi aceasta cum au trecut atâtea nevoi, mai ales că ruptura s-a şi făcut prin naţional-socialismul german în frunte cu Hitler!

Nu trebuie să se uite faptul că întotdeauna forţa morală a ieşit biruitoare, şi însuşi Mântuitorul a spus: "Crede, şi te vei mântui" sau "De ai avea credinţă, ai clinti şi munţii".

Se impune deci să avem credinţă în izbândă, dar o credinţă nestrămutată, o credinţă vie şi hotărâtă, şi atunci nimeni nu ne va putea sta împotrivă.

Aceia din noi care ne dăm seama mai cu uşurinţă de marea primejdie ce ne paşte, trebuie să ne transformăm în adevăraţi apostoli şi să deschidem ochii fraţilor noştri mai puţin înţelegători şi mai îndărătnici spre a-i readuce la viaţă. Fiecare trebuie să ne zbatem după puterea pe care o avem, dintr-un adânc sentiment instinctiv al datoriei, în mod permanent, fără odihna şi cu perseverenţă. Puterea diavolului: jidovii, "adunarea satanii" cum îi numeşte Neofit, sunt în luptă încordată cu Dumnezeu, cu noi creştinii; este o luptă pe viaţă şi pe moarte, începută cu mult în urmă şi al cărei Mare Cartier General s-a stabilit în vecina noastră Rusie, complet subjugată şi îngenuncheată în ultimul timp, unde viaţa creştină a fost complet înmormântată.

Singura tactică de bătaie care ne mai poate salva, nu poate fi alta decât strânsa legătură creştină, cea mai deplina frăţie, solidaritate şi unitate de luptă creştină contra jidovilor, această avangardă şi executantă a lui Satan, a anticristului. Se impune izolarea imediată a ovreilor, cu ruperea oricăror legături cu ei. Un boicot general se impune, permanent şi cu încăpăţânare. Trebuie să-i tratăm ca pe nişte ciumaţi, să le arătăm tot dispreţul şi hotărârea noastră de a trăi, de a nu ne da învinşi ca nişte laşi şi nemernici, ci, după cum de două mii de ani am rămas neclintiţi pe aceste meleaguri ale Daciei Traiane, şi de azi înainte vom şti să ne afirmăm fiinţa noastră etnică, fiinţa creştină. Neînţelegerile dintre noi să le privim ca mici incidente trecătoare, incapabile să ne ţină dezbinaţi, că toţi avem aceleaşi interese de apărat.

Cine în inimă şovăieşte, dacă un pic din sângele său mai este creştin, citind această carte înviorătoare a sufletului şi dătătoare de viaţă, îşi va recăpăta încrederea în viitor, în deplina izbândă. Să se gândească fiecare la cuvintele Domnului pe care i le-a spus lui Petru, pe când amândoi umblau pe lacul Ghenisareth şi Petru ţipa că se îneacă: "Dă din mâini Petre, că nu te îneci", şi să pornească la lupta de retrezire creştină şi dezrobire a neamului, cu completă încredere şi neînduplecare. Să fie convins că forţa sufletească este nemărginită, nemăsurată şi de neînvins; iar dintr-o zdrobire morală şi lipsă de credinţă, nu poate ieşi o izbândă, ci o înfrângere! Să se mai gândească iarăşi că nu poate servi în acelaşi timp la doi stăpâni: "Şi lui Dumnezeu şi lui Mamona"; iar cine serveşte pe jidovi nu poate servi şi pe creştini, aceasta fiind o imposibilitate morală. Să se mai gândească iarăşi la ce a spus Iisus: "Cine nu este cu mine, este împotriva mea", adică cine este cot la cot cu jidovii, nu poate fi alături şi de creştini!

Mai ales în chestiunea politică, de care mai mult depinde salvarea şi existenţa noastră, fiecare cititor trebuie să-şi deschidă bine ochii. Se impune o revizuire a conştiinţei fiecăruia şi o cercetare obiectivă a situaţiei: Până la 1923, când s-a suprimat articolul 7 din Constituţie, ovreii nu aveau drepturi civile şi politice, erau străini. Astfel fiind cazul, toate partidele politice existente la acea dată erau creştine şi prima grijă pe care o aveau ele era să îngrijească de creştini. Prin suprimarea art. 7 şi primirea în masă a jidovilor în rândul românilor, se produce un fenomen de o importanţă extraordinară pentru viitorul nostru: jidovii posedau avuţii mari, strânse de pe spinarea noastră şi mai veneau şi cu un aport de câteva sute de mii de voturi care din punct de vedere electoral nu puteau fi neglijate. Atunci toate partidele politice au început o întrecere între ele, care mai de care să atragă în rândurile lor pe aceşti proaspeţi cetăţeni care mai aveau şi pungile pline. Prin acest fapt, faţa tuturor grupărilor noastre politice dornice de putere îşi modifică componenţa şi din partide creştine se transformă în partide jidano-creştine. Marele public, atât ţăranii cât şi târgoveţii, nu pot să-şi dea seama de excepţionala importanţă a acestei schimbări şi, în buna lor credinţă, ei îşi continuă fiecare drumul politic pe care l-au apucat, sau acela care, potrivit firmei, pare mai ademenitor, mai promiţător şi mai potrivit scopului de a realiza fericirea neamului. Dar contrar tuturor aşteptărilor, încet, încet se observă o schimbare în atitudinea, moravurile şi noile directive ale partidelor politice; era şi natural: jidovii, pe lângă voturi, pun la bătaie enorme sume de bani pentru care, după obiceiul lor, al cametei, trebuiau să capete cele mai mari avantaje. Şi cum "banul este ochiul dracului", fiindcă creştinii, deşi formau majoritatea numerică, erau săraci, se înţelege că influenţa şi conducerea politică trece de fapt în mâinile iudaice, iar grupările politice şi guvernele devin nişte păpuşi în mâinile fiilor satanei, păpuşi care trebuie să joace şi să se mişte după cum sforile erau trase şi mânuite de ovrei, influenţa masei creştine rămânând aproape nulă. Treptat, treptat cinstea înnăscută şi tradiţională a românului începe să se clatine: falimente, contrabandă, lovituri în stil mare, se succed unele după altele, fără nici o sancţiune, fără nici o măsură de stăvilire. Afaceri de miliarde se pun la cale şi se execută, dând naştere la scandaluri publice, dar totul se muşamalizează . Traficul de influentă, cointeresări şi comisioane, devin ceva foarte obişnuit, la ordinea zilei, şi chiar se banalizează. Cu un cuvânt, demoralizarea şi neruşinarea se lăţesc şi se înrădăcinează, în toate ramurile de activitate, fie publică sau socială, cu atâta repeziciune, încât rămâi năucit. Dar toată această calamitate şi zdruncinare morală, nu se atribuie decât războiului purtat, şi chiar este denumită de unii "oameni de ştiinţă" drept "psihoza postbelică". Să ne ierte onoraţii noştri observatori, nu este o psihoză postbelică, ci este o psihoză iudaică, absolut incurabilă şi distrugătoare a vieţii creştine. Este acţiunea satanei celui nimicitor de suflete, încarnat în poporul jidovesc; este lupta care se dă pentru supremaţia iudaică, prin înlocuirea şi subjugarea lumii creştine.

Exponenţii politici ai oricărei grupări, reduşi la rolul unor simple manechine politice, n-au nici o putere şi lupta pe care ei o duc este o luptă chişotiană, o luptă cu morile de vânt; că ori nu observă adevăratul duşman, ori de teamă se fac că nu-l observă, şi lucrurile merg mai departe pe calea apucată, pe drumul ce duce la prăpastie.

Şi ce ar putea să facă oricare conducător politic de partid, când braţele lui sunt legate şi prezenţa lui se bazează pe forţa jidovească din presă, din finanţe, înstrăinătate? Eu îi compătimesc, că sunt dintre ei unii pe care aş înclina să-i socotesc oameni cinstiţi; dar totuşi îi condamn pentru încăpăţânarea şi perseverenţa de care dau dovadă pe o cale de nimicire creştină. Când este vorba de viaţa unui popor, de existenţa unui neam, când vezi inutilitatea şi zădărnicia strădaniilor tale, cel mai bun lucru este să renunţi la ambiţia personală şi să descurci locul. Ai legături cu jidovii, eşti prins în mrejele lor şi ţi-ai luat angajamente faţă de ei, nu poţi rezista presiunilor, depinzi de ei, pentru ce nu te retragi - cel puţin împins de dragostea de neam - şi să laşi locul altora care au mâna liberă? Aceasta este buba partidelor noastre politice! Se laudă careva din ele cu trecutul: noi am făcut, noi am dres, etc. Vă cred dragii mei, suntem de acord, aşa este! Dar vă întreb când aţi făcut? Până la 1923, când partidele politice erau creştine! De la 1923 încoace, de când aceste partide nu mai au decât firma creştină, dar în fond au devenit iudeo-creştine, adică de când necuratul şi-a vârât coada în ele, iată că nu mai puteţi face nimic! Şi dacă noi nu grăim adevărul, lăsaţi faptele să vorbească: Comerţul creştin este gata de înmormântare; industria creştină aproape nu mai există; toate felurile de profesiuni se jidovesc văzând cu ochii şi pe zi ce trece, iar creştinii noştri bat în retragere cu o viteză catastrofală! Dar mecanismul de stat? Administraţie, armată, telefoane, tutunuri, chibrituri, alcooluri, etc. nu sunt împănate şi se împănează pe zi ce trece cu aceste elemente ale satanei? Aceasta este realitatea, cruda realitate!

Prin urmare, cititorul acestor rânduri, după ce îi va cunoaşte prin Neofit pe iubiţii noştri concetăţeni jidovi, dacă zăbranicul umanitarist ce-i acoperă, poate, faţa va reuşi să şi-l arunce, spre a vedea adevărul în adevărata lui lumină, va trebui sa întrebe pe oricare politician care-i solicită sprijinul: "Care este programul d-voastră, sau cum înţelegeţi să ne scăpaţi de ovrei?" Dacă va răspunde că: "noi nu avem nimic cu ovreii, că şi ei sunt tot oameni", atunci veţi înţelege că ori Diavolul ori Dumnezeu pentru ei tot una este; şi cum această monstruozitate nu mai poate dăinui, pentru însăşi existenţa noastră fizică, necum spirituală, ar fi o crimă să le acordaţi sprijinul dvs. politic; indiferent de avantajele materiale ce vi s-ar propune, sufletul dvs. să nu vi-l mai vindeţi! Dacă va răspunde: Jidovii să iasă din mijlocul nostru, că România creştină este şi românească", atunci veţi cerceta dacă aceste vorbe le spune din inimă sau numai pentru a vă amăgi; şi o dată lămurit asupra acestor întrebări, dă-ţi avizul dumitale.

Un "Toma Necredinciosul" citind aceste rânduri, nu este exclus să zâmbească cu ironie, zicând: "Dar ce are a face politica şi cu credinţa, domnule? Orice ar spune Neofit, şi oricine ar fi jidanii, din moment ce au drepturi politice şi trăiesc în ţară alături de noi, nu poţi să-i ocoleşti aşa cu una, cu două, şi să-i împiedici de a-şi exercita drepturile. Trăiesc şi ei, aşa, oricât de păcătoşi ar fi, trăim şi noi! Şi apoi vremurile de civilizaţie de astăzi, legăturile noastre cu toate celelalte popoare, sunt de aşa natură, încât nu-ţi îngăduie să te închizi cu ziduri chinezeşti, să rămâi izolat! Una e politica şi Statul, alta e Religia. A vorbi astăzi de măsuri contra ovreilor, ar fi să ne întoarcem cu sute de ani în urmă, ca pe vremurile inchiziţiei spaniole; asta nu se mai poate astăzi monşer! Noi putem fi creştini şi jidovii jidani, şi totuşi aceasta este!"

Iată un răspuns care ai crede că te-a dat gata, te-a lăsat paf! Totuşi, se poate vedea imediat cât de ieftine sunt argumentele, şi care este adevărul. Mai întâi trebuie să se ştie un lucru: o ţară nu este "o întâmplare", un loc de adunătura, un sat fără câini, unde intră cine vrea şi rămâne cui îi place. O ţară este ceva sfânt! Ea este moşia, bunul unui neam, transmis din generaţie în generaţie, secole de-a rândul, veac după veac, din moşi strămoşi şi cu sacrificiul a milioane de vieţi! O ţară este un drept ce nu poate fi înstrăinat sub nici o formă şi de nimeni, ea fiind însăşi viaţa neamului. O ţară nu este ca o avere privată pe care tu, ca proprietar, s-o poţi negocia cum îţi place: s-o vinzi, s-o amanetezi, s-o joci la cărţi ori s-o împărţi cui vrei! Nu! Moşia unui popor, bunul unui neam, este inalienabil şi imprescriptibil! Cine dar ar fi în stare să afirme, că el are dreptul să dispună de averea neamului, după gustul lui? Nimeni!

Dar când zici: moşia unui popor, sau ţara lui, ce însemnează? Nu arată această mărturisire că acel popor trebuie şi este singur în drept să se bucure de averea lui? Ce înseamnă deplină proprietate, stat independent, decât că, acel neam care stăpâneşte acea ţară, are tot dreptul să dispună de toate bogăţiile şi toate veniturile acelei ţări, după cum îi dictează interesele sale, el singur şi numai el!

Ori, când cineva afirmă că jidovii sunt pe picior de egalitate cu noi, românii băştinaşi, cine nu observă grosolana eroare, că aceste drepturi acordate jidovilor nu pot fi decât relative! A consultat cineva întreg neamul românesc, toată obştea română, şi toată lumea a fost de acord ca jidovii să fie făcuţi fraţi şi părtaşi cu noi pe moşia românească? Nu! Nişte simpli oameni politici, nişte politicieni influenţaţi de anumite consideraţiuni, fie de ordin sentimental, fie de ordin pecuniar, într-o bună zi, la 1923, i-au declarat pe jidovi egali în drepturi cu noi, băştinaşii! Ei, şi? Rezultă de aici că întregul nostru neam românesc trebuie să-şi pună de acum înainte cenuşă în cap şi să poarte pe jidovi în spate o veşnicie? Dar chiar într-o afacere particulară, o moştenire, de exemplu, cu câţiva moştenitori, dacă acea avere este de-a valma, indiviză, se poate face vreo vânzare valabilă, dacă unul singur din comoştenitori se opune? Nu! Atunci în baza căror considerente de drept, un terchea berchea, cu toată banda lui, poate dispune şi angaja la jug pe viaţă un întreg neam, fără să mai fie o justă măsură posibilă? Nu! Niciodată! Probă că aşa este, Kemal Paşa, în Turcia, n-a scos recent peste trei milioane de greci din Asia Mică şi i-a gonit în Grecia? Iată dar cât de relative şi inoperante pot rămâne oricare legi făcute de partidele politice, atunci când interesele poporului altfel dictează! N-a spus chiar Einstein, jidovul cu pretenţii de savant, gonit de Hitler din Germania, că înseşi legile cosmice, legile după care se conduce universul sunt relative? Apoi, dacă chiar aceste legi sunt relative, legile umane rămân nişte simple petice de hârtie, pe care oricând le poţi schimba şi trece la coş, atunci când interesele superioare de neam impun acest lucru!

Dar lăsând la o parte aceste consideraţiuni de drept natural, de drept naţional, să vedem cel puţin dacă jidovii, trăind alături de noi, în societatea creştină, statul român ar putea folosi ceva de pe urma lor.

Pentru a nu ne pierde în discuţii complicate sau în frazeologii găunoase şi pentru a putea fi înţeles de toată lumea, să luăm un exemplu cunoscut aproape de oricine şi uşor de controlat, din viaţa furnicilor.

Furnicile, care nu au nici măcar glas să se gâlcevească, sunt de mai multe feluri, cum sunt şi oamenii de diferite naţionalităţi. Sunt furnici negre, roşii, cenuşii, etc. Totuşi, dacă ne vom uita în ţara lor, în muşuroiul lor, vom vedea că fiecare fel de furnici trăieşte separat, neamestecate unele cu altele: muşuroi de furnici negre, muşuroi de furnici roşii, etc. Pentru ce? Pentru că numai indivizii care se aseamănă în totul se caută şi se adună, putând trăi în armonie, în baza unui principiu natural, unei legi fireşti, care nu poate fi dărâmată de nici o argumentaţie; este o dogmă de ştiinţă, care se aplică tuturor vieţuitoarelor, oricare ar fi ele, implicit şi oamenilor!

Atunci ce legătură strânsă de suflet şi interese, pentru a putea trăi laolaltă, există între noi românii şi jidani, când ne diferenţiem atât prin rasă, prin limbă, prin credinţă, prin trecutul istoric şi aspiraţiile noastre, de asemenea prin moravuri, înclinaţii etc. Nu avem noi românii specificul nostru şi jidovii pe al lor? Ce să mai vorbim în plus de aportul social, când creştinul, se ştie, este exclusiv producător şi ovreiul exclusiv speculant şi parazitar.

Şi când se mai dovedeşte în plus cu documente - cum veţi vedea în textul acestei lucrări - că jidanii merg până acolo cu rătăcirile lor satanice, încât uciderea creştinilor, sângele de creştin torturat, este întrebuinţat de ei pentru îndeplinirea ritualului drăceştii lor credinţe talmudice, un sentiment de scârbă şi dezgust ţi se naşte în suflet, că fiecare cugetă că aşa ceva nu mai practică decât unii sălbatici antropofagi, cum sunt prin insulele Polineziei, Malaieziei, ori Africa Centrală. Iată însă că avem şi noi canibalii noştri, "băutori de sânge" creştin, de care ne frecăm zilnic: sunt scumpii noştri jidovi. Sânge de creştin muncit la tăierea împrejur; sânge de creştin sub formă de cenuşă la cununie, sânge la moarte; sânge la plângerea Ierusalimului, la purim, la paşte, sânge pentru farmece! Cu un cuvânt, ceea ce este pentru ritualul creştin pâinea şi vinul, este sângele de creştin muncit pentru ritualul talmudic jidovesc!

Dar mulţi se vor întreba: De unde pot să-şi procure jidovii atâta sânge de creştin? De unde? Foarte simplu: Neofit precizează că "nu este nevoie de căldări de sânge, dar de cantităţi mici: câte o picătură, cenuşă cât o măslină sau bob de finic".

Deci nu sunt chiar băutori de sânge în adevăratul sens al cuvântului, doar aşa, mai cu economie! Apoi dacă astfel stau lucrurile, nu prea este ceva aşa de greu de înfăptuit; câte o lovitură ici şi colo, câte o ciordeală, nu este atât de imposibil. Sunt atâtea crime care au rămas nedescoperite, atâţia dispăruţi de urma cărora nu s-a mai dat! Nu este oare posibil ca o bună parte din aceste victime să fi servit pentru saturarea molohului jidovesc talmudic?

N-au fost atâtea procese rămase celebre, privitoare la omorurile ritualice şi în care totuşi făptuitorii, în urma presiunilor internaţionalei jidoveşti, au rămas nesancţionaţi? De exemplu: omorul de la Tisza-Eszlar - în Ungaria, Procesul Călugărului Thomas, etc. Ovreii întotdeauna au protestat cu vehemenţă contra acestor învinuiri care li s-au adus, considerându-le simple insinuări şi calomnii, născute din ura de rasă, ura de credinţă.

Din fericire călugărul Neofit, fostul rabin, fostul "învăţător întru jidovime" cum singur se numeşte, pune lucrurile la punct cu o uluitoare precizie, zicând: "Blestemul acesta pe care îl au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lor, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde feluri de feluri de munci." Nu rezultă de aici că totul este în aşa fel organizat încât justiţia, oricât ar fi de diligentă, să nu poată face nimic? Dar că acesta este adevărul în toată goliciunea lui, ne luminează Neofit cu declaraţia lui, în ce priveşte însăşi persoana sa: "Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârsta de treisprezece ani,- atunci încep ei (jidovii) a pune cornul în cap - şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte tăfilis, şi atunci mi-a descoperit mie tatăl meu (tatăl lui era tot rabin. N.tr) taina aceasta cu sânge, şi m-au blestemat cu toate stihiile cerului şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta nici la fraţii mei". Mai pot avea prin urmare vreo valoare protestele jidovilor? Nu! Şi deoarece criminalii aceştia, din nenorocire sunt tocmai conducătorii "spirituali" ai poporului jidovesc, imposibil de separat şi penalizat, singura soluţie care se impune este aceasta: Să iasă afară din mijlocul nostru aceşti fii ai diavolului, această adunare a satanei, întregul neam jidovesc, pentru totdeauna şi până la unul!

Tot în această carte a lui Neofit, vor mai găsi sectanţii: adventişti, baptişti, sâmbetişti, nazareeni, etc. adevărata cale de mântuire pe care o caută, nu doar din simple afirmaţii, dar cu Sfânta Scriptură în mână, unde pot cerceta şi controla adevărurile spuse.

Cu un cuvânt, pentru a încheia, urăm tuturor cititorilor, ca această sămânţă a adevărului, pe care Neofit, în dorinţa lui de creştin convins, a vrut s-o facă cunoscută tuturor iubitorilor de ştiinţă, cel puţin după 132 de ani să încolţească în inimile noastre creştine spre a da roade şi, prin aceasta, neamul românesc atât de necăjit şi descurajat astăzi, să poată să-şi recapete direcţia pierdută pentru a ieşi la liman şi pentru a păşi mai departe în viitor, pe calea cea dreaptă, cu încredere şi forţe noi, spre a însemna ca adevărat un factor de progres şi civilizaţie creştină, în mijlocul celorlalte popoare; iar Neofit, din sferele cereşti, să fie păstorul şi îndrumătorul sufletelor noastre!

Dr. MARIN POPESCU

Capitolul l

Taină ascunsă, şi acum descoperită asupra jidovilor
pentru sângele care iau ei de la creştini, şi ce fac cu dânsul,
cu dovediri din Sfânta Scriptură.

Mulţi au scris multe cuvinte împotriva jidovilor, cu multe şi adevărate mărturii din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură. Atât pentru venirea Mesiei celui adevărat Iisus Hristos, fiul Prea Curatei Fecioarei Maria, cât şi pentru câteva rătăciri ale jidovilor. Care acestea s-au scris atât de dascălii Bisericii noastre, cât şi de dascălii evrei care au primit Sfântul Botez, însă o taină ce ei o au între dânşii, urătorii de oameni şi de Dumnezeu, jidovi, care eu nu o am găsit scrisă nicăieri, şi de au şi scris cineva în oarecare chip, dar puţin şi acoperit, adică: a ucide jidovii pe creştini şi a le lua sângele. Aceasta au scris mulţi, dar pentru ce? Şi ce fac ei cu sângele acesta, măcar că nu mi s-au întâmplat a vedea înscris nicăieri, poate că aşteptând întoarcerea jidovilor vreodată către credinţa lui Hristos: şi ca să nu se scârbească creştinii pe dânşii şi să nu-i primească la credinţă, şi pentru aceia n-au scris. Dar eu de vreme ce cu darul lui Dumnezeu am primit Sfântul Botez şi sfântul chip al călugăriei spre înfruntarea semeţilor şi spurcaţilor jidovi, dar, mai întâi şi spre folosul lor mi-au fost descoperite mie şi păzite, până ce am primit Sfântul Botez. Iar de la Sfântul Botez încoace, toate îmi sunt defăimate şi scuipate.

Şi câteva cu bune dovezi şi mărturii, scriu aici pe faţă. Mai întâi să se ştie că această taină nu este ştiută de toţi jidovii, ci numai de rabinii, hahamii lor, de cărturarii şi fariseii lor, ce se numesc de dânşii Hasiindem, de aceia este ştiută. Şi această taină păzesc ei cu mare sfinţenie. Dară pentru care pricină fac ei uciderea aceasta, este pentru trei lucruri.

Întâi pentru mare urâciune ce au ei asupra creştinilor, părându-le că făcând această ucidere aduc jertfa lui Dumnezeu precum şi Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, au zis către Ucenicii săi: " Va veni o vreme, că cine vă va ucide pe voi, i se va păr ea că aduce jertfa lui Dumnezeu." (Ioan Cap. 16, Stih 2)

Al doilea pentru multe dezdemonii, adică: pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.

Şi al treilea că sunt rabinii la îndoială, poate că au fost Iisus, Fiul Mariei, Mesia cel adevărat şi stropindu-se ei cu acel sânge ce iau de la creştin muncit, "se vor mântui".

Cât despre pricina cea dintâi scrie la o carte a lor ce se numeşte Himiş, adică cinci cărţi ale lui Moise: la cartea a doua ce se numeşte Exodul: unde zice că au adunat Faraon şase sute de călăraşi ca să gonească neamul jidovesc, şi face acolo întrebare Rabi Solomon, (Exodul 14, 7) (Satana cel mare care duce pe toţi jidovii la Tartarul cel dinafară), de zice: "De unde au avut egiptenii cai ca să gonească pe jidovi? “ (Exodul 9, 25) " Căci grindina le-a ucis toate dobitoacele lor" şi răspunde iarăşi el, că scrie mai sus, (Stih 2) "că unii şi-au ascuns animalele cu care apoi i-au urmărit" şi zice acolo: (Mina an omri tof şi va nuhuşim, reţoţ Esmoihoi tof, şi bagoim, arok) care cuvinte înseamnă: " de aici noi învăţăm că celui mai blând dintre şerpi scoate-i creierii din cap, şi pe cel mai bun din creştini ucide-l" adică dator este tot jidovul să omoare un creştin crezând că cu aceea se va mântui, măcar că de la creştini primesc facere de bine în toate zilele: dar au foarte mare urâciune asupra pravoslaviei noastre, şi precum sunt ei întorşi, apoi aşa şi Sfânta Scriptură o tălmăcesc foarte întoarsă şi cu nepotrivire, precum la cartea Exodului scrie, porunceşte Moise şi zice: "Şi carne de fiară prinsă să nu o mâncaţi, ci să o aruncaţi câinilor," (Exod 24, 31) Apoi tâlcuieşte acolo acel proclet, Rabi Solomon de zice, "că nu numai câinilor a poruncit Moise să o aruncaţi, ci şi creştinilor puteţi să o vindeţi" Dară pentru ce zice Moise câinelui şi nu zice creştinului? ca să te înveţi că mai de socotinţă sunt câinii decât creştinii. Pentru că câinii n-au lătrat în vremea când jidovii au ieşit noaptea din Egipt, precum scrie la (Exod 20, 7). O ticăloşii jidovi! Bine au zis Moise către voi a doua Lege 29, 4. "Şi n-au dat vouă Dumnezeu inimă ca să ştiţi şi ochi să vedeţi, şi urechi să auziţi, până în ziua de astăzi," şi iarăşi: "Au acestea răsplătiţi Domnului? acest norod este nebun şi nu înţelept:" a doua Lege 3, 6. De asemenea grăieşte Duhul Sfânt, prin glasul lui Isaia (29, 14) de zice: "Iată Eu voi muta pe ei şi voi pierde înţelepciunea înţelepţilor, şi mintea celor pricepuţi voi întuneca." Şi cu adevărat s-au împlinit la dânşii aceasta, de vreme ce n-au nici o înţelegere sufletească, cum au zis mai înainte Proorocul Isaia (59, 10) "Pipăi-vor ca orbii peretele, şi vor pipăi ca cei fără de ochi, şi vor cădea ziua la amiază ca orbul întru miez de noapte" Şi iarăşi Isaia (Cap. 65, Stih 15) "Şi veţi părăsi numele voastre, spre saturarea aleşilor mei: iar pe voi vă va ucide Domnul" Şi pe faţă vedem că n-au nici o pricepere duhovnicească şi numai trupească, precum porcul care tot la pământ caută, aşa şi ei tot cele pământeşti le socotesc. Cum şi David pe neamul jidovesc porci îi numeşte, de zice: " viia din Egipt ai mutat: şi altele şi porcul sălbatic au păscut-o pe ea." Viia din Egipt să înţelege, că precum Egipetul era plin şi îndestulat de toate rodurile cele bune, de pâine şi de tot felul de cărnuri, unde în patru sute de ani fiind în robie, deprinşi erau cu acelea. Apoi după ieşirea lor din Egipt şi după trecerea a patruzeci de ani ce au umblat prin pustietate unde au mâncat pâine îngerească. Nu că au flămânzit ei mâncând aceea, ci după ce s-au văzut intraţi pe pământul făgăduinţei, unde izvora laptele şi mierea, care se înţelege a fi ca o viie roditoare cu îndestulare, şi mai mult decât în Egipt, atunci jidovii ieşiţi fiind din pustietate, ca nişte porci sălbatici văzându-se întru atâta îmbelşugare, nu numai că s-au dat după toate desfrânările de o au păscut-o pe ea: ci au uitat şi pe Dumnezeu, căutând numai de cele trupeşti, iar nu duhovniceşti. Cum şi Hristos pe neamul jidovesc porci îi numeşte când zice: "Să nu aruncaţi mărgăritarul înaintea porcilor."

Mai zicând şi aceasta: “Să nu dăm cele sfinte câinilor," adică să nu arătăm cuvintele cele sfinte jidovilor, pentru care zice David ca despre faţa lui Hristos: "Că m-au înconjurat câini mulţi" Psalm 31, 17. Şi iarăşi: "întoarce-se-vor către seară şi vor flămânzi ca câinii, şi vor înconjura cetatea" Psalm 58, 7. Şi cu adevărat că în ziua răstignirii Mântuitorului, toată ziua n-au mâncat urătorii de Dumnezeu jidovi. La fel şi Proorocul Isaia numeşte pe neamul jidovesc câini, de zice: "Şi câini fără de ruşine la suflet, neştiind saţiul," Cap. 26, 11. Adică: jidovii nu s-au săturat cu atâta sânge care au vărsat a Proorocilor, ci încă şi sângele lui Hristos, Mesia cel adevărat, l-au vărsat, şi nici cu atâta sânge nu s-au săturat, ci până în ziua de astăzi se nevoiesc de varsă sângele creştinesc.

Iată dar am arătat că jidovii se numesc în Sfânta Scriptură câini, şi porci, că n-au nici o înţelegere sufletească, cum şi aici unde am pomenit mai sus de Moise care zice: "că n-au lătrat câinii când au ieşit jidovii noaptea din pământul Egipetului", înţeleg jidovii trupeşte, adică chiar pe câini, dar măcar să fi lătrat câini cât de mulţi, iarăşi nimica nu folosea, de vreme ce înşişi egiptenii i-au gonit pe dânşii, precum însăşi Scriptura zice: "Şi au silit Egiptul pe norod ca să iasă din ţară" Exod 12, 33. Cum şi David zice: "S-au veselit egiptenii de ieşirea lor": Psalm 104, 37. Că Moise duhovniceşte grăieşte, cum zice şi David: " O dată au grăit Dumnezeu, doară acestea am auzit," adică: Sfânta Scriptură fireşte au scris,: dar duhovniceşte se înţelege. Aşa şi aici unde zice Moise câini n-au lătrat, adică: satana, cu diavolii n-au putut să stea împotrivă, cum şi la pilda care aduce Hristos la Sfânta Evanghelie, pentru Lazăr cel sărac, care stătea lângă uşa bogatului plin de bube, şi câinii lingeau bubele lui, tâlcuieşte acolo Sfântul Theofilact de zice: "Bubele sunt păcatele şi câinii sunt diavolii, care ling păcatele oamenilor", Cap.  1, Stih 51. "Izbăveşte din mâna câinelui pe acea una născută a mea" adică: cu sufletul său se roagă David lui Dumnezeu ca să-l izbăvească din mâna satanei.

Şi de aceea câinii n-au lătrat când au ieşit jidovii din Egipt, cum zice şi Proorocul Isaia: Cap. 56, 10. " Toţi câinii au amuţii, nu vor putea lătra". Căci Faraon închipuieşte pe Satana, cu câinii, cu diavolii lui şi Egipetul închipuieşte iadul, şi Moise a închipuit pe Hristos, cum însuşi Moise zicea: a doua Lege Stih 15. “Prooroc din fraţii tăi ca mine va ridica Domnul Dumnezeul tău, pe acela să-l ascultaţi, adică pe Hristos, că precum Moise au scos pe jidovi din robia Egipetului, care au fost trupească, aşa şi Hristos au scos sufletele oamenilor din robia iadului, fiind robia sufletească. Precum Moise a scos în miezul nopţii pe jidovi, Exod Cap. 12, Stih 21. Şi au însemnat pragurile caselor lor, cu sângele mielului. Aşa şi Hristos: în miezul nopţii au scos sufletele din întunecosul iad prin sângele său cel scump, care l-au vărsat pe cruce, Mieluşelul lui Dumnezeu cel adevărat, pe care l-au închipuit cu junghierea mai înainte Avraam cel drept.

Pentru care zice Proorocul Zaharia, Cap. 9, Stih 11. "Şi tu, cu sângele făgăduinţei tale, ai slobozit pe legaţii tăi din groapă, neavând apă," care cuvânt înseamnă că Hristos Mântuitorul, prin sângele cel scump al Sfinţiei Sale, care l-au vărsat pe cruce, au slobozit pe Strămoşii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa Botezului.

Şi precum când au scos Moise pe jidovi din pământul Egipetului, n-au lătrat câinii. Aşa şi când au scos Hristos sufletele din iad, n-au putut diavolii, care se numesc câini, să latre, adică să stea împotrivă.

Însă de vreme ce am arătat aici, că Moise au închipuit pe Hristos: ca să nu se rătăcească cineva a gândi, cum că şi acum suntem datori să mulţumim lui Dumnezeu, pentru ieşirea Egipetului. Voi aduce pe Ieremia Proorocul, prin care grăieşte Duhul Sfânt. Iată, zi-le, vine Domnul, şi nu vor mai zice viu este Domnul cel ce au scos pe fiii lui Israel din pământul Egipetului, ci vor zice: viu este Domnul cel ce au clădit casa lui Israel de la miază noapte."

Arătat este, că de la venirea lui Hristos: "nu se mai pomeneşte legea veche," cum zice şi Solomon: "Până va sufla ziua, şi se vor porni umbrele," Cap. 4, 6 că au venit Hristos care se numeşte "Soarele Dreptăţii": Cap. 26 Stih 10. Atuncea s-au risipit umbrele, legea cea veche.

Precum şi Moise zice: "Şi pâinea cea veche veţi scoate dinaintea celei nouă," Exod 29 Stih 2. adică: Pâinea punerii înainte, ce se aducea în legea veche, au lipsit acum, de când au venit Hristos, şi aducem pâinea cea nouă, curată, trupul Mântuitorului nostru, Iisus Hristos, precum şi Proorocul Malahia zice: Cap. 1 Stih 11. "Nu este voia mea întru voi, zice Domnul atotţiitorul. Nu voi primi din mâinile voastre jertfe, că de la răsăritul soarelui până la apus, mare este numele meu întru neamuri, care îmi vor aduce jertfă curată, adică, pâine şi vin, dar nu cărnuri de ţapi, şi sânge de tauri, ce se aducea în legea cea veche." Precum zice David: "de la răsăritul soarelui, până la apus, lăudat este numele Domnului", Psalmi 12 Stih 1. La fel şi Proorocul Isaia zice: Cap 1 Stih 11. "Nu voiesc jertfele voastre, zice Domnul, grăsimea meilor şi sângele ţapilor nu voiesc." Şi iarăşi: " Cele dintru început iată, au venit, şi cele nouă care vestesc, şi mai înainte, până a se vesti s-au arătat vouă." Isaia Cap.  42 Stih 9.

Tot aşa cum am zis mai sus, acele vechi au închipuit pe cele nouă, şi dacă au venit cele nouă, au lipsit cele vechi. Precum zice Isaia: Cap.  43 Stih 18. "Să nu vă aduceţi aminte de cele dintâi, şi la cele de demult să nu gândiţi. Iată eu fac legea cea nouă care acum va răsări, “şi altele:

Dovadă am făcut prin multe mărturii, că Dumnezeu au lepădat jertfele jidovilor, cum zice şi Solomon, la Pilde, Cap. 15 Stih 9. "Jertfele necredincioşilor urâciune sunt înaintea Domnului." Şi Proorocul David auzind de la atâţia Prooroci cum că Dumnezeu au schimbat jertfa cea veche, cea groasă, spre cea nouă, cea subţire şi duhovnicească, mirându-se zice: Sirah Cap. 34 Stih 21. "Aceasta este schimbarea dreptei celui prea înalt," Psalm 76 Stih 10.

Până aici am arătat pricina cea dintâi, pentru urâciunea ce au jidovii asupra Creştinilor, şi pentru uciderea ce fac ei Creştinilor.

Iar cel ce va vrea să ştie mai mult, să citească în cartea lui Pavel Medecus, la Cap. 33, Aisgu 22, rândul 8 şi va afla toată ura ce au jidovii asupra creştinilor, arătată şi mai vârtos pentru uciderea pruncilor creştinilor.

Acesta este al doilea motiv, de care am pomenit mai sus, pentru desdemonii, adică pentru farmecele ce fac jidovii cu acest sânge.

Mai întâi să se ştie, că tot neamul jidovesc, are blestem de la Dumnezeu spre pedeapsă, că n-au primit pe Mântuitorul Hristos: care blestem le-au dat Dumnezeu lor, prin glasul lui Moise zicând: a doua Lege  Cap. 28, 27. "Să te bată Domnul cu rană egiptenească la şăzut, şi cu râie sălbatică, şi cu usturime, ca să nu te poţi vindeca." Şi iarăşi Stih 28, 35. "Să te bată Domnul cu besmeticiune şi cu orbire.“ Şi iarăşi: "Să te bată Domnul cu rană rea peste genunche, şi peste pulpe, ca să nu te poţi vindeca“ Şi vedem că toate blestemele acestea s-au împlinit la neamul jidovesc. Adică: cei de la Europa toţi au râie la şezut. Iar cei de la Asia, vedem că toţi au chelbe în Cap.  Iar cei de la America, au slăbiciune de ochi, adică: le curg ochii şi sunt foarte urâţi, Stih 34. Şi mai toţi sunt fluşturatici. Şi au aflat procleţii de rabini un leac: ca să se ungă cu sânge de creştin, şi se vor tămădui.

Şi iarăşi mai au jidovii un blestem de la Dumnezeu, că au zis ei către Pilat: "Sângele lui asupra noastră, şi asupra fiilor noştri." Matei Cap. 27 Stih 25. De aceea, în patru vremi ale anului, adică: primăvara, vara, toamna şi iarna, de la o vreme până la altă vreme fiind nouăzeci şi una de zile şi şase ceasuri, şi acele vremi la începutul lor, iar în minutul acela când se sfârşeşte toamna şi intră iarna, apoi când se sfârşeşte iarna şi începe primăvara, şi mai apoi când se sfârşeşte primăvara şi începe vara, şi când se sfârşeşte vara şi este iarăşi toamna, acele patru vremi se află peste bucatele lor. Însă bucatele care nu sunt trecute prin foc, adică: lapte, unt, verdeţuri, varză, pepeni - nefierte, şi altele, vine nişte sânge din văzduh, care de dânşii sângele acesta este numit Tachifa, şi de va mânca un jidov din bucatele acelea, nu moare creştinul.

O, Doamne, câtu-s de mari minunile Tale, cum toate mai înainte ai vestit prin proorocii Tăi, au ai zis mai înainte prin glasul proorocului Tău Iezechiel: "Şi te voi pune pe tine în sânge de mânie şi de râvnire."

La fel împăratul şi Proorocul David mai înainte când au văzut prin Duhul Sfânt: că procleţii, şi spurcaţii de jidovi vor răstigni pe Hristos Mesia cel adevărat, se roagă şi zice: "Facă-se masa lor spre cursă, şi spre răsplătire, şi spre sminteală."

Adică: spre cursă, că ei mor când mănâncă din masa aceea; şi spre răsplătire, că au cerut ei, de la Pilat, sângele lui Hristos; şi spre sminteală, că au aflat procleţii de rabini un mijloc, ca să ungă un piron de fier, cu sânge de creştin muncit, şi-l pune peste bucate, să nu mai cadă sânge din văzduh, că la calendarul lor scrie şi minutul întru care cade sângele acela, şi merge hahamul cu un ceas, sau două mai înainte, din casă în casă, şi dă de ştire.

La fel şi când se cunună, jidovii au obiceiul ca tinerii să postească toată ziua nemâncând, nebând nimic. Şi seara după ce se cunună, vine Rabinul şi le dă la amândoi un ou copt şi în loc de sare pune cenuşă, şi cenuşa aceea o fac din pânză arsă în foc, adică: bagă pânza în sânge de creştin muncit, şi arde pânza aceea, şi din acea cenuşă pun în oul copt, şi mănâncă tinerii, şi rabinul zice încet nişte descântece, ca tinerii aceştia să poată înşela pe creştini, şi să afle har de la creştini, ca să poată mânca din sudoarea creştinilor, că nu pot totdeauna să-l ucidă pe creştin, mai ales acum în zilele noastre, că s-au aflat toate astea. De aceea se silesc ca să-i înşele pe creştini, mâncând sudoarea creştinului, ca cum ar fi mâncat sângele lui.

Se silesc încă şi din altă pricină să înşele pe creştini, că Duhul Sfânt grăieşte, prin glasul lui Moise zicând: "Seminţe multe vei semăna în ţarină, şi puţine vei strânge", Legea a doua, Cap. 28 Stih 38: La fel şi Prorocul Miheia zice către dânşii Cap. 6 Stih 15. "Tu vei semăna, şi nu vei secera." Zice şi Prorocul Aggeu Cap. 1 Stih 6. "Aţi semănat multe, şi puţine aţi cules", zice şi Ieremia Cap. 12 Stih 13. Şi cu adevărat toate s-au împlinit, cu ochii mei am văzut, un jidov bogat, care avea două pluguri ale lui, şi patru slugi creştini, şi primăvara în ziua întâi din luna lui aprilie, care lună la dânşii se numeşte Işir, şi atunci prăznuiesc jidovii, că Moise zice: "Şi la Luna nouă, să aduceţi arderile de tot Domnului." Neamuri 28 Stih 11.

]   Măcar că mai înainte, până a răstigni ei pe Domnul Hristos zice Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. l Stih 14. " Că lunile cele nouă ale voastre, le-au urât sufletul meu." Dar ei tot prăznuiesc, nu cu jertfa, că de când au venit Mesia cel adevărat, Iisus Hristos, au lipsit de la neamul jidovesc, împărăţia, şi Preoţia, cum au zis mai înainte Patriarhul Iacob, Geneza 45 Stih 10. "Nu va lipsi din Iuda stăpânitor, adică: Împărăţia, nici povăţuitor, adică Preoţia, până ce va veni acel aşteptat Mesia."

Şi vedem chiar că a venit Iisus Hristos pe pământ, precum au zis mai înainte proorocul Mihea: "Iată Domnul va ieşi din locul său, şi se va pogorâ pe pământ“ Cap.  1, Stih 3.

De atunci au lipsit de la jidovi Preoţia şi Împărăţia. Însă ei tot prăznuiesc lunile cele nouă, cu mâncări, cu beţii şi cu împreunări. Adevărat Moise porunceşte jidovilor: a doua Lege Cap. 16 Stih 14.

Dar trei rabini tâlcuiesc porunca aceasta a lui Moise la Talmud - aşezare (Hagiga). Şi numele rabinilor sunt Rabbi Iuda, Rabbi Zaira şi Rabbi Aşa.

Şi Rabbi Iuda zice: "ain simha eilu beiain" adică: "nu este mai mare veselie decât cu vin" şi Moise zice să te veseleşti la sărbători, zice să se bea vin, dar nu până să se îmbete. Dar jidovii îşi fac socoteală, că de aceea este dator tot jidovul, să bea până să se îmbete la sărbătorile lor.

Iar Rabbi Zaira zice "ain simha eilu babusor" adică: "nu este mai mare veselie, decât în carne grasă". Şi de aceea dator este tot jidovul să mănânce carne grasă la sărbătorile lor.

Iar Rabbi Aşa zice: "ain simha eilu baişa", adică: "nu este mai mare veselie decât împreunarea cu muiere". Cum se vede, fiecare Rabbi după patima sa învaţă pe jidovi. Iar jidovii aceştia de acuma, neştiind care rabin dintr-aceşti trei se sature mai adevărat grăieşte, ori cel cu patima beţiei, sau cel cu patima lacomei pântecelui, sau cel cu patima curviei. Şi ca să iasă din îndoială, împlinesc toate aceste trei, când vine sărbătoarea lor.

Cu două luni mai înainte, încep a îngraşă păsările, şi dobitoacele, şi caută să aibă şi împreunare trupească.

O, ticăloasă Sinagogă, în ce stare ai ajuns! că Moise duhovniceşte zice: veseleşte-te, dară nu trupeşte, cum zice proorocul Isaia Cap. 49 Stih 13. " Veselească-se cele cereşti," şi altele.

Să ne întoarcem iarăşi la cuvântul nostru, în care ne-au fost vorba despre jidovul acela care avea plugurile lui şi slugi creştini, şi s-au întâmplat în ziua întâi când slugile jidovului semănau afară la câmp grâu de primăvară, şi după ce jidovii au mâncat, grăi jidovul către mine, cum am pomenit mai sus (că ei prăznuiesc zi întâi cu mâncări şi cu beţii), şi au zis: "vino rabi la câmp să vedem cum seamănă slugile", şi am mers amândoi şi a luat şi el ca o baniţă de grâu şi a semănat, şi eu am însemnat locul unde a semănat jidovul şi am zis lui cam în glumă să vedem de se va împlini cuvântul lui Moise care zice la a doua Lege: "Mult vei semăna, şi puţin vei aduna." Şi întru adevăr zic, după ce au trecut două luni de zile, m-am dus iarăşi împreună cu jidovul la locul acela, şi unde au semănat creştinii am aflat că a rodit prea frumos, iar unde a semănat jidovul, întru adevăr zic că nici un fir n-a răsărit. Şi atunci am început a cunoaşte ce despărţire este între lumină şi între întuneric. Şi oricând samănă jidovul nu se face după mâna lui cea spurcată şi plină de sângele creştinesc nimic. Cum zice Isaia: Cap. l Stih 15. "Nimic n-a răsărit".

Şi de aceea când se cunună ei, le dă rabinul tinerilor cenuşă de pânză arsă, muiată în sânge de creştin într-un ou copt, cum am zis mai sus şi zice rabinul încet descântece ca să afle har de la creştini ca să poată înşela pe creştini, şi altele.

Şi foarte multă ură au ei asupra creştinilor, de ar vrea omul să le scrie toate, trebuie vreme foarte îndelungată, însă nu mă lasă inima ca să tac de tot şi a nu arăta creştinilor ura lor. Mai întâi ei Biserica noastră o numesc "turna" care cuvânt va să zică "spurcată", iar hahamii numesc Biserica noastră "moişav" care cuvânt va să zică "umblătoare", pe creştin îl numesc "goim", adică "păgân", pe copil de creştin îl numesc "şeighiţi" care va să zică "vierme târâtor", pe copilă zic "şişcala" tot aşa va să zică "vierme târâtor", parte femeiască, pe partea bisericească adică: preot sau călugăr, sau orice îi numesc jidovii "galăh" care va să zică,, jertfitor la idoli". Când avem noi Naşterea lui Hristos şi Botezul lui Hristos în acele două nopţi nu pun ei mâinile pe cărţile lor ci le acoperă şi joacă toată noaptea cărţi şi hulesc pe Hristos, şi pe Maica Domnului, pe toţi Sfinţii, şi numesc nopţile acealea, noaptea oarbă.

Şi cu adevărat oarbă noapte este pentru dânşii ticăloşii, că nu văd adevărul, dar pentru ce acoperă ei cărţile lor în nopţile acealea, şi ce hule bârfesc nu pot să le scriu, că mă cutremur a le şi gândi în mintea mea, că mi se pare că se va spurca şi văzduhul a spune cineva hula aceasta ce bârfesc ei atunci când acoperă cărţile lor.

Pe copiii lor până a nu începe dascălul lor a-i învăţa, A, B, trebuie mai înainte să înveţe hulă asupra creştinilor, ca să ştie când va trece pe lângă vreo biserică să zică "şacât te şaţine vîsaef tăsavinichi hăirim îii", care cuvinte vor să însemne "spurcata spurcărilor, şi necurata necuraţilor, afurisită este." Şi la Talmud scrie dacă a trecut vreun jidov pe lângă biserică şi au uitat să hulească până la zece paşi, dacă şi-au adus aminte că n-au hulit, dator este să se întoarcă îndărăt şi să zică hula aceea, iar de au trecut mai mult de atât, dator este tot jidovul să zică: "saium had lămuhor trii" care cuvânt va să zică, "astăzi zece paşi, nu este dator să se întoarcă, ci numai acolo unde şi-a adus aminte trebuie să hulească".

La fel când văd ei ducând pe vreun creştin mort la mormânt am văzut un păgân mort, mâine să văd doi," hulele acestea şi copilul cel mic trebuie să le ştie; mai pe scurt, atâta vrajbă şi ură au asupra creştinilor încât scrie la Talmud că nu se cuvine a numi pe cineva cu nume de om, ci numai la jidovi se cuvine.

La fel mai scrie la Talmud la "aşzarea" (păsuhim) şi zice: "loi bidi piisah" care va să zică: pasha lor nu se cade să se înceapă nici luni, nici miercuri, nici vineri, că creştinii au post în zilele acestea, şi mai au multe vrajbe asupra pravoslavnicilor creştini.

Legea nouă o numesc în alte limbi, iar pe noi pravoslavnicii ne numesc "iebunim", adică închinători de idoli.

Şi martor îmi este Iisus Hristos pentru care şi strein de dânşii, de bună voia mea m-am făcut, că nu scriu din vreo zavistie asupra lor, ci mai vârtos strig împreună cu proorocul Ieremia Cap. 9 Stih  l. şi zic: " Cine va da capului meu apă şi ochilor mei izvoare de lacrimi, şi voi plânge pe norodul acesta, ziua şi noaptea, un norod care a fost ales lui Dumnezeu, plin de daruri, preoţia având şi împărăţia. Iar acum se află surghiunit în toata lumea, împrăştiaţi la cele patru părţi ale lumii", cum au zis Hristos mai înainte prin proorocul său Ieremia Cap.  13 Stih 24. "Şi voi împrăştia pe ei ca pleava ce se duce de vânt spre pustie, urâţi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea oamenilor pângăriţi, spurcaţi", pentru că zice proorocul Ieremia către dânşii, " de vei zice în inima ta, pentru ce mi-au venit mie aceste rele? “ Răspunde proorocul înainte: Stih 22. "Pentru mulţimea nedreptăţilor tale". Şi în alt loc iarăşi zice Dumnezeu către Ieremia: Cap. 5, Stih 19. “Şi va fi când vor zice ei către tine, pentru ce ne-au întâmpinat răutăţile acestea pe noi; şi vei răspunde lor: Căci aţi părăsit pe Domnul".

Şi iarăşi Ieremia: Cap. 2 Stih 19. "Certa-te-va viclenia ta, şi răutatea ta te va mustra, şi cunoaşte şi vezi, că amar este ţie a mă părăsi pe mine, şi n-am binevoit întru tine“ zice Domnul.

Şi cu adevărat foarte viclean este neamul jidovesc la inima lui, când vine creştinul în casa jidovului, foarte frumos îl primeşte, şi-l cinsteşte, iar dacă se duce din casa lui, trebuie jidovul să zică cuvintele acestea, "toate bolile, şi toate necazurile şi visele cele rele, ce am visat eu, sau careva din casa mea, să fie la capul acestui creştin, care au ieşit acum din casa mea."

Bine au zis David pentru dânşii: "Muiatu-s-au cuvintele lor mai mult decât untul de lemn, şi acealea sunt săgetături," Psalm 54 Stih 24. Dară şi Dumnezeu, pentru răutăţi le-au răsplătit cum vedem de faţă, că toate blestemele s-au împlinit la dânşii. Cum au zis Moise la a doua Lege Cap. 28 Stih, 37. “şi veţi fi de râs şi de poveste la toate neamurile". La fel şi prin glasul lui Ieremia. Cap. 27 Stih 40 zice Domnul către ei: "Şi voi da peste voi ocară veşnică, şi necinste veşnică, care nu se va uita.". Şi cu ochii noştri vedem, că s-au împlinit toate.

Şi pentru două pricini am scris cartea aceasta, una poate vor auzi unii dintr-ânşii pe creştinul citind-o, ca să-şi vină în fire să cunoască ticăloşii adevărul, şi alta, ca văzând creştinul la ce rătăcire, şi la ce urgie Dumnezeiască şi fără de sfârşit, se află sinagoga jidovilor, să mulţumească lui Dumnezeu că a scăpat.

Până aici am arătat pricina a doua, pentru ce fac jidovii uciderea aceasta. De aici înainte, voi arăta şi pricina a treia.

Iată pricina a treia pentru care am zis mai sus, că rabinii stau la îndoială pentru Mesia. Căci văzând la Prorocul Ieremia ce zice Duhul Sfânt prin glasul lui: "S-a spăimântat cerul, şi s-a înfricoşat pământul foarte de aceasta. Căci două răutăţi mi-au făcut mie norodul meu: pe mine, izvorul apei vieţii lor m-au părăsit, şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea să ţie apă." Cap. 2 Stih 12.

Care cuvinte se înţeleg aşa, adică: Pe Hristos l-au părăsit care este izvorul apei botezului prin care câştigă omul viaţa veşnică.

Cum şi David zice: la Psalm 22 Stih 2 "La apa odihnei m-au hrănit: sufletul meu l-au întors, l-au părăsit şi şi-au săpat lor gropi care nu vor putea ţine apă, că pe Iosif  l-au aruncat în groapă neavând apă." Geneza 37 Stih 24.

La fel şi pe Prorocul Ieremia Cap.  38 Stih 6. "încă l-au aruncat jidovii într-o groapă neavând apă “, după aceea Prorocul Ieremia încă mai auzind ei cum strigă Duhul Sfânt prin glasul lui Iezechiel, Cap. 16 Stih 6, zice: "Şi eu am trecut prin tine şi te-am văzut încruntat în sângele tău, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi" de două ori zice Prorocul în limba cea evreiască; (vuoimar loh bădumaih haii: vuoimar loh bădumaih haii): care prorocire aşa se înţelege, adică: Tatăl zice către Hristos: "Şi eu am trecut prin tine" adică: dumnezeirea, au trecut prin omenirea lui Hristos: şi au văzut Tatăl pe Fiul înfruntat în sângele trupului său pe cruce. Căci dumnezeirea n-au pătimit, ci numai omenirea. Şi au zis Dumnezeu Tatăl către Fiul: "şi am zis ţie în sângele tău vei trăi", adică: în viaţă veşnică. Cum însuşi Mântuitorul zice: " Cela ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu are viaţă veşnică."

Ioan Cap.  6 Stih 54. La fel auzind cum Duhului Sfânt strigă prin glasul Zahariei Cap.  9 Stih 11. zice: "Şi tu cu sângele făgăduinţei tale ai slobozit pe legalii tăi din groapă neavând apă." Care cuvânt înseamnă că Domnul Hristos: prin sângele său care l-au vărsat pe cruce pentru mântuirea noastră, au slobozit pe strămoşii, şi pe prorocii, care au fost legaţi în groapa iadului, neavând apa botezului.

Aceste prorociri prea bine le-au cunoscut rabinii, precum au cunoscut Ana şi Caiafa, că Iisus este adevăratul Mesia şi pentru zavistie l-au răstignit.

Aşa procleţii rabini, şi aceştia de acum prea bine cunosc, numai pentru mândria, şi pentru lăcomia pântecelui care împărăteşte întru neamul lor cel jidovesc, nu vor să primească credinţa lui Hristos: ci au aflat alt mijloc.

Întâi când taie împrejur pe prunc, când este de 8 zile, iau hahamii un pahar cu vin şi o picătură de sânge din sângele rănii tăierii împrejur, şi o picătură de sânge de creştin muncit, şi amestecă bine, bagă hahamul degetul cel mic în pahar, şi pune în gura pruncului de două ori, şi zice: "şi am zis ţie în sângele tău vei trăi." Căci au îndoială pentru ce zice proorocul de două ori, şi am zis ţie în sângele tău vei trăi, şi pentru aceea pun şi sânge din rana tăierii împrejur, şi sânge de creştin muncit.

Adică: de au zis proorocul, cuvintele acestea pentru Sângele lui Hristos: cum Hristos au scos sufletele oamenilor care n-au fost botezaţi cu apă din groapa iadului, aşa şi copilul acesta, nebotezat fiind cu apă să se mântuiască cu acel sânge de creştin muncit care este botezat cu apă: şi au vărsat sângele lui prin a-l munci cum şi pe Hristos. Iar de zice proorocul pentru sângele tăierii împrejur, să se mântuiască cu acest sânge al lui care au vărsat pruncul acum.

La fel la nouă zile ale lui iulie fac plângerea Ierusalimului şi atunci rabinii stau pe pământ jos şi se ung la frunte cu acea cenuşă de care am pomenit mai sus, şi mănâncă un ou copt, cu cenuşa aceea, iar acea mâncare se numeşte de dânşii, "săida amafsăncas".

Al treilea la pasha lor fac azimă nedospită, cu atâtea erezii drăceşti, şi cu mare vrăjmăşie asupra creştinilor, şi fac başca o azimă care este într-ânsa puţină cenuşă de acea cu sânge de creştin muncit, şi în seara aceea când intră pastele lor după ce se satură cu atâtea blesteme şi beţii, dator este tot jidovul până la cel mai mic să mănânce o bucată din azimă aceea, care are într-ânsa sânge de creştin muncit, şi bucăţica aceea trebuie să fie aşa de mare ca o măslină, sau ca un finic, şi se numeşte azimă aceea "Eficoimon".

Al patrulea când moare cineva dintr-ânşii, ia hahamul un albuş de ou şi un pic de sânge de creştin muncit şi amestecă şi stropeşte peste inima mortului, şi zice hahamul stihul de la prorocirea lui Iezechiel: Cap. 36 Stih 25. "Şi vă voi stropi pe voi, şi vă veţi curăţa de toate spurcăciunile voastre “.

Şi peste toate acestea la sărbătoarea pe care o ţin ei la 14 zile în luna lui adar, adică februarie pentru pomenirea lui Marduheia, şi Estir, care i-au izbăvit pe dânşii din mâinile lui Aman, şi de dânşii se numeşte sărbătoarea aceasta purim, atunci fac multe ucideri, mai întâi au obicei ca toţi de obşte câţi se află la adunare, să ucigă un creştin în locul lui Aman, şi hulesc pe Hristos: tocmai în ziua aceea face rabinul nişte turte dulci în trei colţuri, şi pune puţin sânge în turtele acealea, şi trimite pe la toţi jidovii, şi unul altuia, şi pe la prietene, şi pe la prieteni creştini cine are, şi de dânşii se numeşte, trimiterea aceea "măşloiah munăs". Şi pentru acel sânge au prorocit mai înainte Prorocul Ieremia Cap. 1 Stih 34 de zice: "Şi în mâinile voastre s-au aflat sângiuiri de suflete nevinovate", la fel şi Prorocul Iezechiel Cap.  33 Stih 25 mai lămurit zice, "aşa au zis Adonai Domnul, cei ce cu sânge mâncaţi, şi ochii voştri ridicaţi la spurcăciunile voastre, şi vărsaţi sânge."

Şi cu adevărat toate s-au împlinit la neamul jidovesc, că în seara aceea ce se numeşte de dânşii "purim" nu se află un jidov în toată lumea să fie cuminte, ci toţi sunt ieşiţi din minţi, atunci se împlineşte la dânşii blestemul lui Moise, a doua Lege Cap. 28 Stih 28. Şi atunci fură mulţi copii de creştin şi-i ţin ascunşi până la pasha lor, că nu este departe pasha de purim, ca să aibă sânge muncit la azimă, iar la purim nu trebuie sânge muncit, numai în locul lui Aman se silesc ca să ucigă un creştin, iar la pasha lor, în locul lui Hristos: trebuie să fie muncit cum şi Hristos au fost muncit. Şi pentru aceea prin prunci mici, întâi ca să-i poată munci, şi alta că Hristos au păzit fecioria, şi pentru aceasta au grăit mai înainte Sfântul Duh prin glasul lui Ieremia Cap. 5 Stih 26. zicând: " Că s-au aflat norodul meu necredincios şi au întins laţuri ca să prinză pe oameni şi să strice pe oameni."

Şi adevărat, din multe locuri sunt surghiuniţi, pentru sângele acesta. Cum şi din Spania i-au surghiunit, şi de la alte locuri, pentru uciderea pruncilor, cum zice Prorocul Iezechiel. Cap. 35 Stih 6.: "căci în sânge ai greşit, şi sângele te va goni pe tine." Iată pentru ce fac ei la purim turtele cele dulci cu 3 colţuri, de care am pomenit mai sus.

Şi această taină am arătat creştinilor, cum zice înţeleptul Solomon, în înţelepciunea sa, Cap. 6 Stih 27. Adevărat că s-au împlinit la neamul acesta blestemat al jidovilor, cuvintele care au zis Dumnezeu către Prorocul Isaia, Cap.  6 Stih 9 "Mergi şi zi norodului acestuia, cu auzul veţi auzi şi nu vei înţelege, şi cu ochii veţi vedea şi nu veţi pricepe, că s-au îngroşat inimile norodului acestuia, şi cu urechile sale greu au auzit, şi ochii lor i-au închis," şi altele.

Şi adevărat s-au îngroşat inimile lor, şi ochii lor s-au închis, cum nu vedeau ei că toţi prorocii au propovăduit pentru Sfânta Troiţă: Geneza 18 Stih 2. Mai întâi Avraam când au venit la el trei în chip de oameni, şi au stat deasupra lui, şi au zis Avraam, "Domnul meu de am aflat har înaintea ta" şi altele: şi n-au zis Avraam, Domnii mei de am aflat har înaintea voastră, că trei erau, ci au zis Domnul meu, către unul, măcar că au fost trei feţe, ca să arate un Dumnezeu în trei feţe nedespărţit. La fel însuşi Dumnezeu zice către Moise, Exod 10 Stih 6. "Eu sunt Dumnezeul tatălui tău: Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacob “. Vedem că la fiecare pomeneşte şi numele lui Dumnezeu. Ar fi putut zice eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi al lui Avraam şi al lui Isaac, şi al lui Iacob, ci au vrut Dumnezeu ca să descopere lui Moise pe unul Dumnezeul, în trei fete, că atunci când zicea, Eu sunt Dumnezeul tătâne-tău, arăta un Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam Tatăl, Dumnezeul lui Isaac Fiul, Dumnezeul lui Iacob, Duhul Sfânt. După aceea dacă au arătat Dumnezeu lui Moise pentru Sfânta Troiţă, arată şi Moise jidovilor ca să mărturisească Dumnezeu în trei feţe şi zice la a doua Lege Cap. 6 Stih 4. "Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul unul este."

Şi jidovii de trei ori pe zi cântă Stihul acela de la Moise, că simbolul credinţei este la jidovi Stihul aceasta pentru că pomeneşte unul este, şi vor să tăgăduiască Sfânta Troiţă. Dară nu pricep ei, că dacă ar fi fost scopul lui Moise ca să arate jidovilor un Dumnezeu, şi nu în trei feţe, ar fi zis în scurt, adică: "Ascultă Israile un Dumnezeu," şi destul ar fi fost, dară el zice aşa: "Ascultă Israile, Domnul Dumnezeul nostru." Şi mai adaugă iarăşi: "Domnul arată pe faţă Sfânta Troiţă" că atunci când zice Domnul, arată pe Tatăl, la noi creştinii se cântă “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare…“ şi mai adaugă Moise: iarăşi Domnul, Duhul Sfânt, la noi se cântă: Sfinte fără de moarte, şi ca să nu gândeşti că sunt trei despărţite mai adaugă Moise: unul este, cum şi noi cântăm, miluieşte-ne pe noi şi nu cântăm miluiţi-ne pe noi, ci miluieşte-ne pe noi, ca unul: unul Dumnezeu în trei feţe.

La fel şi când s-a îndreptat neamul lui Ruvim , care au făcut jertfelnic lângă marginea Iordanului, cum scrie la cartea lui Navi. Şi au zis către fiii celor mai mari ai lui Israel, "Dumnezeu, Dumnezeu, Domnul este. Şi Dumnezeu, Dumnezeu, Domnul însuşi ştie." Navi, Cap. 24. Arătat e că au pomenit Sfânta Troiţă de două ori, şi la urmă zice: “însuşi ştie să arate un Dumnezeu în trei feţe." La fel şi Proorociţei Anei, mumei lui Samuil Prorocul la rugăciunile Sfintei Troiţe le pomeneşte,: împăraţilor Cap. 2 Stih 2. " Că nu este sfânt ca Domnul Tatăl, şi nu este drept ca Dumnezeul nostru Fiul, şi nu este sfânt fără numai tu, Troiţă Sfântă, şi nedespărţită." La fel şi Prorocul David în multe locuri pomeneşte Sfânţa Troiţă de zice: " Cu cuvântul Domnului Cerurile s-au întărit şi cu Duhul gurii lui toate puterile lor". Psalm 36 Stih 6. "Iată Sfânta Troiţă că Hristos: este Cuvântul Tatălui," precum zice Ieremia: " iată cuvântul Domnului s-au făcut lor spre ocară, nu vor vrea să-l asculte pe El". Vezi luminare a Duhului Sfânt, cum mai înainte au văzut Prorocul Ieremia, că procleţii de jidovi, nu vor primi pe Hristos care este cuvântul Tatălui?

Şi iarăşi... Ieremia, Cap.17 Stih 15 "Iată ei zic către mine, unde este cuvântul Domnului, să vină dară," adică: îşi bat joc procleţii de jidovi, că Ieremia totdeauna zice lor "cuvântul Domnului către mine," şi ei râd de Ieremia şi-i spun lui, " unde este Hristos pe care tu cuvântul Tatălui îl numeşti: să vină." Şi iarăşi, aşa zice Domnul: "Iată Eu aduc peste norodul acesta rele, că la cuvântul meu, n-au luat aminte, şi au lepădat legea mea." Şi iarăşi Ieremia, Cap.  11 Stih 16. “Şi va fi cuvântul spre veselia inimi mele" La fel Moise au prorocit jidovilor mai înainte că nu vor primi pe Hristos, că zice: la a doua Lege Cap. 1 Stih 32. "Şi în cuvântul acesta nu v-aţi încrezut. Domnului Dumnezeului nostru." Precum şi la alt loc, proroceşte Moise jidovilor, că nu veţi crede în Hristos, de zice la Lege Cap. 28 Stih 66. "Şi va fi viata ta spânzurată înaintea ochilor tăi şi te vei teme ziua şi noaptea, şi nu vei crede vieţii tale “ adică: jidovii au văzut pe Hristos, care este viaţa veşnică, cum puţin mai jos zice Moise, la Lege Cap. 38 Stih 49. " Că nu cuvânt în deşert este acesta, viata voastră vă este el vouă." Precum însuşi Hristos zice: "Eu sunt calea şi viaţa" şi această viaţă, o au jidovii spânzurată pe cruce, şi sunt în frică ziua şi noaptea.

Şi cu adevărat sunt foarte fricoşi neamul jidovesc. La fel zice iarăşi Ieremia: Cap. 23 Stih 17. "Zic celor ce leapădă cuvântul Domnului," zice şi Avvacum Cap.  3 Stih 4. "înaintea feţii lui va merge cuvântul." Zice şi Solomon: la Pilde Cap. 18 Stih 4. "Apă adâncă este cuvântul în inima omului, şi izvorul vieţii," adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, de va intra în inima omului, va fi lui izvor de viaţă veşnică. Cum grăieşte Mântuitorul Hristos către Samarineanca: " Cine va bea din apa care Eu voi da lui nu va înseta în veci, şi se vor face râuri de apă vie în pântecele lui". Ioan Cap. 4 Stih 14, adică: apa Botezului. Cum strigă Prorocul Isaia Cap. 25 Stih  l de cheamă pe oameni la Sfântul Botez, şi zice: "Cei ce sunteţi însetaţi, păşiţi la apă," adică apa Botezului, La fel doi proroci strigă într-un cuvânt, zicând: "Şi vor merge limbi multe şi vor grăi". Isaia Cap. 2 Stih 3. "Veniţi să ne suim la muntele Domnului, şi va vesti nouă căile lui, şi vom merge întru cărările sale, că din Sion va ieşi legea, şi cuvântul Domnului din Ierusalim": Miheia Cap.  4 Stih 2. adică legea lui Hristos au ieşit, şi legea lui Moise de la muntele Sinai s-au dat. Şi mai adaug prorocii, la Exod Cap. 19 Stih 18. şi zic: "şi cuvântul Domnului din Ierusalim", adică: Hristos care este cuvântul Tatălui, din Ierusalim au ieşit. Precum zice David: "Bine este cuvântat Domnul din Sion, cel ce locuiaşte în Ierusalim “ Psalm 134 Stih 21

Arătat dară am făcut prin multe mărturii, cum că Hristos este cuvântul Tatălui. Acum unde zice David: cu cuvântul Domnului cerurile s-au hotărât, adică: cu Hristos care este cuvântul Tatălui.

Precum zice fiul său Solomon, la Pilde Cap. 20 Stih 27. "Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El," oare au fost Solomon de faţă cu Dumnezeu când au gătit cerul, sau numai despre faţa lui Hristos grăieşte Solomon, că Solomon în limba evreiască, se înţelege pace, şi Hristos este Domn păcii. Isaia: Cap. 9 Stih 7. Cum şi la alt loc, unde proroceşte pentru mormântul lui Hristos, de zice la Cântarea a 3 Stih 7 Iată patul lui Solomon, şasezeci de puternici împrejurul lui, din cei tari ai lui Israel" adică, Mormântul lui Hristos care Solomon se numeşte; care cuvânt va să zică: Domn păcii, şi au fost înconjurat cu custodia lui Israel, că, Pilat n-au vrut să le dea ostaşi, şi au zis lor, aveţi custodie, şi mai adaugă Prorocul Solomon şi zice: Stih 8. " Toţi fiind sabia peste coapsa sa, pentru frica nopţii că au zis către Pilat, frică ne este nouă ca să nu-l fure ucenicii lui noaptea" Cum şi David pentru frica aceea zice la Psalm 13 Stih 5. "Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică" Şi cu adevărat nici o frică nu era, că cine a văzut să fure cineva pe vreun om mort. La fel unde pomeneşte, Solomon pentru cununa cea de spini, care au pus-o spurcaţii de jidovi, pe capul lui Hristos: zice la Cântarea a 3-a Stih 11. "Ieşiţi fetele Sionului şi vedeţi pe împăratul Solomon cu cunună, cu care l-au încununat Maică-sa, în ziua veseliei inimii lui," adică: ieşiţi Mironosiţelor, şi vedeţi pe Hristos: împăratul păcii, cum jidovii l-au încununat, cu cunună de spini, că pe Solomon fiul lui David nu l-au încununat Maică-sa, şi tatăl său David l-au încununat, şi Prorocul Zaharia, mai lămurit zice: Zaharia, Cap. 6 Stih 11. "Şi vei lua cununi de aur şi argint şi vei pune pe capul lui Iisus, fiul lui Iosedec". Iosedec în limba evreiască, va să zică Dumnezeu drept, adică: Fiul lui Dumnezeu celui drept. Arătat este dară unde zice Solomon la Pilde Cap. 10 Stih, 27. "Când au gătit Dumnezeu cerul eram de faţă cu El" zice pentru Hristos: acum unde zice David, cu cuvântul Domnului " Cerurile s-au întărit" pentru Hristos zice: Psalm 32 Stih 6. "Arătat este Tatăl şi Fiul şi cu Duhul gurii lui, toate puterile lor. Arătat este Sfântul Duh, iată, arătată este Sfânta Troiţă întru o fiinţă şi nedespărţită"

Şi de este cineva slab la ştiinţă, şi nu se încrede cu atâtea mărturii pentru Sfânta Troiţă, să vină şi să asculte, şi altă mărturie unde zice David la Psalm 17 Stih  20. aşa:

“Viu este Domnul şi bine este cuvântat Dumnezeu, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele" Când zice viu este Domnul, arată pe Tatăl, şi bine este cuvântat Dumnezeu, Fiul, şi să se înalţe Dumnezeul mântuirii mele, Duhul Sfânt, şi ca să nu te rătăceşti a gândi, că trei sunt, mai adaugă Prorocul şi zice: Stih 21. "Dumnezeule cel ce dai izbândire mie: arată un Dumnezeu în trei feţe, nedespărţit" Şi iarăşi Psalm 34 Stih 26. " Scoală-te Doamne, ia aminte spre judecata mea, Tatăl, Dumnezeul meu Fiul, şi Domnul meu, spre îndreptarea mea, Duhul Sfânt".

Şi iarăşi Dumnezeul Dumnezeilor, Domnul Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt. Psalm 49 Stih 1. "Şi ca să nu gândeşti că sunt trei, mai adaugă şi zice: El au grăit, şi au chemat pământul, un Dumnezeu în trei feţe"

La fel şi Prorocul Isaia, Cap. 33 Stih 22 pomeneşte Sfânta Troiţă de zice Domnul este judecător nouă, Domnul este biruitor nouă, Domnul împărat nouă, sunt trei. Şi ca să nu gândeşti că sunt despărţite cele trei feţe, mai adaugă, Isaia Cap. 38 Stih 16 şi zice: "Domnul acesta va mântui pe noi" arată un Dumnezeu în trei feţe. Şi iarăşi " şi Domnul, Domnul m-au trimis pe mine, şi Duhul lui;" arată aici mai lămurit Prorocul şi în scurt, pe un Dumnezeu în trei ipostase nedespărţit. Căci mai întâi zice: "Domnul, Domnul m-au trimis, adică: Tatăl şi Fiul" şi ca să nu gândeşti că sunt despărţiţi Tatăl de la Fiul. Pentru aceea mai adaugă şi zice: "şi Duhul lui," arată un Dumnezeu în trei feţe de o fiinţă şi nedespărţit.

Şi de la prorocirea aceasta, să se astupe gurile ereticilor care bârfesc cum că de la Hristos deosebit purcede Duhul Sfânt . Ascultă pe Isaia după ce pomeneşte pe Tatăl, şi pe Fiul, zice şi Duhul lui, şi nu zice şi Duhurile lor, ci lui. Ca să arate un Duh Sfânt, care de la Tatăl purcede, şi în Fiul se odihneşte. Şi încă multe mărturii sunt şi pentru Sfântul Duh, şi pentru Sfânta Troiţă, ci se cade a-l cruţa pe cititor.

Iată cu ajutorul lui Iisus Hristos: am arătat prin multe mărturii: pentru rătăcirea jidovilor. Şi am descoperit taina lor, care nu este scrisă, cum au zis Moise, după toate blestemele, care sunt scrise la a doua Lege, Cap. 28 Stih 61. Zice Moise: "Şi va veni peste voi un blestem, care nu este scris în cartea aceasta",

Blestemul acesta care-l au ei, cu sânge, nu este scris nicăieri, ci părinţii rabini lasă copiilor lui, cu blesteme mari, să nu descopere la cei proşti ai lor, nici la creştini, măcar de li se va întâmpla lor să rabde fel de fel de munci. Precum şi mie, în frica lui Dumnezeu mărturisesc, când am fost de vârstă de treisprezece ani, atunci încep ei a pune cornul în cap, şi mi-a pus tatăl meu cornul acela în cap, care de dânşii se numeşte "tăfilis", şi atunci mi-a descoperit mie Tatăl meu taina aceasta cu sânge şi m-a blestemat cu toate stihiile cerului, şi ale pământului, ca să nu descopăr taina aceasta, nici la fraţii mei. Şi când mă voi căsători, şi voi avea până la zece feciori, să nu descopăr decât la unul care va fi mai înţelept, şi mai învăţat, şi tare în lege, iar la partea muierească nicidecum să nu descopăr. "Pământul, zice, să nu te primească de vei descoperi taina aceasta, măcar de ţi se va întâmpla a te face şi creştin, să nu descoperi fiule", zice mie tatăl meu. Însă eu de vreme ce am primit Părinte pe Hristos Dumnezeu, şi Maică pe Sfânta Biserică: voi mărturisi adevărul în tot locul stăpânirii lui, cum zice înţeleptul Sirah, la Cap. 4 Stih 31. "Până la moarte, luptă-te pentru adevăr"

Şi cu adevărat, mare primejdie am avut, şi încă sunt în primejdie de moarte, pentru descoperirea tainei acesteia, însă eu zic împreună cu Sfântul Apostol Pavel: Romani Cap. 8 Stih 31. " Cine mă va despărţi de dragostea lui Hristos, sabia, sau foametea, sau golătatea, sau sărăcia, sau fel de fel de munci? Nimica. Căci nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Troiţă Sfântă slavă ţie, Amin." Căci a ta este împărăţia cerurilor, şi noi numai prin tine, Troiţă Sfântă, ne bucurăm de toate darurile împăratului ceresc, iar nu ca jidovii cei hulitori şi rătăcitori care hulesc pe Domnul uitând legea cea nouă aducătoare de pace şi bucurii pentru noi creştinii.

Capitolul 2

Fiindcă am adus mărturie la capitolul întâi pe Prorocul Iezechiel, prin care grăieşte Duhul Sfânt de zice: Iezechiel Cap. 20 Stih 25. "Şi eu am dat lor porunci, şi dreptăţi întru care nu vor trăi, şi voi pângări pe ei întru obiceiurile lor." Această prorocire est lucru minunat că Dumnezeu este aşa de Sfânt şi milostiv şi voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască, şi pe toţi îi cheamă către cunoştinţă, şi zice: "Veniţi către mine toţi cei osteniţi, şi împovăraţi şi eu vă voi odihni pe voi", Matei Cap. 11 Stih 28. Şi mai vârtos că prin însuşi proorocul acela, adică prin Iezechiel Cap. 33 Stih 12 zice: "Nu voesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul din calea sa cea rea, şi să fie viu." La fel şi înţeleptul Solomon zice la înţelepciunea sa, Cap. 1 Stih  13. "Că Dumnezeu n-au făcut moarte, nici se bucură Dumnezeu de pieirea celor vii: cum dară se poate să zică Dumnezeu "că nu am dat lor porunci bune “, şi altele?

Pentru aceea dară sunt silit a mai descoperi o taină, care de puţini oameni va fi fiind ştiută, ca să nu se smintească cineva, că Mântuitorul zice: Matei Cap. 18 Stih 60. "Amar celui ce se sminteşte, dar mai amar aceluia prin care se face sminteala." Înţelepciune Cap. 60 Stih 14. "Fără de vicleşug am învăţat, fără de zavistie dau şi altuia din ce am luat, avuţia ei nu ascund. Psalm 39 Stih 12. Iată buzele mele nu voi opri a bine vesti dreptatea lui Hristos întru adunare mare şi ascultă cu amândouă urechile o, cititorule.

Mai întâi să ascultăm ce grăieşte Duhul Sfânt prin glasul Proorocului Ieremia: Cap. 2 Stih 12. "S-au spăimântat cerul, şi s-au înfricoşat pământul, că două răutăţi au făcut norodul meu. Pe mine, izvorul apei vieţii m-au părăsit şi şi-au săpat loru-şi gropi care nu vor putea ţine apa," adică, pe Hristos, izvorul apei vieţii celei veşnice l-au părăsit: Geneza Cap. 37 Stih 24. "Şi pe Iosif, fratele lor, l-au aruncat în groapă deşartă fără apă. Cum şi pe Prorocul Ieremia l-au aruncat într-o groapă deşartă neavând apă" Cap. 38 Stih 6. La fel să vedem la Prorocul Ammos: Cap. 2 Stih 6. "Acestea, zice Domnul, trei fărădelegi ale lui Israel şi pentru a patra nu voi întoarce. Căci au vândut cu argint pe cel drept, şi pe cel sărac l-au vândut pentru încălţăminte:" Matei Cap. 26 Stih 15 adică pe Hristos cel drept l-au vândut Iuda, pe treizeci de arginti, şi pe Iosif cel sărac l-au vândut pe el fraţii lui pentru încălţăminte. Căci cu douăzeci de arginţi, care au luat ei pentru Iosif, şi-au cumpărat încălţăminte, aşa scrie în cartea evreiască.

Arătat este că fraţii cei care au avut parte din vânzarea lui Iosif, nu s-au învrednicit mai pe urmă fiii lor, ca să primească pe Hristos: şi au rămas în rătăcirea cea jidovească până în ziua de astăzi.

Acum să luăm aminte câţi fraţi şi care au fost la vânzarea lui Iosif. Mie mi se pare că zece au fost, adică: Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zavulon, Dan, Nethalim, Gad, Asir, aceşti zece au vândut pe Iosif, iar Veniamin cel mai mic au fost acasă cu tată-său Iacob: şi Efraim, şi Manasi, n-au fost încă născuţi. Şi aceste trei neamuri adică: Veniamin, şi Efraim, şi Manasi au primit pe Hristos la patruzeci de ani de la răstignirea lui Hristos până la venirea lui Tit, pentru care an au zis Dumnezeu mai înainte către Prorocul Iezechiel: Cap. 4 Stih 6. "Şi tu vei dormi pe mâna ta cea dreaptă 40 de zile, ca să ridici nedreptatea lui Israel, o zi pentru un an am pus ţie" Şi pentru acele trei neamuri s-au rugat mai înainte Prorocul David: la Psalm 74 Stih 2. " Cela ce şezi pe Heruvimi arată-te lui Efraim şi lui Manasi" şi nu te mira că David pomeneşte mai înainte de Manasi pe Efraim, Geneza Cap. 41 Stih 15. Şi Manasi întâiul născut era, nu te mira, că şi aceasta este o taină a Duhului Sfânt descoperită lui David: "că tot neamul lui Efraim vor primi pe Hristos" la Numerii Cap. 32 Stih 33. "Iar din neamul lui Manasi numai jumătate au primit pe Hristos: iar cealaltă jumătate pe care au aşezat-o Moise împreună cu neamul lui Ruvim, şi cu neamul lui Gad, dincoace de Iordan, această jumătate au rămas în rătăcire" Iosua Cap. 22 Stih 7. Şi pentru aceea pomeneşte David: mai înainte pe Efraim, cum şi la rânduiala steagurilor au pus mai înainte neamul lui Efraim, decât al lui Manasi, cum şi la înoirea jertfelnicului: la Numerii Cap. 10 Stih 22.

La fel şi când au adus Iosif pe Manasi, şi Efraim, Cap. 7 Stih 48. către Iacob, tată-său ca săi blagoslovească înaintea morţii lui, au pus Iosif pe Manasi de-a stânga lui Israel, şi pe Efraim de-a dreapta lui Israel: Geneza Cap. 48 Stih 13. "Dară Israel au pus mâinile sale cruciş ca să vină dreapta pe capul lui Efraim, şi stânga pe capul lui Manasi şi au zis Iosif: nu aşa că Manasi este întâiul născut. Răspunde Patriarhul Iacob: ştiu fiule că Manasi este întâi născut trupeşte, dar duhovniceaşte va fi Efraim mai mare, că au văzut bătrânul cu Duhul că Efraim cu tot neamul său va primi pe Hristos: iar Manasi numai jumătate."' Şi pentru aceea au pus Iacob mâinile sale cruciş, că de atunci au închipuit crucea lui Hristos: cum zice Scriptura, şi au pus pe Efraim înaintea lui Manasi, adică: la steaguri, şi la înoirea jertfelnicului: la fel şi Moise la a doua Lege Cap. 33 Stih 17. "Când au blagoslovit cele douăsprezece neamuri ale lui Israel înaintea morţii lui zice: acestea sunt zecile de mii ale lui Efraim, şi acestea sunt miile lui Manase“ vezi luminare a Duhului Sfânt, cum aşa luminat au văzut Moise, şi Iacob, că tot neamul lui Efraim va primi pe Hristos: şi Manasi numai jumătate şi pentru aceea zice: miile lui Manasi, iar Efraim zice zecile de mii. La fel şi Prorocul Isaia cel cu Duh mare, mai lămurit zice: Cap. 9 Stih 6. "Prunc s-au născut nouă Fiul şi s-au dat nouă, adică Hristos, a cărui stăpânire s-au făcut peste umărul lui, adică cinstita cruce, care stăpâneşte peste vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, care au purtat-o Hristos pe umărul său, până la Golgota. Sfetnic minunat, Domn păcii, ce tot norodul lui Efraim va cunoaşte", Stih 9. Iată şi Isaia foarte luminat au arătat, că tot neamul lui Efraim au primit pe Hristos: şi ascultă ce grăieşte Duhul cel Sfânt prin glasul lui Ieremia pentru Efraim: Cap. 36 Stih 6.: "Că este zi de chemare, celor ce răspund, în măgurile lui Efraim", adică chemare către Hristos. Cum zice Hristos, "cine nu va fi chemat de la Tatăl meu nu va veni către mine" Ioan Cap. 6 Stih 44. Şi chemarea aceasta care zice Ieremia, peste măgurile lui Efraim, va să zică Tatăl cheamă, Hristos Fiul său pe tot neamul lui Efraim, şi de aceea mai adaugă Prorocul şi zice: "Să ne sculăm şi să ne suim la Sion către Domnul Dumnezeul nostru" La fel şi puţin mai sus zice: Ieremia Cap. 30 Stih 6. "întrebaţi şi vedeţi, de s-au născut Fiul“ şi mie mi se pare când au fugit Hristos de la jidovi, şi s-au dus la un munte aproape lângă o cetate, ce se chema Efraim, poate tot acel munte au fost de care pomeneşte şi Ieremia aici măgură. Şi iată ce mai zice Duhul Sfânt prin Ieremia Cap. 31 Stih 9. Că m-am făcut lui Israel tată, şi Efraim cel întâi născut al meu este. Şi iarăşi, "Fiu iubit Efraim plăcut este mie, pentru că sunt cuvintele mele întru El, îmi voi aduce aminte de El şi voi milui pe El" Zice şi Prorocul Osie: "Întoarce-se-va Efraim, şi se va sătura de grâu şi va înflori ca viia pomenirea lui, ca vinul Libanului" Cu aceste cuvinte închipuieşte prorocul, că Efraim se va întoarce de la păcatele sale către Hristos: şi se va sătura de trupul şi de sângele lui Hristos: că grâul şi vinul însemnează tainele lui Hristos şi zice prorocul, că va înflori Efraim, Geneza Cap. 41 Stih 15. "Căci Efraim în limba evreiască, înseamnă "roditor", iar Manasi, "uitare", că numai jumătate din neamul lui Manasi au primit pe Hristos, cum am arătat şi mai sus.

Iată că am zis că Efraim se va întoarce de la păcate. Să ştii că mai înainte de venirea lui Hristos neamul lui Efraim s-au închinat la idoli, nu zic eu, ci prorocul este de faţă, adică Osie care zice: Cap. 9. Stih3. "Că a înmulţit jertfelnice spre păcat", şi iarăşi: "N-au locuit Efraim în pământul Domnului, ci au locuit în Egipt, şi necurat au mâncat" adică: jertfa idolească. Iar după ce au venit Hristos: s-au întors ei de la idoli, şi au primit pe Hristos: şi s-au săturat de tainele lui Hristos: la fel şi pentru neamul lui Veniamin din mijlocul Ierusalimului, care s-au ivit de la miază noapte, şi zdrobire mare se face, că Ieremia au văzut mai înainte cu Duhul" Cap. 6 Stih  l. "Că satana se va ridica de la întunericul iadului, care se numeşte miază noapte, şi va intra în Iuda Iscariotul şi în Arhiereii jidoveşti, şi în toată adunarea lor, ca să răstignească pe Hristos: şi cheamă Duhul Sfânt prin glasul lui Ieremia pe neamul lui Veniamin, ca să iasă din Ierusalim, ca să nu fie la sfatul lor, că nici la vânzarea lui Iosif, încă n-au fost Veniamin la sfatul lor", cum zice Hristos: Matei Cap. 7 Stih 20. " Cu ce măsura veţi măsura, cu aceea vi se va măsura vouă sau pentru bine, sau pentru rău."

Iată, cu ajutorul Sfintei Troiţe, am arătat prin multe şi luminate mărturii, cum cei zece fraţi care au fost la vânzarea lui Iosif, nu au învrednicit neamurile lor, ca să primească pe Hristos, şi au rămas în rătăcire, până în ziua de astăzi, însă Iuda al patrulea fecior, al lui Iacob, că el au izbăvit pe Iosif de moarte, că ei au vrut să-l omoare. Şi Iuda au zis: Geneza Cap. 37 Stih 26. "Ce folos de vom ucide pe fratele nostru" şi de aceea s-au învrednicit, nu numai ca neamul lui să-l primească pe Hristos, ci însuşi Hristos s-au întrupat din neamul lui Iuda, cum zice Duhul Sfânt prin David: Psalm 59 Stih 7. ,,Al meu este Galaad şi al meu este Manasi. Şi Efraim tăria capului meu, Iuda Împăratul meu" Adică: împărat al împăraţilor, Hristos s-au născut din neamul lui Iuda. Şi ascultă ce zice Patriarhul Iacob, tatăl său, către El, când au vrut să moară: Geneza Cap. 49 Stih 8. "Iuda pe tine te vor lăuda fraţii tăi, mâinile tale peste spatele vrăjmaşilor tăi" Adică: se va naşte Hristos din neamul Iudei, care va pune mâinile sale peste puterea întunericului, când va scoate sufletele oamenilor din iad. Mai adaugă, şi zice: "se vor închina ţie, fiii tatălui tău" Adică: se vor închina la Hristos care va ieşi din neamul Iudei. Vezi luminarea Duhului Sfânt: nu zice Patriarhul "închina-se-vor ţie fraţii tăi" zice "fiii tatălui tău". Căci au văzut bătrânul cu Duhul Sfânt, că ceilalţi fraţi nu vor primi pe Hristos: numai neamul lui Efraim, şi al lui Veniamin, şi jumătate din neamul lui Manasi. Iar ceilalţi, n-au primit pe Hristos: nu numai cei care s-au născut din slujnice, din Valla, şi din Zelfana, Geneza Cap. 30 Stih 4. adică: Dan, Neftalim, Gad, Asir, n-au primit pe Hristos: ci şi cei care s-au născut cu Iuda, dintr-o maică, din Liia, Geneza Cap. 29 Stih 32. adică: Ruvim, Simeon, Levi, încă n-au primit pe Hristos: şi pentru aceea a zis Iacob că "se vor închina fiii tatălui tău", şi n-au zis "fraţii tăi". Şi ascultă ce mai adaugă Iacob: Geneza Cap. 49 Stih 9. "Puiul de leu, Iuda, din vlăstare, Fiul meu, te-am înălţat" căci n-au lăsat să-l ucidă fraţii pe Iosif. "Culcându-te ai adormit ca un Leu, şi ca un pui de Leu cine Te va scula?" Aici au prorocit Iacob pentru moartea lui Hristos. Căci atunci când zice, "culcându-te ai adormit ca un Leu", arată că trupul lui Hristos se va odihni în Mormânt, şi la urmă zice: "şi ca un pui de Leu cine te va scula", arată că Hristos se va scula din somnul acesta dimpreună cu trupul, ca un pui de Leu degrab şi uşor, şi nu va fi trebuinţă ca altul să-l scoale pe El, ci singur se va scula ca un Dumnezeu.

Cum şi David zice: la Psalm 26 Stih 11. "Deşteaptă-te Mărirea mea, deşteaptă-te Psaltire, şi alăuta mea, deştepta-mă-voi dimineaţa" Care prorocire aşa se înţelege: când zice "deşteaptă-te Mărirea mea", Tatăl zice către Hristos: că mărirea Tatălui este Fiul. După ce zice Tatăl, grăieşte şi Duhul Sfânt către Trupul lui Hristos: "deşteaptă-te, Psaltire, şi alăută, ca să mai răsune prin ţine cuvinte dulci, şi duhovniceşti." Şi răspunde Hristos: "Deştepta-mă-voi dimineaţa", şi cu adevărat au înviat Hristos dimineaţa. Cum zice David la alt loc spre faţa lui Hristos: la Psalm 5 Stih 3. "Dimineaţa vei auzi glasul meu, dimineaţa voi sta înaintea ta" Şi iarăşi: Psalm 77 Stih 71. "Şi s-au deşteptat Domnul ca cel ce doarme greu şi ameţit de vin" Zice Solomon, la Cântarea Cântărilor Cap. 5 Stih 3. "Eu dorm şi inima mea priveghează." Zice şi Prorocul Ieremia spre faţa lui Hristos: Cap. 31 Stih 26. "Pentru aceea m-am sculat, şi am văzut, şi somnul meu dulce mi s-au făcut."

Acum să ne întoarcem, iarăşi la cuvântul nostru unde blagosloveşte Iacob pe Fiul său Iuda, zice: Geneza 49 Stih 12. "Nu va lipsi preoţia din capul meu, nici împărăţia din coapsa mea nu va lipsi" adică: Preoţia şi Împărăţia, din Iudeea nu va lipsi, zice, până va veni Hristos care este aşteptarea neamurilor, şi jidovilor, precum de faţă vedem, că de cum au venit Iisus Hristos îndată au lipsit de la dânşii Împărăţia şi Preoţia.

O, Patriarhule! O, bătrânule, Iacobe! au ştiai tu că neamul jidovesc este tare la cerbice? Din început necredincios, cum au zis şi Moise către el: La a doua lege Cap. 9 Stih 24.

Că însuşi Moise zice: la a doua Lege Cap.  19 Stih 12. "Prin două, sau prin trei mărturii, mai dă-le lor şi alt semn, ca să cunoască cine este cel aşteptat de neamuri, de aici înainte care va lega la viţă mânzul său, şi la rădăcina vitei va lega asinul său"

"Au n-au aflat ucenicii lui Hristos, asinul şi mânzul legaţi la viţă?" Matei Cap. 21 Stih 2. Şi mai adaugă şi alt semn de zice: "Spăla-va în vin haina lui, şi în sânge de struguri veşmântul lui. Căci l-au îmbrăcat pe Hristos cu o haină roşie", Matei Cap. 27 Stih 28. Şi cuvântul acela, care zice Iacob, că va spăla în sânge de struguri veşmântul său, de atunci l-au închipuit Patriarhul, că din vinul acela care se jertfeşte în Sfântul Altar, se preface în Sângele lui Hristos.

La fel şi Moise, înaintea morţii lui, blagosloveşte cele douăsprezece neamuri ale lui Israel. Zice pentru Iuda: la a doua Lege Cap. 33 Stih 7. "Ascultă, Doamne, glasul lui Iuda, şi vino la norodul lui" adică: se roagă Moise ca Hristos, să se întrupeze din neamul lui Iuda. Căci n-au lăsat Iuda pe ceilalţi fraţi să-l ucidă pe Iosif măcar că şi Ruvim, cel întâi născut, au zis: "să nu-i luăm viaţa", Geneza 35 Stih 21, numai că din împreunarea cu Valla, ţiitoarea lui Iacob, nu s-au învrednicit să se nască Hristos, din neamul lui. Şi ascultă ce zice Iacob către fiul său Ruvim: la Geneza 49 Stih 3.4. "Ruvim, cel întâi născut al meu, tu, tăria mea, şi începutul fiilor mei, cumplit te-ai purtat, că te-ai suit în patul tătâne-tău, şi atunci ai spurcat aşternutul pe care te-ai suit" De aceea nu s-au învrednicit Ruvim să se întrupeze Hristos din neamul său. Măcar că şi Iuda au păcătuit cu noru-sa, Thamar, Geneza 38 Stih 18, 26. Însă şi-au mărturisit păcatul şi au zis: "s-au  îndreptat Thamar mai mult decât mine" Geneza 29, Stih 35. Că mare este, iubiţii mei, mărturisirea, cuvântul Iuda, însemnând în limba evreiască mărturisirea". Cum şi Iuda vânzătorul s-au mărturisit, de au zis către Arhierei: "Greşit-am de am vândut sânge nevinovat", Matei Cap. 27 Stih 4. Dar, pentru că s-au spânzurat, singur s-au osândit, iar de ar fi zis: "Doamne iartă-mă!" i-ar fi iertat Domnul. Ca şi Petru care de 3 ori s-au lepădat de Hristos, şi la urmă s-au pocăit, şi au plâns cu amar, Matei Cap. 26 Stih 74 şi Domnul l-au iertat.

Şi ascultă ce zice Dumnezeu către Iezechiel, Cap. 37 Stih 16, fiul omului, ia-ţi ţie un toiag şi să scrii pe dânsul pe Iuda împreună cu fiii lui Israel, care au venit la El. Şi vei lua al doilea toiag, şi vei scrie pe El pe Iosif (şi va fi toiagul lui Efraim) şi pe toţi fiii lui Israel care au venit la El". La fel zice Dumnezeu prin Osie Prorocul. Cap. 6 Stih 4. "Ce-ţi voi face fie, Efraime: ce-fi voi face fie Iudo? Iar mila voastră ca norul de dimineaţă". Arătat este că acele două neamuri, au zis către fraţii săi: Geneza 37 Stih 27. "Veniţi să-l vindem pe El", iar Efraim încă nici nu era născut atunci; pentru ce dar s-au întrupat Hristos din neamul lui Iuda, şi nu din neamul lui Efraim. Ascultă ce zice Prorocul Osie Cap. 4 Stih 18, “părtaşul idolilor lui Efraim au pus lui piedici" Arătat este că neamul lui Efraim mai înainte de venirea lui Hristos s-au închinat la idoli, pentru aceea nu au învrednicit să se întrupeze Hristos din neamul lui. Iar neamul lui Iuda n-au primit a se închina la idoli, pentru aceea s-au învrednicit de s-au născut Hristos din neamul lui Iuda, precum scrie la cartea întâi Paralipomena, Cap. 5 Stih l. ,,Şi Ruvim, cel întâi născut al lui Israel, după ce s-au suit el în patul tătâne-său, nu s-au mai socotit cel întâi născut. Şi Iuda au fost puternic între fraţii săi, şi înţelept." După cum aflăm, steagul cu oastea lui Iuda mergea în faţa oastei lui Ruvim, chiar dacă el a îndemnat pe fraţii săi ca să-l vândă pe Iosif, că vânzarea lui Iosif au fost plănuită de mai înainte, ca să nu moară mai pe urmă Iacob cu toţi fiii lui de foame, cum zice şi David la Psalm 104 Stih 17. "Trimis-au înaintea lor un om, rob s-au vândut Iosif, cum şi însuşi Iosif mai pe urmă zice către fraţii lui: să nu vă pară rău că m-aţi vândut, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră spre viaţă" Geneza 45 Stih 5.

Şi ascultă cât de luminat au văzut mai înainte David, că Hristos se va naşte din neamul lui Iuda şi nu din neamul lui Efraim, de zice: la Psalm 77 Stih 73. "Şi au lepădat lăcaşul lui Iosif şi seminţia lui Efraim n-au ales, şi au ales seminţia lui Iuda": adică, nu s-au întrupat Hristos din neamul lui Efraim, care lăcaşul lui Iosif se numeşte, ci s-au întrupat Hristos din neamul Iuda. Şi vezi cum Prorocul Zaharia încă foarte luminat descoperă, şi zice: Zaharia Cap. 10 Stih 6. "Şi voi întări casa lui Iuda, şi casa lui Iosif voi miluit" şi cu adevărat s-au întărit, că din neamul Iuda s-au născut Hristos, piatra cea tare care zice Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. 28 Stih 16. "Şi voi pune temelie la Sion piatră de mult preţ şi casa lui Iosif o voi milui, că Efraim şi jumătate din neamul lui Manasi au primit pe Hristos" cum am arătat mai sus. Şi vezi pronia lui Dumnezeu cum încă din început au păzit Dumnezeu aceste două neamuri, al lui Iuda şi al lui Efraim, că şase sute de mii din norodul lui Israel au ieşit din pământul Egiptului, Numerii Cap. 14 Stih 32. "Numai Iisus, Navi şi Halav s-au învrednicit de a intra în pământul făgăduinţei" Numeri Cap. 14 Stih 30. "Navi au fost din neamul lui Efraim" Numeri Cap. 13 Stih 9. "Şi Halav au fost din neamul lui Iuda", şi încă din început s-au arătat semn bun la neamurile acestea că "din doisprezece iscoditori ce au trimis Moise ca să iscodească pământul făgăduinţei" Numeri, Cap,14 Stih 6. "numai Navi şi Halav au oprit pe Israeliteni de păcat, şi au potolit răutăţile" Sirah Cap. 46 Stih 10. Iată prin multe mărturii am arătat, cum că neamul lui Iuda şi neamul lui Efraim, şi neamul lui Veniamin, şi jumătate al lui Manasi, au primit pe Hristos. Iar cei patruzeci de ani, îngăduiţi celorlalţi de Dumnezeu, de la răstignire, au rămas în rătăcire, de atunci şi până azi.

Însă, cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele Domnului nu vor trece. Matei Cap. 24. Stih 35. zice: "încă am oi care nu sunt din staulul acesta, şi le voi aduna şi voi face o turmă şi un Păstor." La fel zice şi Prorocul Iezechiel, Cap. 34 Stih 16. "Aşa zice Domnul: oaia cea pierdută voi afla, pe cea rătăcita voi înturna, şi pe cea zdrobită voi lega, şi pe cea leşinată voi întări, şi pe cea tare voi păzi, şi le voi paşte pe ele cu judecată" Această Prorocire aşa se înţelege: patru legi sunt pe pământ: creştini, agarieni, jidovi, şi închinători la idoli. Şi aceste patru legi, se împart în multe credinţe.

Creştinii se împart, adică: în papistaşi, luterani, lipoveni, şi altele. Dar credinţa cea adevărată este pravoslavnică.

La fel şi agarienii, sunt în patru credinţe. Ismailiteni, Ilieni, Moabitani şi Ibrailieni, închinătorii la idoli sunt de şapte feluri, precum au fost şi mai demult: Hananei, Hevei, Evusei, Gergesei, Vasei, Ferezei, Hettei, Amorei. Exod 33 Stih 2. Şi aceste şapte feluri de închinători de idoli se află acum într-un loc, unde n-au ajuns semnul cinstitei cruci adică în India. Iar unde au ajuns semnul cinstitei cruci, acolo nu se află idoli. Căci mai înainte au prorocit Zaharia, Cap. 13 Stih 2. "Hristos îi va pierde pe toţi idolii"

La fel şi jidovii sunt de două feluri de credinţe, iar legi sunt patru precum am zis mai sus: Şi grăieşte Duhul Sfânt prin glasul Prorocului Ieremia Cap A Stih 6. de zice: "oi părinte s-au făcut norodul meu". Cum şi Hristos zice către ucenicii săi: "Mai vârtos vă duceţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel" Matei Cap. 10 Stih 6. Şi zice Prorocul: "Aşa zice Domnul: Pe cea pierdută o voi afla la vremea de apoi, când se va face o turmă, şi un Păstor". Atunci vor veni şi jidovii, prin Sfântul Botez, cum şi au început a veni în toate zilele. "Iar Cea rătăcită o voi înturna" zice: aceia sunt agarienii, şi dintre dânşii vor veni către credinţa pravoslavnică. "Şi pe cea zdrobită voi lega", aceştia sunt închinătorii de idoli, zdrobiţii cu Duhul, iar la vremea de apoi, vor veni şi dintr-ânşii către Hristos prin Sfântul Botez, "Pe cea leşinată voi întări" este pentru eretici, căci măcar mărturisesc ei pe Hristos dar cu inima leşinată, şi nu cum se cade. Cum grăieşte Duhul Sfânt prin glasul lui Isaia Cap. 29 Stih 12. pentru eretici: "Şi au zis Domnul, aproape este norodul acesta de mine cu gura lor, şi cu buzele lor mă cinstesc, iar inima lor departe este de la mine, şi în zadar mă cinstesc, şi în zadar cred întru mine, învăţând porunci omeneşti", adică: poruncile Papei. Iar la vremea de apoi va întări Hristos şi pe dânşii, câţi vor veni la credinţa cea adevărată, a pravoslaviei, care este insuflată de Duhul Sfânt, şi prin sfintele şapte soboare zice: soborul cel dintâi, "Legea Domnului fără prihană care întoarce sufletele" Psalm 18. Soborul al doilea, "Mărturia Domnului credincioasă care înţelepţeşte pruncii" Stih 9. Soborul al treilea, dreptăţile Domnului drepte, cele ce veselesc inima" Soborul al patrulea "Porunca Domnului strălucită, care luminează ochii" Soborul al cincilea, "frica Domnului curată care rămâne în veacul veacului" Soborul al şaselea, "Judecăţile Domnului adevărate în dreptate împreună". Iar pentru soborul al şaptelea: mai adaugă şi zice: "Dorite sunt mai mult decât aurul, şi decât piatra scumpă, şi mai dulci decât mierea şi fagurul". Căci aşa s-au aşezat credinţei pravoslavnice cum au hotărât soborul al şaptelea. Şi mai adaugă şi zice David: "când va păzi acestea omul, multă răsplătire va avea de la Dumnezeu." "Iar pe cea tare o va păzi" zice Prorocul. Se înţelege pe pravoslavnici va păzi Dumnezeu de înşelăciunea lui Antihrist, cum au văzut Sfântul Ioan la Apocalipsis, căci la vremea de apoi, când va ieşi Antihrist, el atunci va înşela în toate limbile, numai pe cei ce vor avea semnul cinstitei cruci, adică: pravoslavnicii care n-au stricat botezul şi sfântul mir prin faptele lui Antihrist, de aceia nu va putea să se atingă.

Cum au zis Dumnezeu pentru stricarea Ierusalimului: "să nu vă milostiviţi, nici spre bătrâni, nici spre tineri", şi altele: Iezechiel Cap. 9 Stih 6.

"Iar de cei ce au semnul, să nu vă atingeţi de ei" au zis Ioan. La fel şi Prorocul Aggeu arată, Cap. 2 Stih 7. "Că la vremea de apoi se va face o turmă şi un păstor", şi mai zice: "Aşa zice Domnul a tot ţiitorul, încă o dată voi clătina cerul şi pământul, şi marea, şi uscatul, şi voi clătina toate neamurile. Şi vor veni cele alese ale tuturor neamurilor, şi voi umple casa aceasta de mărire", zice Domnul a tot ţiitorul.

Arătat este că la vremea de apoi vor primi şi ceilalţi jidovi sfântul botez, însă un neam din cele douăsprezece ale jidovilor, trebuie să rămână în rătăcire până la sfârşitul lumii. Pentru care neam zice Hristos: "Până nu va trece cerul şi pământul, nu va trece din rudele acestea", Matei Cap. 24 Stih 34. adică: neamul acesta din care s-au tras Iuda vânzătorul. Cum şi David pentru acest neam zice la Psalm 108 Stih 12. “Stingă-se numele lui întru un neam, adică: neamul lui Iuda, cu tot neamul său să se stingă" precum şi mai jos zice: la Psalm 124 Stih 3. "Că nu va lăsa Domnul toiagul, adică neamul păcătoşilor peste soarta drepţilor, ca să nu-şi întineze drepţii mâinile lor intru fărădelegile păcătoşilor"

Zice şi Iezechiel, Cap. 21 Stih 16. “De aceea bate din palme de bucurie, că s-au îndreptat neamurile, adică au primit sfântul botez. Şi de se va pierde un neam, nimica nu va fi, pagubă nu este" zice Domnul. “Aşa şi pentru neamul acesta" zice Dumnezeu prin glasul lui Ieremia, Cap. 2 Stih 20-22. "Şi mă voi judeca cu voi, şi cu fiii fiilor voştri mă voi judeca". Apoi: "Că din veac ai zdrobit jugul tău, şi ai zis: nu voi sluji ţie" Şi iarăşi: ,,de te vei spăla şi cu silitră, spurcatu-te-ai înaintea mea", zice Domnul. Ieremia Cap. 5 Stih 27. Şi mai apoi: ,,Şi la norodul aceasta s-au făcut inima neascultătoare, indiferentă şi s-au abătut din calea cea dreaptă şi s-au dus." Din nou zice Ieremia Cap. 6 Stih 1. "Argint aruncat, chemaţi pe ei că i-au izgonit Domnul". Şi la Ieremia Cap. 17 Stih 1. "Păcatul lui Iuda scris este cu condei de fier, şi cu unghie de diamant săpat pe lespezile inimilor lor, şi asta nu se va uita."

Aceste blesteme toate s-au zis pentru neamul din care s-au născut vânzătorul Iuda. Cum şi Sfântul Ioan zice neamul acela: Cap. 2. "Ocară celor ce le spun jidovi, şi ei spun că nu-i aşa, ci adunarea satanei sunt ei, cu adevărat. Că precum din zece cete de îngeri, o ceată s-au făcut diavoli, aşa şi din zece neamuri, ale căror strămoşi au vândut pe Iosif, unul va rămâne împreună cu satana fără de sfârşit"

Acum să vedem, care neam din cele zece, n-au nădejde de mântuire; mie mi se pare că neamul lui Simeon, este neamul cel lepădat, şi nu zic eu din priceperea mea, de vreme ce patriarhul Avraam zice: Geneza 18 Stih 27. "Şi eu sunt praf, şi cenuşă", şi împăratul şi Prorocul David zice la Psalm 21 Stih 6. “şi eu sunt vierme şi nu om" Şi înţeleptul Solomon, fiul lui David zice la Pilde Cap. 30 Stih 2. "Că mai neînţelept sunt decât toţi oamenii, şi înţelepciune omenească nu este în mine", dar eu ticălosul ce să mai zic, că nici ca viermele măcar nu sunt, de aceea nu pot să zic că scriu aceste cuvinte din înţelepciunea mea, ci din sfânta şi dumnezeiasca Scriptură, scriu acestea aici, că auzind pe Domnul zicând la Ioan Cap. 5, Stih39. "Cercetaţi Scriptura?! veţi afla viaţa", adică pe Hristos vom afla, care zice: “Eu sunt calea şi adevărul, şi viaţa" Ioan Cap. 14 Stih 6. La fel către ucenici zice: "Nu este adevăr ascuns care să nu vi se descopere vouă" Luca, Cap. 12 Stih 2.

Şi am încercat şi eu nevrednicul, şi am aflat în Sfânta Scriptură, cum că neamul lui Simeon din început n-au ascultat de Dumnezeu. Mai întâi la pricina lui Iosif, Simeon a zis să-l omorâm pe el şi aducem mărturie că Simeon şi Levi, au stat să-l omoare pe el: că zece fraţi au fost ei, Ruvim, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zavulon, aceşti şase fraţi au fost dintr-o mamă, din Lia, Geneza 39 Stih 32 Şi patru fraţi au fost născuţi din slujnice, adică: Dan, şi Nethalim, din Valla, Gad şi Assir, din Salfana. Geneza 30 Stih 5. Şi se vede că au fost doi fraţi, care au vrut să omoare pe Iosif, că Scriptura zice că "au zis unul către altul"

Acum să luăm seama, Isahar şi Zavulon n-au putut să grăiască înaintea fraţilor celor mari. La fel Dan, Nethalim, Gad, Assir cu atât mai mult n-au putut să grăiască, pentru că ei erau fii din slujnice; nici Ruvim cu Iuda, fiindcă ei amândoi au zis, să nu vărsăm sângele tatălui nostru: numai Simeon, cu Levi au fost!

La fel la Sihem, tot Simeon şi Levi au făcut atâta ucidere, Geneza 34 Stih 25. Şi la vânzarea lui Iosif, Simeon au fost mai vinovat decât Ruvim, căci Simeon l-au legat pe Iosif.

La fel şi pentru uciderea ce au făcut ei la Sihem, Simeon au rămas în păcat, iar Levi s-au pocăit când au ascultat pe Moise şi au ucis Levi trei mii de suflete, Geneza 42 Stih 24. Cum zice Moise: "cel ce au zis tatălui său şi mamei sale, nu v-am văzut". Exod 32 Stih 28. "Şi nici pe fraţii săi nu i-au cunoscut, şi pentru că a vrut să uite lumea pentru Dumnezeu, şi-au ucis în inima lui şi pe părinţii lui, şi pe fraţii lui", a doua Lege Cap. 33 Stih 9.

De aceea s-au învrednicit mai pe urmă neamul lui Levi ca să slujească înaintea jertfelnicului lui Dumnezeu. Cum grăieşte Duhul Sfânt prin glasul Prorocului Malahie Cap. 3 Stih 3, şi zice: “Şi voi curăţa ca aurul şi ca argintul pe fii lui Levi: şi vor aduce Domnului jertfa întru dreptate" A doua Lege Cap. 33 Stih 11. “Aşa şi Moise blagosloveşte pe Levi de zice: Blagosloveşte Doamne tăria lui Levi, şi lucrurile mâinilor lui le primeşte, şi cei ce-l urăsc pe el să nu se ridice împotriva lui" Au rămas dar Simeon neamul cel lepădat, cum şi Ieremia Cap.  8 Stih 14, plânge pentru ei zicând: "Că Dumnezeu ne-au lepădat pe noi, şi ne-au adăpat pe noi cu apă cu fiere" Dumnezeu însuşi zice prin Ieremia: Cap. 9 Stih 14. “Iată eu îi hrănesc pe ei cu durere, şi nevoie, şi vom adapă pe ei cu apă cu fiere" La fel aflăm, la Numeri Cap. 25 Stih 14. "Şi pe Zamvri cel ce au curvit cu Hazvi, mediiana, Finees l-au ucis împreună cu Hazvi, că au fost în neamul lui Simeon, mai mare." Şi pentru el zice Iezechiel: Cap. 21 Stih 25. Şi tu pângărit eşti şi fără de lege, povăţuitor al lui Israel". Şi pentru neamul acesta al lui Simeon zice Ieremia: Cap. 9 Stih 3. "Că din rele la rele au ieşit, şi pe mine nu m-au cunoscut, zice Domnul" Şi iarăşi: Ieremia Cap. 4 Stih 22. “Fii fără de minte sunt, meşteri sunt a face rău, iar a face bine nu au cunoscut", şi iarăşi: Ieremia Cap. 13 Stih 23. “De va schimba arapul pielea sa, şi pardosul împestriturile sale, atunci şi voi veţi putea face bine". Zice şi Isaia Cap. 48 Stih 8, pentru neamul lui Simeon: nici din început ai cunoscut, nici ai ştiut, nici eu am deschis urechile tale, că am cunoscut că defăimând vei defăima, şi încă din pântece fărădelege te vei chema", cum zice şi David: la Psalm 57 Stih 3. "înstrăinat este acest neam de la Domnul şi toate blestemele acestea s-au împlinit în ziua de astăzi, şi fiii fiilor lor, împlinesc răutăţile răutăţilor", cum zice Isaia: Cap. 14 Stih 29. "Că din sămânţa şarpelui vor ieşi pui de aspidă", iarăşi: Isaia Cap. 17 Stih 10. "Pentru aceea vei sădi răsad necredincios, şi sămânţă necredincioasă" Şi iarăşi: Isaia Cap. 29 Stih 4. "Că zămislesc durere, şi au născut fărădelege." Zice, şi David: Psalm 7 Stih 12. "Iată au chinuit cu nedreptate, şi au zămislit durere, şi au născut fărădelege" Şi ascultă cum David blesteamă neamul acesta din care s-au tras Iuda vânzătorul şi zice: la Psalm 8 Stih 32. "Adauge fărădelege, peste fărădelegea lor şi să nu intre întru dreptatea ta, şteargă-se din cartea celor vii, şi cu drepţii să nu se scrie" Cum zice şi Ieremia: Cap. 17 Stih 13. "Toţi cei ce te părăsesc pe tine să se ruşineze, departe pe pământ să se scrie, că au părăsit izvorul vieţii, pe Domnul." La fel grăieşte Duhul Sfânt, prin glasul lui Moise, zicând pentru neamul acesta: la a doua Lege Cap. 32. "Acestea toate s-au adunat la mine, şi s-au pecetluit în visteriile mele" Adică fărădelegile lor s-au pecetluit până la judecata cea înfricoşată. Cum şi Prorocul Isaia mai lămurit zice: Cap. 30 Stih 11. "Cei ce zic, Prorocilor luaţi de la noi cărarea aceasta (adică cărarea cea strâmtă care duce la împărăţia cerurilor), şi luaţi de la noi pe cuvântătorul lui Israel", adică pe Hristos pe care n-au vrut nicidecum să-l primească, fiindcă îi învăţa pe dânşii să umble pe cărarea cea strâmtă care duce pe oameni la împărăţia cerurilor. Mai adaugă Prorocul şi zice: Stih 13, pentru aceea păcatul acesta va fi al vostru," zice Domnul cel Sfânt al lui Israel: "Ca un zid care cade îndată, şi căderea lui ca o zdrobitură a unui vas de lut, cât să nu se afle întru el hârb cu care să aduci foc, sau să iei puţină apă" Zice şi Ieremia: Cap. 24 Stih 9. "Şi voi da peste voi ocară veşnică, şi necinste veşnică ce nu se va uita" Şi iarăşi: "Şi-i voi risipi la toate împărăţiile pământului, vor fi spre ocară, şi spre pildă, şi spre ură, şi spre blestem în tot locul."

Şi cu adevărat s-au împlinit la dânşii toate. Şi patriarhul Iacob, când au blagoslovit pe toţi cei doisprezece fii ai săi, zice către Simeon, şi Levi, Geneza Cap. 49 Stih 5. "Fraţii care au împlinit nedreptatea voii sale." Adică uciderea la cetatea Sihem, "în sfatul lor să nu vină sufletul meu", adică la sfatul acela, când se vor sfătui Arhiereii şi cărturarii, să-l omoare pe Iisus: Matei Cap. 27. Precum şi Prorocul Ieremia mai înainte au prorocit pentru sfatul acela de zice spre faţa lui Hristos: Cap. 18 Stih 27. "Şi tu, Doamne, ai cunoscut tot sfatul lor cel spre moarte asupra mea: să nu ierţi nedreptăţile lor, şi păcatele lor să nu le ştergi de la faţa ta". La acest sfat se roagă bătrânul Iacob, ca să nu vină sufletul său la adunarea lor, când se vor aduna cărturarii, şi bătrânii la Caiafa, asupra lui Hristos. Matei Cap. 26 Stih 57. Zice: "să nu se razime ficaţii mei" adică: "să nu fie pomenirea mea acolo" zice Patriarhul Iacob, lui Simeon, şi Levi. Căci Arhierei au fost din neamul lui Levi, şi bătrânii cu cărturarii, şi cu Iuda vânzătorul, din neamul lui Simeon au fost. Însă Levi s-au pocăit cum am arătat mai sus. Şi iată şi mai adaugă Iacob pentru neamul lui Simeon: Geneza 9 Stih 37. “blestemată să fie mânia lor că este îndărătnică". Cum zice şi Moise: la a doua Lege Cap. 32 Stih 43."Mânia lor este din balaur, şi de aspidă nevindecată, împărţi-voi pe ei întru Iacob, şi voi risipi pe ei întru Israe1. Căci ereticii se numesc cu numele Iacob, şi pravoslavnicii se numesc cu numele Israel.

Cu ajutorul lui Iisus voi arăta la capitolul al treilea, prin multe şi luminate mărturii, că ereticii se numesc Iacob, iar pravoslavnicii Israel

Aşa şi aici unde zice Patriarhul că va împărţi neamul lui Simeon în Iacob şi în Israel. Va să zică şi sub împărăţiile ereticilor, şi sub împărăţia pravoslavnicilor, adică: în toată lumea. Cum şi Moise zice: la a doua Lege 28 Stih 64 : "Şi te va împrăştia pe tine Domnul Dumnezeul tău în toate neamurile, de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului".

Şi cu adevărat în toată lumea sunt risipiţi neamul lui Simeon. Şi vezi luminare a Duhului Sfânt, Moise mai înainte au văzut prin Sfântul Duh: că neamul lui Simeon vor fi risipiţi sub toate împărăţiile. S-au mirat Moise cum poate un neam numai să ajungă la toate împărăţiile. Pentru aceea la a doua Lege 33 Stih 6, unde blagosloveşte Moise cele 12 neamuri ale lui Israel zice: "Ruvim să trăiască şi să nu moară, şi Simeon să fie întru număr mare". Şi la Iuda zice: “Să intre Hristos în neamul Iuda", cum s-au şi născut. Iar la Ruvim zice să trăiască (trupeşte), şi să nu moară nici în viaţa veşnică. Iar pentru Simeon zice Moise, să fie mare întru număr ca să poată încăpea la toate împărăţiile.

Iar cu ajutorul lui Hristos am arătat prin multe mărturii, cum că neamul lui Simeon au rămas sub urgie dumnezeiască. Şi pentru dânşii au zis Dumnezeu prin glasul lui Iezechiel: Cap. 20 Stih 25. “Şi eu am dat lor porunci rele şi dreptăţi întru care nu vor trăi în viaţa veşnică, şi voi pângări pe ei, întru obiceiurile lor". De aceea să nu se mire nimeni, şi aceşti jidovi de acum, care sunt în toată Europa, sunt din neamul lui Simeon, din care au fost şi Iuda vânzătorul. Acest neam este blestemat de la Dumnezeu şi de la toţi Prorocii, şi nicicum nu poate să ajungă la învăţătura cea adevărată, măcar că vedem, acum în zilele noastre, că vin mulţi dintre jidovi, către Sfântul Botez. Dară aceştia sunt cei care se mai trag din celelalte neamuri, cum zice Prorocul Isaia Cap. 10 Stih 22. "Şi de va fi norodul lui Israel, ca nisipul mării, rămăşiţă, se va mântui", adică cele care se trag din seminţiile cele bune, şi au scăpat diavolului, acestea acum prin pronia lui Dumnezeu, vin către Sfântul Botez. Şi de aceea zice Isaia, ca nisipul (mării) de va fi norodul lui Israel, şi nu zice, ca stelele cerului, că marea nu ţine întru sine nimic, ci le aruncă la mal şi sunt oameni care caută lângă mal în nisip, şi află unii câte un galben, sau câte un mărgăritar. Aşa sunt şi aceştia care vin către Hristos acum, din neamul jidovesc, care au rămas din neamurile cele bune, cum am zis şi mai sus.

Că şi la sfânta Evanghelie scrie, când au venit Domnul la Muntele Măslinilor, şi au flămânzit, şi au căutat la un smochin ca să afle rod şi rod n-au aflat, şi altele Matei Cap. 21 Stih 19. Şi să nu le spunem toate aici, că nu este nici loc, nici vreme.

Iar la Capitolul al patrulea, cu ajutorul lui Hristos, voi scrie despre smochinul acela mai pe larg. Însă aici, pentru că am pomenit din prorocirea lui Isaia, ce zice că rămăşiţa se va mântui, voi zice şi despre smochin pe care Hristos l-au blestemat, că n-au aflat rod întru el. Tâlcuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, cum că jidovii sunt smochinul acela care nu face rod, adică fapte bune, şi Hristos l-au blestemat ca să nu facă rod.

Iar un învăţător de jidovi m-au întrebat: "Cum zici că nu face neamul jidovesc rod, că vedem pe jidovi în toate zilele venind la credinţa creştinească", şi eu i-am răspuns de la Isaia, cum am pomenit mai sus şi au tăcut învăţătorul. Şi atunci s-au împlinit cuvântul Psalmistului care zice: "s-au astupat gura celor ce grăiesc nedreptate". Psalm 62 Stih l6. În Hristos Iisus, Domnul nostru, căruia se cuvine cinste, slavă, şi închinăciune acum şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Capitolul 3

De vreme ce m-am făgăduit la capitolul de mai sus, ca să vă arăt prin mărturii cum că ereticii se numesc cu numele Iacob, iar pravoslavnicii, se numesc cu numele Israel,

Pentru aceea m-am silit şi eu şi am pus osteneală, ca să scriu aici cu bune mărturii, cum că aşa este, adică ereticii, se numesc Iacob, iar pravoslavnicii se numesc, cei binecuvântaţi, Israel. Ci numai mă rog cititorule, ca să nu-ţi fie greu să asculţi lungimea cuvântului pentru că acest cuvânt nu-ţi este în deşert, că nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul lui Dumnezeu.

Să vedem la Cartea întâi a lui Moise, ce se numeşte Geneza 32 Stih  24. Că zice: "şi s-au luptat un om cu Iacob, şi au întrebat omul acela pe Iacob, cum este numele tău, şi au răspuns Iacob la omul acela, şi au zis: numele îmi este Iacob, şi a zis omul acela către Iacob, să nu mai fie numele tău Iacob, ci Israel să fie numele tău, că ai biruit cu Dumnezeu, şi cu oamenii tare vei fi (Facerea 32, 28); au întrebat şi Iacob pe omul acela, cum este numele lui şi au răspuns omul lui Iacob, - pentru ce tu mă întrebi de numele meu şi numele meu este minunat. Şi au numit Iacob numele locului acestuia, vederea lui Dumnezeu, Stih, 36. "or am văzut zice pe Dumnezeu faţă către faţă, şi s-au mântuit sufletul meu".

Până aici sunt cuvintele Sfintei Scripturi, şi de aceste cuvinte, sunt foarte mirat. Una că întâi zice: că s-au luptat un om cu Iacob, şi la urmă zice: şi au numit Iacob locul acesta vederea lui Dumnezeu, şi încă şi altă minune, că zice: "am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă" şi să trăiască; de vreme ce însuşi Dumnezeu zice către Moise: Exod Cap. 23 Stih 20 "Că nu poate omul să mă vadă pe mine, şi să trăiască". La fel şi Mântuitorul zice: "pe Dumnezeu nimenea nu l-au văzut, fără numai Fiul". De aceea trebuie să înţelegem, cum că întruparea lui Hristos au văzut Patriarhul Iacob, mai înainte prin Sfântul Duh, care au fost om deplin, şi Dumnezeu deplin.

Precum însuşi răspunde către Iacob, şi zice: "pentru ce tu întrebi de numele meu, care este minunat?" arătat este că Hristos au fost cel ce s-au luptat cu Iacob, şi se cheamă numele lui, sfetnic minunat, şi pentru aceea zice: Isaia, Cap.  9 Stih  6. "întâi cu om s-au luptat" şi la urmă zice: "am văzut pe Dumnezeu". Să mergem acum, puţin mai jos tot la Geneza Cap.  35. unde zice: “Şi s-au arătat Dumnezeu către Iacob, încă o dată în Luza, când au venit Iacob de la Mesopotamia Siriei, şi au zis Dumnezeu către el, numele tău să nu mai fie Iacob ci Israel să fie numele tău". Aceasta iarăşi de mirat este, de vreme ce Dumnezeu numai cu cuvântul au zis, şi s-au făcut toată lumea, şi împlinirea ei. Psalm 148 Stih 5. Iar aici de două ori au fost trebuinţă, ca să blagoslovească Dumnezeu pe Patriarhul Iacob, cu numele cel blagoslovit Israel. Au nu s-au încredinţat Iacob întâi când s-au luptat Hristos cu el, şi-l blagosloveşte şi zice să nu fie numele tău Iacob, ci Israel, de ce şi pentru ce l-au blagoslovit de două ori? Ci o taină mare au descoperit Dumnezeu Patriarhului Iacob, cu aceste două blagoslovenii. Mai întâi trebuie să ştim cum că numele Israel se înţelege în limba evreiască, văzător de Dumnezeu. Iar cuvântul Iacob are două înţelesuri în limba evreiască, o dată se înţelege "călcâiul", şi altă dată se înţelege, "amăgitorul", şi aflăm că în vremea când s-au născut el, ţinând cu mâna lui pe Isaac de călcâi, pentru aceea l-au şi numit pe el Iacob. Geneza 26. Aşişderea când au luat Iacob blagosloveniile de la tatăl său Isaac, care blagoslovenii au fost să le dea lui Isav, atunci au plâns Isav şi au zis: "cu adevărat de două ori m-au amăgit", Geneza Cap. 27 Stih 36. Arătat este că cuvântul Iacob are două înţelesuri, sau călcâiul sau amăgitorul. Dar cuvântul Israel va să zică, văzător de Dumnezeu. Acum ţine dar aceasta, şi vei pricepe Sfânta Scriptură. Legea cea veche s-au numit cu numele Iacob, care "călcâiul" înseamnă: că trupească Lege era: iar Legea cea nouă, "Israel" se numeşte, adică "văzător de Dumnezeu". Precum aflăm când au tocmit Balac, pe Varlaam, ca să blesteme neamul jidovesc, zice Varlaam: "răsări-va o stea din Iacob, şi se va scula un om din Israel, şi va zdrobi pe domnii lui Moab, la Numerii Cap. 24 Stih 17. Vezi cât de luminat zice şi Varlaam pentru steaua după care au venit Magii, zice: “stea din Iacob", că atunci au fost încă legea veche, care Iacob s-au numit. Matei Cap. 2 Stih  6. Iar după ce s-au botezat Hristos, şi au zdrobit domniile lui Moab, adică, au zdrobit puterile întunericului. Cum zice şi David: Psalm 73 Stih 14. "Tu ai zdrobit capetele balaurului în apă", adică prin puterea Botezului Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan au slăbit balaurul cu şapte capete de care pomeneşte Sfântul Ioan cuvântătorul de Dumnezeu la Apocalipsis.

Aşa şi aici unde zice Varlaam, se va scula un om din Israel, şi va zdrobi domniile lui Moab, duhovniceaşte se înţelege. Adică Hristos va zdrobi prin Botez puterea Diavolului. Căci Egiptul, Moab, Babilonul, şi celelalte nume de care pomeneşte Isaia, acestea sunt cetăţile întunericului. Şi zice şi Varlaam, om din Israel. Arătat este că legea veche s-au numit Iacob. Iar după ce s-au botezat Hristos au trecut umbrele, şi au venit ziua. Legea darului se numeşte Israel. Cântarea 4 Stih 6. Şi ascultă ce zice Duhul Sfânt prin glasul lui Isaia: Cap. 65 Stih 15. "Iată, cei ce-mi slujesc mie se vor bucura. Iar voi (jidovii) vă veţi strica întru zdrobirea duhului vostru, că veţi părăsi numele voastre, spre saturarea celor aleşi ai mei. Iar pe voi vă va omora Domnul".

Arătat este că jidovii au răstignit pe Domnul, au părăsit numele cel blagoslovit Israel (şi se numesc adunarea satanei) Apocalipsis: Cap. 2 Stih 18. Şi sunt ucişi la suflet de la Dumnezeu, cum am pomenit mai sus de multe ori. Cum şi Isaia zice: Cap. 59 Stih 10. "Pipăi-vor peretele întru amiază zi ca orbul întru amiază noapte, ca şi când ar şi muri. Iar noi că am primit pe Hristos, şi suntem aleşi ai lui Dumnezeu, ne-am învrednicit de numele cel blagoslovit că ne numim Israilul cel duhovnicesc, "cel nou". Şi iată cum mai adaugă Prorocul şi dă şi alt semn pentru noi de zice: Stih 11. "Iar cei ce slujesc mie li se va pune nume nou, care nume va fi binecuvântat în tot pământul, pentru că vor binecuvânta pe Dumnezeul cel adevărat pe Hristos, care este Dumnezeul cel adevărat, că l-am primit ne-am învrednicit ca peste numele ce-l avem, Israel, încă un alt nume, să adăugăm adică creştin, care nume este binecuvântat în toată lumea. Iar ereticii care sunt înşelaţi de Arie, şi de Origen, şi de Nestorie şi de alţi mulţi eretici se numesc Iacob, prin care se înţelege înşelător. Cum şi David zice spre faţa lui Hristos: "pentru eretici înstrăinat fraţilor mei, şi nemernic fiilor maicii mele, adică jidovii care fraţi au fost lui Hristos, şi ei l-au înstrăinat de la dânşii, căci n-au vrut să-l primească". Cum zice Prorocul Ieremia: Cap. 12 Stih 6. "Ca şi fraţii tăi s-au lepădat de tine". La fel şi Evanghelistul Ioan zice: Cap. 1 Stih 11. "La ale sale au venit, şi ai săi pe dânsul nu l-au primit". Şi pentru aceea zice David: Psalm 61 Stih 11. "Înstrăinat am fost fraţilor mei". Iar nemernic [străin, necunoscut] este Hristos: pentru ereticii care se numesc fiii maicii noastre Biserici, şi nu îl cinstesc aşa cum trebuie. Precum grăieşte Duhul Sfânt prin înţeleptul Solomon şi zice: la Cântări Cap. 1 Stih 5. "Nu vedeţi că sunt negru că fiii Maicii mele s-au învrăjbit pentru mine". Adică ereticii s-au învrăjbit pentru Hristos.

Acum să ne întoarcem la întrebarea ce trebuinţă au fost ca să blagoslovească Dumnezeu de două ori pe Patriarhul. Ascultă acuma şi răspuns, întâi când s-au luptat Hristos cu Patriarhul zice Hristos către el, "să nu mai fie numele tău Iacob care călcâi înseamnă şi nici al neamului tău căci tu m-ai primit pe mine" cum am pomenit mai sus, Efraim, Veniamin, Iuda, şi jumătate din neamul lui Manasi, să primească legea cea nouă, legea lui Hristos: legea darului, care Israel se numeşte, iar a doua oară când a venit Patriarhul la Luza, iarăşi s-au arătat Dumnezeu către dânsul şi au zis lui, "să nu mai fie numele tău Iacob adică înşelător chiar de vor primi fiii tăi pe Mesia cel adevărat, pe Iisus Hristos: să nu primească credinţa cea cu numele Iacob adică înşelaţi, ci Israel să fie numele lor. Aceştia sunt pravoslavnicii care sunt văzători de Hristos Dumnezeu fără de nici o înşelăciune.

Şi aceste cuvinte grăieşte Duhul Sfânt prin glasul lui Isaia: Cap. 44 Stih  3, 4. “Eu voi da apă celor care merg în loc fără de apă" şi altele: "şi vor răsări ca iarba în mijlocul apei ce curge, şi ca salcia lângă apa curgătoare prin Sfântul Botez “zice Prorocul, şi mai adaugă Prorocul: Stih 5. Acesta va zice: "al lui Dumnezeu sunt" şi numele lui Iacob va striga, şi altul va scrie cu mâna sa "al lui Dumnezeu sunt" şi pe numele lui Israel va striga. Adică: după ce vor primi oamenii sfântul botez, ce va fi de aici înainte zice Prorocul. Ereticul va zice numai cu gura "al lui Dumnezeu sunt, creştin sunt" iar faptele creştineşti nu va avea, nici semnul cinstitei cruci nu-şi va face cu mâna lui. Unul ca acela, numele lui Iacob va striga, adică înşelătorul căci va fi înşelat de Arie spurcatul. Iar altul, zice Prorocul va scrie cu mâna lui, nu ca ereticul cu un deget, ci cu trei degete, în numele Sfintei Treimi, unul ca acela Israel va striga, adică văzătorul de Hristos Dumnezeu. Şi ascultă puţin mai jos ce mai zice Isaia: Cap.  48 Stih 1. "Auziţi acestea casa lui Iacob, cei ce vă chemaţi pe numele lui Israel, şi din apa lui Iuda aţi ieşit, şi vă juraţi pe numele Dumnezeului lui Israel, iar nu cu adevăr." Vezi cât de luminat zice Prorocul pentru ereticii care casa lui Iacob se numesc, că sunt înşelători, şi cu numele lui Israel se cheamă, că zic ei că sunt creştini, dar nu sunt creştini, ci eretici, pentru că au ieşit din apa botezului lui Hristos care au ieşit din neamul Iuda, şi ne-au arătat sfântul Botez la Iordan prin afundare de trei ori în numele sfintei troiţe, iar ereticii n-au primit apa afundării, ci îşi toarnă numai pe cap ; ereticul se jură pe numele Dumnezeului lui Israel, şi zice pe Hristosul meu, numai că nu este Hristos al lui, ci al lui Israel adică al pravoslavnicilor este Hristos, cum grăieşte Dumnezeu prin glasul lui Isaia: Cap. 45 Stih 3. de zice: ,"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, cel ce chem numele tău Dumnezeul lui Israel: al Pravoslavnicilor".

Aşa, iubitul meu cititor ţine bine minte: ereticul se numeşte Iacob, şi pravoslavnicul se numeşte Israel, şi vei înţelege Sfânta Scriptură,căci altfel nu se poate. Iată ce zice Psalmistul: la Psalm 77 Stih 6, acolo zice David, poţi să spui că neamul jidovesc n-are Lege, şi sunt un neam fără de Lege, nici pe Hristos nu mărturisesc, ci mai vârtos îl hulesc. Arătat este că pentru eretici zice David că ei îl mărturisesc pe Hristos, iar pravoslavnicii care se numesc Israel, au Legea cea adevărată, cum şi Moise zice pentru neamul lui Levi: la a doua Lege Cap.  33 Stih 10: "Arăta-vor îndreptările tale lui Iacob, şi Legea ta lui Israel". Adică: ereticii pentru că mărturisesc pe Hristos, s-au învrednicit de dreptate, nu după Pravilă care este hotărâtă de şapte soboare, ci fireşte fac ei dreptate, şi zice sfântul Apostol Pavel: "Cei ce n-au Lege, fac ale Legii “ Zice şi Prorocul Isaia: Cap. 29 Stih 13: "Şi au zis Domnul: aproape este norodul acesta de mine, cu gura lui, cu buzele sale mă cinsteşte, iar inima lui departe stă de mine, şi în zadar cred întru mine, învăţând porunci omeneşti. Măcar că Hristos aduce prorocirea aceasta şi pentru jidovi, dar şi pentru eretici, putem să tâlcuim că în multe feluri se înţelege Scriptura, mai vârtos că Hristos nu este cinstit de jidovii aceştia de acum nici măcar prin buze, ba, mai mult îl hulesc prin buzele lor. Şi iată ce zice David la Psalm 98 Stih 4. "Judecată şi dreptate întru Iacob tu ai făcut": Şi iarăşi la Psalm 144 Stih 8. "Cel ce vesteşte cuvântul său lui Iacob, şi judecăţile şi îndreptările sale lui Israel".

Arătat este, că noi, pravoslavnicii, ne-am învrednicit să facem judecăţile şi dreptăţile, după Legea lui Hristos: iar ereticii, că le-au vestit Tatăl prin cuvântul său pe Hristos şi ei mărturisesc pe Hristos măcar cu erezii, însă s-au învrednicit de fac dreptăţile fireşte.

Iar jidovii, şi alţi păgâni, care nu mărturisesc pe Hristos nicidecum nu s-au învrednicit ca să facă dreptate, nici firească, cum adaugă David aici şi zice: "N-au făcut aşa la toate neamurile, şi dreptăţile sale n-au arătat lor". Şi iarăşi: la Psalm 72 Stih 6, “îmbrăcatu-s-au cu nedreptate, şi cu păgânătatea lor". Iată ce mai zice David şi iată ce despărţire este între pravoslavnici, şi între eretici, Psalm 16 Stih 8. "Când va întoarce Domnul robia norodului său, bucura-se-va Iacob, şi se va veseli Israel. Care prorocire s-au şi împlinit la venirea cea dintâi, a Domnului nostru Iisus Hristos: când au întors sufletele oamenilor din robia iadului de atunci se bucură ereticii, care se numesc Iacob, că bucuria se înţelege trupeşte, iar veselia va să zică sufleteşte. Cum zice Isaia: Cap. 49 Stih 16 "Veseliţi-vă cerurilor, şi să se bucure pământul". Şi ereticii că mărturisesc pe Hristos, se bucură trupeşte, cum zice înţeleptul Sirah la înţelepciunea sa: Cap. 36 Stih 10. "Toate neamurile lui Iacob, se adună ca să facă inimă bună, şi se nevoiesc spre mâncărurile lor, iar Israel cel nou, Pravoslavnic, se nevoieşte cu Duhul, şi pentru mântuirea sufletească". Zice şi Amos pentru jidovi, şi pentru eretici: Cap. 7 Stih 2. "Şi am zis: Doamne fie-ţi milă, cine va scula pe Iacob că s-au împuţinat, şi de două ori zice: o dată pentru neamul jidovesc, care se numesc Iacob călcâiul, şi a doua oară pentru eretici, care se numesc Iacob înşelătorul". Şi se plânge Prorocul Amos pentru dânşii, că sunt ei împuţinaţi în credinţa lui Hristos. Cum zice David: la Psalm 11 Stih 1. "Că s-au împuţinat adevărurile de la fiii oamenilor “.

Căci ereticii să numesc fiii oamenilor, şi s-au împuţinat de la Hristos care zice: "Eu sunt calea şi adevărul.

Şi de vrei mărturie cum că ereticii se numesc Fiii oamenilor, mai întâi caută la Geneza Cap. 20 Stih 6 şi vei afla scrise cuvintele acestea: "Şi au văzut Fiii lui Dumnezeu, pe fetele oamenilor că sunt frumoase, şi le-au luat loru-şi muieri". Aceste cuvinte aşa se înţeleg: că oamenii cei care s-au tras din Sith, au fost cu fapte bune, şi pentru aceea îi numeşte Scriptura Fiii lui Dumnezeu. Iar fetele, că s-au tras de la Cain, cu fapte rele, le numeşte pe dânsele fetele oamenilor, şi până la o vreme s-au păzit neamul lui Sith, a nu se împreuna cu neamul lui Cain, iar de la o vreme au văzut Fiii lui Dumnezeu, cei cu fapte bune, care s-au tras din Sith, pe fetele oamenilor, ale lui Cain, că sunt frumoase, şi au început a se împreuna cu dânsele, şi s-au născut lor uriaşi, oameni mari, şi urâţi, cu fapte rele, până ce au venit şi potopul.

Arătat este cum că oamenii cei care sunt cu fapte bune, se numesc Fiii lui Dumnezeu, iar cei cu fapte rele sunt Fiii oamenilor.

Acum noi pravoslavnicii că am primit pe Hristos, şi credem fără de nici un eres, ne-au dat Hristos putere, ca Fiii lui Dumnezeu să ne facem, Ioan Cap. 30 Stih 12. La fel mulţi sunt din pravoslavnici făcători de pace, aceia Fii lui Dumnezeu se vor chema, Matei Cap. 5 Stih  9.

Iar ereticii s-au abătut de la Hristos, la îndărătnici, cum au zis Moise mai înainte către jidovi în a doua Lege Cap. 32, Stih 14. "Şi au mâncat Iacob grăsime din măduva grâului, şi sânge din struguri au băut vin, şi s-au săturat, îngroşatu-s-au, şi au părăsit pe Dumnezeul cel ce l-au făcut pe el, şi s-au depărtat de la Dumnezeu Mântuitorul său." Măcar că au zis Moise către jidovi cuvintele acestea, însă cu Duhul Sfânt au văzut mai înainte, că jidovii vor părăsi numele Iacob, şi Israel spre saturarea acelor aleşi ai lui Hristos: cum am pomenit şi mai sus la Prorocirea lui Isaia. Că zice David la Psalm 61 Stih 11. "O dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit, Duhul Sfânt grăieşte prin Moise către jidovi, dar tocmai spre eretici ţinteşte şi de aceea zice de două ori Moise, îngroşatu-s-au, îngroşatu-s-au, şi pentru jidovi, şi pentru eretici".Către jidovi zice trupeşte, au mâncat măduva grâului, şi au băut vin. Iar către eretici zice duhovniceşte, adică au mâncat trupul lui Hristos, şi au văzut sângele lui Hristos: şi pentru aceea zice din grăsime măduva grâului au mâncat, şi nu zice în scurt din grâu au mâncat: ca să cunoaştem, că pentru trupul lui Hristos se înţelege. Aşijderea şi la vin nu zice vin din struguri au băut, ci zice sânge din struguri au băut vin, că pentru sângele lui Hristos, se înţelege. Ereticii mai întâi au fost pravoslavnici şi au mâncat Tainele lui Hristos şi s-au săturat, atunci s-au depărtat de la Hristos Dumnezeu Mântuitorul lor, prin ereziile lui Arie.

Dară şi Hristos i-au lepădat pe ei, precum Prorocul Isaia cel cu Duh mare, care au văzut mai înainte cele ascunse ce vor să fie până în veci. Au văzut şi pentru eretici că se vor depărta de la Hristos: şi Hristos va lepăda pe ei, şi-i cheamă Prorocul Isaia iarăşi către Hristos, şi zice: "Aştepta-voi pe Dumnezeu cel ce şi-au întors faţa sa de la casa lui Iacob", Isaia Cap. 6 Stih  17. Şi pentru aceea se numesc ei fiii oamenilor. Cum zice David: la Psalm 16 Stih 4. "Ca să nu grăiască gura mea lucruri omeneşti". Şi iarăşi: la Psalm 57 Stih 1. "De grăiţi după adevăr fiii oamenilor". Şi iarăşi: la Psalm 30 Stih 20. "Ascunde-vei pe drepţi întru ascunsul feţii tale, de tulburarea oamenilor";, adică: de tulburarea ereticilor. Şi iarăşi: la Psalm 61 Stih 9. "Însă goi sunt fiii oamenilor, mincinoşi sunt fiii oamenilor." Şi iarăşi: la Psalm 115 Stih 2. ,,Şi eu am zis întru spaima mea, tot omul este mincinos".

Acestea toate zice către fiii oamenilor care se numesc eretici. Iar jidovii se numesc dobitoace. Nu zic eu, ci Prorocul Ieremia este de faţă, care zice pentru dânşii: Cap. 5 Stih 8. "Cai nebuni spre partea femeiască", şi vezi încă dobitoace necurate îi face Prorocul pe dânşii, şi cu adevărat dobitoace sunt neamul jidovesc. Căci şi Hristos, zice către dânşii: "Rudă rea şi prea stricată," Matei Cap. 12 Stih 39. Şi David că au căzut el în păcatul preacurviei zice: la Psalm 72 Stih 22. “Dobitoc m-am făcut lângă tine", şi iarăşi puţin mai sus, adică la Psalm 48 Stih 12 zice David mai lămurit pentru păcatul curviei. "Şi omul fiind în cinste n-au priceput, alăturatu-s-au cu dobitoacele cele fără de minte, şi s-au asemănat lor".

Ce deosebire este între cuvântul alăturat, şi între cuvântul asemănat; ci numai o taină mare au descoperit David, cu cuvintele acestea: că sfinţii Proroci nici o vorbă n-au grăit în zadar. Şi încă mai vârtos că Duhul Sfânt au grăit prin gurile lor, şi însuşi Hristos zice: la Matei Cap. 12 Stih 6. "Pentru tot cuvântul în deşert ce va grăi omul are să dea răspuns în ziua judecăţii".

Şi ascultă ce taină au descoperit David cu cuvintele acestea, că de mirat lucru este. Dumnezeu blagosloveşte pe Adam şi zice către el, Geneza 1 Stih 28. "Să stăpâneşti toate zidirile, şi toate ce au Duh de viaţă". La fel şi către noi zice Dumnezeu: Geneza 9 Stih 2. ,,Şi tremurul, şi frica voastră să fie peste toate fiarele pământului"

Cum oare se întâmplă de multe ori că oamenii sunt mâncaţi de fiare: Geneza 1 Stih 27. “Şi încă mai vârtos că omul sub chipul lui Dumnezeu s-au zidit".

Şi David în toată viaţa lui s-au mirat de lucrul acesta, iar după ce au căzut el însuşi în păcatul curviei, au simţit că chipul lui Dumnezeu au lipsit de la dânsul, apoi zice: "Şi omul fiind în cinste" adică: în cinstea împăraţilor. Şi a doua oară iarăşi zice: "Şi omul fiind în cinstea Prorocilor", şi n-au priceput la ce cinste l-au suit Dumnezeu, şi s-au asemănat dobitoacelor celor fără de minte, că au făcut faptă dobitocească, adică: curvia. Şi s-au asemănat lor, că au lipsit chipul lui Dumnezeu de la el, şi au rămas asemenea cu dobitocul. Şi atunci are puterea fiara sălbatică să strice pe om, că nu-l cunoaşte că este om, pentru că n-are chipul lui Dumnezeu pe el, ci chip dobitocesc. Şi pentru aceea se roagă David de zice: la Psalm 73 Stih 20. "Să nu dai fiarelor sufletul cel ce se mărturiseşte ţie". Acoperit grăieşte Prorocul, căci nici sufletul să nu-l lase Dumnezeu în mâinile diavolilor, fiarele cele cumplite, nici trupul să nu-l lase Dumnezeu la fiarele cele pământeşti. Şi vezi unde zice David: la Psalm 8 Stih 7. "Toate le-ai supus sub picioarele omului, oile şi boii, păsările cerului, şi peştii mari", şi altele. Iar fiarele nu le pomeneşte David: că s-au ştiut vinovat cu păcatul curviei.

Iată cum am arătat prin multe mărturii că Pravoslavnicii se numesc Fiii lui Dumnezeu, şi Ereticii se numesc Fiii oamenilor, iar jidovii se numesc cai, dobitoace necurate, până la vremea de apoi când se va face o turmă şi un păstor, cum am pomenit mai sus. Iar la capitolul al patrulea, voi arăta cu ajutorul lui Hristos, şi anul în care va fi împlinirea cuvintelor lui Hristos: că cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele Domnului nu vor trece. Şi trebuie să vină de la toate limbile cei aleşi către Hristos. Cum zice Isaia: Cap. 65 Stih 25. "Atunci vor paşte mieii cu lupii, şi leul cu boul va mânca paie", lupii sunt jidovii, câini sălbatici, şi mieii sunt pravoslavnicii cei fără de nici o prihană, boii sunt cel mai prost norod din pravoslavnici, iar leii sunt ereticii şi ceilalţi păgâni care strigă asupra pravoslaviei. Cum zice David: la Psalm 9 Stih 29, Pândeşte ca leul întru ascuns ca să tragă pe săracul către el. Aşa sunt ereticii şi ceilalţi păgâni, care gândesc totdeauna ca să tragă pe pravoslavnici către rătăcirea lor: iar Dumnezeu nu lasă, încă mai vârtos ca la vremea de apoi vor veni şi ei către Hristos: cum zice aici Prorocul, lupii adică: jidovii care latră numai asupra pravoslaviei dară n-au putere să facă rău. Şi la vremea de apoi vor veni şi dintr-ânşii la credinţa pravoslavnică, şi vor paşte mieii împreună cu pravoslavnicii. Iar ereticii şi alţi păgâni, care răcnesc ca leii asupra pravoslaviei, şi strigă, la vremea de apoi vor primi şi ei credinţa pravoslavnică, şi vor posti şi ei ca norodul cel prost al pravoslaviei, că norodul cel prost totdeauna mai tare păzeşte postul decât cei bogaţi, şi pentru aceea zice Prorocul, şi leul ca boul va mânca paie, iar şarpele pământ va mânca. Acesta este neamul din care s-au tras Iuda vânzătorul, pentru care zice David: la Psalm 108 Stih 16. ,"Stingă-se numele lui într-un neam". Şi acest neam va rămâne în rătăcire, cum am arătat mai sus şi pentru acest neam zice Prorocul şerpi, cum şi Hristos zice către ei, şerpi, pui de năpârcă, Matei Cap. 12 Stih 34. şi zice Prorocul că vor mânca pământ: cum şi David zice la Psalm 71 Stih 9. "Şi vrăjmaşii lui ţărână vor linge",adică vor plezni de necaz când vor vedea toate limbile în credinţă pravoslavnicească. Cum şi înţeleptul Solomon zice la înţelepciunea sa: Cap. 5 Stih 1. ,,Atunci va sta cu multă îndrăzneală dreptul, înaintea celor ce l-au necăjit pe dânsul şi cu cumplită frică se vor minuna de mântuirea lui: şi vor zice întru sine căindu-se, şi întru strâmtorarea duhului vor suspina" şi altele.

La fel şi David zice: la Psalm 35 Stih  6. " Oamenii şi dobitoacele vei mântui Doamne, adică: la vremea de apoi, vor veni ereticii care se numesc oameni, şi jidovii care se numesc dobitoace, şi vor primi sfânta credinţă pravoslavnicească, şi se vor mântui. Iar Solomon auzind pe Tatăl său, David, zicând aşa, nu înţelege şi zice: la Exod Cap. 3 Stih 19. "Tot o întâmplare este la om, ca şi la dobitoc", adică ereticul se numeşte om, aşa şi jidovul se numeşte dobitoc, şi "cine ştie duhul omului de se suie sus," Stih 21." şi duhul dobitocului de se pogoară jos". Adică: cine ştie duhul ereticului care se numeşte om de se suie sus că mărturiseşte pe Hristos, şi duhul jidovului care se numeşte dobitoc de se pogoară jos. Ci toţi care nu sunt pravoslavnici se pogoară în iad, cum zice Hristos: "cine nu este cu mine împotriva mea este". Matei Cap. 12 Stih 30. Şi pentru aceea zice David: "iar pe cei ce se abat la îndărătnicii, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fără de lege, pace peste Israel" adică: pe ereticii care s-au abătut de la pravoslavie la ereziile lui Arie, va duce Dumnezeu pe dânşii, împreună cu jidovii care lucrează fără de lege la Tartar, iar peste pravoslavnici, care se numesc Israel, pace va aduce, zice şi Isaia: “Şi cei păcătoşi se vor zdrobi deodată cu cei fără de lege" în fundul iadului. Şi auzind eu nevrednicul atâta osândă cum osândesc sfinţii Proroci pe neamul jidovesc, şi pe eretici, mi s-au făcut mie milă de dânşii, şi am pus şi eu nevoinţă şi am scris în cartea aceasta multă mărturie pentru sfânta Pravoslavnică Credinţă, ca doară se va împlini şi la mine, ticălosul, cuvântul Psalmistului care zice: la Psalm 8 Stih  14. "Învăţa-voi pe cei fără de lege căile tale, şi cei necredincioşi la tine se vor întoarce", adică: pe jidovii cei fără de lege voi învăţa căile lui Hristos care duc la împărăţia cerului, şi ereticii poate că vor citi şi ei din cartea aceasta, şi îşi vor cunoaşte rătăcirea lor, şi atunci se vor întoarce către credinţa pravoslavnică. Cum zice Prorocul Isaia: Cap. 30 Stih 15. Aşa zice Domnul, Domnul Sfântul lui Israel (Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt). Când te vei întoarce, şi vei suspina, atunci te vei mântui. Şi atunci vei cunoaşte unde ai fost când ai nădăjduit întru cele deşarte".

Când se va întoarce ereticul de la erezii şi va primi iarăşi Credinţa Pravoslavnică atunci se va mântui.

Precum şi la vremea de apoi, când se va face o turmă, şi un păstor, se făgăduieşte Dumnezeu că va primi pe eretici iarăşi, cum zice Prorocul Isaia: Cap. 43 Stih 1. " Şi acum aşa zice Domnul Dumnezeu, cel ce te-au făcut pe tine Iacob (ereticul), şi cel ce au plăsmuit pe tine Israel (pravoslavnic), nu te teme că te-am mântuit, chematu-te-am pe numele tău.

Vezi pentru eretici zice: "cel ce te-au făcut, ca şi pe dobitoace", iar pentru pravoslavnici zice: "cel ce te-au plăsmuit" şi zice către ereticul, că te-am mântuit din rătăcirea ereticească, şi te-am chemat zice, pe numele tău, adică: iar te-am chemat Israel, care nume ai avut mai înainte când ai fost pravoslavnic, până nu te-ai abătut la îndărătnici, la învăţături străine, ale Papei de la Roma.

Şi ascultă ce proroceşte Prorocul pentru Papa, şi pentru cetatea lui, de zice: Amos Cap.  6 Stih  8. "S-au jurat Dumnezeu pe sine, că au urât trufia lui Iacob (lui Papa care se numeşte Iacob înşelătorul), şi voi pierde zice Domnul: cetatea cu toţi cei ce locuiesc într-ânsa", adică: cetatea Romei.

Arătat este, că la vremea de apoi, vor primi ereticii Pravoslavnica Credinţă. Şi este cineva netăiat împrejur la inimă, şi nu se încredinţează numai cu atâtea mărturii, şi pofteşte mai multe mărturii, cum că la vremea de apoi, vor primi ereticii Credinţa Pravoslavnică ? Să vină să asculte, foarte multe mărturii, numai să ţină minte cum am zis mai sus, adică unde pomeneşte Sfânta Scriptură Iacob, va să zică eretic, iar Israel, va să zică pravoslavnic.

Şi acum ascultă mai întâi pe Moise ce zice: la a doua Lege Cap. 32 Stih 9. "Şi s-au făcut partea Domnului, norodul său Iacob, funia moştenirii sale Israel". Adică: şi ereticii s-au făcut partea Domnului, că au părăsit ei ereziile Papei, şi s-au schimbat în Israel Pravoslavnic, care este moştenirea lui Dumnezeu, cum zice şi David: Psalm 144 Stih 4. " Că pe Iacob au ales lui Domnul şi pe Israel spre moştenirea lui", adică: măcar de au şi ales Hristos pe ereticii care se vor întoarce la pravoslavie, cum zice David puţin mai sus: Psalm 43 Stih 6. "Tu eşti împăratul meu, cel ce porunceşti mântuirea lui Iacob “, însă pravoslavnicii sunt moştenirea lui Hristos: cum zice puţin mai jos, la Psalm 148 Stih 14. "Cântarea tuturor cuvioşilor lui Israel norodul care este aproape de dânsul. Şi iarăşi: la Psalm 70 Stih 1. "Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu, şi în Israel (în pravoslavnici), mare este numele lui" Şi iarăşi la Psalm 133 Stih 1. "Intru ieşirea lui Israel din Egipt au făcut sfinţirea lui Iuda, că din neamul lui s-au întrupat Hristos Mântuitorul, iar Israel pravoslavnicii s-au făcut stăpânirea lui". Zice şi Sirah Cap. 24 Stih 9. "Şi au zis întru Iacob locuieşte şi întru Israel moşteneşte": în eretici locuieşte numele lui Hristos: iar în pravoslavnici se moşteneşte veşnic. Cum zice David: "Adusu-s-au aminte de cuvântul său care au grăit, şi altele, şi l-au pus pe el lui Iacob spre poruncă, şi lui Israel spre legătură veşnică". Hristos este cuvântul Tatălui, la eretici, numai spre poruncă, iar la pravoslavnici spre legătură veşnică. Cum zice şi Isaia: Cap. 45 Stih 17. "Israel se mântuieşte de Domnul mântuire veşnică". Zice şi Ieremia: Cap. 2 Stih 3. ,"Sfânt este Israel Domnului început al rodurilor", adică: începutul rodului faptei creştineşti, pravoslavnicii sunt. Zice şi Isaia: Cap. 45 Stih 5. “Aşa zice Domnul, cel ce m-au plăsmuit din pântece, ca să adun pe Iacob la Domnul: şi spre Israel mă voi aduna".

Aici foarte luminat arată Prorocul că spre Pravoslavie va aduna Hristos pe eretici. Cum şi mai sus zice: "Şi întru Domnul Dumnezeu se va mări toată seminţia lui Israel". Grăieşte Duhul Sfânt şi prin Ieremia şi zice: Cap. 15 Stih 19. ,,Şi voi aşeza pe Israel la păşunea lui, şi în muntele lui Efraim, şi se va sătura sufletul lui".

Vezi luminare a Duhului Sfânt, că zice: că va aşeza pe pravoslavnici la păşunea cea duhovnicească. Şi mai zice David: la Psalm 22 Stih 1 "Domnul mă va paşte, şi nimica nu-mi va lipsi, în loc cu păşuni, acolo m-au sălăşluit", arătat este că păşunea-i duhovnicească: că mai adaugă şi zice Psalmistul: Stih 2.. "La apa odihnii m-au hrănit (la apa Botezului), şi sufletul meu l-au întors", tot aşa cum zice Ieremia, de păşunea cea duhovnicească se va sătura sufletul lui, şi la muntele Efraim zice Prorocul: "că şi Hristos s-au fost dus la muntele acela, când au ridicat jidovii piatra asupra lui" că neamul lui Efraim au primit pe Hristos: cum am arătat mai sus la Capitolul al doilea.

Şi Prorocul Isaia, la fel zice: Cap. 40 "Ca păstorul va paşte Hristos turma sa". Zice şi Iezechiel: Cap. 24 Stih 20. "Şi voi ridica vouă un păstor". Zice şi Miheia: Cap. 2 Stih 12. "Adunându-se Iacob cu toţii" (adică toţi ereticii, se vor aduna către Credinţa Pravoslavnică, la vremea de apoi,) "aşteptând, voi aştepta pe cei rămaşi ai lui Israel:" pe cei păcătoşi dintre pravoslavnici aşteaptă Hristos, ca să se pocăiască să nu rămână nici unul din pravoslavnici nemântuit, ci mântuit. Cum am tâlcuit la Capitolul al doilea din prorocirea lui Iezechiel ce zice: "pe cea tare voi păzi", şi altele.

Şi pentru aceea zice Miheia: Cap. 8. "Ca să vestească lui Iacob păgânătăţile lui şi lui Israel păcatele lui". La eretici zice: "de păgânătăţi să se pocăiască, iar pravoslavnicii de păcate". Zice şi Isaia: Cap. 20. ,,Şi în ziua aceea nu se va mai pomeni rămăşiţa lui Israel: şi cei mântuiţi ai lui Iacob nu vor mai nădăjdui spre cei ce i-au necăjit pe dânşii, şi vor nădăjdui spre Dumnezeul cel sfânt al lui Israel întru adevăr."

Aici arată Prorocul, că la vremea de apoi se vor pocăi toţi pravoslavnicii, nici unul nu va rămâne nemântuit, ci mântuit, cum puţin mai jos zice: "Ascultaţi-mă casa lui Iacob, şi toată rămăşiţa lui Israel. Cap. 40 Stih 3. "Toţi câţi au rămas, din pravoslavnici întru păcate", pe toţi îi cheamă către pocăinţă. Iar pentru eretici zice: "Şi cei mântuiţi ai lui Iacob nu toţi, numai unii". Căci antihrist va înşela din toate neamurile, numai din pravoslavnici nu va putea înşela. Cum am arătat mai sus, la Capitolul al doilea. Şi pentru aceea zice Prorocul "Şi cei mântuiţi ai lui Iacob, nu vor mai nădăjdui spre cei ce i-au necăjit pe ei". Adică, nu vor nădăjdui spre Arie, şi spre cei cu el. Ci vor nădăjdui spre credinţa pravoslavnică, ce Israel se numeşte, şi Dumnezeul lui Israel se zice.

Şi iată cum zice Isaia: Cap. 37. Stih, 9. "Pentru aceasta se vor lua fărădelegile lui Iacob, când vor zdrobi toate cele cioplite ale lor. Atunci se vor lua fărădelegile lor".

Iar pentru pravoslavnici ascultă ce zice Ieremia: Cap. 8 Stih 20. "În zilele acelea, şi în vremea aceea, zice Domnul, vor căuta strâmbătatea lui Israel şi nu va fi, şi păcatele lui Iuda, şi nu se vor afla" (Adică: păcatele din neamul lui Iuda, din care s-au întrupat Hristos) "Căci milostiv voi fi celor rămaşi pe pământ, zice Domnul". Şi iarăşi: Ieremia Cap. 6 Stih 9. "Că acestea zice Domnul culegeţi, culegeţi, ca pe o vie rămăşiţa lui Israel. Şi iarăşi: Ieremia Cap. 31 Stih 7. aşa zice Domnul către Iacob (către eretici) "Veseliţi-vă, veseliţi-vă, şi faceţi auzit cum au mântuit Domnul norodul său, rămăşiţa lui Israel".

Arătat am făcut prin multe mărturii, că pravoslavnicii până la unul se vor mântui. Iar din eretici numai unii, iar unii vor fi înşelaţi de antihrist. Şi de nu te încrezi nici cu atâtea mărturii o, cititorule, voi aduce şi alte mărturii, numai şi tu să ai de-a pururea înaintea ochilor tăi, nelipsit aceste trei gânduri.

Unul de la Psalmistul David care zice: la Psalm 61 Stih 11. "o dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit" dar duhovniceşte se înţelege.

Şi a doua de la Prorocul Isaia, care arată că jidovii de la răstignire încoace au părăsit numele Israel şi Iacob. Isaia Cap. 65 Stih 15. ,Şi noi creştinii avem acuma numele Israel".

Şi al treilea gând, ca să ştii că pravoslavnicii se numesc Israel. Iar ereticii se numesc Iacob. Şi aşa vei înţelege Sfânta Scriptură, iar de nu vei crede, nu vei pricepe Sfânta Scriptură nicidecum. Şi ascultă ce zice Moise: la a doua Lege Cap. 33 Stih 28. "Şi va locui Israel fără de frică singur pe pământul lui Iacob, cu grâu, şi cu vin, şi cerul va fi lui ca rouă". Cu cuvintele acestea arată, că la vremea de apoi va fi o turmă, şi un păstor, o Credinţă şi o Împărăţie.

Şi la Capitolul al patrulea, cu ajutorul lui Hristos voi arăta prin multe mărturii, când va fi, şi împărăţia, şi credinţa pravoslavnică va fi în toată lumea.

Cum zice aici Moise: "Că Israel, pravoslavnicii, vor locui pe pământul lui Iacob, pe ţările ereticilor". Şi singur arată că nu va fi altă Lege sau Credinţă pe pământ, fără numai Pravoslavnica Credinţă, şi fără frică, că nu vor fi atunci păgâni cum sunt acuma, care vor să înghită pe pravoslavnici: Şi grâul, şi cu vinul, zice Moise că închipuieşte Tainele lui Hristos: vor fi în toate zilele, şi în tot locul. Şi mai adaugă Moise şi zice: "Şi cerul cu rouă, închipuieşte apa pe care o turnăm în sfintele Taine, în loc de apa şi sângele ce au curs din coasta lui Hristos". Şi iată ce mai adaugă Moise şi zice: "fericit eşti tu Israile, nu este alt norod asemenea ţie mântuit de Domnul. Aici nu poţi să zici că pentru jidovi grăieşte Moise, la a doua Lege Cap. 21.

Arătat este că pentru noi pravoslavnicii grăieşte Moise. Zice şi Sirah: Cap. 17 Stih 14.  fiecărui neam au pus povăţuitor, şi partea Domnului Israel este". Zice şi Isaia: Cap. 29 Stih  22. “Aşa zice Domnul, asupra casei lui Iacob, nu acum se va ruşina Iacob, nici îşi va schimba faţa Israel".

Vezi cum toate cu rânduială le-au grăit Duhul Sfânt, căci Iacob nu se va ruşina, că până nu vor primi Credinţa Pravoslavnică sunt ruşinaţi ereticii.

Iar atunci când vor primi Credinţa Pravoslavnică, nu se vor mai ruşina, zice Prorocul, iar Israel, adică pravoslavnicii nu vor schimba faţa nicidecum, ci cum au fost ei mai înainte pravoslavnici, aşa va fi Credinţa Pravoslavnică până în vecii vecilor fără de sfârşit.

Şi iată ce mai adaugă Prorocul de zice: “şi cei ce rătăcesc cu Duhul, vor cunoaşte înţelegerea, şi cei ce cârtesc se vor învăţa a asculta". Ereticii, adică rătăcesc cu Duhul, că zic ei că şi de la Fiul purcede Duhul Sfânt . Iar arunci la vremea de apoi, vor cunoaşte cum că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl, şi întru Fiul se odihneşte. Iar jidovii cârtesc, nicidecum nu vor să le pomenească cineva de Hristos: şi îşi astupă urechile lor ca să nu audă de Hristos. Cum zice David: la Psalm 57 Stih 4. "Ca unei aspide surde care îşi astupă urechile sale ca să nu audă" iar la vremea de apoi se vor învăţa a asculta. Şi ascultă acuma ce zic Prorocii pentru eretici.

Mai întâi Isaia zice: Cap. 8 Stih 16. "Atunci nu vor fi cei ce pecetluiesc Legea ca să nu înveţe", că ereticii unde au avut putere în ţările lor au oprit pe pravoslavnici ca să înveţe pe copiii lor Credinţa Pravoslaviei, şi au silit pe pravoslavnici ca să se facă cu dânşii una.

Iar atunci, zice Prorocul, când va fi o singură turmă, nu va mai fi la dânşii putere să mai facă rău la pravoslavie, şi precum se vede au slăbit ereticii, că aproape este vremea să se facă o singură turmă, cum voi arăta la Capitolul al patrulea cu ajutorul lui Hristos.

Şi iarăşi zice Isaia, “Şi va adaugă Domnul pe Iacob, şi va alege încă pe Israel, şi iarăşi fi-va în ziua aceea scăderea măririi lui Iacob", şi "cete grase ale măririi lui se vor cutremura", zice şi Ieremia: “Mare s-au făcut ziua aceea, şi puţină vreme i-au rămas lui Iacob, şi întru această zi se va mântui".

Au nu vedem cu ochii noştri că au început să se împlinească cuvintele Prorocilor, au nu s-au cutremurat toată cetatea Romei cu toţi cei mari ai ei, au n-au scăzut măririle şi trufiile celor din Polonia, şi prin aceasta se vor mântui, zice Prorocul: să nu gândească cineva că trupeşte grăieşte că se vor mântui, ci Prorocul duhovniceşte grăieşte că se vor mântui sufletele lor, adică vor ieşi din multe necazuri şi vor primi Credinţa Pravoslavnică, cum de faţă vedem şi auzim că au început a veni către pravoslavie, sub împărăţia Rusiei, şi sfintele praznice împreună cu noi prăznuiesc. Şi iată ce mai zice Isaia: "fiii lui Iacob cei ce vin vor odrăsli, şi Israel va înflori, şi se va umple lumea de rodul lui" adică de pravoslavnici se va umple toată lumea, şi la eretici zice va odrăsli, iar pentru pravoslavnici zice va înflori, şi iarăşi: Isaia Cap. 44 Stih 27. "Veseliţi-vă, cerurilor că au miluit Dumnezeu pe Israel, strigaţi munţi că au izbăvit Dumnezeu pe Iacob", pentru pravoslavnici zice că au miluit Dumnezeu: adică pe pravoslavnici au miluit cu mântuirea la sfârşit, cu împărăţia cerurilor, iar pe eretici au izbăvit Dumnezeu din munca veşnică, când vor primi Credinţa Pravoslavnică, şi pentru aceea zice prorocul veseliţi-vă cerurile pentru noi pravoslavnicii, iar pentru eretici zice: strigaţi munţi, adică cele pământeşti să se bucure pentru dânşii. Şi de aceea adaugă Prorocul şi zice:  "Şi Israel se va mări".

Arătat este că mântuirea ereticilor măcar de vor primi Credinţa Pravoslavnică, nu va fi ca mântuirea pravoslavnicilor, că Hristos zice: "Toată hula se va ierta: iar cine va huli asupra Duhului Sfânt, nu se va ierta în veacul acesta, nici în veacul viitor". Matei Cap. 12 Stih  32. Şi iată zice şi Prorocul Miheia. Cap. 2 Stih 7.

"Acela ce zice casa lui Iacob au mâniat pe Duhul Domnului" şi cu adevărat, că ereticii hulesc pe Duhul Sfânt, şi ascultă ce zice Prorocul Ieremia pentru dânşii: Cap. 46 Stih 27. “Nu te teme, sluga mea, Iacobe, zice Domnul: că voi aduce sfârşit în toate neamurile, iar pe tine nu te voi face să te sfârşeşti, ci te voi pedepsi spre judecată, şi nevinovat nu te voi face". Vezi cât de limpede ne arată Prorocul că Dumnezeu nu va ierta ereticilor hula care hulesc ei asupra Duhului Sfânt, chiar dacă vor primi sfânta Credinţă Pravoslavnică. Zice şi Prorocul Amos: Cap. 4 Stih 7 . "Juratu-s-au Domnul asupra seminţiei lui Iacob, că nu se vor uita spre pricinile". Grăieşte Duhul Sfânt şi prin Isaia de zice: Cap. 45 Stih 8. "Pentru sluga mea Iacob, şi pentru Israel cel ales al meu eu te voi chema pe numele tău, şi te voi primi, iar tu nu m-ai cunoscut pe mine".

Şi aici foarte luminat arată Prorocul că Ereticii vor primi Credinţa Pravoslavnică, şi se vor chema iarăşi Israel, Isaia Cap. 45 Stih 19. Şi iarăşi: "Nu întru ascuns, nici în loc întunecos al pământului am grăit: au n-am zis la seminţiile lui Iacob degeaba încercaţi, eu sunt Domnul ce grăiesc dreptate şi adevăr “. Şi iarăşi: Isaia Cap. 48 Stih 20. "Vestiţi până la marginile pământului, ziceţi că au izbăvit Domnul pe robul său, pe Iacob".

Zice şi Prorocul Ieremia, Cap. 2 Stih 13. “Aşa zice Domnul: iată eu voi întoarce înstrăinarea lui Iacob, şi robirea lui voi milui". Şi iarăşi: “Şi tu să nu te temi de robul meu Iacob, iată, te mântuiesc şi se va întoarce Iacob de departe şi se va odihni".

Zice şi Varuh: Cap. 3 Stih 37. "Aflat-am toată calea ştiinţei, şi am dat-o lui Iacob, slugii sale, şi lui Israel, cel iubit de dânsul".

Arătat este prin mulţime de mărturii, cum că la vremea de apoi, vor veni şi ereticii către Credinţa Pravoslavnică. Şi mântuirea lor nu va fi tocmai ca a pravoslavnicilor, că vedem că toţi Prorocii îi numesc pe dânşii robi, şi pe pravoslavnici îi numesc Israel cel iubit sau Israel cel ales, ca pe Fiii lui Dumnezeu. Cum grăieşte Duhul Sfânt prin glasul lui Ieremia de zice: Cap.  2 Stih  14. "Au rob este Israel?" Şi altele.

Arătat este că noi pravoslavnicii, suntem ca Fiii lui Dumnezeu, iar ereticii sunt ca robii lui Hristos, şi robul nu rămâne în casă pe veci, ci Fiul rămâne.

Şi ascultă pe înţeleptul Sirah: ce descoperire face el între pravoslavnici, şi între eretici, de zice Cap. 37 Stih 26. "Viaţa omului în numărul zilelor, şi zilele lui Israel sunt nenumărate", adică: viaţa ereticului (care om se numeşte, cum am pomenit mai sus), în numărul zilelor este, cât trăieşte numai în viaţa aceasta pământească, iar la viaţa cea viitoare n-au nădejde, de nu vor primi Credinţa Pravoslavnică. Iar zilele lui Israel nenumărate sunt, adică: zilele pravoslavnicilor nenumărate sunt.

Cum zice Hristos prin gura lui Isaia: "Şi vor fi zilele norodului meu, după zilele lemnului vieţii", adică, zilele pravoslavnicilor care sunt norod ales al lui Hristos vor fi după zilele cinstitei cruci, care lemnul vieţii este, precum Crucea lui Hristos n-are sfârşit, aşa şi pravoslavnicii, vor trăi la împărăţia cerurilor fără de sfârşit.

Cum zice David: Cap. 3 Stih 24. "O, Israile (adică: o pravoslavnice), cât de mare este casa lui Dumnezeu, şi locul câştigului ei mare este şi nu are sfârşit, înalt foarte este, şi nemăsurat".

Cum şi Mântuitorul zice: "la Casa Tatălui meu multe lăcaşuri sunt".

Căci mai înainte de venirea lui Hristos: sinagoga jidovilor, s-au numit casa cea iubita a lui Dumnezeu. Cum cântă Psalmistul: la Psalm 138 Stih 37. "Casa lui Aron, casa lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul".

La fel şi Prorocul Zaharia unde proroceşte pentru patimile lui Hristos zice: Cap. 13 Stih  6. “Şi voi zice către El, ce sunt rănile acestea prin mâinile tale?" şi va răspunde Hristos către tatăl şi va zice: "m-am rănit la casa mea cea iubită", adică: la adunarea jidovilor, care au fost casa iubită lui Hristos.

Cum zice Hristos către sfinţii Apostoli: "Mai vârtos vă duceţi către oile cele pierdute ale casei lui Israel".

Arătat este, că ei au fost casa lui cea iubită. Iar acum după ce au răstignit ei pe Hristos, au rămas casa amarurilor.

Cum zice Dumnezeu către Prorocul Iezechiel: Cap. 12 Stih 1. “În mijlocul nedrepţilor tu locuieşti, au ochi şi nu văd, şi urechi au şi nu aud, că este casa amarurilor".

Şi pentru aceea zice: "şi iată că va rămâne casa voastră pustie".

Cum şi prin gura lui Ieremia zice: Cap. 12 Stih 1. "părăsit-am casa, lăsat-am moştenirea mea". Şi am rămas noi pravoslavnicii, casa cea iubită lui Hristos: şi ne vom învrednici cu toţi, să intrăm în lăcaşurile casei împreună cu toţi sfinţii, la odihna veşnică cea fără de sfârşit, Amin.

Capitolul 4

Aud eu Duhul Sfânt cum strigă prin glasul înţeleptului Sirah şi zice: Cap. 4 Stih 22. “Nu opri cuvântul la vremea mântuiri". Precum voi arăta puţin mai jos, prin multe mărturii, cum că foarte aproape este vremea aceea.

Mai sus la Capitolul al treilea am făgăduit ca să arăt aici în capitolul acesta, când va fi vremea aceea, când se va face o turmă şi un păstor. Căci credem că trei sute de ani au trecut şi din veacul al optulea. Şi Moise zice la a doua Lege 23 Stih 24. "Cele ce ies prin buzele tale să păzeşti să le faci".

Şi însuşi Mântuitorul zice: "N-am venit să stric legea lui Moise, sau din Proroci, ci am venit să împlinesc". Matei Cap. 5 Stih 17.

Pentru aceea am pus şi eu osteneală, să scriu aici, cu bune dovezi, ca să nu greşească cineva a gândi că veacul al optulea au intrat, şi are să fie sfârşitul lumii. Şi noi tot vedem multe feluri de neamuri, şi de legi căci plin este pământul, când dară se vor împlini cuvintele lui Hristos care zic: "Încă am oi care nu sunt din staulul acesta, şi le voi aduna, şi se va face o turmă şi un păstor". Matei Cap. 24 Stih 35. Măcar că unii din sfinţii părinţi spun că la venirea cea dintâi s-au împlinit cuvintele acestea, însă şi la venirea a doua iarăşi se vor împlini cum voi arăta puţin mai jos prin luminate mărturii, nu deznădăjdui iubite pravoslavnice, că cerul şi pământul va trece, iar cuvintele lui Hristos, nu vor trece.

Cum zice Prorocul pentru venirea cea dintâi a Domnului nostru Iisus Hristos: Avacum Cap. 7 Stih 3. "Aşteaptă pe Domnul chiar de va zăbovi, că va veni şi nu va întârzia". Aşa zic eu ţie iubitule, aşteaptă cu nădejde că va veni vremea aceea, şi ascultă când va veni acea vreme, nu zic eu de la mine, că mai fără de minte sunt eu decât toţi oamenii, ci de la Proroci, că citind eu la prorocirea lui Isaia unde zice: Cap. 23. "Şi Domnul va să-l cureţe pe El de rana lui, de veţi da pentru păcat sufletele voastre".

Această Prorocire multă vreme am gândit, ca să pricep pe cine să cureţe Dumnezeu de rană şi ce fel de rană: că rănile lui Hristos curate sunt de patimi, şi n-au trebuinţă ca să le cureţe cineva, precum şi sfântul Sângele lui este. La fel am citit la Prorocirea lui Daniil, Cap.  8 Stih 14 către care zice îngerul: "Până seara, şi dimineaţa, zile două mii, trei sute, se va curăţa cel sfânt".

Această prorocire este foarte de mirare, dacă este Sfânt, curat este, şi nu mai trebuie să-l cureţe cineva.

Şi aşa mirându-mă mi-am adus aminte de cuvintele Domnului ce zic: "Cercetaţi Scriptura, şi veţi afla viaţă".

Şi am străbătut Sfânta Scriptură, şi am aflat mare mângâiere sufletului meu, tocmai la înţelepciunea lui Sirah de zice: Cap. 4. “Rană nevindecată este la Dumnezeu fărădelegile oamenilor“.

Şi pentru rana aceea zice Isaia că va curăţa Tatăl pe Hristos, că se va face o credinţă în toată lumea, adică: Pravoslavnica Credinţă. Şi pentru aceea adaugă Prorocul şi zice: "Când veţi da sufletele voastre pentru păcat, adică se vor pocăi toţi oamenii pe pământ, atunci să va curăţa Hristos de păcatele oamenilor, care sunt rănile lui". Matei Cap. 10 Stih 39.

Cum zice Hristos: "Cine va pierde sufletul său, pentru mine şi pentru Evanghelie afla-va". Luca Cap. 9 Stih 24. Şi vine şi Îngerul către Daniil şi-i arată când va fi să se facă o turmă şi un păstor, şi zice: "Până seara şi dimineaţa, zile două mii, şi trei sute, şi atunci se va face o turmă şi un păstor". Şi atunci se va curăţa cel Sfânt Iisus Hristos de fărădelegile oamenilor.

Căci acuma cât sunt multe feluri de credinţă pe pământ, noapte se cheamă. Cum zice David la Psalm 81 Stih 5. "N-au cunoscut nici au priceput, întru întuneric umblă".

Şi iarăşi: la Psalm 57 Stih 13. "Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale?"

Iar când toţi vor primi sfânta Credinţă cea adevărată a Pravoslaviei, atunci se va face dimineaţă.

Şi zice îngerul către Daniil: "Până la dimineaţa aceasta, adică: până când va fi o Credinţă în toată lumea, două mii şi trei sute de zile vor fi".

Acum au rămas ca să ştim, câtă vreme cuprinde, sau câţi ani sunt, întru acele două mii şi trei sute de zile.

Dar avem trebuinţă mai întâi să tâlcuim altă prorocirea a lui Daniil, şi acolo vom cunoaşte, câtă vreme cuprinde două mii şi trei sute de zile.

Să vedem când se tânguia şi plângea Prorocul Daniil la Babilon, pentru robia neamului său, al jidovilor. Şi iată bărbatul Gavriil zice către el: Cap. 9 Stih 23. "Daniile, la începutul rugăciunii tale au ieşit cuvântul, şi eu am venit să-ţi spun ţie, Stih 24, Şaptezeci de săptămâni s-au tăiat peste norodul tău, ca să se sfârşească păcatul, şi să se şteargă fărădelegile, şi să se cureţe nedreptăţile, şi să se aducă dreptate veşnică".

Aceste şaptezeci de săptămâni, cuprind patru sute şi nouăzeci de ani. Căci Moise zice către jidovi: Cap. 25 Stih 8. "Şi veţi număra şapte săptămâni de an, de şapte ori câte şapte ani. Şi vor fi ţie şapte săptămâni cât patruzeci şi nouă de ani".

Arătat este că o săptămână şapte ani se înţelege, dar şaptezeci săptămâni câte şapte ani, fac patru sute şi nouăzeci de ani.

Să vedem: la 17 zile ale lui decembrie, este pomenirea sfântului Proroc Daniil la Sinaxar. Şi arată că în viaţa Prorocului Daniil scrie, cum că de la Daniil până la naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au trecut patru sute şi şasezeci de ani. Şi de la naştere şi până la Botezul Domnului, au trecut treizeci de ani. Şi fac peste tot, ani patru sute şi nouăzeci. Şi aşa se înţeleg cuvintele lui Gavriil de zice către Daniil: "Tu Daniile te tângueşti pentru robia Babilonului, care este robie trupească, şi eu sunt trimis ca să-ţi spun cea mai mare mângâiare sufletească, că după ce vor trece şaptezeci de săptămâni, care fac patru sute si nouăzeci de ani, atunci se va boteza Hristos în Iordan. Şi atunci se va împlini Prorocirea lui David, care au zis mai înainte spre faţa lui Hristos" la Psalm 77 Stih 14. "Tu ai zdrobit capetele Balaurului în apă".

Însă la botezul Domnului au început a slăbi puterea întunericului. Dar tot şedea   satana în locul lui, şi ţinea sufletele strămoşilor, şi ale Prorocilor, în Iad.

Pentru aceea mai adaugă îngerul Gavriil şi zice: Cap. 9 Stih 25. ,Şi altă bucurie mai mare să ştii şi să cunoşti, că de la ieşirea cuvântului ca iarăşi să se zidească Ierusalimul (cel de sus) până la Hristos povăţuitorul".

Şapte săptămâni, şi şasezeci şi două de săptămâni, şi o săptămână, şi jumătate de săptămână va înceta jertfa, şi altele, adică: şaptezeci de săptămâni, şi jumătate de săptămână: care fac peste tot, patru sute şi nouă zeci şi trei de ani.

Vezi luminare a Duhului Sfânt, aici cu trei ani mai mult spune îngerul decât mai înainte: că mai înainte arată îngerul numai până la Botezul Domnului, iar aici zice cu trei ani mai mult, adică trei ani cei care au trecut de la Botez până la Răstignire.

Atunci, zice îngerul, se va împlini prorocirea lui David, şi a lui Isaia: Cap. 45 Stih 2. "Va rupe porţile de aramă şi lanţurile de fier ale iadului".

Şi pe cei ce au stat întru întuneric şi în umbra morţii, adică: sufletele strămoşilor, şi ale Prorocilor care au fost în iad, de la Adam şi până la răstignire, le-au scos Hristos. Psalm 106 Stih 10.

Cum au prorocit mai înainte Prorocul Zaharia Cap. 9 Stih 12, de au zis spre faţa lui Hristos: "Şi tu cu sângele făgăduinţei tale ai slobozit pe legaţii tăi din groapă neavând apă". Care va să zică că Hristos Mântuitorul prin sângele cel curat, care l-au vărsat pe Cruce, au slobozit sufletele strămoşilor, şi ale Prorocilor, care au fost legaţi în iad, neavând apa Botezului.

Însă măcar că au sfărâmat Hristos uşile cele de aramă ale iadului şi au scos sufletele de acolo, dar tot au mai rămas ceva putere la satana, că plin este pământul de păgânătatea a fel de fel de limbi, şi de credinţe, dar mai vârtos adunarea satanei, adică jidovii sunt foarte mulţi, care sunt rană nevindecată la Hristos.

Pentru aceea trimite Dumnezeu pe înger de trei ori către Daniil ca să-l mângâie pe El dintru această scârbă, şi zice: "până seara, şi dimineaţa, că sunt atâtea fărădelegi pe pământ, noapte se numeşte".

Cum zice Prorocul Isaia pentru jidovi: Cap. 59 Stih 9. "Când aştepta el lumina, li s-au făcut lor întuneric, iar când se va face o turmă şi un păstor, şi nu vor fi atâtea credinţe păgâneşti pe pământ, ci numai o credinţă pravoslavnică atunci va fi dimineaţa şi se va curăţa cel sfânt Hristos, de păgânii care sunt rana la Hristos".

Şi până în dimineaţa aceea zice îngerul către Daniil că două mii şi trei sute de zile vor trece: care zile două mii şi trei sute de ani, va să zică aşa după cum am arătat mai sus. Acuma să socotim cele patru sute şi şasezeci de ani care au trecut de la Daniil până la naşterea lui Hristos: cum scrie la Sinaxar precum am arătat mai sus, că rămân o mie opt sute şi patruzeci de ani.

Arătat-am prin multe mărturii, când se va număra de la naşterea lui Hristos:

1840 de ani, atunci negreşit trebuie să fie o credinţă în toată lumea, adică: Credinţa Pravoslavnică.

Şi atunci va împlini Dumnezeu ruga lui David care se roagă şi zice: la Psalm 103 Stih  35. "lipsească păcătoşii de pe pământ, şi cei fărădelege să nu mai fie." Şi multe semne se arată, dar nimeni nu bagă de seamă.

Mai întâi să vedem că zice Hristos către Ucenicii săi: "Învăţaţi-vă de la smochin, că atunci când înfrunzeşte aproape este vara". Matei Cap. 24 Stih 32. Smochinul acela este neamul jidovesc, cum aflăm la Prorocul Ieremia: Cap. 24 Stih 1. Că i-au arătat Dumnezeu două coşniţe de smochine: una au fost cu smochine foarte bune şi cealaltă au fost cu foarte rele. Cele bune au închipuit jidovii aceia, adică: neamurile cele jidoveşti care au primit pe Hristos, întru cei patruzeci de ani, care au trecut de la răstignire, până la venirea lui Tit, cum am pomenit mai sus, iar cele rele sunt jidovii care au rămas în rătăcire.

Cum aflăm când s-au suit Hristos la Muntele Măslinilor, şi au căutat la smochin ca să afle rod, Matei Cap. 51 Stih 14. Adică la neamul jidovesc au căutat să afle fapte bune şi n-au aflat, ci numai frunze adică: numai lege trupească, dar rod, lege duhovnicească nicidecum n-au aflat, şi l-au blestemat neamul jidovesc de s-au uscat ca smochinul până în ziua de astăzi.

Vedem că înainte de răstignirea lui Hristos: tot au avut neamul jidovesc frunze, adică: au păzit umbra legii, apoi au rămas cu totul fără de frunze.

Cum se plânge Prorocul Isaia de zice: Cap. 64 Stih 6. "Şi am căzut ca frunzele cu fărădelegile noastre". Iar acum iar au început a face frunze, şi rod. Căci vedem, că în toate zilele şi în tot locul, vin din neamul jidovesc la Credinţa Pravoslavnică.

Arătat este, că aproape este vara, adică dimineaţa aceea, întru care să se cureţe omul întru sfinţenie şi înţelepciune. La fel şi Prorocul Isaia zice: Cap. 19 Stih 13. "În ziua aceea va fi calea Egiptului pentru asirieni, şi vor intra asirienii în Egipt, şi vor sluji egiptenii asirienilor: şi Israel va fi al treilea întru egipteni, şi întru asirieni binecuvântat pe pământ, pe care l-au binecuvântat Domnul Savaot zicând: "Binecuvântat este norodul meu cel din Egipt, şi cel din Asiria, şi moştenirea mea Israel".

Această prorocire, mi se pare că au început a se împlini, că Senaherim, împăratul Asirienilor, a amestecat toate neamurile, adică: a schimbat oamenii de la o ţară, şi i-au aşezat pe dânşii în altă ţară, să nu fie cumva frunze, acestea care au intrat în Egipt, trăgându-se de la Asur, şi Duhul Sfânt acoperit grăieşte, că îi numeşte asirieni, şi egiptenii sunt supuşi lor.

Iar la vremea de apoi, zice Prorocul că va fi Israel al treilea întru egipteni, şi întru asirieni binecuvântat pe pământ. Adică: Pravoslavia va stăpâni mai la urmă toată lumea. Şi pentru aceea mai adaugă Prorocul şi zice: “Şi moştenirea mea Israel este Pravoslavia".

Iar zice Prorocul, "bine este cuvântat norodul meu cel din Egipt, şi cel din Asiria, că la vremea de apoi vor primi din toate limbile Credinţa Pravoslavnică, cum am zis: că se vor face o turmă, şi un păstor".

Şi nu este de mirat lucrul acesta, că la Hristos toate sunt cu putinţă, şi cine ştie ce va naşte ziua de mâine.

Măcar că unii din sfinţii Părinţi zic: "Ca s-au împlinit cuvântul acela care au zis Hristos: că se va face o turmă, şi un păstor, la venirea cea dintâi".

Însă ascultă ce grăieşte Duhul Sfânt prin gura Prorocului Aggeu Cap. 9 Stih 7. "Acestea, zice Domnul atotţiitorul, încă o dată eu voi clătina cerul şi pământul, marea şi uscatul, şi voi clătina toate neamurile, şi vor veni cele alese ale tuturor neamurilor, şi voi umple casa aceasta de slavă".

Vezi că zice Prorocul încă o data, la venirea cea dintâi s-au clătinat tot pământul.

Şi iarăşi se va clătina la a doua venire, cum la venirea cea dintâi au venit din alte neamuri, către Hristos.

Căci au zis mai înainte Prorocul Isaia: Cap. 65 Stih 1. “Arătatu-m-am celor ce nu mă caută, aflatu-m-am celor ce nu întreabă de mine, zis-am: Iată, sunt la neamul care n-au chemat numele meu".

Aşa şi înainte de a doua venire, vor veni toţi aleşii din toate limbile, către Credinţa Pravoslavnică, cum am arătat mai sus.

Şi Psalmistul David încă închipuieşte că la amândouă venirile la fel este şi zice: la Psalm 95 Stih 15. "Atunci se vor bucura toate limbile dumbrăvii înaintea feţii Domnului, că vine, că vine cel care va să judece pământul".

Ar fi putut să zică David că numai o dată vine, şi aş fi cunoscut că grăieşte pentru a doua venire, că zice să judece pământul, şi venirea cea dintâi pentru mântuire au fost, dar el zice de două ori: că vine, că vine, ca să arate amândouă venirile întru un chip, cum la venirea cea dintâi au venit mulţi către Hristos din toate limbile, aşa şi la a doua venire vor veni din toate limbile către Hristos: şi lemnele, zice David, că se vor bucura la a doua venire, şi nu aur sau argint, sau pietre scumpe se vor bucura: Geneza Cap. 3 Stih 6. "Ci lemnele, că prin lemn au greşit Adam, şi prin lemn au lucrat Hristos mântuirea".

Pentru aceea, la venirea cea dintâi, au fost lemnele, şi toate stihiile triste: Marcu Cap.  15 Stih 25. Iar la venirea a doua se vor bucura lemnele, Matei Cap. 24 Stih 30. Căci vor vedea semnul Fiului omenesc, semnul cinstitei Cruci, viind pe slava cerului.

Iată cu ajutorul lui Hristos am arătat prin mărturii luminate, când se va face o Credinţă în toată lumea. Şi atunci se vor împlini cuvintele lui Daniil care zic: Cap. 12 Stih 10. "Alege-se-vor, înălbi-se-vor, şi se vor lămuri mulţi, şi se vor sfinţi: şi nu vor înţelege cei fără de lege, Neamul din care s-au tras Iuda vânzătorul. Iar cei înţelepţi vor înţelege". Şi de vreme ce mi-am adus aminte de cuvintele Domnului ce zic: "N-am venit să stric legea lui Moise, Matei 5 Stih  17, ci să împlinesc ale legii". Mă îndeamnă ştiinţa, ca să mai lungesc cuvântul: măcar că se cade a-l cruţa pe cititor, însă foarte mare trebuinţă avem, să mai descopăr ceva la creştini. Căci blestemaţii de jidovi, şapte întrebări foarte păgâneşti ne întreabă pe noi creştinii cu împotrivire şi încep cu cuvintele Domnului ce zic: "N-am venit să stric legea". Şi sunt chiar şapte capete ale balaurului, de care pomeneşte Sfântul Ioan cuvântătorul de Dumnezeu la Apocalipsis.

Iar eu cu ajutorul lui Hristos, şi cu puterea Sfântului Botez voi zdrobi capetele acestea. Adică: voi da răspuns, pentru fiecare întrebare la locul său. La Psalm 73 Stih 14. Şi vor vedea drepţii (pravoslavnicii) şi se vor veseli, şi cei fără de lege (jidovii) îşi vor astupa gurile lor.

Şi cu adevărat de mare folos este să ştie tot creştinul. Psalm 106 Stih 42. Căci când am fost în rătăcirea jidovilor, de multe ori am văzut făcând întrebări jidovii, cu unii din creştini, mai mult cu parte bisericească, şi nu ştia creştinul a da răspuns. Şi atunci îşi băteau păgânii de jidovi joc de creştini, şi huleau legea creştinească, şi se întăreau ei în rătăcirea lor.

Pentru aceea mă rog cititorule ascultă cu luare aminte, că foarte mult te vei folosi.

O, cine va da să se scrie graiurile mele, şi să se pună în carte (adică: în tipar), că foarte de folos este, Iov. Cap. 19 Stih 27. Şi ascultă întrebările.

ÎNTREBAREA ÎNTÂI

Dumnezeu Tatăl însuşi zice către Avraam, Geneza 17, 60 Stih 13: "Şi voi pune legătura mea semnul tăierii împrejur, întru tine şi întru seminţia ta după tine, să fie legătură până în veci". Adică: până la sfârşitul lumii, şi Hristos al vostru zice: că n-au venit El să strice legea: pentru ce dar voi creştinii nu păziţi tăierea împrejur, şi stricaţi legea lui Moise?

RĂSPUNS

Ascultă o, jidovule, bine au zis Moise de voi la a doua Lege Cap. 29 Stih 3. "Şi n-au dat Domnul Dumnezeu vouă inimă să ştiţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi sa auziţi, până în ziua de astăzi". Şi adevărat numai simţirile trupeşti le aveţi, dară cu cele duhovniceşte sunteţi morţi. Cum zice Isaia: Cap. 65 Stih 15. "Şi pe tine te va omorâ Domnul Dumnezeu “.

Cum nu ai tu hahamule atâta înţelegere, dacă cuvântul până în veci tâlcueşti tu: până în sfârşitul lumii, va să zică.

Iar unde zice David: la Psalm 144 Stih 2. "În toate zilele bine te vor cuvânta şi vor lăuda numele tău în veac, şi în veacul veacului".

Şi iarăşi: Sirah Cap. 2. "Bine să cuvintează tot trupul numele cel sfânt al lui în veac, şi în veacul veacului." Stih 22.

Până când dară se înţeleg acele trei veacuri, dacă un veac până în sfârşitul lumii se înţelege.

Arătat dară este că cuvântul singur în veac, nu însemnează până la sfârşitul lumii: ci până la o vreme îndelungată. Şi cuvântul în veac, şi în veacul veacului, şi mai îndelungat este: sau poate că până şi în sfârşitul lumii, cum puţin mai jos voi scrie pe larg.

Să vedem la cartea a doua a lui Moise ce se numeşte Exodul, Cap. 21 Stih 2. Unde învaţă Moise pe jidovi dreptăţile zice: la a doua lege Cap. 15 Stih 12. De vei dobândi un rob jidov şase ani să slujească ţie. Iar la al şaptelea an să iasă slobod: de va veni singur fără de muiere, cu muiere să iasă de-i va da lui stăpânul muiere şi va naşte copii, muierea cu copii să rămână la stăpânul său şi el singur să meargă slobod.

Iar de va răspunde robul zicând: "Iubesc pe Domnul meu, şi muierea mea, şi pruncii mei, nu mă voi duce slobod", să-l ducă pe el Domnul său, la judecata lui Dumnezeu, şi atunci să-l ducă pe el la uşă, şi să-i găurească Domnul său urechea cu sula, şi îi va sluji lui până în veac.

Acum să te întreb şi eu hahamule, cum tâlcuieşti tu, că cuvântul în veci, va să zică până în sfârşitul lumii au trăit stăpânul acela, sau robul acela, până la sfârşitul lumii? Nicidecum. Ci cuvântul în veci: se înţelege până la anul al cinzecilea.

Cum zice Moise: Preoţie  Cap. 25 Stih 10. “Şi veţi sfinţi anul al cinzecilea".

Care ani se numesc în limba evreiască (iuvilis), şi cinzeci de ani aceştia, se cheamă un veac mic. Iar cinzeci de iuvilis, adică: cinzeci de veacuri mici, se cheamă veac mare.

Şi acest veac mare, au zis Dumnezeu către Avraam, se fie semnul tăierii împrejur, care face două mii şi cinci sute de ani. Să vedem la Cazanie în ziua de Sfântul Vasile cel Mare, unde face pomenire de tăierea împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos, şi vei afla acolo scris, cum că de la Avraam până la Hristos: au trecut două mii şi patru sute şi şase ani, mai trebuie încă 94 de ani, ca să se împlinească veacul care au zis Dumnezeu către Avraam.

Pentru aceea zice David: la Psalm 73 Stih 13. "Mai înainte de veac ai lucrat mântuire în mijlocul pământului adică la Golgota".

La fel şi duhurile cele necurate au strigat către Iisus: Matei Cap. 8 Stih 29. “Pentru ce ai venit mai înainte de vreme? “

Arătat este că Hristos n-au aşteptat să se împlinească veacul tocmai două mii şi cinci sute de ani, şi au venit cu nouă zeci şi patru de ani mai înainte.

Căci Hristos: Exod Cap. 34 Stih 6. “Este mult milostiv, şi mult îngăduitor este la cei păcătoşi, că nu-i pierde îndată, ci le aşteaptă pocăinţa. Aşa milostiv este şi la drepţi, când vrea Hristos să-i mângâie pentru faptele lor cele bune, nu zăboveşte, ci îndată aduce bucuria pe lume."

Cum aflăm când au vrut Dumnezeu să aducă potop pe pământ, pentru fărădelegile oamenilor: Geneza 6 Stih 13. “Şi a dat Dumnezeu lor vreme de pocăinţă o sută de ani prin Noe, că ar fi putut Noe să facă corabia, în vreme de cinci, sau de şase ani, şi el au făcut-o în o sută de ani, că au aşteptat Dumnezeu întoarcerea lor".

Aşa şi aici au venit Hristos, cu nouăzeci şi patru de ani mai înainte de veac.

Arătat este unde zice în Scriptură cuvântul în veac, va să zică două mii şi cinci sute de ani. Iar unde se află în sfânta Scriptură, în veac şi în veacul veacului, cuprinde şapte mii şi cinci sute de ani, şi poate că atunci va fi şi sfârşitul.

Cum zice David, la Psalm 148 Stih 6. “El au zis şi s-au făcut (adică lumea). Pusu-le-au pe ele în veac şi în veacul veacului, hotar au pus şi nu va trece", adică: nu va trece cerul şi pământul.

Peste acele trei veacuri multe mărturii s-ar putea afla şi în Sfânta Scriptură pentru sfârşitul veacului.

De vreme ce însuşi Domnul Hristos zice: "Că sfârşitul nu este ştiut nici de îngeri" Marcu Cap. 13 Stih 32.

Pentru aceea nu se cade să ne întindem noi mai mult decât poate firea omenească, că nu ne este vorba pentru sfârşitul lumii, ci ca să ştim cât cuprinde un veac, adică: două mii şi cinci sute de ani.

Iar în multe locuri se zice numai un veac, ce şi până la sfârşitul lumii va să însemneze, dar trebuie acolo să mai scrie un semn.

Cum aflăm că zice David: la Psalm 145, Stih 9. "Împărăţi-va Domnul în veac", ca să nu gândeşti, că numai până la un veac va împăraţi Domnul, iar mai mult nu: pentru aceea mai adaugă şi zice: “Dumnezeul tău Sioane în neam şi în neam", va să zică fără de sfârşit va împăraţi Domnul.

La fel zice Isaia: Cap. 55 Stih 13. "Şi va fi Domnul în nume, şi în semn veşnic," adică: în semnul cinstitei cruci. Şi ca să nu gândeşti că numai până la un veac va fi Domnul în nume şi în semn, mai adaugă Prorocul şi zice: "Şi nu va lipsi, pentru că niciodată nu va lipsi numele lui Hristos: nici semnul cinstitei cruci".

Iată am făcut arătare cu ajutorul Hristosului meu cel dulce, că numai până la venirea lui Hristos au păzit tăierea împrejur la trup, iar de la Hristos încoace, altă tăiere împrejur, duhovnicească.

Cum zice Moise: la a doua Lege, Cap. 10 Stih 16. "pentru aceea tăiaţi-vă împrejur învârtoşarea inimii voastre". Şi iarăşi: la a doua Lege, Cap. 1 Stih 6. "Şi va tăia Domnul împrejur inima ta, şi inima seminţiei tale".

Zice şi Prorocul Ieremia: Cap. 4 Stih 4. "Şi tăiaţi împrejur silnicia inimii voastre. Către cine voi grăi, şi mă voi mărturisi, şi va auzi?" Ieremia Cap. 6, 10. Iată netăiaţi sunt împrejur la urechile lor, şi nu pot ei să audă. Iată cuvântul Domnului (adică Hristos) s-au făcut lor spre ocară, nu vor vrea să asculte pe El, şi iarăşi: Ieremia Cap. 9 Stih 25.: "Toate neamurile sunt netăiate împrejur, şi toată casa lui Israel, sunt netăiaţi împrejur la inimă".

Iată am dat răspuns la întrebarea cea dintâi. De acum să auziţi şi celelalte întrebări.

ÎNTREBAREA A DOUA

Stih  15., zice: "Şase zile vei lucra, iar a şaptea zi odihnă sfântă Domnului, cel care va lucra în ziua a şaptea cu moartea va plăti Stih 17. Legătură veşnică şi semn veşnic este între mine, şi Fiii lui Israel" Exod Cap. 35. Stih 3. Şi iarăşi: să nu aprindeţi foc în toate lăcaşurile voastre în ziua sâmbetei, pentru ce voi creştinii nu păziţi sâmbăta, că însuşi Hristosul vostru zice, că n-au venit să strice legea lui Moise, ci să o împlinească".

RĂSPUNS

Ascultă hahamule, în zadar te numeşti Haham, care cuvânt după limba voastră cea evreiască va să zică înţelept, şi tu eşti nebun.

Cum zice Moise pentru voi jidovii: la a 2 Lege Cap. 32 Stih 6. ,"Aşa răsplătiţi Domnului, norod nebun, şi lipsit de înţelepciune “.

Pentru ce nu citeşti mai jos cum zice: Exod Cap. 20 Stih 9. "Căci în şase zile au făcut Dumnezeu Cerul şi pământul, şi în ziua a şaptea s-au odihnit Dumnezeu".

Oare se cuvine la Dumnezeu cuvântul acela, că s-au odihnit, oare ostenit au fost Dumnezeu când au făcut lumea?

Că El au zis şi s-au făcut, la Psalm 148 Stih  5. “El au poruncit, şi s-au zidit".

Şi ascultă acuma şi cu urechile cele sufleteşti, nu numai cu cele trupeşti ca un dobitoc, că Sfânta Scriptură măcar de grăieşte fireşte, dar duhovniceşte se înţelege: cum am pomenit mai sus la David de zice: Psalm 61 Stih 12. "O dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit. Căci cerul şi pământul, şi toate stihiile pentru om s-au zidit, şi omul s-au zidit, ca să păzească legea lui Dumnezeu".

Cum zice Prorocul Ieremia: Cap. 33 Stih 22. "Aşa zice Domnul de nu ar fi legea mea ziua şi noaptea, cerul şi pământul n-aş fi făcut".

Şi după ce au zidit Dumnezeu pe om, a fost înşelat strămoşul nostru Adam, de satana: şi câţi se năşteau după el, toţi în iad mergeau, şi au început satana aşa a stăpâni pe oameni, încât nici un drept nu sau aflat.

Cum strigă David: Psalm 13 Stih 3. "Toţi s-au abătut împreună netrebnici s-au făcut, nu este nici unul să facă bine".

După David, vine Ieremia şi zice: Cap. 6 Stih 13. "De la cel mic al lor, până la cel mare, toţi au făcut fărădelegi. Şi iarăşi: furtişag, şi ucidere, şi curvie, pe pământ s-au vărsat".

La fel şi Iezechiel zice: Cap. 22 Stih 1. “Şi am căutat să aflu un drept, şi n-am aflat".

După Iezechiel vine Mihea şi plânge zicând: Cap. 60 Stih 2. "Vai, suflete, că au pierit cel credincios de pe pământ, şi cel ce face dreptate întru oameni nu este". Cerul şi pământul s-au înfricoşat.

Rămăsese tămăduire la însuşi Dumnezeu, ca să vină pe pământ şi să se împreune cu oamenii: şi au început Dumnezeu a trimite buni vestitori.

Cum zice Mihea: Cap. 30 Stih 3. "Iată Dumnezeu va ieşi din locul său, şi se va pogorâ pe pământ".

Zice şi Varuh: Cap. 3 Stih 33. “După aceasta Dumnezeu pe pământ s-au ivit, şi cu oamenii s-au amestecat".

Şi au venit Hristos pe pământ, şi în şase zile ale patimilor, au prefăcut cerul, şi pământul, adică: zi întâi Duminică, au intrat Hristos călare pe asin în Ierusalim.

Cum au zis mai înainte Zaharia: Cap. 9 Stih 9. "Bucură-te foarte fata Sionului, iată împăratul tău vine la tine, drept, şi însuşi Mântuitorul, blând şi călare pe asină, şi mânzul cu ea." Cum şi Patriarhul Iacob zice către Fiul său Iuda, din care neam s-au întrupat Hristos: “Şi acela va fi aşteptarea neamurilor, care va lega la viţă asina sa, şi la rădăcina viţei mânzul asinii sale". Geneza 49 Stih 10.

Iar a doua zi: adică: Luni, s-au suit pe Muntele Măslinilor, şi au făcut minunea cu smochinul care s-au uscat.

Cum mai înainte au zis Prorocul Zaharia, Cap. 11 Stih 4. "Şi vor sta picioarele lui în ziua aceea pe Muntele Măslinilor".

Iar a treia zi, au învăţat Hristos norodul în Biserică, toată ziua, şi cu Fariseii au grăit în pilde.

Cum au zis mai înainte David: Psalm 77 Stih 2. "Deschide-voi în pilde glasul meu “.

Iar a patra zi, au fost vânzarea, adică: Iuda au luat treizeci de arginţi de la Arhierei.

Cum au prorocit mai înainte Prorocul Zaharia, Cap. 11. Stih 12. "Şi voi zice către ei, de este bine înaintea voastră, daţi-mi preţul meu, treizeci de arginti, şi au zis Domnul către mine, aruncă pe ei în topitoare, şi vezi de este lucru lămurit (strălucitor).

    "În ce chip m-au ispitit ei: şi am luat cei treizeci de arginţi, şi i-am aruncat pe ei în topitoare, în casa Domnului".

Vezi cât de luminat au văzut Prorocul Zaharia, pentru vânzarea lui Hristos: în preţul de treizeci de arginţi, şi la urmă va lepăda Iuda argintii aceia în biserică, Matei Cap. 57 Stih  7. Şi Arhierii vor cumpăra cu argintii aceia, ţarina olarului, întru care era cuptorul cel de ars vasele cele de lut: Şi pentru aceea zice Prorocul în topitoare. Precum au argintarii topitoare, aşa au şi olarii, deci Prorocul acoperit grăieşte prorocirea lui.

Iar în ziua a cincea, adică Joi: au fost spălarea. Cum au zis mai înainte Prorocul Isaia: Cap. 11 Stih 16. "Spălaţi-vă, curaţi vă faceţi".

Cum şi Hristos zice către Petru: "Numai picioarele vă spălaţi, căci curaţi sunteţi" Ioan Cap. 16 Stih 5.

La fel au fost Joi şi Cina cea de taină. Matei Cap. 26 Stih 25. Pentru care au prorocit mai înainte David, zicând: "Sculaţi-vă după ce aţi şezut, cei ce mâncaţi pâinea durerii." La Psalm 125 Stih 3. Adică: Sfinţii Apostoli, după ce au mâncat pâinea aceea pe care le-au dat-o Hristos lor, şi au zis: "Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor."

De aceea zice David pâinea durerii. Şi după ce s-au sculat Iisus cu ucenicii, s-a dus la grădină. Matei Cap. 22 Stih 36.

Cum şi David dă semn, când va fi Cina cea de taină zicând Psalm 126 Stih 4 "Când va da somn iubiţilor săi" în noaptea aceea, când au zis Hristos către cei trei ucenici ai lui, către Petru şi către doi fii ai lui Zevedeu: "Dormiţi de acuma".

Şi îndată au venit Iuda vânzătorul, cu oastea jidovească şi au prins pe Hristos, Matei Cap. 26 Stih 35.

Cum au plâns mai înainte Prorocul Ieremia: Cap. 4 Stih 20, zicând: "Duh, de viaţa noastră Hristos Dumnezeu, s-au prins pentru stricăciunile noastre: căruia am zis, întru umbra lui vom trăi întru neamuri, nu întru Israel mai mult, ci întru neamuri"

Şi noaptea au venit cu fanare, ca să-l prindă pe Iisus. Ioan Cap. 18 Stih 3.

Cum au zis mai înainte Prorocul Sofronie: Cap. 3 Stih 3. "Boierii ei ca leii răcnind, judecătorii ei ca lupii Arabiei: nu l-au lăsat până dimineaţa".

Şi măcar că au şi venit cu fanare, tot nu l-au cunoscut. Ioan Cap. 18 Stih 5.   "Căci de două ori i-au întrebat Iisus pe dânşii: pe cine căutaţi? Eu sunt Iisus".

Cum au prorocit mai înainte Sofronie Prorocul pentru aceasta zicând: Cap. 10 Stih 4. "Şi Domnul drept este în mijlocul ei dimineaţă de dimineaţă, va da judecata sa la lumină, şi nu s-au ascuns"

Iar vineri dimineaţa au făcut sfat Arhiereii şi bătrânii cu cărturarii asupra lui Iisus. Marcu Cap. 15 Stih 1.

Cum au zis Isaia: Cap. 29. "Vai celor ce fac sfat adânc" şi "După ce au făcut ei sfat, l-au îmbrăcat pe Iisus într-o haină mohorâtă", Matei Cap.  23 Stih  28.

Cum au văzut Zaharia zicând: Cap.  3 Stih  3. "Şi Iisus era îmbrăcat în haină proastă, şi au pus cunună de spini pe capul lui Iisus". Matei Cap.  27 Stih  29.

Cum zice David: Psalm 31 Stih 4. "Întorsu-m-am spre chinuire, când s-au înfipt mie ghimpul suliţei"

La fel au prorocit mai înainte şi Solomon zicând: la Cântări, 3 Stih 11. "Ieşiţi fetele Sionului (adică: Mironosiţele), şi vedeţi pe împăratul Solomon cu cunună, care l-au încununat pe el maica sa, în ziua veseliei inimii lui".

Căci Solomon în limba evreiască va să zică Domn al păcii, Isaia Cap. 9 Stih 7. Şi Iisus este Domn păcii, că Prorocul acoperit grăieşte prorocirea lui.

La fel şi Zaharia Prorocul zice: Cap. 3 Stih 5. "Şi au pus mitră curată pe capul lui Iisus: Arhiereul cel mare, Fiul lui Iosedec" (Iosedec va să zică în limba evreiască Dumnezeu drept). Şi iarăşi: Zaharia Cap. 6 Stih 11. "Şi vei afla argint şi aur, şi vei face cununi, şi le vei pune pe capul lui Iisus". Vezi cât de lămurit zice Prorocul pentru cununa cea de spini, pe capul lui Iisus Hristos: Arhiereul cel mare, Fiul lui Dumnezeu celui drept.

Şi pentru aceea mai adaugă Prorocul şi zice: Stih 12. "Şi vei zice către El, acestea zice Domnul atotţiitoriul: Iată bărbatul al cărui nume este răsăritul, şi sub El va răsări, şi va zidi casa Domnului".

Şi iată puţin mai jos ce mai adaugă Prorocul zicând: Stih 14. "Iată cununa va fi de folos celor ce aşteaptă". Adică: creştinilor, care au cunoscut pe Hristos: iar nu jidovilor, care au încununat pe Hristos: cu spini.

Cum au zis Prorocul Aggeu: Cap. 2 Stih 5. "Şi te întăreşte Iisuse, Fiul lui Iosedec, Preotul cel mare, şi să se întărească tot norodul pământului" zice Domnul, adică: norodul care mărturiseşte pe Hristos să se întărească: iar nu jidovii care l-au bătut peste obraz, şi l-au scuipat pe Iisus. Matei Cap.  26 Stih 67.

Cum au prorocit mai înainte Isaia zicând: Cap. 8 Stih 4. Spatele meu a luat bătăi, şi fălcile mele spre loviri le-am lăsat, şi faţa mea nu am întors de la ruşinea scuipăturilor".

Zice şi Ieremia: Cap. 3 Stih 19. "Îşi va da falca sa celuia ce loveşte pe el: sătura-se-va de ocări. Şi după ce şi-au bătut joc spurcaţii de jidovi de Hristos, l-au dezbrăcat de haina cea mohorâtă şi l-au îmbrăcat iarăşi în hainele lui".

Cum şi pentru aceasta au prorocit mai înainte Zaharia zicând: Cap. 3 Stih 4. "Şi au zis îngerul, luaţi de pe el hainele cele proaste, şi îmbrăcaţi-l cu haină lungă".

Cum şi Irod au îmbrăcat pe Iisus, cu haină albă, şi l-au trimis la Pilat: şi prin Iisus s-au făcut pace între oameni, că mai înainte au avut ei vrajbă mare. Luca Cap.  27 Stih 11-12.

Şi pentru aceea au prorocit mai înainte Prorocul Osie zicând: Cap. 10 Stih 6. "Şi legându-l pe el l-au dus la asirieni, plocon la împăratul Iarim."

După aceea au pus crucea pe Iisus, să o ducă până la Golgota. Ioan Cap. 19 Stih 17. Căci Simeon Chirineu numai ce l-au ajutat pe Iisus să ducă crucea, Matei Cap. 27, Stih 32. Dară greutatea cea multă au pus jidovii pe umărul lui Iisus, ca să se împlinească prorocirea lui Isaia care zice: Cap. 9 Stih 7. "Stăpânirea lor peste umărul lui" Adică: cinstita Cruce, care este stăpânirea asupra dracilor, o au pus pe umărul lui Iisus.

Cum zice David: la Psalm 59 Stih 4. “Dat-ai celor ce se tem de tine semn, ca să fugă de la faţa arcului".

Iar Pilat au zis lor: Ioan Cap. 19 Stih 15. "Cum să răstignesc pe împăratul vostru?" Iar ei au răspuns, "noi nu avem împărat, în afară de Cezar".

Şi pentru aceasta încă au prorocit mai înainte Prorocul Osie zicând: Cap. 10 Stih 3. "pentru aceea nu ne este nouă împărat"

"Şi cum au ajuns la locul ce se numeşte Golgota, l-au răstignit". Luca Cap. 23 Stih 33.

Cum au zis Isaia spre faţa lui Hristos: Cap. 65, Stih 2. "Întins-am mâinile mele, toată ziua către norod neascultător, şi certăreţ"

Zice şi Ieremia: Cap. 11 Stih 19. "Veniţi să băgăm lemn în pâinea lui". "Şi doi tâlhari împreună cu Iisus: Marcu Cap. 15 Stih 27. "au răstignit ei, unul de-a dreapta lui Iisus şi pe altul de-a stânga."

Cum şi pentru aceea au prorocit Isaia zicând: Cap. 53 Stih 12. "Şi întru cei fărădelege s-au socotit"

Zice Avacum: Cap. 3 Stih 2. "În mijlocul a doi muritori te vei cunoaşte". "Iar spurcaţii de jidovi, care huleau pe lângă cruce pe Hristos, şi-şi clăteau capetele lor" Marcu Cap. 15 Stih  29. Cum au zis mai înainte David: la Psalm 108 Stih 24. "Văzutu-m-au, clătit-au capetele lor." "Iar Iisus au zis către tâlharul cel de-a dreapta lui: Luca Cap. 23 Stih 43. Astăzi cu mine vei fi în rai"

Cum zice David la Psalm 108 Stih 30. "Că au stat de-a dreapta săracului, ca să-l mântuiască de cei ce gonesc sufletul lui" Căci Hristos se numeşte sărac.

Cum în alt loc zice David despre Hristos: "Iar eu sărac sunt, şi celelalte. ,Şi au împărţit hainele lui Iisus în patru părţi, Ioan Cap. 19 Stih 23, iar cămaşa lui, au fost ţesută de sus până jos, şi n-au vrut să o strice. Şi au aruncat sorţii, ca să se împlinească Scriptura. Şi au împărţit hainele mele loru-şi, şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţii". Psalm 21 Stih 2. "Ai auzit că pironit au fost Iisus pe cruce".

Ascultă ce zice David: Psalm 21 Stih 18. "Săpat-au mâinile mele şi picioarele mele".

Zice şi Zaharia la faţa lui Hristos: Cap. 13 Stih 6. "Şi va zice către mine: ce-s rănile acestea pe mâinile tale? şi voi zice: Ci m-am rănit la casa mea cea iubită", adică de la adunarea jidovilor.

Şi toţi cunoscuţii lui de-o parte au stat.

Ascultă pe David: la Psalm 37 Stih 11. "Prietenii mei, şi vecinii mei, în preajma mea au stat"

La fel ai auzit că lângă cruce au stat Maica sa, şi Maria a lui Cleopa, şi Maria Magdalena. Ioan Cap. 19 Stih  25.

Au zis mai înainte Isaia: Cap. 27 Stih 11. "Ieşiţi la vedere femei binevestitoare: că nu este norod să aibă înţelegere"

Ai auzit că Hristos pe cruce fiind au zis: "mi-e sete", Ioan Cap. 19 Stih 28, “Şi iarăşi însetat-au sufletul meu spre Domnul cel tare, cel viu. Când voi veni şi mă voi arăta feţii lui Dumnezeu". Psalm 41 Stih  2.

Ai auzit că l-au adăpat pe Iisus cu oţet şi fiere, că zice: Matei Cap. 57 Stih 34. "Şi mi-au dat spre mâncarea mea fiere, şi spre setea mea m-au adăpat cu oţet" Psalm 68 Stih 25.

Ai auzit că de la ceasul al şaselea, până la ceasul al nouălea, au fost întuneric peste tot pământul. Matei Cap. 27 Stih 45.

Zice Isaia: Cap.  13 Stih  10. "Că stelele cerului, şi toată podoaba cerului, nu-şi va da lumina" Şi iarăşi Isaia: Cap. 24 Stih  23. , "Şi se va înfrunta luna, şi soarele se va ruşina, că va împăraţi Domnul în Sion, şi în Ierusalim"

Zice şi Iezechiel: Cap. 32. Stih, 7. "Şi voi acoperi cerul: şi voi întuneca stelele lui: soarele cu nori îl voi acoperi, şi luna nu va lumina lumina sa", zice Domnul.

Zice şi Amos: Cap. 5 Stih 18. "Vai celor ce doresc să vadă ziua Domnului, că este întuneric, şi nu lumină".

Zice şi Sofronie: Cap. 14. "Că aproape este ziua Domnului şi foarte grabnică ziua ceţii, şi a întunericului", şi celelalte.

Zice şi Ioil: Cap. 2 Stih 2. "Că aproape este ziua Domnului, ziua întunericului, şi a ceţii ziua cea de nor, şi de negură". Şi iarăşi: Stih 10. "Şi se va clătina cerul, soarele şi luna se vor întuneca, şi stelele vor ascunde lumina lor".

Şi iarăşi ascultă cât de luminat zice Zaharia: Cap. 14 Stih 60. "Şi va veni Domnul Dumnezeul meu, şi toţi sfinţii cu El (adică, sfinţii Apostoli), şi în ziua aceea nu va fi lumină, că frig, şi gheaţă va fi, ziua aceea va fi cunoscută Domnului". (Adică: ziua răstignirii, şi frig era, că Petru s-au încălzit la jăratic) Ioan: Cap. 18 Stih 18.

Şi mai adaugă Prorocul şi zice: "Nici ziuă, nici noapte, că la şase ceasuri întuneric s-au făcut, pentru aceea nu se poate numi ziua, că întuneric era, nici noapte că la amiază zi era". Şi mai adaugă Prorocul şi zice Zaharia: Cap. 14 Stih 20. "Şi către seară va fi lumină, că la al nouălea ceas iarăşi lumină s-au făcut", şi mai dă şi alt semn Prorocul zicând: "Şi în ziua aceea va ieşi apa vie din Ierusalim. Căci unul din slujitori, l-au împuns cu suliţa în Coastă pe Iisus, şi au ieşit sânge, şi apă". Ioan, Cap. 19 Stih 34.

Cum au prorocit mai înainte Prorocul Zaharia, Cap. 12. Stih 10. zicând spre faţa lui Hristos: "Şi vor căuta la acela pe care l-au împuns."

La fel şi Psalmistul David foarte acoperit şi subţire zice pentru aceste taine spre faţa lui Hristos: "Nu s-au ascuns osul meu de la tine, care l-au făcut întru ascuns." Psalm 138 Stih  14. "Căci Hristos era Adam cel nou", Geneza 2 Stih 21. De vreme ce de atunci de când au luat Dumnezeu coasta de la Adam, şi au zidit pe Eva, au îndatorat partea muierească: ca mai pe urmă să nască Maica Domnului pe Adam cel nou, pe Iisus mântuitorul, fără de împreunare trupească.

Şi precum Eva care au fost zidită din coasta lui Adam cel vechi, Geneza 3 Stih 6. au îndemnat pe Adam către păcat, aşa Iisus, Adam cel nou, au răsplătit păcatul pe cruce, de l-au împuns în coasta aceea şi pentru aceea zice: "nu s-au ascuns osul meu de la tine".

Şi mai adaugă: "Şi statul meu întru cele mai de jos ale pământului" Adică: Trupul lui Hristos cu suflet au intrat sub pământ în iad, şi au scos pe Adam cel vechi cu toate sufletele care au fost în iad.

Precum au prorocit mai înainte Isaia zicând: Cap. 9 Stih 1. "Norodul cel ce umblă întru întuneric, au văzut lumină mare, şi celor ce au şezut sub pământ în umbra morţii: lumină le-au strălucit lor".

Zice şi Ieremia: Cap. 2 Stih 9. "Scoală-te, bucură-te noapte la începuturile străjii tale, varsă ca apa inima ta, înaintea feţii Domnului. Ridică mâinile tale către ei, pentru sufletele pruncilor tăi, celor ce mor de foame, de când vin pe lume."

Vezi cât de luminat zice Prorocul: "Scoală-te Iisuse la miezul nopţii, şi te bucură, şi ridică mâinile tale pe cruce, pentru sufletele celor ce au leşinat în iad de foame, de la începutul tuturor ieşirilor", adică: de la Adam, care au fost începutul tuturor oamenilor, şi sufletele oamenilor, câte s-au născut după Adam, toţi leşinau în iad de foame, nu de pâine leşinau, ci de Hristos care este pâinea vieţii celei veşnice.

Cum zice Prorocul Amos: Cap. 8 Stih 11. “Iată zile vin zice Domnul: şi voi trimite foamete pe pământ, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foamete, şi sete, de cuvântul lui Dumnezeu, adică de Hristos care este cuvântul lui Dumnezeu “.

La fel zice şi Solomon pentru Hristos: "că va intra în iad, şi va scoate sufletele oamenilor, din stăpânirea satanei", la Cântări, Cap. 4 Stih 16. “Scoală-te crivăţ de la miază noapte, şi vino austru cel de la amiază zi, adică: scoală-te satano cel din miază noapte, din întunericul iadului".

Cum zice şi Isaia: Cap. 14 Stih 9. “Iadul jos s-au amărât, întâmpinându-te pe tine Hristoase. Şi vino Hristoase de la amiază zi."

Cum zice Avacum: Cap. 3 Stih 3. "Dumnezeu de la amiază zi va veni, şi cel sfânt din muntele cel cu umbră deasă." Adică: Dumnezeirea lui Hristos: de la amiază zi au venit, iar Trupul său cel sfânt, din muntele cel cu umbră deasă, de la Fecioara Maria.

Pe care Navohosodor au văzut-o munte, şi s-au tăiat într-o piatră fără de mână de om. Adică Hristos este Piatra aceea, care s-au născut din Fecioara Maria, fără de împreunare trupească.

Cum zice David: la Psalm 117, Stih 21. "Piatra pe care n-au socotit-o bună la zidit căci era numai colţuri".

Zice şi Isaia: Cap. 28, Stih16, “Iată eu voi pune în Sion temelie, o piatră de mult preţ".

Zice şi Prorocul Zaharia despre faţa Duhului Sfânt: Cap. 3 Stih 9. "Că piatra pe care am dat-o înaintea feţei lui Iisus, pe piatră şapte ochi sunt, adică: şapte taine ale Bisericii".

Ai auzit că Hristos au strigat pe Cruce fiind, şi şi-au dat Duhul, şi s-au cutremurat pământul "Dat-au glasul său cel înalt, şi s-au clătinat pământul" Psalm 45 Stih 6.

Zice şi Isaia: Cap. 1 Stih 30. “Auzit va face Domnul mărirea glasului său, şi braţul său, va arăta cu mânie, şi cu urgie".

Zice şi Amos: Cap. 1 Stih 2. ."Domnul din Sion au grăit, şi din Ierusalim au dat glasul său".

Zice şi Ioil: Cap. 2. Stih 11. "Şi Domnul va da glasul său, înaintea puterii sale". Şi iarăşi: "Şi Domnul din Sion va striga, şi din Ierusalim îşi va da glasul său şi se va clătina cerul, şi pământul."

La fel ai auzit că "Iosif au pus Trupul lui Iisus în mormântul cel nou" Matei Cap. 27 Stih 7. "Culcându-te ai adormit ca un Leu"

Zice şi David: Psalm 87 Stih 6. "Pusu-m-au în groapa cea mai de dedesubt".

Zice şi Zaharia: Cap. 3 Stih 9. “Iată eu sap groapă, zice Domnul atotţiitoriul: şi voi pipăi toată strâmbătatea pământului într-o zi".

Iar jidovii au cerut ostaşi ca să păzească la mormântul lui Hristos: şi le-au răspuns lor Pilat, "aveţi voi custodie, păziţi cum ştiţi". Matei Cap. 27 Stih 64.

Ascultă cum au prorocit Solomon, pentru aceea mai înainte zicând: “Iată patul lui Solomon, Domn păcii", la Cântări Cap. 3 Stih 7.  "Şasezeci de puternici împrejurul lui şi cei tari ai lui Israel toţi ţiind sabie", şi altele: Isaia Cap. 9 Stih 7. "Pentru frica nopţii, cum au zis ei către Pilat, căci frică ne este ca să nu-l fure ucenicii lui noaptea".

Cum şi David zice: Psalm 13 Stih 5. “Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică".

Şi cu adevărat, că nu era nici o frică, pentru că cine au văzut sa fure cineva pe vre-un om mort vreodată.

"Ai auzit că Maria Magdalena au venit la mormânt, şi n-au aflat pe Domnul: şi plângând ea s-au întors înapoi, şi-au văzut pe Iisus." Ioan Cap. 2 Stih 14.

Ascultă cum Solomon au văzut mai înainte cu Duhul Sfânt: Cântări Cap. 20 Stih 2. “Scula-mă-voi dară, şi voi înconjura cetatea, în târguri şi pe uliţe, voi căuta pe care iubeşte sufletul meu: căutatu-l-am pe El, şi nu l-am aflat, strigatu-l-am si nu m-au auzi.“ Stih 3. "Aflatu-m-au străjile, au doară aţi văzut pe care au iubit sufletul meu? Puţin trecând de la ei (adică: dacă s-au întors de îngerii care străjuiau); am aflat pe care iubeşte sufletul meu, adică pe Hristos"

La fel ca şi pentru învierea lui Iisus din morţi, pe care mulţi Proroci au prorocit-o.

Mai întâi ascultă ce zice David, spre faţa lui Iisus. Psalm 70 Stih 24. "Pentru necazul săracilor, şi pentru suspinul celor slabi, acum mă voi scula" zice Domnul. Şi iarăşi zice David, Psalm 11 Stih  5. “Şi din adâncurile pământului m-ai făcut". Şi iarăşi: Psalm 77 Stih 71. “Şi s-au deşteptat Domnul, ca cel ce doarme, ca ameţit de vin tare", şi iarăşi: Psalm 29 Stih 5. “Seara se va sălăşlui plângere, şi dimineaţa bucurie".

Cum şi Isaia zice: Cap. 17 Stih 14. "Seara va fi plângere, până a nu se face dimineaţă, şi mai apoi nu va fi". Adică: plângerea Mironosiţelor, au fost mai înainte de dimineaţă. Iar dacă s-au făcut dimineaţă, şi au înviat Domnul, atunci s-au făcut mare bucurie, şi au lipsit plângerea.

Precum puţin mai jos zice: Isaia Cap. 32 Stih 9. "femei bogate, sculaţi-vă, şi auziţi glasul meu".

Zice şi Ieremia: Cap. 1 Stih 26. "Pentru aceea m-am sculat şi am văzut, şi somnul meu dulce mi s-au făcut".

Zice şi Solomon spre faţa lui Hristos: Cap. 5 Stih 2. "Eu dorm, iar inima mea priveghează".

Zice şi Sofronie: Cap. 3 Stih 8. "Pentru aceea aşteaptă-mă pe mine, zice Domnul, până la ziua învierii mele spre mărturie".

Iar mai lămurit decât toţi zice Osie: Cap. 6 Stih 2. "Însănătoşi-ne-va după două zile, şi în ziua a treia ne vom scula, şi vom fi vii înaintea lui". Căci mulţi Sfinţi au înviat dimpreună cu Hristos .

La fel ai auzit că Domnul au trimis, pe Sfinţii Apostoli în toată lumea, ca să propovăduiască Evanghelia: Poate că voieşti mărturie şi pentru aceasta.

Ascultă ce zice Isaia, spre faţa lui Hristos: Cap. 66 Stih 19. “Şi voi lăsa semn peste dânşii" (adică semnul cinstitei cruci). “Şi voi trimite pe ei mântuiţi la neamuri, la Tarsis, la Put, la Lud, la Mosoh, şi la Fovel, şi la Elada, şi la Ostroavele cele de departe care nu au auzit numele meu, nici au văzut mărirea mea, şi vor spune mărturia mea întru oameni, şi vor aduce pe fraţii voştri din toate neamurile în dar Domnului" Stih 20.

Cum zice şi Sirah pentru Apostoli, Cap. 3, Stih 1. Acestea zicând spre faţa lui Hristos: "Ascultaţi-mă fiilor cei ce vă mântuiţi că Domnul au mărit pe Tatăl întru Fii", adică: Domnul nostru Iisus Hristos au cinstit pe Părintele prin sfinţii săi Apostoli, că au propovăduit ei, sfânta Evanghelie în toată lumea.

Cum au zis şi David: Psalm 18 Stih 4. "În tot pământul au ieşit vestea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor“. Căci au învăţat sfântul Botez, în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh.

Şi pentru aceea puţin mai jos iarăşi zice Sirah spre faţa lui Hristos: Cap. 39 Stih 17. "Ascultaţi-mă pe mine Fiii cei cuvioşi, şi trăiţi ca trandafirul ce creşte spre curgerea apei" adică: spre botez.

Zice şi David pentru Apostoli acestea: Psalm 33, Stih 11. "Veniţi Fiilor ascultaţi-mă pe mine, vă voi învăţa pe voi frica Domnului".

Şi iarăşi: “Iată moştenirea Domnului sunt Fiii". Psalm 126. Stih, 4.

Şi iarăşi: "Fiii tăi ca nişte tinere odrasle de măslin, împrejurul mesei tale". Psalm 127 Stih 4. Precum şi Zaharia zice: Cap. 3 Stih 8. "Auzi tu Iisuse, Preotul cel mare, tu şi cel mai aproape de tine, cei ce şed înaintea feţii tale, că bărbaţi socotitori de minuni sunt" zice Prorocul, pentru Iisus Hristos cu Apostolii săi.

Zice şi Isaia spre faţa lui Hristos: Cap. 18 Stih 18. “Iată eu şi pruncii pe care mi i-au dat Dumnezeu".

"Şi vor fi semne, şi minuni în casa lui Israel", adică: Hristos cu Apostolii pe care i-au dat Tatăl.

Cum însuşi Hristos zice: "Cine nu va fi chemat de la Tatăl, nu va veni către mine". Ioan Cap. 2 Stih 28.

Zice şi Ioil pentru Apostoli: "Bătrânii voştri visuri vor visa, şi tinerii voştri vedenii vor avea".

Bătrânii aceştia au fost Prorocii care au visat numai pentru Hristos, iar tinerii sunt Apostolii, care au văzut pe Hristos de faţă, şi au vieţuit împreună cu el.

Cum grăieşte Duhul Sfânt mai lămurit, prin glasul lui Amos zicând: Cap. 2 Stih 11. “Şi am luat din fiii voştri spre Proroci, şi din tinerii voştri spre sfinţenie (adică: spre Apostoli), şi voi adăpaţi pe cei sfinţiţi cu vin, şi porunciţi lor ca să nu mai prorocească".

Vezi cât de luminat au prorocit pentru Sfinţii Apostoli. Geneza 2 Stih 17. "Că jidovii vor zice: că Apostolii sunt împliniţi de must, şi îi vor opri pe ei ca să nu grăiască în numele lui Iisus" .

La fel ai auzit, că s-au înălţat Hristos la cer, şi au stat de-a dreapta Tatălui. Marcu Cap. 19 Stih 19.

Pentru înălţarea Domnului zice David, Psalm 46 Stih 5. “Suitu-s-au Dumnezeu întru strigare".

Zice şi Isaia: Cap. 33 Stih 10. "Acum mă voi scula, zice Domnul, acum mă voi mări, şi mă voi înălţa “.

Iar pentru că au stat Hristos de-a dreapta Tatălui: zice David: Psalm 109 Stih 1. "Zis-au Domnul Domnului meu, şezi de-a dreapta mea".

Şi iarăşi: "va să vină Hristos ca să judece pe cei vii, şi pe cei morţi".

Cum zice David: la Psalm 95 Stih  12. “Atunci se vor bucura toate lemnele pădurii, înaintea feţii Domnului, că vine, că vine, să judece pământul". Zice de 2 ori că vine, că vine, ca să arate două veniri ale lui Hristos: una pentru mântuirea lumii, iar a doua venire, pentru ca să judece lumea. Iar în limba evreiască, se scriu cuvintele acestea «că vine» "Kiva Kiva", cu treizeci şi trei de slove, şi după cea evreiască, şi după cea românească. Adică slova "k": douăzeci; slova "i": zece; slova "v": doi, şi slova "a": are unu, care peste tot fac trei zeci şi trei .

Şi aşa se înţeleg cuvintele lui David: "Atunci se vor bucura toate lemnele Pădurii, înaintea feţii Domnului, că vine". Dar cine vine? Răspunde de aici înainte: adică acela vine, care au petrecut pe pământ, împreună cu oamenii, treizeci şi trei de ani.

Dar pentru ce vine a doua oară? Că destul este cu venirea cea dintâi.

Răspunde David: "Că vine ca să judece". Venirea cea dintâi au fost pentru mântuire. "Căci au venit Fiul omenesc, ca-l să mântuiască pe cel pierdut" Luca Cap. 9 Stih 56.

Iar venirea a doua, va fi pentru judecată, ca să răsplătească fiecăruia după faptele sale.

Iată cu ajutorul lui Hristos, am arătat ţie o, hahamule, cu atâtea mărturii, cum că, în şase zile ale patimilor au înnoit Hristos cerul şi pământul.

Iar a şaptea zi s-au odihnit trupul lui Hristos în mormânt, de patimile lui.

Cum zice Psalmistul, la Psalm 56 Stih 11 " - Deşteaptă-te, mărirea mea, deşteaptă-te Psaltire, şi alăută! - Deştepta-mă-voi dimineaţa." Tatăl zice către Fiul când doarme trupul său în mormânt, deşteaptă-te mărirea mea, că mărirea Tatălui este Fiul.

Cum am pomenit mai sus de la Sirah: Cap. 3 Stih 1. "Că Fiul măreşte pe Tatăl prin fii, prin Apostoli. Mai la urmă zice Duhul cel Sfânt, "deşteaptă-te Psaltire şi Alăută". Îl numeşte pe trupul lui Hristos, Psaltire, iar Alăută pe Duhul Sfânt, că Duhul Sfânt răsună prin El cuvânt dulce, duhovniceşte. Şi răspunde Hristos zicând: "Deştepta-mă-voi dimineaţa", cum s-au şi deşteptat a treia zi, Duminică.

Iar cum zice Scriptura: "că în şase zile au făcut Dumnezeu, cerul şi pământul" Exodul 31 Stih 13,

"Şi a şaptea zi au încetat şi s-au odihnit", la zidirea lumii au încetat Dumnezeu a şaptea zi.

Iar Hristos prin patimile sale, în şase zile au înnoit cerul şi pământul, şi în ziua a şaptea s-au odihnit Trupul său de patimi, şi Duminică au înviat Hristos.

Acuma noi creştinii prăznuim ziua Învierii ca nişte iubitori de Hristos.

Iar procleţii de jidovi ca nişte vrăjmaşi ai lui Hristos, prăznuiesc sâmbăta, când au fost mort Hristos.

Însă şi noi creştinii cinstim ziua sâmbetei nu ca jidovii cu beţii, cu curvii, ci duhovniceşte.

Cum zice Scriptura: Exod 27 Stih 12. “Şase zile să faci lucrurile tale, iar în ziua a şaptea te vei odihni, ca să se odihnească boul tău, şi asinul tău, şi să răsufle fiul slujnicii tale"

Vezi la dobitoc zice să se odihnească trupeşte, iar la om zice să răsufle (în limba evreiască: vaii nu faş), sufleteşte să prăznuiască omul.

Acuma jidovii pentru care zice Ieremia: Cap. 5 Stih 8. "Cai nebuni spre partea femeiască, prăznuiesc sâmbătă dobitoceşte, cu mâncări fără de saţiu, cu beţii, şi cu curvii". Mai vârtos zice Moise: Exod 31 Stih 14. "Cel ce sâmbăta o va spurca, cu moartea se va omorî" Iar ei o spurcă cu împreunarea lor cea dobitocească.

La fel Moise zice: Exod 35 Stih 3. "Să nu aţâţaţi foc în lăcaşurile voastre în ziua de sâmbătă:" adică fără de lege se numeşte foc, că acoperit şi duhovniceşte grăieşte Moise, pentru că au ştiut prea bine ce neam blestemat sunt, încă din pustie cunoaşte faptele lor. Lăcomia pântecelui, şi mânia, şi zavistia, şi curvia, şi toate cele şapte păcate de moarte împărăţesc în neamul jidovesc.

Şi pentru acele ce zice Moise, sâmbăta nu se aţâţă foc, adică: fărădelege să nu facă, lasă că în celelalte zile au grijă cum să înşele pe creştini, ca să aibă sâmbăta ce mânca, şi ce bea. Şi şezând fără de lucru, să facă şi celelalte fărădelegi, de la care îi opreşte Moise să nu facă.

Iar ei nu pricep cuvintele lui Moise, cum însuşi Moise zice: a doua Lege Cap. 32 Stih  28. "Căci este un neam ce şi-au pierdut sfatul şi nu este întru dânşii ştiinţă."

Şi cu adevărat aşa este, ei trupeşte înţeleg cuvintele lui Moise, foc nu fac ei sâmbăta, dară nici măcar lumânare nu aprinde jidovul cu mâna lui, ci creştinii fac lor focul sâmbăta, iar gâlcevuri, curvii, beţii, bătăi şi alte spurcăciuni prea multe nu fac sâmbăta.

Cum zice Isaia: Cap. 8 Stih 11. “Iată voi toţi aprindeţi foc, şi întăriţi flacăra, umblaţi întru lumina focului vostru, şi întru flacăra care aţi aprins, adică: în lumina focului şi în aprinderea fărădelegilor lor".

Bine au zis Mântuitorul Hristos pentru dânşii: "făţarnicilor, strecuraţi ţintarul, şi înghiţiţi cămila". Matei Cap. 27 Stih 24.

Că dacă scopul lui Moise, ar fi fost să zică trupeşte, adică: să nu aprindă jidovii sâmbăta focul cel material apoi aşa nu se cade dară să aprindeţi, nici foc, nici lumânare în casele voastre în ziua sâmbetei nicidecum, nici măcar prin mâna creştinilor, încă nu se cade. După cum fac caraimii, jidovii ce se numesc samariteni, că şed întru întuneric, de vineri seara, până sâmbătă seara.

Iată ce zice Dumnezeu prin glasul lui Isaia: "pentru sâmbetele voastre": Cap.  1 Stih  14. "Lunile cele noi, şi sâmbetele, şi postul, şi sărbătorile şi praznicele voastre, le-au urât sufletul meu".

La fel şi Ieremia plânge zicând: Cap. 2 Stih 1. “Stricat-au Domnul, sărbătoarea, şi praznicul, şi sâmbăta lui".

Grăieşte Duhul Sfânt şi prin Osie: Cap. 2 Stih 11. “Şi voi strica praznicele lor, şi sâmbetele".

Zice Duhul Sfânt şi prin glasul lui Amos: Cap. 5, Stih 21. "Urât-am, lepădat-am, sărbătorile voastre".

Iar noi creştinii, prăznuim duhovniceşte şi sâmbetele. Căci sâmbăta niciodată nu se numără în zilele cele de post, măcar în sfântul postul cel mare: sâmbetele şi duminicile, nu se socotesc în zilele celelalte ale postului, pentru că Sfântul post cel mare, au aşezat Sfinţii Părinţi, ca să zeciuim zilele anului, adică: trei sute, şi şase zeci şi cinci de zile sunt întru un an. Şi zeciuiala lor fac treizeci şi şase de zile, şi 12 ceasuri.

Acum să socotim, şapte săptămâni avem postul cel mare, să scoatem sâmbetele, şi duminicile, care nu se socotesc post, şi rămân câte cinci zile în săptămână, şapte ori câte cinci, fac 35, şi ajunul paştelui, fac 36 de zile, şi noaptea aceea de sâmbătă seara, până la înviere dimineaţa, fac 12 ceasuri.

Iată că au ieşit zeciuiala de zilele anului. Şi ascultă ce mai zice Prorocul Zaharia pentru post, şi pentru praznicele creştineşti: Cap. 8 Stih 19. "Acestea grăieşte Domnul a tot stăpânitorul: postul al patrulea, şi postul al cincilea, şi postul al şaptelea, şi postul al zecelea, vor fi spre bucurie, şi spre veselie, şi spre sărbători bune".

Prorocirea aceasta aşa se înţelege, postul naşterii Domnului, şi ajunul, totdeauna cad în luna lui decembrie, care, după lună, este al patrulea de la septembrie, de la care lună, să începe numărul celor 12 luni de peste an.

Şi în 24 de zile, ale lui decembrie, avem ajunul Naşterii, şi mare bucurie ne aduce nouă creştinilor, că a doua zi după ajun, avem Naşterea Domnului, mare sărbătoare, începutul mântuirii.

Iar postul al cincilea va să zică, ajunul botezului Domnului în a cincea zi a lui ianuarie, care, după lună, este al cincilea de la septembrie, şi s-au întors la noi creştinii spre mare veselie, că în a şasea zi în luna aceasta, s-au botezat Domnul nostru Iisus Hristos, în Iordan. Matei Cap. 3 Stih 16. "Şi au zdrobit capetele balaurului". Psalm 203 Stih 14.

Cum zice Isaia; Cap. 11 Stih 12. "Scoateţi apă cu veselie din izvoarele mântuirii".

Iar jidovilor spre plângere le sunt praznicele cele două, al Naşterii şi al Botezului, cum am arătat mai sus în capitolul cel dintâi.

Iar postul al şaptelea, se înţelege Sfântul şi marele post, şi totdeauna în luna lui martie se întâmplă, care lună este a şaptea de la septembrie, şi s-au întors la noi creştinii întru mare praznic învierea Domnului, care au scos sufletele oamenilor din iad. Iar postul al zecelea va să zică luna lui iunie, care este al zecelea de la septembrie, şi totdeauna postim în luna aceea, postul Apostolilor, iar în 29, ale lunii lui iunie, avem praznicul Sfinţilor Apostoli.

Iar postul Adormirii se ţine de postul cel mare.

Iată cu ajutorul lui Hristos, am dat răspuns şi pentru întrebarea a doua, adică: pentru sâmbătă.

HAHAMUL

O, Părinte, încă mai ai să-mi răspunzi multe pentru sâmbătă, mai întâi te întreb eu, pentru ce Hristos al vostru însuşi zice către ucenicii săi, când au întrebat ei: "când va fi sfârşitul?".

Şi au zis Hristos către dânşii: “Rugaţi-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, sâmbătă". Matei Cap. 24 Stih 20.

Se vede prea bine că şi Hristos al vostru au poruncit ca să păzească sâmbăta.

NEOFIT

Prea bun şi lămurit răspuns îţi voi da ţie o, Hahamule, că Domnul dă cuvânt celor ce bine vestesc cu putere multă. Psalm 67 Stih 12.

Cum zice şi Isaia: Cap. 20 Stih 4. “Domnul, Domnul mi-au dat mie limbă de învăţătură, ca să cunosc când se cade a grăi cuvântul".

Şi ascultă ce zice Solomon: Cap. 2 Stih 11. "Că iarna au trecut, florile s-au ivit în pământul nostru, şi glas de porumbiţă s-au auzit, adică: legea cea veche, care este asemenea iernii au trecut, şi Hristos cu Apostolii săi s-au ivit, care sunt asemenea cu florile cele bine mirositoare".

Cum şi puţin mai jos zice: Cap. 4 Stih 6. "Până va sufla ziua, şi se vor pleca umbrele", adică: până va veni Hristos care se numeşte ziua.

Cum zice şi Prorocul Malahie: Cap. 4 Stih 2. "Şi celor ce se tem de numele meu va răsări lor Soarele Dreptăţii, adică: Hristos, şi atunci se va pleca umbra legii". Şi mai adaugă Solomon şi zice: ,,Şi glas de porumbiţă s-au auzit în pământul nostru", Matei Cap. 3 Stih 16. Adică Duhul Sfânt, s-au pogorât în chip de porumbiţă peste Iisus când au ieşit din apă, şi au zis: "acesta este fiul meu", şi celelalte Stih 17.

Arătat este că legea veche se numeşte iarnă, la fel sâmbăta, va să zică după limba cea evreiască, odihnă.

Cum aflăm de zice: "Şi va fi vouă lege veşnică, în zece zile, în luna a şaptea să smeriţi sufletele voastre", şi celelalte. Sâmbăta sâmbetelor vă va fi vouă ziua aceasta. Şi de multe ori se întâmplă ziua aceea în mijlocul săptămânii, luni, sau marţi, sau miercuri sau joi. Şi Scriptura o numeşte sâmbăta sâmbetelor, pentru multă odihnă.

La fel porunceşte Dumnezeu lui Moise, Cap. 25 Stih 4. "ca să înveţe norodul, că şase ani să semene pământul, iar al şaptelea an să fie sâmbătă tot anul"

Arătat este că nu se numeşte ziua sâmbătă, ci întru oricare zi nu se lucrează, sâmbătă se numeşte: cum şi aici tot anul al şaptelea sâmbătă se numeşte, pentru că s-au odihnit pământul.

Aşa şi aici unde zice Hristos către Ucenicii săi: "Rugaţi-vă ca să nu vă apuce sfârşitul iarna, adică: în legea cea veche, care asemenea este iernii: ci în legea darului. Nici să vă afle sfârşitul în multe odihne, care sâmbătă se numesc, ci în pocăinţă să vă afle sfârşitul", că de multe ori ţi-am zis ţie Hahamule, că Hristos toate în pilde le-au grăit, şi duhovniceşte, iar trupeşte nicidecum.

HAHAMUL

Dară pentru ce zice Hristos la alt loc: "Vai de cele ce vor avea în pântece, sau vor apleca": Luca Cap. 21 Stih 27. Se vede că Hristos au grăit trupeşte.

NEOFIT

Nici aceste cuvinte nu sunt grăite trupeşte, ci duhovniceşte.

Ascultă ce zice David pentru neamul jidovesc. “Iată au chinuit nedreptate zămislind durere, şi au născut fărădelege". Psalm 60 Stih 15.

Zice şi Isaia: Cap. 29 Stih 4. “Zămislesc durere, nasc fărădelege".

Zice şi Iov: Cap. 15 Stih 35. “În pântece va zămisli durere, şi se va naşte lui deşertăciune".

Şi aceste cuvinte zice Hristos: "Vai de cei pe care îi va apuca sfârşitul, şi vor avea în pântece nedreptate, sau vor avea fărădelegi născute din nedreptate".

HAHAMUL

Pentru toate patimile lui Hristos ai adus mărturie de la Proroci, însă pentru ca să moară Hristos, nu se află prorocit de nici un Proroc, pentru aceea mă rog părinte ca să-mi spui, pentru ce nu se află şi pentru aceea prorocire.

NEOFIT

Ascultă o, Hahamule, Dumnezeu au poruncit lui Moise, ca să facă trei cetăţi pribegilor. Numerii 35 Stih 11. Cum şi Iisus Navi: Cap. 20 Stih 1. “Au făcut pentru ca să scape acolo ucigaşul care au făcut ucidere din neştiinţă, adică: din întâmplare. Iar de au făcut cineva ucidere cu dinadins, adică: prin ştiinţă, pe un ucigaş ca acela, măcar de au scăpat şi la jertfelnic, şi de acolo l-au luat şi l-au omorât, cu moarte pentru moarte. Iar dacă s-au întâmplat ucidere prin neştiinţă, atunci au surghiunit pe cel ce au făcut ucidere fără de voia lui, la una din cetăţile acestea, şi au şezut acolo, până ce au murit Arhiereul locului acestuia, atunci s-au întors ucigaşul acela la patria sa".

Această taină au fost mai înainte închipuită pentru Hristos Arhiereul cel mare. Căci Adam strămoşul nostru, au făcut ucidere la toţi oamenii, câţi se năşteau după dânsul. Geneza 3 Stih 6. “Şi prin neştiinţă au adus Adam moartea la noi: că au fost el înşelat de Eva, şi pentru uciderea aceasta care au făcut Adam la noi oamenii din neştiinţă: au fost Adam surghiunit în iad, până ce au murit Iisus Hristos Arhiereul cel mare. Şi atunci s-au întors Adam cu toate sufletele care au fost surghiunite în iad, pentru uciderea aceasta, la patria sa, adică: la Dumnezeu de care au fost zidit".

HAHAMUL

O, Părinte, au nu ştii prea bine, cum că în legea cea veche, preoţia s-au tras după neam, adică: din neamul lui Levi, cum zice Scriptura: Exod Cap. 28 Stih 43. “Lege veşnică să fie preoţia lui Aaron, şi seminţiei lui după dânsul."

La fel la Finees nepotul lui Aaron zice Dumnezeu: Numerii Cap. 25 Stih 13. “Iată ce am dat lui, şi seminţiei lui după dânsul, legătura preoţiei veşnică".

Şi Hristos al tău, Mama lui s-au tras din neamul lui Iuda, iar pe Tatăl său nimenea nu-l ştie cine este: cum zici tu că au fost Arhiereul cel mare?

NEOFIT

Ascultă o, Hahamule, ce zice David: Psalm 109 Stih 5. "Juratu-s-au Domnul, tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec", Preoţia lui Aaron n-au rămas până în veac, numai până la venirea lui Iisus Mesia cel adevărat. Şi cum au venit Mesia Iisus Hristos: îndată au lipsit Preoţia, şi Împărăţia, de la neamul jidovilor.

Cum au prorocit mai înainte Patriarhul Iacob: Geneza 49. Stih, 10. "Nu va lipsi stăpânitor, (adică: Împărăţia,) nici povăţuitor, (Preoţia,) din Iudeea, până va veni cel aşteptat Mesia".

La fel şi Moise unde blastămă pe neamul jidovesc zice: la a doua Lege Cap. 28 Stih 46. "Cel nemernic [străin] care este întru tine se va sui peste tine sus, sus, iar tu te vei pogorâ jos, jos". Zice Moise de două ori sus, şi de două ori jos: că noi creştinii, mai înainte de venirea lui Hristos am fost nemernici [străini] întru jidovi, pentru că ei au fost pământul făgăduinţei. Iar acuma după ce au venit Hristos şi noi am primit pe El ca pe un Fiu al lui Dumnezeu ce este, ne-am suit sus, sus şi aici în viaţa aceasta suntem mai sus decât jidovii, că avem Împărăţia, şi după trecerea din viaţa aceasta vremelnică suntem sus la Împărăţia Cerului, că avem Preoţie şi ne mărturisim păcatele noastre înaintea Preotului, cel care are puterea a dezlega pe pământ, apoi şi în ceruri dezlegate sunt. Matei Cap. 8 Stih 18.

Cum zice David la Psalm 31 Stih 6. "Zis-am mărturisi-voi asupra mea fărădelegile mele Domnului, (şi de aici înainte,) şi tu ai şters păgânătatea inimii mele".

La fel ne învrednicim prin mărturisire a primi Sfintele Taine ale lui Hristos.

Pentru care zice David la Psalm 33 Stih 8. "Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul". Şi iarăşi: Psalm 116 Stih  4. "Paharul mântuirii voi lua, şi numele Domnului voi chema".

Iar jidovii, pentru că au răstignit pe Domnul, sunt jos, şi aici în viaţa aceasta vremelnică, că n-au împărăţie, nici statornicie, ci risipiţi, surghiuniţi în toată lumea, şi când mor, fără de toată îndoiala merg jos la Tartarul cel din afară, că n-au preoţie ca să dezlege lor păcatele, şi mor în păcate.

Cum zice Isaia spre faţa lui Hristos: Cap. 20 Stih 11. “Şi pentru mine s-au făcut aceasta vouă: întru dureri veţi adormi".

Şi Prorocul Ieremia mai lămurit zice: Cap. 16 Stih 6. "Cu moarte bolnăvicioasă vor muri, mari şi mici, pentru că n-au frânt pâine la mort, nici au adăpat pe mortul cu paharul mângâierii, adică: n-au dat trupul şi sângele lui Hristos, la cei care vor să moară “.

Şi întru adevăr zic că atunci când mor jidovii, îndată se face o putoare nesuferită.

Arătat dar am făcut, că Preoţia n-au rămas între jidovi până în veci, ci cum au venit Hristos îndată au lipsit de la dânşii, măcar că s-au jurat Dumnezeu lui David, ca să fie până în veac Preoţia. La fel au lipsit de la neamul jidovesc şi Împărăţia.

Măcar că au zis Dumnezeu prin glasul lui Ieremia: Cap. 33 Stih 2. “Dacă va înceta făgăduinţa zilei şi a nopţii, a nu mai fi ziua şi noaptea: atunci va înceta şi făgăduinţa mea ce am făcut cu robul meu David, ca Fiii lui să împărătească pe scaunul lui până în veci". Psalm 88 Stih 34.

Cum şi prin David zice: "O dată m-am jurat întru cel sfânt al meu, au minţi-voi lui David? Sămânţa lui în veac va rămâne", şi altele.

Arătat este că Hristos este Împăratul cel veşnic, şi Preotul cel veşnic, după rânduiala lui Melhisedec care au închipuit jertfa lui Hristos cu pâine, şi cu vin. Geneza 14 Stih 18.

HAHAMUL

Bine părinte că ai arătat prin mărturii bune, cum că Hristos au avut darul Preoţiei, însă acolo unde au surghiunit pe acela care au făcut ucidere prin neştiinţă, la una din cetăţile pribegilor. Au trebuit să şază acolo până când ar fi murit Arhiereul cel mare: şi Hristos poate n-au fost Arhiereu: ci Preot numai, şi cum zici tu că cu moartea lui Hristos, s-au întors Adam din iad la patria sa, ca mai vârtos nu se află nicăieri scris să fi hirotonisit cineva pe Hristos, Arhiereu.

NEOFIT

O Hahamule, bine au zis Hristos prin glasul lui Avacum zicând Cap. 1 Stih 6. "Vedeţi defăimătorilor, şi priviţi, şi vă minunaţi, că lucrez eu în zilele voastre, şi nu-l veţi crede, chiar de vă va şi povesti vouă cineva". Aşa şi tu, din câte mărturii ţi-am arătat, tu tot nu vezi. Au n-ai citit la Prorocul Zaharia niciodată, că zice: Cap. 3 Stih 1. ,,Şi mi-au arătat mie Domnul pe Iisus Preotul cel Mare, stând înaintea feţii îngerului Domnului, şi satana sta de-a dreapta lui ca să-l ispitească".

Au n-au ispitit diavolul pe Hristos când l-au pus pe o stâncă înaltă, şi Hristos au zis către el, "du-te înapoia mea, satano". Matei Cap. 4 Stih 10.

Precum mai adaugă aici Prorocul: Cap. 3 Stih 1. "Şi au zis Domnul către Diavolul: ceartă-te pe tine Domnul", şi altele.

Arătat am făcut cu mărturii bune, că Hristos au fost, şi este, şi va fi, fără de sfârşit, Împărat al Împăraţilor, şi Arhiereul cel Mare, peste toţi Arhiereii.

Măcar că nu s-au hirotonisit de mână de om, ci însuşi de la Tatăl s-au uns, că Fiul lui Dumnezeu este, şi de la sfinţia sa sfinţesc toate cele şapte Taine creştineşti ale Bisericii.

Cum zice Solomon, la Pilde Cap. 9 Stih 1. “Înţelepciunea şi-au zidit ei şi casa şi-au întărit cu şapte stâlpi," adică: cu şapte Taine, ale Bisericii, şi Hristos este înţelepciunea, că mai adaugă Prorocul şi zice: Sirah Cap. 5. "Veniţi de mâncaţi pâinea mea, şi beţi vinul care am dres vouă", adică Trupul şi sângele lui Hristos, însemnează. Cum zice mai sus: Stih 2. “Junghiat-au jertfele sale: şi au amestecat cu vin".

Aicea proroceşte Solomon, cum că Hristos se va junghia pe cruce, şi se va aduce jertfă pentru toată lumea. Şi zice: "şi au amestecat vin", foarte acoperit arată prorocul, că va ieşi din coasta lui Iisus apă amestecată cu sânge.

Iată am arătat prin multe mărturii luminate, cum că Hristos este Arhiereul cel Mare, care cu moartea sfinţiei sale au scos sufletele strămoşilor, şi ale Prorocilor, din iad, că au fost acolo surghiuniţi pentru uciderea aceea ce o au făcut strămoşul nostru Adam, fără de ştiinţa lui, ci prin înşelare.

HAHAMUL

Cum zici tu părinte, că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, oare Dumnezeu are Fecior? că eu n-am aflat, că Dumnezeu să aibă Fiu.

NEOFIT

Ascultă o, Hahamule, ce zice David: Psalm 88 Stih  26. “Acela mă va chema pe mine: Tatăl meu eşti tu".

Pentru cine zice David cuvintele acestea? Au nu grăieşte Duhul Sfânt prin glasul lui David pentru Hristos, precum puţin mai jos zice: Stih 27. "Şi eu întâi născut voi pune pe dânsul". Şi iarăşi: Psalm 109 Stih 4. "Din pântece mai înainte de luceafăr te-am născut".

La fel şi Fiul său, Solomon, încă proroceşte pentru Iisus, Fiul Tatălui, zicând: la Pilde Cap. 30 Stih 4. "Cine s-au suit în cer, şi s-au pogorât: Cine au adunat vânturile în sine?, şi altele. Care este numele lui, şi care este numele Fiului său: ca să cunosc".

Cum zice Dumnezeu către Moise, Exod Cap. 6 Stih 3. “Eu sunt Dumnezeu Iehova: m-am arătat lui Avraam, şi lui Isac, şi lui Iacob, cu numele meu Sadai: şi numele meu Iehova", Iezechiel Cap. 10 Stih 5. (adică numele Fiului meu,) nu 1-am arătat lor.

Arătat am făcut că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu cel adevărat.

HAHAMUL

Dacă este Iisus Fiul lui Dumnezeu, pentru ce au luat trup din Maria, să fi venit aşa, pe pământ Dumnezeirea goală, fără de trup, de ce, şi pentru ce au fost trebuinţă, ca să intre Iisus în pântecele unei Fecioare, şi să se nască, şi să se taie împrejur, şi să petreacă pe pământ 33 de ani, cu oamenii?

NEOFIT

De multe ori ţi-am mai spus pentru ce au fost trebuinţă: ca să vină Hristos pe pământ, adică: pentru mântuirea oamenilor.

Cum dară ar fi venit Hristos să dea însăşi Dumnezeirea pentru mântuire, şi să fie pricinuitor de moartea oamenilor! Căci Dumnezeirea singură, nu poate să o vadă omul, şi să rămână viu. Exod 33 Stih 20.

Cum şi însuşi Mântuitorul zice: “Pe Dumnezeu nimenea nici odinioară nu l-au văzut" Ioan Cap. 6 Stih 46. "Şi nimic nu s-ar fi făcut, nici Iuda n-ar fi avut pe cine să vândă, nici jidovii n-ar fi avut pe cine să răstignească. Cum s-ar fi împlinit Scriptura?"

Şi mai vârtos că însuşi Hristos zice: "Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea se va măsura vouă". Matei Cap. 7 Stih 2: Aşa au făcut şi Hristos: cu ce măsură au măsurat satana când au înşelat pe Eva, nu s-au apropiat de Adam că firea bărbătească tare fiind, diavolul s-au temut că nu-l va asculta, ci s-au apropiat de Eva, ca o fire muierească, ce este mai slabă, şi nici de Eva nu s-ar fi apropiat cu diavolia lui goală, că nici Eva nu 1-ar fi ascultat: ci au făcut diavolul alt meşteşug că s-au întrupat în trup de şarpe, şi Eva au gândit că grăieşte cu şarpele, Geneza 3 Stih 4. "Şi înlăuntrul şarpelui au fost ascuns diavolul, şi amăgindu-se Eva au înşelat pe Adam bărbatul său, şi aşa s-au săvârşit călcarea de poruncă", întru acest chip au măsurat şi Hristos la diavolul, că n-au venit numai cu însuşi Dumnezeirea sa singură, că nu s-ar fi apropiat diavolul de dânsul să-l ispitească, nici în Iuda n-ar fi intrat, nici în Caiafa, nici în Anna, nici în cărturari, nici în Pilat: ci în scurt să zic, că nu s-ar fi făcut nici o treabă: ci au făcut şi Domnul Hristos alt meşteşug: că s-au sălăşluit în prea curata Fecioară Maria, şi au luat Trup.

Cum David foarte ascuns zice: la Psalm 18 Stih 2. "Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea vesteşte ştiinţă". Adică: Arhanghelul Gavriil spune veste bună Fecioarei Maria, că va naşte prin Cuvântul lui Dumnezeu, pe Iisus. Luca Cap. 1 Stih 35. Căci Gavriil lumină este, şi Maica Domnului altă lumină, iar noaptea se numeşte satana, şi Eva încă se numeşte întuneric: vesteşte satana Evei ştiinţa, adică: să mănânce din pomul ştiinţei, din care au oprit Dumnezeu. Şi precum satana prin şarpe vesteşte Evei, adică: o îndeamnă pe ea să mănânce din pomul cel oprit. Aşa şi Hristos Mântuitorul răsplăteşte lui prin trupul ce au luat de la Fecioara Maria, prin Buna Vestire a lui Gavriil, precum face Pescarul când aruncă undiţa în mare să prindă peşte, nu aruncă undiţa goală, că nu vine peştele, ci o îmbracă pe ea cu un vierme, şi peştele gândind că este tot vierme, şi se prinde.

Aşa şi satana, balaurul cel mare, gândind că Hristos cu totul numai om este, dar nu şi Dumnezeirea, aşa s-au prins.

Şi pentru aceea zice David spre faţa lui Hristos: Psalm 21 Stih 6. "Iar eu sunt vierme, şi nu om", adică: "omenirea ce am luat trup este ca viermele, şi poate prinde peştele, balaurul cel mare, pe satana".

Cum şi Avacum zice: Cap. 1 Stih 15. "Pieirea cu undiţa au smuls", adică: Hristos au prins pe satana (care pieire se numeşte) cu undiţa, şi altele. Avacum Cap. 30 Stih 15.

Iar după limba evreiască zice (toilas) care cuvânt va să zică: gândac care lucrează mătase, şi cum gândacul acela trebuie întâi să fie mort, apoi să învieze, aşa şi Hristos: cu moartea sfinţiei sale au înviat neamul omenesc, care au fost mort mai înainte.

Şi aşa tot omul care voieşte ca să învieze la viaţa veşnică, trebuie în viaţa aceasta vremelnică, să-şi omoare trupul său prin pocăinţă, să plângă pentru păcatul lui Adam. Căci 70 de ani, care ne-au dăruit Dumnezeu nouă, ca să trăim pe pământ, sunt ca să împlinim ziua lui Adam. Psalm 89 Stih 10.

Căci Dumnezeu zice către Adam: Geneza Cap. 2 Stih 17. "În care zi vei mânca din pomul ştiinţei, cu moarte vei muri, cu două morţi şi trupească, şi sufletească".

Şi Adam au trăit nouă sute şi treizeci de ani, după ce au greşit. Geneza Cap. 5 Stih 5. Pentru aceea trebuie să înţelegem duhovniceşte, că de la Dumnezeu minciuna nu iese. Că o mie de ani la Dumnezeu lui îi sunt ca ziua cea de ieri. Psalm 89 Stih 4. “Şi ziua aceea au zis Dumnezeu lui Adam, că nu va ajunge“, adică o mie de ani, şi au trăit Adam nouă sute şi treizeci de ani, şi n-au ajuns să-şi împlinească ziua şaptezeci de ani, şi acei şaptezeci de ani, ne-au dăruit Dumnezeu nouă, ca să împlinim ziua lui Adam, strămoşul nostru, cu pocăinţă, cu fapte bune, să omorâm mădularele noastre, ca să înviem la viaţa veşnică.

Şi am arătat pentru întruparea lui Hristos: nu mă lasă ştiinţa a mă lenevi, şi a nu scrie, un răspuns, ca să ştie tot creştinul, a-l da, şi să răspundă jidovului, că jidovii ne întreabă pe noi, dacă au fost propovăduit de la Proroci, ca să vină Hristos pe pământ, şi să se întrupeze de la Duhul Sfânt, şi din Maria Fecioara, pentru ce dară au fost trebuinţă ca să logodească Preoţii pe Maria cu Iosif? Noi să răspundem.

Pentru ca să nu cunoască diavolul, că el prea bine au auzit, mai înainte, pe Isaia strigând: Cap. 7 Stih 13. “Iată, o Fecioară va lua în pântece, şi va naşte Fiu": şi altele.

Precum şi Ieremia pentru acel Fiu zice: Cap. 30 Stih 6. “Întrebaţi şi vedeţi azi de s-au născut Fiul". Şi tot cerca satana care Fecioară va fi aceasta, din care se va naşte Hristos: ca să facă tulburare şi de aceea au logodit pe Maria, ca să gândească satana că de la Iosif s-au născut Iisus Hristos,

Cum şi voi jidovii, credeţi aşa, până în ziua de astăzi, că Hristos de la Iosif este născut. Cap. 2 Stih 19.

La fel şi pentru ca să nu cunoască satana, cu adunarea lui, cu jidovii.

Zice Hristos când era pe cruce: "Femeie, iată Fiul tău". Ioan Cap. 19 Stih 26.

Cum şi îngerul au zis către Iosif: "Ia pe Maria, femeia ta". Matei Cap. 1 Stih 20. Tot pentru ca să nu priceapă satana.

Iar după ce s-au născut Hristos zice îngerul către Iosif: "Ia pe Pruncul, şi pe mama lui, şi fugi la Egipt". Matei Cap. 2 Stih 13.

Şi după ce au murit Irod zice iarăşi îngerul către Iosif: "Scoală-te şi ia Pruncul şi pe mama lui, şi te du la pământul lui Israel" Stih 20. Tot acoperit grăieşte îngerul ca să nu priceapă satana.

Şi ascultă pentru logodna aceea, cât de tăinuit grăieşte Isaia zicând: Cap. 29 Stih 11. ,,Şi se va da cartea aceasta pecetluită, la cela ce ştie carte zicând lui citeşte, şi va răspunde el că nu pot, că este pecetluită".

Cartea aceasta pecetluită, însemnează pe Fecioara Maria. Cum şi Solomon o numeşte pe dânsa Grădină închisă, şi izvor pecetluit, Numerii Cap. 4 Stih 2. Şi Iezechiel numeşte pe dânsa Maică a Domnului, Cap. 44 Stih 2. uşă încuiată zicând: "Şi au zis Domnul către mine, uşa aceasta încuiată va fi, şi nu se va deschide, şi nimenea nu va trece printr-ânsa" Stih 3. "Că Domnul Dumnezeul lui Israel va trece printr-ânsa, şi va fi încuiată". Vezi cât de luminat au văzut Iezechiel, că Maica Domnului Fecioară au fost, mai înainte de naştere, şi la naştere, şi după naştere. Aşa şi Isaia o numeşte pe dânsa carte pecetluită, şi zice: "că s-au dat celui ce ştie carte", adică: lui Iosif care au ştiut însoţirea de nuntă, s-au dat Maria de preoţi. Căci Iosif au avut şi Fii: şi au zis Iosif, că nu poate să deschidă cartea aceasta, că pecetluită este, şi altele. Iată am dat răspuns cu ajutorul lui Hristos, şi pentru ce au fost trebuinţă ca să ia Hristos trup, şi pentru ce au fost trebuinţă, ca să logodească pe Maica Domnului cu Iosif

HAHAMUL

Dacă au fost Hristos Arhiereu, şi întâi născut, mai în scurt aşa să zic Fiul lui Dumnezeu cum zici şi tu Părinte: apoi pentru ce au plătit vamă, adică drahmă. Matei Cap. 17 Stih 27. Căci Preoţii, şi întâi născuţii, nu era obiceiul să dea dajdia aceasta.

NEOFIT

Drahma care au plătit Hristos, au fost ca să se împlinească Scriptura, după zisa Psalmistului: Psalm 68 Stih 6. "Că cele ce n-am jefuit atunci am plătit". Şi deşi n-au fost datoria să plătească vama aceea, de vreme ce era întâi născut, el le-au plătit pentru ca să nu ştie nimenea cine este el.

Şi mai vârtos ca să arate lui Petru, ucenicul său, minunea aceea, că banul acela l-au aflat în gura peştelui ce l-au prins, precum au prorocit Hristos Mântuitorul.

HAHAMUL

Mai sus ai pomenit Părinte, din Prorocirea lui Isaia care zice: "Iată Fecioara va lua în pântece". Şi altele: Şi ai zis că pentru Maria, mama lui Iisus grăieşte Prorocul: tu Părinte prea bine ştii limba cea evreiască, că ai fost învăţătorul nostru, şi în limba noastră cea evreiască Fecioara care nu este stricată se zice (naară).

Iar Isaia zice (almu), care cuvânt va să zică tânără muiere, adică: stricată şi tânără: şi Prorocul pentru Ahaz grăieşte acestea.

NEOFIT

Ascultă şi răspunsul meu Hahamule, prea bine, că prea bine ai şi întrebat, şi prin întrebarea aceasta, mai mult m-am luminat ca să cred în Hristos fără de nici o îndoială.

Mai întâi să ştii tu Hahamule, că nu se poate să înţelegem prorocirea aceasta a lui Isaia că grăieşte pentru Ahaz, că Ahaz era atunci în vârstă de 17 ani, când Isaia au zis aceste cuvinte, "iată Fecioara va lua în pântece": şi Prorocii nu s-au obişnuit ca să zică prorocirea lor pentru un lucru ce au trecut, ci mai vârtos pentru un lucru ce avea să se întâmple cu mulţi ani viitori înainte, că aşa de luminat vedea Prorocul vedenia lui, şi cu atâta credinţă ca şi cum ar fi fost trecut lucrul acela cu mulţi ani mai înainte.

Iar pentru cuvântul care zice Prorocul (almu), şi nu zice (naară) ascultă mai întâi o, Hahamule, cum zice Sirah: Cap. 48 Stih 25, 26. 28. Pentru Prorocul Isaia zicând: "Isaia Prorocul cel mare şi credincios întru vederea sa: cu Duh mare au văzut cele de pe urmă, şi altele: până în veci au arătat cele ce vor să fie, şi cele ascunse mai înainte de ce au venit", aşa au văzut şi pentru Fecioara Maria mai înainte, că va fi logodită cu Iosif: şi pentru aceea zice (almu) şi nu zice (naară): că cuvântul (naară), după limba evreiască, se înţelege Fecioară nestricată, nici logodită. Iar cuvântul (almu), se înţelege Fecioară logodită şi nestricată: şi o mărturie prea luminată voi aduce, cum că aşa este. Adică: unde se află în sfânta Scriptură cuvântul (naară), se înţelege Fecioară nici logodită, nici stricată. Iar unde se află cuvântul (almu), va să zică: Fecioară logodită, şi nestricată. Măcar că numai în două locuri se află în toată sfânta Scriptură, cuvântul (almu), odată la Isaia, şi altădată la Geneza. Să vedem când au trimis Avram pe sluga sa cea mai mare peste averile sale: Geneza Cap. 24 Stih 4. "Ca să ia muiere lui Isac Fiului său, din pământul său, unde s-au născut Avraam, şi s-au sculat sluga aceea, şi s-au dus la Mesopotamia, la cetatea lui Nohor, Stih 11, şi au stătut sluga lângă o fântână, afară din cetate şi au zis: Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Stih 13. Iată eu stau la fântâna apei acesteia, şi fetele vor veni aici la apă, şi la care fată eu voi zice: dă-mi apă să beau, şi ea va zice către mine, bea tu, şi cămilele tale voi adăpa. Atunci voi cunoaşte eu, că Fecioara aceasta ai gătit lui Isaac “.

Şi au zis (naară), adică: Fecioară nestricată, nici logodită, Stih 26. Iar după ce au ieşit Reveca, şi au adăpat toate cămilele lui, şi pe sluga aceea, atunci au scos el cercei de aur, şi au pus şi două brăţări pe mâinile ei, adică au logodit-o pe ea, şi au intrat sluga aceea cu toţi oamenii, şi cămilele lui, în casa lui Vathuil, Tatăl Revecăi, şi au zis sluga către neamul Revecăi, eu am tăbărât lângă fântână, şi am zis: Stih 43. La care Fecioară voi cere apă să beau, şi altele, atunci au zis (almu), că era Reveca logodită.

Arătat este prea luminat, că Fecioara nelogodită, se zice (naară), în limba evreiască. Iar Fecioară curată, şi logodită, se zice (almu), şi pentru aceea Isaia proroceşte pentru întruparea lui Hristos zice: “Iată o Fecioară va lua în pântece", zice (almu), că Maria logodită era. Şi pentru Fecioara aceasta logodită zice David, Psalm 86 Stih 5. “Maica Sionului va duce omul, şi om s-au născut într-ânsul" adică: Hristos s-au născut fără împreunare trupească. Cum adaugă şi zice: ,,Şi însuşi cel prea înălţat l-au întemeiat pe dânsul. Cum şi puţin mai sus zice: Stih 2. “Prea slăvite, s-au gătit pentru tine cetatea lui Dumnezeu“. Maica Domnului se numeşte cetatea lui Dumnezeu, că au purtat pe Hristos Dumnezeu în pântecele ei. Cum şi Ieremia zice: Cap. 31 Stih 22. "Că au făcut Dumnezeu mântuire spre sădire nouă pe pământ, că au înconjurat partea femeiască pe un bărbat" adică Fecioara Maria, au înconjurat, cu Sfântul trupul ei pe Hristos: Bărbatul cel fără păcat. Cum şi Isaia zice: Cap. 9 Stih 6. "Prunc s-au născut pentru noi şi Fiu ni s-au dat nouă “, şi altele.

Iar până aici au fost vorba pentru două întrebări ale jidovilor, şi răspunsul ce am dat eu prin ajutorul lui Hristos Mântuitorul meu, adică pentru tăierea împrejur, şi pentru ziua de sâmbătă. De aici înainte, ne stau şi celelalte întrebări, că şapte întrebări întreabă ei pe creştinii noştri, cum am pomenit mai sus.

ÎNTREBAREA A TREIA

Moise porunceşte jidovilor zicând: la a doua Lege Cap. 25 Stih 5. “De vor locui doi fraţi într-un loc, şi unul dintr-ânşii va muri, şi n-au rămas sămânţa de la el: muierea celui mort să nu se mărite după bărbat din afara casei, ci fratele bărbatului ei, va intra la ea, şi o va lua pe dânsa, să-i fie lui muiere, iar de nu va vrea el să ia pe muierea fratelui său, atunci va descălţa ea pe dânsul de un picior, înaintea adunării, şi-l va scuipa în obraz", şi altele.

Acuma ne întreabă jidovii pe noi creştinii, dacă Hristos n-au venit să strice legea lui Moise, ci să o împlinească, Matei Cap. 5 Stih 17. Pentru ce nu păzim noi, creştinii porunca aceasta? Că ei, adică jidovii, cu multe erezii drăceşti fac papucul acela, cu 12 noduri, şi piciorul cel drept, al fratelui bărbatului celui mort, îl spală şi îl rade cu un cuţit, până şi sânge se întâmplă să iasă de multe ori, şi îl încalţă cu acest papuc cu 12 noduri, cu multă greutate, adică: numai cu 2 degete, cu degetul cel gros, şi cu degetul cel mic.

Bine au zis Hristos: "Vai, vouă, Fariseilor, că încărcaţi pe oameni cu sarcini grele, şi voi nici cu degetul nu vă atingeţi". Matei Cap. 23 Stih 4. Căci încarcă pe văduve, şi mulţi bani trebuie să dea văduvele la hahamii lor pentru descălţarea papucului, care de dânşii se numeşte (hliţi), şi de multe ori cer hahamii atâta mulţime de bani pentru hliţii aceia, încât săracele văduve silite sunt de hahami, ca să umble prin ţări străine, şi depărtate, cu cărţile rabinilor, pentru milostenie, şi aduc milostenie, şi umplu pungile rabinilor. Cu adevărat cerul, şi pământul va trece, iar cuvintele Domnului nu vor trece, Luca Cap. 21 Stih 1, care şi zice: "Vai, vouă Cărturarilor şi Fariseilor, făţarnici, care mâncaţi casele văduvelor". Matei Cap. 27 Stih 13.

RĂSPUNS

Să vedem la alt loc porunceşte Moise jidovilor cu porunca lui Dumnezeu, ca fetele să nu se mărite, după bărbat de alt neam, ci din neamul său, ca să nu se strămute moşia de la un neam la alt neam. Această poruncă au fost pentru trei pricini, una ca să nu se înstrăineze moşia de la un neam la alt neam: dară pentru aceea trebuie ca să păziţi voi jidovii descălţarea papucului acestuia, că sunteţi surghiuniţi, şi risipiţi pe toată lumea, şi moşii nu aveţi.

Iar pricina a doua pentru care au fost poruncă să nu se amestece neamurile, au fost pentru ca să se cunoască din care neam este Hristos Mesia, că din neamul lui Iuda s-au aşteptat Hristos Mântuitorul. Şi până la naşterea lui Hristos, s-au păzit porunca aceasta, şi nu s-au amestecat neamurile, iar după ce s-au întrupat Hristos Mântuitorul, nici o trebuinţă nu mai este de a se păzi porunca aceasta.

Iar pricina a treia, pentru care au fost porunca să nu se amestece neamurile, au fost pentru neamul lui Solomon, din care neam s-au tras Iuda vânzătorul, care tot neamul acesta au rămas şi rămâne blestemat şi rătăcit, până la sfârşitul lumii. Cum îl blesteamă şi David zicând: Psalm 108 Stih 12. "într-un neam să se strângă numele lui". Cum am pomenit mai sus. Şi până la venirea lui Hristos s-au păzit de nu s-au amestecat neamurile. Iar după ce au venit Hristos, s-au început a se amesteca neamurile, însă Hristos Mântuitorul este milostiv şi nu lasă în pierzare pe cei din neamul cel bun, şi cheamă către mântuire, că vedem că în toate zilele, şi în toate ţările vin mulţime de jidovi către credinţa lui Hristos. Şi un păgân de haham, m-au întrebat foarte păgâneşte, împotriva Evangheliei, unde zice pentru smochinul pe care l-au blestemat Hristos, şi s-au uscat îndată. Matei Cap. 21 Stih 19. Şi mi-au mai zis, că Marcu zice Cap. 11 Stih 12, că nu era vremea smochinilor, pentru ce dară au blestemat Hristos smochinul, care încă este zidirea lui Dumnezeu, şi nu avea nici o vină, şi i-am răspuns lui tâlcul Sfântului Ioan Gură de Aur, că smochinul însemnează neamul jidovesc, şi Domnul Hristos flămând fiind, dorea a afla roadă bună într-ânşii, adică: faptă bună, şi neaflând i-au blestemat, însă cu toate acestea, că deşi n-au aflat Hristos atunci fapte bune într-ânşii, tot nu s-au îndurat să-i blesteme ca un milostiv ce era socotind poate că în vremea viitoare vor face fapte bune. Iar pentru Marcu ce zice: că nu era vremea smochinelor, aceasta este, adică: Hristos Mântuitorul, ca un Dumnezeu ce ştie mai înainte toate cele ce vor să fie în vremea viitoare, văzând că nu este pentru dânşii nici o vreme până la sfârşitul lumii, ca să facă ei fapte bune. Cum zice Ieremia Cap. 8 Stih 13. "Nu sunt smochine în smochin, atunci l-au blestemat de s-au uscat neamul jidovesc până în ziua de astăzi". Iar rabinul iarăşi mi-au zis: "Cum nu facem noi jidovii rod, că în toate zilele vin de la neamul jidovesc, către credinţa lui Hristos", şi eu i-am răspuns, că acestea care vin către Sfântul botez, sunt din seminţiile cele care s-au amestecat cu neamul lui Simeon, de la Hristos încoace. Şi pentru aceea zice Isaia: Cap. 10 Stih 22. "Şi de va fi norodul meu Israel ca nisipul mării rămăşiţă, se va mântui".

ÎNTREBAREA A PATRA

La multe locuri porunceşte Moise zicând: Exod 13 Stih 9. "Şi cuvintele acestea ale ieşirii Egiptului, să le legaţi semn pe mâinile voastre, şi să fie neclătinat înaintea ochilor tăi, şi aducerea aminte totdeauna de ieşirea Egiptului". a doua Lege Cap. 6 Stih 8. La fel porunceşte Moise la multe locuri: ca să se mănânce şapte zile în tot anul azimă nedospită. Exod Cap. 12 Stih 19. "Acuma dară, dacă au venit Hristos ca să împlinească legea lui Moise": Cap. 32 Stih  18. Pentru ce voi creştinii nu păziţi poruncile acestea cum păzim noi jidovii, până în ziua de astăzi, că mâncăm la pastele noastre azimă nedospită? Numerii Cap. 28 Stih 17.

La fel scriem şi cuvintele ieşirii Egiptului pe pergament, şi le legăm pe mâini, şi pe capetele noastre, şi la pragurile uşilor noastre le punem, ca să ne aducem aminte totdeauna. Să mulţumim lui Dumnezeu de facerea de bine, că ne-au scos pe noi din robia Egiptului.

RĂSPUNS

De multe ori ţi-am spus o Hahamule că Slobozirea Egiptului, au închipuit, slobozirea sufletelor din iad. Ascultă ce grăieşte Duhul Sfânt prin glasul lui Ieremia zicând: Cap. 31 Stih 31. “Iată zile vin, zice Domnul, când voi pune casei lui Israel legătura nouă de pace nu după legătura care am făcut cu părinţii lor, în ziua în care i-am scos pe ei din pământul Egiptului, că n-au rămas ei întru aşezământul meu, ci alt aşezământ de pace voi aşeza cu dânşii, după zilele acestea. Domnul mai zice: "da-voi legile mele în gândurile lor, şi în inimile lor le voi scrie".

Ai auzit hahamule că zice că va scrie legea lui Hristos în inima lor, cum şi este scris, la tot creştinul în inima lui legea lui Hristos.

Iar pentru voi jidovii, ascultă ce zice Prorocul Ieremia, Cap. 17 Stih 1. "Păcatul lui Iudea scris este cu condei de fier, şi cu unghie de diamant, săpat pe lespezile inimilor lor", şi în zadar mulţumiţi pentru ieşirea Egiptului, că ce folos că aţi scăpat din robia lui Faraon, şi aţi intrat în mai mare robie, sub urgie dumnezeiască veşnică. Măcar că voi nu cunoaşteţi, că măgarul nu cunoaşte greutatea lui, aşa şi voi, nu cunoaşteţi, că mai amară este robia aceasta de acuma. La robia Babilonului, la fel şi la Egipt au fost Moise, şi Aaron, şi bătrânii care vă mângâiau. Iar acuma în robia aceasta îndelungată, sunteţi risipiţi, şi nici un om luminat nu aveţi, ci numai hahamii cei procleţi care vă înşeală, încă nici ei nu vor să se pocăiască, nici pe norodul cel prost nu-l lasă să cunoască adevărul, Matei Cap. 27 Stih 14. Ci le tâlcuiesc Sfânta Scriptură foarte păgâneşte.

Cum şi aici unde pomeneşte Moise, ca să fie ieşirea Egiptului neuitată, zice în limba evreiască (tat fat) tâlcuieşte Ravi Solomon zicând: (tat) se înţelege în limba arăbească, două, şi (făt), se înţelege în limba Vidarriului încă două, deci două cu două fac patru şi fac hahamii din piele de viţel un nod, scriind pe acea piele patru capete, de Scriptură cap al şaselea de la a doua lege, de la stih al patrulea. Ascultă Israile, până la Stih  al zecelea. Aceste stihuri, le scriu eu pe o bucată de piele de viţel: şi de la Stih  13 şi până la Stih 22, de la capitolul al 11 de la a doua lege, scrie pe altă piele de viţel de la ieşire, de la începutul capitolului al 13 până la Stih  al 11 şi de la Stih al 11 până la al 13 Stih  Aceste patru rânduri le scriu pe patru bucăţi de piele de viţel, şi le pun într-un nod de piele şi cu curele, făcut cu multe erezii, şi le pun pe cap în toate zilele dimineaţa la spurcata rugăciunea lor: cum şi mâna cea stângă încă o leagă şi de dânşii se numeşte (tafiliu). Şi hahamii zic că şi Dumnezeu pune aceasta în Cap când se roagă. Aşa scrie la urâtul lor Talmud, (la aşezarea buruhas ius) Exod Cap. 33 Stih 23. Şi unde zice Dumnezeu către Moise: dosul meu vei vedea: tâlcuieşte un rabin al lor, şi numele lui Ham Fiul lui Vizna, zicând că nodul de tafilin au arătat Dumnezeu lui Moise, şi au scornit hahamii, de fac un nod la curea care vine la ceafa, cu multe erezii, şi ticăloşii, de jidovii cei proşti plătesc la Haham pentru nodurile acelea când se rup. O blestemaţii de rabini, oare Moise în limba arăbească, s-au tătărească au grăit? Moise limpede în limba evreiască au grăit, că (tat) în limba evreiască va să zică lut călcat, şi tare uscat, care cu neputinţă este al mai călca. Şi această zice Moise: să fie neclătită între ochii tăi ieşirea din Egipt: că între ochi şăd creierii capului, şi acolo este şi toată mintea omului. Şi zice Moise (tat făt), ca să fie nelipsită din mintea omului ieşirea din Egipt, nu de cel trupesc Egipt zice Moise, ci de slobozirea sufletelor din iad, care duhovniceşte se numeşte Egipt. Precum zice şi Ieremia: Cap. 16 Stih 14. Iată vin zile zice Domnul, că nu veţi mai grăi zicând: Viu este Domnul, care au scos pe fiii lui Israel din pământul Egiptului, ci veţi zice, viu este Domnul care ne-au scos pe noi din întuneric. De la amiază noapte, adică: din iad, şi noi Creştinii, avem neclătit între ochii noştri semnul cinstitului şi sfântului mir. Cum zice Prorocul Iezechiel, Cap. 9 Stih 4. Şi sfântul Ioan Bogoslov la Apocalipsis: Cap. 27 Stih 13. "Celor ce au semnul peste frunţile lor, să nu faceţi nimica." Adică: de pravoslavnicii care au semnul sfântului mir, nu se vor putea atinge oastea lui Antihrist să-i înşele. Şi cu mâinile facem semnul cinstitei cruci. Cum şi Preoţii noştri leagă semnul cinstitei cruci pe mâini, adică sfintele rucaviţe, care le pun la vremea sfintei Liturghii, pe care rucaviţe sunt semnele crucii. Pentru care semn zice Duhul Sfânt prin glasul lui David: la Psalm 59 Stih 4. "Dat-ai semn celor ce se tem de tine, ca să fugă de la faţa arcului". Cum şi Isaia zice, Cap. 11 Stih 12. "Şi va ridica semn între neamuri". La fel şi pentru azimă zice Moise: Exodul Cap. 34 Stih 18. "Şapte zile să mâncaţi azimă. Şi iarăşi: şapte zile să păziţi colibele" Numerii Cap. 29 Stih 12. Iar ei prăznuiesc sărbătorile acestea câte opt zile, şi dacă întreabă cineva pe dânşii, pentru ce prăznuiţi câte o zi mai mult? răspund ei şi zic: Căci Moise zice: Numerii Cap. 28 Stih 17. Şi în 15 zile în luna întâi, (adică martie), să se înceapă praznicul azimelor. La fel şi praznicul colibelor, să se înceapă în a 15-a zi a lunii a şaptea, adică: a lui septembrie. Şi când au fost ei la Ierusalim, ce este mai sus decât tot pământul, şi au fost strajă pusă în vârful muntelui, şi au văzut ei, în care minut s-au ivit lumina, şi îndată au aprins flacăra, şi s-au cunoscut în toată ţara, că s-au născut lumina, şi îndată au început a număra zi întâi. Iar acuma sunt ei în robia aceasta risipiţi în toate ţările şi nu cunosc în ce zi, s-au minut se iveşte lumina, şi pentru acea îndoială, fac câte o zi mai mult, la pasha, şi la cuscile lor. Aşa scrie la Talmud, la aşezarea (baiţa). Iar eu am întrebat pe un rabin, Moise porunceşte la multe locuri zicând: Leviticul 16 Stih 29. în zece zile a lunii a şaptea, să smeriţi sufletele voastre, şi cel ce nu va smeri pe sufletul său, îl va pierde pe el, Cap. 23 Stih 27. Acuma dară pentru ce nu postiţi două zile ? Numerii Cap. 29 Stih 7. Pentru îndoiala naşterii lunii, mai vârtos că este primejdie sufletească, că ce va folosi omul, de au dobândit toată lumea măcar, apoi ş-au pierdut sufletul său. Matei Cap. 16 Stih 22. Şi mi-au răspuns rabinul: că n-au vrut hahamii, să îngreuieze pe norod, ca să postească două zile, una după alta. Eu i-am zis lui: mila voastră a rabinilor, ce aveţi voi asupra norodului celui prost al jidovilor, este întocmai cu mila ce au avut Iuda vânzătorul asupra săracilor, Ioan Cap. 12 Stih 4. când au zis: "Mai bine să se fi vândut mirul acela cu preţ, de trei sute de dinari, şi să se fi împărţit săracilor". Care aceste cuvinte n-au zis el doară că-i era milă de săraci, ci le-au zis pentru că era tâlhar, şi purta lângă dânsul şi punga. Aşa sunteţi şi voi rabinii, la paştile voastre, şi praznicul colibelor, porunceşte Moise ca să se veselească la a doua Lege Cap. 16 Stih 14. Şi tâlcuiesc trei rabini, cum am pomenit mai sus la capitolul cel dintâi. Unul adică zice: "Cu carne grasă să plineşti porunca lui Moise, cum şi la Talmud, la aşezarea (moied euton), la cap, întâi, fila a noua, zice: (ain simha baloi ahila iştia), adică: nu este veselie fără mâncare, şi fără băuturi bune". Iar al treilea rabin zice: "că cu împreunarea trupească să plineşte legea lui Moise". Precum la capitolul cel dintâi le-am pomenit numele lor. Psalm 15 Stih 1. Iar aici nu voi să pomenesc numele lor prin buzele mele.

Acum rabinii aceştia de acum, ca să iasă din îndoială, împlinesc toate la praznicul paştilor, şi la a colibelor, şi se adună rabinii, şi hahamii, cu fariseii, şi umblă pe la toţi jidovii, şi zic: (moldim lăsimha harim ismanim lasusoin), adică:" vreme au dat Dumnezeu pentru veselie şi bucurie", şi bieţii jidovi cei proşti, măcar şi capul de ş-ar vinde, trebuie să le umple pântecele lor, cu mâncăruri şi cu băuturi. Aşa umblă ei de la o casă, la alta, până se îmbată, de îşi ies din minte. Apoi se duc pe la casele lor, de-şi fac spurcatele împreunări, şi pentru aceea prăznuiesc câte o zi mai mult, la praznicele lor acestea. Iar la ziua aceea a zecea, în luna a şaptea, care de dânşii se numeşte (im Chipir) când negreşit trebuie să se postească după lege, precum şi împreunarea este oprită, atunci nu fac o zi de post mai mult, pentru îndoiala naşterii luminii, după cum fac la praznicele celelalte de veselie, ci pradă pe bieţii jidovi cei proşti, cu alt meşteşug, zicându-le hahamii: pentru că nu v-am îngreuiat pe voi, ca să postiţi două zile, pentru îndoiala naşterii luminii, pentru aceea sunteţi datori să daţi milostenie, care de dânşii se numeşte (pidin), adică: răscumpărare, şi se pun rabinii, fariseii, şi dascălii, şi cel mai marele din hevra, care se zice (gavai) şi mulţi săraci se pun la uşa capiştii lor, fiecare cu discul, şi nu lasă pe bieţii jidovi să intre înăuntru, până nu plăteşte fiecăruia din cei de la uşă, care ei o cer milostenia aceasta, ca o mare datorie, cu mari gâlcevuri.

Cine din creştini va voi să vază această rătăcire jidovească, când va fi lumina lui septembrie de nouă zile, atunci la vremea de vecernie, să meargă la uşa capiştii lor, şi va vedea însuşi cum şed rabinii, şi ceilalţi care am zis mai sus, cu discurile, şi cu clondirele de rachiu, şi de vin, şi cu turtă dulce: plini de beţie. Şi cum vin ticăloşii jidovi cu luminări mari de ceară, şi cum nu-i lasă să intre, până nu împacă pe toţi. Cu atâtea gâlcevuri, şi după ce astupă jidovul ochii rabinilor cu argint, atunci îl duce înăuntru, şi se pune bietul jidov cu faţa în jos, şi hahamul cu o curea groasă îl bate peste spinare, patruzeci fără una, pentru greşealele cele de peste an. Şi apoi se scoală de la pământ şi-l mângâie rabinul, şi-i dă un pahar de vin, sau de rachiu, şi turtă dulce, şi zic: "să dea Dumnezeu la noi an dulce, iar la creştin an amar". Apoi se duc pe la casele lor şi mănâncă fiecare câte o căpăţână de miel, zicând: "în anul acesta noi să ne facem la cap, iar creştinii la coadă", însă nu este aşa, că Moise au blestemat pe neamul jidovesc, zicând: a doua Lege Cap. 28 Stih 44. Că cei nemernici, adică: noi creştinii, ce mai înainte am fost printre dânşii, se vor face la cap, cum s-au şi împlinit, că am primit pe Hristos. Iar urâţii de Dumnezeu jidovi, că au răstignit pe Domnul măririi, s-au făcut la coadă: până în ziua de astăzi. Şi pentru aceea mănâncă ei căpăţâna aceea precum am zis. O, nebunilor jidovi, măcar de veţi mânca şi căpăţână de câine, tot la coadă veţi fi până în sfârşitul lumii. Căci însuşi Hristos: zice: Stih 45. "Şi vor veni peste tine toate blestemele acestea, şi vor fi întru tine, şi întru seminţia ta spre semn, şi spre minune, până în veci" Stih 46. Iar după ce gustă ei toţi, din căpăţână aceea, încep a mânca, şi a bea, până nu mai pot. Apoi se duc la capişte, plini de mâncare, şi ameţiţi mai toţi de beţie, de se face în şcoala lor, o putoare nesuferită, şi atunci se suie rabinul pe amvon ce-1 au ei în mijlocul capiştii, şi dă poruncă să ceară iertăciune, unul de la altul, de greşelile ce ş-au făcut.

În care vreme cerându-şi ei iertăciune, după mania lor ce o au, care se asemănează maniei şarpelui, se întâmplă de multe ori, de se şi bat acolo, că stomacurile lor fiind pline de beţie, şi aducându-şi aminte de strâmbătatea ce au făcut peste an aproapelui său, se bat foarte rău. Aşa am văzut de multe ori, că din iertăciunea aceea, ajung la ciomag, şi aleargă şi pe la judecători, după aceea şed în sinagogă desculţi, douăzeci şi patru de ceasuri, plângând ca să vină Mesia, şi postesc, nici mâncând, nici bând nimica, după ce trece ziua aceea, şi vor să se ducă fiecare la casa sa, încep a-şi căuta papucii, şi lumânările ce au mai rămas, că toată ziua aceea se numeşte de dânşii Sâmbăta a sâmbetelor, Leviticul 27 Stih 31. Ci un creştin umblă la lumânări toată ziua cu plată, iar seara după ce îşi sfârşesc slujba, se grăbesc fiecare la mâncare, şi încep a lua lumânările, şi încălţămintele unul altuia, şi iarăşi încep a se gâlcevi, şi de multe ori îşi dau şi palme, iar după ce se duc fiecare la casa sa, nu mănâncă până nu însemnează locul unde este să facă cuşca. Căci patru zile sunt de la ziua aceea, până la ziua praznicului colibelor, apoi într-aceaste patru zile, rabinii, Fariseii, şi Dascălii lor, şi ceilalţi jidovi, îşi împlinesc deplin curviile, şi fărădelegile lor. Căci zic rabinii că Dumnezeu nu scrie în catastiful lui păcatele ce se fac în aceste patru zile. Acestea sunt acele prea frumoase obiceiuri ale jidovilor. Cum au zis Dumnezeu mai înainte, prin glasul Prorocului Iezechiel Cap. 20 Stih 25. "şi eu am dat lor porunci nu bune, şi dreptăţii întru care nu vor trăi (la viaţa veşnică), şi voi pângări pe ei întru obiceiurile lor", cum am tâlcuit stihul acesta şi mai sus, la Cap.  al doilea. Că de ar vrea omul ca să scrie cu de-amăruntul toate obiceiurile lor cele spurcate, multă vreme şi multă hârtie şi cerneală ar trebui.

Să mă credeţi iubitorilor pravoslavnici, că mai multe lacrimi decât cerneală este în scrisoarea aceasta, că aducându-mi aminte de neamul meu, de părinţii mei cei trupeşti, de moşii, de strămoşii, de fraţi, şi de feciori, că sunt sălăşluiţi în iad, şi mai vârtos eu însumi mă cutremur, întru toate mădularele mele. Daniil Cap. 4 Stih 30. Aducându-mi aminte, că până la vârsta de treizeci şi opt de ani am fost întru această pângărită rătăcire, şi inima mea au fost acoperită cu acoperământul lui Moise: Cartea 3 Stih 15. Şi am învăţat pe dânşii împotriva legii lui Hristos: pentru care oare sunt vrednic acum şi a mă numi creştin? Exod Cap. 34 Stih 33. Dară nu mă deznădăjduiesc, că mare este mila lui Dumnezeu. Corinteni Cap. 5 Stih 9. Doară se va împlini şi la mine nevrednicul cuvântul Prorocului ce zice: "curând te vei zidi de unde te-ai surpat". Isaia Cap. 49 Stih 17. Căci mai înainte am învăţat pe neamul jidovesc împotriva credinţei celei sfinte şi luminate a lui Hristos Mântuitorul. Iar acuma prin mare milostivirea lui, pe mulţi i-am adus către credinţa cea adevărată, şi de-a pururea mă silesc, şi mă voi sili, până la răsuflarea mea cea mai de pe urmă, a întoarce pe jidovi către Hristos: nu cu sila, că n-am nici o putere, nici prin alt vreun meşteşug, ci numai cu ajutorul Mântuitorului meu Iisus Hristos, şi cu puţină învăţătură, ce mi-au dăruit-o, cu a cărui ajutor am învăţat.

Iată până aici am dat răspuns la patru întrebări, şi de aici înainte voi da răspuns şi la celelalte întrebări.

Şi se vor astupa gurile celor ce grăiesc nedreptate. Amin. Psalm 62. Stih 10.

ÎNTREBAREA A CINCEA

Moise porunceşte la cartea a treia a lui ce se numeşte Preoţia  Cap. 19 Stih 27: "Bărbile voastre să nu radeţi, nici zulufii". La fel şi la a patra carte a lui ce se numeşte Numerii, Cap. 15 Stih 38. porunceşte Moise ca să faceţi sângeafuri pe patru margini ale hainelor voastre şi să puneţi împletitură vânătă. A doua Lege Cap. 22 Stih 12. Acuma ne întreabă jidovii şi zic: dacă Hristos al vostru au venit ca să împlinească legea lui Moise, pentru ce voi creştinii nu împliniţi poruncile acestea, ci vă radeţi bărbile, nici nu purtaţi haine cu sângeafuri?

RĂSPUNS

Scopul lui Moise cu poruncile acestea, au fost ca să se cunoască despărţirea între jidovi, şi între închinătorii de idoli, Preoţi Cap. 19 Stih 19. Cum şi la alt loc porunceşte Moise, ca să nu poarte jidovii haine ţesute din lână amestecată cu in. în a doua Lege Cap. 22 Stih 11. Căci păgânii aşa purtau pe atunci, şi au vrut Moise ca jidovii să se deosebească de dânşii, şi cu portul, şi cu obiceiurile. Iar de când au venit Hristos Mântuitorul, au căzut idolii, nici închinători de idoli nu se prea află. Pentru aceea nu trebuie să lăsăm bărbile, sau să purtăm hainele acestea cu patru aripi, care de voi se numesc arva camfons.

Şi mai vârtos zice Isaia Cap. 61 Stih 9. pentru noi creştinii: "Şi se va cunoaşte întru neamuri sămânţa lor, oricine va vedea pe ei, va cunoaşte că sămânţa blagoslovită de Dumnezeu este". Şi cu adevărat pravoslavnicii se cunosc în toată lumea, că avem semnul lui Hristos peste noi, adică: semnul cinstitei Cruci, precum tot Isaia zice: Cap. 58 Stih 13. "Şi va fi Domnul în nume, şi în semn veşnic, şi nu va lipsi". Aşa nici jidovii nu este trebuinţă ca să mai poarte bărbile, şi perciunii: că au şi ei semnul care le-au dat Moise, şi oricine vede pe dânşii cunoaşte că sămânţa urâtă de Dumnezeu este, cum au zis Moise la a doua Lege Cap. 28 Stih 46. "Şi va fi blestemele acestea întru tine spre semn, şi spre minune, şi în seminţia ta până în veci". Şi cu adevărat de mirat este, că nu vezi un jidov curat, cum zice Isaia Cap. 64 Stih 5. Toţi ca necuraţii ne-am făcut, cum am pomenit mai sus, la capitolul cel dintâi, la a doua Lege Cap. 28 Stih 27 şi 35. Unii dintr-ânşii au chelbe în cap, alţii sunt râioşi la şăzut, alţii sunt leproşi la pulpe, şi la genunchi, unii sunt pestriţi peste tot trupul, şi mai vârtos pe obraze, ca să vadă şi să cunoască toţi creştinii că jidovii sunt sămânţa cea blestemată, iar peste toate blestemele acestea, mai au unul de obşte, că sunt toţi fluturatici, să fie jidovul îmbrăcat cu orice fel de straie, nemţeşte, sau turceşte, sau în orice chip, trebuie să se cunoască că este jidov, mai vârtos din putoarea ce au. Arătat am făcut că în zadar poartă jidovii bărbile, că şi fără de barbă se cunosc că sunt sămânţa cea blestemată. Cum zice Isaia Cap. 3 Stih 9. “Ruşinea feţii lor au mărturisit, şi păcatul lor ca al Sodomului le-au vestit". Căci s-au împlinit asupra lor blestemul lui Moise că sunt toţi galbeni la feţele lor, a doua Lege, Cap. 28 Stih 22. Bine fac unii împăraţi, că iau de la dânşii bir, pentru barbă, şi pentru perciuni. Cum şi la Marea Rusie, şi la multe ţări plătesc dajdie la stăpânitorul locului, pentru perciuni, şi pentru bărbi, şi pentru lumânările ce aprind vineri seara spre sâmbătă, şi pentru alte multe obiceiuri ale lor. La fel pentru haina cea cu patru aripi zice Moise ca să vopsească aripile acelea vânăt. Scrie la Talmud (la hailic) că în Marea Neagră ar fi un fel de peşte, ce se numeşte haluzon, şi sângele peştelui acestuia este vânăt, şi cu sângele acela ar fi vopsit împletitura aceea . Iar la Talmud la aşezarea (sănadrin), scrie că de când au ars romanii biserica Ierusalimului, de atunci nu se mai află peştele acela haluzon nicăieri . Arătat este că de la răstignirea lui Hristos, nu mai voieşte Dumnezeu, să poarte cineva nodurile acestea, sau haina aceea cu patru aripi . Hahamii lor poartă până în ziua de astăzi nodurile ce se numesc de dânşii (tăfilin) şi hainele acestea ce se numesc de dânşii (arba canfons). Adevărat au grăit Mântuitorul Hristos pentru dânşii: Matei Cap. 23.Stih 5. "Toate faptele lor le fac ca să se arate oamenilor, că lărgesc advarile, adică nodurile acelea, şi îşi lărgesc marginile hainelor lor spre mândrie şi fală deşartă.

ÎNTREBAREA A ŞASEA

Moise porunceşte, ca să nu mâncăm nici peşte care n-are solzi, nici carne de porc, nici de iepure, şi altele. Preoţia Cap. 11 Stih 6. Pentru ce mâncaţi voi creştinii tot felul de cărnuri, şi de porc, şi de iepure, şi de alte dobitoace, şi de peşte fără solzi că Hristos al vostru, n-au venit să strice legea.

Vă dă voie Iisus Hristos la toate acestea sau voi nu ascultaţi de poruncile sale şi nu vă pasă de ele?

RĂSPUNS

Aceste feluri de cărnuri, de au oprit Moise atunci pe jidovi a nu mânca, au fost pentru depărtarea, de închinăciunea idolească, că neamul jidovesc, s-au fost deprins la Egipt ca să mănânce jertfe idoleşti, cum au şi plâns ei, când erau în pustie zicând: “Ne-am adus aminte de peştele ce am mâncat la Egipt în dar". Numeri Cap. 11 Stih 7. Şi cine le-au dat lor acolo în dar ceva? Încă mai vârtos ei au lucrat egiptenilor, iar egiptenii aduceau jertfe la idolii lor, peşte de cel care solzi nu are şi silea pe jidovi ca să mănânce din jertfele lor. Precum şi Antioh au silit pe cei şapte Maccavei, Cap. 6 Stih 18, să mănânce carne de porc, jertfa idolească. Şi după ce au scos pre jidovi Moise din Egipt, ca să-i ducă la pământul făgăduinţei, unde au locuit şapte fel de idolatri: Amorei, Heteni, Ferezei, Geveseni, Eivei, Evusei şi Bananei, cei care erau acolo unii jertfeau porcii la idolii lor, a doua Lege Cap. 60 Stih  l. Cum zice şi Isaia pentru voi jidovii, care mai pe urmă s-au închinat la idoli Cap. 66 Stih 17. "Cei ce mâncaţi carne de porc, jertfa idolească." La fel alţii dintr-acestea şapte limbi, au adus jertfă la idolii săi, iepuri, alţii peşte de cel fără de solzi şi de alte multe au jertfit ei, Moise au văzut, că neamul jidovesc este lacom cu pântecele, după cum plângea în pustie, Exod Cap. 6 Stih 13. zicând: “Bine au fost nouă când am stat lângă căldările cele cu carne", şi pentru aceea au oprit lor Moise, ca nicidecum să nu mănânce, din felurile acestea care se aduceau jertfă idolilor. Măcar şi dacă s-au jertfit la idoli, porcul, sau iepurele, că de felul lui se jertfeşte. Pentru aceea zice Moise să nu mâncaţi, că de ar fi oprit Moise jidovilor numai din cele ce jertfea, iar din celelalte care nu se jertfea ar fi slobozit, lesne ar fi căzut jidovii la închinarea idolilor, şi pentru aceia au depărtat Moise pe dânşii, că tot omul când îşi face lui casă, face şi un gard împrejurul casei, ca nu viind dobitoacele să se reazime de peretele casei, şi să strice. Aşa şi Moise, ca un gard au făcut de au oprit, ca nicidecum să nu mănânce, din felul acesta, din care se aducea jertfă la idoli. Şi cu toate acestea, neamul jidovesc, mai pe urmă s-au închinat la idoli, măcar că au oprit Moise, cu atâta tărie. Şi de voieşti mărturii, cum că Moise pentru jertfă idolească, opreşte jidovilor mâncările acestea: poţi de aici să cunoşti, Exod Cap. 16 Stih 3. Căci ei au plâns, şi au cârtit asupra lui Moise, şi pentru ceapă, şi pentru alte legume, şi pentru pâinea ce au mâncat ei în pământul Egiptului, şi Moise nu opreşte lor pâinea, sau legumele, că de aceasta nu s-au jertfit idolilor, ci numai cărnurile le opreşte Moise.

Arătat este că pentru jertfa idolească au fost oprit jidovilor cărnurile de acest fel.

Iar acuma de când au venit pe pământ Hristos Mântuitorul, nu se mai află idoli, nici închinători de idoli, în porţile creştineşti, că nu pot idolii să rabde, înfricoşatul semnul cinstitei cruci. Şi pentru aceea slobod este nouă Creştinilor, să mâncăm cărnurile acestea, mai vârtos că la Talmud la aşezarea (crisis) scrie pentru ce se numeşte porcul în limba evreiască (hazir) care cuvânt va să zică întoarcere, că atunci când va veni Mesia, atunci se va întoarce porcul şi va fi slobod la jidovi spre mâncare. Acum dară Mesia al nostru cel adevărat Iisus Hristos au venit: de o mie opt sute, şi trei ani, şi suntem slobozi să mâncăm cărnurile acelea, care au fost oprite mai înainte de Moise. Aicea nu mă lasă inima a trece cu vederea, şi a nu scrie cum înşeală rabinii pe bieţii jidovii cei proşti, că nu-i lasă să mănânce morun, nici somn, nici alt fel de peşte care n-are solzi. Şi că este un fel de peşte care se cheamă lacherdă, şi zic că este foarte iute şi mânios, care când se prinde în mreajă, de mânie îşi leapădă solzii, şi aceasta este o minune foarte mare, că am întrebat pe mulţi negustori creştini, care prind acest fel de peşte, şi mi-au spus, că nicidecum nu este aşa, nici un solz măcar nu se găseşte în mreajă, şi mai vârtos că de acest fel de peşte de multe ori prind, cu mâinile, atâta de blând, şi prost este. Ci că rabinii, şi toţi jidovii, au patima lăcomiei pântecelui şi peştele acela este gras, au aflat această mijlocire ca să-l poată mânca. Precum şi cu multe alte minciuni înşeală rabinii pe jidovi.

La fel când se îmbolnăveşte vreun jidov, dau banii hahamului, şi merge hahamul la capiştea lor, şi deschide sicriul legii, întru care sunt cinci cărţi ale lui Moise, scrise pe piele de viţel, şi citeşte hahamul de 12 ori Psalmul 19. Auzi-te Domnul. Şi atunci pune alt nume la bolnav, după sfinţii din legea veche, şi citesc o rugăciune şi zic: "Doamne Dumnezeul lui Abraham, Isac, Iacob, de ai hotărât ca să moară Leibu, sau Zanviil, sau cum 1-ar fi chemat, să moară. Dară bolnavul acesta, nu se mai cheamă cu acel nume, ci Moise, sau cu alt nume cu care i-ar fi numit", aşa înşeală rabinii pe Dumnezeu, şi pe ticăloşii jidovii cei proşti, şi de se scoală acel bolnav, ei zic: că rugăciunea hahamului au ajutat, iar de moare jidovul acela, zic hahamii, că n-au avut mai multe zile, şi pentru aceea au murit. Şi aduc mărturii de la Talmud unde povesteşte, că odată au poruncit Dumnezeu, la îngerul cel ce este rânduit peste sufletele oamenilor, (că ei nu cred că arhanghelul Mihail ia sufletele oamenilor, ci alt înger nemilostiv, şi adevărat, că de la dânşii ia sufletele îngerul cel nemilostiv, satana), şi scrie că l-au trimis Dumnezeu pe acel înger nemilostiv ca să aducă un suflet, de la muierea ce se cheamă cu numele Mariam, şi n-au înţeles îngerul bine, şi s-au dus de au luat sufletul de la altă muiere cu numele Miriam. Şi au zis Dumnezeu către înger, eu n-am poruncit, ca să omori pe aceasta, ci pe (cutare) Mariam am zis ţie. Atunci au zis îngerul, voi duce dară înapoi, şi voi aduce pe cealaltă, şi au zis Dumnezeu: lasă acum, şi altele. Cu acel Talmud se îndreptează, urâţii de Dumnezeu rabini, dar când i se sfârşesc omului zilele, nici Dumnezeu nu mai poate dărui.

Aceasta este cea prea deşartă credinţă a jidovilor, şi încă multe mai sunt rătăcirile lor, cu care se înşeală, dar n-am vrut să-mi petrec vremea cu dânsele, mai vârtos se cade a cruţa cititorul, de acum să auzim şi cealaltă întrebare.

ÎNTREBAREA A ŞAPTEA

Moise porunceşte la a doua Lege Cap. 52 Stih 10, ca să nu are boul cu asinul împreună, pentru ce la voi creştinii, mulţi înjugă boi, împreună cu cai şi strică porunca lui Moise, căci Hristos al vostru nu vrea să strice măcar o iotă din lege.

RĂSPUNS

De multe ori ţi-am spus ţie Hahamule, că David zice: Psalm 61 Stih 11. "O dată au grăit Dumnezeu, două acestea am auzit". Adică: fireşte se grăieşte Sfânta Scriptură, iar duhovniceşte se înţelege. Aşa şi Moise cu închipuirea au grăit: boul este dobitoc curat, închipuieşte pe creştin, că noi creştinii suntem curaţi, iar asinul este dobitoc necurat, şi însemnează pe jidovi că sunt necuraţi. Cum zice şi Isaia Cap. 64 Stih 5. Toţi, noi ca nişte necuraţi ne-am făcut. Cum şi Ieremia mai lămurit zice la Cap. 5 Stih 8. pentru voi jidovii: "cai nebuni spre partea femeiască." Şi Moise opreşte pe creştin să nu cumva să aibă amestecare cu asinii, cu jidovii, pentru că voi jidovii sunteţi adunarea satanii. Apocalipsis: Cap. 2 Stih 9. Cum şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos zice către voi: Ioan Cap. 8 Stih 44. "Voi de la tatăl vostru de la satana sunteţi, şi lucrurile lui faceţi, el era ucigaşul de oameni din început, aşa sunteţi şi voi pângăriţi din început, în sângele omenesc: care îl vărsaţi până în ziua de astăzi". Cum zice Dumnezeu prin Isaia Cap. 30 Stih 15. "Mâinile voastre pline sunt de sângiuiri", nu zice de sânge: ci de sângiuiri multe, că au văzut Prorocul, cel cu Duh mare Isaia, că jidovii vor fi ucigaşi de oameni, până în sfârşitul lumii. Şi pentru aceea îi numeşte pe dânşii sfântul Ioan adunarea satanii zicând: Apocalipsis Cap 3 Stih 9. Iată dau din adunarea satanii, cei ce zic a fi, jidovi, ci nu sunt şi bârfesc. Şi Dumnezeu zice către Ieremia de trei ori: Cap. 60 Stih 15. "Şi tu nu te ruga pentru norodul acesta, că nu te voi asculta", Cap. 1 Stih 14. Şi cu adevărat până în sfârşitul lumii nu se va mântui neamul acesta, din care s-au tras Iuda vânzătorul. Cum plânge Ieremia pentru dânşii zicând: Cap. 8 Stih 20. "Trecut-au vara, trecut-au şi secera, şi noi nu ne-am mântuit". Căci toate zilele de la Hristos până la sfârşitul lumii, se numeşte vară. Cum am arătat de câteva ori, de la Prorocul Malahie Cap. 3 Stih 16, care zice: "Şi celor ce se tem de numele meu, va răsări lor soarele dreptăţii, adică Hristos",

Şi aceasta zice Ieremia pentru dânşii, trecut-au vara, adică: au trecut toată vremea Mântuirii, de la naşterea lui Hristos, până la sfârşitul lumii. Căci mai înainte de venirea lui Hristos: iarnă s-au numit cum am pomenit mai sus de la Solomon zicând: la Cântări Cap. 2 Stih 11. Iarna au trecut, adică: umbra legii, ce este asemenea iernii, şi florile s-au ivit, în pământul nostru, Hristos cu Apostolii, şi glas de porumbiţă adică: Duhul Sfânt, în chip de porumbiţă s-au auzit în pământul nostru peste Iordan zicând: “Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit" Matei Cap. 3 Stih 16. Cum zice David: "Glasul Domnului peste ape multe". Psalm 28  Stih 3. Cum şi fiul său Solomon zice: la Cântări Cap. 8 Stih 60. "Apă multă nu va putea stinge dragostea". Zice şi Ieremia: Cap. 10 Stih 16, " Cel ce locuieşte peste ape multe" Arătat este că legea cea veche s-au numit iarnă. Cum şi Hristos zice către ucenicii săi: “Rugaţi-vă ca să nu vă apuce sfârşitul vieţii voastre nici iarna, nici sâmbăta". Matei Cap. 24 Stih 20. Şi vara aceasta au trecut, zice Prorocul, jidovii nu s-au pocăit, şi secera au trecut, adică: venirea Domnului nostru Iisus Hristos: când vor secera oamenii ce au semănat vara, de la răstignirea lui Hristos, până la a doua venire: au vreme oamenii să semene pocăinţă faptele cele bune. Cum zice David: la Psalm 125 Stih 6. "Cei ce seamănă cu lacrimi (adică: cu pocăinţă), cu bucurie vor secera, vor lua plată bună pentru ostenelile lor, la împărăţia cerurilor". Iar voi jidovii nicidecum nu vă veţi mântui. Şi pentru aceea zice Prorocul la alt loc: "Şi voi îmbăta pe ei ca să ameţească, şi să doarmă somn veşnic, şi nu se vor scula" zice Domnul. Ieremia Cap. 51 Stih 39. Arătat zice Prorocul că voi jidovii nicidecum nu aveţi nădejde de mântuire. Căci mai necredincioşi sunteţi şi decât diavolul, că diavolul au mărturisit că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, că au zis: "Eu trei am aruncat în cuptor şi acum văd patru, şi chipul celui de al patrulea: este asemenea Fiului lui Dumnezeu", Daniil Cap. 3 Stih 25. Şi voi jidovii nu vă ruşinaţi hulind. Samariteanca muiere fiind, au mărturisit că Iisus este Mesia cel adevărat, că zice: "Doar acesta este Mesia" Ioan Cap. 4 Stih 29. Şi voi jidovii huliţi. Pentru aceea se cade ca tot creştinul să urască pe neamul acesta de la inimă, întru adevăr zic că eu însumi sunt vrăjmaşul trupului meu, aducându-mi aminte că este plămădit din sămânţa cea rea. De care pomeneşte Isaia zicând: Cap. 1 Stih 4. Sămânţă rea, fiii fărădelegii, părăsit-au pe Domnul, (pe Tatăl): şi au mâniat pe cel sfânt al lui Israel, pe Iisus Hristos, care sfântul lui Israel se numeşte, l-au mâniat jidovii.

Cum plânge Ieremia zicând: Cap. 2 Stih 1. "Şi nu şi-au adus aminte de aşternutul picioarelor lui în ziua mâniei". Zice şi Isaia Cap. 13 Stih 9. "Ziua Domnului vine cu mâine", şi iarăşi adică: precum zice şi Naum Cap. 1 Stih 6. "Cine va sta înaintea mâniei urgiei Domnului, care mânie va arde ca focul."

Şi de voieşti mărturie, cum că Hristos Sfântul lui Israel se numeşte. Ascultă ce zice Isaia pentru înălţarea Domnului, Cap. 5 Stih 16. ,,Şi s-au înălţat Domnul Savaot întru judecată, şi Dumnezeul cel sfânt întru dreptate", şi iarăşi: "Că legea Domnului Savaot, au părăsit pe ei. Şi cuvântul Sfântului Israel au mâniat." Isaia Cap. 10 Stih 21. Şi iarăşi. “În ziua aceea vor nădăjdui spre Dumnezeul cel sfânt al lui Israel". Isaia Cap. 30 Stih 15. Şi iarăşi: "aşa zice Domnul cel sfânt al lui Israel". Isaia Cap. 25 Stih 6. Şi iarăşi: "Limba care nu ştie pe tine te va chema, şi neam care nu te-au cunoscut, către tine va alerga, pentru Domnul Dumnezeul tău, şi pentru cel sfânt al lui Israel". Zice şi David: Psalm 25 Stih 46. "Şi au ispitit pe Dumnezeu, şi pe cel sfânt al lui Israel l-au întărâtat". Iar prin multe mărturii am arătat, că nu se cade creştinului pravoslavnic, să aibă amestecare cu jidovii, că ce împreunare are lumina cu întunericul.

Iată cu ajutorul lui Hristos, am dat răspuns pentru întrebările cele şapte, în Hristos Iisus, Domnul nostru căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună cu Părintele său cel fără de început, şi cu prea Sfântul şi bunul, şi de viaţă făcătorul lui Duh, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor, Amin.

Mulţumesc prea veşnicului, şi prea puternicului Hristos Dumnezeu, carele din bunăvoinţa sa, m-au învrednicit după început, de am ajuns sfârşitul acestei cărticele foarte folositoare. Şi nădăjduit sunt, că oricine în cartea aceasta va citi pe mine nevrednicul la rugăciunile sale mă va pomeni. Măcar că degetele mele în pământ vor putrezi, însă nădăjduiesc, că prin rugăciunile cititorului, iertare voi dobândi pentru păcatele mele cele multe, şi odihna cea veşnică să învrednicească sufletul meu a dobândi, împreună cu toţi cei ce au plăcut lui Dumnezeu. Amin.

Măcar că în capul cărţii scris este pentru mine, Psalm 39 Stih 11, încă mă îndeamnă inima, ca să scriu şi aici, numele meu, prin stihuri poetice.

Nu este cu putinţă cineva să se mântuiască,
Evreu fiind sau altă credinţă ereticească.
O, Doamne, cine se va mântui,
Fără numai creştinul pravoslavnic de se va pocăi.
Inimile, sufletele noastre să ne smerim foarte,
Totdeauna să ne aducem aminte de moarte. 

Mă rog Doamne ca iertare de păcate să mi se dăruiască,
Orbirea şi rătăcirea cea de mai înainte să nu se mai pomenească.
Nu sunt încă cu totul acum negreşit,
A câştiga îndreptare desăvârşit.
Ci Hristos Fiul lui Dumnezeu m-au primit,
După ce rătăcirea cea jidoveasca am părăsit. Amin.
Sfârşit şi lui Dumnezeu slavă, Laudă,

Dimitrie Antonovici Prubariu

Fraţilor creştini

Acum după ce cunoaşteţi din gura lui Neofit — fostul popă jidovesc cine sunt ovreii, cred că este neapărat nevoie să vă completez cunoştinţele voastre şi cu alte lucruri inventate de jidani pentru a distruge legea creştinească şi popoarele creştine:

În primul rând trebuie să ştie fiecare român că sectele religioase oricum s-ar numi, sunt de provenienţă iudaică şi au fost create, încurajate şi sprijinite de jidovi, cu scopul de a slăbi credinţa strămoşească, legea noastră care, numai mulţumită ei, am putut să ne păstrăm neamul nostru aproape 2000 de ani, cu toată vitregia vremurilor şi năvălirilor vijelioase a tot felul de barbari. De altfel, sfinţii Părinţi ai bisericii creştine, cunoscând pe jidovi în faptele lor, au avut grijă să ne ferească de ei, lăsând, în Sinodul al 6-lea, prin canonul 11, dogma aceasta:

"Nu este îngăduit nici unui creştin să lege prieteşug cu jidovii, nici să găzduiască în casa lor, nici să ospăteze la masa lor, nici doctorii să cheme, nici doctoriile lor să primească; iar la băi cu ei nicidecum să nu se scalde. Cel ce va face una ca aceasta, de este cleric se va caterisi, iar de este mirean se va afurisi."

Această dogmă câţi din preoţii noştri o cunosc şi câţi din mireni au auzit-o vreodată? Pot răspunde: aproape nici unul! Fiecare îşi închipuie că dacă este creştin, trebuie să rabzi şi să îmbrăţişezi toate bestiile cu chip de om şi să înduri situaţia oricare ţi s-ar crea, ca nu cumva să mânii pe Dumnezeu! Când orice creştin ştie, că atunci când Mântuitorul a văzut că jidanii transformaseră în bâlci intrarea în templu, a pus mâna pe bici şi răsturnându-le tarabele şi lovindu-i i-a luat la goană strigându-le: "Fugiţi blestemaţilor! Scris este, casa tatălui meu casă de rugăciuni este, iar voi aţi făcut-o peştera tâlhăriilor voastre!" Şi noi, în ţara noastră, huliţi, furaţi şi aduşi ca nişte dobitoace necuvântătoare! Se poate o mai mare ruşine şi ocară ca aceasta?

O altă operă a satanicilor jidovi este înfiinţarea Francmasoneriei sau mai pe scurt Masoneria. "Şi aceasta este tot o sectă, dar o sectă de lux, nu pentru "prostime"! În Masonerie nu intră decât oamenii cu trecere, boierii cum i-am putea numi pe boieriţi, tot unul şi unul, oameni cu autoritate.

Ajutaţi de jidovi cu bani din plin şi sprijiniţi de presa lor, masonii sunt atât de periculoşi pentru neamul din care fac parte, încât nici ciuma, nici holera, nici oricare altă urgie dumnezeiască, nu este atât de grozavă şi de primejdioasă ca această secta care lucrează din umbră, din întuneric, de cele mai multe ori fără să-i bănuieşti. Ei sunt cozile de topor ale neamului ce-1 reprezintă, slugile plătite de jidovi, uneltele oarbe ale lor. Dumnezeul lor este satana şi banul şi sunt duşmani de moarte ai creştinismului. Fără sprijinul Francmasoneriei jidanii încă nu ar fi reuşit să pună stăpânire pe bogăţiile întregii noastre ţări, şi românul la el acasă, în ţara lui n-ar fi ajuns străin şi slugă. Pentru ca marele public să cunoască alături de sufletul jidovesc atât de bine zugrăvit de Neofit şi sufletul masonilor, vă reproduc câteva crâmpeie din "Imnul lui Satan", compus de ilustrul francmason în gradul 33, G. 1 Carduci, 1835-1907, poet italian şi care era socotit ca un "mare educator ai generaţiilor tinere":

"Spre tine, Prinţ uriaş al fiinţei, al materiei şi al spiritului, spre tine gândire şi ţel"... "se'nalţă versul meu îndrăzneţ; şi te chem, o Satan, rege al ospăţului! Fugiţi de la mine cădelniţe, popi şi rugi mormăite"!... "Uitaţi-vă cum roade rugina sabia mistică a lui Mihail, şi priviţi-vă Arhanghelul jumulit cum se rostogoleşte în gol..." "Tu, o, Satan eşti acela care răsufli prin viersul meu, când el iese din pieptul meu dispreţuitor al Dumnezeului vlădicilor..." "Ce ne pasă nouă de neputincioasa mânie a nazariteanului Isus, cu cinele lui scârboase..." "Satan a învins pe Dumnezeu! Frumos şi înfricoşător el se dezlănţuie, ocoleşte pământul..." "Iată-l, o, popoare, iată pe Satan cel mare..." "Te salut o, Satan, o, putere răzbunătoare a raţiunii! Înalţă-se spre tine, sfinte, prinosurile şi rugăciunile noastre..."

După cum se vede, pentru francmasoni creştinismul este numai o mască, spre a nu putea fi daţi în vileag şi ocoliţi.

Alţi masoni celebri ca Lafargue zice: "Război lui Dumnezeu, ură lui Dumnezeu!"; M. Aulard, profesor la Sorbona zice şi el: "Distrugerea Bisericii creştine este indispensabilă", etc. etc.

În anul 1931, în şcoli, în ateliere, cinematografe, tramvaie, etc. masonii au răspândit mii şi zeci de mii de cărticele în care între altele scriau: "Furaţi lucrurile sfinte, prigoniţi Bisericile; crucile furate din Biserici sunt foarte bune ca mâner la lanţul din privată..." etc.

Care este doctrina "Cultului Satanei" sau "Cultul lui Lucifer" cum se mai numeşte şi căruia sunt închinate liturghiile negre, este foarte uşor de înţeles:

Ceea ce opreşte Dumnezeu, este plăcut lui Satana; ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, displace Satanei. Adică: zice Dumnezeu să nu ucizi, Satana zice să ucizi; zice Dumnezeu să nu furi, Satana zice: furaţi, înşelaţi, curviţi etc... Aceştia sunt francmasonii! Aceştia sunt creştinii noştri "luminaţi" care duc dintr-o amăgire în alta pe bieţii noştri români, vorbesc de credinţa strămoşească, de eroii de la Mărăşti şi Mărăşeşti, de nevoile neamului nostru; însă imediat ce au ieşit la largul lor, dau iureş în avuţia publică, pradă ca în codru ce bruma se mai agoniseşte din sudoarea albinelor creştine, românul cu picioarele goale, încrezător până la prostie şi răbdător ca un bivol la jug! De n-ar fi fost francmasonii, aceste slugi plătite jidoveşti, cum ar fi fost posibil, ca ovreii, aceste lepădături sociale, într-un interval de timp nici 20 ani, abia de la război încoace, să ajungă adevăraţii stăpâni ai tuturor avuţiilor ţării noastre? Dar masonii, vârâţi prin toate consiliile de administraţie ale întreprinderilor jidoveşti, au fost şi sunt aceia care înlesnesc loviturile în stil mare, afacerile de miliarde, din care să se îndestuleze jidovii - patronii — şi nobilele lor slugi — fraţii masoni!

Citind în Porunca Vremii datele statistice, culese cu multă trudă şi pricepere de neobositul economist Dr. Ilie Rădulescu, rămâi năucit văzând unde merge munca creştinului nostru: 13.500.000 români, albinele producătoare, abia se aleg după munca lor cu 26.770.000.000 lei anual, adecă 5150 lei de cap de om. 1.650.000 ovrei, trântori speculanţi, câştigă anual 80 miliarde 175 milioane de cap de jidov.

Ceea ce înseamnă că un jidov care nici nu ară, nici nu seamănă, nici nu face vreo muncă productivă, câştigă de 25 ori mai mult decât poate câştiga un român în ţara lui, pentru care a sângerat în război şi va mai fi chemat - Doamne fereşte! - şi altă dată!

Şi când te gândeşti că de 45 ani, glasul Profesorului A. C. Cuza, cheamă pe români la viaţă, la o acţiune de redeşteptare şi revendicare a drepturilor noastre încălcate, fără ca cineva, din "inteligenţele" noastre masonizate sau ramolite să fi căutat să se mişte şi să dea sprijinul unui om care ţipă fără vreun alt interes, decât acela izvorât dintr-o convingere profundă, că un neam, întreg, o ţară întreagă este sortită pierzaniei, dacă nu se iau măsuri de îndreptare.

În ultimul timp, vântul de redeşteptare naţională a prins să adie. Ici şi colo, ideea naţională a început să răsufle, ca dintr-un cazan ţinut sub presiune! Avocaţii, medicii, inginerii etc. au început să murmure şi să revendice "proporţionalitatea etnică", ca o măsură de urgentă. Politicienii sunt în fierbere şi îşi revizuiesc programele lor ca să fie oarecum în tonul vremii! Cu un cuvânt putem spune că Bunul Dumnezeu, Dreptatea, Dreptatea supremă, se va arăta şi pe plaiurile Daciei Traiane, pentru a judeca fărădelegile satanice întronate de iudeo-francmasonerie.

Bucuraţi-vă români, fiţi la înălţimea vremurilor ce se anunţă, căci şi calvarul vostru se va sfârşi.

Iar voi, iubiţilor jidovi, puteţi fi siguri, că în mod foarte civilizat, treptat, treptat, veţi merge în patria voastră ce vi se va rezerva — probabil Madagascarul  - unde prin propriile voastre puteri să trăiţi, aşa cum şi noi avem dreptul să trăim singuri în ţara noastră.

                                                      Dr. MARIN POPESCU

SFÂRŞITUL OMULUI

CULES DIN SFINTELE SCRIPTURI

de Smeritul între monahi ZOSIMA PASCAL din Sfânta Mănăstire Neamţu, la 1905 

 CUVINTE de la Prooroci şi Apostoli

PSALMUL 45, 6-10: „Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile, dat-a Cel Prea înalt glasul Său, clătinatu-s-a pământul. Domnul puterilor cu noi, spijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, minunile pe care le-a pus Domnul pe pământ, stricând războaie până la marginile pământului. Arcul îl va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele le va arde cu foc. Înălţa-Mă-voi întru neamuri, înălţa-Mă-voi pe pământ.”

Tâlcuire

Acestea vor fi când se vor ridica cu război cele şapte puteri şi vor veni la Constantinopol. Pentru aceştia zice psalmul: „Tulburatu-s-au neamurile, plecatu-s-au împărăţiile.” Pentru minunile ce se vor face atunci în Constantinopol, că sub Sfânta Sofia, biserica cea mare, mai este o altă biserică, şi acolo sunt oameni, preoţi şi cetăţeni mulţi, din vremea când a fost luat Constantinopolul de către turci. Aceştia stau adormiţi de atunci; iar în vremea bătăliei neamurilor vor învia toţi. Şi, văzând lumea astfel de minuni, se vor întoarce toate neamurile de la eresurile lor şi se vor uni cu Biserica Răsăritului. Pentru acestea zice psalmul: „Plecatu-s-au împărăţiile, dat-a Cel Prea înalt glasul Său.” Adică, Dumnezeu Şi-a dat glasul Său şi oamenii L-au primit. Că, în vremea când se vor bate, vor auzi toţi glas din cer strigând: „Staţi, staţi, ajunge!”

Aceasta s-a făcut pentru cei neînţelegători, adică, să-şi cunoască rătăcirea lor şi să vină către Biserica Răsăritului.

Şi zice: „Clătinatu-s-a pământul; Domnul puterilor cu noi, sprijinitorul nostru, Dumnezeul lui Iacov.” Adică, nu ne-a lăsat ca să cădem în vreun eres. „Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu pe pământ.” Aici zice pentru toate neamurile pe care le cheamă Dumnezeu, pentru ca să vadă minunile ce au să se facă în vremea aceea, „minunile pe care le-a pus pe pământ, stricând războaiele până la marginile pământului”. După bătălia aceasta, nu se vor mai bate până în vremea celor patru fraţi. „Arcul îl va sfărâma şi va frânge arma şi pavezele le vor arde cu foc.” Şi au să le prefacă în fiare de plug şi seceri; uneltele cele de lemn au să le ardă în şapte ani şi nu vor tăia lemne din dumbravă. Aici zice Proorocul Iezechiel şi pentru cei din China, când vor veni în pământul creştinilor: „Şi îi va pierde Domnul cu trăsnete şi fulgere”, pentru că zice la Apocalipsa: „Vor fi atât de mulţi, ca nisipul mării.”

PSALMUL 71, 7: „Răsări-va în zilele lui dreptatea, şi mulţimea păcii, până ce se va lua luna.”

Tâlcuire

Luarea lunii – se tâlcuieşte drept căderea împărăţiei turceşti cu desăvârşire şi nu se va mai ridica.

Stihul acesta este pentru împăratul cel bun, pe care îl vor pune îngerii. Şi va domni de la mare până la mare şi de la râuri până la marginele lumii. Că împăratul acesta are să boteze toate neamurile cu Sfântul Botez Ortodox.

PSALMUL 74, 2-3: „Când va fi vreme, cu dreptate voi judeca. Topitu-s-a pământul şi toţi cei ce locuiesc pe dânsul.”

PSALMUL 75, 3: „Acolo au zdrobit tăria arcului, arma şi sabia şi războiul.”

Proorocul Isaia: „Şi va judeca între neamuri şi va mustra popor mult şi-şi vor face săbiile lor fiare de plug şi suliţele seceri şi sabia nu o va mai ridica neam, împotriva altui neam, şi nu se va mai învăţa a se bate. Pentru că s-a umplut ţara lor de argint şi de aur şi nu era număr vistieriei lor” (2, 4-7). Deşi am scris în mai multe locuri pentru această pricină le repet numai pentru mai multe mărturii.

Proorocul Isaia zice: „Şi voi pune lor domni tineri şi cei batjocoritori îi vor stăpâni pe ei. Şi în popor se va porni om asupra omului şi asupra vecinului său şi se va scula cu sfadă pruncul asupra celui bătrân şi cel necinstit asupra celui de cinste” (3, 4-5).

Proorocul Isaia (4, 1): „Şi se vor apuca şapte femei de un om, în ziua aceea, zicând: pâinea noastră vom mânca şi cu hainele noastre ne vom îmbrăca, numai numele tău să se cheme peste noi. Ia ocara noastră.”

Proorocul Isaia (13, 2-10): „Ridicaţi semn pe vârful muntelui, strigaţi către ei, faceţi semn cu mâna, ca să intre pe poarta asupritorilor. Eu voi rândui şi îi voi povăţui pe dânşii, uriaşi vor veni să împlinească mânia Mea, bucurându-se şi semeţindu-se. Glas de neamuri, multe pe munţi, asemenea cu neamuri multe, glas de împăraţi şi de neamuri adunate. Domnul Savaot a poruncit neamului înarmat, ca să vină din pământ de departe, de la marginea temeliei cerului, Domnul, şi înarmaţii Lui să strice toată lumea. Plângeţi, că aproape este ziua Domnului şi sfărâmare de la Dumnezeu va veni. Pentru aceea toată mâna va slăbi şi tot sufletul omului se va înspăimânta. Se vor tulbura bătrânii (solii) şi-i vor cuprinde dureri ca pe femeia ce naşte şi se vor plânge unul către altul şi se vor înspăimânta şi-şi vor schimba faţa lor în chipul focului.

Că iată, ziua Domnului vine, nevindecată de mânie şi de iuţime, ca să facă lumea pustie şi să piardă păcătoşii dintrînsa. Că stelele cerului şi luceferii şi toată podoaba cerului nu-şi vor da lumina şi se va întuneca soarele, răsărind, iar luna nu-şi va da lumina sa.”

Proorocul Isaia: „Iată Domnul va strica toată lumea şi o va pustii pe ea, va descoperi faţa ei şi va risipi pe cei ce locuiesc într-însa” (24, 1).

Proorocul Isaia: „În ziua aceea aduce-va Dumnezeu sabia cea sfântă şi mare şi tare asupra balaurului, şarpele ce fuge, şi asupra balaurului celui încolăcit şi va ucide balaurul cel din mare” (27, 1).

Proorocul Isaia: „Apropiaţi-vă neamuri, auziţi boieri! Să audă pământul şi cei ce locuiesc pe dânsul, lumea şi poporul cel dintr-însa. Că mânia Domnului este peste toate neamurile, iar urgia Lui peste numărul lor, ca să-i prindă pe ei şi să-i dea la junghiere. Cei răniţi ai lor şi cei morţi se vor lepăda şi se va sui mirosul lor şi se vor uda munţii cu sângele lor. Se vor cutremura toate puterile cerului şi se va învălui cerul ca o hârtie şi toate stelele vor cădea ca frunzele de pe viţă, cum cad frunzele din smochin, îmbătatu-s-a sabia Mea în cer. Se vor preface văile ei în smoală şi pământul ei în pucioasă şi va fi pământul ei arzând ca răşina, noaptea şi ziua, şi nu se va stinge în vreme veşnică; şi se va sui fumul ei în sus, întru neamuri şi vreme multă se va pustii” (34, 1-5, 9-10).

Proorocul Isaia: „Iată, cu mânia Mea voi pustii marea şi voi deşerta râurile şi se vor usca peştii lor, nefiind apă, şi vor muri de sete. Imbrăca-voi cerul cu întuneric şi, ca un sac, voi pune acoperământ lui” (50, 2-3).

Proorocul Ieremia scrie: „De la Dan vom auzi glasul iuţimii cailor lui; de glasul nechezării cailor călărimii lui, s-a clătinat tot pământul; va veni şi va mânca de tot pământul şi plinirea lui, cetatea şi pe cei ce locuiesc în ea. Pentru că, iată, Eu trimit la voi şerpi omorâtori, cărora nu este leac. Şi vă vor muşca pe voi fără vindecare, cu durerea inimii voastre slabe” (8, 16).

Tâlcuire

Aceste stihuri le zice Proorocul pentru Dan, pentru că antihrist se va naşte din seminţia lui Dan; şi când le zice „pentru glasul iuţimii cailor lor”, înseamnă: atunci când va împărăţi el, se va ridica cu război asupra creştinilor. Că zice Domnul: „Iată, Eu trimit la voi şerpi, împotriva cărora nu este leac; şi vă vor muşca pe voi fără de vindecare.” Şerpii sunt slujitorii lui antihrist; şi pe cei care îi vor înşela şi îi vor pecetlui cu pecetea lui, nu vor putea să se mântuiască fără de mare pocăinţă. Pentru aceasta zice: „Şi vă vor muşca pe voi fără de vindecare.”

De la Proorocul Ieremia: „Şi iată, Eu trimit pescari mulţi, zice Domnul, care îi vor pescui pe ei şi după aceea voi trimite mulţi vânători care îi vor vâna pe ei, de pe tot muntele şi de pe tot dealul şi din crăpăturile pietrelor. Că ochii Mei sunt peste toate căile lor şi nedreptăţile lor nu s-au ascuns dinaintea ochilor Mei. Şi voi răsplăti îndoit răutăţile lor şi păcatele lor, cu care au spurcat pământul Meu cu mortăciunile urâciunilor lor şi cu fărădelegile lor, cu care au umplut moştenirea Mea „(16, 1517).

Proorocul Ieremia: „Aşa zice Domnul: «Iată, relele vin de la neam asupra neamului şi învolburare mare iese de la marginea pământului». Şi vor fi răniţi de Domnul în ziua Domnului, de la marginea pământului şi până la marginea pământului, nu se vor îngropa, în gunoi, pe faţa pământului, vor fi” (25, 32-33).

Proorocul Ieremia: „Că urgia Domnului a ieşit mânioasă, ieşit-a urgie, hrănindu-se; peste cei necredincioşi va veni. Nu se va întoarce urgia mâniei Domnului, până ce se va face şi până ce se va aşeza cugetul inimii Lui. În zilele cele de apoi veţi cunoaşte acestea” (30, 19-20).

Proorocul Ieremia: „Iată, popor vine de la miazănoapte, şi neam mare, şi împăraţi mulţi se vor scula de la marginea pământului, care are arc şi sabie; acesta este silnic, şi nu îi va fi milă, glasul lui ca marea va suna, pe cai vor încăleca gătiţi, ca focul spre război, asupra ta, fata Babilonului” (50, 41-42).

Proorocul Iezechiel: „Şi vor scăpa cei ce vor fugi dintre ei, şi vor fi în munţi, ca nişte porumbiţe cercetătoare, şi pe toţi îi voi omărî, pe fiecare întru nedreptătăţile sale. Toate mâinile se vor slăbănogi, şi toate coapsele se vor spurca cu umezeală, şi se vor încinge cu saci, şi îi va acoperi pe ei spaima, şi peste toată faţa ruşine şi peste tot capul pleşuvire. Argintul lor se va lepăda în uliţe şi aurul lor se va trece cu vederea. Aurul lor nu va putea să-i mântuiască pe ei în ziua mâniei Domnului. Sufletele lor nu se vor sătura şi pântecele lor nu se va umple. Căci chin li s-au făcut nedreptăţile lor” (7, 16-19).

Tâlcuire

Aceştia sunt cei care vor fugi de la faţa lui antihrist prin munţi şi prin prăpăstii şi se vor mântui cu multe lacrimi.

Proorocul Iezechiel: Că aceasta zice Domnul Dumnezeu către Tir: „Au, nu de glasul căderii tale, când vor geme răniţii tăi, când se va scoate sabia în mijlocul tău, se vor clătina ostroavele?” Şi se vor pogorî de pe scaunele lor toţi stăpânitorii mării. Şi vor lua mitrele de pe capetele lor şi de îmbrăcămintea lor cea pestriţă se vor dezbrăca; cu spaimă se vor înspăimânta, pe pământ vor zace şi se vor teme de pierzarea lor şi vor suspina asupra ta. Şi vor începe a plânge pentru tine şi îţi vor zice: „Cum ai pierit şi te-ai surpat în mare, cetatea cea lăudată, care ai fost tare tu şi locuitorii tăi?” Şi se vor teme ostroavele de ziua căderii tale şi se vor tulbura ostroavele, în mare, de ieşirea ta. Că acestea zice Domnul Dumnezeu: „Când te voi pune pe tine, cetate pustiită, ca cetăţile cele ce nu se locuiesc şi voi aduce asupra ta adâncul şi te va acoperi apă multă, atunci te voi pogorî cu cei ce se pogoară în groapă, la poporul de odinioară şi te voi pune să locuieşti în adâncurile pământului” (26, 5. 15-20).

Proorocul Iezechil: „Fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând: Fiul omului! întăreşte faţa ta spre Gog şi spre pământul lui Magog, spre biruitorul căpeteniei lui Mesoh şi Tovel şi prooroceşte pentru dânsul şi zi lui: Acestea zice Domnul Dumnezeu: Iată, Eu asupra ta, Gog, şi asupra pământului lui Magog, biruitorul căpeteniei Mesohului şi Tovelului. Te voi aduna pe tine şi toată puterea ta, cai şi călăreţi îmbrăcaţi în platoşe toţi, adunare multă, scuturi şi coifuri şi săbii. Găteşte-te, găteşte-te, pe tine însuţi, tu şi toată adunarea ta cea adunată cu tine, şi vei fi Mie înainte-strajă. Din zile multe se va găti, în anii cei de pe urmă va veni, şi va veni la pământul cel stricat de sabie, adunaţi din neamuri multe, în pământul lui Israil (adică al creştinilor), care s-a pustiit din toate părţile; şi acesta dintru neamuri a ieşit şi vor locui în pace toţi. Şi te vei sui ca ploaia şi vei veni ca norul şi vei acoperi pământul şi vei fi tu şi toţi cei dimprejurul tău şi neamuri multe cu tine. Pentru aceea prooroceşte fiul omului, şi zi lui Gog: acestea zice Domnul: Oare, nu în ziua aceea, când va locui poporul Meu, Israil, în pace (adică creştinii), te vei ridica? Şi vei veni de la locul tău, de la marginea miezului nopţii şi neamuri multe cu tine, adunare mare şi putere multă. Şi te vei sui asupra poporului Meu Israil, ca un nor, să acoperi pământul, în zilele cele de pe urmă. Şi te voi aduce în pământul Meu, ca să cunoască toate neamurile când mă voi sfinţi Eu, întru tine, înaintea lor. Şi va fi ziua aceea, ziua în care va veni Gog asupra pământului lui Israil, zice Domnul Dumnezeu: „Sui-se-va mânia Mea. Şi, în râvna Mea, cu focul mâniei Mele am grăit, că va fi în ziua aceea cutremur mare pe pământul lui Israil.” Şi se vor clătina de faţa Domnului peştii mării şi păsările cerului şi fiarele câmpului şi toate jivinele, cele ce se târăsc pe pământ şi toţi oamenii, cei de pe faţa pământului, şi se vor sparge munţii, şi se vor afunda văile, şi tot zidul de pe pământ se va surpa. Sabia omului va fi asupra fratelui său. Şi-l voi judeca pe el cu moarte şi cu sânge şi cu ploaie înecătoare şi cu pietre de grindină şi foc, şi piatră pucioasă voi ploua peste el şi peste toţi cei ce sunt cu el, şi peste neamuri multe, care sunt cu el. Şi Mă voi slăvi şi Mă voi sfinţi şi Mă voi face cunoscut înaintea a multe neamuri şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul” (38, 1-9, 14-16 şi 18-23).

Proorocul Iezechiel : „Şi tu, fiul omului, prooroceşte asupra lui Gog şi zi: Acestea zice Domnul: «Iată, Eu sunt asupra ta Gog, căpetenia lui Mesoh şi Tovel. Te voi aduna pe tine, şi te voi povăţui pe tine, şi te voi sui pe tine de la marginea miezului nopţii şi te voi aduce pe munţii lui Israil. Şi voi pierde arcul tău din mâna ta cea stângă, şi săgeţile tale din mâna ta cea dreaptă. Te voi surpa peste munţii lui Israil şi vei cădea tu şi toţi cei dimprejurul tău şi neamurile cele ce sunt cu tine, da-se-vor la mulţime de păsări şi la toate zburătoarele şi la toate fiarele câmpului, te-am dat pe tine, să te mănânce. Pe faţa câmpului vei cădea, că Eu am grăit,» zice Domnul Dumnezeu. «Voi trimite foc peste Magog şi vor locui ostroavele în pace şi vor cunoaşte că Eu sunt Domnul. Şi numele Meu Cel Sfânt se va cunoaşte în mijlocul poporului Meu Israil şi nu se va mai spurca numele Meu cel Sfânt şi vor cunoaşte toate neamurile că Eu sunt Domnul Cel Sfânt în Israil.» Iată, vine şi vei cunoaşte că va fi precum zice Domnul: «Aceasta este ziua în care am grăit. Şi vor ieşi cei ce locuiesc în cetăţile lui Israil şi vor arde armele şi pavezele şi suliţele şi arcurile şi săgeţile şi toiegele de mâini şi lăncile şi vor aţâţa cu ele foc timp de şapte ani. Şi nu vor lua lemne din câmp, nici nu vor tăia din dumbravă, ci armele le vor arde cu foc şi vor prăda pe cei ce i-au prădat pe ei şi vor jefui pe cei ce i-au jefuit pe ei,» zice Domnul. «În ziua aceea, da-voi lui Gog loc numit mormânt în Israil, îngropare celor ce au venit la mare şi vor zidi împrejur gura văii. Şi vor îngropa acolo pe Gog şi toată mulţimea lui, şi se va chema atunci îngroparea lui Gog. Şi îi vor îngropa pe ei casa lui Israil, ca să se curăţească pământul în luna a şaptea, şi-i va îngropa pe ei tot poporul pământului şi va fi lor numită ziua în care M-am slăvit.» Aşa zice Domnul: «Şi vor trimite oameni, care vor umbla prin tot pământul şi vor căuta ca să îngroape pe cei rămaşi pe faţa pământului, ca să-l curăţească pe el; după luna a şaptea vor cerca. Şi tot cel ce va umbla pe pământ şi va vedea os de om, va pune semn lângă el, până când îl vor îngropa groparii, în cimitirul lui Gog, că şi numele cetăţii se va chema cimitir; şi se va curaţi pământul.» Şi tu, fiul omului, acestea zice Domnul Dumnezeu: «Grăieşte către toată pasărea zbură-toare şi către toate fiarele câmpului: Adunaţi-vă şi veniţi, adunaţi-vă din toate laturile dimprejur la jertfa Mea cea mare, pe care am jertfit-o vouă în munţii lui Israil, şi veţi mânca carne şi veţi bea sânge. Cărnurile uriaşilor veţi mânca şi sângele domnilor pământului veţi bea, berbeci şi ţapi şi viţei, toţi graşi. Şi veţi mânca grăsime de vă veţi sătura, şi veţi bea sânge de vă veţi îmbăta, din jertfa Mea pe care am înjunghiat-o vouă. Şi vă veţi sătura din masa Mea, de cal şi de călăreţ, de uriaş şi de tot bărbatul războinic,» zice Domnul. «Şi voi da slava Mea întru voi şi vor vedea toate neamurile judecata pe care am făcut-o şi mâna Mea pe care am adus-o peste ei»” (39, 1-21).

Tâlcuire

Acestea toate, câte le zice Proorocul, sunt pentru chinezi. Şi îi va pierde Domnul cu grindină de piatră, precum în vremea lui Isus Navi, când au intrat în pământul făgăduinţei şi se băteau cu cei de alt neam, şi câţi au rămas vii de la bătaie i-a pierdut Domnul cu piatră, aşa va face Domnul şi chinezilor, când vor veni în pământul creştinilor, în vremurile cele mai de pe urmă.

Proorocul Daniil: „Şi, în zilele cele de pe urmă ale împărăţiei lor, când se vor împlini păcatele lor, se va scula un împărat, fără de ruşine la faţă, care va înţelege ghiciturile (vrăjile şi farmecele). Şi puterea lui se va întări, (măcar că nu cu puterea sa), şi minunat va strica şi va spori şi va face şi va pierde pe cei tari şi pe poporul cel sfânt. Şi jugul sarcinii lui va spori, vicleşug va fi în mâna lui şi în inima sa se va mări şi cu vicleşug va strica pe mulţi şi spre pierderea multora va sta, şi, ca pe nişte ouă, în mâini îi va zdrobi pe ei. Şi vedenia cea de seară şi cea de dimineaţă, ce s-a zis, adevărată este şi tu pecetluieşte vedenia, că după multe zile va fi” (8, 23-26).

Tâlcuire

Împăratul despre care zice Proorocul aici are să fie Antihrist.

Proorocul Daniil: „Şi vor intra întru el chitimii cei ce ies, şi se va smeri, şi se va întoarce şi se va mânia pe aşezământul de lege cel sfânt. Şi braţuri şi seminţii dintru el se vor scula şi vor spurca sfinţirea puterniciei, şi vor muta neîncetarea, şi vor da urâciunea celor stinşi. Cei ce fac fărădelegi, aşezământul de lege îl vor aduce în înşelări, iar popoarele, cele ce cunosc pe Dumnezeul lui, se vor întări. Cei pricepuţi ai poporului se vor pricepe la multe şi vor slăbi întru sabie şi întru pară de foc şi întru robie şi întru jaf de zile. Şi, slăbind ei, se vor ajuta cu ajutor mic; şi se vor adăuga la ei mulţi întru înşelări. Şi din cei ce înţeleg vor slăbi a-i lămuri pe ei, şi a-i alege, şi a-i înălbi până la sfârşitul vremii, că încă va fi vreme. Şi va face după voia lui şi împăratul se va înălţa şi se va mări peste tot dumnezeul şi peste Dumnezeul dumnezeilor şi va grăi cu semeţie (mândrie) şi se va îndrepta până unde se va sfârşi mânia (căci spre sfârşire va fi), şi spre toţi dumnezeii părinţilor săi, peste toţi se va mări. Şi pe dumnezeul Maozin în locul său îl va mări şi pe dumnezeul pe care nu l-au cunoscut părinţii lui îl va mări, cu aur şi cu argint şi cu pietre scumpe şi în pofte. Şi va face acestea, ca să întărească tăriile cu dumnezeu străin, pe care îl va cunoaşte şi căruia îi va înmulţi mărirea; şi va supune pe mulţi şi pământ va împărţi în dar” (11, 30-39).

Osea: „Că zile multe vor şedea fiii lui Israil fără de împărat şi fără de căpetenie şi fără de jertfă şi fără de altar, fără de preoţie şi fără de arătători (fără de prooroc). Şi după aceasta se vor întoarce fiii lui Israil şi vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor. Şi se vor minuna întru Domnul şi întru bunătăţile Lui în zilele cele de apoi” (3, 4-5).

Tâlcuire

Şi va trimite Domnul pe Enoh, să spună faptele oamenilor care au fost mai înainte de potop.

Şi pe Ilie, să arate ale celor mai dinainte de Hristos; şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, după Hristos, care vor propovădui la evrei să creadă în Hristos, de aceea zice că vor cunoaşte pe Domnul Dumnezeu.

Osea (4, 1-3): „Ascultaţi cuvântul Domnului, fiii lui Israil, că va să judece Domnul pe cei ce locuiesc pământul, că nu este adevăr, nici milă, nici cunoştinţa lui Dumnezeu pe pământ. Blestem şi minciună, şi ucidere şi furtişag şi preacurvie s-au revărsat pe pământ şi sângiuiri cu sângiuiri se amestecă. Pentru aceasta va plânge pământul, şi se va împuţina cu toţi cei ce locuiesc pe dânsul, cu fiarele pământului, cu cele ce se târăsc pe pământ şi cu păsările cerului şi peştii mării se vor împuţina.”

Proorocul Ioil: „Încetat-au jertfa şi turnarea din casa Domnului. Plângeţi preoţi, care slujiţi Altarului Domnului, că s-au pustiit câmpurile. Să plângă pământul, că s-a stricat grâul, vinul s-a uscat, untdelemnul s-a împuţinat. Uscatu-s-au plugarii; plângeţi moşiile pentru grâu şi pentru orz, că a pierit culesul din ţarină. Via s-a uscat şi smochinii s-au împuţinat, rodiile şi finicul şi mărul şi toţi copacii ţarinei s-au uscat, că au ruşinat bucuria fiii oamenilor, încingeţi-vă şi plângeţi preoţilor. Plângeţi cei ce slujiţi altarului, intraţi, dormiţi în saci cei ce slujiţi lui Dumnezeu, că au încetat din casa Dumnezeului vostru jertfa şi turnarea. Sfinţiţi postul, vestiţi slujba, adunaţi pe bătrâni, pe toţi cei ce locuiesc pământul, în casa Domnului Dumnezeului vostru, şi strigaţi către Domnul întins: Vai mie!!! Vai mie!!! Vai mie!!! Că aproape este ziua Domnului şi ticăloşie din ticăloşie va veni. Că înaintea ochilor voştri au pierit bucatele, din casa Dumnezeului vostru veselia şi bucuria. Sărit-au junicile în ieslele lor, pierit-au vistieriile, surpatu-s-au teascurile, că a secat râul. Ce ne vom aduna nouă? Plâns-au cirezile boilor că n-aveau păşune şi turmele oilor au pierit. Către Tine, Doamne, voi striga, că focul a ars cele frumoase ale pustiului şi para focului a aprins toate lemnele ţarinei. Şi dobitoacele câmpului au căutat spre Tine, că au secat izvoarele apelor şi focul a mâncat cele frumoase ale pustiei” (l, 9-20).

Tâlcuire

Fraţilor creştini, mari şi înfricoşate lucruri au să se lucreze în vremea lui Antihrist, că va porunci prea spurcatul la slujitorii lui ca să facă curvii în faţa lumii, pe drumuri se vor împreuna ca şi câinii, vor cumpăra copii de parte bărbătească şi femeiască spre stricare şi spurcare. Atunci va stăpâni sabia curviei cea cu două ascuţişuri, văpaia cea nestinsă. Sfântul Nil Athonitul, zice că vor face chipul lui Antihrist cioplit din piatră şi din lemn, şi se vor închina chipului ca lui Dumnezeu.

Iar Proorocul, în citatul de mai sus, zice pentru sfârşitul pământului că se vor aprinde dintr-însul toate metalele, pe care le-a făcut Dumnezeu şi vor arde pământul şi toate stihiile (elementele), toate se vor desfiinţa. Atunci va fi vai tuturor oamenilor, dobitoacelor, fiarelor şi tuturor vietăţilor. Cerul şi pământul vor plânge pentru om, stăpânul lor, pentru că a părăsit pe Dumnezeu, Mântuitorul său. Şi vor zice toate: Nevinovate suntem noi înaintea Ta, Dumnezeule.

Proorocul Ioil (2, 6 şi 10-11, 30-31): „De faţa Lui se vor sfărâma popoarele; toată faţa, ca arsura oalei, înaintea feţii Lui se va tulbura pământul şi se va clătina cerul, soarele şi luna se vor întuneca şi stelele vor ascunde lumina lor. Şi Domnul va da glasul Său înaintea feţii puterii Sale, că foarte multă este tabăra Lui, că tari sunt faptele cuvintelor Lui, că mare este ziua Domnului, luminată foarte, şi cine va fi vrednic ei? Şi voi da minuni în cer, sus şi semne pe pământ, jos, sânge şi foc şi abur de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, mai înainte de venirea zilei Domnului, cea mare şi luminată.”

Proorocul Ioil (3, 2 şi 12-15): „Şi voi aduna toate neamurile şi le voi pogorî în valea lui Iosafat, şi Mă voi judeca cu ei acolo, pentru poporul Meu şi pentru moştenirea Mea, Israil. Să se scoale şi să se suie toate neamurile la valea lui Iosafat, că acolo voi şedea ca să judec toate neamurile de primprejur. Trimiteţi seceri, că a sosit secerişul, intraţi şi călcaţi, că e plin jgheabul, se varsă tocitorile, că s-au înmulţit răutăţile lor. Glasuri au răsunat în valea judecăţii, că aproape este ziua Domnului în valea judecăţii. Soarele şi luna se vor întuneca şi stelele îşi vor ascunde lumina lor.”

Proorocul Amos (7, 1-5): „Aşa mi-a arătat mie Domnul Dumnezeu: iată prăsilă de lăcuste, venind de dimi-neaţă, şi iată un gândac; era Gog împăratul. Şi va fi după ce va sfârşi a mânca iarba pămâtului. Am zis: Doamne! Doamne! Fie-Ţi milă. Cine va scula pe Iacov? Că s-a împuţinat. Pară-Ţi rău, Doamne, de aceasta. Nu va fi aceasta, zice Domnul. Aşa mi-a arătat mie Domnul Dumnezeu; iată a chemat judecata cu foc Domnul Dumnezeu şi a mistuit adâncul cel mult şi a mâncat partea Domnului!”

Proorocul Miheia (l, 3-4; 4, 3): „Că iată, Domnul va ieşi din locul Său şi Se va pogorî şi Se va sui peste înălţimile pământului. Şi se vor cutremura munţii sub Dânsul şi văile se vor topi ca ceara de faţa focului şi ca apa ce curge în jos. Şi va judeca între popoare multe, şi va mustra neamuri tari, până departe, şi vor tăia săbiile lor să facă pluguri şi suliţele să facă seceri şi mai mult neam peste neam nu va mai lua sabie, şi nicidecum nu vor mai învăţa a se război.”

Tâlcuire

Aici spune Proorocul că nu se vor mai învăţa a se bate. Că de la împăratul cel bun pe care îl vor pune îngerii în Constantinopol, până la al cincilea împărat după dânsul va urma pace, iar acesta va lăsa împărăţia la patru feciori ai lui care se vor război între dânşii şi astfel se va strica pacea. De aceea zice că se vor strica armele, dar în vremea păcii. Iar începând cu aceşti patru împăraţi, tulburarea şi războaiele nu vor mai înceta până la sfârşit.

Proorocul Naum: „Munţii s-au cutremurat de El şi dealurile s-au clătinat şi s-a îngrozit pământul de faţa Lui, toată lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa. De faţa mâniei Lui cine va putea suferi? Şi cine va sta înaintea iuţimii mâniei Lui? Mânia Lui topeşte stăpâniri, iar pietrele s-au sfărâmat dinaintea Lui” (l, 5-6).

Proorocul Sofonie (l, 2): „Cu sfârşire să se sfârşească de pe faţa pământului, zice Domnul: sfârşească-se omul şi dobitoacele, sfârşească-se păsările cerului şi peştii mării şi vor slăbi necredincioşii şi voi pierde pe cei fără de lege de pe faţa pământului.”

Proorocul Agheu (2, 22-23): „Eu cutremur cerul şi pământul, marea şi uscatul. Şi voi pierde scaunele şi puterea împăraţilor neamurilor, şi voi sfărâma carele şi călăreţii, şi se vor pogorî caii şi călăreţii lor, fiecare cu sabia asupra fratelui său.”

Proorocul Zaharia (14, 12-13): „Usca-se-vor trupurile lor stând pe picioarele lor şi ochii lor se vor scurge din găurile lor şi limba lor se va usca în gura lor. Şi va fi în ziua aceea groaza Domnului mare peste ei, şi se va apuca fiecare de mâna aproapelui său şi se va încleşta mâna lui cu mâna aproapelui său.”

Proorocul Zaharia (11, 9): „Şi am zis: nu vă voi paşte pe voi; cine moare, să moară şi ce lipseşte, să lipsească; şi ceilalţi mănânce fiecare cărnurile aproapelui său.”

Proorocul Miheia (4, 5-6): „Iată, Eu vă trimit vouă pe Ilie Tezviteanu, mai înainte până ce va veni ziua Domnului, cea mare şi luminată. Care va întoarce inima tatălui spre fiu şi inima omului spre vecinul său, ca să nu vin şi să bat pământul de tot.”

Proorocul David (Psalmul 21, 31): „Îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul toate marginile pămân-tului.”

Tâlcuire

Că va trimite Domnul pe Enoh şi pe Ilie şi pe Sfântul Ioan Teologul, mai înainte de a împărăţi Antihrist, cu şapte ani, şi vor propovădui de sfârşitul lumii şi de a doua venire a lui Hristos. Şi atunci vor veni şi se vor întoarce la Domnul toate neamurile; precum şi Domnul a zis în Sfânta Evanghelie: când se va propovădui Evanghelia de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, atunci, să ştiţi că aproape este sfârşitul.

Psalmul 43, 3: „Mâna Ta neamuri a pierdut, şi i-ai sădit pe dânşii, chinuit-ai neamuri şi le-ai gătit pe ele.”

Psalmul 96, 5: „Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului.”

Psalmul 106, 2-3: „Şi din ţări i-a adunat pe dânşii; de la răsărit şi de la apus şi de la miazănoapte şi de la miazăzi.”

Înţelepciunea lui Solomon (5, 18-24): „Lua-va toată arma râvna Lui, şi va într-arma (întări) făptura spre izbânda (împotriva) vrăjmaşilor. Îmbrăca-se-va în ziua dreptăţii, şi îşi va pune Lui coif, judecata cea nefăţarnică. Lua-va pavăză nebiruită, sfinţenia, şi va ascuţi cumplit mânia ca o sabie, şi va da război împreună cu El lumea asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nimeritoare săgeţile fulgerelor şi, ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi, din mânia cea zvârlitoare de pietre pline, se vor arunca grindinile, întărâta-se-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca năpraznic. Sta-va împotriva lor Duhul puterii şi ca un vifor îi va vântura pe ei. Şi fărădelegea va pustii tot pământul, iar răutatea va răsturna scaunele puternicilor.”

Înţelepciunea lui Solomon (14, 22-27): „Apoi, nu a fost destul a rătăci întru cunoştinţa lui Dumnezeu, ci, în mare luptă a neştiinţei vieţuind, pe atâtea rele, pace le numeau. Că, sau pe fiii lor omorând, îi jertfeau, sau taine ascunse, sau nebuneşti, beţii, din obiceiuri străine făceau. Şi nici viaţa, nici nunţile nu le mai păzeau curate; ci unul pe altul viclenind omoară, sau, amăgind, fac întristare. Toate amestecate sunt: sângele şi uciderea, furtişagul şi vicleşugul, stricăciunea şi necredinţa, gâlceava şi jurământul strâmb, şi tulburarea celor bune, neaducerea aminte de facerea de bine, spurcăciunea sufletelor, schimbarea neamului, amestecarea nunţilor, preacurvia şi necurăţia.”

Evanghelistul Matei (10, 21): „Şi va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu; şi se vor scula feciorii asupra părinţilor şi îi vor omorî pe dânşii.”

Tâlcuire

Aici se spune după cum şi la Apocalipsă scrie: „Şi a ieşit un cal roşu (roib) şi celui ce şedea pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, ca să se omoare unul pe altul.” Şi acestea au să fie în vremea împărătesei aceleia care are să scufunde Constantinopolul cu totul în adâncul mării.

Evanghelistul Matei (24, 3): „Şi va trimite Fiul Omului pe îngerii Săi şi vor aduna din toată lumea smintelile şi pe cei care fac fărădelege şi îi vor arunca pe ei în cuptorul cel de foc. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.”

Evanghelistul Matei (24, 3-14): „Şi, şezând El pe muntele Măslinilor, s-au apropiat de Dânsul ucenicii Lui, deosebi, zicând: Spune-ne nouă, când vor fi acestea? Şi care este semnul venirii Tale şi a sfârşitului veacului? Şi, răspunzând, Iisus, a zis lor: Căutaţi să nu vă amăgească cineva pe voi. Căci mulţi vor veni în numele Meu zicând: „Eu sunt Hristos” şi pe mulţi îi vor înşela. Şi veţi auzi de războaie şi veşti de războaie. Căutaţi să nu vă înspăimântaţi. Că se cuvine toate acestea să fie; dar încă nu va fi atunci sfârşitul. Că se va scula neam peste neam, şi împărăţie peste împărăţie, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri. Şi acestea toate vor fi începutul durerilor. Atunci vă vor da pe voi în necazuri, şi vă vor omorî pe voi, şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru numele Meu. Atunci se vor sminti mulţi, şi se vor vinde unul pe altul şi se vor urî unul pe altul. Şi mulţi prooroci mincinoşi se vor scula şi vor înşela pe mulţi. Şi pentru înmulţirea fărădelegii, dragostea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui.”

Evanghelistul Marcu : „Şi la toate neamurile trebuie mai întâi să se propovăduiască Evanghelia” (13, 10).

Tâlcuire

Acestea toate, despre care a zis Domnul, au să se împlinească după luarea Constantinopolului de la turci, că atunci are să trimită împăratul cu sinodul la propovăduirea Evangheliei la toate neamurile cele neluminate cu Sfântul Botez; şi vor face minuni în numele Domnului nostru Iisus Hristos.

Şi după împăratul cel bun, vor sta doi împăraţi răi şi cu totul fără de lege; şi de la aceştia au să se împlinească cuvintele Domnului şi ale Proorocilor: „că au să se omoare unul pe altul, părinţii pe fiii lor şi fiii pe părinţii lor; şi unul pe altul se vor vinde spre moarte şi frate pe frate.”

Zice Domnul: „Cerul şi pământul vor trece, iar cuvintele Mele nu vor trece; şi nici o iotă sau o cirtă nu va trece până nu se vor împlini toate. Luaţi aminte ca să nu se îngreuneze inimile voastre cu saţiul mâncării şi al beţiei şi cu grijile lumii şi, fără de veste, să vină asupra voastră ziua aceea, căci ca un laţ va veni asupra tuturor celor ce locuiesc pe faţa pământului. De aceea privegheaţi, în toată vremea, rugându-vă, ca să vă învredniciţi a scăpa de toate acestea care vor să fie şi a sta înaintea Fiului Omului.”

Sfântul Apostul Pavel scrie către Timotei: „Iar Duhul arătat grăieşte, că în vremurile cele de apoi se vor depărta unii de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile cele drăceşti, ale celor ce în făţărnicie grăiesc minciuni, fiind înfieraţi în cugetul lor” (I Timotei 4, 1-2).

Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 3, 1): „Şi aceasta să ştii că, în zilele cele de apoi, vor veni vremi cumplite. Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, necuraţi. Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu, având chipul bunei credinţe, dar tăgăduind puterea ei; şi de aceştia să te fereşti.”

Sfântul Apostol Petru în a doua epistolă sobornicească (3, 3-13), scrie: „Aceasta mai înainte să ştiţi, că vor veni în zilele cele de apoi batjocoritori, care vor umbla după poftele lor. Şi vor zice: Unde este făgăduinţa venirii Lui? Că de când părinţii au adormit, aşa rămân toate precum au fost de la începutul zidirii. Că ei nu voiesc a şti aceasta, că prin cuvântul lui Dumnezeu cerurile au fost făcute de demult, iar pământul din apă, şi prin apă, s-a aşezat. Prin care lumea cea de atunci, cu apă înecându-se, a pierit. Iar cerurile acestea de acum şi pământul cu acelaşi cuvânt sunt puse sub păstrare, păzindu-se focului la ziua judecăţii şi a pierderii oamenilor celor necredincioşi. Iar aceasta una să nu se tăinuiască de voi, iubiţilor, că o zi înaintea Domnului este ca o mie de ani, şi o mie de ani ca o zi. Nu va întârzia Domnul făgăduinţa Sa, după cum unii întârziere o socotesc, ci rabdă îndelung pentru noi, nevrând ca să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă. Iar ziua Domnului va veni ca un fur, noaptea, în care cerurile cu sunet vor trece, şi stihiile, arzând, se vor strica şi pământul şi lucrurile cele de pe dânsul vor arde. Deci, dacă acestea toate se vor strica, în ce fel trebuie să fiţi voi în sfintele petreceri, cele dimpreună şi în faptele bunei credinţe, aşteptând şi dorind mai degrabă venirea zilei lui Dumnezeu, pentru care cerurile, arzând, se vor strica şi stihiile, aprinzându-se, se vor topi? Că cer nou şi pământ nou în care dreptatea locuieşte după făgăduinţa Lui, aşteptăm.”

Sfântul Ioan Evanghelistul (Apocalipsa 16, 18): „Şi s-au făcut glasuri şi fulgere şi tunete şi cutremur mare s-a făcut, cum n-a mai fost de când sunt oamenii pe pământ, ca acest cutremur (aşa mare).”

Apocalipsa: „Şi a strigat întru tărie, cu glas mare, zicând: a căzut Babilonul cel mare, şi s-a făcut locaş dracilor şi pază la tot duhul necurat, şi pază la toată pasărea necurată şi urâtă. Că din vinul mâniei curviei ei au băut toate neamurile, şi împăraţii pământului cu ea au curvit, şi neguţătorii pământului din puterea desfătărilor ei s-au îmbogăţit” (18, 2-3).

Tâlcuire

Prin cetatea Babilonului se înţelege Constantinopolul; dar şi toată lumea aceasta este babilon. Că „babilonie”, în limba greacă, înseamnă amestecări. Că zice: au curvit cu ea toate neamurile, adică cei ce n-au avut frica lui Dumnezeu, făcând curvii, preacurvii, nedreptăţi, ucideri, prihăniri, vrajbă, mândrii, beţii, iubire de argint, răpiri, nedreptăţind, răpind cu nedreptate ale altora şi făcându-le ale lor şi ucigându-se unul pe altul. Când Dumnezeu îşi va ridica darul Său şi toţi se vor pleca spre rău, oare atunci ce răutate nu va face satana cu oamenii, când toţi se vor pleca spre vicleşuguri? Şi negustorii pământului din puterea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. „Şi negustorii aceştia departe de ea vor sta pentru frica chinului ei, plângând şi tânguindu-se şi zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, cea îmbrăcată cu vison şi cu porfiră şi cu roş (adică cu sângele drepţilor), cea poleită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare! Într-un ceas s-au pustiit atâtea bogăţii. Şi tot cârmaciul şi toată gloata cea din corăbii şi corăbierii, şi oricâţi lucrează în mare, departe au stat; şi strigau văzând fumul focului ei: «Care cetate era, asemenea cu cetatea cea mare!» (Apocalipsa 18, 5 şi 15-17). Prin „fum” se înţelege vestea scufundării Constantinopolului, că, precum face cineva un foc mare şi se vede de departe fumul, aşa se va auzi vestea scufundării lui până la marginile pământului (şi îşi puneau ţărână pe capetele lor şi strigau, plângând şi tânguindu-se, zicând: Vai, vai, cetatea cea mare, în care s-au îmbogăţit de preţul ei toţi acei ce au corăbii pe mări, că într-un ceas s-au pustiit!).

Sfântul Ioan Evanghelistul , (Apocalipsa 17, 11): „...Şi fiara care era şi nu este, şi acesta al optulea este, şi din cei şapte

Tâlcuire

Prin „fiară” se înţelege toată lumea aceasta: care ca o fiară răpeşte pe oamenii cei iubitori de cele deşarte ale lumii acesteia, îi răpeşte de la Dumnezeu (cu voinţa lor) şi îi pierde şi îi face robi satanei. Cele şapte capete sunt cele şapte puteri ale lumii acesteia, care cârmuiesc lumea, şi nu lasă nici pe unul dintre dânşii să ridice războiul; şi ochii tuturor au privirea la Constantinopol, care mai de care l-ar lua, şi mare neînvoială este între dânşii. Cele şapte capete închipuiesc şi cele şapte mii de ani de la facerea lumii; în al optulea veac (a opta mie) Dumnezeu are să facă sfârşitul tuturor. Cele şapte capete mai închipuiesc şi cele şapte păcate de moarte. Cei şapte munţi închipuiesc cele şapte puteri, care mai înainte (de la facerea lumii) nu au fost şi care acum s-au făcut, toate, spre alunecări, ca să se strice toate. Muntele întru care bine a voit Dumnezeu a locui într-însul este Maica Domnului. Munţii întru care bine a voit Dumnezeu a locui într-înşii, sunt toţi sfinţii, pentru că a locuit Dumnezeu în dânşii, că au strălucit cu nevoinţele faptelor bune şi au luminat lumea, că i-a împodobit Dumnezeu cu lucrarea minunilor şi cu mari puteri, fiindcă scoteau draci din oameni şi boli nevindecate tămăduiau. Unii din Sfinţi făceau mari minuni, că mutau şi munţii, precum Ioachim, Patriarhul Egiptului, cel ce a mutat muntele care se numeşte Durdana, care se tâlcuieşte din turceşte pe româneşte „stai acolo”. Muntele întru care a binevoit Dumnezeu a locui de acum şi până în veac este Maica lui Dumnezeu, împodobită de Dumnezeu cu toate darurile cele dumnezeieşti: adică cu cele şapte daruri (din care Sfinţii numai câte unul sau două aveau, potrivit cu nevoinţa pe care au făcut-o pentru dragostea lui Dumnezeu). Cele şapte capete pe care stă muierea, sunt şapte munţi. Muierea este Constantinopolul, pentru că muierea o închipuieşte pe cetate. „Şapte împăraţi sunt: cinci au căzut şi unul mai este,” care va fi creştin. Iar după căderea turcilor, va dărui Dumnezeu creştinilor împărăţia şi încă mai mult se vor proslăvi creştinii, pentru că au păzit credinţa nevătămată de tot eresul, într-atâtea strâmtorări, fiind robiţi de agareni. Iar „unul care nu a venit,” este Antihrist. Şi dacă va veni, puţin se cade lui să rămână, pentru că numai trei ani şi jumătate are să împărăţească, fiindcă şi sfârşitul lumii are să sosească degrabă. Şi fiara care este şi nu era, aceasta, este a opta; „fiara” este veac, adică în a opta mie de ani (veac) are să facă Dumnezeu sfârşitul tuturor şi învierea tuturor oamenilor de la începutul zidirii; şi judecata se va face. Că de toţi Sfinţii s-a spus că în al optulea veac are să fie sfârşitul.

4. PROOROCII ALE SFINŢILOR

4. 1. Din vedeniile lui Agatanghel Ieromonahul

care a fost la anii de la Hristos 1274

AM CITIT cartea ce cuprinde aceste cuvinte: Constantin a început, Constantin va pierde împărăţia Vizantiei, a Răsăritului (Constantinopolul). Fiul omului, numără de la cel dintâi Constantin până la al doisprezecelea cu acest nume şi vei vedea numărul în care are să se întâmple ceea ce Dumnezeu a hotărât. Această sfântă hotărâre, nestrămutată va fi; şi se va împlini la anul 1452 până la 1453. Când trebuie să cadă cea mai mare împărăţie în mâinile agarenilor (turcilor). Dar, fiul omului, nu te teme; se va întoarce din nou către dar, şi va fi mult mai slăvită decât cea dintâi. După această stăpânire a lumii, care are să vină în stricăciune, vrea Dumnezeu să ne supună, nouă, din nou, nenumărate neamuri, mai multe decât cele dintâi. Aceasta va smeri grumazul tău cel mâdru, închinându-te vei merge a te închina împreună cu care va stăpâni jertfelnicul la Vizantiea. Amin.

Tâlcuire

Aici zice Agatanghel că, după ce se va face împărăţia creştinească a Răsăritului, va veni Papa de la apus şi se va uni cu Biserica Răsăritului şi Bisericile se vor face una, precum au fost şi mai înainte.

Agatanghel

Vai, ticăloase Răsărite, asemenea vei fi robit la a opta sută deplin, pentru că te vezi tare silit şi vândut de către neprietenia cea latinească. Dar mai îngăduieşte încă, intăreşte-te pentru că slava veşnicului Dumnezeu după aceasta la tine se va arăta. Fii credincios, fii statornic (în credinţă) până la moarte şi vei lua cununa vieţii veşnice.

Tâlcuire

Aici Agatanghel prooroceşte pentru Germania.

„Noaptea va fi luminată şi lină, pentru că tu vei pierde mândria cea latinească, şi vei vedea mândria ei smerită căzând cu durere, ca să cânte cântare împreună la răsărit (care este locuinţa Mea). Amin.”

Aici se arată că Germania are să silească pe Papă ca să meargă la Constantinopol să se închine şi să se unească cu Biserica Răsăritului, ca Biserica să fie una, după cum una a fost de la începutul creştinismului până la anul 1054.

Agatanghel

„Groaznic veac va face, pe al doisprezecelea număr de aur.”

Numărul acesta, despre care se zice, are să fie în vremea împăratului celui bun, care are să fie pus de îngeri, şi apoi va curge miere şi lapte. „Şi vor înceta furtunile, cincizeci de ani. Vei împărăţi cu alinare, adevărul va triumfa, cerul se va bucura de slava cea adevărată: şi se va înălţa dreapta credinţă (ortodoxă) şi va sălta, sărind ea de la răsărit către apusuri, ca să se fericească şi să se înfricoşeze barbarii ca, tremurând cu capul, degrabă să fugă, părăsind pe maica cetăţilor lumii. Atunci Dumnezeu va fi slăvit şi vor vedea oamenii lucrurile atotputerniciei Lui; aşa facă-se şi aşa să fie.” Amin.

„Se va arăta pace pe pământ;” după aceasta urmează pierderea agarenilor (turcilor), şi biruieşte Apostoleasca Biserică.

„Auzeam un glas strălucit înspre munţii dinspre ţărmurile Dunării (adică de la români), aşa zicând: „Un cinci şi cincizeci este hotărât pentru sfârşitul necazurilor” (adică la anul 1855, în care se zice de eliberarea ţării noastre de sub jugul agarenilor).

„La Crivăţ, pe movilă înaltă, s-au arătat trei focuri; şi iată, am văzut că între dânsele bătea tare război, spre pierderea unui tulburător. Şi, iată, auzeam cuvintele acestea în limba latinească; multe, vrednice de minune, trebuie a vedea, dar cele mai înalte, înaintea poftei a întinde nu se poate.”

Această inscripţie este scrisă pe piatra de deasupra mormântului Sfântului Constantin, cel dintâi împărat al creştinilor şi s-a tălmăcit de către Ghenadie Scolasticul din porunca împăratului grec Ioan Paleologul, la anii 1430 (cu 23 de ani mai înainte de a fi cucerit Constantinopolul de către Sultanul Mohamed al doilea).

Acest Ghenadie, după luarea Constantinopolului de la creştini de către turci, a fost cel dintâi patriarh, pus de Sultanul Mohamed, pentru multa lui înţelepciune.

„La indictionul întâi al împărăţiei lui Ismail, numit Mohamed, va birui neamul Paleologilor; şi cetatea de pe şapte munţi (Constantinopolul) o va lua şi încă va împărăţi.”

„Şi neamuri multe va răsturna şi ostroavele va pustii până la punctul Chesin (Marea Neagră) şi până la vecinii ei de la Istru (Dunăre). Acolo va fi hotarul şi se va opri. Şi în al 8-lea indict Peloponesul va birui. Iară în al 9-lea indict se va oşti asupra părţii Crivăţului, în al 10-lea indict va supune pe dalmaţi, şi iară se va întoarce, după un timp, cu război mare la dalmaţi; şi pe unii îi va zdrobi. Mulţimea neamurilor la război se vor aduna cu cei de la miazănoapte, pe mare şi pe uscat, şi pe Ismail vor birui, iar pe un strănepot al lui îl va lăsa să împărăţească scăzut şi mic. Iar neamul celor plăviţi (ruşii) cu celelalte puteri într-o unire, pe Ismail îl vor zdrobi desăvârşit. Apoi război mare se va face de la toate neamurile, cu cruzime până la al 5-lea ceas şi glas de sus le va striga: „Staţi, staţi cu frică! Alergaţi, cu multă sârguinţă, către părţile drepte ale cetăţii şi veţi afla un bărbat minunat şi viteaz, pe acesta puneţi-l împărat, că iubit îmi este Mie şi, pe dânsul primindu-l, voia Mea veţi împlini.”

4. 2. Vedenia lui Kir Daniil

(care a fost la anii 1763)

CA cel mai mic între monahi eu, Daniil, petrecând în Kerkira (la Corfus), pentru dragostea şi evlavia ce o aveam către făcătorul de minuni, Sfântul Spiridon, şi, petrecând într-o mănăstire de obşte opt ani, doream foarte mult să mă învrednicesc a pătimi pentru Hristos ca să mă fac mucenic, arzând de dragostea cea multă a evlaviei pe care o aveam; căutam însă vremea prielnică ca să mărturisesc în mod văzut, însă, nu e mică primejdia de a se arunca cineva într-o astfel de ispită care poate fi şi pierzătoare şi neiertată de dumnezeieştile legi.

Trimis fiind la Constantinopol pentru oarecare nevoi ale mănăstirii şi plecând de la Kerkira am venit în Constantinopol. Binevoind Dumnezeu şi văzând această cetate plină de păgânătate şi pe acei agareni (turci) îndrăciţi cu răutate asupra creştinilor, s-a aprins sufletul meu să mărturisească cu îndrăzneală pe Domnul nostru Iisus Hristos, chiar şi înaintea împăratului de m-ar fi dus. Deci, sfătuindu-mă cu duhovniceştii părinţi şi vestindu-le lor dorinţa mea, nu mi-au dat voie să fac un astfel de lucru (care nu este fără de primejdie). Dar aflând eu un duhovnic iscusit i-am spus lui scopul meu, şi mi-a poruncit să mă rog lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi şi „de este bine şi plăcut Lui, gândul pe care îl ai spre folosul tău şi al altora, îţi va descoperi ţie prin vreo arătare dumnezeiască favorabilă sau potrivnică gândului tău”. Şi mi-a poruncit să adaug post îndoit şi aşa, dacă se va descoperi vreo vedenie, bine te vei încredinţa de nevoinţa mărturisirii, ca să te faci vrednic dorinţei tale. Şi am cumpărat două lumânări, ca să mă apuc de nevoinţa pe care mi-a dat-o duhovnicul.

Nevoindu-mă la rugăciuni cu lacrimi până la al noulea ceas al nopţii, slăbind de starea cea multă, am adormit. Atunci, aducându-Şi Domnul aminte de mine, văd înaintea mea un tânăr strălucind ca un fulger, întrebându-mă: „Ce ai Daniile, de ce te întristezi? Ţi se cade mai bine a te bucura decât a te întrista.” Şi a zis tânărul către mine: „Nu mă cunoşti pe mine, cel ce grăiesc cu tine? Eu sunt Anastasie, prietenul tău, cel pe care l-a trimis tatăl tău, prin mucenicie, în împărăţia cerurilor.” Şi am zis către Mucenic: „Dar cum ai primit, omule al lui Dumnezeu, a veni către mine, păcătosul şi ticălosul?” „Crede-mă, a zis el, că, de când te-ai îndepărtat tu de la casa tatălui tău, nu m-am lenevit a ruga pe Dumnezeu pentru tine, deci bucură-te şi te veseleşte că astăzi te-ai învrednicit a vedea taine mari ale Bunului Dumnezeu!” Şi am zis: „Dar ce bine am făcut ca să mă învrednicesc să văd eu taine mari, după cum zici?”

Atunci apucându-mă de mâna dreaptă, mucenicul mi-a zis: „Vino după mine!” Şi mergând noi cale multă am ajuns la

o geamie turcească şi mi-a spus: „Vezi jertfelnicul acesta?” Mai înainte era Biserica Tuturor Sfinţilor. Apropiindu-ne s-a deschis uşa singură şi a ieşit un om care ne-a zis: „Veniţi după mine degrabă, că ne aşteaptă pe noi!” Şi am intrat înăuntru şi era o mulţime de oameni tineri şi bătrâni. Şi am zis lui Anastasie: „Cine sunt aceştia?” Iară el a zis: „Aceştia sunt toţi Sfinţii despre care am zis.” Unul dintr-înşii mi-a zis: „Ai venit Daniile?” Şi eu am zis: „Am venit, eu, păcătosul.” Atunci au început a ieşi câte doi şi aşa urmând lor, am ajuns la o altă geamie şi au zis: „Aceasta a fost odată Biserica celor doisprezece Apostoli” şi, apropiindu-se, s-au deschis uşile singure şi ieşind doi tineri, ţinând fiecare câte o făclie, iar doi diaconi, cu cădelniţa, stând aproape de uşă, tămâiau pe toţi Sfinţii ce intrau în biserică. Tămâindu-ne şi pe noi, am intrat înăuntru şi am văzut pe cei doisprezece Apostoli şi pe Sfântul Constantin împreună cu Sfânta Elena, ţinând cinstita Cruce care strălucea mai mult decât Soarele. Şi a ieşit Sfântul Marchian care, împărţind lumânări fiecăruia, ne-a dat şi nouă şi am aprins toţi lumânările. Şi a ieşit Sfântul Constantin, împreună cu maica lui, având crucea în mână; asemenea şi Sfinţii Apostoli şi toţi Sfinţii urmându-le lor şi ieşind cu cinstita Cruce, toate semilunele şi vârfurile geamiilor s-au scufundat.

Deci, înconjurând din destul, ne-am apropiat de Fanar, şi, trecând pe lângă o casă, în care şedea un dascăl, Hrisant, am zis Mucenicului: „Robule al lui Dumnezeu, aici şade un prieten al meu care, de multe ori m-a mângâiat şi m-a miluit pe mine. Voieşti ca să-l strig pe dânsul şi să-l văd?” Iar el mi-a zis: „îl ştiu pe el, dar tu taci şi vino după mine.” Şi, mergând încă puţină cale, iată, vedem pe Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruinţă, care a vorbit către Sfinţi: „Treceţi şi pe la locaşul meu, care este acum geamie turcească, pentru ca să se cufunde turlele cu semnele lor.” Iar Marele Gheorghe, mai înainte de a ajunge noi a mers şi, aflând pe turci înăuntru, a luat o măciucă şi i-a gonit afară, scoţând rogoj inele şi aşternuturile ce erau aşternute de dânşii. Şi, căutând, Sfântul Gheorghe cu mânie, lea zis: „Nu mai pot suferi urâciunile voastre, prea pângăriţilor!” Şi ajungând cinstita Cruce, s-au cufundat îndată urâtele semne ale semilunii, cu turlele geamiilor. De acolo mergând am auzit cântare versuitoare (ca aceasta), adică: „Bucură-te, împărăteasă Maică” şi celelalte. Apoi, mergând înainte, am întâlnit o mulţime de turci strigând: „Vai! Vai nouă! Să fugim că au venit creştinii!” Şi, apropiindu-ne de geamia ce se numeşte Enigeami, intrând în ogradă şi înfingând Crucea drept, am cântat slavoslovia: Slavăîntru cei de sus lui Dumnezeu, şi, fiind aproape de a se termina, s-a suit hogea sus să strige. Atunci, ridicând Marele Constantin ochii în sus a zis cu mânie către dânsul: „Blestematule, nu vezi Crucea înălţată, ce strigi şi hălălăieşti bârfind?” Şi, ridicând Crucea, au căzut turlele împreună cu hogea. Şi nemaintrând înăuntru, am mers la Biserica Sfânta Sofia.

Ajungând acolo, s-a deschis o uşă şi au ieşit doi diaconi, îmbrăcaţi în veşminte sfinţite, ţinând două cădelniţe aurite, întrebând eu pe Sfântul Anastasie, mucenicul, cine sunt aceşti doi diaconi, acesta mi-a zis: „Cel ce este de-a dreapta, este Sfântul întâi Mucenic Ştefan, iar cel ce este de-a stânga este Sfântul Lavrentie, arhidiaconul.” Acesta tămâind cinstita Cruce şi pe toţi Sfinţii, şi mai pe urmă, pe noi, am intrat în biserică unde, apropiindu-ne de Sfântul Altar, am văzut că la dreapta era o uşă încuiată. Şi mi se părea că s-a deschis, de un oarecare, pentru a intra Sfânta Cruce şi toţi Sfinţii înăuntru. Acolo era un locaş prea înfrumuseţat şi vrednic de vedere; şi erau icoane, candele, sfeşnice şi alte vase sfinte de aur; iar unde era de cuviinţă să fie icoana Maicii Domnului, era un jilţ în care şedea Maica Domnului şi împrejurul ei era o mulţime de îngeri şi de arhangheli. Iar în partea stângă, mai jos de jilţ, era alt jilţ, în care stătea un oarecare bătrân – nu ştiu dacă dormea sau era treaz – avea cunună pe cap şi avea în mâini o Evanghelie înfrumuseţată, închisă. Împrejurul locaşului aceluia erau şi alte jilţuri şi am întrebat pe Sfântul: „Spune-mi ce jilţuri sunt acestea?” El mi-a zis: „Pe acestea au şezut arhiereii care au făcut soboarele şi stau pregătite ca şi mai înainte, că au să şadă pe dânsele arhiereii pentru ca să facă unirea Bisericii,

pentru ca să se risipească toate dezbinările şi să rămână deacum înainte nespurcată.” Şi aşa au pus în mijlocul bisericii cinstita Cruce, iar Sfântul Marchian luând lumânările de la toţi Sfinţii şi de la noi le-a pus împrejurul cinstitei Cruci. Şi deschizându-se uşa Sfântului Altar, au ieşit tineri îmbrăcaţi în haine albe, având jilţ luminat şi prea slăvit în mâinile lor şi punându-l la locul arhiereilor. Şi am văzut ieşind după acestea pe Stăpânul Hristos cu mulţime de îngeri, care erau îmbrăcaţi cu minunată podoabă preoţească. Iar Stăpânul Hristos avea pe cap o cunună ce strălucea ca soarele; şi a mers în scaunul cel gătit. Atunci a venit şi Sfântul Iacov, fratele Domnului, şi s-au pregătit ca să înceapă Sfânta Liturghie şi, făcând începutul, la întâia intrare a intrat Marele Arhiereu, Iisus Hristos înăuntrul Altarului împreună cu toţi cei ce stăteau împrejurul Lui. Venind vremea apostolului, a început a citi Sfântul Lavrentie; şi erau la început acestea: Fraţilor, sfinţii toţi prin credinţă au biruit împărăţii... şi celelalte. Iar Sfânta Evanghelie o citea pe amvon Sfântul întâiul Arhidiacon, Mucenicul Ştefan, care la început zicea: Eu sunt via, iar voi mlădiţele... şi celelalte. Şi, venind vremea intrării celei mari, a stat Stăpânul Hristos, când ieşeau ei, şi a binecuvântat Sfintele Taine şi când le-a pus pe Sfânta Masă iarăşi le-a binecuvântat; iar după ce s-a cântat chinonicul a ieşit Sfântul Ştefan, zicând: „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi,” şi luând Sfântul Potir Stăpânul Hristos a stat în uşa Altarului. Atunci, Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Mitrofan al Ţarigradului, cel dintâi patriarh, mergând, au deşteptat pe bătrânul ce dormea în jilţ şi Sfântul Mitrofan a luat cununa de pe capul lui, iar Sfântul Ioan Gură de Aur a luat Evanghelia şi, sculându-l pe dânsul, au mers împreună la Născătoarea de Dumnezeu, sărutându-i marginile sfintelelor sale haine şi a venit înaintea Sfintei Uşi, unde era Domnul cu Sfântul Potir, şi, închinându

se, l-a împărtăşit pe dânsul Stăpânul Hristos, din Sfântul Potir.

Atunci a luat Domnul cununa, din mâna Sfântului Mitrofan, şi a pus-o pe capul lui şi a luat Sfântul Ioan Gură de Aur Evanghelia şi a dus-o la Domnul, iar Domnul a luat-o din mâna Sfântului Ioan Gură de Aur şi a pus-o în mâinile lui.

Şi, săvârşindu-se Sfânta Liturghie, Stăpânul Hristos a mers în jilţul care a fost mai înainte, şi îndată, mergând toţi Sfinţii, au căzut şi s-au închinat Domnului, grăind: „Doamne, noi robii Tăi suntem; ne rugăm bunătăţii şi milostivirii Tale, celei neasemănate, să miluieşti pe poporul Tău, cel numit cu numele Tău, şi să-l izbăveşti din mâinile păgânilor.” Şi, răspunzând, Domnul a zis: „Şi mai multă robie se cade a pune asupra lor, pentru că nu sunt vrednici a-i milui.” Şi aşa au tăcut Sfinţii. Atunci au mers Sfântul Iacov, fratele Domnului, Sfântul Ioan Teologul şi Sfântul Ioan Gură de Aur şi s-au închinat Maicii Domnului, zicând ei: Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu, ne rugăm noi, robii tăi, să mijloceşti către Fiul tău şi Dumnezeul nostru să izbăvească pe creştinii cei robiţi de sub mâna turcilor. Şi, sculându-se Maica Domnului de pe scaunul său, a luat Crucea şi toţi Sfinţii s-au închinat ei, şi mergând cu toţii s-au apropiat de Fiul şi s-au închinat Lui, iar Maica Domnului a zis către Dânsul: „Fiule prea dulce, vezi pe credincioşii robii Tăi cu ce frică stau înaintea Ta, căutând izbăvirea creştinilor şi credincioşilor robilor Tăi şi mă rog şi eu bunătăţii Tale să-i miluieşti, izbăvindu-i de cumplita robie.” Iar Domnul a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cunoaşte, Maica Mea, că din zilele prea păgânului împărat Mohamed am vrut să-i izbăvesc pe dânşii, însă aceştia sunt nerecunoscători, iar de păcatele lor nu s-au pocăit. Şi iar am plecat pe împăratul cel de acum să îi îmbrace pe dânşii în haine negre, ca, văzând hainele cele negre, să îşi vină în simţiri; însă tot nesimţitori au rămas, mâniindu-Mă în toate zilele.”

Atunci a zis împărăteasa a toate: „Fiul meu, pedepseşte-i pe dânşii cu bunătatea Ta precum ştii, însă să nu fie supăraţi de vrămaşii Tăi agareni (turci).” Atunci a zis ei: „De vreme ce Maica Mea mijloceşte către Mine pentru nemulţumitorii aceştia de creştini, pentru dragostea ta şi pentru rugăciunile Sfinţilor Mei, îi voi izbăvi pe dânşii în puţină vreme. Şi, căzând Născătoarea de Dumnezeu şi toţi Sfinţii, s-au închinat Domnului, iar Născătoarea de Dumnezeu a şezut în scaunul său.

Deci, sculându-se toţi Sfinţii, după rânduială, câte doi, şi închinându-se, sărutau bederniţa Stăpânului Hristos şi, mai pe urmă de tot, am mers şi eu, împreună cu Mucenicul Anastasie. Şi eu, nevrednicul, apropiindu-mă de Stăpânul Hristos, am zis: „Doamne, ajută-mi!” Atunci mi-a zis: „Daniile, vezi să nu îndrăzneşti a mărturisi pe faţă, că mare primejdie ţi se va întâmpla ţie.” Atunci am zis: „Fie voia Ta, Doamne!” Şi îndată au ieşit doi tineri, îmbrăcaţi în veşminte strălucitoare, din Sfântul Altar, şi, desfăcându-se în două acoperământul bisericii, S-a înălţat Domnul Iisus Hristos la ceruri, împreună cu toţi îngerii, care stăteau împrejurul Lui, iar Sfinţii, mulţumind Născătoarei de Dumnezeu pentru izbăvirea creştinilor, foarte veseli stăteau, iar din cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu, au poruncit zicând nouă cum că ne cheamă pe noi împărăteasa; şi mergând noi ne-am închinat ei şi i-am mulţumit că m-am învrednicit a vedea venirea Fiului ei şi a ei, însă m-am mâhnit căci nu m-am învrednicit de ceea ce doream eu.

Iar Maica Domnului mi-a zis: „Nu te mâhni pentru aceasta. Dacă ai fi mărturisit, mare vătămare s-ar fi întâmplat bisericilor şi creştinilor. Şi dacă ai fi mărturisit pe faţă, nu ai fi scăpat de vicleşugurile lor, pentru că voiau să te închidă într-o casă împreună cu nişte fete ca să te spurce pe tine prin viclenii, iar tatăl tău a fost pe aici mai înainte şi a făcut multe feluri de vrăji, şi i-au arătat lui vrăjitorii că te-ai făcut creştin şi călugăr şi vei veni în Constantinopol şi nu se pricepe cum te-ai botezat şi nepricepându-se, socotea de nu cumva în Ţara Românească ai primit Sfântul Botez. Şi, aşteptându-te, au trimis un om anume, care se făţărnicea că este creştin, şi te-au căutat pretutindeni, doar te vor afla, şi au lăsat pe alţii aici în oraş, cercetând, poate te vor afla. Însă ce trebuinţă este de a te face mucenic? Pentru că de vei păzi poruncile Fiului meu, vei câştiga împărăţia cerurilor.”
Iar eu am zis: „Preacurată Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, doream ca să se facă şi părinţii mei creştini.” Ea mi-a zis: „Să nu ai nici o purtare de grijă pentru părinţii tăi, pentru că maica ta s-a săvârşit anul trecut şi, pentru rugăciunile tale, s-a mântuit, iar pentru tatăl tău nicidecum să nu te rogi, pentru că şi înviere din morţi de ar vedea nu va crede, că mari rele face el creştinilor.”
Şi i-am zis: „Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, un dar încă mai cer: să mă laşi, aici în biserica ta, să aprind candelele şi să slujesc.” Iar ea mi-a zis: „Să ştii că, aceste candele sunt totdeauna aprinse, de trei sute de ani şi mai mult, iar aici nu poate om să rămână. Tu, însă, să te duci iară unde ai fost, dar la Sfântul Munte să nu te duci, pentru că s-au întâmplat multe ispite şi vor veni şi mai multe. Iar acestea, pe care le-ai văzut, care este adevărata slavă a Fiului meu, să le spui Arhiepiscopului Ptolomaidei.”
Şi a venit un om şi a intrat în biserică şi a zis către ceilalţi: „Spuneţi împărătesei că păgânul împărat, cu nedreptate, vrea să omoare pe arhierei şi pe boieri.” Şi îndată, sculânduse din scaun Născătoarea de Dumnezeu, au urmat toţi după dânsa şi noi dimpreunăşi, prin cântarea Născătoarei de Dumnezeu, îndată au căzut acolo semnele semilunii şi s-au scufundat. Şi apropiindu-se de mijlocul oraşului au aflat pe arhierei şi pe boieri cu mâinile legate dinapoi, iar pe trei arhierei şi pe doi din boieri cu capetele tăiate. Dacă a văzut Născătoarea de Dumnezeu acestea, a făcut semn Sfântului Hristofor, care, luând sabia din mâna gealatului i-a tăiat capul.

Deci, lăsând pe ceilalţi acolo, a mers Născătoarea de Dumnezeu în casa tiranului împărat, care şedea în scaun, şi a zis către dânsul Stăpâna şi Pururea Fecioara Măria: „Prea păgâne şi fără de lege, cum ai îndrăznit a omorî pe arhierei şi pe boieri?” Iar el cu obrăznicie a zis către Născătoarea de Dumnezeu: „Cine eşti tu care cu îndrăzneală ai intrat şi vorbeşti cu acest fel de cuvinte?” Iar cei ce erau împrejurul Născătoarei de Dumnezeu i-au zis lui: „Neîndumnezeitule, nu vezi pe împărăteasa cerului şi a pământului, care a venit să te piardă pe tine?” Şi îndată răpindu-l Sfântul Hristofor din scaun l-a trântit jos şi a şezut Născătoarea de Dumnezeu pe scaun şi a zis către dânsul cu mânie: „Pentru care pricină nelegiuitule ai omorât amar pe arhierei şi pe creştini şi pe ceilalţi ai vrut să-i omori? Ce rău ţi-au făcut ei, ţie?” Iar tiranul a zis către dânsa: „Pentru aceasta i-am omorât pe dânşii, că au scris vrăjmaşilor mei şi potrivnicilor ca să vie asupra mea; ba am vrut să-i omor pe toţi.” Dar Maica Domnului i-a zis: „Nu aceştia au scris, prea necredinciosule, vrăjmaşilor tăi; ci eu îi aduc asupra ta, vrând a te sfărâma pe tine şi pe neamul tău, pentru că nu mai pot suferi vătămările tale cele mari şi pagubele şi nedreptăţile tale ce le faci creştinilor.”

Sculându-se din scaun, Născătoarea de Dumnezeu, au încuiat toate casele din palat; şi împreună cu toţi Sfinţii (purtând scaunul ei împreună), urma şi Sfântul Hristofor (împreună cu dânşii). Şi mergând au ajuns la o poartă şi numai cât a făcut semnul Sfintei Cruci şi s-a deschis, şi acolo era o biserică şi candelele erau aprinse şi erau trei arhierei îmbrăcaţi cu podoaba cea arhierească, şi văzând pe Născătoarea de Dumnezeu s-au închinat ei, zicând: „Mulţumim ţie, Doamnă Născătoare de Dumnezeu, împărăteasa cerului şi a pământului, că vrei să izbăveşti pe toţi smeriţii creştini.” Şi iarăşi acolo au rămas şi lăsând scaunul în biserică, am venit iarăşi la locul unde erau arhiereii şi boierii cei legaţi şi cu porunca Născătoarei de Dumnezeu s-au dezlegat prin Sfântul Mucenic Hristofor toţi cei legaţi; şi toţi, căzând, s-au închinat ei, zicând: „Mulţumim ţie, Prea Slăvită împărăteasă, că ne-ai scos pe noi toţi din porţile iadului şi ne-ai izbăvit de această mare nevoie.” Iar ea a zis către dânşii: „Nemulţumitori sunteţi, fiindcă v-aţi făcut şi urători către mine. Au nu sunt eu ceea ce am izbăvit cetatea aceasta de atâtea primejdii? Acum mergeţi în pace şi nu fiţi nemulţumitori către Făcătorul de bine.”

Atunci a zis Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu către Născătoarea de Dumnezeu: „Cum am lăsat pe aceşti trei arhierei ce zac aici omorâţi de nelegiuitul împărat?” Şi a zis Maica Domnului către dânsul: „Vezi pe aceştia? Nici pe Dumnezeu nu L-au odihnit întru dânşii, nici pe mine, Maica Lui. Şi nu numai că s-au lipsit de viaţa aceasta trecătoare, ci au luat şi munca cea veşnică.”

Şi, ieşind din palat, am mers la Sfânta Biserică Sofia şi Maica Domnului, ţinând aproape de dânsa pe Anastasie, Mucenicul, a zis către dânsul: „Fiule, ia pe Daniil şi să mergeţi la locaşul lui Constantin, împăratul, ca şi acolo să se închine.” Şi Maica Domnului, cu toţi Sfinţii, a intrat în Sfânta Sofia. Iar eu, cu Mucenicul Anastasie, am umblat cale destulă şi am mers în biserica care acum se numeşte Migit, şi, făcând Sfântul Mucenic semnul Sfintei Cruci pe uşă, aceasta s-a deschis singură. Şi am intrat înăuntru; şi erau în geamie pângăriţii de hogi (popi turceşti), iar mucenicul luând o pârghie (lemn) i-a gonit afară. Intrând noi în altar, am văzut un acoperământ şi, descoperindu-l, era sub dânsul o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu care slobozea raze şi era prea luminată, pe care sărutând-o, mi-a zis Mucenicul: „Vezi această Sfântă Icoană? Când vor lua creştinii sceptrul împărăţiei turceşti, atunci icoana va săvârşi o mulţime de minuni, încât va învia şi morţii. Pentru aceasta şi mare biserică îi vor ridica creştinii.” Şi acoperind-o pe dânsa, am ieşit, mergând la casa mea. Atunci mi-a zis Mucenicul: „Mergi la biserică, pentru ca să ajungi utrenia.” Iar eu îl sileam pe dânsul pentru ca să mergem amândoi la Arhiepiscopul Ptolomaidei, ca să îi vestim lui cele pe care mi le-a spus Maica Domnului. Iar el mi-a zis: „Du-te singur şi îi spune lui toate cele ce ai văzut că eu mă duc la slujba mea;” iar eu îl sileam să rămână împreună cu mine puţin şi el a zis către mine: „Iată că şi lumânarea s-a stins.” Şi eu, deschizând ochii, am văzut lumânarea că se sfârşise. Şi, slăvind pe Domnul şi pe sluga Lui, pentru că a făcut Domnul mila Sa cu mine, am mers la biserică să cânt psaltirea.

4. 3. Proorocia Sfântului Metodie

Arhiepiscopul Patarelor, care a fost la anii 278 de la Hristos şi a pătimit în vremea împărăţiei lui Aurelian şi s-a săvârşit prin tăiere cu sabie

PENTRU cele ce au să fie în zilele cele mai de pe urmă ale lumii acesteia.

Pe la anul şapte mii de la facerea lumii, se vor ridica ismailitenii şi agarenii, adică cei ce se trag din Agar şi din Ismail, care sunt turcii şi tătarii şi vor înconjura zidurile cetăţii Vizantiei (Constantinopol) şi vor aduna toate neamurile în cetatea de pe şapte munţi. Câtă urgie, când te va înconjura mulţimea de oameni, şi te vor stăpâni ca pe un lucru de nimic! Şi zidurile cele frumoase vor cădea, ca un smochin putred şi va călca pruncul (care se înţelege Ismail) asupra ta. Şi va pune asupra ta sceptrul, iar întru dânsa nu va rămânea, şi va pune mâinile lui pe Sfintele lui Dumnezeu Altare. Şi cele sfinte nu le va primi, ci le va da fiilor pierzării; iar după aceea se va ridica şarpele cel adormit şi va bate pe prunc şi haina lui, cea împărătească, îmbrăcând-o, slăvi-se-va numele lui întru bune vestiri. Iar fiii pierzării, întărind războiul, vor da feţele lor către apusul soarelui, şi, vai de tine, cetate de pe şapte munţi! Şi aşa va da şarpele cel adormit la moarte cuvioasă. Şi va stăpâni asupra cetăţii de pe şapte munţi neamul cel plăvit cincisprezece ani; şi vor da şi vor mânca dintr-însa mulţi, spre izbândirea sfintelor.

Şi vor stăpâni la răsărit trei purtători de grijă şi la apus oarecare purtător de grijă (care este neamţul) şi cu dânsul împreună se vor scula şapte lupi (care sunt cele şapte puteri), la seamă sălbatici (lupi se înţelege neamul cel biruitor). Şi îi vor bate pe ismailiteni şi îi vor goni pe dânşii până la colonie, care se înţelege că este locul mutării. Şi vor tulbura neamurile cele de acolo, care sunt ascultătoare credinţei lor; şi vor scorni cu grabă mare şi cu mânie iute şi vor împărţi. Partea cea dintâi va ierna la Efes; a doua parte la Magulini; a treia parte la marginea câmpului mării la Pergam (lângă Smirna), iar a patra la Bitinia. Şi vor înşira vase multe pe apă şi vor călca hotarele ei; atunci se vor tulbura limbile care şed în unghiurile Ostrovului şi se va ridica Filip cu 18 limbi şi se vor aduna la Constantinopol şi vor porni războiul, cum nu s-a făcut niciodată; şi vor alerga pe uliţele cetăţii şi multă vărsare de sânge se va face, încât va curge sângele ca pâraiele şi se va tulbura marea până în adâncul noianului.

Atunci boul va striga; măgura cea uscată va plânge; (prin care se înţelege dealul din partea Droiului). Şi atunci vor sta caii şi se va auzi glas din cer, strigând: „Staţi, staţi! Pace vouă! Destul!” Această izbândire se va face pentru cei nesupuşi şi neascultători. Şi le va zice: „Veniţi către părţile din dreapta oraşului şi acolo veţi afla un om, stând cu multă întristare, rezemându-se între doi stâlpi (coloane), ştergându-şi sudoarea de pe hainele sale şi va fi cu barba albă, drept, milostiv şi cu haine sărăcăcioase şi blând la fire, de vârstă mijlocie, şi va avea la piciorul drept un negel în mijlocul lui.” Şi glas de înger se va propovădui: „Luaţi-l şi-l încoronaţi pe acesta împărat.” Şi, luându-l pe el patru îngeri purtători de viaţă, îl vor duce pe dânsul la Sfânta şi marea Biserică a lui Dumnezeu, Sofia, şi îl vor încorona pe el împărat şi îi vor da lui în mâna dreaptă o sabie, zicându-i: „Imbărbătează-te şi te întăreşte, biruieşte pe vrăjmaşii tăi.” Luând el sabia de la îngeri, va bate pe ismailiteni şi pe etiopieni şi pe tătari şi pe alte neamuri. Pe ismailiteni în trei îi va împărţi: partea întâi o va tăia cu sabia, a doua parte o va boteza, iar a treia parte o va goni cu mare mânie până la copacul singur (Mărul roşu). Şi întorcându-se de la război, se vor deşerta comorile pământului şi toţi se vor îmbogăţi, nimeni dintre dânşii nu va fi sărac şi pământul îşi va da roada sa însutit. Iar din armele cele de război îşi vor face fiare de plug şi seceri. Şi va împărăţi 15 ani, iar după moartea lui va împărăţi altul 11 ani, şi acesta va vedea moartea sa mai înainte de vreme, mergând în Ierusalim, unde este împărăţia lui Dumnezeu, iar după el vor împărăţi patru feciori ai lui. Cel dintâi va împărăţi la Roma, iar cel de al doilea va împărăţi la Alexandria, al treilea la Tesalonic, iar al patrulea la Constantinopol. Şi aceştia, ridicând război între dânşii, pe preoţi şi pe călugări îi vor lua la oaste; şi nici unul dintre dânşii nu se va mântui.

Şi, nefiind vreun bărbat de folos, ca să fie pus împărat pe pământ, va împărăţi o muiere spurcată şi fără de ruşine. Şi aceasta va spurca Sfintele Biserici şi Jertfelnicele lui Dumnezeu şi, stând în mijlocul Constantinopolului, va propovădui, zicând cu mare glas: „Cine este Dumnezeu afară de mine şi cine va sta împotriva împărăţiei mele?” Şi, îndată, se va cutremura Constantinopolul şi se va scufunda cu totul în pierzare şi numai cele ce se cheamă „măguri uscate” se vor vedea. Şi trecând prin Constantinopol corăbierii vor zice: „Aici a fost Constantinopolul cel vestit şi lăudat în lume!” Şi aşa, va împărăţi altul la Tesalonic, puţină vreme, şi se va scufunda şi acela şi după aceasta se va scufunda şi Smirna şi Cipru, de furtună, în mare.

După aceea, va împărăţi Antihrist şi va face minunate şi ciudate minuni, atâtea încât vor rătăci mulţi de la dreapta credinţă, iar de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi. Şi îi va mări şi îi va slăvi pe jidovi şi va dezrădăcina Bisericile lui Dumnezeu şi le va preface în capişti idoleşti; şi va fi foamete şi ciumă în toată lumea, iar apele se vor usca şi pâraiele şi lacurile vor seca şi ploaia nu-şi va da roada sa pe pământ. Şi va stăpâni, prea bestematul, trei ani şi şase luni.

Atunci va trece anul ca luna şi luna ca săptămâna şi săptămâna ca ziua şi ziua ca ceasul şi ceasul ca minutul, pentru robii cei aleşi ai lui Dumnezeu. Iar după împlinirea acelor trei ani şi jumătate, va ploua Dumnezeu cu foc asupra pământului, şi îl va arde de trei coţi adâncime. Atunci va striga pământul către Dumnezeul şi Ziditorul său, zicând: „Curat sunt înaintea Ta, Doamne, şi întru mine nu este greşeală.” Atunci, cerul, ca o carte se va înfăşura, iar îngerii vor trâmbiţa, şi la ale lor glasuri vor învia morţii. Şi cei drepţi vor sta de-a dreapta împăratului ceresc, iar cei păcătoşi de-a stânga; şi drepţii vor moşteni cereştile bunătăţi, iar păcătoşii veşnica muncă a focului nestins, şi viermele cel neadormit, cu slujitorii lui Antihrist, care i-au înşelat.

Iar pe noi să ne învrednicească să dobândim veşnicele bunătăţi, pe care le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul, a Căruia este slava, cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.

4. 4. Proorocirea Sfântului Andrei cel Nebun pentru Hristos care a fost în vremea

împăratului Leon cel înţelept al Ţarigradului, la anii 882

ODATĂ, liniştindu-se, Epifanie cu Cuviosul Andrei, l-a întrebat ucenicul pe acesta, zicându-i: „Spune-mi, părinte, te rog, cum are să fie sfârşitul lumii acesteia? Când are să fie începutul durerilor? Şi cum vor cunoaşte oamenii că este aproape sfârşitul lumii şi prin ce semne vor fi arătările? Şi cum se va strica oraşul acesta, noul Ierusalim, adică Constantinopolul, şi ce se vor face Sfintele Biserici, Sfintele Cruci, Sfintele Icoane şi Sfintele Moaşte ale Sfinţilor? Te rog, arată-mi, pentru că te ştiu pe tine şi pe cei asemenea cu tine. Că a zis Domnul Dumnezeu: „Vouă vi s-a dat a şti tainele împărăţiei cerurilor şi cu cât mai mult ale lumii.”

Iară Cuviosul a zis: „Ascultă, fiule, pentru începutul durerilor şi sfârşitul lumii şi celelalte:

În zilele cele mai de pe urmă, se va ridica împărăţia dintru cei săraci şi va împărăţi în multă dreptate şi vor înceta toate războaiele şi va îmbogăţi pe cei săraci şi va fi ca în vremea lui Noe, dar nu după vicleşugurile celor de atunci, ci cu linişte, şi îi va îmbogăţi pe toţi oamenii, în zilele acelea se vor afla oamenii în multă pace: mâncând şi bând, însurându-se şi măritându-se şi fără frică de război şi nepăsători făcându-se la cele pământeşti. Şi pentru că nu vor fi războaie, vor preface săbiile lor în seceri şi suliţele lor în fiare de plug. Şi, după aceasta, îşi va întoarce faţa sa spre răsărit şi îi va smeri pe fiii lui Agar (adică pe turci) pentru că i-a urgisit pe dânşii Dumnezeu pentru pângăritele lor fapte şi pentru păgânătatea credinţei lor. Şi se va ridica împotriva lor împărăţia romanilor (adică a grecilor), ca să-i surpe pe dânşii cu fiii lor cu tot. Şi va supune cu foc, iar cei căzuţi în mâinile romanilor vor fi trecuţi prin foc; şi se va înfiinţa împărăţia Iliricului, de la Tesalonic până la Albania. Şi împărăţia romanilor va supune Egiptul şi îşi vor întinde romanii mâna lor cea dreaptă pe mare şi vor îmblânzi pe neamul cel plăvit (slav) şi va ţine împărăţia lor 32 de ani. În vremea acestui împărat nu se va lua bir de la nimenea timp de doisprezece ani, nici daruri, şi se vor zidi Sfintele Altare şi se vor înnoi bisericile cele ruinate şi nu va fi nedreptate, nici nedreptăţitori, nici nedreptăţiţi, pentru frica lui.

Va face pe oameni cucernici şi bine cinstitori de Dumnezeu şi pe cei fără de lege şi pe marii tirani îi va omorî. În vremea acestui împărat tot aurul cel ascuns în pământ, cu voia lui Dumnezeu, se va da lui; şi atâta va fi de mult, încât îl vor risipi cu lopata în oraşul lui. Şi se vor îmbogăţi cei mari ai lui şi se vor face săracii ca împăraţii de bogaţi şi boierii vor fi foarte râvnitori şi vor goni pe toţi evreii din oraşul Domnului şi nu se vor afla. Vor înfricoşa pe toţi orăşenii lui, să nu se afle în oraşul lui cântăreţi cu chitara, nici cântăreţi din gură, şi pe alte urâcioase organe le va urî şi le va desfiinţa din oraşul Domnului. Şi va fi atunci mare bucurie şi veselie şi toate bunătăţile se vor deschide, cele pământeşti şi cele de la mare, ca în zilele lui Noe, care se bucura în pustiu până când a venit potopul. Şi după ce va trece această împărăţie, vor începe anii durerilor.

Atunci va răsări un oarecare fiu, fără de lege şi va împărăţi în acest oraş şi va face cele care nu s-au făcut de la începutul lumii, nici nu se vor mai face. Şi dacă va sta la împărăţie, va scoate dogme şi va pune legi, pline de toată păgânătatea, ca să se însoare tatăl cu fiica sa şi fiul cu mama sa şi fratele cu sora sa. Şi care nu-l vor asculta pe dânsul, cu moarte silnică vor muri şi care vor muri astfel, adică, neprimind dogmele lui, în ziua judecăţii, la a doua venire a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se vor rândui la un loc cu Sfântul Ioan Botezătorul.

Acest împărat va însura pe călugării de prin mănăstiri cu sila, şi pe preoţi. Această silnicie este mai rea decât uciderea. Şi acest împărat va curvi cu mama sa şi cu fiica sa. În vremea aceea, prea blestemata desfrânare a curviei, o vor lua oamenii cei proşti şi neînţelegători; şi vor lua slobozenie de a face curvie cu surorile lor şi cele de asemenea; şi se va sui pângăriciunea şi putoarea, ca o urâciune, înaintea lui Dumnezeu şi Se va mânia cu amar Domnul Dumnezeu. Şi va privi spre tot pământul şi va porunci tunetelor şi trăsnetelor sale din înălţime, şi va aduce mare frică. Multe oraşe vor fi arse de foc şi mulţi oameni, de vuietul acelor înfricoşate tunete şi de spaimă mare, vor muri rău, şi mulţi vor arde de foc. Vai, pământului, de înfricoşarea Atotţiitorului şi de acea nemărginită urgie şi mânie a lui Dumnezeu, cea trimisă în toată lumea, pentru că se va pierde, iar acel împărat se va da în focul cel nestins!

Fericiţi cei ce vor locui în Roma în zilele acelea, în Aminapetra, în Sirovilo şi în Carnopol, pentru că numai în aceste oraşe va fi linişte. Iar în toate celelalte oraşe şi locuri vor fi războaie şi tulburări multe, după cum s-a zis mai sus. Vor fi mai înainte-vestiri de tulburări şi războaie şi altele.

După aceasta se va ridica alt împărat în acest oraş; şi acest sălbatic asin (măgar) şi acest călcător de legi, care va huli pe Dumnezeul nostru Iisus Hristos şi va strica credinţa celor dreptcredincioşi creştini, va înfiinţa închinarea de idoli şi va face război cu Sfinţii cei de pe pământ şi se va face mare strâmtorare între fiii oamenilor.

Atunci se va arăta foc în chipul fulgerelor, înspăi-mântând cu înfricoşare pe toţi cei de pe faţa pământului, care se va lăţi des şi de multe ori cu semne înfricoşate, iar pământul se va umple de şerpi otrăvitori, care vor muşca pe oamenii cei ce se închină la idoli. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor.

Şi după ce va pieri şi acest împărat fără de Dumnezeu şi se va desfiinţa sceptrul lui, atunci va veni altul, din Etiopia, de cea mai întâi clasă despre care se zice că va împărăţi doisprezece ani. Acesta va fi bun şi iubit de toţi şi va împărăţi cu pace, iar Sfintele Biserici cele ruinate, le va restaura; că, de bun ce va fi, va fi iubit de tot poporul şi se va lăţi dragostea Domnului asupra lui şi asupra casei lui va fi bucurie şi veselie. Iar după trecerea împărăţiei lui, va veni alt împărat, din Arabia, după cum s-a zis, şi va împărăţi un an. În timpul împărăţiei lui se vor aduna de către îngeri toate părticelele, cele în toată lumea risipite, ale Sfintei şi de viaţă făcătoarei Crucii Domnului (cu voinţa Nevăzutului Dumnezeu), şi se va da Crucea în mâinile acestui împărat. Acesta va merge în Ierusalim la locul unde au stat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos şi unde S-a răstignit Domnul şi cu mâinile lui va pune acolo Sfântul Lemn şi coroana lui cea împărătească.

Atunci se vor scula în acest oraş trei tineri obraznici, proşti şi nefolositori, care vor împărăţi o sută cincizeci de zile, în pace, şi, după aceea, prin lucrarea diavolului, pizmuindu-se între dânşii, cel dintâi va veni la Tesalonic, zicând: „Prin acestea vei birui pe vrăjmaş, pentru că tu eşti lauda poporului, că Dumnezeu prea te-a sfinţit.” Atunci, va lua pe poporul său la oaste, de la şapte ani în sus; pe preoţi şi pe călugări îi vor încinge cu arme de război. Şi va face corăbii mari şi va merge la Roma şi, stând în porţile ei, va zice de trei ori: „Bucură-te, lăudată Roma! Sabia ta tăietoare, a deselor săgeţi, eşti tu prea gătită, a-ţi ţine religia ta, ca să nu cadă de la tine. Fericiţi cei ce locuiesc în tine.” Atunci se va scula la război neamul cel plăvit (slav) şi va intra în mijloc şi va alege pe cei aleşi ai neamurilor.

Al doilea tânăr, se va război în Mesopotamia şi asupra Ostroavelor Ciclade şi va înarma pe preoţi şi pe călugări cu mare împotrivire contra celorlalţi; şi va veni la buricul pământului (după cum zic unii, ar fi la Alexandria), cu mare mânie, şi va aştepta pe vrăjmaşii lui, cu care va face război, ca să-i biruiască.

Al treilea tânăr va face război în Frigia, care este Galatia (în Asia mică) şi în Armenia şi în Arabia. Apoi, chemat fiind, va veni la Tesalonic, mai înainte încredinţat fiind că în veac nimeni nu-i va sta împotrivă. Şi va veni acesta cu popor netăiat împrejur, adică cu poporul care nu este sub stăpânirea lui (supus) dar nici vrăjmaş lui; şi când se vor aduna aceste armate faţă în faţă, atunci se va încinge înfricoşat şi puternic război, şi se vor tăia unul pe altul, bucăţi, ca oile la tăiere şi se va vărsa sângele romanilor ca pâraiele şi ca ploaia cea mare, încât nu vor mai rămânea ostaşi. Şi se va amesteca atunci marea cu sângele celor morţi, în acest loc, până la depărtare de 12 stadii. Toate femeile vor rămânea văduve, aşa că şapte femei vor cere un bărbat şi nu vor găsi; iar tinerii se vor însura înainte de vârstă şi se vor silnici la curvii, ca porcii. Fericiţi, şi de trei ori fericiţi, acei ce în vremea aceea vor fi în munţi şi, prin peşteri fugind, vor sluji lui Dumnezeu, pentru că aceste răutăţi nu le vor vedea. Cei ce vor fi deosebiţi, vor aştepta mare milă în partea dulcilor mieluşei, care sunt gătiţi a se jertfi pentru dulcele Hristos, de către vicleanul (drac) Antihrist.

Atunci, nefiind bărbat vrednic de a se pune împărat, pentru că au murit toţi în războaie, se va ridica de la Marea Neagră un viteaz rău şi înrăutăţit şi va împărăţi în acest oraş, Constantinopol, cu fiica lui. După moartea acestui bici al diavolului şi al poruncilor lui amăgitoare, va împărăţi fiica lui. În zilele ei se vor înjunghia oamenii pe drumuri şi prin case; va înjunghia fiul pe tatăl său şi tatăl pe fii şi fiica pe maică-sa şi maica pe fiică-sa şi frate pe frate şi prieten pe prieten, şi se vor face mari răutăţi şi urâciuni în oraşul acesta.

Acestea se vor face şi înăuntrul bisericilor. Se va face amestecare de sânge şi vor cânta din chitări şi din alte instrumente prin biserici; jocuri, ghiduşii sataniceşti şi alte măscărăciuni se vor face, pe care niciodată nu le-au mai văzut oamenii, nici nu le-au mai auzit, nici nu le vor vedea până în vremea aceea. Pentru că împărăteasa aceasta pângărită şi prea spurcată şi necurată se va numi pe sine zeiţă şi va cere a se bate cu Dumnezeu şi a se lupta cu El; şi cu împuţiciunile ei va pângări Sfintele Biserici şi cu pângăriciunile ei va spurca tot poporul. Atunci, îşi va întoarce faţa sa cu totul înspre rele şi va răpi Sfintele Vase bisericeşti, Sfintele Icoane, Sfintele Cruci, Sfintele Evanghelii şi toate Sfintele Cărţi, pe care, făcându-le grămadă mare, le va arde, prefăcându-le în cenuşă; şi va căuta Sfintele Moaşte ale Sfinţilor, ca să le piardă şi nu le va găsi, că nevăzut, cu a sa putere, Dumnezeu le va muta din acest oraş în altă parte. Şi atunci pângărita împărăteasă va strica Sfânta Masă a Marelui Dumnezeu din Biserica Sfintei Sofia şi toate Altarele le va răsturna şi le va strica. Şi va sta către răsărit, ca în chip de rugăciune, hulind pe Dumnezeu şi zicând: „Nu voi fi nepăsătoare faţă de Tine, Dumnezeule, ca să Îţi pierd numele Tău de pe faţa pământului. Vezi, câte Ţi-am făcut, neputinciosule, şi nu ai fost în stare nici perii capului meu să-i vatămi; aşteaptă puţin şi voi strica tăria şi mă voi sui acolo la Tine, Dumnezeule, să vedem care este mai tare dintre zei. Şi va stărui să pună mâna pe înălţime. Dar să le lăsăm la o parte pe celelalte, câte are să se mai facă în vremea ei.

Şi de aici înainte nu va mai îndelunga Dumnezeu arcul Său şi, cu neoprită mânia Sa şi cu înfricoşata putere va întinde mâna Sa spre acest oraş şi-l va lega pe el, puternic, cu secera puterniciei Sale şi, tăind pământul dedesubtul acestui oraş, va zice apei celei din veac, pe care stă oraşul, ca să-l înghită pe dânsul. Atunci apa, care cu multă frică şi cu grabă şi cu înfricoşat vifor va fierbe în cele de dedesubtul oraşului acestuia, trăgându-l pe dânsul în jos, se va ridica la înălţime, ca

o roată de moară. Aşa cu sila se vor deschide sânurile pământului şi cei ce se găsesc în mijlocul acestui oraş, vor fi trimişi în noianul pierzaniei.

Aşadar, fiul meu Epifanie, oraşul nostru se va pierde, pentru mulţimea răutăţilor şi a fărădelegilor, de care ţi-am spus că vor urma în lume, precum Domnul nostru Iisus Hristos a zis că este începutul relelor. După această desfiinţare a oraşului nostru, sfârşitul lumii fiind aproape, după cum am mai zis, şi după împlinirea vremii tuturor neamurilor, care la rândul lor, în diferite vremi au împărăţit, va ridica Dumnezeu şi sceptrul israilitenilor (prin Antihrist), ca să împărăţească în al şaptelea veac spre al optulea, pentru care a mărturisit Proorocul Isaia, zicând aşa: „Va ridica Dumnezeu semn spre plinirea neamurilor, ce au stăpânit pe oile cele risipite ale lui Israil (adică pe creştini) printre neamuri şi va aduna pe Israilul cel rătăcit (adică pe evreii cei înşelaţi de Antihrist) în sfânta cetate a Ierusalimului.” Şi va fi atunci Israil ca şi când au ieşit din Egipt, după cum mărturiseşte şi Sfântul Apostol Pavel, care

zice: Cândsevor împlini ieşirile neamurilor, atuncise va mântui tot Israilul.
Acestea amândouă, de mai sus, se unesc cu cele spuse de Sfinţitul Mucenic Ipolit (papă al Romei), care zice de venirea lui Antihrist, că întâi evreii se vor înşela. Şi Domnul nostru Iisus Hristos mărturiseşte aceasta, zicând: ,,Eu am venit în numele Tatălui Meu şi nu M-aţi primit; iar acela va veni în numele lui şi îl veţi primi pe el.”
Aşadar, îi vor aduna pe toţi evreii în cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor, ca să nu mai zică ei: „Dacă ar fi voit Dumnezeu să ne miluiască pe noi, ne-ar fi dat iarăşi locurile noastre şi era să credem în Hristos şi nu L-am fi omorât pe el, că a iubit mai mult pe neamuri decât pe noi.” Şi acum, dacă i-a adunat, n-au ce să mai zică, fiindcă i-a adunat şi şi-au luat drepturile lor; şi iarăşi au rămas în necredinţă.
Aşadar, îndată ce se va arăta Antihrist, vor crede în el, că îl vor primi pe el (pe Antihrist) după cum zice înfricoşatul cuvânt al Fiului lui Dumnezeu; pentru că Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Unul-Născut, nu minte, El care a zis: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.”
De nu i-ar fi adunat pe evrei, ar fi putut a-şi face îndreptare (dezvinovăţire). Pentru că Sfântul Apostol Pavel a zis că au să se mântuiască, însă nu şi din iad, ci numai din risipirea la care au fost supuşi 1815 ani în ţări străine, sub jugul neamurilor, şi de multa necinste ce li s-a făcut. Şi se vor aduna în ale lor,¹ după cum am zis mai sus, însă din iadul cel veşnic nu se vor izbăvi, nu; pentru că nu i-au putut pleca, ca să creadă în Fiul lui Dumnezeu. După atâtea pedepse, cum se vor pleca, mai ales acum, aflându-se în atâtea bucurii şi veselii?”
Înfiinţarea statului Israel în 1948, ca să-i adune pe evrei dintre neamuri este un semn.

Şi a zis ucenicul Epifanie: „Acestea, lasă-le Cuvioase. Numai să-mi spui, pentru ce zic unii că nu se va scufunda Sfânta şi marea Biserică a lui Dumnezeu, Sofia, ci, cu nevăzute puteri, va sta sus, în văzduh?”

Iar Cuviosul a zis: „Ce zici, fiule? Tot oraşul scufundându-se, biserica cum poate să rămână, că cine va avea grijă de ea? Oare, Dumnezeu în locaşuri de mâini locuieşte? Insă nu sunt minciuni cuvintele cele zise, pentru că va rămâne afară un stâlp al bisericii, cel dintâi, în care sunt Sfintele Piroane ale Domnului. Numai acesta va rămâne afară, iar corăbierii care vor veni, vor lega de el frânghiile lor. Şi vor plânge şi se vor tângui, cei ce umblă pe mare, zicând: „Vai! Vai, nouă! Că cetatea noastră cea mare, cu care făceam negoţ, s-a scufundat.” Şi această plângere va ţine patruzeci de zile, iar după acele zile se va muta împărăţia Romei la Tesalonic. Atunci şi sfârşitul lumii se va apropia. Şi se vor face lucruri înfricoşate. Pentru că, în acel an, va deschide Dumnezeu îngrăditura zidurilor, care este la porţile de la Vandalia (Marochini), porţi pe care le-a închis Alexandru Macedon. Şi vor ieşi de acolo şaptezeci şi doi de împăraţi împreună cu poporul lor, care se numesc neamuri vandale (sălbatice), cele mai pângărite şi mai spurcate neamuri de pe faţa pământului şi care se vor risipi în toată lumea şi vor mânca carne de oameni vii şi sângele lor îl vor bea; vor mânca câini şi şoareci şi broaşte şi vor mânca şi altele, mai necurate. Vai, de toată lumea pe unde vor călca aceştia! Dumnezeul meu! Bine ar fi fost ca în zilele acelea să nu mai fie creştini în lume, dar ştiu că tot au să fie; şi se va întuneca văzduhul, ameninţând răzbunarea lui Dumnezeu, pentru urâciunile pe care le vor face aceste neamuri necurate.

Soarele se va preface în sânge, luna şi stelele vor înceta de a mai lumina, văzând răutăţile ce se vor face de aceştia pe pământ, pentru că aceşti oameni spurcaţi vor căuta să mănânce şi pământul, iar Sfintele Biserici, le vor preface în grajduri şi vor face într-însele pângăriri, ungând Sfintele Vase cu spurcăciuni. Atunci locuitorii pămâtului vor fugi în ostroavele Ciclade; pentru aceea va plânge Asia pentru ostroave şi ostroavele pentru Asia, fiindcă nu vor merge la dânşii noroadele; şi vor plâge 660 de zile. Atunci se va ridica satana, Antihrist, din seminţia lui Dan, nu cu puterea lui — să nu fie!

— dar l-a lăsat pe dânsul Dumnezeu vas spurcat ca, printr-însul să se împlinească proorociile Proorocilor; că satana va fi slobozit din legăturile iadului, unde l-a legat Dumnezeu, şi va intra într-un vas al său (adică într-un om necredincios, care va avea puterea lui Antihrist). Şi se va naşte dintr-o muiere spur-cată, evreică, şi se va mări şi se va face împărat. Atunci va începe a-şi arăta înşelăciunile lui, după cum a zis Sfântul Ioan Evanghelistul şi Proorocul Isaia: „Vai, bisericilor, celor din neamuri.” Atunci se va arăta Proorocul Ilie şi Enoh şi Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi vor propovădui, descoperind înşelăciunile lui Antihrist, despre a doua venire a lui Hristos. Cu amar îi va munci pe creştini preablestematul Antihrist, până la cea mai de pe urmă răsuflare; iar câţi nu se vor lăsa amăgiţi, se vor mântui şi prieteni ai lui Hristos se vor arăta. Fericiţi vor fi toţi Sfinţii, dar mai fericiţi vor fi Mucenicii din vremea lui Antihrist; fericiţi şi de trei ori mai fericiţi; pentru că mare slavă li se va da în vecii vecilor.

Aşadar, Antihrist va omorî mai întâi pe cei trei Prooroci: pe Ilie, pe Enoh şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul şi după dânşii pe toţi cei ce nu vor primi credinţa lui; cu moarte amară îi va omorî. Atunci se va face războiul între Antihrist şi Hristos şi se va cunoaşte sfârşitul. Se va descoperi atunci marea mânie şi urgia lui Dumnezeu şi se vor face semne înfricoşate: fulgere, tunete, trăsnete şi vuiete, aşa că de multele tunete se va cutremura cerul şi va tuna îngrozitor. Cine, atunci, din oameni nu se va înfricoşa şi nu se va înspăimânta, fiul meu prea iubit? Acestea făcându-se, fericiţi vor fi toţi câţi nu s-au depărtat de Cel Unul-Născut din Sfânta Fecioarăşi de Dumnezeu Născătoarea Maică! Fericiţi vor fi câţi, pentru dragostea lui Hristos, au urât şi au mustrat pe Antihrist şi, cu bărbăţie, pe balaur mustrându-l în faţă şi vicleniile lui în faţă i le-a dezvăluit. Aceştia sunt frumoşii luminători şi prietenii de aproape ai lui Hristos, luminoase mărgăritare, cu inimile dulci, care în Tatăl şi în Fiul şi în Sfântul Duh, în Sfânta şi cea de o fiinţă Treime au crezut.”

Acestea, zicându-le, Prea Cuviosul Andrei, Epifanie, ucenicul său, le asculta (pe cele ce au să fie în lume) şi suspina din adâncul inimii, pentru că era mult-compătimitor.

Pe urmă l-a rugat pe Cuviosul ca să-i spună cum au să se sfârşească oamenii de pe pământ şi cum o să se facă învierea cea de obşte? Şi i-a răspuns Cuviosul:

„Pe unii îi vor omorî păgânii, alţii vor muri de desele războaie, iar pe alţii, care vor fi creştini, îi va omorî Antihrist pentru Hristos. Iar pentru cei ce au crezut în Antihrist, va trimite Domnul Dumnezeu fiare sălbatice şi păsări zburătoare, care vor avea cozile lor înveninate şi otrăvitoare pline cu ţepi, ca să înţepe pe oamenii aceia care nu vor avea semnul pecetei lui Hristos întreg şi fără de lipsă pe frunţile lor şi aşa vor muri toţi oamenii de aceste răni înveninate şi otrăvitoare. Atunci, pe Sfinţii care se vor afla în pustie, care s-au ascuns de Antihrist, pe aceia care sunt scrişi în cartea vieţii, îi va lua Domnul, pe toţi, cu Duhul puterii Sale, şi îi va duce la sfânta cetate. Atunci va fi legat Antihrist cu toţi dracii lui, şi prinşi fiind, vor fi daţi în mâinile îngerilor celor înfricoşaţi şi vor fi păziţi până înaintea Judecăţii, pentru sufletele pe care le-au pierdut. După aceea, vor trâmbiţa Sfinţii îngeri şi vor învia toţi oamenii cei morţi, fără de stricăciune, după cum zice Sfântul Apostol Pavel, şi se vor preface trupurile lor, într-o clipă, din stricăciune în nestricăciune şi vor fi răpiţi în nori în întâmpinarea Domnului în văzduh. Fiule, când se vor vedea pângăritele neamuri intrând în lume, şi urâciunea pustiirii stând în locul cel sfânt (adică Antihrist), atunci se va cunoaşte că lângă uşă este, iar după puţină vreme va veni Judecătorul tuturor.”

Acestea toate le-a zis Sfântul Andrei, iar eu, Epifanie, smeritul, scriitorul acestei proorociri, am fost împreună-priveghetor la toate acestea. Şi, lăsând pe Cuviosul rugându-se, singur, eu m-am dus la biserică.

4. 5. Proorocirea unui Sfânt

care s-a găsit în Mănăstirea Decapoliei, cu hramul Sfântului Benedict, la anul 1775

A FOST găsită într-un mormânt, în mâna unui Sfânt, scrisă pe tablă de plumb, însă când a fost proorocită nu se ştie. Era scrisă aşa:

„Cutremur mare va fi în toată lumea la anul 1740. La anul 1760 Africa va arde cu foc şi Roma sânge va vedea (cine va voi ca să ştie despre Roma să caute în Istoria cea mică bisericească şi va găsi pentru aceasta, la anul amintit, lupta papilor de la apus cu calvinii, când mult sânge s-a vărsat). La anul 1790 mânia lui Dumnezeu în tot pământul şi nu va fi dragoste. La anul 1800 puţini vor cunoaşte pe Dumnezeu. La anul 1845 va fi numai un păzitor. La anul 1860 sfărâmarea leului, a părţii răsăritului şi a Austriei. La anul 1880 se va scula un bărbat mare şi va smeri pe ursul crivăţului şi va smulge penele vulturului Austriei. La anul 1990 luminile se vor stinge şi va fi o turmă.”

Făcându-se socoteală din anii cei vechi de la facerea lumii, avem anul 7498, iar de la Hristos 1298². Şi avem acum, de la Hristos anul 1900. La greci am găsit scris, că crivăţul este Germania, iar nu Rusia, căci Rusia este la miazănoapte.

² Probabil este o greşeală de tipar. 7498 – 5508 = 1990, adica anului 7498 de la facerea lumii şi corespunde anul 1990 după Hristos. Acum după ce multe evenimente s-au consumat şi anul 1990 a trecut, ne este uşor să înţelegem că la anul 1990 s-a pus început unei noi ere anticreştine. De aceea se zice că luminile (credinţei) se vor stinge .

Tâlcuire

După cum se zice mai sus, la anul 1880 se va scula un bărbat mare şi va smeri pe ursul crivăţului, mi se pare că are să fie Japonia, fiindcă cu adevărat Japonia a smerit Rusia. Japonia, acesta are să fie bărbatul cel mare, fiindcă toţi câţi au venit au robit tot creştinismul. Tătarii şi alte naţii, tot dintracolo au venit, şi au să mai vină, după cum zic Scripturile despre Gog şi Magog, care este China; aceştia au să vină în zilele cele mai de pe urmă, după cum zice Proorocul Iezechil la cap. 34 şi 39.

4. 6. Din vedeniile Sfântului Nil Athonitul -Izvorâtorul de mir

A ZIS Cuviosul Părintele nostru Nil: Părinţii cei mai dinainte ziceau rugăciunea întreagă şi desăvârşit: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Iar cei de după dânşii au lăsat pe Născătoarea de Dumnezeu şi zic: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă!” Iar cei de pe urma lor au lăsat pe Fiul lui Dumnezeu şi zic: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă.” Iar monahii vremii de acum au lăsat Doamne şi se nevoiesc numai pentru aur, şi zic: „Iisuse, miluieşte-mă.” Iar cei mai de pe urmă o să lase şi pe Iisus şi o să zică numai „miluieşte-mă”, neştiind cum să se mai poarte şi nici nu o să cunoască cine să-i miluiască. Pentru aceasta zic: când va veni de patru ori câte 25 de ani, adică 100 de ani, de la 1775 până la 1875, oare atunci în ce stare o să ajungă viaţa noastră monahicească? Şi după aceasta, când vor mai trece de trei ori câte 25 de ani: adică de la 1875 până la 1950, care este la mijlocul veacului al optulea de la facerea lumii, adică la 7500, oare câtă tulburare are să se facă de l

a 7400 până la 7500? Ce răpiri o să se facă, ce amestecări de sânge? Adică se vor însura rudenii între ele, stricări de copii, sodomii, preacurvii, curvii şi toate alte fărădelegi pierzătoare. Şi o să se întrebe neîncetat şi nu o să găsească nici începutul nici sfârşitul; şi atunci are să vie şi sfârşitul agarenilor (turcilor), cea mai de pe urmă şi amară iarnă. Căci atunci are să fie scârbă şi strâmtorare în toată lumea.

După pierzarea agarenilor, pe urmă are să se facă al optulea sobor şi are să se facă o adunare care o să şadă pe 12 scaune. Şi aceştia au să aleagăbinele din rău; dreapta credinţă din eresuri, după cum la arie se alege grâul din paie; grâul pentru oameni, iar paiele pentru foc. Şi are să se facă pace, însă puţină vreme (după cum zice Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos, 32 de ani) şi pe urmă iarăşi au să se întoarcă oamenii la vicleşuguri spre pierzare şi nu o să se socotească între frate şi soră, tată sau mamă; că fiul se va împreuna cu mama lui şi fratele cu sora lui şi nu vor vrea să asculte de nimeni, ci vor avea numai o stăpânire spre curvie, ca la Sodoma şi Gomora şi la cele mai rele. Că fratele va avea de muiere pe sora lui şi fiul va avea de muiere pe mama lui; şi va omorî fiul pe tatăl lui ca să curvească în slobozenie cu mama lui; şi alte mii de răutăţi se vor face (Acestea se vor face în vremea împăratului al doilea după căderea turcilor de la împărăţie). Şi cu cât vor spori răutăţile, cu atât şi nerodire se va face.
Se vor da oamenii la îndulciri, la răpiri, minciuni, la curvii, la sodomii, la mândrii, la nedreptăţi, la deznădăjduire, la lenevirea de cele bune, la învârtoşarea inimii, la pomenirea de rău, la vrăjbi, la iubirea de averi şi de argint, şi precum cel iubitor de avuţie învistereşte în răpitorul său vas, aşa va fi şi venirea lui Antihrist. Fiindcă mai înainte au să se întunece simţirile oamenilor cu nesimţirea întunericului, — şi se vor întuneca oamenii de patimi, după cum zice Apostolul Pavel: „Pentru că nu au primit adevărul Evangheliei, le-a dat Dumnezeu duhul înşelăciunii patimilor, ca săse împlinească întru dânşii fărăde legea.”
Sunt 25 de ani de când s-au întors oamenii spre mai rău, adică de la anul 1785 încoace pierzarea a stăpânit. Dar când vor mai trece alţi 25 de ani, la ce ticăloasă stare are să înainteze lumea? Şi după acestea, până la anul 7500 de la facerea lumii, vor urma toate relele lui Antihrist.

În veacul deşartei vieţuiri rânduiala monahiceştii aşezări se desparte astfel: cei de dimineaţă se aseamănă cu flacăra focului, cei de la amiază cu cărbunii cei aprinşi, iară cei de seară cu spuza cea amestecată cu cenuşa, care rămâne de la cărbunii cei aprinşi. Iarăşi, cei de dimineaţă se aseamănă cu litera Alfa, iar cei de la amiază cu „Mi” şi „Ni”, iară cei de seară cu F. Adică, fero, fero, care în limba noastră înseamnă ad-o, ad-o, ce închipuieşte nesaţiul iubirii de agoniseală şi adunări fără de saţiu, precum: iubirea de sine şi de a stăpâni, a nedreptăţi, iubirea de argint, iubirea de mândrie, de slava deşartă, cămătărie, a se prigoni unii pe alţii, a răpi dreptul altuia şi a-l stăpâni ca pe al său şi altele ca acestea. Că iubirea de argint îl face pe călugăr a urî calea cea strâmtă şi necăjită şi a iubi mai mult odihna şi lenevirea, care este povăţuitoare şi învăţătoare la toată răutatea. De la patriarhi până la împăraţi şi până la monahi şi la cei mai de pe urmă săraci, aceasta (iubirea de argint) nu ne lasă să intrăm prin uşa cea strâmtă şi necăjită; pentru că iubim cele ale lumii acesteia şi suntem pătimaşi la ele şi cel mai întâi este pântecele. Litera H, care pe greceşte se zice: „hir-hirotera” - că din rău în mai rău va merge, în jos. Cu litera H se va începe după moartea împăratului celui bun, care va fi pus de îngeri după căderea turcilor. Căci de la al doilea împărat al Constantinopolului au să înceapă anii durerilor şi tot spre mai rău va merge până la sfârşit. Litera „Psi” înseamă „psevma”, adică minciuna, căci la vremea aceea va împărăţi minciuna, care este antihrist. Iară litera Omega „co” înseamnă sfârşitul tuturor, arătând a doua venire a lui Iisus Hristos.

4. 7. Proorocie despre sfâr şitul lumii

DIN cele ce se vor ivi pe la anii 1950 de la Hristos, am însemnat aici puţine. Vor fi de obşte în gurile tuturor, lucrările cele mai înfricoşate şi nimeni nu le va păzi: răpiri, nedreptate, zavistie, lux, desfrânare, neruşinare, iubire de sine, dărăpănarea averii şi a cinstei, ambiţia cea fără de nici un folos. Şi vai de acele locuri în care vor fi unele ca acestea, c ă nici pământul nu-şi va mai da roadele sale, cele hrănitoare (care satură). Pe vremea aceea se vor arăta lucrurile lui Antihrist, ca iarba, primăvara, când începe a încolţi. Cinstea către cele sfinte va fi ca argintul cel spoit pe aramă, în vremea aceea mulţi se vor socoti drept învăţaţi, dar numai din gură; însă ploaia cea fierbinte, din focul învăţăturii celei sănătoase la unii din oameni, se va veşteji, căci, când colţul acestor buruieni (adică învăţăturile cele otrăvitoare ale lui Antihrist) se vor ivi, poate se va mai prelungi răul lumii, însă tot el va birui. Ţine minte cele ce ai auzit de la mine, vesteşte în lume pentru semnele sfârşitului lumii, când vor fi; şi chiar timpurile anului, cele patru, cu multă prefacere se vor schimba³ (aici zice despre timpul lui Antihrist, despre cei trei ani şi jumătate).

³ Putem observa că anotimpurile au început să fie date peste cap în întreaga lume (n. ed.).

4. 8. Cuvânt despre venirea l ui Antihrist şi pentru sfârşitul lumii

al Cuviosului Nil Athonitul - Izvorâtorul de mir

„CÂND se va înmulţi fărădelegea, toate prihănirile şi fărădelegile lumii au să se adune într-o necurată fiică a curviei, care are să fie locaş al preacurviei.

Doamna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, a fost Preacurată înainte de naştere, Curată în naştere şi după naştere, şi a născut pe Emanuel, Cel fără de păcat.

Acea necurată fiică, mama tuturor fărădelegilor şia spurcatului Antihrist, are să fie o curvă necurată şi prea-curvă în toată viaţa ei. La această necurată au să se adune toate fărădelegile lumii şi are să nască pe fiul pierzării şi, din pricina lipsirii Darului Sântului Duh de la oameni, pentru păcatele şi fărădelegile lor, o să se adune şi o să învieze în ea (în pântecele ei) toate fărădelegile oamenilor. După naşterea fiului păcatului, are să vină toată lipsa în lume.

Întâi: au să se lipsească oamenii de dragoste, de unire, de curăţenie, de frica lui Dumnezeu; în oraşe nu vor mai fi preoţi şi proiestoşi credincioşi; bisericile lui Dumnezeu vor duce lipsă de arhierei, de duhovnici şi de preoţi drept credincioşi (precum au început încă de acum a se lipsi).

Pe urmă se va arăta şi acest necurat, după creşterea vârstei lui şi se va umple de sataniceasca putere ca să facă semne şi minuni cu vrăjitoriile lui, înaintea oamenilor celor pătimaşi, precum a făcut Chinops, vrăjitorul, acea înviere mincinoasă a morţilor şi altele. Dar la oamenii cei sfinţi vrăjile nu au nici o putere, ca să îi amăgească, ci numai la cei întunecaţi cu patimi. Precum Marele Macarie vedea pe femeia aceea în firea ei, iar oamenii o vedeau ca pe o iapă. Şi se va arăta făţarnicul, Antihrist, blând, la începutul propovăduirii lui, ca să plece popoarele la înşelăciunea lui, ca să-l pună împărat. Cu pace şi cu smerenie se va arăta, ca toţi să se închine lui, fiindcă hrana lui este tulburarea oamenilor, căci, atunci când se vor tulbura oamenii, el se va bucura. Că aceasta este uitarea credinţei şi a fricii lui Dumnezeu: curvia, preacurvia, sodomia, iubirea de avuţie, iubirea de argint, pomenirea de rău, zavistia, osândirea, minciuna, clevetirea şi celelalte răutăţi. Şi acestea toate, au să odihnească şi să stăpânească toate cetăţile, fiindcă nu se va găsi alt individ vrednic ca să împărăţească în cetăţi. Pentru aceasta va stăpâni toată lumea; şi-l vor avea pe el (pe Antihrist) atotstăpânitor.

Când vor păcătui oamenii, vor considera că îşi lucrează mântuirea lor. Atunci se va defăima Sfânta Evanghelie şi bisericile lui Dumnezeu şi are să fie multă lipsă de cuvântul lui Dumnezeu în lume. Semne şi arătări de la Dumnezeu: lipsă şi foame îndoită, simţită şi gândită. Simţită, că se va închide cerul ca în zilele lui Ilie şi nu va ploua, pentru fărădelegile lor. Şi gândită, adică vor flămânzi oamenii de cuvântul lui Dumnezeu; că nu se va găsi un om drept cu fapte bune ca să-i înveţe cuvântul mântuirii. Şi se va ridica binecuvântarea lui Dumnezeu de la mâncări şi băuturi şi, cu cât vor mânca mai mult, cu atât mai mult vor flămânzi.

Atunci cei bogaţi îşi vor deschide visteriile lor, aurul şi argintul aruncându-l; acestea se vor defăima şi se vor călca ca pietrele pe drumuri. Atunci se va zămisli răutatea lui Lucifer în inimile oamenilor şi atunci va vieţui păgânătatea cu pecetea lui Antihrist şi se va ridica Darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfânta Scriptură: „Nu va rămânea Duhul Meu în oamenii aceştia în veac, pentru că trupuri sunt.” Şi se vor împuţina oamenii, vor slăbi şi vor muri cei pecetluiţi de Antihrist, ca păsările pe drumuri; şi vor mânca oamenii cărnuri de oameni morţi, nemaiputând suferi leşinarea şi foamea. Şi mâncând trupuri moarte vor muri şi ei.
Iar înţelesul pecetei lui Antihrist este: „Al meu eşti, al tău sunt, de bunăvoie vin, nu de silă.” Vai şi amar de cei pecetluiţi de Antihrist! Se va face mare tulburare în lume; şi auzind oamenii că într-alte părţi este pace, se vor muta acolo şi vor găsi, dimpotrivă, mai multă lipsă. Şi vor auzi de la locuitorii locului aceluia: „O, cum aţi venit în acest loc blestemat, unde n-a mai rămas între noi înţelegere omenească?” Şi, atunci, văzând Dumnezeu tulburarea oamenilor, o să poruncească mării să-şi ia cea dintâi stare; şi o să se suie focul cel de sub pământ, cu care se înfierbântă apele cele calde şi are să fiarbă apa mării precum fierb apele în oalele cele de metal. Atunci vor înceta oamenii de a se mai muta din loc în loc. Din fierberea mării se va desfiinţa pământul şi se va usca şi nu va răsări iarba, copacii nu vor înmuguri, vlăstarii şi izvoarele ape-lor se vor usca, dobitoacele şi păsările vor muri de aburii mării şi ai pucioasei.
Iată, vremea se apropie şi voi nu vreţi să înţelegeţi, fiindcă vicleşugurile oamenilor s-au înmulţit; s-au făcut şi stihiile grabnice, că se apropie sfârşitul.
Dar, Dumnezeu, purtând grijă pentru mântuirea tuturor oamenilor celor cu bună voinţă, va trimite, atunci, pe cei trei Sfinţi: pe Ilie, pe Enoh şi pe Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, ca să propovăduiască şi să întoarcă la mărturisire (pocăinţă) şi să-i înveţe pe acei puţini, care vor vrea să se mântuiască. Şi care nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor moşteni împărăţia cerurilor, căci, însemnându-se cu semnul şi puterea cinstitei Cruci, se vor izbăvi din osânda iadului.

De flămânziţi, răbdaţi, că Dumnezeu vă va trimite ajutorul Său din înălţime. Iar oamenii vor zice: iată, cei ce s-au peceltuit cu pecetea lui Antihrist s-au mulţumit. Iar Sfinţii le vor zice: ce mulţumire este aceasta cu însemnarea pecetei celei pierzătoare, care cu înşelăciuni i-a înşelat, nesimţitori fiind, că nu-şi cunosc mântuirea lor?

Şi aceşti oameni răi s-au făcut într-o unire cu dracii, de aceea nu simt foamea şi setea; însă ei flămânzesc şi însetează de 7 ori câte 7 mai mult decât voi, cei drepţi. Răbdaţi puţin, căci cei ce vor răbda, dintre voi, vor trăi în veci.

Atunci, văzând Antihrist pe cei trei Prooroci propo-văduind adevărul şi arătând înşelăciunea lui, se va mânia şi va porunci la ai săi să îi aducă înaintea lui şi, întâi, are să-i momească, zicând: „Pentru ce voi nu vă pecetluiţi cu pecetea împărătească?” Atunci ei îl vor ocări pefaţă pentru înşelăciunile lui, zicându-i: „O, amăgitorule şi înşelătorule Antihrist, nu-ţi ajunge că ai pierdut atâtea suflete, ne sileşti şi pe noi să te ascultăm? Blestemată este pecetea ta şi slava ta şi cu pierzarea ta a venit şi sfârşitul lumii.” Iar spurcatul, auzind ocările lor şi blestemele ce-i fac Sfinţii, singur are să ia sabia şi are să-i taie. Iar după moartea lor are să poruncească slujitorilor săi să facă cumplite răutăţi, adică: curvii, preacurvii, sodomii şi cumpărări de copii parte bărbătească şi femeiască; vor curvi pe drumuri, ca şi câinii, şi aşa are să se stingă firea omenească, prin aceste chipuri ale răutăţii, adică, prin curvie simţită şi gândită. Pentru răutatea lor îşi vor pierde cuviinţa cea omenească, care o să iasă din minţile lor, pentru multa neastâmpărare a curviei. Se vor face scurţi la stat, ca dracii, fiindcă firea dracilor este scurtă şi rotundă. Că firea dracilor cu a oamenilor celor răi are să se unească şi la scurtimea vârstei au să fie până la cinci palme înălţime. Se vor face oamenii mai vicleni decât dracii, fiindcă dracii n-au trup ca să curvească şi să ucidă, ci numai în gând îndeamnă pe oameni (adică, le şoptesc oamenilor în gând ce să facă, iar oamenii, necunoscând poruncile lui Dumnezeu, cred că aceste gânduri sunt ale lor şi că ceea ce gândesc ei este bine şi le este lor şi celorlalţi spre mântuire, necunoscând, sărmanii, vicleşugurile şi cursele prin care diavolul i-a făcut slujitori ai planurilor lui).

Atunci Antihrist are să se bucure foarte mult, că şi-a împlinit scopul lui cel rău şi dorinţa sa cea fără de lege. Când se va bucura el şi se va veseli, are să îi vie sabia cea cu două ascuţişuri de sus, care-l va sfărâma, iar spurcatul lui trup îl va arunca în veşnica muncă, unde se va munci, împreună cu sufletul cel prea necurat al lui; şi pentru aceasta va fi omorât, spre răsplătirea morţii lui. Şi moartea lui are să facă sfârşit morţilor, după cum moartea lui Abel (pe care l-a ucis Cain) a fost începutul tuturor morţilor, aşa şi Antihrist are să fie sfârşitul tuturor morţilor, şi aşa o să se sfârşească toată lumea.

Numai Unul Dumnezeu ştie şi cunoaşte cele ce vor fi după acestea şi cum au să se sfârşeasă toate. Se va face judecată şi răsplătire şi cei cu fapte bune, ca oile cele fără de răutate, au să împărăţească cu Hristos, în împărăţia cerurilor; iară cei păcătoşi au să fie osândiţi în veşnica muncă a iadului, cu Antihrist împreună şi cu toţi dracii în veci.

4. 9. Din Apocalipsa (7, 3-10)

„NU vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până ce nu vom pecetlui pe robii Dumnezeului nostru pe frunţile lor. Şi am auzit numărul celor pecetluiţi: O sută patruzeci şi patru de mii de pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil.”

După acestea am văzut, mulţime multă, pe care nimeni nu putea să o numere; din toate neamurile şi seminţiile şi popoarele şi limbile pământului, stând înaintea Scaunului şi înaintea Mielului îmbrăcaţi în veşminte albe şi cu finice în mâinile lor.

Şi strigau cu glas mare, zicând: „Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, care şade pe Scaun şi de la Mielul.” * După căderea turcilor vor veni toate neamurile la credinţa Ortodoxă şi se vor uni cu Biserica Răsăritului.

Aproape de venirea lui Antihrist, cu trei ani şi jumătate mai înainte, va trimite Domnul pe Enoh şi pe Ilie Tezviteanul şi pe Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să propovăduiască dreapta credinţă, ca lumea să nu primească propovăduirea lui Antihrist, căci înşelător este şi potrivnic lui Hristos. În vremea propovăduirii se vor întoarce numai din seminţia lui Iuda o sută patruzeci şi patru de mii. Socotiţi deci, dacă numai din Iuda se va întoarce atâta mulţime, apoi din celelalte neamuri, câtă mulţime de popoare are să creadă în Hristos, şi câte minuni au să facă aceştia? Cât foc are să se coboare din cer şi cât război va fi ca apele să se prefacă în sânge?!

Şi Antihrist are să facă minuni, încât şi munţii o să-i mute din loc cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, dar va fermeca numai vederea oamenilor, iar munţii nicidecum nu se vor muta.

Căci zice: „Iar trupurile celor trei propovăduitori ai lui Hristos vor şedea trei zile şi jumătate aruncate în uliţă, apoi va veni glas din cer şi vor învia şi se vor urca la cer. Atunci toţi antihriştii îşi vor trimite daruri unul altuia, zicând că aceştia trei ani au pedepsit pământul cu tot felul de pedepse.”

4. 10. Din viaţa Sfântului Ciprian

în care se aratăcât de mare vrăjitor a fost el (înainte de a se pocăi). Aşa şi Antihrist, cu farmecele şi cu vrăjitoriile lui, are săfarmece vederile oamenilor celor pecetluiţi cu 666

LA 30 de ani ai vârstei lui, a mers Sfântul Ciprian la haldei şi acolo, învăţând citirea stelelor, a completat învăţătura sa. Apoi a mers în Antiohia unde s-a desăvârşit în toată răutatea: vrăjitorii şi farmece de suflete pierzătoare. Mare prieten şi credincioasă slugă a stăpânitorului iadului, cu care singur, de faţă, a vorbit, şi de mare cinste diavolească, de la dânsul, s-a învrednicit. Aceste lucruri le-a mărturisit, zicând: „Să mă credeţi pe mine, că pe însuşi diavolul singur l-am văzut şi el mi-a zis: Iată, noul Amvrie, grabnicul spre ascultarea noastră, vrednic de împărăţia noastră.” Şi mi-a făgăduit să mă pună boier, după ieşirea mea din trup, iar cât voi mai petrece pe pământ în toate să-mi ajute, şi mi-a dat spre slujire mie un grup de draci. Drept aceea, boierii lui mă ascultau, văzându-mi cinstea ce mi-o făcuse diavolul.

Şi era chipul lui ca o floare şi capul lui încununat cu o coroană prefăcută, nu adevărată, ci cu năluciri. Toată coroana era din aur şi pietre luminoase, care tot câmpul din jurul lui îl lumina; şi hainele lui erau minunate. Iar când se întorcea încolo şi încoace, se cutremura tot locul acela şi mulţi stăteau lângă scaunul lui în diferite rânduieli de duhuri ale răutăţii, în mare supunere, şi eu, cu totul supunându-mă la toate poruncile lui.”

Acestea toate, despre dânsul, le-a spus Sfântul Ciprian, după lepădarea sa de diavol şi întoarcerea la credinţa cea Ortodoxă în Hristos.

De aici se vede cam ce fel de om era el, care era prieten al dracilor şi făcea toate lucrurile lor, supărând pe oameni şi înşelându-i. Petrecând el în Antiohia, a adus multă mulţime de oameni spre toată spurcata fărădelege. Pe mulţi i-a ucis cu otrăvurile şi cu farmecele lui, pe copii şi pe copile spre jertfa dracilor îi înjunghia; pe mulţi i-a învăţat vrăjitoriile cele rele, pe unii să zboare prin văzduh, pe alţii să înoate cu barca prin nori, pe alţii i-a făcut să umble pe apă, încât de către toţi păgânii era slăvit şi cinstit ca un mare vrăjitor şi prea înţelept slujitor al spurcaţilor lor dumnezei. Şi mulţi la dânsul alergau, pentru nevoile lor, şi acestora le ajuta cu drăceasca sa putere (vezi în Vieţile Sfinţilor, la 2 octombrie).

La sfârşitul lumii se va dezlega satana din iad şi are să dea toată puterea sa lui Antihrist şi va locui într-însul, după cum zice Sfântul Efrem Sirul în cărţile lui.

4. 11. Sfântul Ioan Damaschin

Pentru Antihrist, din cartea a IV-a, cap. 26.

SE cuvine să ştim că trebuie să vină Antihrist. Deci tot cel ce nu mărturiseşte pe Fiul lui Dumnezeu, că a venit în trup şi că este Dumnezeu desăvârşit şi S-a făcut Om desăvârşit, împreună şi Dumnezeu desăvârşit, antihrist este. Trebuie mai întâi să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile, după cum a zis Domnul. Şi atunci va fi sfârşitul şi va veni Domnul să judece lumea, spre mustrarea jidovilor, celor potrivnici lui Dumnezeu. Că zice: „Eu am venit în numele Tatălui Meu şi nu măprimiţi pe Mine; dar va veni altul în numele său, şi pe acela îl veţi primi.” Apostolul zice: „Pentru că ei n-au primit dragostea adevărului, ca să se mântuiască, de aceea le va trimite Dumnezeu, lucrarea înşelăciunii; ca să creadă minciunii şi să se judece toţi, care n-au crezut adevărului, ci au crezut în nedreptate.”
Deci iudeii, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Fiul lui Dumnezeu, nu L-au primit; iar pe înşelătorul, care se va numi pe sine Dumnezeu, îl vor primi. Iar cum se va numi pe sine Dumnezeu, îngerul l-a învăţat pe Daniil, zicând aşa: „Spre Dumnezeul părinţilor săi nu va înţelege.” Şi Apostolul zice: „Să nu vă amăgească cineva pe voi, în nici un chip, că va veni mai întâi depărtarea (de credinţă) şi pe urmă se va arăta omul păcatului, fiul pierzaniei, potrivnicul, care se va înălţa mai presus de tot cel ce se zice Dumnezeu, sau închinăciune, aşa încât să şadă el în Biserica lui Dumnezeu, ca un Dumnezeu, arătându-se pe sine că ar fi el Dumnezeu.”
Dar nu în Biserica cea Ortodoxă, ci în cea iudaică. Căci nu la noi, ci la iudei va veni. Nu pentru Hristos, ci împotriva lui Hristos şi a celor ce sunt ai lui Hristos. De aceea se şi numeşte Antihrist, însă trebuie mai întâi să se propovăduiască Evanghelia la toate neamurile. Şi apoi se va arăta cel fără de lege, a cărui venire va fi cu lucrarea satanei şi cu puterea diavolului; semne şi minuni mincinoase va face cu fermecătorii, cu nedreptate în cei pieritori (pecetluiţi cu 666); pe acesta Domnul îl va omorî cu duhul gurii Sale şi-l va strica cu venirea arătării Sale. Deci, nu diavolul se va face om, ci, după asemănarea întrupării Domnului, (să nu fie) un om se va naşte din curvie, şi va primi toată lucrarea satanei, că, mai înainte ştiind voinţa lui cea rea, Dumnezeu va slobozi diavolul să locuiască în acel om.

Deci, se va naşte din curvie, precum am zis, şi va fi crescut în ascuns şi fără de veste se va scula şi se va împotrivi şi va împărăţi. Dar la începutul împărăţiei lui, sau mai bine spus la începutul tiraniei lui, se va făţarnici, iar după ce va lua stăpânirea, va prigoni Biserica lui Dumnezeu şi îşi va arăta toată răutatea lui. Va veni cu semne şi cu minuni mincinoase şi amăgitoare (nu adevărate), cu farmece, cu putere diavolească; şi, pe cei ce vor avea putrede şi neîntărite temeliile minţii lor (necredincioşi), îi va înşela şi îi va depărta de la Dumnezeul Cel Viu. Şi aşa se va sili spurcatul să smintească şi pe cei aleşi, de i-ar fi cu putinţă. Dar Domnul va trimite pe Ilie Tezviteanul şi pe Enoh, ca să întoarcă inimile părinţilor către fii, adică sinagoga evreilor către Domnul nostru Iisus Hristos şi către propovăduirea Apostolilor. Ei vor fi omorâţi de Antihrist. Şi va veni Domnul din cer, în chipul în care L-au văzut Apostolii, pe El, mergând la cer, Dumnezeu desăvârşit şi Om desăvârşit, cu slavă şi cu putere; şi îl va omorî pe omul fărădelegii, pe fiul pierzării, cu Duhul gurii Sale. Nimeni să nu aştepte pe Domnul de pe pământ, ci din cer, precum Însuşi a spus. Deci, Antihrist va fi om cu adevărat (Antihrist se zice potrivnic lui Hristos).

4. 12. Din viaţa Sfântului Ioan Evanghelistul

Despre cele ce a lucrat Chinops vrăjitorul, minunile făcute de dânsul cu farmecele lui. Asemenea va face şi Antihrist în vremea împărăţiei sale

ÎN vremea când propovăduia Sfântul Ioan Evanghelistul în Ostrovul Pergamului, era un vrăjitor cu numele Chinops, care de mulţi ani petrecea în pustie cu duhurile necurate. Şi toţi oamenii din ostrovul acela îl aveau ca pe un Dumnezeu, pentru nălucirile pe care le făcea. Jertfitorii, care slujeau lui Apolon, erau foarte nemulţumiţi asupra Sfântului Ioan, pentru că a risipit capiştea acestui idol, cu puterea lui Dumnezeu, şi pe toţi oamenii i-a întors la învăţătura Bisericii Ortodoxe, învăţându-i în numele lui Iisus Hristos.

Deci, aceşti jertfitori s-au dus la Chinops şi i s-au jeluit împotriva Sfântului Ioan, rugându-l pe el ca să vină să-i răzbune pentru necinstea dumnezeilor lor. Dar Chinops n-a vrut să meargă în cetate. Apoi mai mulţi cetăţeni l-au rugat. El tot nu a vrut, însă le-a făgăduit că va trimite un înger viclean (drac) în casa lui Miron, unde locuia Sfântul Ioan, ca să-i ia sufletul lui şi să-l dea judecăţii veşnice. Deci, a doua zi, a trimis un diavol mai mare din cei vicleni, poruncindu-i ca să aducă la dânsul sufletul Sfântului Ioan.

Mergând diavolul în casa lui Miron, a stat deoparte. Ştiind Sfântul Ioan de venirea lui i-a zis: „Îţi poruncesc ţie în Numele lui Hristos ca să nu pleci din locul acesta, până ce nu îmi vei spune de ce ai venit la mine.” Şi fiind legat diavolul, cu cuvântul lui Ioan, a zis: „Jertfitorii lui Apolon au mers la Chinops şi l-au rugat ca să meargă el în cetate (ostrov) ca să aducă asupra ta moarte, iar el nu a voit, zicând: «Mulţi ani am stat în locul acesta neieşind şi acum oare să mă ostenesc pentru acel om prost şi de nimica? Duceţi-vă în calea voastră şi dimineaţă eu voi trimite pe un înger de al meu (drac) ca să ia sufletul lui şi îl va aduce la mine, iar eu îl voi da judecăţii veşnice.»”

Şi a mai zis Sfântul Ioan către drac: „Dar te-a mai trimis pe tine vreodată să iei suflet omenesc şi să-l aduci la dânsul?” Şi i-a răspuns: „Am fost trimis de-am omorât, dar suflet n-am putut lua.”

Şi l-a întrebat Sfântul Ioan: „Dar pentru ce îl asculţi pe dânsul?” Şi i-a răspuns cel viclean: „Toată puterea satanei în dânsul este şi ne ascultă pe noi Chinops şi noi pe el.”

Apoi i-a zis Sfântul Ioan: „Apostolul lui Iisus Hristos, îţi porunceşte ţie, duhule viclean, ca să nu mai intri în locuinţele oamenilor şi nici să nu te mai întorci la Chinops, ci, afară din ostrovul acesta, să ieşi şi să te munceşti.” Şi îndată a ieşit spurcatul din ostrov. Şi văzând Chinops că nu i s-a mai întors dracul, a trimis pe altul, dar şi acela a pătimit la fel. Apoi a trimes pe alţi doi diavoli, dar le-a poruncit ca unul să intre la Ioan, iar altul să stea afară, să asculte şi să îi aducă lui răspuns.

Deci, intrând unul din diavoli la Sfântul Ioan, a pătimit ca şi cei dinaintea lui, iar cel care era afară, văzând chinul tovarăşului său, a fugit la Chinops şi ceea ce văzuse i-a spus.

Deci, auzind Chinops s-a umplut de mânie pentru aceasta, şi luând toată mulţimea drăcească, a mers în cetate şi s-au bucurat mulţi cetăţeni văzând pe Chinops, şi mergeau de i se închinau lui.

Şi văzând el că Ioan învăţa poporul, s-a umplut de multă mânie şi a zis către toţi: „O, oameni orbi care aţi rătăcit de la calea adevărului, ascultaţi-mă pe mine; de este drept Ioan şi de sunt drepte cele grăite de dânsul, să vorbească cu mine şi să facă acele feluri de minuni pe care şi eu le voi face, şi veţi vedea cine este mai mare între noi, Ioan sau eu? De va fi mai mare Ioan voi crede şi eu pe cele spuse şi făcute de dânsul.”

Deci, luând Chinops pe un tânăr i-a zis lui: „Tânărule, este viu tatăl tău?” Şi i-a răspuns lui tânărul: „A murit.” Şi l-a întrebat Chinops: „Dar cu ce moarte a murit?". Iar tânărul a zis: „Corăbier a fost şi spărgându-se corabia s-a înecat în mare.” Atunci a zis Chinops către Ioan: „Acum să-ţi arăţi puterea ta, Ioane, ca să vedem cele zise de tine şi să pui pe tatăl viu, înaintea fiului său.” Iar Ioan a zis: „Nu m-a trimis pe mine Hristos ca să ridic pe cei morţi din mare, ci pe oamenii cei amăgiţi să-i învăţ.” Şi a zis Chinops oamenilor: „Măcar acum să mă credeţi pe mine că înşelător este Ioan şi că vă amăgeşte pe voi. Prindeţi-l pe el şi-l ţineţi până ce voi scoate pe tatăl copilului viu.” Şi mulţimea l-a ţinut pe Ioan.

Apoi şi-a întins mâinile Chinops şi a plesnit cu ele şi a lovit marea, toţi temându-se, apoi făcându-se nevăzut din locul acela, oamenii cei de pe mal ridicau glasurile lor şi ziceau: „Mare eşti Chinopse.” Şi a ieşit Chinops din mare, ţinând pe tatăl copilului viu şi toţi s-au mirat. Şi a zis tânărului: „Oare este acesta tatăl tău?” Şi a răspuns tânărul: „Aşa, doamne,” şi s-au închinat toţi lui Chinops. Atunci căutând lumea să-l ucidă pe Ioan, Chinops i-a oprit pe ei şi a zis: „Când veţi vedea cele mai mari decât acestea atunci să fie muncit.” Şi chemând pe alt om i-a zis lui: „Ai avut tu fiu?” Iar acela a răspuns: „Da, doamne, dar din zavistie l-a ucis pe el un oarecare.” Şi îndată a strigat Chinops, chemând pe nume pe ucigaş şi pe cel ucis, şi amândoi au stat de faţă. Atunci a zis Chinops omului aceluia: „Oare acesta este fiul tău şi acesta este ucigaşul lui?” Şi a zis omul: „Aşa, doamne!” Şi a zis Chinops lui Ioan: „Ce te minunezi, Ioane? Iar Ioan a răspuns: „Eu de aceasta nu mă minunez.” Atunci a zis Chinops: „Şi mai mari decât acestea vei vedea şi atunci şi mai mult te vei minuna şi nu vei muri până ce nu te voi înfricoşa pe tine cu semnele.” Atunci a răspuns Ioan lui Chinops: „Semnele tale degrabă se vor strica.” Auzind mulţimile un cuvânt ca acesta, s-au repezit asupra Sfântului Ioan şi l-au bătut până când au considerat că a murit. Şi a zis vrăjitorul Chinops: „Lăsaţi-l neîngropat ca păsările cerului să-l mănânce pe el,” apoi s-au dus toţi din acel loc bucurându-se împreună cu Chinops.
După aceea auzind Chinops că Ioan învaţă în locul care se numea „Aruncarea de pietre” a chemat pe un diavol cu ajutorul căruia făcea vrăjile şi mergând acolo unde era Sfântul Ioan i-a zis lui: „Mă gândesc că mai multă ruşine şi înfruntare să îţi fac ţie că pentru aceasta te-am lăsat viu, să vii deci la malul mării şi vei vedea slava mea şi te vei ruşina.” Şi mergeau după Chinops trei diavoli care li se păreau mulţimii că sunt oameni înviaţi din morţi.
Apoi lovind tare şi plesnind cu mâinile s-a aruncat în mare şi s-a făcut nevăzut în ochii tuturor. Atunci mulţimea de pe mal a strigat: „Mare eşti Chinopse şi nu este altul mai mare decât tine!”
Atunci a poruncit Ioan celor trei diavoli care luaseră chip de oameni să stea pe loc şi să nu se ducă după dânsul. Şi sa rugat Sfântul Ioan Domnului ca să nu-l mai socotească printre cei vii pe Chinops, şi aşa a fost. Pentru că pe neaşteptate s-a tulburat marea şi fierbea cu valuri mari şi n-a mai ieşit Chinops din mare, rămânând acolo în adâncul apelor după cum şi Faraon, când s-a afundat în apă la trecerea prin Marea Roşie.
Iar diavolilor acelora, pe care mulţimea îi considera că sunt oameni înviaţi din morţi, le-a zis Sfântul Ioan: „În Numele lui Iisus Hristos, Celui răstignit şi a treia zi înviat, vă poruncesc să ieşiţi din ostrovul acesta,” iar ei îndată s-au făcut nevăzuţi. Mulţimea de oameni stăruia tot aşteptând să iasă Chinops din mare, trei zile şi trei nopţi pe nisipul mării răbdând de foame, de sete şi arşiţa soarelui. Iar cei mai mulţi dintre ei au slăbit şi zăceau fără de glas, dintre care trei copii au murit.

Milostivindu-se Sfântul Ioan s-a rugat pentru mântuirea lor şi mult vorbindu-le despre credinţă, a înviat pe copiii lor şi a tămăduit pe bolnavi.

Apoi toţi, apropiindu-se de Domnul nostru Iisus Hristos, s-au botezat şi s-au întors la casele lor slăvind şi lăudând pe Mântuitorul Hristos.

Aşa va face şi Antihrist tot felul de minuni, ba şi mai mari are să facă decât Chinops, însutit şi înmiit, cu vrăjile şi cu farmecele lui. Că toată puterea satanei i se va da lui, ca să facă orice, pentru a înşela pe oricine, iar dacă va fi cu putinţă şi pe cei aleşi.

5. CUVÂNT DESPRE SFÂRŞITUL LUMII

din Apocalipsa şi din scrierile altor Sfinţi Părinţi
LA SFÂRŞITUL lumii, după multe răutăţi ale lui Antihrist, vor fi mari nevoi şi scârbe în toată lumea, cum n-au mai fost de la începutul lumii, dar nici atunci nu va uita Dumnezeu pe aleşii săi, căci le va trimite lor ajutor şi va scurta zilele lui Antihrist şi împărăţia lui cea urgisită curând o va strica. Şi acei trei ani şi jumătate vor trece foarte repede, după cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsa, cap. 12: „Şi mai înainte va trimite Dumnezeu pe Enoh şi pe Ilie care vor arăta vicleşugurile lui Antihrist. ” Căci aceşti Sfinţi sunt luaţi cu trupurile în rai, Enoh mai înainte de potop; Ilie după potop, iar Ioan după Hristos, şi trăiesc până astăzi aşa cu trupurile, unde, numai Dumnezeu ştie. Şi vor veni atunci, adică în vremea lui Antihrist, aceşti Sfinţi şi vor arăta vicleşugurile lui. Şi la sfârşit, tăiaţi fiind cu sabia, vor muri şi vor şedea în uliţe trupurile lor moarte trei zile şi jumătate; şi după cele trei zile şi jumătate va veni glas din cer, zicându-le lor: „Sculaţi-vă şi veniţi la mine;” şi atunci îndată, înviind ei, se vor ridica cu trupurile în nori la cer. Iar după aceea degrabă va sosi sfârşitul lumii şi va fi după cum a zis Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie. Atunci puterile cerului se vor clătina, iar îngerii care au această dumnezeiască dregătorie (ca întru minuni, cu tărie să poarte lucrurile lui Dumnezeu), atunci vor începe a schimba şi a tocmi lucrurile cerului şi ale pământului, cu groaznice schimbări, încât vor înfricoşa lumea şi va fi mare frică şi durere oamenilor. Iar toate acestea vor fi spre răsplătirea oamenilor celor răi şi vrăjmaşi ai lui Dumnezeu.

5. 1.Descoperire a lui Dumnezeu

către un oarecare om drept şi plăcut al Său

SUFLETUL unui om drept, cu voinţa lui Dumnezeu, a fost purtat prin vămile văzduhului, prin iad şi prin rai; şi fiind el purtat pe la toţi Sfinţii, a fost dus şi la aceşti trei Sfinţi: la Enoh, la Ilie şi la Sfântul Ioan Evanghelistul, căci aceşti trei Sfinţi sunt la un loc. Purtat fiind de Arhanghelul Mihail, i s-au arătat lui toate cetele Sfinţilor. Iar la aceştia trei era o masă foarte frumoasă, care avea o prescură pe dânsa. Atunci a zis Arhanghelul Mihail: „Fericiţi vor fi toţi câţi se vor învrednici a mânca din prescura aceasta. Căci, în vremea lui Antihrist va înceta de a mai fi Sfânta Liturghie pe pământ şi vor veni aceşti trei Prooroci, în vremea lui Antihrist, şi vor sluji Sfânta Liturghie şi vor împărtăşi pe creştinii care se vor afla în vremea aceea, şi care vor primi propovăduirea acestor trei Prooroci,” după cum zice la Apocalipsa (7, 4): „Şi am auzit numărul celor pecetluiţi, o sutăpatruzeci şi patru de mii, pecetluiţi din toată seminţia fiilor lui Israil ” (adică din tot neamul jidovilor). Aceştia au să creadă în propovăduirea acestor Prooroci, afară de alte limbi şi neamuri care vor primi propovăduirea acestor trei, şi vor fi omorâţi de Antihrist, pentru că nu l-au primit pe dânsul (după cum zice Sfântul Ioan Damaschin despre venirea lui Antihrist).
Cele patrusprezece semne, prin care lumea se va strica, vorfi în patrusprezece zile. Va certa Dumnzeu lumea cu dânsele, aşa cum ne-au arătat Sfinţii Părinţi. Ele nu vor urma una după alta, în fiecare zi la rând, ci, precum scrie la Apocalipsa Sfântului Ioan, se vor împărţi zilele acelea în
oarecare vremi. Şi vor fi semnele acestea la sfârşitul lumii:
În ziua dintâi, se vor înălţa toate apele mărilor în sus de patruzeci de coţi şi vor sta ca nişte ziduri.
În ziua a doua, vor scădea apele mărilor în adânc, încât abia se vor vedea şi, de sunetul valurilor, toată lumea se va îngrozi; iar care vor fi aproape de mare, vor muri de groaza vuietelor valurilor.
În ziua a treia, toate fiarele cele spurcate şi veninoase şi toate jivinele mării, cele necurate şi veninoase, vor ieşi la ţărmurile mării şi vor urla şi vor ţipa cu glas mare, încât se vor înspăimânta toţi oamenii din lume.
În ziua a patra, se vor aprinde apele mărilor şi toate celelalte ape (curgătoare şi stătătoare) şi vor arde din fund până deasupra şi vor clocoti ca para de foc şi ţărmurile se vor face de smoală şi de catran, şi va fi mare groază şi spaimă în toată lumea.
În ziua a cincea, marea şi izvoarele şi tot pământul, se vor umple de sânge, după cum zice Isaia, Proorocul, la cap. 24, şi Ioan, la Apocalipsa: „Am văzut, zice, pe al treilea înger că a vărsat cupa cea de aur, ce o luase din mâinile lui Dumnezeu, peste izvoarele apelor, şi s-au prefăcut în sânge. Atunci a zis îngerul: Drept eşti, Doamne şi drepte sunt judecăţile Tale; că pentru vărsarea sângelui Proorocilor, sânge le-ai dat să bea, căci vrednici sunt! ”
În ziua a şasea, va fi cutremur mare în tot pământul (atât de mare şi de groaznic, cum n-a mai fost de la începutul lumii), încât se vor sfărâma munţii şi se vor topi ca ceara la foc, după cum zice David: „Munţii, ca ceara, s-au topit de faţa Domnului” (Psalmul 96, 5), şi Miheia: „Şi se vor cutremura munţii sub dânsul şi văile se vor topi ca ceara de faţa focului şi

ca apa vor curge în jos ” (l, 4).

În ziuaa şaptea, va fi iar cutremur mare peste tot pământul: stâncile şi pietrele se vor sfărâma lovindu-se una de alta. Oamenii şi dobitoacele vor muri zdruncinaţi, iar mai marii lumii acesteia, adică domnii şi împăraţii, ca nişte oameni beţi, se vor legăna. Şi cine, aflându-se în atâta primejdie, va putea să stea?

În ziua a opta se vor aduna toate păsările cerului la un loc, vor ţipa şi vor striga cu mare jale, arătând că, peste puţină vreme, se apropie sfârşitul lor!

În ziua a noua, toate fiarele pământului, fiecare după firea ei, se vor aduna şi vor striga, fiecare în glasul ei. În lume va fi frică mare şi spaimă, arătând şi ele că, în curând, va veni sfârşitul lor.

În ziua a zecea, vor fi oamenii la fel şi deopotrivă, în necazul cel mare, că împăraţii, domnii şi cei bogaţi, nu se vor cunoaşte dintre cei săraci, şi, toţi în aceleaşi amărăciuni şi necazuri fiind, nimenea nu se va arăta mai mare; nici unul nu va căuta la aur, la argint şi la mărgăritare sau la pietre scumpe, ci toate acestea vor fi lepădate de toţi, ca nişte gunoaie pe drumuri şi nimeni nu le va mai lua, că nici nu vor avea trebuinţă atunci de ele. Toată pofta va pieri de la oameni în vremea aceea, şi feţele celor vii vor fi ca şi ale morţilor, în acea vreme nu-i va mai trebui nimănui frumuseţea femeilor, căci numai amar şi vai va fi în toată lumea: de o parte de groaza stihiilor, iar de altă parte de înfricoşarea lui Antihrist.

În ziua a unsprezecea, vor ieşi toţi din casele şi lo-cuinţele lor, şi cei ce vor fi ascunşi se vor îmbrăca cu saci şi vor presăra cenuşă pe capetele lor şi vor plânge cu amar, toţi, şi se vor usca de frică. Atunci vor striga, toţi oamenii împreună, zicând: „O, voi, munţilor şi dealuri! Cădeţi asupra noastră şi ne acoperiţi şi ne ascundeţi de mânia lui Dumnezeu, că nu mai putem răbda scârbele ce ne-au cuprins;” şi foarte tare se vor înfricoşa.
În ziua a douăsprezecea va fi după cum zice cuvântul în Evanghelia lui Hristos: „Soarele se va întuneca şi luna în sânge se va schimba şi stelele cerului vor cădea.” Vai şi amar, de frica care va fi atunci oamenilor celor ce se vor închina lui Antihrist, căci, atunci, vor cunoaşte că au fost înşelaţi de vicleanul! Atunci însuşi Antihrist se va întrista, cu toate slugile lui, văzându-şi pierzarea lor. Atunci, va plânge cerul şi pământul, de amarul şi jalea oamenilor celor ce s-au înşelat de Antihrist şi s-au închinat lui.
În ziua a treisprezecea se vor trimite îngerii, dumnezeieştile oşti ale cetelor cereşti, a celor de foc, peste toată faţa pământului, şi vor prinde pe toţi cei ce au fost pecetluiţi de Antihrist cu 666, şi îi vor aduna ca vântul. Şi după cum spulberă vântul pleava de pe faţa pământului, aşa vor lua pe Antihrist şi pe toate slugile lui. Şi îi vor arunca în iezerul cel de foc, în muncile cele veşnice, iar cei drepţi vor fi ridicaţi în întâmpinarea Domnului în văzduh şi vor împărăţi cu Iisus Hristos, în vecii vecilor.
În ziua a paisprezecea, cerul şi pământul se vor aprinde de foc. Vor arde munţii şi dealurile şi toate măgurile, ca ceara se vor topi şi tot pământul se va preface în şes şi se va curaţi de toată spurcăciunea şi se va face alb ca zăpada şi curat precum cristalul, pentru ca să vină Făcătorul său pe dânsul.

5. 2. Cele 12 semne, care vor fi la sfâr şitul lumii

care s-au găsit într-un Hronograf evreiesc, de înţeleptul Ieronim

ÎN ziua dintâi se va înălţa marea la înălţime încât să treacă din hotarele ei, covârşind vârfurile munţilor; şi va sta aşa ca nişte ziduri, nerevărsându-se în lături;

în ziua a 2-a vor scădea apele mărilor atât de mult, încât abia se vor vedea;

în ziua a 3-a se vor vedea deasupra mării chiţii cei mari şi tot felul de fiare din mare, care vor striga atât de tare, încât se va auzi glasul strigării lor până la cer;

în ziua a 4-a vor seca mările şi apele;

în ziua a 5-a vor asuda cu sânge toţi copacii şi ierburile pământului;

în ziua a 6-a se va face cutremur mare în toată lumea, atât de mare şi înfricoşat, încât nu va sta pe picioare nici om, nici dobitoc. Şi vor cădea toate zidurile şi munţii şi toate locurile cele înalte şi se va face tot pământul şes;

în ziua a 7-a toate stâncile şi pietrele se vor lovi între dânsele şi se vor sfărâma;

în ziua a 8-a se vor deschide toate mormintele, de la apusul soarelui până la răsărituri, şi vor ieşi oasele morţilor şi vor sta deasupra pe faţa pământului;

în ziua a 9-a vor cădea stelele de pe cer. Şi toate dobitoacele şi fiarele se vor aduna în câmpuri şi vor rage tare fără a paşte;

în ziua a 10-a vor muri toţi oamenii, ca să învieze cu ceilalţi morţi;

în ziua a 11-a se va face cer nou şi pământ nou şi va veni atunci înfricoşatul Judecător arătat (foc mergând înaintea

Lui), după cum zice David: „Dumnezeu arătat va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge şi va arde pe vrăjmaşii Lui foarte; ”

în ziua a 12-a se va arde cu foc iute, cerul şi pământul şi văzduhul.

5. 3. Vedenia pustnicului Grigorie

care i s-a descoperit la anul 1868, în pustiul Iordanului, şi pe care a scris-o către stareţul Schitului românesc Prodromul din Sfântul Munte al Athosului

DIN pustiul Iordanului: către mult doritul meu părinte Nifon, ctitorul şi fondatorul Sfântului Schit Prodromul din Sfântul Munte al Athosului, închinăciuni până la pământ.

În numele Atotputernicului Dumnezeu, Celui în Treime slăvit şi al Născătoarei de Dumnezeu, a cărei milă este nemăsurată asupra noastră, a mult greşiţilor ei robi şi pe care o ascultă iubitul ei Fiu şi Dumnezeu, care ştie toate, de la întemeierea lumii şi până la sfârşit (şi pe care ni le-au vestit nouă, prin Sfinţii Săi Prooroci şi prin Evanghelii) pentru nevoile ce le va pune pe pământ, ca semne ale apropierii zilei celei de-apoi, mi-au vestit şi mie acestea prin îngerul Său.

Întâi m-am uitat la apus şi a ieşit un nor şi pe el era o baie mare, spre botez, celor ce au rămas neluminaţi până acum, în neamuri şi în popoare.

Al 2-lea: Au ieşit şapte stele mari, de la apus, şi s-au dus tot bătându-se către răsărit, închipuind că va veni neam peste neam.

Aici zice despre Constantinopol, căci va veni de la apus Filip al şaselea, cu 18 naţii şi se vor bate atât de tare şi atât de cumplit, încât va curge sângele ca pâraiele şi apa Buhadului va fi ca sângele de roşie.

După această groaznică bătălie se va face al optulea sobor, pentru ca să se aleagă binele de rău, adică dreapta

credinţă din eresuri şi atunci vor veni toate neamurile la Sfântul

Botez Ortodox.

Al 3-lea: Am văzut căruţă de lemn, cu cai de lemn, fără alt material, mergând. Şi mi s-a grăit că este sfârşitul la tot meşteşugul, după cum zice Proorocul Daniil: „Cândseva înmulţi mintea, atunci va fi şi sfârşitul.” Căci vor ieşi maşinării încât şi prin văzduh vor zbura.

Al 4-lea: Am văzut cerul plin de păsări zburătoare, care îi vor mânca pe oameni de vii. Şi vor fi acestea după cum zice Proorocul Iezechiel.

În vremea când vor veni din China, ca să ia toate ţările creştine, vor fi atât de mulţi, ca negura care acoperă pământul şi, din cauza lipsei de hrană, vor mânca pe oameni de vii şi sângele lor îl vor bea, pentru lipsa ce va fi pe pământ. Dar îi va pierde Domnul pe ei, cu fulgere şi cu trăsnete şi cu piatră, încât niciunul nu are să mai rămână.

Şi atunci va porunci Domnul păsărilor cerului şi fiarelor pământului ca să-i mănânce pe ei, pentru că, dacă i-ar lăsa aşa, s-ar împuţi tot pământul şi văzduhul şi ar muri toţi oamenii.

Al 5-lea: Am văzut două păsări foarte mari: una, care era foarte grasă, a murit îndată pe pământ, iar pasărea cealaltă era foarte slabă.

Aici, se arată că vor fi doi împăraţi, şi unul, care este al Turciei, va pierde în mod desăvârşit împărăţia lui, iar al doilea, împăratul Austriei. Căci zice Agatanghel: „Vai ţie, Austrie, că nu vei vedea lumina ta până când nu vei cânta: «Bine este cuvântat cel ce vine în numele Domnului.»”

Să nu se mire nimeni de lucrurile ce se vor întâmpla, pentru că Dumnezeu nu-i nedrept, căci Austria a luat cu nedreptate alte ţări mai mici şi le-a asuprit pentru religie şi pentru ca să îşi lărgească hotarele; după cum a luat din Serbia atâtea milioane de sârbi şi i-a făcut papistaşi; după cum i-a luat pe leşi. De la noi (de la români) a luat Bucovina şi alte părţi. Acestea înseamnă luarea a toată bunătatea de pe pământ şi tot rodul cu care ne-am hrănit noi până acuma. Prin asta să înţelegem, nu numai hrana cea trupească, ci şi cea duhovnicească. De aceea a lipsit hrana cea duhovnicească, căci învăţăturile de astăzi sunt rătăcite, deoarece au adus profesori străini, eretici, care cu încetul au să-i îndepărteze (pe creştini) de la dreapta credinţă Ortodoxă. Cred însă că Dumnezeu nu va zăbovi arcul mâniei Sale asupra celor răi. Căci se spune în Psalmii lui David: „Pierde-va Domnul pe cel ce grăieşte minciuna.”
„Şi pasărea cealaltă era foarte slabă;” prin aceasta se arată că va fi moarte cumplită pe pământ, de foame, de sete şi de alte morţi năprasnice.
Al 6-lea: Mi s-a arătat Mântuitorul, dimpreună cu Prea Cinstita Sa Maică, şi am privit la Prea Curata Maică şi Fecioară şi era numai cu lanţuri de aur înfăşurată şi împodobită. Am privit la Mântuitorul şi avea în stânga Sa o carte şi, fără a-mi spune ceva, S-au înălţat.
Al 7-lea: Mi s-a dat în mână cartea, ce am văzut-o la Mântuitorul, fiind peste tot pecetluită, dar pe aducătorul ei nu mi s-a slobozit a-l vedea cu ochii mei cei trupeşti. Şi s-a desfăcut una din peceţi şi am citit acestea: „24 de ani mai sunt încă şi toată pacea se va lua de pe pământ.” După aceea s-a închis vederea ochilor mei şi n-am mai putut citi nici un cuvânt. Şi mi-a luat din mână cartea, grăindu-mi: „Celelalte nu le poţi vedea cu ochii cei trupeşti, că această carte este a Proorociei celei veşnice de la început.”
Al 8-lea: Dus fiind la un loc înalt am privit toate holdele şi ţarinile lumii cu totul coapte şi uscate şi plecate spre cădere...

Creştinătatea din toată lumea este uscată şi plecată spre cădere. Adică credinţa creştină fără de fapte este în mare primejdie de a cădea, în mod desăvârşit, de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu va înceta, certându-ne şi pedepsindu-ne, doar ne vom întoarce la El.

„...Am privit şi, pe neaşteptate, am văzut venind mulţime de secerători străini.”

Aceştia mi se pare că au să fie cei din China, fiindcă zice „străin”, adică străin de Dumnezeu, adică închinători la idoli.

„Şi, secerând toate bucatele, grâul, porumbul şi toate semănăturile, le-au cărat din toate părţile la arie, spre treierat: şi aveau în mână lopată mare, spre vânturat.”

Şi, cu adevărat, cei ce vor veni dinspre China, când vor intra în lume, vor tăia pe creştini, eretici, evrei şi turci, după cum se taie şi se adună grâul de pe câmp la arie, spre a fi treierat. Aşa vor face aceştia; vor aduna toate neamurile spre tăiere şi îi vor vântura, cum se vântură pleava la arie, de către vânt, şi o spulberă în toată lumea; aşa vor face aceştia, căci şaptezeci şi doi de împăraţi au să fie în fruntea lor.

Al 9-lea: Eram privind şi s-a dat drumul la toate dobitoacele pământului, mari şi mărunte, curate şi necurate, ca să pască toate ţarinele. Şi priveam şi iată se îngrăşaseră foarte.

Când se va lua Constantinopolul de la turci de către împăratul pe care au să-l pună îngerii, are să fie bine, căci va rodi pământul însutit şi războaie nu vor fi, iar săracii au să fie ca împăraţii de bogaţi. Atunci vor fi zilele cele de aur, după cum zice Agatanghel.

„Şi s-a spus: aproape este toamna, adică sfârşitul lumii, apoi s-au pregătit trei scaune.”

Adică trei căsăpii în care se vor aduna toate spre tăiere. De la anul 1871 va începe foamete, căci se va lua rodul de la toate cele cu care ne-am hrănit până astăzi, mergând aşa, din rău tot mai spre rău. Acestea toate, câte le zice Grigorie, se vor împlini după luarea Constantinopolului de la turci. Căci, când va împărăţi împăratul cel bun, care va fi pus de îngeri, va fi pace şi dreptate, 32 de ani. Iar după acesta va fi împărat unul rău, şi de la acesta vor începe anii durerilor, de care zice Grigorie; şi va urma aşa tot mai rău până la sfârşit.

Al 10-lea: Eram privind. S-a sculat un casap de la apus, având în mâna lui un cuţit mare şi cu dânsul alţi casapi, mulţi şi tari, având toţi cuţite în mâini. Şi au venit la întâiul scaun, care este în Viena şi, după cum eram şi priveam cele ce grăiesc, au început să taie şi să înjunghie şi era un ţipăt foarte mare; apoi răsturnară scaunul. Şi ieşea un râu de sânge din căsăpie, ca de treizeci de stânjeni de lat şi de trei de adânc, după cum am putut a-l aprecia cu ochii.

Acest casap se spune că a venit de la apus. Aici prin „apus” trebuie înţeles: cel căzut de la Dumnezeu, în necunoaştere de Dumnezeu şi care nici nu crede în Dumnezeu. Mi se pare că are să fie Antihrist, pentru că se zice că: „stătea de-a dreapta împăratului rusesc un evreu foarte semeţ.” Zic Sfinţii Părinţi, că va bate pe trei împăraţi mari şi, negreşit, Antihrist trebuie să fie acesta, căci Constantinopolul are să fie cufundat în vremea lui Antihrist.

Al 11-lea: Şi au trecut casapii la al doilea scaun, care este al Prusiei. Aşa îmi arăta mie cel ce-mi arătă acestea: Era un ţipăt foarte mare, de la dobitoacele care se junghiau (dobitoace sau eretici, care nu cinstesc pe Dumnezeu după adevăr). Apoi răsturnară scaunul. După ce sfârşise tăierea, ieşise alt râu de sânge tot aşa de mare, de nu-l putea trece voinicul călare. Iar culoarea sângelui, ce ieşea din eretici, era foarte urâtă.

Al 12-lea: Trecură acea căsăpie către al treilea scaun, care este al Rusiei (căci aşa mi se arătau, toate, pe rând). La această căsăpie, erau adunate numai dobitoace curate, dar foarte grase, adică în creştinătate. Se tăiau foarte, mari şi mici, şi erau trimişi casapii prin toţi munţii, ca să adune toţi berbecii la căsăpie, pentru tăiere, zicând, că altă grijă n-au iubitorii de argint decât să mănânce şi să bea, de la cei bătrâni până la cei tineri. Adică s-au abătut de la paşterea cea duhovnicească la iubirea de argint, la mâncări şi la băuturi fără saţiu. Şi îi aduceau în turme, turme, spre tăiere; şi eram privind când răsturnară al treilea scaun! Apoi au pus foc casapii în palaturile împărăteşti şi era fumul arderii ridicându-se până la norii cerului. Şi eram umblând prin toată cetatea Petersburgului şi, iată, nu erau locuitori, şi, cetatea era pustie de tot, împreună cu alte părţi creştineşti.

Al 13-lea: Mi s-a zis: priveşte în faţa împăratului. Şi era până la 60 de ani, în ziua când fugea el la munţi, în pustii, numai cu un soldat, de la faţa vrăjmaşilor săi. Şi iarăşi am văzut pe împăratul, şezând pe scaun, tânguindu-se că a pierdut toate moşiile pe care le-a avut. Iar un evreu stătea de-a dreapta lui cu sabia goală, foarte semeţ.

Al 14-lea: Era ieşind un râu de sânge, de la a treia căsăpie mare, dar nu m-am putut apropia nicidecum de râul cel de sânge, nici de trupurile morţilor, fiind oprit şi zicându-mi-se că toţi sunt Preoţi, Cuvioşi, Mucenici, omorâţi cu felurite munci pentru dreapta credinţă⁴. Deci, fericit va fi şi mucenic se va chema, tot cel ce va răbda să moară creştin: sau de sabie, sau de foc, sau înecat, sau de foame, sau de sete, sau de orice felurite munci, pentru dreapta credinţă. Şi am privit la râul cel de sânge, ce ieşea din creştinătate şi nu se putea compara nici

⁴ Imaginea descrisă se aseamănă mult cu ceea ce s-a petrecut în Rusia dupa ce comuniştii au luat puterea şi l-au ucis pe ţar cu întreaga familie.

cu 20 de părţi la una, cu cel ce ieşea din ereticii păgâni. Era luminat ca nişte pietre scumpe şi spuma lui era albă ca zăpada. Şi îmi arătă, în carte, nenumărata sumă a morţilor, dar nu am putut-o număra cu privirea, căci erau milioane de milioane!

Al 15-lea: Am fost dus la un munte înalt; şi m-am uitat la cer şi iată, a ieşit de la apus un nor mare care a acoperit toată faţa cerului. După aceea a ieşit alt nor mare, foarte întunecat, şi a acoperit toată faţa pământului, plin cu foc şi sânge, şi mergea spre răsărit cu urgie foarte mare şi era să cadă peste mine; dar m-am rugat Domnului şi a venit un nor mic şi m-a ridicat foarte sus şi m-a pus pe spatele acelui nor purtător de foc şi de sânge. Şi nu am văzut soarele, nici luna, nici stelele, şi nu ştiam cum mă ţine la atâta înălţime. După aceea s-au dus la răsărit şi pe mine m-au pus pe pământul cel de odihnă. Iar sus era Duh de rouă, ca rouă lui Aron. Adică, toate relele, de la apus vor ieşi şi către răsărit vor merge. Şi pentru fărădelegile noastre va pune Dumnezeu peste noi: foamete şi secetă şi ne va da în mâinile celor mai cumpliţi păgâni care, jupuindu-ne de vii, ne vor arde şi ne vor trece prin ascuţişul sabiei; dar nimenea dintre creştini să nu se abată de la Sfânta Credinţă Ortodoxă, căci mulţi învăţători s-au sculat, şi se vor scula nenumăraţi, pe deasupra oi şi înăuntru lupi răpitori, care se vor sili, în tot chipul, a răpi turma lui Hristos de la păzitorii ei duhovniceşti. De la patriarhi până la diaconi, aveţi grijă de turma lui Hristos, să nu piară vreun miel din ea, căci veţi da seamă de toată turma, în ziua mâniei şi a urgiei şi a focului şi a scrâşnirii dinţilor, înaintea Domnului; căci s-au apropiat zilele lupilor, ale tigrilor şi ale celor mai cumplite fiare sălbatice, care se vor sili, în tot chipul, să sfâşie turma lui Hristos.

Al 16-lea: Am auzit pe Maica Domnului plângând foarte tare şi grăind cuvinte mari şi nu am putut înţelege pentru mulţimea plânsului. Şi, iarăşi, mi s-a zis: „Aşa zice Domnul Dumnezeu, Sfânta Treime, Domnul a toată puterea de sus şi de jos, Domnul a tot ce mişcă: vin zile în care nu ne vom odihni, nici ziua şi nici noaptea, de urgia ce va să fie.”

Al 17-lea: Iarăşi mi s-a zis: „Vezi, ce semn înfricoşat s-a arătat, până a nu se împlini cei 24 de ani arătaţi în cartea proorociei ce ţi s-a dat?.”

*

Privegheri şi cu acatiste şi inimă curată şi vă va arăta dacă Dumnezeu ne va ierta şi va mai îndelunga aceasta de la noi şi de la fiii noştri în alt neam.

*

Şi te rog din suflet, prin cel prin care vei primi această scrisoare, să-mi trimiţi şi mie răspuns, din cele ce te va lumina Maica Domnului, citind acestea. Că aşa am rugat pe închinătorii aceia, care mi-au făgăduit că iarăşi se vor întoarce după câtăva vreme. Şi vă rog a ne ruga unii pentru alţii, că aşa este plăcut Domnului, că de la Domnul m-am înştiinţat a-ţi trimite acestea, pe care le vei împărţi pe la păstorii bisericeşti, căci multă plată vei primi pentru osteneală.

Scrisă cu mâna mea, în pustiul Iordanului, unde mă aflu, în mult-tristul locaş locuind.⁵

Anul 1870, iulie 2, Pârvu Grigorie, Pustnicul.

Iar pentru vedenia pentru care zice ca să se roage Domnului ca să-i descopere dacă ne va ierta Dumnezeu sau nu, Părintele Nifon nu a mai avut vreme pentru că fiii lui cei duhovniceşti 1-au dat în judecată în ţară şi la Patriarhie şi a şezut pe la schituri (şi a fost alungat şi de la Schitul din Tasul) şi a umblat aşa 28 de ani. Şi aşa a fost prigonit, până la moartea lui; şi ucenicii lui, cu dânsul împreună.

5. 4. Cuvânt al Sfântului Sfin ţitului Mucenic Ipolit, papă al Romei

Despre sfârşitul lumii şi pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru venirea lui Antihrist

„OBICEI au împăraţii, când voiesc a merge la război, mai întâi să trimită din oamenii lor prin oraşele pe unde au să treacă, ca să dea de veste poporului să iasă în întâmpinarea lor.”

Asemenea a făcut şi Marele împărat al împăraţilor, Iisus Hristos. Fiindcă avea să iasă la război contra ucigaşului de oameni, diavolul, a trimis mai întâi pe Prooroci, care au propovăduit venirea Lui din cer pe pământ. Şi au spus de Naşterea Lui din Pururea Fecioara Maria şi că Se va boteza, va pătimi, şi va muri pe Cruce, Se va îngropa şi va învia, ca împreună să ne învieze şi pe noi, Se va înălţa la ceruri şi va trimite pe Sfântul Duh, ca să lumineze pe Sfinţii Apostoli, pentru că ei aveau să propovăduiască Sfânta Evanghelie la toate neamurile, până la marginea Pământului. Toate acestea le-au arătat Sfinţii Prooroci, încă şi despre sfârşitul lumii au spus, ca cei ce erau înainte-văzători şi luminaţi de Sfântul Duh.

Şi toate se vor împlini la vremea lor. Căci va veni Domnul nostru Iisus Hristos ca să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui: pe cei drepţi să-i încununeze, iar pe cei păcătoşi să-i osândească. Şi auzind şi noi, să luăm aminte despre noi înşine ca, cunoscând că este judecată şi răsplătire, să nu mai păcătuim, zicând că „Dumnezeu este milostiv şi ştie neputinţa firii omeneşti,” ci să ne ferim de orice păcat, că, deşi Dumnezeu este milostiv, dar este şi drept judecător, dând fiecăruia după faptele lui.
Deci, rogu-vă pe voi binecredincioşilor creştini, fii ai Tatălui ceresc, să deschideţi ochii inimii voastre, ca să primiţi cu toată dragostea cuvintele mele, ce am să vi le zic, ca pe nişte seminţe cereşti în sufletele voastre cele însetate de graiuri dumnezeşti, deoarece am a vă spune lucruri prea de mirare şi străine auzului omenesc, adică despre sfârşitul lumii şi despre înşelăciunile diavolului, despre farmecele şi vrăjile lui Antihrist şi despre a doua venire a Domnului nostru, Iisus Hristos. Însă, de unde voi începe, o, iubitorilor de Hristos?! Şi pe cine să aduc martor cuvintelor mele? Că nu am mai mult decât credinţa şi nădejdea spre Dumnezeu.
Marele Prooroc Isaia, mai vechi decât ceilalţi Prooroci, zice despre sfârşitul lumii aşa: „Pământul vostru, deşert şi pustiu! Oraşele voastre, arse de foc! Ţara voastră, înaintea voastră,o mănâncă străinii! Părăsi-se-va fiica Sionului ca umbrarul în vie şi ca o păzitoare de poame în harbuzărie, ca un oraşîmpresurat de vrăjmaşi!”
Iată, cât de arătat zice Proorocul pentru sfârşitul lumii! Şi nu vorbeşte pentru poporul iudeu, nici nu vorbeşte despre cetatea lor, Sionul, ci pentru Sfânta noastră Biserică zice, căci în vremea lui Antihrist se va pustii. Dar de ce această Biserică, care a lui Dumnezeu este, se numeşte noul Sion? David zice: „Maica Sionului, va zice omul, şi om s-a născut într-însa.” Şi iarăşi: „Domnul în Sion, mare este şi înfricoşat.” Şi Proorocul Osea zice, pentru sfârşitul lumii, aşa: „în vremile cele de apoi va trimite Domnul vânt arzător din pustie asupra lor, şi se vor usca cu totul vinele lor, şi tot vasul cel mai plăcut al lor se va defăima şi cele ce vor avea în pântece vor crăpa.” Deci, care este altul vântul cel arzător, dacă nu Antihrist, care se va naşte din pustie, adică din poporul iudeu, care este pustiit de darul lui Dumnezeu, cu toţi cei ce-l vor primi pe dânsul.
În vremile lui se vor usca apele pământului şi se vor strica sufletele oamenilor celor ce sunt vase plăcute lui Dumnezeu, şi multe femei îngreunate vor muri de foame.
Şi iarăşi, Proorocul Amos zice: „Acestea grăieşte Domnul «Fiindcă bateţi cu pumnul pe săraci şi luaţi de la dânşii daruri făcându-vă case strălucite, nu veţi locui într-însele».” Şi, mai jos, iarăşi zice: „Aceasta grăieşte Domnul Dumnezeu Atotţiitorul: în toate locurile va fi plângere mare şi în toate uliţelesevaauzi: vai! vai! celorcedoresc ziua Domnului. Că această zi este pentru voi întuneric, iarnu lumină! Şi precum ar fugi omul din faţa leului şi ar da peste urs, aşa va fi în ziua aceea.” Adică, plângere şi tânguire mare va fi în vremea lui Antihrist.
Apoi zicea celor ce-l întrebau pentru sfârşitul lumii: Pentru ce doriţi să ştiţi? Că ziua aceea va aduce întuneric, iar nu lumină, adică pe Antihrist, în vremea căruia se vor face multe răutăţi, foamete mare şi secetă. Şi necaz peste necaz le va veni oamenilor, trecând din nevoi mari la mai mari, căci, din gura leului vor cădea în gura ursului. Şi Proorocul David zice, despre judecata lui Dumnezeu: „Acolo scaunele au şezut la judecată, scaunele asupra casei lui David. ”
Şi pe tot Proorocul, de îl vei întreba, vei afla de obşte vestind pentru sfârşitul lumii. Şi, ca să nu întindem cuvântul de la toţi Proorocii, să aducem numai pe unul, spre mărturie, şi pe urmă să începem cuvântul despre care vrem să vorbim.
Proorocul Maleahi, arăta despre sfârşitul lumii aşa: „Iatăvine ziua arzând ca un cuptor, şi-i va arde pe ei şi vor fi toţi ca cei de alt neam, ca cei ce-şi fac numele lor bun, iar faptele lor sunt rele. Îi va arde pe ei ca trestia, în ziua aceea, care vine, zice Domnul Atotţiitorul, şi nu va rămânea dintre ei nici neam, nici rădăcină, nici odraslă.” Şi va răsări vouă, adică celor ce iubesc numele Lui, Soarele dreptăţii, Domnul nostru Iisus Hristos, Judecătorul Cel drept. Şi vindecarea va fi în aripile Lui. Şi mai jos zice: „Şi iată, Eu voi trimite vouăpe Ilie Tezviteanul, mai înainte de ziuaceamare şi înfricoşată a Domnului, care va întoarce inima părinţilor către fii şi inima omului către vecinul său, căsănu batăpământul fărăde veste.”
Deci, toate acestea, ce le zice Proorocul, sunt ca să cunoaştem noi tulburările şi neînţelegerile ce vor fi în vremea aceea, cum vor fi atunci: „defăimaţi preoţii de popor şi poporul părăsit de purtarea de grijă a preoţilor; cum vor umbla tinerii în voia lor şi cum fiii vor urî pe părinţii lor! Părinţii îşi vor ucide fiii, muierile îşi vor da bărbaţii la moarte, bărbaţii vor trage la judecată pe femeile lor; stăpânii se vor face nemilostivi către slugi şi slugile împotriva stăpânilor; bătrânii nu vor fi cinstiţi de cei tineri şi tinerii nu se vor folosi de viaţa bătrânilor. Bisericile se vor schimba în grajduri, Scripturile se vor călca, Evanghelia se va defăima, curvia va prisosi, preacurvia se va înmulţi, minciunile, clevetirile, nedreptăţile, călcările de jurământ şi toate vicleşugurile se vor face în vremea cea mai de pe urmă (pentru care Sfântul Apostol Pavel ne sfătuieşte, zicând: Fraţilor, păziţi-vă de câini, adică de eretici). Păziţi-vă de lucrătorii fărădelegii; păziţi-vă de pierzarea voastră. Păziţi-vă să nu vă înşele pe voi cineva sau să vă amăgească cu vremelnica înşelăciune lumească. Vedeţi cum umblaţi. Umblaţi cu înţelepciune, nu ca cei necunoscători, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele.”
Cine dar, auzind astfel de cuvinte de la Sfinţii Apostoli şi de la Sfinţii Prooroci şi de la însuşi Mântuitorul Hristos, să nu creadă că este înviere? Cine, auzind de judecată şi de răspuns, nu se va îngriji pe sine, ca să fie pregătit în tot minutul pentru a răspunde la dreapta judecată?
Iar pentru Antihrist, zice Proorocul Daniel: „Eu, Daniel, iată, mi s-a arătat în vedenie, noaptea, patru vânturi ale cerului ce au lovit în marea cea mare şi patru fiare ce au ieşit din Mare, deosebindu-se între ele.
Cea dintâi era ca leul, parte femeiască, şi avea aripi ca de vultur. Am privit până ce a întins aripile sale şi s-a ridicat de la pământ şi pe picioare de om a stat şi inimă de om i s-a dat ei.
A doua fiară, asemenea ursului, a stat la o parte şi avea trei coaste în gura ei.
Priveam şi iată atreia fiară, ca pardosul s-a arătat. Aceasta avea patru aripi de pasăre asupra ei şi patru capete.
În urma acesteia priveam, şi am văzut a patra fiară înfricoşată şi înspăimântătoare şi cu tărie deajuns. Dinţii ei erau de fier şi unghiile de aramă; mânca şi ceea ce-i rămânea călca cu picioarele sale. Aceasta era mult mai deosebită decât celelalte fiare, pe care le-am văzut mai înainte, şi avea zece coarne; şi mă uitam la coarnele ei. Şi, iată, alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi trei coarne ale ei, din cele dintâi, s-au smuls dinaintea feţei aceluia; iar ochii erau ca ochii omului, în cornul acela, şi gură mare grăitoare.”
Acum să tâlcuim ce înseamnă aceste fiare:
Cea dintâi fiară, adică leoaica, înseamnă împăratul Babilonului, Nabucodonosor, care, după cum a văzut Proorocul Daniil, era cu capul de aur, înălţându-se ca un vultur şi mult mândrindu-se, iar după aceasta, cu puterea lui Dumnezeu s-a schimbat în bou. După aceea s-a întors iarăşi la împărăţie, şi după ce s-a smerit, s-a întors la chipul său cel dintâi.
Fiara a doua, adică ursul, înseamnă împărăţia perşilor, care s-a văzut ca argintul în vedenia lui Daniel. Şi zice Proorocul, că fiara avea trei coaste în gură. Aceasta înseamnă că trei naţii au împărăţii una după alta: perşii, midii (mezii) şi babilonienii.

Fiara a treia, pardosul, înseamnă împărăţia lui Alexandru Macedon, care a împărăţit mai întâi asupra grecilor. A fost văzută de Proorocul Daniel ca arama căci, după căderea împărăţiei perşilor, Alexandru, fiul lui Filip, a ucis pe Darie, împăratul lor, şi i-a luat împărăţia. Iar despre ceea ce zice Proorocul, că „fiara avea patru capete şi patru aripi de pasăre,” aceasta înseamnă că împăratul Alexandru, murind, a lăsat după dânsul patru împăraţi, fiind puşi de dânsul.

Iar fiara a patra, care era înfricoşată şi îngrozitoare, având zece coarne, dinţi de fier şi unghii de aramă, înseamnă împărăţia romanilor, care s-a arătat în chipul fierului, fiindcă această împărăţie a fost mai puternică decât toate împărăţiile dinainte, după cum şi fierul mai tare este decât aurul, argintul şi arama.

Să mai zicem acum pentru picioarele chipului, pe care l-a văzut Nabucodonosor în vis, şi pentru cele zece coarne ale acestei fiare. Acestea amândouă înseamnă că după ce vor trece zece împărăţii ale romanilor, se va naşte Antihrist; el a fost văzut ca „un corn mic în mijlocul celor 10 coarne”. El va dezrădăcina trei împăraţi: al Egiptului, al Libiei şi al Etiopiei, şi va fi împărat la evrei. Şi va fi mare tulburare în vremea lui, mari războaie, mari împerecheri şi amestecări. Acesta îşi va începe împărăţia smerit, liniştit, iubit de toţi, cucernic, paşnic, urător de nedreptate. Va fi defăimător de daruri, necinstitor de idoli, iubitor de Scripturile bisericeşti, cinstitor de preoţi, ruşinându-se de bătrâni, îmbrăţişând pe tineri, îngreţoşându-se de curvie, vrăjmaş celor potrivnici, niciodată nu va jura, pe străini îi va iubi, pe săraci îi va ajuta, pe cei lipsiţi îi va milui, pe văduve le va ajuta, pe bolnavi îi va căuta. După acestea va face şi minuni: pe cei leproşi îi va curăţi, pe cei bolnavi îi va tă-mădui, va scoate draci, va spune mai înainte cele viitoare, va spune cele ce s-au făcut în depărtare, va învia morţi, va lumina orbi şi alte multe minuni va face, toate acestea cu năluciri drăceşti. Iar unde va vedea doi oameni certâdu-se, el îi va face să se împace, zicând că, Dumnezeu zice: „să nu apună soarele peste mânia voastră, având vrajbă cu fratele vostru.” Şi aşa se va arăta întru toate după ale Domnului, până la o vreme. Bani nu va aduna, argintul nu-l va iubi, pentru avere nu se va îngriji. Toate acestea le va face ca să-l iubească oamenii şi să-l cinstească.
Şi văzând oamenii bunătăţile cele desăvârşite ale lui şi puterea lui, se vor aduna toţi să-l facă împărat. Dar mai mult neamul evreilor, îl vor cere lor de împărat, zicând între dânşii: oare se mai află altul ca acesta în acest timp. Oare se mai află alt sfânt astăzi ca acesta? Deci să-l facem împărat şi să ne grăbim a-l dobândi. Şi aşa, toţi vor merge la dânsul, rugându-l şi zicâdu-i: „Noi toţi pe tine te voim împărat şi pe tine te iubim, ţie ne supunem toţi, şi prin tine nădăjduim a ne mântui, că numai tu eşti drept pe pământ. Pe tine te-am cunoscut sfânt în neamul nostru, pe tine te-am găsit vrednic şi bun, pentru aceasta ne rugăm ţie, fii împărat peste noi!”
Iar el, făţărnicindu-se, nu va voi să-i asculte, ca să-l roage mai mult şi aşa, după multă rugăminte, va primi ca să se facă împărat şi îndată se va înălţa (mândri) inima lui, după cum zice Sfântul Ioan Evanghelistul în Apocalipsa: „Şi s-au închinat balaurului, care i-a dat stăpânire fiarei.” Şi va face război cu trei împăraţi şi-i va omorî: pe al Egiptului, pe al Libiei şi pe al Etiopiei. După aceasta va ridica templul evreilor din Ierusalim⁶ şi îl va lua în stăpânire. Şi după aceasta, necuratul împărat va trimite porunci prin tot ţinutul împărăţiei lui, prin draci, prin oameni şi prin toate slugile lui, să propovăduiască tuturor,
⁶ Toate materialele pentru ridicarea templului din Ierusalim sunt pregătite de evrei, iar construcţia nu ar dura mai mult decât câteva luni.
zicând: mare împărat s-a arătat astăzi pe pământ, veniţi, toţi să ne închinăm lui, veniţi de vedeţi puterea lui şi stăpânirea îm-părăţiei lui, căci acesta vă va da pâine şi vin mult, şi bogăţie cât voiţi, şi alte daruri şi cinstiri nenumărate! Cine este asemenea lui, care clatină pământul, mută munţii, înviază morţii şi îmbogăţeşte pe săraci şi face oricâte voieşte? Veniţi toţi către dânsul, să vă dea toate bunătăţile (pofta trupului).
Atunci se vor duce toţi către dânsul şi-i vor zice: am auzit că eşti mare împărat şi veseleşti pe toţi slujitorii tăi, pentru aceasta am venit, ca să ne închinăm ţie, spre a ne hrăni, că pierim de foame. Atunci le va zice înşelătorul: veniţi să vă punem pecetea (666) pe mâna dreaptă şi pe frunte şi vă voi da oricâte voiţi. Pentru aceasta va pecetlui dreapta omului, ca să nu mai poată face cu mâna semnul cinstitei Cruci şi să fie a lui desăvârşit. Se vede că numai cu câte o literă are să fie însemnată în pecetea lui Antihrist, pentru fiecare cuvânt, care va fi zis al lepădării de Dumnezeu. Iar aceia, necunoscând înşelăciunea lui, vor sta ca să-i pecetluiască pe mâna dreaptă şi pe frunte. Iar pecetea lui va avea numărul 666, după mărturisirea Sfântului loan Evanghelistul. Şi îi va face pe cei mari şi pe cei mici bogaţi, va slobozi pe cei ce sunt în robie, ca pe mulţi să-i amăgească, şi nimeni nu va putea să vândă, sau să cumpere, fără numai aceia care vor avea semnul şi numărul fiarei sau numărul numelui fiarei.
„Aici este înţelepciunea. Cel ce are minte, socotească numărul fiarei; cănume de om este şi numărul ei este 666. ” Iar înţelesul peceţii va fi aşa: Mă lepăd de Făcătorul cerului şi al pământului, mă lepăd de Sfântul Botez, mă lepăd de a sluji lui Hristos şi mă fac rob al tău; mă lepăd de împărăţia cerului şi iubesc muncile cele ve şnice; mă lepăd de Sfânta Cruce şi primesc pecetea ta. Acestea vor fi scrise în pecetea înşelătorului Antihrist. Care nu va voi să primească pecetea lui,
va primi moartea din mâinile lui. „Fericit va fi cel ce va răbda în acea vreme, căci se va mântui şi cu mucenicii cei mari va fi,” după cum zice Domnul, în Evanghelia de la Matei: „Cel ce va răbda pânăla sfârşit, acela se va mântui. ” Şi Sfântul Ioan Evanghelistul, zice în Evanghelia sa: „Unii ca aceia mari se vor chema.”
După acestea, Antihrist va preface pe diavoli în chip de îngeri străluciţi şi mulţime multă de draci va pune ca să-l laude şi să-l slăvească, zicând: Mare este împăratul vremii de acum, mare este stăpânirea şi domnia lui, cine este Dumnezeu şi cine este Domn afară de acesta? Acesta este Dumnezeu. Veniţi, de vă închinaţi lui, veniţi, de credeţi lui!
Pentru aceasta ne porunceşte Domnul în Sfânta Evanghelie de la Matei, zicând: „Căutaţi sănu văînşele cineva pe voi.” Şi atâta se va mândri înşelătorul, că va face multe feluri de năluciri cu vrăji şi cu farmece şi se va arăta prefăcându-se că se suie la cer şi-l vor lua dracii şi-l vor purta prin văzduh. Apoi va face, cu năluciri, că omoară şi înviază, făcând pe slujitorii lui a face cele poruncite cu multă frică şi cutremur. Atunci va trimite prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului pe dracii lui, spre a căuta pe cei fugiţi şi ascunşi de frica lui, cei care nu au voit să se pecetluiască. Şi dacă vor veni pentru a se pecetlui, bine, iar de nu, cu atâtea pedepse îi va munci, de care nu s-au mai pomenit şi nici nu s-au mai auzit în veac. Căci cu aşa de cumplite munci îi va munci, încât numai de s-ar gândi cineva la ele, cu totul s-ar înfricoşa şi cutremura. Fericiţi vor fi aceia, care vor birui pe nelegiutul Antihrist, că aceşti Mucenici, se vor cinsti cu mult mai mult decât cei dintâi Mucenici. Pentru că cei mai dinainte mucenici au biruit pe slujitorii lui Antihrist (oameni), iar aceştia îl vor birui pe însuşi Antihrist. Atunci toţi, care se vor arăta slujitori râvnitori ai lui Hristos, se vor cinsti şi se vor încununa de înseşi mâinile lui Hristos, Dumnezeu Atotţiitorul.

Să ne întoarcem, însă, la cuvintele noastre. După ce îi va înşela şi îi va pecetlui pe toţi ai lui, după ce vor flămânzi şi vor înseta, vor merge la dânsul, zicând: Iată noi ne-am închinat ţie şi ne-ai pecetluit pe noi; acum, dar, dă-ne să mâncăm şi să bem, după cum ai făgăduit, că, iată, pierim de foame, întoarce putoarea mării într-o bună mireasmă, că, iată, din cauza secetei celei mari au pierit toate fiarele din mare, au împuţit tot văzduhul şi ne ies sufletele de multă putoare! Porunceşte fântânelor să izvorască ape! Porunceşte cerului să plouă şi pămâtul să-şi dea roada sa! Goneşte de la noi fiarele cele mâncătoare de trupuri, care au ieşit din culcuşurile lor şi din mare la uscat şi, neavând ce mânca şi ce bea, au năvălit asupra noastră ca să ne mănânce! Că noi, toţi, în tine ne-am pus nădejdea de a ne mântui.

Atunci el, cu multă mânie, le va răspunde, zicând: De unde să vă dau vouă acestea? Dacă cerul nu vrea să dea ploaie şi pământul nu vrea să-şi dea roada sa, de unde să vă dau eu hrană? Daţi-mi şi voi mie! Atunci, nenorociţii aceia, auzind aceste cuvinte ale lui, vor cunoaşte că el este Antihrist. Şi vor plânge cu amar, bătându-şi piepturile cu pumnul şi faţa cu palmele, zicând: O, nenorocirea noastră cea mare! O, rea negu-ţătorie! Vai, cât de rău am greşit! Vai, în ce grozavă pierzare am căzut, cum ne-a înşelat amăgitorul acesta! Vai, nouă! Cum ne-a prins tiranul în laţul său! Cum am căzut în cursa necuratului! O, cum nu am voit noi să ascultăm Sfintei Scripturi şi cum nu voiam să auzim cele poruncite din cărţile Sfintelor Biserici! Cât de mult ne-am orbit! Că, de multe ori auzindu-le acestea, despre care ne învaţă Sfânta Evanghelie, nu am luat aminte; şi, iată, acum înşelându-ne, desăvârşit am pierit.

Acestea zicând ei, vor părăsi toate şi se vor strădui să fugă în munţi şi în peşteri, ca să se ascundă şi să îşi plângă păcatul lor şi, cu inima înfrântă şi zdrobită, se vor ruga lui Dumnezeu, ca să se îndure spre dânşii şi să le ierte lepădarea lor. Iar Dumnezeu, ca un îndurat şi iubitor de oameni ce este, îi va mântui din mâinile lui Antihrist şi-i va acoperi cu mâna Sa cea atotputernică, ca să nu-i găsească necuratul tiran. Şi cei ce se vor pocăi, bine le va fi, iar cei care vor rămâne prin cetăţi şi prin sate mari necazuri vor suferi. Că cei de la răsărit vor merge către apus, nădăjduind că vor găsi acolo puţină uşurare; iar alţii de la apus vor veni către răsărit, neştiind că în tot locul sunt aceste ticăloşii, necazuri şi chinuri care nu s-au făcut din veac, după cum zice Domnul în Sfânta Evanghelie: „Vai celor ce vor avea în pântece. ”
Asemenea dureri vor avea toţi oamenii, căci, venind noaptea, vor aştepta cu nerăbdare să se facă ziuă, iar venind ziua vor aştepta să se facă noapte, zicând: când se va face noapte, ca să mai uităm durerile şi chinurile? Şi noaptea, venind iarăşi, vor zice: când se va face ziuă ca să vedem lumină şi să scăpăm de fiarele ce năpădesc asupra noastră! Şi văzând noaptea fulgerele şi auzind tunetele şi de neîncetatele trăsnete fiind speriaţi, vor zice: când se va lumina, ca să vedem cel puţin lumina zilei şi, bucurându-ne, să ne veselim de vederea rudeniilor şi a vecinilor noştri?! Şi aşa, nemângâiat vor plânge, ziua şi noaptea. Cu oamenii împreună va plânge, atunci, toată făptura. Pământul greu va suspina, cerul cu amar se va tângui, soarele, luna şi stelele împreună, cu jalnică mâhnire vor fi acoperite, numai pe jumătate dându-şi lumina lor. Marea şi tot văzduhul neîncetat vor fi tulburate şi înnegurate. Fiarele cele sălbatice şi toate dobitoacele cele domestice, de asemenea, cu jalnică strigare se vor tângui şi neobişnuit vor ţipa. Munţii, pădurile, câmpiile, pietrele şi toată suflarea omenească, toate vor plânge cu amar, tânguindu-se pentru amăgirea şi înşelăciunea ce au pătimit, închinându-se oamenii neleguitului Antihrist şi, mai ales, pentru că au primit pecetea acestui necurat şi viclean şi s-au lepădat de prea cinstita şi de viaţă făcătoarea Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos!

Vor plânge atunci, cu amară tânguire, toate Bisericile lui Dumnezeu, căci, atunci va lipsi cu totul dintr-însele Sfânta Liturghie şi alte Sfinte Slujbe, toate vor fi părăsite, ca nişte urâciuni. Sfântul şi Cinstitul Trup şi Sânge al lui Hrisos, nu se va mai vedea în zilele acelea, încetând cu totul slujbele cele Sfinte. Vor înceta atunci toate cântările bisericeşti; citirea Sfintelor Scripturi, nu se va mai auzi; iar învăţătura Sfintelor Evanghelii de tot va tăcea. Iar necazurile se vor înmulţi; din zi în zi se vor înmulţi. Aurul şi argintul lor pe drumuri îl vor arunca, pietrele, cele de mult preţ, vor fi călcate în picioare ca pietrele de pe drumuri fiindcă toţi se vor grăbi, în zilele acelea, care mai de care să se ascundă de la faţa fermecătorului Antihrist. Şi nici un loc nu-i va putea tăinui de el, deoarece, pecetluiţi fiind de dânsul, vor fi cunoscuţi de toată lumea. Şi de mare frică vor fi cuprinşi, pentru că se văd amăgiţi, şi nici îndreptare n-au să aibă de unde dobândi!

Şi, văzând trupurile cele împuţite ale morţilor de pe drumuri şi de prin case şi din tot locul, de mare groază şi frică se vor umple! În casă nevoie, afară, necaz; în casă, foame şi sete, pe drumuri, tulburări şi strigări! Atunci se va veşteji frumuseţea fiilor omeneşti şi feţele celor vii vor fi ca şi ale morţilor! Pofta femeilor va pieri şi cu totul va înceta; şi vai oamenilor în acele zile, de necazul cel mare, care are să fie!

Însă, în unele ca acestea fiind oamenii, Iubitorul de oameni şi Preaînduratul Dumnezeu nu va lăsa zidirea Sa să fie pedepsită multă vreme, că, acei trei ani şi jumătate ai împărăţiei blestematului Antihrist se vor împuţina şi degrabă vor trece şi se vor ştirbi, după cum s-a zis mai înainte, pentru pocăinţa celor ce vor fugi prin munţi şi prin crăpăturile pământului,

plângându-şi lepădarea lor. După cum zicea Domnul în Evanghelia cea de la Matei: „Căde nu s-ar scurta zilele acelea, nu s-ar mântui nici un trup, însă, pentru cei aleşi se vor scurta zilele acelea. ”
Deci, după ce se vor împlini trei ani şi jumătate, îndată se va desfiinţa împărăţia necuratului Antihrist şi va cădea toată puterea şi mândria lui, iar el va merge în munca cea veşnică, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, în Apocalipsă, zicând: „Şi am văzut pe fiarăşi pe împăraţii pământului şi pe oastea lor adunată, ca săfacărăzboi, cu Cel ce şedea pe cal, şi cu oastea Lui. Şi prinzând pe fiară, şi cu ea şi pe proorocul cel mincinos, care a făcut semne înaintea ei, cu care a amăgit pe cei ce au luat semnul fiarei şi pe cei ce s-au închinat chipului ei, de vii s-au trimis aceştia doi în iezerul cel cu foc, care arde cu piatrăde pucioasă. Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia Celui ce şedea pe cal, care ieşea din gura Lui, şi toate păsările s-au săturat din cărnurile lor. Bine şi maiestos era Cel ce şedea pe cal şi armata Lui urma dupăDânsul.”
Tot din Apocalipsă: „Şi am văzut cerul deschizându-se şi iatăieşea un cal alb şi Cel ce şedea pe el, credincios şi adevărat era, care întru dreptate judecă, şi dărăzboi cu fiara. Ochii Lui erau ca para focului şi pe capul Lui erau multe cununi cu nume scrise, pe care nimeni nu ştia săle citească, afarăde Cel ce şedea pe cal. Şi era îmbrăcat cu hainăvopsită cu sânge, fiindcăa fost omorât pe Cruce, şi Şi-a vărsat tot Preacuratul Său Sânge; şi Se cheamănumele Lui Cuvântul lui Dumnezeu, iar oastea Lui, care era îmbrăcatăcu haine albe preacurate, urma dupăDânsul, şezând călări pe cai albi. Din gura Celui ce şedea pe cal alb, ieşea o sabie cu douăascuţişuri, ca să biruiască pe neamuri” (care sunt dracii şi cei dintre oameni care i-au ascultat pe ei). Deci, cu aceştia a făcut război Fiul lui Dumnezeu, cu împăraţii pământului şi cu diavolul. Şi a

fost prins diavolul, împreună cu Antihrist, care făcea minuni amăgitoare înaintea lui, şi cu acele minuni a amăgit pe toţi aceia care au primit pecetea diavolului şi s-au închinat icoanei lui, adică lui Antihrist. După uciderea lui Antihist şia slujitorilor lui, se va arăta Domnul nostru Iisus Hristos, adică va fi a doua venire a Fiului lui Dumnezeu, în care am nădăjduit şi nădăjduim că ne vom mântui.

Şi va fi a doua venire a Lui, după cum singur, în Evanghelia cea de la Matei, arată, zicând: „Precum fulgerul iese de la răsărit şi se aratăla apus, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.”

Dar, acum să spunem şi despre sfârşitul lumii, despre venirea lui Antihrist, cum are să se nască şi cum va împlini toată răutatea lui:

Domnul nostru Iisus Hristos, când a voit să vină pe pământ ca să mântuiască neamul omenesc, S-a născut din Preacurata Fecioara Măria, ce era de neam împărătesc şi arhieresc, după cum zic toţi Proorocii şi mărturisesc Sfintele Scripturile.

Asemenea şi de înşelătorul şi de prea răucredinciosul Antihrist, aşa mărturiseşte Sfânta Scriptură: că se va naşte din seminţia lui Dan, dintr-o femeie necurată şi prea spurcată şi va fi crescut în ascuns. Nu după cum zic unii, că însuşi diavolul se va întrupa, ci, va fi om ca toţi oamenii, dar având într-însul toată lucrarea satanei, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin. Şi se va tăia împrejur ca şi Hristos şi apostoli va aduna, spre a-i sluji lui la toate răutăţile, pe care le va face cu fermecătorii şi vrăjitorii (năluciri). Şi va iubi el neamul evreiesc şi multe minuni mincinoase va face înaintea lor, ca să înşele pe oamenii cei răi, încă şi pe cei sfinţi, de va fi cu putinţă.

Apoi, se va mândri contra lui Dumnezeu, socotind, ticălosul, că va împărăţi în veci. Şi va aduna draci, în chipul oamenilor, ca să-i pună stăpânitori asupra lucrurilor şi asupra poporului. Apoi, fiind pus împărat, va urî pe supuşii săi şi va striga, cu mare glas, către popoare: Cunoaşteţi, popoare, neamuri, seminţii şi limbi, puterea mea cea mare? Care împărat poate să se împotrivească mie şi care dintre împăraţi nu se va teme de mine? Priviţi la minunile mele şi vă înspăimântaţi! După aceea va muta munţii cu nălucirile lui, va umbla pe mare ca pe uscat, foc va coborî din cer, ziua o va preface în noapte şi noaptea o va preface în zi, şi, în sfârşit, va face toate câte i se va părea, ca să amăgească pe toţi. Însă toate câte va face, nu sunt adevărate, ci năluciri şi fermecătorii, pentru ca să înşele pe oameni. Şi îndată ce oamenii vor începe a crede lui şi se vor închina, cerul nu va mai ploua şi pământul nu va mai rodi. Marea se va împuţi şi toate fiarele din mare vor muri, râurile şi izvoarele, pâraiele şi fântânile şi toate bălţile vor seca şi toată verdeaţa se va usca. Iar fiarele cele sălbatice vor năvăli asupra oamenilor. Toate dobitoacele vor pieri, încă şi oamenii vor cădea pe uliţe leşinaţi, morţi de foame şi de sete. Mamele vor îmbrăţişa pe fiicele lor, şi vor cădea moarte amândouă, părinţii cu feciorii lor, fraţii cu surorile lor vor cădea murind împreună şi nu va fi cine să-i îngroape. Tot pământul se va umple de reaua putoare din trupurile cele moarte! Marea va vărsa afară valurile sale, ca nişte păcură împuţită. Atunci va fi foamete şi secetă mare în toată lumea, plângeri şi tânguiri, amar şi vai în toate locurile. Suspinele şi oftările inimilor vor prisosi, oamenii din vremea aceia vor ferici pe cei morţi, zicând: Fericiţi sunteţi voi, care n-aţi ajuns zilele noastre, acestea de pe urmă! Şi nu vor avea unde să fugă şi să se ascundă, că se va tulbura marea şi uscatul. Pentru aceasta ne-a zis nouă Domnul: Privegheaţi, neîncetat rugându-vă, ca să scăpaţi de necazuri.

Rea putoare în mare, rea putoare pe pământ, foamete, cutremur, în mare tulburare, pe pământ tulburare, înfricoşare în mare, înfricoşare pe pământ. Aurul cel mult, argintul şi hainele cele de mătase, cu nimic nu va folosi pe cineva în necazul acela, că toţi oamenii pe morţii cei îngropaţi îi vor ferici, mai înainte de a veni necazul cel mare, ce va fi pe pământ. Că atunci tot aurul şi argintul, aruncat fiind pe uliţe, nu va fi cine să-l ia pe el, fiindcă toate vor fi urâte şi toţi, din toate părţile, a fugi se vor strădui. Şi nicăieri nu va fi lor cu putinţă ca să se ascundă, căci împreună cu foamea şi cu setea, va fi frica de fiarele cele târâtoare şi de trupuri mâncătoare; din afară, cutremur va fi, iar dinăuntru frica. Toate uliţele vor fi pline de mortăciuni: în uliţă putoare, în casă putoare; în uliţă glas de plângere, în casă glas de plângere; în uliţă foame şi sete, în casă foame şi sete; în uliţă amar, în casă amar; fiecare, pe unul şi pe altul, cu plâgere îl va întâmpina şi toţi în mare strâmtoare vor fi, în zilele acelea prea cumplite. Iar oamenii, nemaiputând suferi unele ca acestea, cu mari glasuri vor striga: O, voi munţilor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi! Deschideţi-vă morminte şi ne primiţi pe noi! O, moarte, vino de ne scoate din atâtea nevoi grele şi din mâinile preacumplitului împărat, a acestui preapăgân!
Iar după sfârşitul acelor cumplite necazuri, îndată soarele se va întuneca şi luna nu-şi va mai da lumina sa şi stelele vor cădea şi puterile cerului se vor clătina. „Şi atunci se va arăta semnul Fiului Omului pe cer. Atunci vor plânge toate seminţiile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului, venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavămultă.” Iar cerul, ca o carte, se va învălui şi pămâtul se va mistui de foc pentru fărădelegile oamenilor şi, mai ales, pentru curvie, sodomie şi ucidere. Şi, făcându-se într-o clipă toate noi, va trimite Domnul pe îngerii Săi să trâmbiţeze cu glas mare, ca să adune pe aleşii Săi de la marginea pământului, de a căror trâmbiţare, cerul şi pământul şi toate cele dedesubt se vor cutremura şi se vor înspăimânta, şi toată firea cea omenească şi îngerească de groaza cea mare se va înfricoşa. Atunci, se vor vedea pogorându-se de sus toate cetele cele cereşti: Îngerii, Arhanghelii, Scaunele, Stăpâniile, Începătoriile, Domniile, Puterile, Heruvimii cei cu ochi mulţi şi Serafimii cei cu câte şase aripi, dimpreună cu toţi Sfinţii, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de slava Lui. Şi îndată, în acea cântare, se va arăta pe nori, ca un fulger, păşind, împăratul Slavei, Hristos Dumnezeu, Judecătorul viilor şi al morţilor, spre a Cărui întâmpinare se vor răpi toţi drepţii de pe pământ, alăturându-se la toate cetele îngereşti, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Şi noi, cei vii, care vom fi rămaşi, împreunăcu dânşii ne vom răpi în nori, întru întâmpinarea Domnului, în văzduh, şi aşa, pururea cu Domnul, vom fi.”
Se va pogorî Domnul nostru Iisus Hristos, pe pământ, fiind lăudat de toate puterile îngereşti, şi de toţi cei drepţi slăvindu-Se, şi de Apostoli mărindu-Se, de Prooroci şi de Mucenici proslăvindu-Se. După aceasta vor aduce Sfinţii îngeri, înaintea înfricoşatului Judecător, pe fiul pierzării, adică pe satana şi pe Antihrist, dimpreună cu slujitorii lui şi se va arăta înşelăciunea lui, pe care, legându-i, îi va arunca în iezerul cel de foc (iad) unde se vor arde neîncetat, în vecii vecilor, satana şi Antihrist, cu toţi dracii şi slujitorii lor, adică: cu masonii, cu fermecătorii, cu necredincioşii jidovi, cu agarenii, cu păgânii şi cu toată mulţimea ereticilor celor ce au hulit şi s-au lepădat de dumnezeirea lui Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, şi de Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, încă şi cu toţi creştinii cei păcătoşi şi nepocăiţi şi nemărturisiţi la preot de păcatele lor cele rele şi spurcate.

5. 5. Cuvânt al Sfântului Efrem Sirul

pentru a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos; pentru venirea lui Antihrist şi pentru sfârşitul lumii culese din Tomul al doilea

EU, Efrem, cel prea mic şi păcătos şi plin de greşeli, cum voi putea să spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mântuitorul, prin a Sa milostivire, pe cei necărturari, înţelepciune i-a învăţat şi, prin dânşii, pe credincioşii de pretutindeni i-a luminat, şi limba noastră cu îndestulare o va lămuri spre folosul şi zidirea mea, a celui ce zic, şi a tuturor ascultătorilor. Şi voi grăi cu durere şi voi spune cu suspinări despre sfârşitul lumii de acum, şi despre acel fără de ruşine şi cumplit balaur (adică Antihrist), cel ce va tulbura pe toate cele de sub cer şi are să bage teamă şi împuţinare şi cumplită necredinţă în inimile oamenilor. Va face arătări, semne şi înfricoşări, încât, de ar putea, ar amăgi şi pe cei aleşi; pe toţi se va sârgui să-i înşele cu mincinoasele semne, cu năluciri de arătări vrăjitoreşti şi cu fermecătorii, care se vor face de dânsul.

Căci, cu voia lui Dumnezeu, va lua stăpânire, ca să înşele lumea, fiindcă s-au înmulţit păgânătăţile oamenilor şi pretutindinea tot felul de lucruri cumplite se lucrează. Pentru aceasta Preacuratul Stăpân, va lăsa să fie ispitită lumea cu duhul înşelăciunii, pentru păgânătatea ei, de vreme ce oamenii s-au depărtat de la Dumnezeu şi au iubit pe vicleanul. Mare nevoinţă va fi, fraţilor, în vremile acelea, mai ales asupra celor credincioşi, când se vor săvârşi semne şi minuni de însuşi balaurul, cel cu multe stăpâniri, când se va arăta ca un dumnezeu, cu năluciri înfricoşate, zburând în văzduh, şi toţi dracii, ca îngerii, înălţându-se înaintea lui, şi va striga cu tărie schimbându-şi chipul şi înfricoşând fără de măsură pe toţi oamenii. Atunci, oare, fraţilor, cine se va afla întărit şi neclătinat petrecând, având în sufletul său semnul Unuia-Născut, a Fiului lui Dumnezeu, adică sfânta Lui venire, când va vedea necazul cel nemângâiat, ce se va face pretutindenea, peste tot sufletul şi nu va fi de nicăieri nici o mângâiere?

Şi, în vremea aceea, nu va fi linişte pe pământ, iar marea, văzând-o toată lumea tulburată, va fugi fiecare ca să se ascundă în munţi, unii murind de foame, iar alţii de sete cumplită, topindu-se ca ceara. Şi nu va fi cine să-i miluiască pe ei, când vor vedea toate feţele lăcrimând şi cu durere întrebând: Nu cumva se află vreun grai al lui Dumnezeu pe pământ? Şi nu se va auzi de nicăieri! Cine oare va suferi urgia zilelor acelea? Şi cine va răbda necazul cel nesuferit? Când vor vedea amestecarea popoarelor, celor ce vor veni de la marginile pământului, pentru vederea tiranului, mulţi, închinându-se înaintea spurcatului, vor striga cu cutremur (încât şi locul se va clătina de strigările lor), zicând: Tu eşti mântuitorul nostru! Atunci marea se va tulbura şi pământul se va usca, cerul nu va mai ploua şi lacurile se vor usca. Şi toţi cei ce vor fi pe pământ, de la răsărit către apus, vor fugi de multă frică. Şi iarăşi, cei ce vor fi la apusul soarelui, către răsărit, vor fugi cu cutremur.

Luând atunci, obraznicul, stăpânirea, va trimite pe draci în toate marginile pământului, ca să propovăduiască cu îndrăzneală, că „s-a arătat cu slavă; veniţi de-l vedeţi pe el!” Cine, oare, va avea sufletul de diamant, ca să sufere vitejeşte toate smintelile acelea? Cine, oare, va fi acest om, precum am zis, ca toţi îngerii să-l fericească pe el? Căci eu, fraţilor, iubitorul de Hristos, desăvârşit m-am înfricoşat numai din însăşi pomenirea balaurului. Cuget în mine, despre necazul cel mare ce va fi asupra oamenilor în vremile acelea şi în ce fel se va arăta acest balaur pângărit, asupra neamului omenesc, însă, sfinţilor, celor ce vor putea birui nălucirile lui, mult mai cumplit li se va arăta; că vor fi mulţi cei ce se vor afla atunci plăcuţi lui Dumnezeu, care vor putea să se mântuiască prin munţi şi dealuri şi în locuri pustii, cu multe rugăciuni şi cu plângere nesfârşită. Că, văzându-i Dumnezeu pe ei aşa în plângere nemângâiată şi în credinţă curată, Se va milostivi spre dânşii, ca un Părinte iubitor de fii, şi-i va păzi pe ei, unde se vor ascunde. Că prea pângăritul nu va înceta, căutând pe Sfinţi pe pământ şi pe mare, socotind că el va împărăţi de acum pe pământ. Şi pe toţi îi va supune, şi va socoti, ticălosul, să stea împotrivă în ceasul acela înfricoşat, când va veni Domnul din cer, neştiind, ticălosul, de a sa neputinţă şi mândrie pentru care a căzut din cer.
Cu toate acestea va tulbura pământul, va înfricoşa pe toate, cu mincinoasele semne vrăjitoreşti. Şi nu va fi în vremea aceea, când va veni balaurul, slăbire pe pământ, ci mare necaz, tulburare şi amestecare de popoare, moarte şi foamete în toate marginile pământului. Căci, însuşi Domnul, cu dumnezeiasca Sa gură, a zis: „Că unele caacesteanu s-au făcut de la începutul zidirii. ” Iar noi, păcătoşii, cum vom asemăna nevoia cea peste măsură, încă şi netâlcuită, după cum Dumnezeu însuşi a numit-o pe dânsa. Însă, fiecare să-şi pună în mintea sa, cu dinadinsul, sfintele cuvinte ale Domnului şi Mântuitorului, cum că, pentru nevoia şi necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea, prin a Sa milostivire, sfătuindu-ne pe noi şi zicând: Rugaţi-văca sănu fie fuga voastrăiarna (adică căzuţi în vreo sectă, eres), sau sâmbăta (adică în nelucrarea pocăinţei, deci, petrecând în păcate). Iarăşi a zis: „Privegheaţi totdeauna, adeseori rugându-vă, ca săscăpaţi de necaz şi săstaţi înaintea lui Dumnezeu, ca săvământuiţi de toate acestea, cătimpul aproape este;” şi în această răutate toţi stăm şi nu credem! Deci, să ne rugăm neîncetat, cu lacrimi, ziua şi noaptea, căzând la Dumnezeu, ca să ne mântuim de necazul ce va să vie pe pământ, ca să nu vedem nicidecum fiara, nici să nu auzim înfricoşările lui, căci vor fi cutremure şi morţi de multe feluri peste tot pământul.
Viteaz suflet va fi acela, care va putea să-şi ţină viaţa atunci în mijlocul smintelilor, căci dacă în credinţă se va împuţina omul, atunci foarte uşor se va înconjura şi se va robi de semnele balaurului celui rău şi viclean, şi neiertat se va afla unul ca acesta la judecată, că vânzător lui însuşi se va afla, că a crezut tiranului de bună voie. De multe rugăciuni şi lacrimi avem trebuinţă, o, iubiţilor, ca să fie cineva din noi tare în ispite! Fiindcă multe vor fi nălucirile fiarei, cele ce se vor face de ea, căci luptătoare împotriva lui Dumnezeu fiind, pe toate va voi să le piardă.
Aţi auzit, fraţii mei cei iubitori de Hristos, ce a făcut diavolul israilitenilor în pustie, când ieşeau din Egipt? Cum i-a amăgit pe ei, ticălosul şi prea spurcatul, ca să facă toţi acel prea cumplit păcat, că a învăţat pe Valaam ca să dea lui Valac, împăratul Madianului, sfat rău, ca să pună pe femeile cetăţii în corturi şi pe popor să-l amăgească spre curvie şi spre a jertfi? Căci, văzându-i Dumnezeu, ca pe nişte necuraţi, cu totul, deodată a vrut să-i piardă pe ei, după ce toţi ar fi curvit cu femeile, ca nişte dobitoace. Şi au pus pe femei cu neruşinare la un loc (în comun) şi mese pline de mâncări, de stropiri şi mirosuri de jertfe înaintea porţilor, pe toţi trăgându-i spre moarte.
Ca acela ce va dori să curvească cu spurcatele acelea femei, mai înainte să aducă jertfa şi apoi să intre la dânsele, căci nu luau femeile plată de la popor, ca pe toţi cei ce veneau la dânsele să-i înşele a jertfi la idoli. Şi au dat boierilor să curvească cu fetele boierilor, de asemenea şi bogaţilor cu fetele bogaţilor, iar pe cele mai multe din femei în comun, la tot norodul cel prost.

Aţi văzut lucrarea nedreptăţii şi vicleana meşteşugire, cum tuturor le-a săpat groapa spre moarte? Văzut-a cineva din voi, cândva, vreun lucru ca acesta, fără ruşine? Preacurvia ţinând sabia, cea cu două ascuţişuri, căci cu două morţi cumplite omorau femeile pe cei ce intrau la dânsele, ca să jertfească la idoli şi să curvească. Cu un astfel de chip, va face tiranul, ca toţi să poarte pecetea fiarei, când va veni în vremea sa, la împlinirea vremilor, căci are să amăgească pe toţi cu semne şi numai aşa vor putea să cumpere bucate şi tot felul de trebuinţe, şi povăţuitori peste popoare va pune, ca să împlinească porunca lui.

Luaţi amite fraţii mei! Covârşirea fiarei şi meşteşugirea vicleniei ei, de la pântece începe! Căci, după ce va fi strâmtorat cineva, lipsindu-se de bucate, va fi silit a primi pecetea lui, dar nu peste toate mădularele trupului, ci pe mâna dreaptă şi pe frunte, va fi pus păgânescul chip, ca să nu mai aibă stăpânire omul, să se pecetluiască cu mâna dreaptă cu semnul Sfintei Cruci, pe frunte, nici să nu se pecetluiască în numele Domnului, nici cu prea slăvita şi cinstita Cruce a lui Hristos, Mântuitorul nostru. Că ştie ticălosul, că dacă se va pecetlui cineva cu Crucea Domnului îi risipeşte toată puterea lui şi pentru aceasta pecetluieşte dreapta omului, că aceasta este care pecetluieşte toate mădularele noastre. Asemenea este şi fruntea, care, ca un sfeşnic ce poartă făclia luminei, adică semnul Mântuitorului pe faţă.

Deci, fraţii mei, înfricoşată nevoinţă o să fie tuturor oamenilor, celor iubitori de Hristos, dar până la ceasul morţii să nu se teamă cineva şi nici să nu stea cu moleşire, când va începe a închipui balaurul pecetea sa în locul Crucii Mântuitorului, în acest fel se va osteni vrăjmaşul, ca numele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos să nu se mai pomenească deloc în vremea lui.

Şi aceasta o va face, fiindcă se teme şi se cutremură necuratul de sfânta putere a Mântuitorului nostru. Căci, de nu se va pecetlui cineva cu pecetea aceluia, nu se va robi de nălucirile lui, iar Domnul nu se va depărta de la unii ca aceştia, ci îi va lumina şi îi va trage către El. A înţelege se cade nouă, fraţilor, cu tot dinadinsul, nălucirile vrăjmaşului, că nemilostiv şi fără de omenie este. Iar Domnul nostru, cu linişte va veni la noi toţi, ca să gonească de la noi meşteşugurile balaurului (fiarei). Deci, noi, credinţa lui Hristos neabătută şi curată ţinând-o, uşor vom birui puterea tiranului. Gând neschimbat să ne câştigăm şi bună statornicie, şi se va depărta de la noi neputinciosul, neavând ce să facă. Căci eu, prea micul, vă rog, fraţilor iubitori de Hristos, să nu ne moleşim, ci, mai ales, puternici să ne facem cu puterea Crucii. Netrecuta nevoinţă lângă uşă este; platoşa credinţei să o luăm cu toţii; să scoatem cu dragoste din izvorul cel dumnezeesc, nădejdile mântuirii sufletelor noastre! Nezidita Treime, cea de o Fiinţă, este izvor ce dă viaţă. Dacă se va înconjura cu astfel de arme sufletul nostru, călcat va fi balaurul. Cu toate acestea, se cade nouă, a ne ruga, ca să nu cădem în ispită, nici să fugim iarna. Fiţi gata, deci, ca nişte robi credincioşi, neprimind pe altul; de vreme ce hoţul şi pierzătorul şi cel fără de omenie, mai întâi va veni în ale sale vremi, vrând să fure, să înjunghie şi să piardă turma cea aleasă a lui Hristos. Falsul păstor va lua asupra lui chipul Adevăratului Păstor, ca să înşele oile turmei lui Hristos.

Însă cei ce ştiu şi vor recunoaşte glasul cel Sfânt al Adevăratului Păstor, îndată îl vor cunoaşte. Că glasul pierzătorului nu se aseamănă cu glasul Adevăratului Păstor, fiindcă glasul tiranului este rănitor. Plin fiind glasul lui de chipul hoţului, îndată se şi cunoaşte. Deci, să ne învăţăm, prietenilor, cu ce chip are să vină pe pământ şarpele cel fără de ruşine! Fiindcă Mântuitorul, vrând să mântuiască neamul omenesc, din Fecioară S-a Născut şi chipul omului luând a zdrobit pe vrăjmaş cu sfânta putere a dumnezeirii Lui. Blând şi smerit a fost pe pământ, ca pe noi să ne înalţe de la pământ la cer. Căci, cu încredinţare şi cu adevărat, Dumnezeu este Cel ce S-a zămislit şi S-a întrupat, născându-Se din Sfânta Fecioară, şi prin patima Crucii, a mântuit neamul omenesc, şi iarăşi va să vină în ziua cea de pe urmă să judece viii şi morţii şi să răsplătească tuturor după faptele lor, drepţilor şi necredincioşi-lor, ca un Drept Judecător.

Aceasta ştiind-o şi cunoscând-o vrăjmaşul, că iarăşi va să vină din cer Domnul, cu slava dumnezeirii, a socotit şi aceasta, ca să ia asupra lui chipul venirii lui Hristos şi să ne înşele pe noi. Dar Domnul nostru va veni ca un fulger înfricoşat pe pământ, iar vrăjmaşul nu va veni aşa, căci zurbagiu este. Şi se va naşte, cu adevărat, dintr-o femeie spurcată, care va fi unealtă a lui; deci el nu se va întrupa, ci cu acest fel de chip va veni prea pângăritul, ca un hoţ, ca să înşele pe toţi, fiind smerit, liniştit, urând cele nedrepte, de la idoli întorcându-se, dreapta credinţă mai mult cinstind, bun, iubitor de săraci, peste măsură de frumos, cu bună aşezare, bun către toţi, cinstind cu covârşire pe neamul iudeilor (că ei aşteaptă venirea lui). Iar în toate acestea, va face semne, arătări şi înfricoşări cu multă stăpânire şi se va meşteşugi cu vicleşug ca să placă tuturor, şi să fie iubit repede de mulţi. Daruri nu va lua, cu mânie nu va grăi, mâhnit nu se va arăta, şi cu chipul bunei rânduieli va amăgi lumea, până ce se va face împărat. Şi după ce vor vedea multe popoare nişte fapte bune ca acestea şi puterea sa, toţi împreună, cu o voinţă se vor face, şi cu bucurie mare îl vor propovădui pe el împărat, zicând unii către alţii: Oare se mai află vreun om ca acesta bun şi drept? Însă cel mai mult, poporul cel ucigaş al iudeilor, îl vor cinsti şi se vor bucura de împărăţia lui. De aceea, ca unul ce va cinsti cel mai mult locul şi biserica iudaică, va arăta tuturor, că se face purtare de griji pentru dânşii. Şi, când va împărăţi balaurul pe pământ, cu mare sârguinţă popoarele i se vor face ajutătoare: Edom, şi iarăşi Moav, încă şi fiii lui Amon, ca unui adevărat împărat i se vor închina lui cu bucurie, şi ei se vor face cei dintâi apărători ai lui.

Apoi, se va întări îndată împărăţia acestuia, şi va bate cu mânie pe trei împăraţi mari. Iar după aceasta, se va înălţa inima lui, şi va vărsa balaurul amărăciunea sa, punând înainte, în Sion, veninul morţii, tulburând lumea. Va clătina marginile pământului, va necăji toate, va pângări suflete. Nu se va mai arăta ca un cucernic, ci cu totul va fi fără de omenie: iute, mânios, cumplit, nestatornic, înfricoşat, slut, urâcios, greţos, sălbatic, pierzător, sârguindu-se a arunca în groapa păgânătăţii tot neamul omenesc, prin aşa nebunie. Va face semne mincinoase, iar mulţimea şi alte multe popoare, stând înaintea lui, îl vor lăuda pentru năluciri şi vor striga cu glas mare, încât se va clătina locul, în care popoarele vor sta înaintea lui. Şi el va grăi cu îndrăzneală: Cunoaşteţi voi puterea şi stăpânirea mea? Iată dar, înaintea voastră, a tuturor, poruncesc acestui munte mare, ce este de cealaltă parte a mării, ca să vină aici la noi. Apoi, va zice spurcatul: Ţie, îţi poruncesc să te muţi îndată dincoace de mare; şi va alerga muntele, în privirea tuturor, însă nicidecum din temeliile lui nu se va muta, ci va fi o nălucire. Căci cele ce Dumnezeu Cel Preaînalt, de la începutul zidirii, le-a întemeiat şi le-a înălţat, asupra acestora, prea spurcatul, nu are stăpânire. Şi va amăgi lumea şi cu alte năluciri vrăjitoreşti. Şi iarăşi, altui munte, ce va sta în adâncul mării celei mari, ostrov foarte mare fiind, îi va porunci să se ducă şi pe uscat să stea, în ţărmuri veselitoare, spre veselia privitorilor, dar ostrovul nicidecum din mare nu se va mişca. Şi iarăşi, îşi va întinde mâinile lui şi va aduna mulţime de târâtoare şi păsări; de asemenea, încă va păşi pe deasupra adâncului, şi pe mare va umbla ca pe uscat; însă toate acestea vor fi năluciri.

Şi mulţi vor crede în el şi-l vor slăvi, ca pe un dumnezeu tare. Iar celor ce vor avea pe Adevăratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor şi cu deamănuntul vor privi, prin credinţă curată, şi vor cunoaşte înşelăciunea lui. Acestea toate făcându-le, va înşela lumea şi mulţi vor crede lui, slăvindu-l ca pe un dumnezeu, însă câţi vor avea frica lui Dumnezeu în ei şi ochii inimii luminaţi, vor cunoaşte cu dinadinsul, că nici muntele nu s-a mutat din locul său, nici ostrovul nu a ieşit din mare pe uscat. Toate acestea, în numele său, le va săvârşi Antihrist; şi nu vor fi adevărate, după cum am zis mai sus, căci cu farmece va lucra toate mincinoasele lui minuni, fermecând vederile oamenilor, ce se vor pleca a crede lui. Că nu va primi prea spurcatul să se pomenească Preacuratul Nume al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, căci luptător împotriva lui Dumnezeu este şi fiu al pierzării.

Acestea făcându-se şi popoarele închinându-se lui, şi ca pe un dumnezeu lăudându-l, din zi în zi se va mânia Cel Preaînalt, în ceruri, şi îşi va întoarce faţa Sa de către ei. După aceea se vor face cumplite semne: foamete necurmată, cutremur neîncetat, morţi necontenite şi semne înfricoşate. Atunci cerul nu va mai ploua, pământul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, râurile se vor usca, iarba nu va mai răsări, verdeaţă nu va fi, copacii din rădăcină se vor usca şi nu vor odrăsli, peştii mării şi chiţii într-însa vor muri şi putoare pierzătoare şi sunete înfricoşate va trimite marea. Şi, de huietul valurilor, vor muri oamenii de frică. Atunci vor plânge şi vor suspina cumplit sufletele lor şi necaz necontenit îi va cuprinde pe dânşii, ziua şi noaptea. Nicăieri nu vor găsi să se sature de mâncare, căci povăţuitorii de noroade, tiranii, se vor afla în tot locul. Şi dacă cineva va aduce cu sine pecetea tiranului însemnată pe frunte şi pe mâna dreaptă, va cumpăra puţin de mâncare din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sânurile maicilor, vor muri şi maicile deasupra pruncilor lor, va muri tatăl cu fiii şi femeia pe uliţă, şi nu va fi cine să-i îngroape sau să-i strângă în mormânturi.

Putoare rea se va face, din mortăciunile cele multe ce vor fi aruncate pe uliţi şi pretutindenea, şi mult îi va necăji pe cei vii. Dimineaţa, toţi vor zice cu suspinuri şi cu durere: când se va face seară ca să dobândim odihnă? Şi venind seara, iarăşi, cu lacrimi prea amare, vor grăi între dânşii: oare când se va lumina, ca, de necazul ce stă asupra noastră, să scăpăm? Atunci, se va veşteji frumuseţea feţii la tot trupul. Se vor face feţele lor greţoase, ca de morţi, şi va fi urâtă frumuseţea femeilor, iar toţi cei ce s-au plecat cumplitei fiare şi au luat pecetea aceluia, adică păgânescul chip al spurcatului, alergând către dânsul, vor zice cu durere: dă-ne nouă să mâncăm şi să bem, că toţi murim de foame şi goneşte de la noi fiarele cele veninoase! Şi, neavând ce răspunde, ticălosul, va zice cu multă asprime: de unde să vă dau eu, oamenilor, să mâncaţi şi să beţi, dacă cerul nu voieşte să dea pământului ploaie, şi pământul, iarăşi, nicidecum n-a dat seceriş sau roadă? Şi, auzind acestea, poporul va plânge şi se va tângui cu totul, neavând mângâiere în necaz. Necaz peste necaz va fi lor, nemângâiat, căci, de bună voie, au crezut tiranului. Şi dacă ticălosul nu va putea nici lui să îşi ajute, cum îi va milui pe dânşii? În acele zile vor fi nevoi mari, de necazul cel mult al balaurului, de fricăşi de cutremurul cel mare şi huietul mării, de foame, de sete şi de muşcăturile fiarelor. Toţi cei ce vor lua pecetea lui Antihrist şi se vor închina lui, ca lui Dumnezeu, nu vor avea nici o parte în împărăţia lui Hristos, ci dimpreună cu balaurul vor fi aruncaţi în gheena.

Fericit va fi acela ce se va afla sfânt şi credincios, şi va avea în inima lui credinţă, fără de îndoială, către Dumnezeu, că fără de frică vor lepăda întrebările lui, defăimând muncile şi nălucirile lui. Dar mai înainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tezviteanul şi pe Enoh, ca un milostiv, ca să facă cunoscută dreapta credinţă neamului omenesc, şi să propovăduiască cu îndrăzneală cunoştinţa de Dumnezeu tuturor, ca să nu creadă tiranului de frică, că vor striga şi vor zice: Înşelător este, o, oamenilor, nimeni să nu creadă lui nicidecum! Şi nici să nu-l ascultaţi pe acest luptător împotriva lui Dumnezeu! Nimeni din voi să nu se înfricoşeze, că degrabă se va surpa. Iată, Domnul Cel Sfânt vine din cer, să judece pe toţi cei ce s-au plecat semnelor lui.

Însă puţini vor fi atunci cei ce vor voi să asculte şi să creadă în propovăduirea Proorocilor. Iar aceasta o va face Mântuitorul ca să-Şi arate negrăita Sa iubire de oameni, că niciodată nu voieşte moartea păcătosului şi a necuratului, ci voieşte ca toţi să se mântuiască; că nici în vremea aceea nu va lăsa neamul omenesc fără de propovăduire, ca fără de răspuns să fie toţi la judecată. Deci, mulţi din Sfinţi, câţi se vor afla atunci, la venirea spurcatului Antihrist, vor vărsa râuri de lacrimi, cu suspine, către Dumnezeu Cel Sfânt, ca să se mântuiască de balaur şi, cu mare sârguinţă, vor fugi în pustietăţi, în munţi şi în peşteri, cu frică se vor ascunde. Şi îşi vor presăra pământ şi ţărână pe capetele lor, rugându-se noaptea şi ziua, cu multă smerenie. Şi li se va dărui lor aceasta, de la Dumnezeul Cel Sfânt, şi-i va povăţui pe dânşii Darul Duhului Sfânt în locuri hotărâte, şi se vor mântui, fiind ascunşi în găuri şi în peşteri, nevăzând semnele şi înfricoşările lui antihrist. Căci celor ce au cunoştinţă, cu uşurinţă le va fi cunoscută venirea lui. Iar celor ce îşi au mintea de-a pururea la lucruri lumeşti şi iubesc cele pământeşti, nu le va fi cunoscută venirea acestuia. Căci, cel ce de-a pururea este legat cu lucruri lumeşti, măcar dacă ar şi auzi, tot nu crede, ba îl şi urăşte pe cel ce i-ar spune despre venirea lui Antihrist. Pentru aceasta Sfinţii se întăresc în credinţă spre a scăpa, că toată învăluirea şi grijile vieţii acesteia le-au lepădat.

Atunci va plânge tot pământul, marea şi aerul vor plânge împreună, şi dobitoacele cele sălbatice şi păsările cerului; vor plânge munţii şi dealurile şi lemnele câmpului. Vor plânge şi luminătorii cerului, dimpreună cu stelele, pentru neamul omenesc; că toţi s-au abătut de la Dumnezeu Cel Sfânt şi Ziditorul tuturor şi au crezut înşelătorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, în locul Făcătoarei de viaţă Cruci a Mântuitorului. Va plânge pământul şi marea şi cu totul va înceta glasul psalmului şi al rugăciunii din gura omului! Vor plânge toate bisericile lui Hristos cu plângere mare, că nu se va mai sluji sfinţirea şi prinosul! Iar după ce se vor împlini trei ani şi jumătate, ai stăpânirii spurcatului şi a faptelor lui, şi după ce se vor împlini toate smintelile, în tot pământul, după cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul şi Mântuitorul nostru, ca un fulger strălucind, din cerul cel sfânt, cel prea curat şi înfricoşat şi prea slăvit, Dumnezeul nostru şi împăratul şi Mirele Cel fără de moarte. Pe nori va veni, cu slavă neasemănată, înaintea Lui alergând rânduielile îngerilor şi ale Arhanghelilor, toţi, văpăi de foc fiind, Heruvimii, având ochii în jos şi Serafimii, zburând cu feţele şi picioarele ascunse între aripile lor, cele de foc, strigând cu groază, unul către altul, şi zicând: întreit Sfânt, întreit Sfânt este Domnul. Şi glas de trâmbiţă va grăi cu frică: sculaţi-vă, cei ce dormiţi. Iată, a venit Mirele!

Atunci se vor deschide mormintele şi va auzi ţărâna cea putrezită, acea mare şi înfricoşată venire a Mântuitorului, şi, ca într-o clipeală de ochi, se vor scula toate seminţiile pământului şi vor căuta la frumuseţea cea sfântă a Mirelui. Mii şi milioane de mii de îngeri şi de Arhangheli şi nenumărate oşti se vor bucura cu bucurie mare. Atunci Sfinţii, Drepţii şi toţi care nu vor fi luat pecetea balaurului celui păgân, se vor bucura foarte. Şi se va aduce tiranul, legat de îngeri, cu dracii lui dimpreună, înaintea divanului. Şi cei ce vor fi luat pecetea lui, toţi păgânii şi păcătoşii, se vor aduce legaţi; şi va da împăratul hotărâre asupra lor, hotărârea osândei celei veşnice în focul cel nestins! Şi toţi cei din peşteri se vor bucura împreună cu Mirele, cu bucurie negrăită, în împărăţia cea veşnică, împreună cu toţi Sfinţii, în nesfârşiţii vecii vecilor. Amin.

5. 6. Din cuvintele Sfântului Efrem Sirul

culese din Tomul al treilea

SOARELE şi luna şi toate stelele se vor aduna, după învierea cea de obşte, într-un loc din Rai, şi se va face, iarăşi, întuneric.

Mântuitorul a zis: întâi va fi sfârşitul şi pe urmă învierea, fiindcă pe toate în pildă le-a grăit.

Tâlcuire

Sfântul Efrem vorbeşte aici despre mia de ani, şi despre învierea cea de obşte, pentru oarecare eretici, care ziceau că are să mai fie o înviere după o mie de ani. Sfântul arată că numai una are să fie învierea. Sfânta Scriptură zice poate pentru omul cel păcătos, care s-a întors spre pocăinţă că a înviat a doua oară întru dreptate, adică a înviat cu sufletul, căci mai înainte de pocăinţă era mort. Pentru aceasta zice de a doua înviere. Că învierea cea dintâi este Botezul, pentru spălarea păcatului celui strămoşesc, iar a doua este după cum am zis mai sus: învierea omului păcătos, care murise sufleteşte şi prin pocăinţă a înviat a doua oară. Pentru aceasta am explicat aici aceste cuvinte.

Sfântul Ioan Evanghelistul zice la Apocalipsa, că a pus aceşti ani cu închipuire, zicând despre şapte biserici.

Sfântul Efrem zicea către eretici: Dacă tu ceri de la mine întrebările celor o mie de ani, iată, şi eu voi cere de la tine candela şi îmbrăcămintea cea albă. „Candela” înseamnă necăderea în păcate, după Botez. Dacă ceri de la mine întâi învierea cea de o mie de ani, voi cere şi eu de la tine calea, adică, cum mergi? Că faptele tale te arată, dacă trăieşti sau nu pentru învierea ce va fi. Şi înger galben şi jivină gândită (care este trupul), care se aprinde de mânie (că greceşte se zice Apsifton), ce are fire amară ca pelinul, iar româneşte se zice: că iute se aprinde de mânie. De aceea Sfântul zicea ereticilor, că numaidecât se aprind de mânie, căci nu sunt blânzi şi îndelung-răbdători. Pentru aceasta cerea, de la ei, Sfântul, chipul creştinătăţii. Dă-mi mie cele şapte pahare, adică, cele şapte fapte bune, pe care trebuie să le aibă tot creştinul cel adevărat, şi lasă acea mie de ani, zicea Sfântul. Dovedeşte că muierea este cetatea şi atunci eu îţi voi da dovadă ţie în acest chip pentru cei o mie de ani.

Şarpe s-a arătat a fi diavolul. Lanţul lui este legătura şi certarea lui Dumnezeu, ca să nu mai aibă stăpânire asupra oamenilor. Când Antihrist va veni, lanţul se va dezlega, cerurile, înfricoşându-se, se vor risipi, iar stihiile, arzându-se, se vor topi. Pământul, cu lucrurile cele de pe dânsul, se va arde, iar stelele ca frunzele vor cădea. Soarele şi luna se vor întuneca şi nu-şi vor mai da lumina lor.

Luaţi aminte, iubiţilor, cum toate cele rele cresc şi sporesc în fiecare zi şi prisoseşte viclenia. Acestea toate aşteaptă tulburarea ce va să fie şi necazul cel mare, care va fi peste toate marginile pământului, că pentru păcatele noastre şi pentru trândăvia noastră sporesc cele rele.

5. 7. Descoperiri ale lui Zisu Fasula

Descoperirea I-a

AM făcut rugăciuni către Dumnezeu, către Maica Domnului şi Sfântul Ioan Evanghelistul, ca să-mi arate ce sunt acestea, care mi s-au arătat. Şi, întorcându-mă să dorm, văd în aşternutul meu, încă fiind treaz, cum deodată toată lumea s-a prefăcut în mare. Şi, deasupra mării, venea o fiară mare ca scorpia, cu coada ridicată, şi în vârful cozii avea un ac mare; şi mergea pe deasupra apelor mării, din partea răsăritului spre apus, cu mare mânie. După aceasta, o altă fiară în chipul pisicii, pestriţă, s-a dus cu multă grăbire aproape de scorpie. Iar eu am rămas, mirându-mă de cele arătate. M-am uitat după aceea spre cer şi l-am văzut alb şi nou, ca o coală de hârtie. Şi am zis de trei ori: „Doamne, miluieşte,” şi îndată s-a deschis cerul acela nou şi a ieşit un vultur foarte alb şi ca un fulger a venit la mare. Şi cum s-au atins aripile lui de marginea mării, îndată s-au înecat acele două fiare (scorpia şi pisica) şi nu s-au mai văzut pe apă. Aripile vulturului erau drepte, cruciş, ca un chip de cântar, şi picioare nu avea, iar înăuntru, între aripi, era ca un cap de om tânăr şi foarte frumos, iar penele îi erau aurite pe margine, şi, îndată ce s-au atins de mare s-a făcut apa albă ca laptele, iar marea s-a liniştit, cu multă smerenie!

Tâlcuire

Acestea au să fie în vremea împăratului celui bun, care va fi pus de îngeri, marea însemnând lumea, iar apele însemnând popoarele.

Atuncea vor veni şi se vor boteza toate neamurile, adică se vor albi (se vor curăţi de păcate) cu Sfântul Botez şi se va face pace în toată lumea.

Descoperirea a II-a

După o vreme, când era puţin întunecat şi nu puteam să văd bine, a venit un om, în chip de ostaş, şi mi-a zis: să ştii că mulţi credincioşi nu vor crede în cărţile tale şi mulţi necredincioşi vor crede. Ostaşul acela era tânăr, cam de 18 sau 20 de ani şi foarte ales şi frumos. Hainele lui erau ca cerul de curate, picioarele lui nu se vedeau când călca, numele lui nu şi-l spunea, arme nu avea, numai o cruce ţinea în mâna dreaptă, pe jos nu umbla, iar crucea era mai înaltă decât capul său cu doi rupi. Nu era nici de fier, nici de lemn, ci se deosebea în felul ei. Acesta, mi se părea că după multă vreme venea de la crivăţ. Şi mi-a spus un cuvânt, dar eu nu am putut să-i răspund. El, ostaşul, mi-a zis: cu acest fel de haine mireneşti să fii îmbrăcat, ca să alergi pretutindinea pe la arhierei, şi la cei bisericeşti, la stăpânitori, dascăli şi la legiuitori.

Mi s-a arătat când ostaş, când slujitor oştii, cu toiag în mână, şi, mai înainte de fugirea lui Otanu, m-a lovit uşor cu toiagul, şi, deşteptându-mă, mi-a zis: aleargă şi propovăduieşte, şi să împlineşti degrabă această poruncă împărătească în timp scurt, ca să ajungă poporul unde sunt iscăliţi 150 de boieri şi de arhierei, începând de la Rumelia. Eu i-am zis: iată că eu sunt desculţ, însă, cu lovirea toiagului său, mi s-a părut că am mers ca la 40 de paşi şi am împlinit porunca. Apoi mi s-a mai arătat şi altădată. Iar acum, fiind ultima dată, mi-a zis: să ştii şi aceasta, că viţa cea din Sparta este tare, adică nu crede în cele spuse de tine şi asemenea oameni nu se scot, dar tu să protestezi şi a patra oară la arhiereu şi să pleci de aici şi să te duci în părţile crivăţului, căci acolo vei găsi un om, care să te sfătuiască şi să te ajute în orice nevoie vei avea, fiindcă cheile Eladei se ţin în mâinile acestui om, K.T.Z. Şi dacă omul acela va face ceva, este bine naţiei elineşti, iar de nu, atunci, se va prăpădi Elada.

Descoperirea a III-a

În altă noapte am făcut rugăciune şi nevoinţă şi m-am aflat spre părţile răsăritului soarelui. Şi era acolo un palat înalt şi curat, care nu era făcut de mâini omeneşti, şi avea o scară înaltă, şi mulţi se suiau şi se coborau.

Avea cetate înaltă de jur împrejur şi păzitori mulţi, iar în partea de jos a scării era un om căzut cu faţa spre pământ, tânăr şi de mare neam şi foarte ales, cu haine albe, foarte curate, că nu s-a mai văzut niciodată în lumea aceasta un astfel de om şi astfel de haine. Dar nici unul din cei ce se suiau şi se coborau, nu-l ridica. Şi am întrebat pe un slujitor al palatului: Ce om este acesta care zace jos şi pe care nu-l ridică nimenea? Şi el mi-a zis: Acesta, este mila lui Dumnezeu şi nu are pe nimenea ca să-l ridice şi pentru aceasta suntem toţi ai palatului întristaţi pentru el. Deci m-am dus eu şi l-am luat în braţele mele şi, ţinându-l, i-am zis: Ce ai frate? Stai pe picioarele tale! Şi l-am rugat pe el să-mi spuie ce are, şi numaidecât s-a sfârşit în mâinile mele, şi tot palatul era întristat de dânsul.

Descoperirea a IV-a

Am văzut multe ape, foarte tulburate, râuri care se coborau din partea Crivăţului şi treceau spre partea răsăritului, care, luând oamenii, îi duceau. Iar eu stăteam între râuri şi-i apucam, şi, scoţându-i şi dându-le curaj, le ziceam: nu vă temeţi, fraţilor, că nu vă vor îneca apele.

Iar generalul mi-a zis: ajută poporului cât vei putea!

Descoperirea a V-a

În altă noapte, a venit la mine un om negru şi fără de dar, păzitorul satului, şi mi-a zis: vei înceta a pomeni numele lui Hristos, sau te voi sfâşia? Iar eu i-am răspuns: nu, ci am să zic mereu. Şi mi-a dat un ghiont în coastă, şi mi s-a înegrit tot trupul meu ca de om ucis, şi am strigat: „Maica Domnului, miluieşte-mă!” Atunci, pentru cuvântul pe care l-am zis, s-a făcut nevăzut.

Descoperirea a VI-a

Asemenea, şi în altă noapte, am făcut rugăciuni, cu nevoinţă şi cu post. Şi mi s-a arătat generalul şi mi-a zis: ai îndrăzneală în cărţile tale şi nu te teme de rânduiala ta. Toată lumea va putea spune minciuni, însă cărţile tale nu vor minţi. Să mergi pe la toţi preoţii, şi la popor, să propovăduiască, strigând: pocăiţi-vă, ca să vă mântuiţi, căci, altfel, se va prăpădi naţiunea elenă.

Despre aceste cuvinte, scrise mai sus, am văzut vedenia aceasta: a venit un tânăr foarte luminat, care avea în mâinile lui

o carte, şi îmi arăta cele ce sunt scrise, fiindcă eu nu le scrisesem la sfârşitul cărţii mele. Şi mi-a zis: nu lipsesc alte cuvinte decât acestea, care trebuie să le pui la începutul cărţii tale, şi să nu le acoperi pe unde treci, ci să mărturiseşti: „Slavă întru cei de sus, lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire! Slavă lui Dumnezeu Celui ce pe pământ S-a arătat şi S-a văzut şi lumea a luminat; începutul pentru suflet şi trup. Pentru cinstea cea de acum şi pentru împărăţia şi slava viitoare. Cu Dumnezeu Cel Sfânt, începutul scrierii se binecuvintează.”

Pentru veacul al optulea

Mai bine să rămân mincinos de o mie de ori, decât să se facă acestea care se arată în acest veac: nici să le dea Dumnezeu în lume, să le vadă oamenii în vremea aceea, din veacul al optulea. Mulţi teologi renumiţi, vor învăţa poporul prin chipul învăţăturii lor, însă învăţătura, ce o vor da poporului nu va fi ascultată, fiindcă nu fac mai întâi ei acelea, pe care le învaţă. Pentru aceasta, vor fi mul ţi cuvântători de Dumnezeu făţarnici şi vor învăţa rătăcitele învăţături ale diavolului, adic ă francmasonii şi necredinţa, căci în gura lor va fi venin diavolesc şi trebuie să vă păziţi de unii ca aceştia, chiar cu preţul vieţii voastre.

5. 8. Alte vedenii ale lui Zisu Fasula

Vedenia I-a

A TRECUT un om încuviinţat, din părţile răsăritului, călare, cu doi ostaşi purtători de cruci, şi erau crucile mai înalte decât capetele lor, ca de doi rupi. Unul era de-a dreapta lui şi altul de-a stânga. Şi am întrebat: ce om este boierul acesta? Şi mi-au răspuns: acesta este Sfântul Teodor şi merge spre părţile răsăritului, împărţind cărţi pe la prietenii lui, care îl iubesc, iar într-însele are scris numele lui spre adeverire, ca, unde îi va prinde, să arate iscălitura lui şi aşa să treacă prin toate străjile, neîmpiedecaţi.

Vedenia a II-a

Mi-a venit ca o hartă mare, în chip de cadru, care avea faţa ca a unui om mare şi foarte neplăcut: faţa lui era ca de albină, ochii foarte bulbucaţi, din nările lui curgea sânge şi ieşea urât fum, gura lui era foarte mare, dinţii şi limba afară din gură, iar din gură ieşea foc mare, în chip foarte întunecos; şi venea spre mine. Iar eu am strigat: Maica Domnului, ce este această răutate ce o văd? Şi, liniştindu-mă puţin, a venit o femeie slăvită şi Doamnă cu un copil mic pe mâini şi mi-a zis: Te-ai speriat? Ai îndrăzneală şi nu te teme, că eu am venit să-ţi spun cine este acesta, care a venit şi a trecut pe aici: acesta este Luceafărul care a căzut, dar nu mă întreba unde merge.

Vedenia a III -a

Mă aflam într-o mănăstire, aproape, şi acolo au venit trei ţigani zdrenţăroşi, iar capetele lor erau legate cu nişte petece. Cel mai mare dintre ei ţinea în mână o carte din aur, ca evangheliile cele scolastice. Şi mi-au zis: vezi cartea aceasta? Şi am văzut că avea scrisoare de aur (cu stihuri pe dinafară), care zicea: Antihrist. Iar eu l-am privit cu urgie mare. Şi mi-au zis iarăşi: peste puţină vreme vor lua sfârşit poruncile lui. Iar eu l-am blestemat şi, îndată, s-au făcut găuri prin toată cartea cea de aur. Apoi mi-a zis cu multă mânie: tu mi-ai stricat slovele mele. Atunci, acei ţigani s-au făcut nevăzuţi.

Vedenia a IV-a

Mă aflam într-o cetate mare, precum Constantinopolul, unde era popor nenumărat, prăvălii şi uliţe curate şi foarte largi. Şi a căzut foc din cer şi s-a aprins tot locul. Iar oamenii cetăţii fugeau strigând: ardem cu toţii! Şi nu aveau loc unde să fugă. Eu fiind străin, am zis unuia: „Nu este vreun creştin în cetatea aceasta, care se pierde prin foc, ca să-l întâlnesc? Nu este vreun creştin în cetatea aceasta ca să ne mântuiască?” Şi mi-a zis: „Este un oarecare om. Vino, să mergem la casa lui.” Şi, mergând înăuntru, am aflat un om nobil şi o femeie încuviinţată. Şi am zis omului celui nobil: „Te rog să-mi arăţi la cine vă închinaţi aici?” Iar el mi-a răspuns: „Vino, de vezi la cine ne închinăm!” Şi m-a dus într-o cameră, în care era o lădiţă foarte frumoasă, şi, deschizând-o, a scos o basma aurită în care era o Evanghelie cu totul de aur, albă, zicându-mi: „La aceasta ne închinăm noi.” Eu i-am răspuns: „Dă-mi-o pe aceasta şi mie, ca să mă închin şi eu.” Şi mi-a zis: „Ia-o, şi fă ce voieşti,” iar eu le-am zis: „Veniţi să mergem, să ne închinăm cu toată familia,” şi ne-am dus la o piatră înrădăcinată, m-am suit numai eu de m-am închinat şi, deschizând Evanghelia cea de la Ioan, am plâns. Iar lacrimile au căzut înăuntru pe hârtie şi s-au închegat îndată şi s-au făcut ca aurul. Şi mi-a zis omul cel nobil: „După ce se vor împlini în lume toate răutăţile, atunci, au să vină toţi să se închine la această Evanghelie.”

Am adus mii de mărturii, prea adevărate, de la atâţia drepţi şi Sfinţi precum că se vor boteza din toate neamurile şi ereticii şi închinătorii la idoli. Vor veni şi se vor uni cu Biserica Răsăritului şi se vor face una. Că însăşi gura Domnului a zis: Trebuie să se propovăduiască mai întâi Evanghelia de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului, şi pe urmă are să fie sfârşitul.

Vedenia a V-a

Au venit doi oameni bătrâni şi m-au luat aproape de ei, şi, ducându-mă într-un loc străin, mi-au arătat acolo două cruci de aur şi mi-au spus numele lor: că una se numeşte Haralambie şi cealaltă Nicolae.

Apoi mi-au zis: ai îndrăzneală, că mulţi suntem cu tine; ia această cruce şi să ai credinţă şi, câte vei cere din cer, ţi se vor da pe pământ, şi aleargă înainte, ca să vină poporul după tine.

Şi îndată am luat îndrăzneală şi am plecat.

Pentru Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol

Sub Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol se află o altă biserică. Şi când au luat turcii Constantinopolul de la greci (creştini), atunci, în vremea luării, slujeau preoţii cu arhiereii Sfânta Liturghie, fiind adunat şi mult popor. Aceştia, toţi, au adormit de atunci până în vremea de astăzi. Iar în vremea când se va lua de la turci Constantinopolul toţi aceia câţi sunt acolo, adormiţi, vor învia, după cum la Efes au înviat cei şapte mucenici. Şi vor întreba: unde este împăratul Constantin? Deci, în tulburare au adormit, în tulburare vor şi învia.

Descoperire

La împăratul turc era un croitor creştin, cu numele Hristea, care făcea haine la toţi paşii şi la toţi slujitorii împărăteşti. Unul din paşi iubea foarte mult pe Hristea. Şi s-a întâmplat de s-a îmbolnăvit cel care iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea că este bolnav paşa, în toate zilele mergea la el ca să-l vadă, dar fiul paşei nu-l lăsa ca să intre la dânsul (Pe vremea aceea documentele fiecărui creştin care avea case mari, ori moşii, erau ţinute la paşă). Peste puţină vreme, făcându-se sănătos paşa, a venit la el Hristea şi a zis paşa: Hristeo, pentru ce n-ai venit ca să mă vezi, că eram să mor? Atunci el i-a spus pricina: Am venit, stăpâne, în toate zilele, dar nu m-a lăsat să intru la tine. Şi l-a întrebat paşa, zicându-i: Cine nu te-a lăsat să vii la mine? Şi a zis Hristea: Fiul tău. Atunci, a deschis o ladă şi a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat paşa pe fiul său şi a zis: Pentru ce nu a-i lăsat să vină Hristea la mine când eram bolnav? Şi i-a răspuns: Pentru documentele caselor nu l-am lăsat. A zis tatăl: Fiule, nu mai este multă vreme şi ne vom face şi noi creştini că împărăţia noastră va sta numai până la anul 1881 când are să cadă. Apoi a zis lui Hristea: Eu niciodată nu ţi-am făcut vreun bine. Vino după mine! Şi am mers în Biserica Sfintei Sofia, şi a zis către mine: ridică piatra aceasta (care era ca o uşă), şi am apucat cu o mână să o ridic, iar el mi-a zis: apuc-o cu amândouă mâinile că nu poţi să o ridici cu una căci este grea.

Şi apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Şi, coborându-ne pe scări, eu tremuram de frică şi mă gândeam că de acum aici mă lasă. Şi era acolo mulţime de popor şi ostaşi care stăteau ca adomiţi, în picioare. Şi am zis: Stăpâne, pentru ce nu-i daţi afară, de ce stau aici aşa? Şi el mi-a zis: Nu poate nimenea ca să-i dea afară, căci câţi s-au apucat ca să-i dea afară, unii au orbit, alţii au rămas ciungi şi alţii au ologit, iar altora gura la ceafă li s-a întors şi nici măcar a se atinge de ei nu se poate. Că cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu? Iar eu îl tot sileam ca să ieşim şi el mi-a zis: Vino după mine! Şi ducându-ne mai înăuntru, am văzut arhierei, diaconi şi preoţi. Şi era împăratul în scaun şi lângă el era un soldat bătrân cu sabia de amândouă părţile ascuţită, şi avea mâna dreaptă pe sabie, iar sabia era pe jumătate scoasă din teacă. Şi a zis paşa către mine: Când va ieşi sabia aceasta din teacă, atunci are să cadă împărăţia noastră.

Şi erau ostaşii cu hainele din vremea când au adormit şi poporul de asemenea. Şi am plecat ca să ieşim. Şi a început paşa a se sui pe scară, iar eu mergeam după dânsul. Şi era un călugăr din cei adormiţi, ca de treizececi de ani ca vârstă, cu o carte în mână. Iar eu i-am luat cartea din mână şi am băgat-o în sân, fără să ştie paşa, şi am mers acasă. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi să o citesc, şi căutând-o a doua zi n-am mai găsit-o. Am întrebat pe femeie şi i-am zis: Numai tu umbli în casa de fier, iar ea mi-a răspuns: Eu niciodată nu am umblat. Şi i-am zis: Poate ai luat cheile din buzunar?

Apoi am rugat mult pe paşă, zicându-i: Stăpâne, te rog să mergem iarăşi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis că nu se poate, fiindcă trebuie să ia voie de la împărat. Atunci eu l-am supărat mult pentru aceasta şi de-abia s-a îndurat şi am mers şi a doua oară. Şi ducându-ne am găsit cartea în mâinile călugărului. Şi i-am spus paşii: Stăpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna călugărului acestuia fără să ştii tu. Şi paşa mi-a zis: Cum ai putut-o lua? Că noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru că rămânem sluţi. Şi eu m-am dus la Patriarh şi i-am spus toate pe rând.

5. 9. Vedenia

unui om al lui Dumnezeu, drept şi minunat

ACEST om al lui Dumnezeu, sculându-se pe la miezul nopţii, şedea gândindu-se. Şi luând aminte spre înălţimea cerului, fiind lună şi lucind stelele pe cer, cum şedea singur, aducându-şi aminte de păcatele sale şi de ziua cea înfricoşată a judecăţii, plângea cu tânguire; şi vede că, deodată, s-a ridicat tăria cerului, ca o pânză, şi a văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos, foarte mare, stând în văzduh, întru tărie, împrejurul Lui stăteau toate puterile cereşti, cu frică şi cu cutremur: Îngerii, Arhanghelii, înfricoşatele Stăpâniri, ca în rând de război, stând cu multă frică. Domnul a făcut semn unuia din îngerii începători de cete, care a venit aproape de Dânsul, înfricoşat şi înspăimântat. Şi a zis Domnul către dânsul: Mihaile, Mihaile, începător al aşezământului Meu, ridică, împreună cu ceata ta, scaunul cel în chipul focului, al slavei Mele şi mergi în valea lui Iosafat şi îl găteşte pe el, spre dumnezeiasca apropiere a venirii Mele, căci a sosit ceasul judecăţii, ca să primească fiecare după lucrurile sale. Şi fă aceasta degrabă pentru că a sosit ziua cea mare, a venirii Mele: Eu voi răsplăti celor ce s-au închinat idolilor şi pe Mine, Făcătorul, M-au tăgăduit, şi au cinstit pietrele şi lemnele şi au slujit lor! Asemenea şi noilor iudei şi celor ce au zis că sunt iudei şi nu sunt, ci adunare a satanii şi următori ai mincinoşilor prooroci. Aceştia se vor zdrobi, toţi, ca vasele olarului: criticii, ereticii şi cei ce au îndrăznit a Mă despărţi de Tatăl Meu şi cei ce au îndrăznit a coborî pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, întru zidire. Vai lor, că munca îi aşteaptă pe ei! Iar iudeilor, celor ce M-au răstignit şi nu au crezut în Mine, Mă voi face arătat lor, că Mie Mi s-a dat puterea, cinstea şi stăpânirea. Eu voi judeca cu dreptate. Iudeii ziceau, când eram răstignit: „Vai Ţie! Cel ce strici Biserica, mântuieşte-Te pe Tine însuţi!” A Mea este izbânda, Eu voi răsplăti neamului celui răzvrătit şi rău. Îl voi judeca şi-l voi mustra şi de multă ruşine îl voi umple şi cumplită pedeapsă îi voi da, pentru că nu s-a pocăit. I-am dat vreme de pocăinţă şi nu M-a ascultat. Uciderea lui Cain o voi izbândi, că pocăinţă şi vreme, ca să se pocăiască, le-am dat lor şi n-au luat aminte. Eu singur voi izbândi. Aceasta o voi face şi sodomitenilor, care au spurcat văzduhul şi pământul cu putoarea lor.
Eu am ars Sodoma şi Gomora, şi iarăşi îi voi arde cu foc, desăvârşit, pentru că s-au întors de la dulceaţa Sfântului Duh şi au iubit curvia şi desfrânarea diavolului. Eu voi răsplăti curvarilor celor nebuni şi întunecaţi cu mintea, care umblă turbaţi după muieri şi celor ce nu se îndestulează cu femeile lor, ci aleargă ca nebunii, pentru lipsa lor de minte, şi-i trage satana (ca şi cu un frâu) în adâncul focului şi nu se tem de înfrioşata cădere în mâinile Dumnezeului Celui viu. Cu mânie şi cu ameninţare voi veni asupra lor! Că timp de pocăinţă le-am dat lor şi nu s-au pocăit. Aceasta o voi face şi tâlharilor, care au făcut ucidere. Pe toţi lucrătorii fărădelegilor, cei ce au făcut multe răutăţi şi nu s-au pocăit, tartarului îi voi da! Eu le voi arăta lor cum se cuvine a se supune lui Dumnezeu şi poruncilor Lui. Căci tuturor le-am dat timp de pocăinţă şi n-au luat aminte la ea. Unde este lucrarea lor? Şi pentru că n-au păzit porunca pe care le-am dat-o lor, ci M-au defăimat, îi voi umple de multă ruşine şi amărăciune şi de aprinderea durerilor! Datu-le-am lor pildă pe fiul cel risipitor şi pe mulţi alţii, ca să nu se deznădăjduiască, însă ei M-au dispreţuit şi poruncile Mele le-au tăgăduit şi s-au întors de la Mine şi au iubit desfrânarea, iar pe Mine M-au urât şi s-au făcut robi ai pântecelui. Să se ducă, deci, în focul pe care şi l-au aprins!

Iar pe cei ce s-au săvârşit în pomenire de rău îi voi da în grea tulburare, pentru că pacea Mea nu au iubit, ci, cu urgie, mânie şi amărăciune, şi-au cheltuit viaţa lor. Eu gata sunt a le răsplăti lor, pentru că nu s-au ruşinat şi nu s-au umilit.

Iar pe asupritori, pe cămătari şi pe iubitorii de argint, care pricinuiesc a doua slujire de idoli, îi voi pierde de tot şi voi izbândi asupra lor, cu toată mânia Mea, fiindcă şi-au pus nădejdea în aur, lepădându-se de Mine, ca şi cum Eu nu M-aş fi îngrijit de dânşii. Voi apuca pe cei ce se socotesc a fi creştini, dar zic că nu este învierea morţilor, şi pe cei ce zic că se face mutare a sufletelor în alte trupuri (metempsihoză) şi alţi nebuni, pe toţi aceştia, ca ceara în gheena îi voi trimite şi în foc şi în cenuşă se vor preface! Atunci se vor încredinţa de învierea morţilor!

Pe vrăjitori şi pe fermecători, pe cei ce caută în stele şi ghicituri îi voi sfărâma cu pierzare silnică şi se vor vântura în pieire! Iar pe cei ce beau vinul cu cântări şi cu muzică, care de Mine s-au lepădat, îi voi pierde şi îi voi arunca în adânc. A Mea este izbânda. Eu voi răsplăti fiecăruia, ca un Drept Judecător. Vai, celor ce cântă cântări lumeşti, joacă şi vorbesc deşertăciuni şi celor ce se mândresc şi joacă după umbra lor; cu dreptate şi fără făţărnicie îi voi arde pe dânşii, fiindcă i-am chemat la pocăinţă, cu adevărat, şi nu M-au ascultat, ci Mă batjocoreau. Tuturor am pus milă şi pocăinţă şi nicidecum n-au luat aminte la Mine! Iar pe cei ce micşorează Dumnezeieştile Scripturi, pe care Duhul Sfânt le-a pus în gurile Sfinţilor Mei, îi va cuprinde pe dânşii întunericul şi pâcla şi viermele le va mânca inimile! Fiindcă şi-au bătut joc şi au râs de poruncile Mele, şi eu voi râde de dânşii, şi, plini de ruşine fiind, focului îi voi da! Iar pe cei ce umblă la vrăjitori şi fermecători, ca la doctori, şi îşi pun nădejdea în ei şi în scrierile lor şi la altele de acest fel, îi voi certa şi atunci vor cunoaşte că trebuie să nădăjduiască în Dumnezeu, iar nu în făpturile Lui (în oameni), că nu s-au smerit Mie, ci M-au defăimat, neavând ei nici o tărie. A Mea este izbânda şi Eu le voi răsplăti lor.

Iar împăraţilor şi boierilor, care pururea Mă amărăsc cu nedreptăţile lor, în numele Meu le voi răsplăti lor, că au nădăjduit, cu mândrie, în dreptăţile lor şi cu defăimare au nedreptăţit poporul Meu şi au luat daruri şi au prefăcut dreptatea în nedreptate. Iar Eu, nu voi face aşa, că stăpânirea Mea nu primeşte daruri; deci, îi voi pierde pe dânşii, după răutatea lor, ca un Dumnezeu drept şi, atunci, vor cunoaşte că Eu sunt înfricoşat şi iau duhurile boierilor şi sunt mai înfricoşat decât toţi împăraţii pământului. Vai, lor, că în muncă vor merge! Căci au scrâşnit cu dinţi asupra drepţilor şi au vărsat sângele nevinovat al fiilor şi fiicelor lor! Vai, năimiţilor, care nu sunt păstori, că urgia Mea le va răsplăti. Vai, vai, vai, lor! Toată urgia Mea o voi vărsa asupra lor şi asupra năimiţilor care au furat Sfintele Mele Taine, că nelegiurile lor strigă către Mine. Faptele lor tulbură Scaunul Meu, cel în chipul focului, nedreptăţile lor până la ceruri s-au suit şi de vorbele lor cele smintitoare se înfricoşează Heruvimii, că în fiecare clipeală de ochi trimit câte o hulă la înălţimea Mea.

Lupii cei răi, cei tari de cap şi netăiaţi împrejur la inimă, care au sfărâmat via Mea şi oile Mele le-au risipit, păstoresc aurul şi argintul, cu care şi-au câştigat vrednicia lor cea Arhierească. Şi, o, cât va fi munca acestora şi cât de mare va fi plângerea lor! Întru mânia urgiei Mele îi voi tulbura pe ei. Câştigat-au oi şi boi şi cai şi grădini stricăcioase, iar de oile Mele nu s-au îngrijit. Eu voi certa cu toiagul fărădelegile lor şi cu bătăi nedreptăţile lor. Înfricoşată este munca acestora, asemenea cu a lui Antihrist!

Iar pe preoţii ce grăiesc deşertăciuni şi se ceartă în Sfintele Mele Biserici, în foc îi voi arunca şi în tartar îi voi cufunda şi, ca pe vasele olarului, îi voi sfărâma! Eu vin, aducând judecata Mea. Am venit şi iarăşi voi veni, dar care se va afla vrednic ca să Mă întâmpine pe Mine? Vai celor ce sunt în fărădelegi, căci vor cădea în mâinile Mele! Că fiecare va veni înaintea Mea gol şi descoperit. Unde se va arăta atunci neruşinarea lor? Cum vor vedea ei faţa Mea şi unde va fi ruşinea lor?

Apuca-voi şi pe cei ce gândesc ei că sunt monahi, care cu multă lenevire umblând, mint lui Dumnezeu şi oamenilor. Căci unele au făgăduit şi împotrivă au lucrat.

Pe aceştia îi voi prinde, ca şi cu o undiţă, şi îi voi zgudui, ca fulgerul din nori, şi în adânc îi voi trimite; căci nu s-au îndestulat de pierzarea lor, ci şi altora s-au făcut sminteală şi pierzare. Bine era lor a nu făgădui, căci, rău vieţuind, în desfrânare, s-au amestecat în necuraţii. A Mea este izbânda! Eu voi răsplăti celor ce nu voiesc a se pocăi, şi îi voi judeca, ca un drept Judecător!

Acestea zicând Domnul, către Arhistrategul Mihail şi auzind celelalte puteri acestea, câte a zis, frică şi cutremur i-a cuprins pe toţi îngerii. După aceasta, a poruncit Domnul să-I aducă peceţile celor şapte veacuri, ale stării lumii, de la începutul zidirii şi după această poruncă, Mihail, îndată ducându-se la Casa aşezământului, le-a adus, fiind ca nişte valuri mari de pânză. Apoi le-au pus înaintea feţei Domnului, stând împrejur cu frică şi cu cutremur toate puterile cereşti.

Şi priveam -zice omul minunat -cum desfăşura Domnul cărţile veacurilor şi cele ce erau scrise în ele. Deci, luând veacul întâi, şi deschizând, zicea: Aici s-au scris întâi acestea: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Un Dumnezeu în trei feţe. Fiul născut din Tatăl şi Făcătorul veacurilor. Căci cu Cuvântul Tatălui s-au aşezat veacurile; cu Cuvântul Tatălui cerurile s-au întărit şi tot pământul şi cele dedesubt, marea şi râurile, şi toate cele ce sunt, şi cu Duhul gurii Lui toată puterea lor.

Puţin după aceasta, deschizând cartea, zicea: aici s-a scris închipuirea lui Dumnezeu, Celui nevăzut, a întâiului om, Adam, cu Eva, femeia lui. Şi, trecând puţină parte a cărţii, a zis: „Porunca lui Dumnezeu, Atotţiitorului şi Ziditorului tuturor celor văzute şi nevăzute: lui Adam s-a dat această lege, cu încredinţarea de a o păzi cu scumpătate către Dumnezeu, şi de a cugeta că Dumnezeu este mai presus decât el.” Şi iarăşi, trecând de aici, a zis: „Călcarea de poruncă pe care a călcat-o închipuirea lui Dumnezeu, adică omul, care este după chipul lui Dumnezeu Celui nevăzut, amăgindu-se, mai mult din lenevire şi puţină îngrijire, şi căzând, s-a scos din rai, cu dreaptă judecată şi cu hotărârea lui Dumnezeu, pentru ca să nu fie el, nevrednicul şi călcătorul de poruncă, în mijlocul atâtor bunătăţi!” Iarăşi, trecând mai înainte, zise: „S-a sculat Cain asupra lui Abel şi l-a omorât pe el, cu sfatul diavolului; dator este focului gheenei, iar Abel va trăi în veci!” Şi mai trecând puţin zise: „Faţa binecuvântării lui Set şi icoana sfinţeniei lui Enoh şi mai înainte-închipuirea înălţării Mele, Enoh.” Şi la sfârşitul cărţii era scris: „Cartea veacului întâi.”

Iar în următoarele veacuri, sunt scrise faptele oamenilor, pe care le-au lucrat în vremelnica lor viaţă: moartea şi viaţa, nelegiurea şi dreptatea, smerenia şi trufia; şi fiecăruia i se va da după lucrarea lui. În acest chip au ieşit cele şase veacuri.

Ţinând şi Cartea veacului al şaptelea, a zis: începutul răutăţilor şi al vicleşugului, începutul nemilostivirii, începutul a toată urâciunea şi desfrânarea şi a spurcăciunii şi a grăirii de rău şi a grăirii în deşert. Şi, înaintând, zicea: Oamenii veacului acestuia: răi, pizmăreţi, spurcaţi, pângăriţi cu sufletul şi cu trupul, mincinoşi (având dragoste făţarnică în inimă, grăiesc cele rele; amăgiri şi curse pe buzele lor şi în inimă cugetă cele rele), care îndreaptă pe cei necredincioşi, pentru daruri; curvari, preacurvari, robiţi fiind de sodomiceasca curvie. Vai lor! Şi iarăşi, răsfoind cartea şi înaintând puţin, şi-a ridicat ochii în sus şi, cu mâna lovindu-şi genunchiul şi acoperindu-şi fruntea Sa, împreună şi ochii, a stat multă vreme ca şi cum s-ar gândi şi a zis: Cu adevărat a covârşit acest veac, al şaptelea, cu nedreptatea şi cu răutatea, pe cele trecute. Iarăşi, mai trecând puţin, în carte zicea: Elinii care s-au închinat idolilor, se vor sfărâma cu lemnul, cu suliţa şi cu piroanele care le-au băgat în Pâinea Mea cea de viaţă făcătoare (care este Trupul şi Sângele Meu), care răneşte pe cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie. Şi, trecând puţin, liniştindu-Se, iarăşi Şi-a ridicat capul, uitându-Se în cartea veacului şi zicea: Iată doisprezece boieri, ai marelui împărat, albi ca lumina, care au tulburat pământul şi mările, au astupat gurile fiarelor, au ucis balaurii, au povăţuit orbii, au îndestulat pe cei flămânzi şi pe cei bogaţi i-au deşertat (adică i-au făcut milostivi spre săraci). Cei ce au vânat pe oameni şi, cu dumnezeiasca însuflare, i-au înviat din moartea păcatului, multă va fi plata lor. Şi, trecând puţin mai înainte, zicea: Alesus-au cei iubiţi şi mărturisitori Mie – dragostea lor cea prietenească până la ceruri, iubirea lor până la scaunul Meu, dorinţa lor în inima Mea, pofta lor necontenit Mă arde. Deci, slava Mea şi stăpânirea Mea, cu dânşii.

Şi, iarăşi, întorcând cea mai multă parte a cărţii, zâmbind, zicea: Omul, ţinând cu dreaptă credinţă ocârmuirea cetăţii de pe şapte munţi, povăţuitorul împărăţiei s-a aflat slujind dragostei Mele, şi lui i se cuvine împărăţia cerurilor, ca unui râvnitor şi următor al lui Hristos (Acesta este împăratul pe care au să-l pună îngerii în Constantinopol, după căderea turcilor, după cum zice Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos).

După aceasta, cele mai multe lăsându-le, zicea: Mireasa Mea, cea prea frumoasă (adică Biserica), împodobită şi cinstită, pe care mulţi cârciumari s-au silit să o crâşmărească şi prea curvă să o arate; iar ea de Mine nu s-a lepădat şi împotriva eresurilor celor de multe feluri s-a înarmat şi le-a surpat şi de pe piatra care este întemeiată nu s-a clătinat; nici porţile iadului nu o vor birui.

Iar după aceasta a zis şi pentru păcătoşi, precum arată cuvintele cele însemnate ale oamenilor celor buni şi a celor răi: Pe câţi moartea i-a închis şi, cu pocăinţă, nu s-au spălat! Şi cartea avea mai întâi scrise lucrurile oamenilor buni, iar după acestea erau scrise fărădelegile oamenilor celor răi. Ca nisipul mării era mulţimea lor, pe care, trecându-le, Domnul Iisus se supără foarte, clătinând cu capul şi suspinând. Şi stătea acea înfricoşată mulţime a îngerilor, foarte înspăimântaţi şi cuprinşi de cutremur, şi ziceau de trecerea citirii veacului al şaptelea. De când a început acest veac, ziceau ei, cu multă şi cu grea nevoie de păcate se cuprinde cea mai multă parte a cărţii acesteia. Ajunge! Căci cartea naturii omeneşti, după înjumătăţirea ei (adică în al şaptelea veac şi jumătate au să ia sfârşit toate, adică până la anul 7500 de la facerea lumii), este plină de fum şi de nevoi, plină de pizmă şi de ucidere, plină de minciuni şi de duşmănie şi de pomenirea de rău şi de toate alte păcate urâte. Pentru aceasta, cu înjumătăţirea ei, desăvârşit voi tăia cu totul lucrarea ei.

Acestea zicând Domnul, a pornit pe Arhanghelul Mihail, ca spre judecată. Şi, îndată, a ieşit Mihail, cu toată ceata lui, ţinând cu sine necuprinsul Scaun, ceată care este nenumărată şi pe care nu o va încăpea tot pământul. Şi, mergând, zicea: Sfânt, Sfânt, Sfânt, înfricoşat, Mare, Înalt, Puternic şi Preaproslăvit eşti, în vecii vecilor! Şi îndată a trimis pe Gavriil, cu ceata lui, şi el, ducându-se, începea, strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui! Şi de acel înfricoşat glas, care striga, s-a clătinat cerul şi pământul. A plecat şi al treilea înger, în urma lor, înfricoşat, împreună cu ceata lui, şi numele lui era Rafail. Când mergea el striga, zicând: Unul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Amin. A plecat şi a patra rânduială de ceată, începătorul lor era grozav şi dulce la vedere. Şi, mergând şi acesta, striga, zicând: „Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a grăit; şi a chemat tot pământul, de la răsăriturile soarelui până la apusuri. Din Sion este buna cuviinţă a frumuseţii Lui! Dumnezeu arătat va veni şi nu va tăcea. Foc înaintea Lui va merge şi împrejurul Lui vifor foarte ” şi celelalte ale Psalmului. Şi cei mai mari ai cetei răspundeau, zicând: Scoală-Te, Doamne, judecă pământul, că Tu îl vei moşteni pe dânsul cu toţi aleşii Tăi şi cu toţi cei ce păzesc poruncile şi îndreptările Tale. Că binecuvântat eşti, Cel ce vii! Că vrei să judeci pământul şi lumea întru adevăr şi dreptate. Şi începătorul acestei dumnezeieşti cete se numea Uriil, ca cel ales cu numele.

După aceasta a venit înaintea feţei Domnului prea proslăvita Sa Cruce, strălucind ca un fulger înfricoşat, şi era mare slava ei, având bună mireasmă, foarte mare. Şi se aducea în mijlocul celor două cete, a Stăpâniilor şi a Puterilor, cu prea mare cinste. Şi mergând ele, era o înfricoşată privelişte, căci mulţimea puterilor acelora era cuprinsă de multă fricăşi cutremur. Şi, când se despărţeau ele, cântau şi ziceau: „Înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu şi bine voi cuvânta numele Tău în veac şi în veacul veacului.” Şi cealaltă ceată răspundea şi zicea: „Înălţaţi pe Dumnezeu şi vă închinaţi aşternutului picioarelor Lui, că Sfânt este. Aliluia, Aliluia, Aliluia!”

Şi după aceasta s-a dat dumnezeiasca poruncă către Arhanghelul Mihail şi stând înaintea feţei Domnului, a venit şi un alt înger şi sta înaintea feţei Domnului, fiind gata ca în chip de ostaş de a porni, având încinsă scularea din morţi, şi era acea sculare, ca o piele subţire, schimbată, înăuntru era ca cenuşa cea obişnuită, foarte vârtoasă şi pe partea din afară scria învierea morţilor, iar pe cea dinăuntru, viaţa celor adormiţi în buna credinţă. Şi, luând Domnul în mâinile Sale scularea morţilor, a suflat de trei ori într-însa şi trei cuvinte a grăit către ea şi a dat-o lui Mihail, înfricoşatului înger, zicând: Ia trâmbiţa aceasta şi mergi la locul Căpăţânei, în care Preacuratele Mele mâini Le-am întins, şi, stând, trâmbiţează de trei ori şi să stai. Şi aceasta zicându-i, s-a dus îngerul cu sârguinţă. După aceasta a chemat altă ceată, care se cheamă „începătorii”. Şi zicea celui mai mare al lor: „Ţie îţi zic: luând dumnezeiasca ta ceată să stai în toată lumea, ca să răpeşti în nori pe toţi Sfinţii de la răsărituri şi de la apusuri, de la miazăzi şi de la miazănoapte şi să-i aşezi, în ceasul trâmbiţei, în văzduh, spre întâmpinarea venirii Mele.”

După aceasta a dat semn, prin îngeri, ca să schimbe cerul şi pământul, din stricăciune în nestricăciune; soarele şi luna să se întunece, stelele să cadă, râurile şi marea să se usuce, şi toate cele ce sunt pe pământ să se piardă şi să se sfârşească. Pe urmă a căutat Dreptul Judecător, spre pământ, şi iată a văzut ceaţă, întuneric, plângere, vaiete şi osteneala oamenilor, din multa tiranie a satanei. Căci balaurul, plin fiind de mândrie, de nebunie şi de furie, înghiţea (mânca), pe toate sfărâmându-le, ca verdeaţa buruienilor. Şi mai ales, când vedea pe îngerii lui Dumnezeu pregătindu-i focul cel veşnic.

Deci, văzând acestea, Dreptul Judecător îndată a poruncit unuia din îngeri, care era înfricoşat, iar vederea lui aspră, îngrozitoare şi nemilostivă; şi acesta era căpetenia unei cete de îngeri şi i-a zis: mergând, ia cu tine toiagul Meu şi sfarmă şi înfricoşează, şi ia, împreună cu tine, şi nenumăratele tale rânduieli, cele mari, şi călătoreşte pe marea cea înţelegătoare (adică în toată lumea) şi prinde balaurul, cu toiagul puterii Mele, după porunca Mea, şi îl răneşte cumplit şi, pe toate duhurile lui, cele necurate, legându-le şi ridicându-i pe toţi, să-i împrăştii în puturoasele munci. Şi, mergând acesta, a prins pe balaurul întunericului împreună cu dracii lui şi îl ducea la focul gheenei. După aceasta a zis Domnul, către Arhanghelul ce ţinea dumnezeiasca trâmbiţă, să trâmbiţeze. Atunci pe neaşteptate s-a făcut multă tăcere în ceasul acela, ca şi cum toate s-au pustiit. Deci a mai trâmbiţat şi toate trupurile morţilor s-au aflat întregi. Şi a trâmbiţat a treia oară. Şi s-a pornit Duhul Domnului, din glasul trâmbiţei, şi a intrat în fiecare trup şi spaimă şi frică a cuprins pe toţi de glasul trâmbiţei. Şi tremurau cele de sus şi cele de jos şi se îngrozeau cu totul.

Şi s-au sculat morţii într-o clipeală de ochi (de a căror povestire, fraţilor, frică este şi a grăi), şi, stând ei, cuprindeau toată faţa pământului. Şi precum ploaia împiestriţată, aşa se pogorau cetele legiunilor de îngeri din cer, la Scaunul pregătit, strigând întru tărie şi zicând: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot! Plin este cerul şi pământul de Slava Lui!.” Şi sta tot poporul cu frică şi cu cutremur, iar nenumăratele cete de îngeri, de sus privind, se înspăimântau de acea stăpânire înfricoşată şi acea pogorâre pe pământ.

Deci, cum priveau toţi de sus, fără de veste, s-a făcut cutremur şi tunete şi fulgere în valea dreptăţii şi i-a cuprins pe toţi mare frică şi cutremur şi multă nepricepere. Şi, îndată, s-a ridicat tăria cerului şi deodată s-a arătat cinstita Cruce, strălucind mai mult decât soarele, slobozind raze strălucitoare şi bună mireasmă, şi era dusă de către Sfinţii îngeri. Şi, după puţin timp, s-a făcut cântare şi laudă de obşte, zicând: „Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului; Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat tuturor oamenilor, Judecătorul şi Stăpânul şi Domnul păcii.”

Şi, această cântare făcându-se cu tărie, iată, Judecătorul S-a arătat pe nori, şezând pe Scaunul slavei Sale şi, de multa strălucire şi curăţire, se înflăcăra cerul şi pământul. Şi, din mulţimea morţilor care înviaseră, fără de veste se ridicau în sus şi se răpeau de nori în văzduh întru întâmpinarea Domnului. Iar cei rămaşi jos, plângeau cu amar că nu s-au învrednicit a fi răpiţi şi ei. Şi erau în amară durere şi întristare sufletele lor. Plecau genunchii la Judecătorul şi iarăşi se ridicau. Şi după ce a şezut Judecătorul pe Scaunul slavei Sale celei înfricoşate, au stat împrejurul Lui toate puterile cerurilor, cu multă frică şi cu cutremur. Şi cei ce în nori se răpiseră, spre dumnezeiasca întâmpinare a Dreptului Judecător, s-au pus toţi de-a dreapta, iar care nu s-au răpit în văzduh, cea mai mare parte, s-au despărţit de ei şi s-au dat focului gheenei, fără a fi judecaţi (aceştia sunt păgânii, cei ce n-au crezut în Dumnezeu). Iar ceilalţi s-au adunat de-a stânga Judecătorului, şi dintre aceştia cei mai mulţi erau iudei şi boieri, arhierei, preoţi, împăraţi, clerici şi mulţime multă de monahi şi mireni, care stăteau cu multă ruşine şi se ocărau pe sine, ticăloşându-se pentru a lor pierzare.
Aşa, avându-şi feţele pline de ruşine, se sfărâmau ca şi cum ar trage de moarte, foarte tare suflând, iar alţii sforăind, ca în somn schimbându-se, şi toţi erau cuprinşi de multă durere de plâns, de nedumerire şi de deznădăjduire, şi nici unul nu avea nici o mângâiere bună. Cei ce stăteau de-a dreapta Judecătorului, toţi erau luminoşi şi frumoşi, luminând ca soarele şi strălucind mai mult decât fulgerul; toţi cinstiţi şi proslăviţi, albi ca lumina, înfocaţi de fulgerul luminii, strălucindu-se cu tot adevărul, şi nu îndrăznesc a zice, ca însuşi Judecătorul şi Dumnezeul nostru.
Deci, îndată, uitându-se în amândouă părţile, înfricoşatul Judecător, la cei din dreapta privind cu bucurie, a zâmbit. Iar văzând pe cei din stânga, S-a tulburat, cu multă urgie, şi Şi-a întors faţa Sa de la dânşii. Şi cu glas mare zicea către cei de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia Mea cea gătită vouă, mai înainte de întemeierea lumii, căciamflămânzit şi Mi-aţi dat deam mâncat, am însetat şi M-aţi adăpat, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. ” Şi răspunzând aceia, au zis: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit, însetat şi Te-am adăpat, străin şi Te-am primit, gol şi Te-am îmbrăcat, bolnav şi Te-am cercetat, sau în temniţă şi am venit la Tine?”
Atunci, răspunzând, Domnul nostru Iisus Hristos, le-a zis: „Amin, amin, zic vouă: întrucât aţi făcut unuia, dintre aceştia mai mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut.” Apoi, întorcându-Se cu iuţime către cei de-a stânga, le-a zis: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui! Că, am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu M-aţi adăpat, străin am fost şi nu M-aţi primit, gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi nu M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi nu aţi venit la Mine.” Şi, răspunzând ei, au zis: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau în temniţă, şi nu am slujit Ţie?” Atunci, răspunzând, Domnul le-a zis: Amin, amin, zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti fraţi ai Mei mai mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Duceţi-vă de la Mine voi, cei întunecaţi ai pământului, în tartar, unde este scrâşnirea dinţilor; acolo va fi vaiul şi plânsul cel nemângâiat!
Acestea zicând şi hotărând Domnul, iată că, pe neaşteptate, pe dinaintea feţii Sale, din partea răsăritului, a izvorât un râu de foc mare şi înfricoşat, cu tărie mergând spre apus. Şi era în lăţimea lui ca o mare, mare şi largă. Deci, cei de-a stânga, foarte tare s-au înfricoşat, când curgea râul cel de foc şi tremurau foarte mult, fiind întru nepricepere şi li se schimba mintea, ca într-o uimire. Şi îndată, înfricoşatul Judecător a poruncit ca prin mijlocul râului cel de foc, să treacă drepţii şi păcătoşii, ca prin foc, să se încerce ei. Şi întâi cei ce stăteau de-a dreapta au început a se încerca. Şi, trecând toţi prin mijlocul focului, s-au aflat ca aurul cel curat şi lucrurile lor nu s-au ars, ci, mai vârtos, s-au arătat mai luminate şi strălucite, prin ispitire. Şi se bucurau foarte, când se cercau dumnezeieştile lor fapte şi nu s-a aflat nicidecum stricăciune întru dânşii. După aceasta, au venit şi cei de-a stânga, ca să treacă şi ei prin mijlocul focului, spre a se încerca lucrurile lor. Deci, cum au început a trece, flacăra a ars pe cei păcătoşi împreună cu lucrurile lor; s-au ars ca nişte paie, rămânând ei întregi spre a se arde în veci şi încă a se arde fără a se mistui, împreună cu diavolul şi cu îngerii lui, în vecii vecilor; şi nici unul dintre dânşii n-a putut trece râul cel de foc. Pe toţi i-a cuprins focul, ca pe nişte vrednici de muncă.

Atunci, înfricoşatul Judecător, sculându-Se de pe Scaun, a început a face pornire spre dumnezeiasca cămară, către împărăţia cerurilor şi Se depărta împreună cu toate puterile cereşti care cântau, zicând cu multă frică şi cutremur: ridicaţi domni porţile voastre şi să se ridice porţile Edenului, să intre Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul, împreună cu toţi Sfinţii Lui, ca să le dăruiască lor moştenirea cea veşnică. Şi altă ceată striga, zicând: Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Lui, împreună cu toţi fiii cei după har. Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, împreună cu fiii Sionului. Iar Arhanghelii, mergând înainte, slăveau pe Domnul, şi cântau, în versuri cereşti şi de mântuire, zicând, ca şi cum ar răspunde: „Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru; să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire şi în psalmi să-I strigăm Lui.” Şi altă ceată răspundea, zicând şi cântând cu dulceaţă: „Dumnezeu, mare este Domnul şi împărat mare peste tot pământul; că în mâna Lui sunt toate marginile lumii, şi înălţările munţilor ale Lui sunt.”

Aşa, de dulceaţa cea mare a cântărilor acestora, ca în somn se prefăceau cei ce ascultau şi erau într-o nespusă bucurie. Şi, cântând Sfinţii îngeri, în aşa cântare intrau Sfinţii cu Domnul nostru Iisus Hristos, în cereasca desfătare a dumnezeieştii cămări, în săltarea inimii; apoi s-au închis porţile. Iar după ce s-au închis porţile cămării celei de nuntă, atunci, a chemat Domnul pe cei întâi ai dumnezeieştilor îngeri, şi au stat de faţă: întâi Mihail şi Gavril, Rafail, Uriil şi, după aceştia, începătorii celorlalte cete, spre a împărţi dumnezeieştile daruri şi cununi.

Ceata celor 12 Apostoli

După aceasta au fost chemaţi cei 12 Apostoli, luminătorii lumii, înaintea dumnezeieştilor îngeri, şi s-a dat lor înfricoşată şi prea luminoasă strălucire. Şi iarăşi, li s-au dat lor 12 scaune, în chipul focului, ca nişte dumnezeieşti stele, şi au şezut împreună cu învăţătorul lor, Domnul nostru Iisus Hristos, întru multă slavă şi cinste. Şi era slava lor lumină veşnică, necuprinsă şi de minte neapropiată. Şi erau curaţi precum chihlimbarul, lăudându-se către prea curatele Puteri îngereşti şi li s-au dat cununi prea frumoase şi minunate, în chipul cristalului, bine împodobite cu pietre cereşti nepreţuite. Şi le purtau pe creştetul lor, ţinându-se de către cei mai mari şi înfricoşaţi îngeri, şi toate se clătinau.

Ceata celor 70 de Apostoli

După aceştia, au intrat cei 70 de Apostoli înaintea feţii Domnului, stând împrejurul Scaunului Lui, ca nişte boieri mari. Şi li s-a dat şi lor aceeaşi cinste şi slavă, dar cununile celor 12 erau mai minunate. Şi precum soarele nu lasă ochii omului a-l vedea şi a-l înţelege, aşa şi acelea, nu s-au făcut înţelese, fericitului bărbat, care a văzut această vedenie, pentru multa strălucire a slavei lor.

Ceata Sfinţilor Mucenici

După aceştia, au venit înaintea feţei Domnului o ceată mare de Sfinţi, care erau Mucenicii, şi stând înaintea cetelor cereşti, împrejurul înfricoşatului Scaun, s-a dat lor viaţa şi locul obştei celei mari, pe care au pierdut-o dracii, căzând din cer. Şi îndată s-au făcut Sfinţii Mucenici în mari cete, şi dumnezeieştile căpetenii ale cetelor cereşti degrabă le-au adus lor mulţime de cununi cereşti şi sfinte, şi le-au pus pe sfintele lor creştete şi, precum soarele străluceşte, aşa erau şi cununile, ce se puseseră pe capetele lor; şi săltau Sfinţii, veselindu-se foarte şi îndumnezeindu-se.

Ceata Sfinţilor Ierarhi

După aceasta a intrat ceata Sfinţilor Ierarhi, ceata preoţilor, a diaconilor şi a clericilor şi s-au pus pe dumnezeieştile lor capete cununi veşnice şi neveştejite. Fiecăruia i s-a dat, după lucrarea, răbdarea şi sârguinţa lui şi după ocârmuirea turmei încredinţată lui. Deci, se îndulceau cu bucurie, veselindu-se foarte şi s-au făcut moştenitori ai dulcei desfătări, luminaţi fiind ca soarele (şi alţii ca focul), în multă desfătare şi har fiind. Şi s-a dat tuturor clericilor (celor bisericeşti) Jertfelnicul cel înţelegător şi mai presus de ceruri, ce aduce întru el jertfă sfântă. Şi toţi erau încununaţi. Iar cununile nu erau de o potrivă la toţi, ci cunună de cunună se deosebea, covârşind cu slava, precum stea de stea se deosebeşte cu slavă. Şi mulţi din preoţi erau mai slăviţi şi mai străluciţi; încă din diaconi şi din clerici întreceau cu sfinţenia pe Arhierei şi preoţi.

Ceata Sfinţilor Monahi

După aceştia a intrat dumnezeiasca ceată a sfinţilor monahi. Şi faţa lor era plină de bună mireasmă, strălucind cu tainice raze, negrăite, strălucitoare ca ale soarelui, plină de slava lui Dumnezeu, Atotţiitorul. Deci îndată li s-au dat lor câte 6 aripi, îmbrăcându-se cu ele de către înfricoşaţii Serafimi, întru puterea Duhului Sfânt, şi strigau: Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui! Şi slava lor era foarte mare şi prea proslăvită, ca a acelora cu ochi mulţi, purtând în sine dumnezeiască lumină. Iar cununile lor erau în multe chipuri împodobite şi la vedere deosebindu-se. Căci după sudorile şi nevoinţele lor, li s-a dat şi slava, precum soarele de lună se deosebeşte.

Ceata Sfinţilor Prooroci

Iar după aceştia s-a apropiat ceata Proorocilor şi li s-a dat lor Cântarea Cântărilor şi instrumentele de Psalmi mişcătoare, ale lui David, cu timpane şi cu hore şi cu lumină de strălucire nematerialnică, pline de veselie şi de laude de mulţumirea Sfântului Duh. Iar cununile lor erau de aur, fulgerând şi erau bine aşezate pe creştetul lor. Apoi li s-a rânduit lor puţin a cânta pe lângă dumnezeiasca cămară a Stăpânului; şi cântau cântări veselitoare, încât săltau toţi Sfinţii, care din veac bine au plăcut lui Dumnezeu. Acestea primindule Sfinţii, din Preacurata dreaptă a Stăpânului şi Mâtuitorului nostru, au moştenit bunătăţile, pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit.

Poporul cel de obşte al dreptcredincioşilor creştini

După aceasta a intrat poporul cel de obşte al drept credincioşilor creştini şi toată ceata celor mântuiţi din lume: săracii şi boierii, împăraţii şi preoţii, robii şi cei slobozi şi toţi stăteau înaintea dumnezeieştii cămări a Mirelui, Care i-a despărţit pe fiecare după faptele lui:

Cei milostivi

Deosebindu-i, pe cei milostivi şi curaţi, le-a dat lor desfătarea raiului cea din Eden: palaturi cereşti luminoase, cununi bineîncuviinţate şi bucurie de sfinţenie şi scaune şi scripturi şi îngeri luminoşi a sluji strălucirii lor. Iar bucuria lor era ca roua cea grasă şi ca aerul prea luminos.

Cei săraci cu duhul

După aceştia, au intrat cei care, pentru Hristos, s-au făcut săraci cu duhul. Şi s-au înălţat foarte, foarte, luând cununi prea împodobite şi strălucite, din mâna Domnului, care i-a făcut moştenitori ai împărăţiei cerurilor.

Cei ce plâng

După aceştia au intrat cei ce plâng, pentru păcatele lor, cu fierbinte pocăinţă şi li s-a dat lor marea mângâiere a Sfintei Treimi, în multă veselie şi bucurie. Şi erau prea străluciţi de darul lui Dumnezeu.

Cei blânzi

După aceştia au intrat cei blânzi şi smeriţi. Şi li s-a dat, spre moştenire, pământul celor blânzi în care pică dulceaţă şi buna mireasmă a Duhului lui Dumnezeu. Aceştia, aveau multă veselie şi bucurie când au văzut că li s-a dat a moşteni fericitul pământ. Şi li s-au dat cununi de mult preţ, de trandafiri împestriţaţi, slobozind raze strălucitoare pe care, luându-le din mâna Domnului, se bucurau, veselindu-se întru bucuria sufletelor.

Cei ce flămânzesc pentru dreptate

După aceştia, au intrat cei ce flămânzesc de dreptate şi de poruncile lui Dumnezeu. Şi li s-a dat, spre saţiu, plata dreptăţii, îndulcindu-se întru buna lor stare, văzând înaintea lor pe împăratul Hristos, cu laude înălţat şi prea proslăvit de către Sfinţii îngeri. Şi erau cununile lor de mult preţ şi înfrumuseţate.

Cei curaţi cu inima

După dânşii, a intrat ceata celor ce, cu inima curată, au lucrat poruncile lui Dumnezeu. Şi li s-au dat ochi luminoşi, plini de toată bucuria şi mila Domnului, dându-li-se îndemânatică vedere, prea luminoasă, încât li s-a dat a vedea ei, curat, faţa lui Dumnezeu, în vecii vecilor. Iar cununile lor erau de diferite culori, prea luminoase, iar în partea dinapoi aveau cruci, în chipul cristalului, iar de-a dreapta şi de-a stânga, popor cu închipuirea, iar dinainte, erau heruvimiceştii ochi, cu totul cinstiţi.

Făcătorii de pace

Şi după acestea a intrat cinstita ceată a făcătorilor de pace. Şi li s-a dat pacea şi înţelepciunea lui Dumnezeu şi a Duhului Lui, şi bunăvoirea, înţelegerea şi mila luminată, din strălucirea lui Hristos. În urmă a venit, pe deasupra lor, o mână închipuită din încheieturi de oase, ţinând un condei nematerialnic, şi s-a scris pe frunţile lor: „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, fii ai Lui cu darul, iar nu cu firea.” Şi la urmă li s-a dat lor cununa păcii, prea luminată, având scris Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi se veseleau, bucurându-se, întru dulceaţa lui Dumnezeu.

Cei prigoniţi pentru dreptate

După aceştia, au intrat cei prigoniţi pentru dreptate. Şi li s-a dat dumnezeiasca laudăşi viaţa cea prea minunată, strălucind, cu revărsări de lumină şi cu raze strălucitoare. Apoi li s-a dat şi negrăite scaune, în cer. Iar cununile lor erau de aur prea luminos şi erau bine aşezate din dumnezeiescul Dar. Şi de slava lor se veseleau cetele îngereşti.

Cei ocărâţi pentru numele lui Hristos

După aceştia, a intrat ceata celor ocărâţi pentru numele lui Hristos, Marele Dumnezeu şi Mântuitorul nostru. Şi li s-a dat sfânta fericire a dumnezeieştilor laude, de la îngerii lui Dumnezeu şi prea necovârşitoarea cinste şi laudă şi slava bogăţiei şi nemărginita lumină a lui Hristos. Pe urmă li s-au dat scaune făcute din felurite culori şi sceptruri, cuviincioase lui Dumnezeu şi Sfinţilor Lui. Şi, după aceasta, li s-au dat cununi împărăteşti, de la slava lui Dumnezeu. Iar lauda lor era cu bunăcuviinţă şi înfrumuseţată, fără de asemănare.

Cei ce sunt în pocăinţă

(adică în canon de la duhovnic)

După aceştia au intrat alţii, care s-au pocăit de păcatele lor, dar nu s-au nevoit cu postire şi cu rugăciuni, însă de rele s-au ferit. Deci, Judecătorul Slavei le-a zis lor: Vă este deajuns că aţi scăpat de munci. Şi le-a dat lor numai ca un chip de inel

– semn de nemuncire a lor – ca să fie, adică, slobozi de foc. Şi li s-a dat a şedea la un loc de puţină răsuflare.

Despre cei din neamuri, mai dinainte de venirea lui Hristos

După aceştia au intrat multă mulţime, din neamuri, care au fost mai înainte de Hristos, şi s-au săvârşit neavând legi, dar toţi au făcut cele ale Legii lui Hristos; căci mulţi dintre dânşii străluceau ca soarele. Şi, pentru ale lor vrednicii şi curăţenii, au dobândit dumnezeiescul Rai şi buna mireasmă a lui Dumnezeu. Asemenea aveau şi cununi prea luminoase împletite de trandafiri şi de crini.

Pentru Sfinţii prunci

După aceştia a intrat o ceată de sfinţi, care erau pruncii creştinilor şi toţi erau ca la vârsta de 30 de ani. Şi, uitându-Se, Mirele a zis: haina voastră cea de la Botez este neîntinată, iar faptele asemeni; deci, ce vă voi face vouă? Atunci au răspuns şi ei cu îndrăzneală şi au zis: Doamne, fiindcă ne-ai lipsit de bunătăţile cele pământeşti, nu ne lipsi măcar de cele cereşti! Iar Mirele, zâmbindu-le, i-a făcut părtaşi veşnicilor bunătăţi întru neîncetata veselie şi bucurie. Şi li s-au dat lor cununile credinţei şi ale dragostei şi ale nerăutăţii. Şi erau prea minunaţi înaintea oştilor cereşti, şi se bucurau sfinţii prunci, purtând cununi nestricăcioase, întru curăţirea inimii. Şi minune era că, văzând sfinţii îngeri rânduielile tuturor sfinţilor, mai marii luminători (adică Arhanghelii Mihail şi Gavriil) răsunau cântări de bucurie şi se înspăimântau foarte de mărirea bunătăţii lui Dumnezeu.

Pentru Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu

După acestea toate, iată, că vedea omul lui Dumnezeu, cu duhul, că a sosit înaintea Mirelui oarecare Mireasă, foarte luminată, ca un fulger a lui Dumnezeu înfricoşat, şi cu totul cinstită. Şi era mare bucurie şi veselie îngerilor lui Dumnezeu. Şi, când mergea, străluceau picioarele ei ca soarele, iar genele ei erau ca fulgerul şi era plină de bună mireasmă cerească şi de dumnezeieşti aromate. Şi călătorea prin aer şi, de harul ei, se bucurau Sfinţii lui Dumnezeu. Şi, îmbrăcată fiind cu porfiră bineîncuviinţată, purta pe dumnezeiescul ei cap o coroană, a cărui minunată podoabă limba omenească nu poate s-o arate, din care ieşeau, ca nişte raze ale dumnezeirii. Şi ieşeau spre a ei întâmpinare cetele Sfinţilor îngeri şi ale tuturor Sfinţilor. Şi purta deasupra dumnezeiescului ei creştet, oarece prea slăvit, de la Sfântul Duh. Acea preacurată diademă era cu firea netâlcuită. Iar când mergea ea, la dumnezeiasca cămară, către Mirele, mergea după dânsa mulţime multă de tineri şi fecioare, care urmau după dânsa cu imnuri şi laude de cântări, slăvind pe Dumnezeu, pentru lucrurile Sale cele slăvite. Şi când s-a apropiat de Mirele s-a închinat de trei ori împreună cu toate acele sfinte fecioare.

Atunci El, văzând acea prea frumoasă podoabă, S-a veselit de dânsa foarte, şi zâmbind şi-a plecat ei capul Lui; iar ea, strângând la piept prea curatele Sale mâini, s-a apropiat cu multă dragoste şi evlavie şi i-a sărutat prea curaţii săi ochi, cei nemuritori, şi neadormiţi şi prea dulci. Şi, după dumnezeiasca sărutare, însuşi Domnul tuturor, le-a dăruit acelor sfinte fecioare îmbrăcăminte asemenea cu întocmirea în chipul fulgerului şi prea curate cununi. Şi după acestea toate, apropiindu-se înţelegătoarele Puteri cereşti şi toţi Sfinţii, cei ce bine au plăcut lui Dumnezeu, toţi, cu mare bucurie, au îngenunchiat înaintea Preacuratei Maici a lui Dumnezeu şi, cu multă bucurie, o lăudau şi o fericeau şi, întinzându-şi mâinile lor, o slăvea pe dânsa.

Iar după ce a dăruit Domnul toate darurile cuviincioase tuturor, atunci, S-a sculat şi Mirele din cămara Sa cea de nuntă şi a ieşit ţinând în dreapta pe Prea Curata Sa Maică, iar la stânga pe un oarecare Prooroc minunat. Şi aşa, din cămara de Mire ieşind, Se plimba. Apoi au intrat în dumnezeiasca cămară (Cetatea cea cerească) în care sunt bunătăţile pe care ochiul nu le-a văzut şi urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, pe care le-a dăruit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe Dânsul. Când a intrat Domnul în acea prealăudată şi luminată cetate, atunci, au intrat împreună cu El şi toate cetele Sfinţilor. Şi văzând Sfinţii acele negrăite bunătăţi au săltat de multă veselie şi bucurie.

Şi, mergând, au început cântări şi laude şi intrau cu cinste în lăcaşurile lor, cele minunate. Acolo a împărţit Dumnezeu bunătăţile cele nespuse tuturor, celor ce-L iubesc pe Dânsul. Iar eu mult am rugat pe sluga lui Dumnezeu ca să-mi spună în ce fel sunt acele bunătăţi de care Sfinţii se împărtăşesc. Şi, neputând nicidecum a-mi spune, suspinând, acesta numai a zis: că nu se poate cu limba a grăi şi cu mintea a le înţelege sau a le asemăna cu oarecare lucruri pe acelea de acolo, căci erau afară de toată înţelegerea, şi de a le încerca cu mintea nu este cu putinţă. Deci, când a împărţit Domnul tuturor Sfinţilor Lui toate bunătăţile, atunci a poruncit marilor Heruvimi a înconjura, ca un zid, cetatea (Cămara cea veşnică). A poruncit şi Serafimilor să înconjoare pe Heruvimi. Iarăşi a poruncit Scaunelor a înconjura pe Serafimi. De asemenea, a rânduit Domniilor de a înconjura pe Scaune. După aceasta a hotărât Incepătoriilor a înconjura pe Domnii. Iar Stăpâniile înconjurau pe Începătorii şi Puterile cerurilor pe Stăpânii. Şi aşa au înconjurat cetatea, ca un zid şi aşa cetele se înconjurau una pe alta.

Şi sta şi Mihail între dânsele cu ceata lui, din partea dreaptă a veşnicelor cămări, iar Gavriil, de-a stânga cămării sta, împreună cu ceata lui, cu multă evlavie. Uriil a trecut înspre apusul cămării. Rafail sta cu ceata lui, cu multă cucernicie, înspre răsărit. Iar acestea toate s-au făcut din porunca Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul tuturor Sfinţilor. Şi stăteau aceste patru tabere, foarte mari, iar cetele şi prea curatele puteri stăteau, una după alta, împrejur şi toate înconjurau cămara (Cetatea) lui Dumnezeu, întru multă lumină. După ce toate acestea s-au făcut, atunci, Însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a supus Tatălui Său, Celui ce I-a supus toate, şi I s-a dat Lui toată Stăpânirea, Domnia şi Puterea. Apoi a intrat şi El Însuşi în dumnezeiasca şi neapropiata cămară, moştenirea Tatălui Său, Împărat şi Arhiereu veşnic făcându-Se, cu toţi moştenitorii Lui cei Sfinţi.

Deci, fraţilor, după sfârşitul tuturor celor ce s-au zis, a căror taine dreptul a fost văzător, prin înfricoşată descoperire, mai pe urmă Însuşi Tatăl, Născătorul Unuia-Născut Fiului Său, Lumina cea neapropiată şi necuprinsă, luminând cu lumină neapusă peste acea Cetate cerească, după cum spune şi în Apocalipsa, strălucea deasupra preacuratelor Puteri şi a toată aşezarea lor şi înconjurarea, şi asupra prea curatelor sale cămări. Şi precum soarele luminează lumea, aşa şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeul tuturor şi a toată mângâierea, revărsa lumina Sa, cu nespusa Dumnezeire, peste toţi Sfinţii şi, neîncetat, împreună, Sfânta Treime împărăţeşte în veci.

De aici înainte nu le mai era lor noapte, că Dumnezeu le este lor lumină şi viaţă şi ziuă şi necuprinsă dulceaţă şi veselie. După aceasta s-a făcut multă tăcere şi a dat dreptului puterea a vedea, cu ochii lui, lumina curată. Şi iată, cetei celei dintâi i s-a dat moştenire cântarea cea neîncetată şi necurmată, având neasemănatăşi nespusă dulceaţă. Deci, îndată, acea dumnezeiască şi prea înfricoşată ceată a Heruvimilor a început negrăită cântare, întru bună mireasmăşi frumuseţe, încât inimile Sfinţilor, din nemăsurata bucurie şi dulceaţă a dumnezeieştii cântări, se veseleau, urmând lui Dumnezeu cu slavă, în preacurata cetate.

După cea dintâi ceată, s-a dat acea nepovestită cântare de slavă, la a doua ceată, a Serafimilor. Şi au început şi aceştia a cânta, cântări în multe feluri, ce nu pot fi spuse de mintea omenească. Şi, precum mierea îndulceşte cu îmbelşugare, aşa şi cântarea aceea îndulcea auzul Sfinţilor şi veselea toate simţirile lor, iar ochii lor vedeau lumina cea neapropiată. Nările lor miroseau buna mireasmă a Dumnezeirii. Auzul lor auzea dumnezeiasca cântare a preacuratelor Puteri, iar gura lor mânca şi bea Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, nou, întru împărăţia cerurilor. În mâinile lor ţineau veşnicile bunătăţi şi se bucurau. Picioarele lor dănţuiau întru lărgimea preafrumoasei şi preacuratei cămări; şi aşa, prin toate simţirile lor primeau mare bucurie şi nespusă dulceaţă.

După aceasta s-a dat dumnezeiasca cântare de către a doua ceată la a treia, cu acelaşi răsunet al frumuseţii şi al privirii. Iar de către aceştia s-a dat nespusa cântare la a patra ceată, după starea lor. Asemenea, acea nepricepută de mine cântare, s-a dat din ceată în ceată, după rândul aşezării lor, făcând bucurie şi veselie în inimile Sfinţilor. Şi era tainic şi dulce foarte versul lor, căci înfricoşată era cântarea şi nu era numai de un fel, ci erau felurite şi negrăite şi străine cele ce ieşeau din gurile lor. Şi, precum încheietură cu încheietură şi mădular cu mădular se alcătuiesc, aşa, împreună, unii cu alţii glăsuiau şi-şi alcătuiau împreună cântările lor şi se înălţau către Dumnezeu, iar Sfinţilor li se făcea nespusă veselie. Şi când aceştia, toţi, cu multă laudă, de bună rânduială săvârşeau cântarea lor, atunci, şi toţi Sfinţii îngeri începeau întreita cântare, şi mai ales între aceste străine şi prea slăvite rânduieli, Mihail începea, iar Gavriil înapoi răspundea, căci cei patru începători răsunau ca nişte înfricoşaţi stâlpi din nemăsurata rânduială a strălucirii lor. Şi pe rând, unul după altul, se alcătuiau a cânta cu multă evlavie şi se odihneau între dânşii. Iar cântarea lor era repede şi foarte tare.

Şi după aceasta, au început toţi cei dinăuntrul dumnezeieştii cămări, din nemărginita acea cântare a dănţui, a cânta şi a preamări pe Dumnezeu. Şi erau înăuntru şi afară cântări de laude înfricoşate, aşa că se înflăcărau inimile Sfinţilor din fericita dulceaţă ce înălţa acele cântări neîncetate care, toate minţile le covârşesc întru nesfârşiţii veci.

Repede, pe toate acestea le vedea fericitul, robul lui Dumnezeu, şi era întru multă uimire. Şi s-a făcut glasul cunoştinţei lui Dumnezeu, zicând către dânsul: „După această multă privire şi proorocească vedenie, câtă ai văzut şi ai auzit, îţi zic ţie ca să le însemnezi în scrisoare, cu toată înţelepciunea, întru preafericitul adevăr, pe toate cele văzute şi nevăzute, câte ţie s-au descoperit, ca unui tainic şi iubit al Meu fiu şi prieten şi moştenitor al împărăţiei Mele. Că ţi-am descoperit ceea ce altuia nu i-am arătat, ca să ştii câtă prietenie este între Mine şi între tine. Deci, lămureşte-te din cunoaşterea acestor înfricoşate taine, cum au să fie. Şi aşa, să cugeţi la cele viitoare, pentru multa Mea iubire de oameni, pe care o am spre tine şi spre toată firea omenească, care întru multă smerenie slujeşti stăpânirii Mele. Căci Eu, cu plăcere privesc spre cel blând, smerit şi liniştit şi spre cel ce se cutremură de cuvintele Mele.”

Eu socotesc că omul acesta să se fi făcut mucenic, pentru că i-a zis Domnul: „Lămureşte-te din cunoaşterea acestor înfricoşate taine.” Poate a mărturisit la turci, pentru că, în împărăţia turcească, mulţime de mucenici s-au făcut.

6. Din viaţa şi învăţăturile Sf. Lavrentie de la Cernigov (1868 – 1950)⁷

Antihristul - un singur împărat

PĂRINTELE deseori îşi arăta dorinţa să discute cu ucenicii săi, („cu copiii săi iubiţi”), despre vremurile de apoi, ca să-i înveţe cum să se ferească de cărările greşite şi să fie veghetori.

-Acum, când noi îi votăm pe conducătorii noştri, suntem fie cu cei „de dreapta” fie cu cei „de stânga”. Dar nu ăsta e amarul, căci va veni o vreme când vor impune lumii să-şi aleagă un singur împărat. Iar când omenirea va vota pentru un singur împărat, să ştiţi că acela „el e” -antihristul -şi să te ferească sfântul de vei vota. Apoi adăuga:

-Va fi un asemenea război mare încât atât de mulţi se vor pierde că vor rămâne foarte puţini care vor supravieţui, dar cei ce vor rămâne nu vor putea scăpa decât dacă se vor adăposti prin crăpăturile pământului, prin peşteri.

Spunea că în acest război se vor distruge atâtea state încât până la urmă vor mai rămâne doar două sau trei. Atunci ei se vor hotărî să-şi aleagă un singur împărat peste tot pământul.

În ultimele timpuri, la sfârşit, va începe prigoana

⁷ Istorisire luată din cartea Sfântul Lavrentie, viaţa, învăţăturile şi minunile, Ed. Credinţa strămoşească, 2003, pp. 169 – 177.

împotriva adevăraţilor creştini, care vor trebui săscape fugind, (evadând), iar cei neputincioşi şi bătrâni măcar de remorcile lor săse prindăşi săfugă.

Deseori stareţul repeta cu tristeţe în discuţiile despre antihrist următoarele cuvinte:

„Vor veni aşa vremuri când vor umbla din casă în casă ca lumea să semneze pentru acel «singur împărat» pe pământ şi se va face un recensământ al populaţiei foarte drastic. Vor intra în casa omului iar acolo sunt soţul, soţia şi copiii, şi soţia îl va ruga pe soţ să semneze căci altfel nu va putea cumpăra nimic pentru copii: «hai, soţule, să ne înscriem şi noi căci avem copii şi dacă nu ne înscriem nu vom putea face nimic», iar soţul îi va răspunde: «iubita mea soţie, tu fă cum vrei, eu însă sunt pregătit să mor mai bine pentru Hristos, decât să semnez ceva pentru antihrist». Aşa de tragic viitor vă aşteaptă.”

Vine timpul, şi nu e departe, povestea stareţul, când foarte multe biserici şi mânăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la c ărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucr ările nu se vor putea bucura de slujbe duhovnice şti înele că va veni vremea împărăţiei lui antihrist şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate cele ce vă spun căci totul se pregăteşte cu foarte mare viclenie (perfidie). Toate bisericile şi mânăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii, ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încununat ca împărat în marea biserică din Ierusalim cu participarea clerului şi a Patriarhului.

Intrarea şi ieşirea din Ierusalim va fi liberă pentru orice om, dar atunci să vă străduiţi să nu vă duceţi, căci totul va fi spre a vă linguşi pe voi, ca să vă atragă în ispită.

Antihrist va proveni dintr-o femeie curvă, o evreică dintr-al doisprezecelea neam de preadesfrânaţi. Deja de la adolescenţă se va deosebi de semenii săi prin capacităţile sale intelectuale deosebite, care se vor manifesta la el mai ales după vârsta de 12 ani când, plimbându-se prin parc cu mama lui, se va întâlni cu satana care ieşind din beznă (din adâncul iadului) va intra în el. Băiatul se va cutremura de spaimă dar satana îi va spune: „nu te teme şi nu te înspăimânta, eu te voi înălţa pe tine” Acest copil îi va uimi pe toţi cu inteligenţa sa. Şi aşa, din el va încolţi şi se va coace în chipul omului „antihristul”.

Când satana va fi întronat, în timpul punerii coroanei se va citi Simbolul Credinţei – Crezul –, dar el nu va permite ca acesta să fie citit corect, iar acolo unde vor fi scrise cuvintele „şi întru Unul Domn Iisus Hrist os, Fiul lui Dumnezeu” el se va lepăda de acestea şi se va recunoaşte doar pe sine. La încoronare, antihristul va avea mănuşi pe mâini, iar când le va da jos ca să-şi facă Sfânta Cruce, Patriarhul va observa că el în loc de unghii are gheare şi aceasta îi va întări bănuiala sa că acesta este antihristul. Atunci Patriarhul va exclama: „Acesta este antihristul” pentru care Patriarhul va fi omorât.

Din cer se vor coborî proorocii Enoh şi Ilie care de asemeni vor explica lumii şi vor striga: „Acesta este antihristul! Să nu-l credeţi!” Iar el îi va omorî pe ei, însă după 3 zile, cu puterea lui Dumnezeu, vor învia şi se vor înălţa la ceruri.

Antihrist va fi foarte învăţat şi va cunoaşte toate vicleniile sataniceşti şi va face multe minuni false şi semne amăgitoare. Pe el îl vor vedea toţi şi îl va auzi lumea întreagă (prin televiziune, radio, etc. n. ed.). Pe oamenii săi el îi va ştampila cu semnul său. Însă pe adevăraţii creştini, care i se vor opune, are să-i urască cu ură mare. Atunci va începe ultima şi cea mai mare prigoană a creştinilor care vor refuza ştampila satanei (semnul 666). Prigoana va începe îndată de pe pământul Ierusalimului iar apoi se va extinde pe tot globul şi se va vărsa ultima picătură de sânge în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Dintre voi, copiii mei, mulţi veţi ajunge aceste vremuri îngrozitoare. Ştampila lui satana (666) va fi de aşa natură încât toţi vor vedea dacă a primit omul sau nu semnul satanicesc.

Creştinul care nu va primi semnul satanei (666) nu va putea nici să vândă şi nici să cumpere nimic. Dar nu v ă pierdeţi nădejdea şi nu vă descurajaţi, că Dumnezeu nu-Şi va părăsi turma Sa. Să nu vă fie frică, nu cumva să vă deznădăjduiţi!

Bisericile vor fi deschise, dar creştinul ortodox (trăitor, viu cu sufletul) nu va putea intra în ele să se roage, căci în ele nu se va mai aduce jertfa f ără de sânge a lui Iisus Hristos. În ele va fi toată „adunarea satanică”.

Şi iată că, pentru aceste fărădelegi, pământul nu-şi va mai da roada sa şi va fi o secetă aşa de mare, încât pământul va face aşa nişte crăpături că va putea să cadă omul într-însele. Creştinii vor fi omorâţi sau izgoniţi în locuri pustii, dar Dumnezeu are să-Şi îngrijească turma Sa, dându-le de mâncare şi apă de băut celor ce-I urmează Lui.

Pe evrei de asemenea îi va goni într-un loc. Mulţi evrei care au trăit cu adevărat după legea lui Moise, nu vor primi pecetea lui antihrist. Ei vor sta în aşteptare, urmărindu-i toate activităţile lui. Ei ştiu că strămoşii lor nu L-au recunoscut pe Hristos drept Mesia, dar aici va lucra Dumnezeu, căci ochii lor se vor deschide şi ei nu vor primi ştampila lui satana, iar în cel de-al unsprezecelea ceas îl vor recunoaşte pe Iisus Hristos drept Mesia, vor trece la ortodoxie, iar pentru credinţa lor se vor mântui.

Restul poporului, fiind slab în credinţă, va merge după satana. Iar când pământul nu va mai rodi, oamenii vor merge la satana cerându-i pâine, la care el le va răspunde: „dacă pământul n-a rodit, eu nu pot face nimic.” Vor seca râurile şi lacurile, şi nu va mai fi nici apă în fântâni. Acest dezastru se va lungi vreme de trei ani şi jumătate, dar pentru aleşii Săi Dumnezeu va scurta aceste zile.

În aceste grele vremuri încă vor fi luptători puternici, adevăraţi stâlpi ai Bisericii Ortodoxe care vor avea harul Rugăciunii lui Iisus (rugăciunea inimii) şi Dumnezeu îi va acoperi pe ei cu harul Său cel sfânt şi binefacerea Sa cea atotputernică şi ei nu vor vedea acele minuni şi semne false care vor fi pregătite de antihrist pentru toţi oamenii şi pe care le va vedea restul lumii, unele chiar în bisericile creştinilor, încă o dată vă repet să nu mergeţi în aceste biserici, c ăci Hristos şi binefacerea Lui nu va fi acolo".

Una din surori, ascultând această discuţie, a întrebat:

-Ce să fac, Părinte? Tare n-aş vrea să ajung vremurile acelea!

-Tu eşti încă tânără, s-ar putea să ajungi, i-a răspuns Părintele.

Atunci sora, îngrozită, a căzut la picioarele Părintelui, exclamând:

- Părinte, mi-e frică, ce să fac?

-Păi, tu alege una din două, sau cele cereşti sau cele pământeşti.

Va fi război, continuă Părintele povestirea, iar locurile prin care el va trece vor fi pustiite, vor dispărea şi oamenii şi toate vieţuitoarele. Dar înainte de aceasta Dumnezeu va trimite tot felul de boli pentru oamenii cei slabi şi ei vor muri. Când va veni antihrist la putere, bolile însă vor dispărea. Cel de-al treilea război mondial nu va fi pentru pocăinţă, ci pentru nimicire, pentru distrugere.

O soră l-a întrebat pe Părintele:

- Asta înseamnă că vom pieri cu toţii?

-Nu, a răspuns Părintele. Cei credincioşi îşi vor vărsa sângele pentru credinţă şi atunci ei vor trece în rândul mucenicilor, iar cei necredincioşi vor merge direct în iad. Până când nu se vor completa rândurile îngerilor căzuţi, Dumnezeu nu va veni la judecată. În timpurile cele de apoi, Dumnezeu şi pe cei vii înscrişi în cartea vieţii îi va trece în rândurile îngerilor, completând astfel rândurile.

Restaurarea bisericilor se va face până la venirea antihristului şi în toate va fi o bunăstare materială nemaipomenită. Iar voi, cu reparaţiile în biserica noastră să mai îngăduiţi, fiţi modeşti şi cu măsură în aspectul ei exterior, ci mai bine să vă rugaţi mai mult şi să umblaţi la biserică atâta timp cât încă se mai poate, şi mai ales să veniţi la Sfânta Liturghie unde se aduce Jertfa fără de sânge a Mântuitorului pentru păcatele întregii lumi. Să vă spovediţi cât mai des şi să vă împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, şi Dumnezeu vă va întări.

Dumnezeu este mult milostiv. El îi va mântui şi pe evreii care vor refuza să primească ştampila lui antihrist şi vor exclama că: asta e amăgire şi minciună, că acesta este necuratul şi nu Mesia nostru, şi nu-1 vor recunoaşte de mesia.

Părintele discuta cu ierodiaconul Gheorghe despre timpurile de apoi şi vărsând lacrimi amare, spunea:

-Mulţi duhovnici şi slujitori ai Bisericii îşi vor pierde sufletul în vremea antihristului!

Părintele Lavrentie a avut o dragoste duhovnicească puternică către toţi şi Bunul Dumnezeu l-a înzestrat cu darul rugăciunii inimii şi cel al înainte-vederii.

Ne povestea foarte des despre timpurile de apoi

În ultimul timp, Părintele, stând pe lângă corişti, ne povestea foarte des despre timpurile de apoi şi despre sfârşitul lumii acesteia.
În timpurile acelea nu vor mai fi draci în iad, ci toţi vor fi pe pământ şi în oameni. Va fi o mare calamitate atuncea pe pământ, nici măcar apă nu va mai fi, apoi va fi războiul mondial (al treilea n. ed.). Vor fi nişte bombe atât de puternice, încât şi fierul şi pietrele se vor topi. Focul şi fumul se vor ridica până la cer şi pământul va arde, vor rămâne foarte puţini oameni, şi atunci ei vor striga: „Terminaţi cu războiul şi să ne alegem un singur împărat pe tot globul!” Şi vor alege de împărat pe unul ce va fi născut dintr-o desfrânată evreică din cel de-al doisprezecelea neam de desfrânaţi, din neamul împărătesc, şi va fi „el” frumos pentru cei necredincioşi, iar cei dreptcredincioşi îi vor vedea faţa lui adevărată: urâtă şi înspăimântătoare. Când se va plimba în mantie împărătească prin grădină cu mama sa, şi se va gândi cum va fi el în viitor să-şi conducă împărăţia, deodată se va deschide pământul, va izvorî apă, iar din apă va sări ceva, şi lui îi va părea că cineva e în spatele lui şi se va întoarce cu faţa înapoi să vadă.
Atunci va vedea ceva groaznic, o grozăvie, şi, de frică, va deschide gura să ţipe; atunci diavolul se va sălăşlui în el şi din acel moment el va deveni antihrist.
Nuo dată Părintele ne spunea: „antihristul va fi încoronat la Ierusalim. Acum însă diavolul este legat în iad, dar Dumnezeu îl va dezlega şi el se va sălăşlui în împăratul-antihrist.”
Iereul Nechifor, Grigorie şi protoiereul Vasile Ganzin îl contrazic pe Părintele Lavrentie, că el despre asta a mai spus o dată, dar puţin diferit, iar el le-a răspuns.
-Fraţii mei şi onoraţi părinţi, voi un lucru nu-l pricepeţi şi nu-l ştiţi. Eu nu spun doar pentru Rusia noastră, ci pentru întreaga lume. Cuvintele mele sunt adevărate, iar mie mi le-a arătat pe toate Duhul Sfânt, prin milostivirea Bunului Dumnezeu asupra mea.

Iereul Nechifor şi Grigorie Protosinghelul Vasile