Despre erezii și secte 2




,,Prin simpla participare la întruniri ecumenice pierdem Harul lui Dumnezeu. Creștinismul autentic s-a pierdut. Pentru prea mulți, Ortodoxia a devenit o chestiune de afiliere la o parohie sau organizație bisericească și de îndeplinire „corectă” a unui ritualism exterior. Antihrist îi va reuni sub mâna sa pe toți acei care resping sau pervertesc învățătura Bisericii Ortodoxe. Trăim vremurile de pe urmă.”


                                                                                                  Cuviosul Seraphim Rose


      Satanismul si masoneria au rolul principal in ecumenism si in „unirea Bisericilor                                                                        

  Pare de necrezut. Si totusi, chiar acestui Lucifer, lui satana, masonii ii dedica o rugaciune infricosatoare si hulitoare. Am preluat-o din mult trambitata carte a lui Leo Taxil «Misterele masonilor» (pag. 374-375) si o inseram aici cu teama si oroare. O facem insa pentru a-i ajuta pe cititori sa-si dea seama de satanismul din masonerie, care este cea care are rolul principal in ecumenism si in „unirea Bisericilor”. Iata o astfel de „rugaciune” : „Vino, Lucifere, vino! Tu, pe care preotii te-au clevetit. Tu, cel condamnat de imparati. Vino, vino sa te imbratisam, sa te strangem in bratele noastre! Iar tu Adonai, Dumnezeu Hraparet, Dumnezeu nedrept, te renegam!… Cat timp umanitatea va jura pe numele tau mizerabil, calcarea juramantului va fi temelia societatii.” Iar mai jos Leo Taxil vorbeste de masonii de gradul 32: „care ingenuncheaza in fata lui Baphomet ce sta asezat pe altar, iar atunci cand conducerea superioara a masoneriei reuseste sa puna la dispozitie sfanta ostie (impartasania papistasa), o profaneaza si o jertfeste satanei, strapungandu-o cu un pumnal in mijlocul unor tipete salbatice. «Nekam Adonai!…»”. Si adauga Leo Taxil: „Marele Arhitect in care masoneria crede este satana insusi.” Acesti dusmani neimpacati ai lui Hristos sunt asadar direct interesati si implicati in actiunea de unire a Bisericilor. Vezi, cititorule, cine sunt cei care se ascund in spatele ecumenismului si sunt interesati de „unirea Bisericilor”? Dusmanii declarati ai Lui Hristos. Sunt interesati de tot acest proces pentru ca ecumenismul nu este un simplu plan de unire, ci unul de nimicire. Este o capcana infricosatoare a mortii. Este uneltirea intunericului care vizeaza disparitia credintei crestine. Este un plan ce are o lucrare tentaculara incredibila, avand de partea sa o intreaga retea de instrumente si mijloace greu depistat in totalitate. Nu doar YMCA, YWCA, cercetasii sau CMB lucreaza voit sau nu pentru unire, ci sunt si altii mai mari ce stau in umbra. Iata ce spune despre aceasta Arhiepiscopul Montrealului si Canadei, Vitalie: „YMCA, YWCA si cercetasii au fost infiintati si organizati de masonerie, pentru a pregati din timp in popor generatii intregi de oameni carora sa le fie infuzata o teorie necrestina (descrestinata) despre lume, multumita careia a reusit CMB sa ia fiinta si care se considera pe sine ca o Biserica adevarata. Si la cele patru conferinte mondiale ale ei, acele sinoade pseudoecumenice, si-a exprimat crezul sau.” Aceasta ar fi, asadar, in mod succint, istoria ecumenismului, care isi continua desigur activitatea intensa pana in zilele noastre prin contributia CMB si a altor miscari vazute si nevazute, ce urmaresc cu tenacitate realizarea scopurilor lor. Cu aceste scopuri este in consonanta si nasul Sionismului, barbatul cel mai de seama al Israelului, Ben Gurion, dupa cum reiese chiar din declaratiile sale publicate in periodicul demn de incredere „Crucea si steagul”, numarul din noiembrie 1970: „Cu exceptia USSR ca stat federat euroasiatic, toate celelalte state vor deveni unite intr-o alianta mondiala, la dispozitia careia va fi o forta politieneasca internationala. Toate armatele vor fi desfiintate si nu va mai fi razboi. Natiunile Unite vor construi la Ierusalim un altar al profetilor care va deservi uniunea federativa a tuturor continentelor. Acesta va fi sediul Curtii Supreme a umanitatii…” Declaratiile de mai sus ale lui Ben Gurion sunt aproape identice, in acelasi duh, cu planul sionismului trasat mai demult, asa cum apare in „Protocoalele Inteleptilor Sionului”. Ele sunt, intr-un anumit sens, identice cu erezia hiliastilor. Toate instrumentele sionismului vorbesc in mod direct sau acoperit despre infiintarea unui stat unic care sa dureze vesnic si care va avea sediul si conducerea la Ierusalim. Parintele Gheorghe Calciu : ” Masoneria este o organizatie satanica si aduce slava lui Lucifer “. Cuvant despre Imparatia Antihristica si Noua Ordine Mondiala Masonica. Am publicat de mai multe ori studii referitoare la masonerie şi la rolul distructiv – pentru ordinea creştină şi pentru valorile tradiţionale ale popoarelor – pe care organizaţia aceasta l-a avut şi continuă să-l aibă în societatea vremurilor noastre. Studiul de faţă este determinat de apariţia în versiune românească a unei cărţi a lui Daniel Beresniak, Francmasoneria, publicată în 1996 la Editura Humanitas din Bucureşti, în traducerea Malvinei Măgureanu. Ţinem să facem, de la început, o precizare: Beresniak este un mason convins, cu funcţii importante în masoneria franceză, a scris mai multe cărţi în favoarea acestei organizaţii şi se dovedeşte, într-o mare măsură, discipolul lui Albert Pike (1859-1891, doctrinar mason de Gradul 33, Mare Comandor). Cartea lui A. Pike, un fel de tratat clasic de doctrină masonică, se intitulează: Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Masoneriei. Ediţia americană din 1962, pe care o posed, are 860 de pagini, plus un rezumat al principiilor, în ordine alfabetică, făcut de T. W. Hugo şi care numără, la rîndul lui, 218 pagini. O carte masivă, plină de învăţăminte masonice, în care autorul prezintă amănunţit doctrina şi gradele masoneriei, explicînd funcţiile fiecărui grad, dar trecînd sub o tăcere absolută orice explicaţie despre Gradul 33. De altfel, chiar în prefaţa cărţii, ni se dau titlurile şi gradele “corecte” ale masoneriei, de la 1 la 32. Gradul 33 nu este nici măcar menţionat, deşi A. Pike se făleşte cu deţinerea lui. Cităm pe alese cîteva dintre aceste titluri şi grade: Grad 1: Ucenic; Grad 4:  Maestru secret; Grad 16: Prinţ al Ierusalimului; Grad 25: Cavaler al Şarpelui de Aramă; Grad 30: Cavaler Kadoş (în ebraică – “pus deoparte”, “sfînt”); Grad 31: Inspector Inchizitor; Grad 32: Maestru al Secretului Regal. După cum se poate vedea, abundă numirile ebraice şi termenul “secret”, ceea ce întăreşte o dată mai mult, dacă mai era nevoie, caracterul conspirativ şi ezoteric al masoneriei. Într-un eseu mai vechi, am vorbit despre cartea lui Albert Pike destul de pe scurt, deşi ar merita un întreg tratat. În prezentul eseu ne vom ocupa de cartea lui Beresniak, pentru a vedea cum un mason important confirmă multe din cele ce s-au scris despre scopurile secrete ale masoneriei; ne vom folosi şi de unele lucrări antimasonice, cum ar fi Noua Ordine Mondială a lui A. Ralph Epperson sau Congresul Baptiştilor din Sud şi Masoneria a lui James Holy (un baptist din Texas), ca şi de altele, care au fost numai consultate. Holy constată că secolele XIX şi XX sînt caracterizate de o explozie a activităţii religioase, atît în Bisericile clasice – catolică şi ortodoxă – cît şi în “aşa- numitele secte”, ca şi în organizaţiile numite “culte”. În plus, aceeaşi explozie se vede şi în organizaţiile religioase de tip ocult. Definiţia ocultului este:ceva ţinut intenţionat ascuns; nedescoperit altora; care foloseşte acţiunea sau influenţa unor agenţi supranaturali, sau anumite cunoştinţe secrete. Vom porni de la cartea lui D. Beresniak, Francmasoneria, prin care el afirmă acţiunile benefice ale acestei organizaţii pentru umanitate. Poziţia noastră este cea creştină şi din acest punct vom analiza scrierea lui şi pe cele ale altor masoni. Religia creştină a devenit ţinta tuturor atacurilor care, deşi par a veni din direcţii diferite, se vede bine, pentru cine este atent, că sînt concertate de o grupare ocult care urmăreşte distrugerea creştinismului, ca singurul factor coerent care se opune dezordinii promovate de cei ce urmăresc distrugerea tuturor valorilor reale ale moralei şi ale credinţei. Cartea lui Beresniak este pentru consumul publicului larg şi are misiunea de a face masoneria simpatică omului de rînd. De aceea, el nici nu merge la straturile ascunse ale masoneriei, la secretele ei, la acţiunile ei subterane, ci porneşte de la constructorii de catedrale, de la “constructorii în piatră” în general, breaslă care era preocupată să-şi apere anumite secrete privitoare la arhitectură şi la tăierea pietrei; intenţia clară a autorului este de a arăta că acestea ar fi singurele “faimoase secrete” de care masoneria este acuzată. Lucrul acesta nu-l împiedică pe Beresniak să greşească în unele afirmaţii, ca oricine ascunde ceva, dar care trebuie să facă afirmaţii pro domo, chiar dacă le maschează. La pagina 12, el spune: “Odinioară, masonii trebuiau să aparţină Religiei ţării lor, dar astăzi vor trebui să aparţină Religiei cu care toată lumea este de acord, adică să fie oameni de bine, cinstiţi şi loiali, oricare ar fi denumirile sau religiile care ne ajută să-i recunoaştem”. Internaţionalizarea unei religii speciale, ascunse şi misterioase – iată este ţinta masoneriei. La baza masoneriei secrete, a celor iniţiaţi, stă însă o răzbunare pentru o crimă legendară, căreia masonii îi dau o interpretare mistică, spirituală. A. Ralph Epperson, în cartea citată de noi (Noua Ordine Mondială), ne relatează că ceremonia iniţierii masonice este ţesută în jurul acestei legende. Ea este legată de construirrea Templului lui Solomon. În III Regi, capitolele 5, 6 şi 7, se vorbeşte despre construirea Templului şi a casei lui de către Solomon. Erau două construcţii măreţe, folosind din belşug de marmură, cedru, aur şi alte metale. Într-o scrisoare către Hiram, regele Tirului, Solomon se plînge că evreii nu erau pricepuţi în arta tăierii lemnului, aşa cum erau sidonienii, şi cere meşteri de la rege. În capitolul 7, este pomenit numele unui mare meşter trimis de Hiram, numit tot Hiram, pe care masonii, pe baza legendelor, îl numesc Hiram Abif, personaj despre care Biblia ne spune că era fiul unei văduve, înzestrat cu meşteşugul şi ştiinţa de a face orice lucru de aramă (III Regi 7, 14). Masonii susţin că Hiram Abif era maestru mason şi deţinea secretele gradului, pe care nu le putea destăinui celorlalţi muncitori (masoni şi ei, dar numai ucenici, care nu puteau deţine aceste secrete ale construcţiei templelor). În felul acesta, reiese clar ezoterismul masoneriei, nu numai faţă de străini, ci şi faţă de gradele inferioare, chiar înăuntrul unuia şi aceluiaşi grad fiind trepte de cunoaştere, aşa cum vom arăta din cartea lui A. Pike. Cincisprezece colegi meşteşugari – văzînd că Templul era terminat, dar ei nu posedau încă secretul construcţiei deţinut numai de Hiram, secret prin care ar fi devenit şi ei maeştri şi constructori ai altor mari temple – au decis să-l omoare. Doisprezece dintre ei s-au retras, dar trei şi-au dus planul pînă la capăt, omorîndu-l pe Hiram Abif. (Toată această legendă se găseşte în O Enciclopedie a Francmasoneriei de Albert Mackey, p. 564.) Pînă aici, totul pare o legendă asemănătoare crimei din Mioriţa, unde doi ciobani îl ucid pe cel de al treilea, mai bogat decît ei, ca să îi prade averea, sau legendei lui Osiris cel ucis, ale cărui rămăşiţe le caută Isis. Dar un anume Rex Hutchens, mason de Gradul 32, introduce un element mistic în cartea sa Un pod spre Lumină. Elementele simbolice introduse de acesta sînt următoarele: Hiram este atacat de ucigaşii lui la poarta de sud a Templului, fiind lovit peste gură cu rigla, care înseamnă regulă, adică suprimarea libertăţii prin impunerea unei anumite conduite; la poarta de vest este atacat cu echerul în inimă, care reprezintă uniunea religiei cu puterea civilă, adică introducerea controlului şi asupra stărilor emoţionale, impunerea a ceea ce trebuie să crezi; la poarta de est, Hiram este ucis cu o lovitură de ciocan în cap, ceea ce semnifică impunerea controlului asupra intelectului, prin forţă brută. Din această interpretare a lui Hutchens reiese limpede că duşmanii masoneriei sînt statul, religia şi masele genuine, cele trei realităţi sociale care trebuie distruse, totul încăpînd pe mîna Marelui Maestru, urmaşul lui Hiram, pe care însă nimeni nu-l cunoaşte, cu excepţia unui cerc foarte restrîns de iniţiaţi. De fapt, la p. 73, Hutchens ne explică simbolurile şi mai clar: “… asasinii săi [ai lui Hiram – n. n.] simbolizează tirania, ignoranţa şi intoleranţa sau fanatismul”. Aceste simboluri acoperă perfect elementele de mai sus. Revenind la cartea lui Beresniak, care atribuie masonului cele mai minunate calităţi, el introduce, ca pe o uşoară autocritică, consideraţia despre Frederic al II-lea cel Mare al Prusiei, mason, tolerant (chiar şi faţă de ateism), dar care era un războinic şi a sacrificat multe vieţi pentru ambiţia lui, încălcînd deci principiile umanitare ale masoneriei. Dacă cineva merge la uriaşul templu masonic din Alexandria, statul Virginia, va vedea pe pereţii sălii de jos portretele a paisprezece preşedinţi ai Americii care au fost masoni, între care este şi fratele Truman, care a aruncat primele bombe atomice peste populaţia civilă a Japoniei (nu peste armata combatantă), deschizînd astfel ciclul crimelor în masă ale războiului total, care nu se mai duce între armate şi armate, ci mai degrabă în spatele frontului, prin decimarea populaţiei civile nevinovate (copii, femei, bătrîni etc.). Truman era şi un foarte pios membru al Bisericii Baptiste de Sud. Interesantă este partea de iniţiere despre care vorbeşte Beresniak. Candidatul este izolat într-un cabinet de meditaţie, după ce fratele care are grijă de el îi ia toate obiectele metalice pe care le posedă: ceas, bijuterii, bani etc. Ca la Securitate! Oare i-o fi luînd şi şireturile sau cureaua de la pantaloni? Referindu-se la faptul că masonii se mai numesc şi “Fii ai văduvei”, Beresniak face apel la legenda lui Hiram, dar se preface că nu cunoaşte interpretarea lui Hutchens, deşi cartea acestuia a fost aprobată de Consiliul Suprem al Gradului 33 al Francmasoneriei de Rit Scoţian, ceea ce îi conferă o autoritate extraordinară. Beresniak precizează: “Se cuvine să remarcăm lipsa tatălui şi în legendele despre Hristos, Krişna, Mithra, Sargon şi Moise”, punînd la grămadă creştinismul cu toate miturile păgîne şi legendele folclorice. În ceea ce priveşte secretele masoneriei, Beresniak răspunde cu o seninătate dezarmantă că singurul secret al masoneriei este cel ce ţine de “reţete”, aşa cum ai întreba un artist de mare succes: “Care este secretul artei dumneavoastră?”, iar el ţi-ar vorbi despre reţeta lui. După ce trece în revistă o serie de realizări ale masoneriei, cum ar fi Enciclopedia Franceză (al cărui inspirator a fost cavalerul mason de Ramsay), Beresniak se străduieşte să ne convingă de faptul că Revoluţia franceză nu este opera masonilor, că au fost masoni şi în revoluţie, şi împotriva ei, dar nu ei sînt autorii, ceea ce este inexact, după cum este inexactă afirmaţia lor că nu au avut nici un rol în revoluţia comunistă din Rusia. Principiile proclamate de Revoluţia franceză sînt lozinci strict masonice: Libertate, Egalitate, Fraternitate. Cuvîntul “francmasonerie” are în el termenul de liber (franc), dar şi sugestia egalităţii şi fraternităţii de breaslă, fiind chiar o formă de organizare. În ceea ce priveşte revoluţia bolşevică, azi avem sute de documente care dovedesc finanţarea ei de către masoneria europeană şi americană. Această strădanie a lui Beresniak nu este însă gratuită. În templul masonic din Virginia, există un colţ mai neînsemnat, unde poţi găsi o foaie în care scrie că, în 1789, un anume G. W. Snyder din oraşul Frederick, statul Maryland, trimitea o scrisoare preşedintelui George Washington, însoţită de cartea lui John Robison intitulată Proofs of a Conspiracy(cartea are un titlu foarte lung, în care se face, de fapt, un fel de scurt rezumat al ei: Proofs of a Conspiracy against all the religions and governments of Europe, carried on in the secret meetings of Freemasons, Illuminates and Reading Societies, collected from Good Authorities, London, T. Cadell, 1798), unde se arată amestecul masoneriei în Revoluţia franceză şi în alte “rebeliuni”, drept care îl conjură să nu susţină masoneria. Ca dovadă, se află acolo volumul Proofs of a Conspiracy. Se menţionează că George Washington i-a răspuns lui Snyder, spunîndu-i că el nu crede în afirmaţiile lui Robison. Nu există însă nici scrisoarea lui Snyder, nici răspunsul lui Washington, nici în original, nici în copie, ceea ce aruncă un dubiu asupra răspunsului. Robison a fost un membru marcant al masoneriei engleze, cu largă audienţă în toate lojile europene, inclusiv din Rusia, astfel că a cunoscut toate maşinaţiunile masonice. El constată că lojile devin acoperişul unor idei pe care, dacă membrii lojii le-ar exprima public, ar duce la arestarea lor de către autorităţi. Astfel, prin creşterea agresivităţii ideilor şi a acceptării lor de către masonerie, lojile ajung asociaţii care urmăresc “să smulgă din rădăcini toate instituţiile religioase şi să răstoarne toate guvernele lumii”. Spre surprinderea lui, el observă că o serie de preoţi şi prelaţi catolici fac parte din masonerie, şi-i citează pe Abatele de Sieyès şi pe Episcopul de Autun (care s-a şi intitulat, de altfel, “cetăţean al lumii”). Protestanţii luau lojile, literalmente, cu asalt, în Anglia şi Germania. La început, în Germania îndeosebi, lojile erau împărţite pe confesiuni: catolici, luterani, calvinişti; dar membrii protestanţi ai lojilor au distorsionat sensul Sfintei Scripturi în asemenea măsură încît n-a mai rămas din ea decît o religie filosofică. Discursurile care se ţineau la întrunirile masonice aveau ca ţinte permanente Biserica, patriotismul, regalitatea, ele constituind un complot prin care toate naţiunile să fie supuse organizaţiei masonice. Membrii catolici ai lojilor se lăudau că ei i-au infiltrat pe iezuiţi pînă acolo încît toate veniturile acestui ordin religios erau controlate de loji. Robison se ocupă de aproape întreaga masonerie europeană, pe care a cunoscut-o în amănunţime, ţinta lui fiind să prevină ţările europene împotriva acestui complot internaţional al lojilor. Sînt şi unele detalii pe care autorul le dă în cartea lui, ca dovezi ale acţiunilor anticreştine ale masoneriei, demonstrînd că cel ce intră în masonerie cunoaşte, în treptele pe care le parcurge, numeroase iniţieri anticreştine făţişe. El dă ca exemplu iniţierea în gradul de Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept (Gradul 28), care pare a fi o treaptă deosebit de importantă, de vreme ce şi A. Pike îi acordă 243 de pagini în cartea sa Dogma şi Morala. Candidatul este întrebat ce oră e, la care acesta răspunde: Între oameni e întuneric, în lojă e amiază, căci Hesperus (steaua Europei) este întunecată de fumul tămîiei aduse de superstiţia despoţilor care se fac pe ei zei. În capitolul dedicat iniţierii în Gradul 28, A. Pike vorbeşte despre zeii naturii la mai toate popoarele vechi, dîndu-le o consideraţie egală, inclusiv lui Baal, care era zeul naturii asiro-babilonian. El afirmă, la p. 777, că cel ce doreşte să atingă înţelegerea marelui Cuvînt şi să posede Marele Secret trebuie să-i citească atent pe filosofii hermetici, dar avînd drept cheie dogma lui Hermes. De altfel şi Holy vorbeşte despre activitatea furibundă a masoneriei împotriva creştinismului şi despre adorarea lui Lucifer ca zeu suprem. El afirmă că A. Pike, în cuvîntul său din 14 iulie 1889, adresat ca instrucţiuni către cel de-al 23-lea Consiliu Suprem al Masoneriei Internaţionale, ţinut la Paris, a declarat: “Ceea ce trebuie să spunem mulţimii este că noi adorăm un dumnezeu, dar fără vreo superstiţie. Însă vouă, Mari Suverani Inspectori Generali, vă spun, şi voi s-o repetaţi fraţilor din Gradele 32, 31 şi 30, că Religia masonică trebuie să fie menţinută, de noi toţi cei iniţiaţi în cele mai înalte grade, în puritatea doctrinei luciferice. Dacă Lucifer nu ar fi dumnezeu, ar fi Adonai (care este zeul creştinilor), ale cărui fapte îi dovedesc cruzimea, perfidia şi ura faţă de om, barbaria şi repulsia faţă de ştiinţă…” (J. Holy, op. cit., p. 18). Surprinzător este faptul că demersul lui Holy în faţa Bisericii Baptiste din Sud, care este total supusă masoneriei, a găsit un anumit ecou şi Congresul acestei Biserici a acceptat să discute, la o nouă adunare a sa, dacă lucrarea lui Holy să fie analizată în afirmaţiile ei sau nu, şi s-a decis cercetarea cărţii. Holy este american şi masoneria americană nu a rămas insensibilă la afirmaţiile lui. De aceea, organizaţia americană tinde tot mai mult să se desolidarizeze de Albert Pike. Ei susţin că Pike a căutat să facă din masonerie o religie, ceea ce nu este acceptat de conducerea masoneriei americane, care se consideră una deschisă, nu circumscrisă, cum este cea europeană. În micile afişe distribuite vizitatorilor în diverse loji masonice, ei vorbesc de larga deschidere a masoneriei locale, de acţiunile lor de binefacere, de faptul că se trag din constructorii de catedrale şi că nu au secrete sau mistere. Raţiunea lor este de a face bine – acţiunile lor de caritate sînt foarte largi, spre a-i atrage pe cît mai mulţi – şi nu se implică în politică. Masoneria europeană, da, ea se implică în politică, spun ei, dar nu cea americană. Atunci de ce 14 preşedinţi ai Statelor Unite (ultimul fiind Ford) au fost masoni, iar ei s-au lăudat cu acest lucru?! Atunci cine face politica Americii şi chiar a lumii, dacă masoneria este inocentă? Dacă, într-adevăr, masoneria nu ar fi decît o or-ganizaţie memorială, celebrînd simbolic numai secretele marilor zidari şi constructori în piatră ai Evului Mediu, de ce atunci atîtea taine? De ce gradele inferioare nu cunosc secretele gradelor superioare şi nu sînt acceptate sub nici o formă la şedinţele celor de sus? Şi, pînă la urmă, cîte grade sînt în masonerie? Ideea general acceptată este că sînt 33 de grade, dar Robison vorbeşte în cartea lui de un individ de Grad 36 pe care l-a cunoscut, şi nu afirmă că acesta ar fi fost gradul cel mai înalt. Amestecul masoneriei în politica Statelor Unite nu mai are nevoie să fie demonstrată, cu atît mai puţin amestecul masoneriei europene în treburile statului. Beresniak este mai cinstit în această privinţă şi afirmă cu trufie că toate marile organizaţii politice internaţionale sînt creaţii ale masoneriei (cf. p. 55). Implicarea francmasoneriei în Revoluţia franceză – şi, mai tîrziu, în cea comunistă – este evidentă. Din cauza acestui amestec al masoneriei în Revoluţia franceză, Ecaterina a II-a interzice masoneria în Rusia, după mai bine de 35 de ani de susţinere a ei. Încă din 1799, în Memoirs Illustrating the History of Jacobins, se scrie despre toate relele făcute de masonerie în societatea europeană. Nonşalanţa cu care Beresniak trece peste toate dificultăţile pe care istoria masoneriei şi implicarea ei în marile revoluţii criminale ale lumii le ridică este de rău augur: el crede că se adresează unui public absolut ignorant şi uşor de manipulat. Totuşi nu poate trece peste anumite secrete ale ritualuilui masonic şi justifică interdicţia pentru gradele inferioare de a participa la ceremonia decernării gradelor mai mari, ca şi la adunările masoneriei de vîrf, afirmînd că aceste ceremonii sînt atît de extraordinar de înalte încît cel nepregătit s-ar putea sminti! Deci este limpede că oricine intră în lojă vine din întunericul necunoştinţei, fiind incapabil să înţeleagă misterele masonice, şi numai treptat-treptat, primind lumina masonică, ajunge să se lămurească. Aceasta este valabil şi pentru creştini. Candidatul la Gradul 16 jură că “orice religie cu forme simple sau ceremonii şi practici externe trebuie sfărîmată, pentru că nu este decît o formă moartă, fără suflet” şi că “Masoneria Vechiului şi Acceptatului Rit, fondat pe doctrina simplă şi pură a iubirii, toleranţei şi raţiunii, trebuie să fie eternă” (Masoneria de Rit Scoţian, vol. II, p. 404). În faţa acestei afirmaţii care face din masonerie suprema doctrină a iubirii şi toleranţei, cum poate un creştin să mai fie mason? Cum poate un ierarh, adeseori din vîrfurile Bisericii Catolice sau Ortodoxe, să mai rămînă în Biserică şi în funcţie? În numele cui un ierarh român, membru al masoneriei, dă binecuvîntarea sa preoţilor şi credincioşilor? În numele masoneriei? Al lui Lucifer? Biserica Ortodoxă şi cea Catolică ar trebui, fără nici o reticenţă, să excludă preoţii şi ierarhii masoni, pentru că ei nu mai slujesc Biserica, nici pe Hristos, ci o organizaţie profund anticreştină. Beresniak îşi exprimă cu clamoare poziţia anticatolică (se pare că nu are nimic de-a face cu Ortodoxia, pe care n-o cunoaşte). El afirmă că Spania şi Portugalia, unde Biserica i-a condamnat şi chiar ars pe masoni, care erau toţi oameni de mare valoare, au rămas înapoiate (ceea ce un neadevăr sfruntat), pe cînd în Anglia – şi, în general, în ţările unde preoţii nu sînt mediatori divini – “lojile nu au întîlnit împotrivire şi ele nu au trebuit să se împotrivească, la rîndul lor, Bisericii” (p. 41). Iarăşi vin şi-i întreb pe preoţii şi ierarhii din cele două Biserici Apostolice care sînt masoni: pe cine slujiţi voi, cărora masoneria vă neagă dintru început – şi ştiţi că vă neagă! – preoţia? Un preot român, de curînd întîlnit în America, îmi spunea că un student la Teologie (ortodoxă) i-a arătat şorţul de mason, pe care îl poartă mereu cu el. Nu poartă Sfînta Scriptură, nici Ceaslovul, ci şorţul masonic… Unul dintre idealurile urmărite cu perseverenţă de francmasonerie este desfiinţarea religiilor (a creştinismului în special, aşa cum am arătat deja) şi a naţiunilor, urmărind crearea unei singure naţiuni şi a unui singur guvern mondial, cu o “nouă ordine mondială”, care va permite membrilor săi să devină conducătorii întregii omeniri. Naţiunile, Bisericile şi monarhiile sînt piedici foarte serioase în faţa acestui plan diabolic. De aceea, una dintre lozincile Revoluţiei franceze era aceasta: “Cu maţele ultimului popă îl vom spînzura pe ultimul rege!”. Beresniak ne anunţă fără ocoluri acest plan al unui guvern internaţional: “În secolul nostru, datorăm francmasoneriei cîteva organizaţii internaţionale: Societatea Naţiunilor – devenită O.N.U. –, Crucea Roşie, Liga Drepturilor Omului… Putem cunoaşte influenţa masonilor peste tot unde se exprimă voinţa de a fi liber şi de afirmare a demnităţii umane” (p. 55). Este evident scopul dominării masoneriei prin aceste organizaţii internaţionale care caută desfiinţarea naţiunilor şi a libertăţii acestora, economia dirijată de un guvern internaţional, puterea lor discreţionară de a decide dacă o naţiune are sau nu dreptul să aibă copii pentru a supravieţui, dacă membrii unei naţiuni au dreptul să mai trăiască sau trebuie să piară prin înfometare, din cauza embargourilor economice împotriva popoarelor ce nu se supun necondiţionat, etc. Toate aceste idei internaţionaliste îşi au sursa în doctrina masonică şi ele au constituit programul de bază al Revoluţiei franceze, ca şi al celei ruseşti: ambele revoluţii programau un guvern internaţional, distrugerea credinţei, raţionalizarea religiei, desfiinţarea regalităţii. Cine citeşte istoria Revoluţiei franceze va vedea cu groază cum la Lyon sute de călugări şi călugăriţe catolice au fost dezbrăcaţi la piele, legaţi cu funii – un călugăr cu o maică – în poziţii obscene şi apoi aruncaţi să se înece în Rhône. Mulţi dintre aceşti martiri ai credinţei catolice au fost culeşi apoi de credincioşi şi îngropaţi în taină. Din toate scrierile antimasonice, ba chiar şi din cele promasonice, se desprinde o mîndrie luciferică, o propensiune spre protagonism social, politic şi economic, iar antimasonii scot în evidenţă misticismul acestei supremaţii demonice. Albert Pike, Suveranul Mare Comandor al Masoneriei, scrie în cartea lui, Morala şi Dogma: “Lumea ne va declara curînd ca Suverani şi Pontifi. Noi vom constitui echilibrul universului şi vom fi conducători peste stăpînii lumii” (p. 817). Este evident că Pike vorbeşte despre dictatura absolută a masoneriei, care va stăpîni în mod egal peste religie (pontifi) şi peste politică (suverani). De fapt, el citează aici din doctrina Templierilor, din care masoneria pretinde că se trage într-o mare măsură. Toate acestea sînt învăţăminte de iniţiere în Gradul 30, cel de Cavaler Kadoş. Tot în aceste învăţăminte, ca şi în multe alte locuri, Pike afirmă, prin aluzie la templieri, duşmănia de moarte a masoneriei faţă de tiara papală. Această vrăjmăşie, afirmată mai peste tot în scrierile masonice mai vechi, a fost preluată de aproape toate sectele creştine rupte, în ultimele două secole, din trunchiul catolicismului, ceea ce demonstrează, cel puţin în parte, care este originea sciziunilor Bisericii apusene. Pentru a ilustra ce mari personalităţi a avut şi are masoneria, Baresniak dă multe nume celebre: Goethe, Mozart, Lessing, Puşkin etc., dar şi alţii: majoritatea mareşalilor lui Napoleon, regi ai Angliei, regi ai Suediei, Proudhon (teoreticianul anarhismului), Simón Bolívar (care, sub influenţa masoneriei destructive a regalităţii, a început revoluţia de eliberare a Boliviei de sub coroana spaniolă, dar care, cum rezultă din propriile sale mărturii, şi-a regretat acţiunea, întorcîndu-se cu dragoste spre Spania, căreia îi declarase vrăjmăşie pe viaţă şi moarte chiar în casa unui spaniol, lăsînd un testament de iubire faţă de această Spanie care, după Beresniak, era înapoiată, pentru că nu permitea masoneria!), comunistul Bakunin etc. Observăm că cele mai anticreştine organizaţii “religioase” sînt de origine masonică: Mişcarea Teosofică pornită de Helena P. Blavatsky şi continuată de Annie Besant, mare maestră a Dreptului Uman şi a mişcării New Age. Această din urmă mişcare şi-a luat numele respectiv ca opoziţie declarată împotriva old age-ului, adică a religiei creştine, ce are cîteva principii care trebuie distruse (deşi pe ele, totuşi, s-a fondat America): familia, proprietatea, dreptul la viaţă (neavortarea copiilor), la credinţă, la libera exprimare şi la asociere. Toate aceste valori, evidente de la sine pentru generaţiile vechi, sînt tot mai clătinate astăzi, cînd ele nu mai sînt “evidente de la sine”, iar tribunalele dau decizii contradictorii asupra dreptului la viaţă al copilului, a dreptului de asociere ş. a. m. d. New Age este o formă a masoneriei în care spiritul anticreştin este mult mai vizibil. Un autor anti-New Age, Texe Marrs, afirmă următoarele: “Credinciosului dinNew Age i se spune: Ai putea fi zeu în clipa următoare, numai dacă nu ar exista în jur aceşti oribili creştini, cu atitudinile lor otrăvite” (apud A. R. Epperson, Noua Ordine Mondială, pp. 27-28). De altfel, ideea de bază a new-age-iştilor este că ei sînt chemaţi să conducă politica lumii, că ei poartă geniul politic în structura lor şi că toţi trebuie să li se supună. Fiecare new-age-ist are cel puţin un “spirit director”, care îl ghidează şi-i spune ce trebuie să facă. D-na Hillary Clinton, de exemplu, are două astfel de spirite cu care vorbeşte: unul este al tatălui ei, celălalt este spiritul Helenei Roosevelt. Prima Doamnă a Americii a afirmat acest lucru în mod public, redînd în faţa camerelor de luat vederi discuţiile politice pe care le-a avut, în lungi şi repetate şedinţe, cu spiritul răposatei Helena Roosevelt. Beresniak trece uşor peste ceremoniile de iniţiere, dar J. Holy este mai analitic şi are un scop precis al cărţii sale, şi anume să demonstreze Bisericii Baptiste de Sud, invadate de masoni (el însuşi spune că a crescut cu două cărţi fundamentale: Biblia şi… cartea lui Pike), că masoneria este o organizaţie satanică. El afirmă, cu cita-te din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated (vol. 2, p. 259), că la iniţierea în Gradul 30 (Cavaler Kadoş) Întreit Puternicul Mare Maestru se adresează celui ce este iniţiat: “Pînă acum ai văzut în masonerie numai embleme şi simboluri. Acum trebuie să vezi în ea nu altceva, ci numai realitatea. Eşti gata să repudiezi orice judecată şi să asculţi, fără rezerve, tot ce ţi se va porunci să faci pentru binele umanităţii?” (p. 28). Cei care au citit cartea lui Lev Tolstoi, Război şi pace, îşi amintesc, probabil, de scena iniţierii lui Pierre Bezuhov în masonerie. Tot ce spune Tolstoi acolo are o anumită notă caricaturală, dar, dacă citim cartea lui J. Holy, care ne redă unele ceremonii de iniţiere în diverse grade masonice, vom vedea lucruri chiar mai macabre şi mai hilare decît în textul tolstoian. Astfel, la iniţierea în Gradul 30, acţiunea se petrece pe rînd în patru încăperi decorate cu diferite simboluri oculte. În prima, scăldată într-o lumină sepulcrală, este un mausoleu pe care se află un sicriu în care zace un cavaler îmbrăcat în alb, cu faţa acoperită. În jurul sicriului se află trei cranii. O muzică înceată se aude, iar Întreit Puternicul Maestru îi spune celui iniţiat: “Frate, aceste obiecte ascund un mare mister. Eşti gata să treci prin toate încercările care te aşteaptă? Ele sînt înspăimîntătoare, dar nu este nimic în ele să te sperie, dacă ai înţeles toate gradele prin care ai trecut pînă acum… Trebuie să-ţi aduni întreaga putere a minţii, pentru că totul va depinde numai de tine însuţi”. Cavalerul din sicriu îl întreabă, la rîndul său, pe iniţiat: “Tu, care ai venit să-mi tulburi pacea, teme-te de mînia mea! Care îţi este dorinţa?”. În privinţa identităţii cavalerului din coşciug, A. Pike spune că secretul lui ţine de Cabală. Albert Mackey ne explică, în cartea sa Revised Encyclopedia of Free-masonry (vol. 1, p. 166), de unde îşi are originea Cabala: “Cabala a fost predată de Dumnezeu unei cete selecte de îngeri, care au format o şcoală teosofică în Paradis. După căderea îngerilor, această doctrină cerească a fost comunicată, prin bunăvoinţă, copiilor neascultători ai pămîntului”. Aşadar, “ceata selectă” a îngerilor a fost formată din cei care se vor răscula împotriva lui Dumnezeu, sub conducerea lui Lucifer. Ei au comunicat-o “binevoitori” lui Adam şi astfel a ajuns pînă la Noe. Prin urmaşii lui Avraam, ajunge în Egipt; Moise a inclus Cabala chiar în Pentateuh, prin intermediul căruia David şi Solomon au fost iniţiaţi în Cabală. Întreit Puternicul Maestru îngenunchează în faţa sicriului, pune o coroană de lauri pe una dintre ţeste, apoi intră în următoarea încăpere, unde îl ameninţă din nou pe candidat cu mînia secolelor trecute, dacă nu va fi ascultător fără rezerve. Oricum, secretul cavalerului din sicriu nu ne este descoperit. (Întreagă această descriere este preluată de J. Holy din cartea Scottish Rite Masonry Illustrated, publicată de Powner Company din Chicago.) Beresniak nu oboseşte să ne convingă că francmasoneria ar fi doar organizaţia foştilor meşteri din Evul Mediu. Cu timpul, spune el, au intrat în masonerie intelectuali care, la început, erau numiţi fraţi acceptaţi; treptat, meseria ca atare dispărînd în formele ei medievale, intelectualii au crescut ca număr, încît astăzi clasa mijlocie formează grosul masoneriei. Adevărul este că această clasă formează masa de manevră, iar anumiţi intelectuali, oameni bogaţi sau politicieni conduc efectiv masoneria, ascund secretele ei de gradele inferioare şi sînt conducătorii din umbră ai politicii mondiale. Beres-niak se contrazice pe el însuşi cînd afirmă că în masonerie sînt puţini milionari şi oameni cu mare influenţă, pentru ca apoi să se laude cu regii englezi sau suedezi şi cu înfiinţarea de către masonerie a tuturor marilor organizaţii politice internaţionale. Aş vrea să înţeleg şi eu cum micii meseriaşi şi intelectualii mărunţi pot face lucrul acesta. Secretele masoneriei, nu numai faţă de lumea exterioară, ci şi faţă de gradele masonice inferioare (ba chiar şi în cadrul aceluiaşi grad, unde nu toţi cunosc toate secretele gradului respectiv), sînt uluitoare. Atunci, te întrebi, unde este “deschiderea” de care vorbesc masonii?! Jim Show, mason important, devenit creştin după ce ajunsese la Gradul 32, a venit la Washington, chemat pentru iniţierea în Gradul 33. A trecut prin iniţiere şi, la întrebarea: Ce religie ai?, a răspuns că este creştin. De obicei, răspunsul corect, spune el, este: Cred în religia celor vechi, în reîncarnare etc. Jim a sesizat o reţinere la maeştrii examinatori. S-a simţit nesigur şi foarte neliniştit; cînd a ieşit candidatul care intrase după el, l-a întrebat ce a răspuns la problema credinţei; acesta îi destăinui că răspunsese: Nu sînt creştin şi nici nu intenţionez să devin. Apoi a adăugat: Mi-au spus că voi merge mai sus. Ce înseamnă această mergere mai sus? Epperson crede că sînt două straturi de cunoaştere şi iniţiere în Gradul 33. Alţii cred că mai există şi grade superioare lui 33, dar nimeni nu ştie care. Jim Show declară: “Părăsind masoneria, după 19 ani şi după atingerea Gradului 33, mă simt dator să îi previn pe alţii să evite capcana demonică a acesteia”. După părerea lui Edith Starr Miller, în Teocraţia Ocultă, Gradul 33 îl reprezintă pe Marele Răzbunător al Marelui Maestru asasinat, adică al lui Hiram Abif. Masoneria este o organizaţie secretă internaţională, anticreştină şi satanică, pentru că intenţionează să stabilească o “nouă ordine mondială” (ceea ce, în parte, a şi reuşit), înlocuind adevărul divin al creştinismului cu o religie fabricată, sprijinită pe misterele egiptene ale lui Hermes Trismegistul, pe Cabala evreiască, pe secretele asiro-babiloniene, pe recunoaşterea ca adevăraţi dumnezei a tuturor zeilor păgîni. Albert Pike este un mistic al masoneriei, iniţiat în toate ştiinţele oculte şi expunînd în cartea sa toate rătăcirile acesteia, un amestec obscur şi demonic de adevăr şi minciună, în care creştinismul este doar o parte a adevărului. El nu se ocupă de organizarea practică a masoneriei, nici de ritualul iniţierilor, ci caută fundamentarea dogmatică şi ocultă a doctrinei masonice. “Masoneria… este totdeodată interpretarea marii cărţi a naturii, recitalul fenomenelor fizice şi astronomice, cea mai pură filosofie şi locul de depozitare unde, ca într-un tezaur, sînt păstrate în siguranţă toate marile adevăruri ale revelaţiei primordiale, care formează baza oricărei religii… Doctrina cabalistică a fost mereu religia înţelepţilor şi a celor ştiutori, pentru că ea, ca şi masoneria, tinde neîncetat spre perfecţiunea spirituală şi spre fuziunea crezurilor şi a naţionalităţilor lumii” (A. Pike, Morala şi Dogma Vechiului şi Acceptatului Rit Scoţian al Francmasoneriei, cap. “Cavaler al Soarelui sau Prinţ Adept” [Gradul 28 – n. n.], p. 625). Din această concepţie luciferică a superiorităţii masoneriei faţă de orice altă formă de credinţă sau gîndire rezultă superbia masonică a conducerii lumii după bunul plac al unor indivizi care se socot unşi de nişte zei – care, de fapt, se reduc la Lucifer – de la care au primit dreptul de stăpînire a lumii. Ei recunosc pe Iisus Hristos aşa cum şi diavolii Îl recunosc şi se înfioară (cf. Iacov 2, 19), dar nu încetează revolta împotriva Lui, pentru că sînt răzvrătiţi şi adepţi ai Marelui Răzvrătit, Lucifer. Ca şi el, ei ştiu că sînt “stăpînitorii lumii acesteia”, despre care Iisus a spus: “… şi El [Duhul Sfînt – n. n.], venind, va vădi lumea de păcat, şi de dreptate, şi de judecată. De păcat, pentru că ei nu cred în Mine; de dreptate, pentru că Mă duc la Tatăl Meu şi nu Mă veţi mai vedea; şi de judecată, pentru că stăpînitorul acestei lumi a fost judecat” (Ioan 16, 8-11). Într-adevăr, stăpînitorul lumii acesteia a şi fost judecat. Oamenii ştiu acest lucru, dar fiii întunericului îi ţin în cursa lor, prin foame, prin teroare, prin abuz de putere, prin ignoranţă şi printr-o organizare lumească strictă, care pare invincibilă. Dar puterea lui Dumnezeu va risipi puterea stăpînitorului acestei lumi, cum omul risipeşte, printr-un simplu gest al mîinii, pînza-capcană a păianjenului. 
                           Fragment avand ca sursa http://deveghepatriei.wordpress.com/




CONDAMNAREA IMPLICITĂ A ECUMENISMULUI DE CĂTRE SINOADELE ECUMENICE Preîntîmpinare duhovnicească 

Una din teoriile vehiculate de ecumenişti, după sinodul tâlhăresc din Creta, este aceea potrivit căreia ecumenismul n-a fost condamnat sinodal. Este o eroare deliberat răspândită pentru ca aceştia să se pună la adăpost în faţa numeroaselor critici venite din toate laturile Bisericii. Condamnarea implicită a ecumenismului de către Sinoadele Ecumenice Ecumeniştii ştiu prea bine că, în vremea noastră, este imposibilă reunirea unui Sinod Ortodox. Sinoadele Ecumenice au condamnat implicit ecumenismul, deoarece la vremea aceea acesta nu era constituit ca sistem doctrinar eterogen, eretic şi antihristic. O seamă din ereziile condamnate de Sinoadele Ecumenice sunt astăzi linii de forţă ale ecumenismului. Aş alege câteva exemple care ilustrează afirmaţia anterioară. –
Arianismul se regăseşte în ecumenism, prin mai multe grupări care nu recunosc Dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Arianismul a fost condamnat la Sinodul I Ecumenic, Niceea, 325. –Învăţătura dreaptă despre Maica Domnului a fost stabilită la Sinodul III Ecumenic, Niceea, 431. Acesta a statornicit precum că Preacurata Fecioară Maria nu este ,,Născătoare de om’’cum susţinea ereticul Nestorie, ci ,,Născătoare de Dumnezeu’’, formulă care a intrat în viaţa Bisericii pentru veşnicie. Nestorianismul a fost condamnat, Nestorie a fost caterisit şi îndepărtat din Biserică. Astăzi, dreapta învăţătură despre Preacurata Fecioară Maria, nu se mai regăseşte în ecumenism şi nici măcar la papistaşii propovăduitori ai imaculatei concepţii. Doar Sfânta Biserică Ortodoxă păstreză sublima învăţătură, în toată puritatea ei. -Iconoclasmul e la loc de cinste în toate încrengăturile ecumeniste. Dreapta învăţătură despre Sfintele Icoane a fost restabilită la Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787. Împărăteasa Teodora, cinstitoare a Sfintelor Icoane, a stăruit ca în anul 843 să se dea acestora cinstea cuvenită, rămasă pururea neschimbată în Biserica noastră. Din acel an, prima Duminică din Postul Sfintelor Paşti este numită a Ortodoxiei, ca o biruinţă a Bisericii lui Hristos asupra ereziilor trecute, prezente şi viitoare, până la sfârşitul veacului. Atunci se citeşte Sinodiconul prin care se anatemizează ereticii tuturor timpurilor, din toate locurile. -Păcatul sodomit. Homosexualii de toate felurile au găsit câmp favorabil de manifestare în Babilonul ecumenist. În acestă cloacă se încearcă atragerea Bisericii noastre, cu largul concurs al pseudo-ierarhilor români. Mai trebuie să spunem că Dumnezeu a nimicit cele două cetăţi, Sodoma şi Gomora, pentru acest păcat teribil, cultivat de ecumenişti? -
,,Preoţia’’ femeilor. Ecumeniştii, îndeosebi cei anglicani, au un ritual căruia-i spun hirotonie, în urma căruia femeile, zic ei, dobândesc slujirea preoţească în treptele de preot sau episcop. Sfintele Canoane interzic cu asprime intrarea femeilor în Sfântul Altar, şi-atunci cum ar putea Biserica lui Hristos să se amestece cu asemenea rătăciţi, inspiraţi de puterile iadului? Consider că Biserica Ortodoxă Română, Poporul lui Dumnezeu, nu face parte din mişcarea ecumenistă, nici nu s-ar putea întina cu asemenea prezenţă. Din mişcarea ecumenistă fac parte pseudo-ierarhii români, care caută să ne târască pe toţi în acest Babilon antihristic. Nu vor reuşi. Cele mai sus scrise sunt suficiente pentru a arăta intransigenţa Bisericii noastre, în veacurile trecute, faţă de ereziile şi rătăcirile pierzătoare de suflete.
 Presbiter Ioviţa Vasile



Ecumenismul este o creaţie a catolicismului şi protestantismului, în spatele căruia se ascunde lupta împotriva Sfintei Biserici Ortodoxe.
Raţionalismul a născocit ştiinţa, iar aceasta a pavat omenirii calea nelegiuirii prin falsul sens al cunoaşterii, o cunoaştere ce mai apoi a îmbibat o cultură apostată în care Apusul a învăţat să re-gândească şi să „raţioneze”. Prin limbajul raţionalismului Apusul a rescris scripturile şi întreg creştinismul, prin ochelarii raţionalismului Apusul vede credinţa şi pe Dumnezeu. Paradoxal, în raţionalism nu există continuitate, nimic nu e logic, „noul” neagă „vechiul” prin perpetua schimbare a dogmelor, a teoriilor şi viziunilor, dar o face la un mod „ştiinţific” şi „demonstrabil”, încât hipnotizează minţile oamenilor ca o magie. Din păcate toţi progresiştii, reformatorii, făcătorii sau înnoitorii de credinţe, toţi aceşti „alchimişti spirituali” au absolvit la şcoala catolicismului, toţi vorbesc limba raţionalismului, de aceea în comunele dialoguri „teologice” se înţeleg de minune unii pe alţii: „Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă ci – dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor grămădi învăţători după poftele lor şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme.” (II Timotei 4.3-4) Fără nici măcar a bănui că pregătesc terenul venirii Antihristului, aceşti teologi ai raţionalismului creştin, cu mentalităţi tipizate şi plini de sine sunt uşor de remarcat prin „fauna” religioasă: grăirea le e moale, presărată cu exagerată căldură şi vizibilă prefăcătorie, uneori dimpotrivă – limbaj de cancelarie funcţionăresc, rece şi expeditiv; în predici – pacifici şi lacrimogeni, imploratori şi înduioşători, chiar slugarnici. Totdeauna pozează neutri, dar îi trădează ori o supunere superstiţioasă faţă de putere, legislaţie, ordin, ori o venerare a tot ce înseamnă oficialităţi religioase şi politice, chiar dacă prin aceste organizaţii se aduc prejudicii Bisericii lui Hristos. În Ortodoxie aceştia evită cu îndârjire orice adunare unde ar trebui să dea lămuriri publice despre erezia ecumenistă, despre valabilitatea dogmelor ortodoxe astăzi, despre actualitatea şi aplicarea Canoanelor Bisericii, despre înnoirile şi schimbările în Ortodoxie, despre inovaţiile eretice din învăţământul teologic, precum şi despre noua legislaţie internă a Bisericii. Iată calea de a rămâne ortodox în duh şi adevăr, unicul mod de a rămâne trup din Trupul Bisericii, după cuvintele Cuviosului Arhiereu Tit Smedrea: „Refuzăm a primi ideea că măcar una din învăţăturile Bisericii ar fi perimate, ori cel puţin căzute în desuetitudine, şi ca atare supuse revizuirii. Aceasta înseamnă a te aşeza pe tine deasupra Bisericii şi opune experienţa ta personală – limitată de contingenţele fizice – experienţei infailibile, veşnice şi călăuzită de Duhul Sfânt, a Bisericii. Niciodată Sfintele Sinoade ale Ortodoxiei n-au afirmat perimarea vreunuia din canoanele formulate mai înainte […] Unii caută să reducă Biserica la măsura lor personală, nu pe sine la măsura Bisericii; şi prin aceasta substituindu-se Bisericii, se situează în afara ei,încetând de a mai participa la viaţa Bisericii”, iar cuvântul Sinodului al VII lea Ecumenic de la Niceea, (787) întăreşte: „Să nu faceţi nici inovaţie, nici omitere în Predania pe care am păzit-o cu evlavie până acum. Deoarece toţi câţi s-au păstrat înlăuntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Şi cu mare pedeapsă va fi condamnat cel ce va face fie adăugiri, fie omiteri.” Însă contrar învăţăturilor Bisericii, aceşti „teologi de import” iniţiază programe de înfrăţiri cu diferite culte eretice, organizează vizite şi tabere ecumeniste cu aşezăminte sociale din Apus; leagă relaţii de prietenie şi ajutorare cu societăţi si fundaţii ce poartă nume obscure, în care nu se pomeneşte nimic de Hristos şi dreapta credinţă, ci doar de pace, reconciliere, convieţuire, egalitate, fraternitate, idealuri omeneşti în care nu se caută mântuirea. Se feresc de răspunsuri clare şi curajoase pentru apărarea Ortodoxiei, ce ar supăra pe eretici şi ar îmbărbăta pe ortodocşi. Nu cred în negreşelnicia Bisericii, nici în sfinţenia Sfinţilor, numindu-i extremişti, habotnici, fanatici cuprinşi de delir mistic; învaţă că blestemele, anatemele şi afuriseniile sunt: „regretabile erori”, „greşeli ale istoriei”, „mărturii ale extremismului fanatic”, „fapte nechibzuite”, „atitudini pripite”. Aceste consideraţii fac pe aceşti „ortodocşi” să reconsidere, să înnoiască şi să schimbe Hotărârile celor Şapte Sinoade, Dogmele Bisericii şi Canoanele Sfinţilor Părinţi prin semnarea unor acorduri cu ereticii şi păgânii închinători la idoli, consimţiri ce presupun recunoaşteri reciproce de credinţă. Promovează înnoiri păguboase în Biserică, modificând, scurtând şi laicizând: slujbele, predicile, scrierile, pictura, portul şi graiul monahilor; secularizează mănăstirile prin modernizare tehnică aducătoare de trândăvie, confort, negrijă şi împrăştiere, ucigând cu totul vieţuirea călugărească. Cam acestea sunt câteva din roadele raţionalismului în Biserica noastră Ortodoxă. Catolicismul roman demult robit acestui „duh” de secularizare, luptă pentru întemeierea unei împărăţii universale aici pe pământ, tinzând la întemeierea acelei Civitas Dei care să unească toată omenirea într-o societate religioasă cu un singur conducător. Dar întrucât papismul pricepe creştinismul numai unilateral şi orizontal, ca o nouă teocraţie politică, asemenea celei din Vechiul Testament, catolicismul roman în activitatea sa unionistă n-a păşit în calitate de Biserică ci în calitate de stat, de imperiu puternic şi influent care are „dreptul sfânt” (asemenea Jihadului) de a converti toate neamurile folosindu-se de orice metode. Tocmai am definit aici prima lucrare antihristică a catolicismului. Vorbeam mai sus de metehnele raţionalismului, ei bine, odată puse în mişcare aceste „armade” ale imperialismului religios, ele nu vor mai propovădui creştinismul, nici măcar catolicismul sau ortodoxia, ci bineînţeles, „teologia raţionalismului”, ecumenismul unionist universal prin care lumea dezamăgită şi deznădăjduită de „neputinţa” lui Hristos în a o face „mai bună”, va descoperi un nou dumnezeu, un alt hristos creat de om după „chipul” firii omeneşti căzute, un nou mesia care să-i împlinească drăceştile pofte: Antihristul. Deja putem vedea semnele raţionalismului în apropierile şi deschiderea Catolicismului faţă de credinţele păgâne. Rupt fiind de Biserica Răsăriteană, sistemul religios roman devine unul vulnerabil, omenesc, fiind de ajuns o lovitură de graţie în coloana vertebrală ca întreg „imperiul” să se frângă. Vorbim aici de papă, un om cu trup de carne ca şi noi, cu patimi şi păcate, a cărui cădere în înşelare este de ajuns ca o întreagă „biserică” de supuşi să îl urmeze în rătăcire, după cum am văzut că s-a petrecut la anul 1054. Iar dacă această înşelare vine prin insuflarea Antihristului, este uşor de înţeles calea pe care o vor urma atunci latinii. Unde le va fi atunci apusenilor lucrarea trezviei, discernământul Sfinţilor Părinţi, asceza trebuincioasă în osebirea vedeniilor şi a duhurilor? Departe le vor fi atunci virtuţile, depărtate ca şi ortodoxia la care au renunţat de bună voie. Vor vedea atunci cum ortodocşii se împotrivesc valului şi nu vor înţelege de ce. Raţionalismul va fi securea care le va tăia capul. Ca trăsături generale ale „creştinismelor” antihristice, cunoaştem: – teologie pământească, orientată spre agonisire şi îndestularea trupului, hristoşi neosânditori la iad, îngăduitori cu păcatele, cu confortul, cu progresul – stăruinţă către ridicarea „împărăţiei” creştine aici pe pământ, continua expansiune „imperialistă” în numele lui Hristos mai ales în ţările ortodoxe – teologie şubredă şi controversată, neputincioasă în a-şi dovedi continuitatea apostolică, însă susţinută prin putere politică şi fabuloase investiţii financiare – apare necesitatea justificării teologice a finanţării „sistemului” prin obligativitatea achitării zeciuielii (protestantism) sau a indulgenţelor (catolicism) – religii uşoare ce promit o mântuire facilă (e de ajuns „numai să crezi”), fără prea multă osteneală (protestantism) sau acordă o a doua şansă prin existenţa purgatoriului (catolicism) – asceza ortodoxă, nevoinţa duhovnicească (post, priveghi, rugăciuni, canoane) sunt văzute ca extremism religios, se reneagă sau se ignoră scrierile sfinţilor, propria lor simţire fiind cea care le arată adevărul – limbaj lumesc, îmbibat de raţionalism, unde ştiinţa este cea care le certifică adevărul şi miracolele „credinţei” – implicare activă în unirea religiilor şi puternice surse finanţatoare în ecumenism – vorbesc exagerat de mult despre venirea lui „hristos” ca împărat şi preot ce va aduce pacea şi bunăstarea pe pământ, lansează predicţii pentru stabilirea apocalipsei, au „profeţi” şi se încred în orice fel de viziuni „hristice”. Nu există viclenie a vremii împotriva căreia Biserica Ortodoxă să nu aibă leac: se ridică împotriva celorlalte „biserici” prin unicitate, se înrădăcinează şi creşte în viaţa neamului prin sfinţenie, se opune globalizării prin sobornicitate şi se ocârmuieşte spre adevăr prin ascultarea apostolică de Hristos. Totdeauna unitatea Bisericii merge dimpreună cu unitatea de credinţă şi pururea învăţătura Mântuitorului viază în învăţătura Apostolilor şi a Sfinţilor Părinţi. Niciodată învăţămintele Bisericii nu vor fi perimate sau clasate drept ultra-rigoriste, niciodată Soboarele Ortodoxiei nu au contrazis sau exclus vreun canon formulat la Soboarele anterioare, niciodată Sfânta Tradiţie nu va fi supusă revizuirii sau reînnoirii moderniste, niciodată nu ne vom aşeza deasupra Bisericii prin împărtăşirea unor experienţe personale ce contrazic experienţa infailibilă a Bisericii, niciodată nu vom reduce Biserica la vreo măsura personală sau hotărâre statală, căci atunci când vom încuviinţa cea mai mică dintre acestea eresuri ne vom rupe de Trupul Bisericii şi ne vom face hulitori ai Capului Ei, Mântuitorul şi Domnul nostru Iisus Hristos. Faţă de toate aceste abateri ale latinităţii de la învăţătura Bisericii apostolice – adevărata şi singura Biserică Universală – Biserica Ortodoxă nu deznădăjduieşte şi nutreşte speranţa că până la urmă adevărul va triumfa, iar romanocatolicismul va reuşi, recunoscând eresul şi înşelarea, să se elibereze de greutatea apăsătoare a inovaţiilor ce continuă să împingă Apusul în bezna infailibilităţii minţii sale.

Citeşte mai mult pe aparatorul.md: Ecumenismul unionist universal va descoperi un nou dumnezeu, un alt hristos creat de om după „chipul” firii omeneşti căzute, un nou mesia care să-i împlinească drăceştile pofte: Antihristul 

Cucernicul Parinte Dumitru Staniloae (+1993) "Eu nu prea sunt pentru ecumenism; socotesc ca ecumenismul este produsul masoneriei; iarasi vor sa relativizeze credinta adevarata. A avut dreptate Biserica zicând ca nu prea suntem uniti. Ecumenismul este pan-erezia timpului nostru. Biserica Romano-Catolica si Biserica Ortodoxa nu sunt doua surori. Nu exista decât un singur cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adica o singura Biserica. Deci notiunea de Biserici surori este improprie."


Ecumenismul este pan-erezia secolului XX, cea mai mare erezie a veacului, erezia ereziilor.


Iata ce spune un mare teolog ortodox, parintele Iustin Popovici:


�Ecumenismul este numele de obste pentru crestinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei apusene. În el, se afla cu inima lor toate umanismele europene, cu papismul în frunte; iar toate aceste crestinisme mincinoase, toate aceste biserici mincinoase nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de atot-erezie (pan-erezie). De ce? Fiindca de-a lungul istoriei, feluritele erezii tagaduiau sau sluteau anumite însusiri ale Dumnezeu-Omului Domnului Hristos, în timp ce ereziile acestea europene îndeparteaza pe Dumnezeu-Omul în întregime si pun în locul lui pe omul european, în aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala între papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este legiune''.


Marturii ortodoxe privind erezia ecumenista:



1. Canonul 10 al Sfintilor Apostoli - Daca cineva s-ar ruga, chiar si în casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.'"


2. Canonul 45 al Sfintilor Apostoli - �Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savârseasca ceva ca si clerici (sa savîrseasca cele sfinte), sa se cateriseasca."

3. Canonul 46 al Sfintilor Apostoli - �Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce întelegere poate sa fie între Hristos si Veliai? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?"

4. Canonul 64 al Sfintilor Apostoli - �Daca vreun cleric sau laic intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca."

5. Canonul 6 al Sinodului V local de Ia Laodiceea (343) - �Nu este îngaduit ereticilor a intra în casa lui Dumnezeu daca staruie în eres."

6 Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea - �Nu se cuvine a primi binecuvântarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decât binecuvântari."

7. Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861) Cei ce propovaduiesc public eresul sau îl învata în Biserici, sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarâma unitatea Bisericii."

8. Din cuvântul Sinodului al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787)
Sa nu faceti nici inovatie, nici omitere în Predania pe care am pazit-o cu evlavie pâna acum. Deoarece toti câti s-au pastrat înlauntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Si cu mare pedeapsa va fi condamnat cel ce va face fie adaugiri, fie omiteri."

Sfântul Ioan Gura de Aur (+ 407) Daca cineva contraface macar o mica parte a chipului regelui pe moneda regala, în felul acesta o falsifica; la fel si în credinta cea adevarata, acel care va schimba chiar cât de putin în ea, o vatama pe toata. Caci daca, pe de o parte, dogma este rastalmacita, si înger de ar fi, sa nu-l credeti. Nimic nu foloseste viata virtuoasa, daca credinta nu este sanatoasa."

 Daca episcopul sau clericul este viclean în chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si înger din cer de-ar fi. Cel care doreste mântuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si îmblânzeasca îndaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna în toate maicii sale - Biserica... 

Sfântul Teodor Studitul (+826) Atunci când Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia îsi câstiga existenta? ... Nu am nici cadere, nici vreun interes în chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramâne nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramâi tacut si dezinteresat?"
  Sinodul nu este aceasta: sa se întruneasca simplu ierarhi si preoti, chiar daca ar fi multi; ci sa se întruneasca în numele Domnului, spre pace si spre pazirea canoanelor... si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stapînirea de a încalca canoanele, fara numai sa le aplice si sa se alature celor predanisite, si sa urmeze pe Sfintii Parinti cei dinaintea noastra... Sf. loan Gura de Aur a spus deschis ca dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati în comuniune cu ei."
  Avem porunca de la însusi Apostolul Pavel ca, atunci cînd cineva învata ori ne sileste sa facem orice alt lucru decât am primit si decât este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeaza a fi osândit, ca nefacând parte din clerul sfintit. Nici un sfânt nu a încalcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfânt, daca ar fi calcat-o."
  Si chiar daca am fi pacatosi în multe, totusi suntem ortodocsi si madulare ale Bisericii Universale, îndepartându-ne de orice erezie si urmând oricarui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotarârilor pe care le-au luat si le-au propovaduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desavârsit, ci pe jumatate, cel care crede ca are dreapta credinta, dar nu se alatura dumnezeiestilor Canoane." (Migne, PG Epistola II, 81)




* Pr. Dumitru Staniloaie: "Eu nu sunt pentru ecumenism! A avut dreptate un sarb, Iustin Popovici, care l-a numit panerezia timpurilor noastre"


* Pr. Gheorge Calciu Dumitreasa: "Eu sunt impotriva ecumenismului! O socot cea mai mare erezie a secolului nostru"


* Pr. Arsenie Papacioc: "Sunt impotriva! Pe viata si pe moarte impotriva! Ce ecumenism?"


* Pr. Ardian Fageteanu: "Ecumenismul este o erezie, erezia secolului XX"


* Pr. Ilie Cleopa: "Noi ortodocsii suntem putini dar suntem Biserica intreaga. Noua nu ne lipseste nimic! Noi n-avem ce imprumuta de la protestanti dar nici de la catolici!"


* Pr. Iustin Parvu: "Ecumenismul nu e nascut din parerile bisericilor, ci din gandirea proprie a unor pastori ce nu au nimic profund crestin si religios in ei ci doar o viata politica"


* Pr. Arsenie Boca: "Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apuslui. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa"


* Cuv. Paisie Aghioratul: "Cu durere in suflet marturisesc ca, dintre toti filounionistii (ecumenistii n.e.) pe care i-am cunoscut, nu am vazut pe nici unul sa aiba nu miez, dar nici macar coaja duhovniceasca. Cu toate acestea, stiu sa vorbeasca despre dragoste si unire, desi ei insisi nu sunt uniti cu Dumnezeu, fiindca nu L-au iubit."


* Sf. Efrem Sirul: "Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei citi murdaresc sfinta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!"

http://www.ortodoxism.ro/erezia_ecumenismului.shtml


TRĂDAREA CONTINUĂ! PE IERARHII BISERICII ORTODOXE ROMÂNE ÎI DOARE ÎN COT DE CANOANELE ORTODOXIEI ŞI DE PORUNCILE SFINTILOR PĂRINŢI

  În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (19-26 ianuarie în 2015), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştină din anul 2015 este inspirată din textul scripturistic “Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: «Dă-Mi să beau»“ (Evanghelia după Ioan capitolul 4, versetul 7). În Bucureşti, Săptămâna de Rugăciune (a se citi Urâciune – n. admin.) pentru Unitatea Creştină (19-26 ianuarie 2015) a debutat aseară la Catedrala Patriarhală „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, prin slujba Vecerniei, în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi a reprezentanţilor cultelor creştine din Capitală. Ce o fi oare în capul sfinţiţilor ierarhi păstori puşi de Dumnezeu s-au îngăduiţi de El să păstorescă turma dreptcredincioşilor creştini din România? Consideră ca nu mai sunt valabile canoanele Sfinţilor Apostoli şi celelalte care le confirmă? Consideră că s-au demodat? Dar oare Duhul nu e acelaşi? Se cred ei mai întelepţi decât Sfinţii lui Dumnezeu? Sunt ei atât de plini de dragoste frăţească pentru eterodocşi încât îi pot scoate de sub anatemele Sfintelor Sinoade Ecumenice fără ca aceştia să se fi pocăit şi să fi renunţat la ereziile lor? S-a răzgândit Duhul Sfânt şi nu-i mai consideră pe eretici eretici? Trebuie să-i pupăm în bisericile noastre pe hulitorii de cele sfinte, pe cei ce hulesc Sfintele Taine şi lucrarea lui Dumnezeu în Biserică? Trebuie să ne ploconim în faţa hulitorilor Maicii Domnului şi a sfinţilor? Se pare că da, după gândirea înalţilor prelaţi. Ei bine preasfinţiţilor, noi cei care mărtirisim ortodox, NU vă urmăm! Să înţelegem că Patriarhia şi Sinodul BOR le recunoaşte tainele ereticilor: – romano-catolici (papistaşi) şi greco-catolici, care sunt tot una cu ei, ce nu mărturisesc aceeaşi Sfântă Treime ca şi noi; – pe cele ale protestaţilor şi mai eretici decât papistaşii, din care s-au rupt, pe cei ce n-o recunosc pe Maica Domnului ca rugătoare pentru tot neamul omenesc şi care au recunoscut căsătoriile (spurcăciunile) homosexuale şi au hirotonit femei (lutheranii şi anglicanii), nu acceptă cultul sfinţilor etc; -pe cele ale monofiziţilor armeni (copţi, siro-iacobiţi etc), ce nu mărturisesc cele două firi ale Mântuitorului, în înţelesul ortodox mărturisit de Sfinţii Părinţi la Sinodul IV Ecumenic… Aceştia toţi sunt sub anatemele Sfinţilor! Dacă Patriarhia se rogă împreună cu ei înseamnă că nesocoteşte hotărârile Sfintelor Sinoade şi se pune sub aceleaşi anateme cu ei! Iată, din nou, canoanele care îi condamnă: CANONUL 10 apostolic (OSÂNDIREA COMUNIUNII CU CEI AFURISIŢI). Dacă cineva s-ar ruga, chiar şi în casă, împreună cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se afurisească. (11, 12, 32, 45, 48, 65 ap.; 5 sin. 1 ec; 2 Antioh.; 9 Cartag.) CANONUL 45 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU ERETICII) Episcopul sau presbiterul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici (să săvârşească cele sfinte), să se caterisească. (10, 11, 46, 64 ap.; 2, 4 sin. UI ec; 6, 9, 32, 33, 34, 37 Laod.; 9 Tim. Alex.) CANONUL 46 apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT TAINE) Poruncim să se caterisească episcopul sau presbiterul care a primit (ca valid) botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de împărtăşire (înţelegere) are Hristos cu Vcliar? Sau ce parte are credinciosul cu ne­credinciosul? (II Cor. 6,15). (47, 68 ap.; 19 sin. I ec; 7 sin. 11 ec; 95 Trui.; 7, 8 Laod.; 1, 47 Vasile cel Mare) CANONUL 64 apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU NECRESTINII ŞI ERETICII) Dacă vreun cleric sau laic ar intra în sinagogă (adunarea iudeilor sau a ereticilor) spre a se ruga, să se şi caterisească şi să se şi afurisească. (7, 45, 70, 71 ap.; 11 TruL; 1 Antioh.; 6, 29, 33, 37, 38 Laod.) CANONUL 6 al Sinodului local de la Laodiceea Să nu fie iertat ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu, stăruind ei în eres. [Apostolic, can. 45, 65] TÂLCUIRE Nu sloboade canonul acesta pe eretici să intre în Biserica lui Dumnezeu, cea de ortodocşi ţinută, dacă nu vor a se întoarce şi stăruie în eres. Vezi şi cel apostolesc 45. CANONUL 32 al Sinodului local de la Laodiceea Nu se cuvine a lua binecuvântările ereticilor, care mai mult sunt necuvântări, decât bine cuvântări. [Apostolic, can. 45] CANONUL 33 al Sinodului local de la Laodiceea Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună. TÂLCUIRE Rânduieşte canonul acesta să nu ne împreună rugăm, nici cu ereticii, adică cu cei ce greşesc în credinţă, nici cu schismaticii, adică ce după credinţă sunt ortodocşi, dar de soborniceasca Biserică despărţiţi pentru oarecare predanii, şi obişnuiri care se pot vindeca, după canonul 1 al marelui Vasilie. Vezi şi pe cel 45 apostolesc. Canonul 15 Sinod I-II (861) Constantinopol (Pidalion 1992, pg. 85): Cele rânduite pentru preoți, episcopi și mitropoliți se potrivesc cu mult mai vârtos pentru patriarhi. Drept aceea, dacă vreun preot, episcop sau mitropolit ar îndrăzni, să se îndepărteze de împărtășirea cu patriarhul său și nu ar pomeni numele lui, așa cum este hotărât și rânduit, la Dumnezeieștile Taine, mai înainte de înfățișarea Sinodului și condamnarea lui definitivă (a patriarhului ce ar greși în ceva – nota noastra) face schismă. Sfântul Sinod a hotărât ca acesta să fie străin de toata preoția, în caz că se va vădi de acest nelegiuit lucru. Acestea s-au pecetluit pentru cei care învinuiesc și se îndepărtează de întâistătătorii lor, fac schismă și rup unitatea Bisericii. În schimb, cei care se despart de împărtășirea cu întâistătătorul lor, pentru oarecare erezie condamnată de Sfintele Sinoade sau de Sfinții Părinți, aceia care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în biserică, unii ca aceștia nu numai că nu sunt supuși certării canonice, îngrădindu-se pe sine de împărtășirea cu numitul episcop, înainte de cercetarea Sinodului, ci și de cinstea cuvenită Dreptmăritorilor se vor învrednici, că nu au osândit episcopi, ci episcopi mincinoși și învățători mincinoși (nu se referă la pierderea Harului, ci la faptul ca aceștia învață minciuna, deci sunt episcopi mincinoși – nota noastră) Și (cei care întrerup pomenirea lor – nota noastră) nu au rupt unitatea Bisericii, prin schismă, ci, s-au silit a izbăvi Biserica de schisme și de dezbinări. Aşadar să NU ne rugăm cu ereticii şi să nu-i urmăm pe episcopii şi preoţii care se roagă cu aceşti sau care au simpatii eretice. Ecumenismul este erezie! ,,Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!’’ (Părintele arhimandrit Arsenie Boca, Talanţii împărăţiei, p.197)
 Să ne amintim importanta mărturisire a românilor, de anul trecut: MĂRTURISIRE ÎMPOTRIVA EREZIEI a românilor (monahi athoniţi, din ţară şi mireni)


                                                   EREZIILE ȘI ERETICII
Se zice că Sfântul Ioan Gură de Aur s-a înfuriat, odată, în timpul predicii şi a început a răcni: „Rupeţi-mi nasul, ţipa el, scoateţi-mi ochii, tăiaţi-mi urechile...“ Ascultătorii s-au îngrozit. Nu ştiau ce s-a întâmplat cu părintele lor care de obicei vorbea foarte liniştit. „
A, v-aţi îngrozit de sfâşierea trupului meu, îşi schimbase tonul şi faţa Sfântul Părinte ,dar nu vă ÎNGROZIȚI CÂND SFÂȘIAȚI TRUPUL LUI HRISTOS PRIN EREZII?“. Ar trebui să ne îngrozească SFÂȘIEREA SFINTEI BISERICI ORTODOXE PENTRU care IISUS HRISTOS ȘI-A VĂRSAT SCUMPUL SĂU SÂNGE.
Mergând pe urmele învăţăturii Sfântului Vasile cel Mare, Sfântul Chiril al Alexandriei şi ceilalţi Părinţi de la Sinodul al III-lea Ecumenic, au ARĂTAT CĂ FIUL LUI DUMNEZEU ÎNTRUPAT ARE O SINGURĂ PERSOANĂ , dar DOUĂ FIRI, DUMNEZEIASCĂ ȘI OMENEASCĂ .
Cu alte cuvinte, firea umană nu se rotunjeşte într-o persoană proprie, ci este asumată de Persoana divină a Fiului lui Dumnezeu. Aceasta se hotăra împotriva lui Nestorie, arhiepiscop al Constantinopolului, care învăţa că în Hristos ar fi două persoane, una divină şi una umană, şi, în consecinţă, Fecioara Maria nu ar mai fi fost Născătoare de Dumnezeu, ci Născătoare de om. Astfel, cele două firi ale Fiului lui Dumnezeu întrupat erau complet separate, între ele existând doar o relaţie morală, iar Iisus Hristos fiind mai mult om decât Dumnezeu.
În creștinătate s-au formulat de-a lungul timpului diverse „concepții particulare fie despre Sfânta Treime, fie despre dumnezeirea lui Iisus Hristos, sau despre firea Sa omenească, sau despre raportul dintre cele două firi în ipostasul Său dumnezeiesc, acestea din urmă fiind cunoscute sub numele de erezii hristologice.
Se cunosc și erezii pnevmatologice, întâlnite în teologie sub numele de subordinaționism pnevmatologic, sau de pnevmatomahie.
De asemenea, ereziile care afectează viziunea corectă asupra Bisericii se numesc erezii eclesiologice.
Erezia e numită necredință și ateism iar pe eretici necredincioși săi atei.
EREZIA este strâns legată de înșelare. Erezia este mult mai gravă decât orice păcat moral pentru că îl desparte prin excelența pe om de Dumnezeu.
Biserica unește iar erezia dezbină.
Viața lor(a ereticilor: Romano-Catolicii și protestanții ) este caracterizată de violență, calomnie si atrocități.
Credincioșii se arată ca apărători ai Dogmei Credinței . Erezia are ca rezultat contrazicerea vieții în Duhul Sfânt a Bisercii.
Credincioșii se arată în acest caz ca războinici apologeți ai credinței , prin lupta de apărare. Exista un pericol real din partea ECUMNIŞTILOR.
LUPTA NU ESTE ÎNDREPTATĂ ÎMPOTRIVA ERETICILOR CI ÎMPOTRIVA EREZIE.
Nu folosește niciodată violența ci folosește apologetica cu argumente corecte.
Cea mai bună comuniune este comuniunea în credinţă şi în dragostea cea adevărată.
Nu există nimic mai minunat decît Adevărul!
Există doar o SINGURĂ BISERICĂ a lui Hristos, apostolească și sobornicească.
NU MAI MULTE , nici măcar două.
Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al răzvrătiţilor.
Noi, dreptcredincioşii creştini, acestea gîndim, aşa credem, pe acestea le vestim.
Vai acelora care se întinează cu blasfemiatorii eretici!
Vai acelora care batjocoresc Dumnezeieștile Scripturi!
Vai de cei ce murdăresc sfânta credință cu eresuri sau încheie vreo înțelegere cu ereticii.
ERETICII sunt toți eteroortodocşi creștini, toți care se găsesc înafara Bisericii Ortodoxe numindu-se pe sine creștini(născuți sau deveniți romano-catolici, protestanți, monofiziți, neoprotestanți, etc)
Ereziarhi sunt începători de erezie, capii ereziilor (creștine), spre exemplu papa de la Roma este un ereziarh, capul ereziei papistase.
Să ne păzim cu toate puterile noastre să nu primim împărtăşire de la eretici, nici să le-o dăm acestora…, ca să nu ne facem părtaşi relelor lor credinţe şi pentru a nu fi condamnaţi împreunã cu ei.
Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de preoții și de episcopii care, în chip vădit, stăruie în greșeală ,privitor la cele ce țin de credință și de adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți,iar tot creștinul care prin harul lui Dumnezeu vede adevărul, este obligat a se depărta de ei.
Neîndoielnice sunt cuvintele Mîntuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii și reformații s-au apostaziat de la biserica lui Hristos ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrăjmășie împotriva noastră , caută din răsputeri să ne omoare, ne strâmtorează în tot chipul pentru credința noastră , ne batjocoresc și ne fac toate felurile de neplăceri mai ales în așezările lor cele mai însemnate, ei merg în chip vădit împotriva lui Hristos și a Bisericii Sale, nu cinstesc de viață făcătoare Cruce, sfintele icoane, sfintele moaște, nu respectã posturile, STRÎMBĂ dogmele credinței celei mântuitoare.
Ei nu sunt cu noi ci împotriva noastră și împotriva lui Hristos. Întoarce-i Doamne la adevărata Ta Biserică și mîntuieşte-i!
Dacă va intra cineva ca să se roage cu ereticii: catolicii, protestanții , adventiștii, pocăiții, tudoriștii, baptiștii și alții de acest fel, sau dacă va mânca la praznicele lor, unul ca acela să se afurisească și dacă nu se va căi să se taie cu totul de la Biserica lui Hristos, ca unul ce a căzut din har.
Episcopul, presbiterul sau diaconul numai de se va ruga împreună cu ereticii, să se afurisească (suspende), iar de le va da voie a lucra ca unor clerici, sa se caterisească,Apost. 45.
DACĂ vreun cleric sau laic va intra în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să se caterisească și afurisească-Apos. 64.
CREDINȚA noastră este dreaptă mărturisire a Părinților noștri .
Cu ea, noi nădăjduim să ne înfățisăm înaintea Domnului și să primim iertarea păcatelor ; iar fără de ea, nu știu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbăvi de chinul cel veșnic. Toți Dascălii , toate Sinoadele și toate dumnezeieștile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă în mod diferit si să ne îndepărtăm de împărtășirea cu ei.

BISERICA LUI HRISTOS, UNA ESTE ,NICI MĂCAR DOUĂ; CINE SE RUPE DE LA BISERICA MAMĂ ORTODOXĂ , PIERDE MÂNTUIREA ŞI VIAȚĂ VEŞNICĂ ÎN RAIUL CEL DUMNEZEIESC.
Nu este mântuire , decât în una sobornicească și apostolească biserică ortodoxă,restul sunt ruperi și frânturi de la adevăr.
ÎN VREMURILE DIN URMĂ VOR APĂREA HRISTOȘI MINCINOȘI CARE VOR SPUNE :"EU SUNT HRISTOSUL s-au veniți să vă arătăm hristosul, s-au veniți la noi să vă arătăm pe hristos" , însă voi "să nu credeți "zice Domnul.
TOATE SECTELE SUNT ÎNAINTEMERGĂTORI AI ANTIHRISTULUI și au gustat din duhul satanei.
Suntem în pragul colapsului credinței Ortodoxe ,care aproape este desființată ,nimicită ,batjocorita și ciuntită !
Pe de o parte sunt cinstiți și venerați Sfinții Bisericii Ortodoxe ,pe cealaltă parte sunt anulate toate învățăturile lor cu privire la erezii !
Nici un preot sau arhiereu nu mai predică împotriva ereziilor promovate și susținute de confesiunile așa zis creștine ,nici un preot sau arhiereu nu mai pomenește de sfinții care au consacrat credința ortodoxă în Hristos Domnul după ce a avut loc acest sinod tâlhăresc din Creta ,sfinți care combăteau aprig "dogmele catolice și protestante "!
Suntem toți o apa si-un pământ !
ABSOLUT TOȚI STAREȚII ȘI MONAHII ,
ARHIMANDRIȚII ȘI TOT CINUL CLERICAL ȘI MONAHAL susțin prin tăcerea lor PANEREZIA ECUMENISTĂ ,absolut toți au susținut sau susțin că cei din adunarea catolicilor sunt Biserica Sfântă !
De aceea toți diaconii ,preoții și arhiereii care tac și susțin tacit s-au nu se opun pe față și se unesc cu ecumenismul, această erezie ucigătoare de suflete din diverse și neștiute de noi motive ,toți ,dar absolut toți s-au lepădat de Ortodoxie !
Nici unul nu mai este Ortodox !
Toți cei care îi urmează ,și peste care vine moartea și îi găsește în această erezie ; în care îi trageți și spre care îi ademeniți spunandu-le că se află în dreapta credință ,nici unul nu se va mântui ,pentru că nu vor trece de vama dracilor arhoni ! La aceasta vamă se face înfricoșată cercetare ,unde nici macar sfântul înger păzitor nu se va opune ,dacă credința celui răposat avea dogme greșite !
Macar atât să faceți pentru ei ,spuneți-le adevărul adevărat ,fie-vă milă de sufletele lor ,faceți slujbe ale sfintei liturghii ,acasă ,în taină ,unde să vă pocăiți si să vă mărturisiți Domnului ,împărtășiți-i cu adevărata împărtășanie ,!
La slujba aceasta tainică să nu pomeniți Arhiereii cei Ecumeniști ,ci doar pe cei despre care știți că sunt Ortodocși !
Toți creștinii ortodocși au obligația să lupte şi să apere dreapta credinţă, fiind împotriva unor reprezentanți aflați la conducerea Bisericii, care sunt deja compromiși.
Toată această filosofie modernă, care are ca concept și plan diabolic , de unire a credinței noastre cu celelalte confesiuni;în termeni creştini, aceasta este filosofia Anticristului cu întreaga concepție ecumenistă, impregnat de această erezie de "reîntemeirea Bisericii "
Întregul creştinism apusean modern este deja impregnat de această orientare lumescă, care contravin regulilor și canoanelor noastre ortodoxe, care au fost aşezate prin cele 7 sinoade ecumenice ale sfinților părinți.
La al doilea sinod ecumenic din 381,sfinții părinți au asândit erezia hiliasmului.Ei au introdus în mod deliberat un articol în crezul de la Niceea (a cărui împărăție nu va avea şfârsit)spre a contracara mincinoasa învățătură , că Hristos va avea o împărăție politică şi pământească de o mie de ani.
În vremurile noastre hiliasmul s-a răspândit mai ales în bisericile protestante , care au lepădat creştinismul epocii Constantiene, urmând concepției anticristice , că cel ce va veni ,va întemeia o împărăție pământească , pretinzând că este Hristos.
Atunci credința e primejduită ,porunca Domnului este de a nu păstra tăcerea.Avem poruncă de la însuşi Apostolul Pavel, că atunci când cineva învață ori ne silește să facem orice alt lucru decât am primit și decât este scris de canoanele Sinoadele ecumenice şi locale,acela urmează să fie osândit,ca nefăcând parte di clerul Sfințit.Nici un sfânt nu a avut curajul să încalce legea lui Dumnezeu, și chear dacă am fi păcătoși în multe ,totuși suntem ortodocși și mădulare ale bisericii Lui Hristos, îndepărtându-ne de orice erezie, de ori unde ar veni.

În Sfânta Biserică a lui Hristos a fost aprinsă o făclie strălucitoare învăţătura Sfântului Duh: nu vă îndreptaţi privirile spre alte făclii, care luminează pe felurite căi.
În afară de ereziile cunoscute din vechime: astrologie, numerologie, tarot, chiromantie, magie, începând cu sec. 19 au aparut noi erezii în cadrul unor școli sau societăți ezoterice, toate promovând ideea sincretismului religios și apelând la diverse ritualuri și tehnici energetice.
Dintre ereziile moderne se pot enumera:
tehnici de vindecare energetică, bioterapie, bioenergie, acupunctura, lucrul cu cristalele
- yoga, tehnici de meditație orientală , zen (new-age)
- reiki, radiestezie, tehnica radiantă
- parapsihologie, spiritism, divinație, diferite alte forme de ocultism, teosofie, antroposofie.
CE ESTE EREZIA?
• EREZIA este abaterea de la dreapta credinţă, de la sfintele dogmele ale Sfintei Biserici Ortodoxe.
• Credinţa conform căreia mântuirea nu este doar în Biserică şi că nu e nevoie să fii ortodox ca să te mântuieşti.
• Credinţa că e suficient să fii creştin, religios, credincios, mistic, spiritual etc., fără a fi ortodox ca să te poţi mântui.
• Credinţa şi mărturisirea faptului că te poţi mântui şi prin tehnici, asane, meditaţii, formule , gnoză, cunoaştere, raţiune, ştiinţe, filosofii, concepte, doctrine umaniste (iluminist-idealiste revoluţionare şi religioase).
• Credinţa şi afirmarea ideii că Hristos a fost un mare învăţat, un mistic, un iluminat, un înţelept, un guru, un iniţiat cu puteri paranormale, oculte, vrăjitoreşti, un şef spiritual, un fel de mare şaman venit din ceruri astrale, ori strălucită personalitate a umanităţii şi nu însuşi Dumnezeu-Cuvîntul.
(Sf. Ignatie Briancianinov)
Căci va VENI O VREME CÂND NU VOR MAI SUFERI ÎNVĂȚĂTURA SĂNĂTOASĂ , ci dornici să-și desfăteze auzul – își vor grămadi învățători după poftele lor,
și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme.
(2 Timotei 4:3,4)
Dar au fost în popor și prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși, care vor strecura eresuri pierzătoare și, tăgăduind chiar pe Stăpânul care i-a răscumpărat, îi vor aduce lor grabnică pieire. Și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina lor, calea adevarului va fi hulită; Și din pofta de avere și cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează.
DUHUL GRĂIEȘTE lămurit că, în VREMURILE din URMĂ , unii se vor DEPĂRTATA de CREDINȚĂ , luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor, prin fățărnicia unor mincinoși care sunt înfierați în cugetul lor.
(1 Timotei 4:1, 2)
Pentru că unii ca aceștia sunt APOSTOLI MINCINOȘI , lucratori vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos.
Nu este de mirare, deoarece însuși satana se preface în înger al luminii.
Nu este deci lucru mare dacă și slujitorii lui iau chip de slujitori ai dreptății, al caror sfârșit va fi după faptele lor.
(Corinteni 11:13-15)
Iar oamenii răi și amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alții și rătăciți fiind ei înșiși.
(2 Timotei 3:13)
Luați aminte să nu vă fure mințile cineva cu filozofia și cu deșartă înșelăciune din predania omenească, după înțelesurile cele slabe ale lumii și nu după Hristos.
(Coloseni 2:8)
“Sfinţii Părinţi condamnă cu asprime dorinţa de a săvârşi minuni; o asemenea tendinţă dă în vileag că în sufletul omului sălăşluieşte amăgirea de sine, care provine din îngâmfare şi înfumurare… Cei care doresc să săvârşească minuni, închipuite de ei, o doresc din înfierbântarea lor trupească, prin sporirea patimilor neînţelese de ei, deşi poate li se pare că sunt călăuziţi de mare râvnă în lucrarea Domnului, în aceeaşi stare de autoamăgire şi înfierbântare se află şi cei care vor să vadă aceste semne.” (Sf. Ignatie Brianceaninov)
Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
(Matei 16:26)
ORICE RITUAL ÎN AFARA BISERICII ȘI ORICE RITUAL MAGIC ÎN GENERAL ESTE CONSIDERAT A FI EREZIE , FIIND SUB INFLUENȚA DUHURILOR.
Căci Harul Domnului nostru Iisus Hristos se manifestă în Biserica Sa, nu în afara acesteia.
Cei care din diverse motive contestă Biserica (ortodoxă) și deși creștini botezați, caută alte căi de mântuire, ar trebui să cunoască urmatoarele:
DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS a dăruit Harul Său Apostolilor Săi (transmis mai târziu de către aceștia prin punerea mâinilor episcopilor, și preoților până în zilele noastre) și a pus bazele Bisericii Sale, pe care a instituit-o prin cuvintele adresate Sfinților Apostoli:
“Și Iisus le-a zis iarăși : PACE VOUĂ ! PRECUM M-A TRIMIS PE MINE TATĂL, VĂ TRIMIT ȘI EU PE VOI,
ZICÂND ACESTEA A SUFLAT ASUPRA LOR ȘI LE-A ZIS: LUAȚI DUH SFÂNT ;
Cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate si carora le veți ține, vor fi ținute.” (Ioan 20:21-23)
PUTEREA învățătorească, adică de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu, Mântuitorul Hristos a dat-o Sfinților Apostoli și prin ei, episcopilor și preoților , odată cu cea sfințitoare, prin cuvintele:
“MERGÂND , ÎNVĂȚAȚI TOATE NEAMURILE , BOTEZÂNDU-LE în numele TATĂLUI și al FIULUI şi al SFÂNTULUI DUH, învățându-i să păzească toate câte v-am poruncit voua” (Matei 28:19,20)
DESPRE puterea sfințitoare a preoției sfântul apostol Pavel ne spune:
“Așa să ne socotească pe noi fiecare om : ca slujitori ai lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (1 Cor. IV, 1).
Puterea de conducere duhovnicească a preoților le-a fost dăruită de către Hristos:
“CEL CE VĂ ASCULTĂ PE VOI PE MINE Ma ASCULTĂ , și cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine; iar cine se leapădă de Mine SE LEAPĂDĂ DE CEL CE M-A TRIMIS PE MINE Mine.”(Luca 10:16)
Sfântul Apostol Pavel spune despre cei care alcatuiesc Biserica – TOTALITATEA CREDINCIOȘILOR care au aceeași credință și care se împărtășesc cu aceleași Sfinte Taine:
“Iar voi sunteti trupul lui Hristos și madulare (fiecare) in parte.” (Corinteni I, 12:27)
Puterea Bisericii este Duhul Sfânt, prin care Mântuitorul împărtăşeşte harul Său mântuitor în Sfintele Taine.
“Acestea vi le-am spus, fiind cu voi;
Dar Mangâietorul, Duhul SFÂNT , pe Care-L va trimite TATĂL , în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14:23-24)
“Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Caci dacă nu Mă voi duce, Mangâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.
Și El, venind, va vădi lumea de păcat și de dreptate și de judecată.
(…)
Iar cand va veni Acela, Duhul Adevărului vă va călăuzi la tot adevărul ; căci nu va vorbi de la Sine, ci toate câte va auzi va vorbi si cele viitoare va va vesti.” (Ioan 16:7,13)
Susținătorii diverselor erezii, și nu numai, atacă deseori Biserica și pe slujitorii ei, invocând diverse motive, de la lipsa de “adaptare” a Bisericii LA LUMEA MODERNĂ DE ASTĂZI , la unele comportamente, abateri și greșeli ale unor clerici, pe care le generalizează, precum fac sectanții. Însă Biserica nu sta într-o persoană sau alta, fie el ierarh, cleric sau mirean, ci este formată din MULȚIMEA TUTUROR CREDINCIOȘILOR ÎN HRISTOS .
Prin neagarea autorității Bisericii, se ignoră cuvintele Domnului, Cel care a profețit despre Biserica Sa:
”ȘI Eu îți zic ție, că tu ești Petru și pe aceasta piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16:17,18)
“Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.”
(Ioan 15:5)
Nici unul dintre Apostoli nu a propăvăduit mântuirea decât prin POCĂINŢĂ , prin DRAGOSTE , prin CREDINȚĂ .
Nici în Sfânta Scriptură a Bisericii nu se pomenește despre aceste practici, despre un alt fel de cunoaștere , și nici Sfinții Parinți a Bisericii nu au învățat acestea, nici despre asane, mantre, tehnici energetice, ceakre, aura, karma, vibrații .
Sfânta Scriptură interzice închinarea la zeitățile de orice fel, despre care spune:
“TOȚI IDOLII NEAMURILOR SUNT DEMONI ” (Ps. 95, 5)
EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TĂU [...]. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine! Să nu-ți faci chip cioplit și nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, și nici din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești, că Eu, DOMNUL DUMNEZEUL TĂU , SUNT UN DUMNEZEU Zelos.” (les. 20, 2-5)
Orice creștin cu minim de discernământ trebuie să conștientizeze că înșelările celui rău există (încă de la Adam și Eva) și acestea s-au diversificat în timp, luând forme tot mai greu de sesizat. Înșelările cele mai subtile au loc atunci când acestea imită credința și formele ei de manifestare (faptele bune, caritate, diverse virtuții) dar sunt întotdeauna amestecate cu neadevăruri, cu lucruri pierzatoare de suflet, o adevărată capcană pentru cei fără de o minimă pregătire și cunoaștere a ortodoxiei.
Însă lucrarea lor, având în vedere erezia propăvăduită, este ca un măr stricat, frumos pe dinafară, și găunos pe dinăuntru , adică pierzător de suflet, pentru că, printre altele:
1. Nu respectă învățătura Bisericii, care are niște Canoane ce trebuie respectate de către orice membru al Bisericii (altfel nu mai face parte din BISERICĂ, ci se găsește în afara Ei, chiar dacă acest fapt nu este conștientizat)
2. ÎN învățăturile respective sunt cuprinse o serie de elemente străine de învățătura creștină (reîncarnare karma, etc)
3. Practici magice (incantații/formule/tehnici energetice) și alte abateri de la Canoane
4. Ascultarea de conducătorul spiritual prevalează asupra învățăturii Bisericii și asupra sfatului duhovnicului etc.
HARUL LUI DUMNEZEU NU VINE ATUNCI CÂND OMUL SE GĂSEȘTE ÎN EREZIE , NEPOCĂIT DE PĂCATELE SALE . În ortodoxie, principalul îndemn este acela al POCĂINȚEI , AL PLÂNGERII PĂCATELOR , al lepădării de sine, al renunțarii la patimi; adevărata curățire aceasta fiind și nu diverse mantre sau tehnici de curățare, o amară înșelare. ȘCOLILE EZOTERICE nu propăvăduiesc pocăința și plânsul păcatelor, care este prima condiție obligatorie pentru MÂNTUIREA SUFLETULUI . Chiar și prin acest fapt se dovedesc că nu se află în Adevar, căci prima porunca a lui Hristos aceasta a fost: “Pocaiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor.“, iar fără POCĂINŢĂ nu există MÂNTUIRE .
FERIȚI-VĂ de proorocii mincinoși, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori.
După roadele lor îi veți cunoaște. Au doară culeg oamenii struguri din spini sau smochine din măracini?


SFÂNTA Biserică strămoşească a contribuit la supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea poporului român .
Atunci când se aduce vorba de Biserica Ortodoxă Română, PRESA DIN România DEȚINUTĂ de STRĂINI împreună cu întreaga propagandă anti-românească de pe internet ÎNCEARCĂ SĂ NE MANIPULEZE să credem că aveam de-a face cu o INSTITUȚIE PUTRED DE CORUPTĂ , formată din oameni cu un caracter urât, din „preoți șpăgari plini de bani”, „prelați cu limuzine de lux”, “preoți alcoolici”, „credincioși spălați pe creier”, „dobitoci care se îmbulzesc și se calcă în picioare pentru apă sfințiță” sau „pupători de moaște”.
Dacă Biserica Ortodoxă Română NU ar AVEA o IMPORTANȚĂ FOARTE MARE în cadrul Neamului Românesc, DE CE ÎNCEARCĂ ATÂT DE MULT MAFIA STRĂINILOR CARE CONDUC ASTĂZI ROMÂNIA să o DISTRUGĂ și să o rupă de poporul român prin procedee PERFIDE precum CALOMNIE , pătarea imaginii, batjocorire, luarea în derâdere, falsă învinovățire, generalizarea excepției negative etc?
De ce este Biserica atât de demonizată de Mass Media DEȚINUTĂ de STRĂINI care CONDUC din UMBRĂ România dacă ea n-ar fi un obstacol în CALEA NOII ORDINI MONDIALE ?
Atunci când vorbim de Biserică, vorbim de o istorie de 2000 de ani a credinței strămoșești în poporul nostru, vorbim de o importanță colosală atribuită bisericii de foarte mulți dintre marii conducători ai românilor din istorie (voievozi, domnitori etc); vorbim de o cultură extraordinară dezvoltată în jurul bisericii, de principii morale corecte și valoroase promovate de Biserică pentru menținerea unei societăți umane normale la cap; vorbim de milioane de români care au murit pentru Biserică și pământul strămoșesc; vorbim de Sfinți și viețile Sfinților , exemple de moralitate pentru noi cei de azi, vorbim de martiri ,zeci, sute, mii, mulți pe care nu-i știm, care au ales de bună voie să moară decât să renunțe la credința strămoșească, sau să moară în lupta pentru apărarea ei; vorbim de mii,zeci de mii de pustnici care s-au rugat și se roagă pentru binele poporului nostru, vorbim de un impact pozitiv foarte mare al Bisericii strămoșești asupra bunăstării și perpetuării Neamului Românesc de-a lungul istoriei.
Să te rupi de Biserica Ortodoxă Română de astăzi, doar pentru că anumiți preoți fac nu știu ce lucru ne-ortodox (iar presa și propaganda anti-românească îi promovează la greu peste tot), sau pentru că o anumită parte a conducerii pare compromisă sau etc, ar însemna SĂ IGNORI TOTAL CONTRIBUȚIA BISERICII LA BINELE POPORULUI ROMÂN DE-A LUNGUL ISTORIEI MILENARE, să ignori toți românii și martirii care au luptat și-au dat viața pentru ACEASTĂ CREDINȚĂ, să ignori sfinții ortodocși, care ne sunt EXEMPLE DE MORALITATE care ne ajută să înțelegem ce înseamnă un comportament ideal în societate etc.
Să te dezici de Biserică înseamnă să te dezici de toată activitatea benefică desfășurată de ea şi membrii ei până acum pentru poporul nostru .
Statul român de azi este CU CERTITUDINE CONDUS DE STRĂINI prin OAMENI INFILTRAȚI (străini cu nume românești și vorbitori de română), INFRACTORI români, masoni etc. Asta înseamnă că trebuie să ne rupem de România total? Sau trebuie să vedem cum o putem ajuta să redevină INDEPENDENTĂ pentru a lucra în interesul poporului ROMÂN ?
Căsătoria între bărbat și femeie consfințește o uniune „la bine și la rău”. La fel și etnia față de neam. La fel și credința față de instituția Bisericii.
Pentru ca un număr cât mai mare de oameni să CONȘTIENTIZEZE importanța Bisericii în viața neamului nostru și să fie mai cumpătați atunci când vorbesc de Biserică și să cadă mai rar în capcana străinilor de a-și ataca propria Biserică strămoșească, IATĂ mai jos un rezumat al CONTRIBUȚIEI BISERICII la BINELE NEAMULUI ROMÂNESC.
De ce a fost și este importantă Biserica?
De-a lungul istoriei milenare, în cadrul poporului român, Biserica Ortodoxă Română:
A fost strâns legată de viața, supraviețuirea, perpetuarea și dezvoltarea neamului românesc;
„Biserica Ortodoxă a fost dintotdeauna una cu neamul românesc, identificându-se cu toate aspiraţiile acestui neam, a sprijinit şi binecuvântat, prin cuvânt şi faptă, luptele, jertfele, strădaniile poporului nostru pentru apărarea pământului strămoşesc, pentru independenţă şi unitate statală, mulţi dintre ierarhii, preoţii şi călugării ei jertfindu-se pentru credinţă, neam şi ţară. Străluciţii noştri voievozi, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Constantin Brâncoveanu şi toţi ceilalţi, s-au identificat până la sacrificiul suprem cu credinţa ortodoxă strămoşească, luptând, biruind şi murind pentru ea.”
„De două milenii creştinismul şi românismul merg împreună; de două milenii sufletul românesc viază din Dumnezeu şi din mormânt, căci sufletul neamului românesc nu-şi găseşte viaţa decât în Biserica străbună şi pe glia strămoşească.”
A reunit sub aripa sa români de bună credință – preoți, monahi, înalți prelați etc care și-au lăsat amprenta asupra dezvoltării și perpetuării neamului românesc;
„… viață organizată, în cursul căreia Mitropoliţii, Episcopii, Egumenii şi de atâte ori şi smeriţii călugări ori umilii preoţi de mir au dat poporului, ei singuri aproape, toată învăţătura, au înzestrat neamul cu o limbă literară, cu o literatură sfântă, cu o artă în legătură cu gustul şi nevoile lui, au sprijinit statul fără să se lase a fi înghiţiţi de dânsul, au călăuzit neamul pe drumurile pământului fără a-şi desface ochii de la cer şi au ridicat mai sus toate ramurile gospodăriei româneşti dând istoriei noastre cărturari, caligrafi, sculptori în lemn, argintari, oameni de stat, ostaşi, mucenici şi sfinţi“.
A a dezvoltat cultura românească „un instrument pentru obţinerea mântuirii neamului ca şi entitate biologico-spirituală”
„Biserica s-a aflat întotdeauna în centrul vieţii acestui popor şi ca atare întreaga cultură românească s-a dezvoltat în jurul acesteia”;
„Religia noastră este o religie de preoţi simpli, este o religie de săteni, formată în împrejurările acelea smerite ale trecutului nostru. Ea s-a născut, ca şi civilizaţia noastră, ca şi forma politică, s-a născut din acea viaţă adâncă a bietelor mulţimi româneşti.”
„Identitatea noastră creştină românească are rădăcini milenare, iar cultura a crescut şi s-a dezvoltat pe această temelie nerisipită de ape şi neclintită de vânturile istoriei.”
„Biserica din mănăstire şi parohie, şcoala, cancelaria domnească, tiparniţa, atelierul de pictură, sculptură, cuptorul pentru prelucrarea metalelor şi a lutului, au fost şi rămân mijloacele de cultivare a persoanei umane şi de culturalizare a unui popor. De aceea Voievozii români au organizat, înfiinţat şi susţinut asemenea „altare” de cultură, fiind conştienţi de importanţa, necesitatea şi continuitatea neamului în istorie, responsabil de darul libertăţii şi harul creator.”
A făcut pionierat în materie de educație; primele Școli românești au fost organizate în Biserică;
primele tipografii, primele traduceri, primele Școli, primele instituții de învățământ superior, primele locașuri de asistență socială ale Neamului Românesc au avut bazele ,au fost dezvoltate în cadrul Bisericii
„Primii învățători au fost chiar preoții. Iată de ce și astăzi se păstrează denumirea de dascăl cu sens dublu: cântăreț bisericesc și învățător”;
A a contribuit la formarea limbii literare românești; scrierea în limba română dezvoltată în Biserică a dezvoltat relațiile economice cu alte popoare;
A pus baza poeziei culte române;
A contribuit la păstrarea identității naționale și spirituale, la consolidarea conştiinţei de unitate naţională românească;
„Slujitorii Bisericii noastre au fost implicati in miscarile nationale si populare prin care se manifesta dorinta de dreptate si de libertate a poporului, vointa de unitate intre toate provinciile si de neatarnare fata de marile puteri statale straine care il frustrau de drepturile sale legitime și ii incalcau samavolnic hotarele”.
„Biserica Ortodoxa Română s-a integrat de la bun început în viața socială și națională a poporului, sprijinind năzuințele lui de unitate, de libertate și de independență națională.”
„Nu sunt foarte multe popoare în a căror evoluție Biserica să fi jucat un rol atât de important cum a jucat în istoria românilor . Pentru că încă de la apariția organizării noastre de stat, a statelor feudale românești , Biserica a jucat un rol esențial în Transilvania și în Moldova și Țara Românească , această funcție esențială de a păstra constituția identității poporului român , adică între identitatea națională și confesiunea ortodoxă a existat o asociere extraordinar de puternică .
A promovat și a ajutat la păstrarea dăinuirea în poporul român a valorilor morale strămoșești; cooperarea, buna înțelegere, bunătatea, iubirea față de aproapele, respect pentru Creație, onoare, demnitate, curaj etc.
A luptat pentru a-i ține pe români uniți și a contribuit la unirea românilor atunci când erau amenințați cu izolarea,separarea din diferite motive ale vremii.
A păstrat speranța vie în inimile românilor atunci când vremurile erau tulburi și a oferit alinare celor care sufereau;
i-a îndemnat și ajutat pe țăranii asupriți să lupte pentru un trai mai bun împotriva celor care îi subjugau.
„Preoțimea a fost mereu alături de țărănime în lupta acesteia pentru un trai mai bun”;
„Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn vreau să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez” – Mitropolitul Andrei Șaguna;
„Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă”
„În fruntea țăranilor răsculați la 1907 se aflau preoții.”
Rolul preoților reiese clar dintr-o “petitiune” a nobilimii din Comitatul Albei, adresată , în timpul răscoalei , contelui Anton Jankovics, comisar imperial în Ardeal, în care se spune: “Deoarece PREOȚII români sunt aceia care atâța mai cu seama poporul la revoluțiune.
A reprezentat un loc în care și în jurul căruia identitatea națională, cultura românească, tradițiile și limba au DĂINUIT peste veacuri, în ciuda invaziilor străine.
A oferit sfat bun și drept conducătorilor români (marii voievozi aveau fiecare câte unul sau mai mulți sfătuitori din cadrul Bisericii sfetnici de taină ai domnitorilor);în plus față de datoria apărării teritoriului primit de la strămoși, Biserica a oferit un liant extraordinar în unitatea românilor în lupta lor cu dușmanii țării , apărarea Sfintei Credințe , Sfintei Cruci;
„Semnul crucii este prezent în arta populară românească, românii ortodocşi au vrut să vadă crucea la intersecţia drumurilor, să sfinţească cu el natura, ogorul, câmpul, propriul lor trup prin purtarea la gatul lor a crucii primite la Botez, sculptată în lemn în tot ce îi înconjoară etc. Practic, toată istoria României din ultimii aproape 2.000 de ani se confundă cu apărarea Sfintei Cruci”.
A promovat studiul istoriei,adevărului istoric (Mitropolitul Dosoftei a tradus, pentru prima oară în româneşte lucrarea „Istoriile” lui Herodot);
A oferit din rândurile membrilor ei oameni de un înalt caracter moral, care au făcut cinste poporului român
„Noi existăm datorită celor care au ieşit să apere drepturile acestui neam şi să apere cultura noastră naţională”.
A promovat oameni de bună credință, Sfinți și martiri ca exemplu de comportament benefic societății umane;
“Constantin Vodă Brâncoveanu şi feciorii săi domneşti au stricat petrecerea păgânului şi a invitaţilor săi, nu s-au lepădat de Iisus Hristos şi nici de Maica Sa.
Au murit pe rând decapitaţi, ultimul pierind Brâncoveanu după ce a asistat la uciderea copiilor săi… O asemenea tragedie, un asemnea martiriu nu se mai cunoaşte în toată istoria întregii creştinătăţi, a întregii omeniri, indiferent de religie…”
IATĂ DECI, O LISTĂ CU MOTIVE PENTRU CARE SĂ NU NE FERIM NICIODATĂ DE CREDINȚA NOASTRĂ ÎN DUMNEZEU, CI DIN CONTRA, SĂ FIM MÂNDRI (într-un sens bun) CĂ SUNTEM ROMÂNI CREȘTINI ORTODOCȘI.
În prezent, Biserica Ortodoxă Română este ATACATĂ de STRĂINI PENTRU A FI DISTRUSĂ, la fel cum se întâmplă cu Neamul Românesc, care este atacat de aceiași străini prin intermediul Statului Român pe care în prezent îl controlează.
Probabil că într-o anumită măsură Biserica este deja infiltrată de acești ne-oameni. Răspunsul Bisericii la acest atac NU poate fi unul pe față. De aceea, să nu atacăm și noi Biserica dintr-un motiv sau altul, și nici pentru că ni se pare că nu face prea multe pentru popor . Cei care au pretenția de la oamenii de bună credință din aparatul administrativ al Statului Român și de la oamenii de bună credință din instituția Bisericii să iasă și să zică și să facă lucruri PE FAȚĂ; NU AU ÎNȚELES CĂ în ziua de azi războiul și reacția la atac SUNT CU TOTUL DIFERITE față de ce citim în cărțile de istorie și vedem în filmele americane MANIPULATOARE.
Avem și preoți care spun lucrurile, adevărul pe față ,cum au fost și sunt: Pr. Iusin Pârvu,Pr.ADRIAN Făgețeanu, Pr.Arsenie Papacioc, Pr.Ilie Cleopa
Pr. Amfilohie Brânză, Pr. Calistrat Chifan etc.
Avem însă în Biserică, cu siguranță, și oameni care reacționează subtil. În loc să apărăm și noi Biserica acum, când Biserica a dat de greu, fiind ATACATĂ în primul rând de străini, mai bine să o ajutăm să continue munca pe care o desfășoară în folosul Neamului de mii de ani!
„Neamul nostru știe că omul pentru a trăi bine pe acest pământ are nevoie de credința în Dumnezeu.”
Românii au datoria de a onora jertfa strămoşilor, apărându-şi permanent cu demnitate atât credinţa cât şi neamul, spiritualitatea şi cultura, lucruri care cel puţin în privinţa neamului nostru se leagă perfect, fiind dependente unele de altele.
„Să ţinem credinţa noastră pe care au ţinut-o toţi voievozii noştrii şi toţi protopărinţii noştri şi toţi românii cei adevăraţi! Dacă vrei să fii fiu adevărat al lui Hristos şi al Ţării Româneşti, să ţii credinţa cea dreaptă, ortodoxă, pe care o ţinem de două mii de ani.”
„Globalizarea, uniformizarea culturală, sincretismul religios, migraţia, indiferenţa ş.a., acţionează împotriva identităţii creştine şi culturale. Să fie vorba oare numai despre scăpări omeneşti sporadice şi izolate sau despre o tendinţă sistematică de descreştinare, deznaţionalizare şi deculturalizare!?”
Biserica Ortodoxă Română are o experienţă de cel puţin 1,700 de ani, dacă nu mai mult de 2,000 de ani, de luptă pentru continuitatea Neamului Românesc.
A fost şi continuă să fie apărătorul cel mai stabil al Neamului.
Când Statul a fost preluat de străinii invadatori, a substituit o parte din funcţiile pe care Statul nu mai putea să le îndeplinească pentru Neam şi ne-a protejat.
Duşmanul de moarte al neamului nostru ne atacă biserica continuu şi se străduie să o compromită în ochii poporului pentru ca la biserică găseşti multe, în primul rând înţelepciune, dar ei vor vor să ducem o viaţă neînţeleaptă, bezmetică şi în final degradantă uman şi existenţial, să ne irosim să ne epuizăm şi să scape de noi ca neam de pe teritoriul nostru strămoşesc, nu diferit de modul în care au acţionat asupra populaţiei băştinaşe, indiene cum li se zice, în SUA dar şi cu multe alte popoare.
La biserică găsim îndemnuri la chibzuinţă, echitate şi echilibru dar duşmanul vrea să ne luăm după mesajele ce le transmite prin emisiunile lui de televizor, ziarele lui, revistele lui, care ne îndeamnă la nechibzuinţă, la dezechilibru, la glorificarea inechităţii şi a excesului senzorial şi material cu consecinţa degradării propriei vieţi şi a vieţii neamului.
Biserica NOASTRĂ este şi trebuie să rămân o INSTITUȚIE FOARTE PUTERNICĂ , care a dovedit forţa de a supravieţui în lungime de timp şi ca anvergură cum nici alta nu a reuşit în Lume şi prin asta să contribuie fundamental la supravieţuirea Neamului Românesc.
Mărturisirea dreptei credințe și lupta neîncetată ÎMPOTRIVA EREZIILOR nu trebuie să înceteze, căci așa cum spune Sf. Ioan Gură de Aur: „nimănui nu-i este de folos viața dreaptă întru credință greșită


Din punct de vedere creştin se ştie că diavolul se poate înfăţişa ca înger de lumină (II Cor. XI, 14), ceea ce înseamnă că şi poate cânta îngereşte. El prezintă întotdeauna la început păcatul ca fiind plăcut, uşor, atrăgător, frumos şi logic. Aceasta o poate face numai în mod iluzoriu în amintirea vremurilor când era într-adevăr înger de lumină şi poseda frumosul divin pe care l-a pierdut din mândrie devenind diavol întunecat. În ultimele câteva decenii, o nouă formă de adorare a devenit larg răspândită printre creştini.
Această formă de adorare a devenit atât de răspândită întrucât oamenii vin să participe la aceste slujbe. Asta pentru că slujbele sunt distractive, emoţionante, uşor de înţeles şi ușor de a interacţiona cu ele. Totuși acest stil de închinare adusă lui Dumnezeu este îndepărtat de stilul ortodox și în spiritul Sfintei Tradiții de închinare liturgic. Ce atitudine ar trebuie să aibă un creștin ortodox față de acest nou mod de închinare ?E contrar Ortodoxiei sau e acceptabil? Cum ar trebui să răspundă un creștin ortodox unei astfel de invitații de a participa la aceste manifestări,Nu ortodoxe,nu creștine ,în sfânta noastră biserică?
Biserica Ortodoxă face misiune şi dă mărturie creştină prin unul din mijloacele de excepţie ale cultului, anume prin cântarea bisericească, ca o interpretare de ordin comunitar ce întăreşte sufletele în chip tainic şi le dă avânt în practicarea virtuţilor, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Cântecul este modul cel mai frumos de exprimare al omului, sensibilizează şi îndulceşte catehizarea, ajută la crearea atmosferei de bucurie şi comuniune prin imnurile liturgice şi cântările religioase.
Dogmatica ortodoxă se află expusă în imnurile, cântările şi rugăciunile Sfintei Liturghii; este mereu în Biserică, cântată de credincioşi în fiecare duminică şi sărbătoare, ca o învăţătură vie şi activă ce îmbogăţeşte mintea credincioşilor. Cântarea duce mesajul în mod direct la inimă, ca prim pas, urmat de trăirea în mod activ. Muzica bisericească a Sfintei Liturghii uneşte corul pământesc cu cel îngeresc, săvârşindu-se unitate şi comuniune în lauda lui Dumnezeu.
Cântarea bisericească este rugăciune a comuniunii, colectivă; iar preoţii au participanţi activi pe toţi cei care răspund cererilor cântate. Această participare produce un dialog şi reface legătura comuniunii între credincioşi, preot şi Dumnezeu.
Cântarea bisericească poate fi un mijloc de activitate misionară, dacă este folosită în mod corespunzător, în funcţie de împrejurări, de către preot, cântăreţul bisericesc sau profesorul de religie.
Importanţa participării credincioşilor în mod activ se datorează slujbelor oficiate prin cântare în cadrul cultului, prin executarea răspunsurilor liturgice. Cântările religioase duc la cunoaşterea Sfintei Scripturi; sunt adevărate culegeri de învăţare a dogmelor ortodoxe şi a vieţilor Sfinţilor şi folosesc la apărarea dreptei credinţe de tendinţele străine. Potrivit Sfinţilor Ioan Gură de Aur şi Vasile cel Mare, cântarea bisericească este un mijloc de povăţuire a celor ce o ascultă, poate forma sufletele şi poate adapta limbajul bisericesc pentru omul secolului prezent.
Cântarea bisericească atrage credincioşii către participare la sfintele slujbe, nu ca simpli spectatori, ci ca participanţi activi prin care aceştia exprimă calitatea şi conştiinţa lor de enoriaşi sau membrii vii şi activi ai comunităţii creştine din care fac parte.
Lumea și diavolul împing Biserica spre încercări atât de înfricoșătoare, încât s-ar putea să vină ziua în care toți episcopii de pe pământ să intre în părtășie cu ereticii. Atunci toţi credincioşii vor trebui să înţeleagă faptul că Biserica nu este acolo unde pare a fi. Liturghiile vor continua să fie slujite, iar bisericile vor fi pline de oameni, însă biserică nu va avea nici o legătură cu acele “biserici” ori cu acei preoți sau credincioși.
Biserica este acolo unde este Adevărul. Credincioșii sunt aceia care continuă Tradiția neîntreruptă a Ortodoxiei, acea lucrare a Duhului Sfânt. Preoții adevărați sunt aceia care gândesc, trăiesc și propovăduiesc așa cum au făcut-o Părinții și Sfinții Bisericii sau cel puțin nu-i tăgăduiesc în învățătura lor. Acolo unde această unitate de gândire și de viată nu există, este o amăgire să vorbim despre Biserică, chiar dacă toate semnele exterioare ar mărturisi aceasta.
Atunci când se va apropia epoca lui Antihrist, chiar și corabia bisericii va fii greu de deslușit. Va fii așa o încurcătură și o babilonie în lume, încât credinciosul nu va putea fi sigur dacă o Biserica este Ortodoxă sau de alt fel, din pricină mulțimii proorocilor mincinoși care vor umple lumea și vor propovădui: „Hristos este aici” și „Hristos este acolo” (cf. Matei 24, 23-24; Luca 17, 21-23).
Cu toate acestea, la sfârşitul vremurilor, Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească va însemna doar acele parohii mici, uitate şi aparent dezbinate întru cele din afară, care pot chiar să nu aibă cunoștinţă unele de altele. Însa acestea vor fi unite între ele prin legăturile tainice ale Trupului şi Sângelui Domnului, întru Duhul Sfânt, cu Soborniceasca Credinţă şi Tradiţie, care vor rămâne nepângărite.
SLAVĂ LUI DUMNEZEU PENTRU TOATĂ PURTAREA LUI DE GRIJĂ;IATĂ ÎN SFĂRȘIT AVEM SPERANȚE BUNE PENTRU NU ȘTIM CĂT TIMP.
DECIZIA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII OTODOXE ROMÂNE
În incinta bisericilor va fi interzisă organizarea spectacolelor și concertelor. Decizia a fost luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în cadrul unei ședințe ,prezidată de Preafericitul Patriarh Daniel. Introducerea a unor noi restricții a fost motivată de faptul că astfel de acțiuni organizate în incinta bisericilor ar putea „provoca tendințe de auto-secularizare a spațiului sacru din Biserica Ortodoxă Română”

,,Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor’’
,Necredinţa şi tăgăduirea Domnului, căderea de la Credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene. Şi lăsată la o parte este judecata, iar dreptatea stă departe; adevărul se poticneşte în pieţe şi fapta cinstită nu mai are loc.
Adevărul nu mai este şi cel ce se dă la o parte din calea răutăţii este sfărâmat.
Şi Dumnezeul nostru a văzut şi S-a întărâtat, fiindcă nu mai este dreptate’’ (Isaia 59, 13-15).
Sfântul adevăr e vestit în inimă de tihnă, de liniște, de limpezime, de pace, de aplecarea spre pocăință, spre adâncirea în sine, spre nenădăjduirea în sine, spre mângâietoarea nădejde în Dumnezeu.
MINCIUNA, chiar dacă își pune masca binelui, se cunoaște după tulburarea, întunecarea, nehotărârea, nestatornicia, împrăștierea, visarea cărora le dă naștere, sau nu face decât să amăgească inima, aducându-i lingușitor o mulțumire, o îmbătare de sine, o plăcere tulbure, lipsită de limpezime - și această plăcere a inimii amăgite seamănă cu liniștea prefăcută, care acoperă oglinda unor bulboane adânci și întunecate, unde sălășluiesc monștri."

oți cei care am fost botezați în Biserica Ortodoxă și credem ortodox suntem membri deplini ai Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, adică a Trupului lui Hristos.
Prin Taina Sfântului Mir am primit Pecetea Darului Duhului Sfânt și prin Sfânta Împărtașanie cu Trupul și Sângele lui Hristos ne unim cu El, devenind mădulare ale Trupului Lui.
În această calitate de mădulare ale Bisericii lui Hristos, care este numai Biserica Ortodoxă, SINGURA în care ne UNIM cu ADEVĂRATUL DUMNEZEU , SINGURA în care OMUL se POATE MÂNTUI, ARĂTĂM ȘI RESPINGEM ÎN MOD PUBLIC EREZIILE ce au CUPRINS pe UNII MEMBRI ai BISERICII .
EREZIA nu afectează doar pe cel care crede în ea, ci și pe membrii Bisericii, atâta timp cât cei ce GÂNDESC ERETIC în Biserică și PROPOVĂDUIESC EREZIA și celorlalți membri prin cuvânt și prin fapte, răspândind astfel microbul ereziei în tot trupul Bisericii. EREZIA predicată de episcop sau preot îi afectează și pe credincioși. Totodată, episcopul sau preotul trebuie să aibă grijă ca membrii turmei lui să nu învețe erezia. Dacă păcatele morale îl despart pe om de Dumnezeu, cu atât mai mult erezia. Datoria episcopului este să învețe drept Cuvântul Adevărului, iar sfințenia este legată organic de Adevăr („Sfințește-i pe ei întru Adevărul Tău, iar Cuvântul Tău este Adevărul.” Ioan 17, 17).
Hristos e „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).
EREZIA este minciună și blasfemie la adresa Cuvântului Întrupat, Dumnezeu-Omul Iisus Hristos.
Ea se naște ca înșelare duhovnicească, devenind o ideologie contrară Adevărului, tăind posibilitatea sfințeniei și a mântuirii.
La fel cum o boală nu afectează numai organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia, otrăvind pe unii membri ai Bisericii, provoacă durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare dată când a apărut o erezie ce amenința trupul Bisericii, s-au întrunit Sinoade Ecumenice și Locale care au anatematizat erezia și pe ereticii ce o susțineau, adică au tăiat din trupul Bisericii învățătura eretică și pe cei ce o promovau.
Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola sa către romani: „Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare și mădularele nu au toate aceeași lucrare, așa și noi, cei mulți, un trup suntem în Hristos, și fiecare suntem mădulare unii altora, dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat.” (Rom. 12, 4-6)
IAR în Epistola I către corinteni spune: „Și nu poate ochiul să zică mâinii: N-am trebuință de tine; sau, iarăși, capul să zică picioarelor: N-am trebuință de voi.
Ci cu mult mai mult mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt mai trebuincioase.” (I Cor. 12, 21-22), arătând în continuare că „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă împreună; și dacă un mădular este cinstit, toate mădularele se bucură împreună.” (I Cor. 12, 26-27).
Având în vedere că până în prezent nu s-au adunat Sinoade Locale care să condamne pe cei care încalcă de aproape 100 de ani atât Canoanele Apostolice cât și hotărârile Sinoadelor Ecumenice și Locale, Noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos RESPINGEM și ne DISOCIEM de toate practicile condamnate de Biserică:
– RUGĂCIUNILE în comun cu ereticii și așa-numita „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, „Vecerniile pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în Bisericile Ortodoxe în „Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, în care sunt invitați eretici să predice din fața Sfântului și Înfricoșătorului Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;
– PARTICIPAREA la întâlniri sincretiste interreligioase și intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în comun cu ereticii.
Arătăm ca erezie şi respingem în mod public ECUMENISMUL , cu TOATE MANIFESTĂRILE sale:
PREZENȚA Bisericii Ortodoxe în «Consiliul Mondial al Bisericilor».
EREZIA conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din Biserică.
EREZIA conform căreia toate confesiunile creștine ar fi ramuri ale Bisericii celei Una.
EREZIA conform căreia Biserica Ortodoxă ar fi o Biserică între multe alte «familii de Biserici» care împreună ar forma Biserica cea Una.
EREZIA conform căreia unitatea Bisericii s-ar fi pierdut;
conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Una și Unică, deoarece Capul Ei este Unul Domn Iisus Hristos, iar unitatea Bisericii se exprimă prin unitatea de credință și prin supunerea credincioșilor față de ierarhia Ei, atâta timp cât ierarhia păstrează unitatea de credință.
EREZIA conform căreia Biserica «ar fi divizată în confesiuni creștine» și noi ar trebui «să refacem unitatea Ei» prin «minimalismul dogmatic», adică prin a accepta ca bază a unirii Ortodocșilor cu celelalte confesiuni (denominațiuni) credința minimală, adică credința în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Dumnezeu Întrupat și Mântuitor, trecând cu vederea toate celelale Dogme ale Bisericii, inclusiv preoția sacramentală, icoana, Harul Necreat, cinstirea sfinților, etc.
EREZIA conform căreia ar exista o «unitate nevăzută» a Bisericii prin credința comună în Sfânta Treime și în Iisus Hristos ca Domn și Mântuitor, urmând să se înfăptuiască și o «unitate văzută» prin unirea confesiunilor (unitate în diversitatea dogmelor și a tradițiilor).
EREZIA conform căreia ar fi suficient să crezi în Sfânta Treime și în Domnul Iisus ca Dumnezeu și Mântuitor ca să faci parte din Biserică (Biserica fiind văzută ca o adunare a tuturor confesiunilor creștine).
EREZIA conform căreia Biserica Ortodoxă și adunarea romano-catolică (papo-filioquistă) ar fi «Biserici Surori» sau «cei doi plămâni ai Bisericii».
EREZIA conform căreia între Biserica Ortodoxă și papism (romano-catolicism) nu ar exista nici o diferență dogmatică, afirmând că singura diferență ar fi Primatul Papal.
ACORDURILE neortodoxe semnate de reprezentanții Bisericilor Ortodoxe în cadrul dialogului intercreștin, dialog cu care suntem de acord atâta timp cât este facut pe baze ortodoxe, pentru a-i aduce pe eretici în Biserica Ortodoxă prin Taina SFÂNTULUI BOTEZ, a Mirungerii și a Sfintei Împărtășanii.
ACORDUL de la Balamand, în care reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale au acceptat un nou tip de uniație și au recunoscut pseudo-tainele romano-catolicilor, acord care a fost respins de către reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe Locale întruniți la Baltimore, în anul 2000.
EREZIA conform căreia Filioque (purcederea Duhului Sfânt «și de la Fiul») ar fi doar o simplă neînțelegere terminologică, iar nu o alterare a Dogmei Sfintei Treimi dogmă pe care Însuși Dumnezeu prin Fiul Său Iisus Hristos Întrupat ne-a descoperit-o (Ioan 15, 26).
AȘA -ZISA «ridicare a anatemelor» dintre ortodocși și romano-catolici, precum și cele asupra monofiziților, monoteliților și monoenergiștilor, anateme date la Sinoadele Ecumenice; conform învățăturii ortodoxe, o anatemă dogmatică nu se poate ridica în mod magic, fără ca motivele anatematizării să fie înlăturate.
EREZIA conform căreia ar exista har mântuitor în afara Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești și că ar exista botez valid și har lucrător al preoției în afara Ei (simpla prezență istorică a unei succesiuni de la Apostoli și simpla rostire a formulei Sfintei Treimi nu validează «tainele» ereticilor).
EREZIA conform căreia Sfinții Părinți nu mai pot fi azi în actualitate, erezie ce neagă prezența Duhului Sfânt în Sfinții Părinți de la Sinoadele Ecumenice și, prin urmare, însăşi continuitatea existenței Bisericii ca instituție divino-umană.
EREZIA care afirmă că nu putem cunoaște care sunt granițele Bisericii și erezia conform căreia toată omenirea ar fi încorporată într-o «Biserica nevăzută»; conform învățăturii ortodoxe, Biserica este Biserica Istorică, vizibilă, cu succesiune apostolică, ce a păstrat Dreapta Credință (dogmele formulate la Sinoadele Ecumenice și anatemele ce delimitează Adevărul Dogmatic de minciuna eretică) și o duce mai departe până la sfârșitul veacurilor, și anume Biserica Ortodoxă.
EREZIA conform căreia și ereticii ar fi încorporați într-un anume fel în Biserică,transformarea pogorământului (iconomiei) în dogmă sau regulă; conform învățăturii ortodoxe, pogorământul este o derogare de la acrivie, de la regula credinței, pentru neputințe omenești, în circumstante excepționale, având ca scop aducerea oamenilor la Dreapta Credință, în ciuda piedicilor obiective. Pogorământul se aplică doar în cazuri de forță majoră, pentru atingerea unui scop bun în circumstanțe adverse.
Când, însă, în absența unor circumstanțe excepționale, continuarea aplicării iconomiei tulbură și ocolește rânduiala canonică, atunci adaptarea nu este o măsură înțeleaptă, ci sfidare a așezămintelor sfinte, conducând la nesocotirea Ortodoxiei.
AȘA-NUMITELE «căsătorii mixte» între ortodocși și neortodocși, pentru că nu se pot uni cele de neunit, condiția principală a Tainei Cununiei fiind ca cei doi soți să fie creștini ortodocși botezați și practicanți.
SFÂNTA Taină a Cununiei este Taina dragostei și a unirii în Dreapta Credință. Nu se poate acorda această Taină numai unui singur membru, celui ortodox.
De aceea, căsătoria mixtă este lovită de NULITATE , și în același timp constituie rugăciune în comun cu eterodocșii.
DESFĂȘURAREA dialogului dintre Biserica Ortodoxă și erezii pe criteriile platformei protestante (CMB n.n.) și nu pe Mărturisirea Ortodoxă, aşa zisa «restaurare a unităţii creştinilor» şi denumirea istorică de „biserici”pentru eretici.
Constituţia aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» ca bază a dialogului cu ereticii minimalismul dogmatic.
DECLARAȚIA de la Toronto din 1950 care afirmă că:
1. EXISTĂ membri ai Bisericii în afara zidurilor Bisericii Ortodox;
2. BISERICA lui Hristos este mai mult decât confesiunea fiecărui membru al aşa zisului «Consiliu Mondial al Bisericilor» în parte; 3. A fi membru al Bisericii lui Hristos este mai mult decăt a fi membru al propriei Biserici (confesiuni).
BISERICA ORTODOXĂ ESTE ECUMENICĂ (Universală), NU ECUMENISTĂ și de aceea așteptăm de la membrii Ei să practice și să predice Ortodoxia la toată făptura, aducând pe mulți în Corabia Mântuirii care este Biserica Ortodoxă, Biserica cea Una, Sfânta, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Simbolul de Credință Niceo-Constantinopolitan.
DE ACEEA , ne DISOCIEM de poziția tuturor celor care învață sau practică ereziile numite mai sus, fie că sunt elaborate de sinoade panortodoxe (ca în Creta 2016 n.n.), sinoade locale, patriarhi, ierarhi, preoți, diaconi, ipodiaconi, citeți, monahi, monahii sau credincioși.
NOI , prin MĂRTURISIREA de faţă, îi NUMĂRĂM pe cei care nu caută să-şi îndrepteze fraţii căzuți în înșelarea ecumenistă, adoptând o atitudine pasivă, împăciuitoare și tacită, pe care Sfântul Grigorie Palama o vede ca pe al treilea tip de ateism, după ateism și erezie.
AŞA SĂ NE ADUNĂM, ŞI SĂ NE PUNEM ŞI NOI NĂDEJDEA ÎN DUMNEZEU, ŞI MAICA DOMNULUI CU TOȚI SFINȚII;
PENTRU APĂRAREA CREDINȚEI NOASTRE STRĂMOŞEŞTI,ŞI PENTRU NEAMUL NOSTRU ROMÂNESC,
CREŞTIN ORTOTOX.

Să avem grijă să nu ne molipsim prin împărtăşirea cu papismul şi ecumenismul, şi cu ortodocşii pro-papişti şi pro-ecumenişti. Deoarece până acum n-am făcut aşa cu hotărâre şi tărie, Dumnezeu, de ani buni, prelungeşte mânia Sa şi robia dreptslăvitorilor în pan-erezia ecumenismului.
Cât timp vor mai îngădui episcopii, monahii şi mirenii ca fiarele neînţelegătoare, ereticii, să lovească şi să întineze Sfânta Sfintelor Ortodoxiei? Atât timp cât noi nu vom face nimic şi vom veni cu felurite îndreptăţiri pseudo-duhovniceşti, urâciunea pustiirii va sta în locul cel sfânt.
MÂNIA lui Dumnezeu a cuprins Biserica de mulţi ani. Papismul şi ecumenismul biruiesc.
La vremea lor, Marele Athanasie şi ceilalţi Sfinţi Părinţi au înţeles primejdia înfăţişată în vedenia Marelui Antonie.
Suntem acum martori ai întinării bisericilor şi Sfintelor Altare cu rugăciuni în comun şi liturghii laolaltă cu „neînţelegătorii” (iraţionalii) eretici; asistăm la această întinare şi o lăudăm, alăturându-ne noi înşine la lovirea Sfintei Sfintelor.
RUGAȚI-VĂ CA BUNUL DUMNEZEU SĂ MAI LUNGEASCĂ ACEST TIMP CA SĂ NE PUTEM ÎNTĂRI ÎN CREDINȚĂ,CĂCI VREMURI GROAZNICE NE AȘTEAPTĂ.
,,Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumina’’ (Isaia 5, 20).
Aşadar, după căderea omului în păcat, Dumnezeu, deşi Îşi propusese să întrerupă relaţia directă cu omul (Isaia 59, 2) –, din iubire faţă de cel făcut după chipul Său, a continuat să-i vorbească, însă nu direct, ci prin intermediul proorocilor , după cuvântul care zice: „Ascultaţi cuvintele Mele: De este între voi vreun prooroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el” (Numerii 12, 6). Darul profeţiei este unul din darurile Duhului Sfânt, Care a grăit prin proroci, însă nu numai prorocilor lui Israel, ci şi prorocilor altor neamuri (Numerii 22, 9).
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel avertizează asupra „falşilor profeţi”, asupra „proorocilor şi învăţătorilor mincinoşi”, asupra „hristoşilor şi fraţilor mincinoşi”, care dezbină pe credincioşi şi rup unitatea credinţei şi a Bisericii, zicând: „Aceasta ştiind mai dinainte că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotinţa fiecăruia.
Pentru că niciodată prorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (II Petru 1, 20-21).
Şi iarăşi: „Dar au fost în popor şi prooroci mincinoşi, după cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri pierzătoare şi, tăgăduind chiar pe Stăpânul Care i-a răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică pieire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi, din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; şi din poftă de avere şi cu cuvinte amăgitoare, ei vă vor momi pe voi.
Dar osânda lor, de mult pregătită, nu zăboveşte şi pierzarea lor nu dormitează.” (II Petru 2, 1-3).
S-AU TREZIT ASTĂZI AȘA ZIȘII,,OAMENI ILUMINAȚI DE LUPUL CEL BLÂND"SĂ DECIDĂ ASUPRA PLANETEI PĂMÂNT.
SUTEM PREA MULȚI ,NU MAI AVEM LOC,TREBUIE SĂ FACEM CEVA SĂ LĂSĂM LOC LA ALȚII.
S-AU HOTĂRÂT CĂ AR FI BINE SĂ TREACĂ LA O MĂSURĂ
,,ÎNȚELEAPTĂ" PENTRU A REDUCE ACEST NUMĂR AȘA DE MARE A POPULAȚIE,PRIN DIFERITE MĂSURI ȘI METODE CARE NA MAI FOST ȘI NU SA MAI VĂZUT NICIODATĂ DE CÂND E LUMEA.
ÎN primul rînd distrugerea ORTODOXIEI,
ÎNCHIDEREA BISERICILOR,
OPRIREA SFINTEI ÎMPĂRTĂȘANII CU TRUPUL ȘI SÂGELE MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS,
MODIFICAREA PSALMILOR,
MODIFICAREA SFINTEI EVANGHELII,ȘI NU ÎN SFÂRȘIT NODIFICAREA SFINTEI LITURGHII,CU O LITURGHIE SATANICĂ IMPUSĂ DE EI.
ORDINUL SUNĂ CLAR,,TREBUIE OPRIT ACEST HRISTOS MINCINOS"!
TREBUIE SĂ ARĂTĂM OAMNILOR PE ADEVĂRATUL
,,MESIEA CEL MULT AȘTEPTAT "!
Adevărat vă spun că Satana și-a trimis pe ai săi în toate STATELE ca să aducă TULBURARE . V-am spus, au pregătit multe rele, putem însă să le respingem cu RUGĂCIUNILE noastre.
Să nu vă îngrijorați când veți vedea ASASINAREA unui mare politician al statului nostru.
Şi aceasta va aduce iarăşi tulburare.
Nu vreau să vă spun prea multe, dar acestea se vor întâmpla.
Răul se apropie,SUNTEM deja la mijlocul celui de-al treilea război mondial și noi stăm nepăsători,vedem cum mor cei apropiați ai noștri,s-au sunt omorâți,și nu credem nimic.
Atunci acești ILUMINAȚI vor recurge cu VICLENIE la diferite metode.
PANDEMIEA aceasta inventată prin acest virus artificial și VACCINAREA întregii populații,va fi o etapă premergătoare pentru implantarea cipului.
Va fi o etapă premergătoare, iar atunci când se va împlini vremea şi prorocul mincinos se va instala în scaunul Vaticanului, va influenţa întreaga lume cu hotărârile lui.
Toţi liderii politici vor fi de partea lui. Să nu credeţi însă, că Vaticanul va avea vremuri uşoare, dimpotrivă, va avea parte de multe tulburări.
Vor încerca să aleagă un alt papă. Va fi format un antipapa.
Va fi un papă, un antipapa şi un antipapa secund. Toate acestea vor depinde de noi, de cât ne vom ruga ca să se schimbe situaţia.
Dar acest pseudo–profet va aduce multă pagubă, el va aduce cipul.
ANTIHRISTUL le va găsi pe toate pregătite, pentru că va lucra prin el.
Să nu credeţi că acest Cip va fi, cum auziţi despre altele, că-l introduc subcutanat aici sau acolo şi apoi îl pot scoate, nu!
Nu va fi la fel. Sfântul Duh zice că ceea ce va fi implantat oamenilor în vremurile acelea, va fi lucrat după o tehnologie atât de înaltă, microtehnologie, încât va putea influenţa hotărârile omului.
Va fi implantat astfel încât nu va putea fi scos nicicum. Va fi incizat (gravat) în om.
Va avea o FRECVENȚĂ atât de înaltă şi asemenea capacitate, încât va putea influenţa până şi simţirile şi sentimentele omului. Iar cel care va deţine calculatorul central, va putea induce tuturor care vor avea cipul implantat asemenea senzaţii, încât de durere vor scrâşni din dinţi.
De aceea, cei care vor lua acest cip pentru a scăpa de dureri, vor fi primii care se vor distruge. Iar ei vor şti totul despre om, îi vor cunoaşte gândurile, sentimentele şi vor putea interveni în viaţa lui.
DE aceea astăzi se urmărește controlul deplin al tuturor;DAR numărul fiind prea mare s-a luat decizia de reducere a numărului de locuitori.
În primul rînd prin VACCINARE;care sub această acoperire falsă a așa zisului virus,toți se vor vaccina.
O parte chear după vaccin vor avea tulburări și chear moarte imediat,iar organismele mai puternice în timp vor acumula boli ,care de asemenea va provoca MOARTE.
SE ÎNȚELEGE DE LA SINE CĂ ADEVĂRATUL CREȘTIN NU VA PRIMI NICIODATĂ ACEST NUMĂR SATANIC .
Ci îl va lepăda, deşi se aşteaptă la consecinţe dintre cele mai grave, chiar de-ar fi să moară.
Situaţia actuală arată că SUPERPUTEREA viitorului va trebui să fie Comunitatea Europeană, doar dacă nu cumva într-un viitor mai îndepărtat va apărea o nouă conjunctură şi se va ivi o altă «împărăţie».
Dacă însă apariţia celui fără de lege este legată direct de Comunitate Europeană (azi Uniunea Europeană), atunci se clarifică şi un pasaj dificil din Apocalipsa, privitor la două cetăţi; în anii antihristului se vorbeşte despre «oraşul cel mare», precum şi despre «Babilon, cetatea cea mare».
Antihristul, ca stăpân religios, îşi va avea sediul la Ierusalim – oraşul prin excelenţă. Ca lider al Europei Unite, adică în calitate de lider politic, îşi va avea sediul în oraşul în care îşi va avea sediul atunci Parlamentul Europei.
Deja există o clădire a Comunităţii Europene în Bruxelles, unde se află cel mai mare computer din lume. Supraveghetorul său, Harry Edelman, evreu, îi spune «fiara».
Acest calculator are posibilitatea de a întocmi dosarele a cinci miliarde de oameni, dând fiecăruia număr alcătuit din optsprezece cifre.
La început, cel fară de lege va fi liderul Europei Unite, dar apoi va fi liderul unui stat mondial. Iar capitala politică a Europei se va dizolva, astfel încât să fie cinstit Ierusalimul, care va deveni centrul politic şi religios al lumii întregi.
Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogăţiile de bază ale pământului.
Totul se va petrece prin intermediul instituţiilor bancare,
toate astea sunt controlate de aceeaşi mână şi de acelaşi cap.
De ce pe toţi ne deprind acum cu băncile? Îţi iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă.
Repede ne vor aduna pe toţi în acelaşi staul.
Mare mirare vom avea când o să aflăm că şi ultimul bănuţ din portmoneu ne este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă.
Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil.
Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogăţiile strânse, bogăţii preţuite în acea lume organizată de diavol şi tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Aceşti jinduiţi bani vor fi număraţi cu metrul.
Aurul va ajunge la preţul său adevărat – zero.
După cum vedem toată lumea aleargă spre cel viclean, ca și păcătosul spre păcat.
Neînfrânați suntem noi oamenii, și popor și cler; ca și caii cei nărăvași aleargăm toți spre păcat.
Nu ne gândim nici la Dumnezeu, nici la moarte, nici la judecată sau răsplată, la nimic; numai pentru materie, trup și plăceri trupești suntem interesați.
Acum, ne aflăm în pragul marii mânii; se apropie sfârșitul sfârșitului .
Sfinții Părinți ai Bisericii noastre au socotit moartea și a doua venire a Mântuitorului necesare pentru mântuirea omului, iar cei care le-au avut totdeauna în minte, au fost izbăviti de chinurile cele vesnice.
S-avem credință în Dumnezeu; în El să ne punem nădejdea și dragostea și nu ne va părăsi.
Fie ca nimic să nu ne despartă de iubirea lui Hristos.
RUGĂCIUNE
Pe Tine, Hristoase Împărate, Care credinţa cea adevărată în Tine ai pus-o ca piatră şi temelie de nezdruncinat a Bisericii Tale, pe Tine Care ne-ai lăsat făgăduinţa neamăgitoare că Biserica nu va fi biruită de porţile iadului, răscumpărând-o cu cinstitul Tău sânge, Te rugăm cu lacrimi: izbăveşte-ne grabnic de necazurile ereticeşti de acum şi de strâmtorările apostaţilor.
S-au deschis porţile iadului, buzele hulitoare de Dumnezeu, ca să înghită fără milă Sfânta Ta Biserică, dar Tu, adevăratule Împărat, Hristoase, închide-le, pune-le stavilă cu puterea Ta cea dumnezeiacă. Te rugăm cu inima înfrântă, izbăveşte Biserica de toate strâmtorările, căci ai răscumpărat-o cu sângele Tău cel curat.
TU EȘTI PIATRA CEA DIN CAPUL unghiului şi Capul Trupului Tău, Capul Bisericii Tale, Hristoase Împărate. Loveşte-i cu lemnul Crucii Tale pe CÂINII care o tulbură şi o dezbină, iar ei dăruişte-i pace cu dumnezeiasca Ta putere, căci ai răscumpărat-o cu sângele Tău cel curat.
Tu, Mântuitorule şi Iubitorule de oameni, Cel ce vezi prigonirea Bisericii Tale de către duşmanii cei vicleni, milostiveşte-Te şi ascultă rugăciunea noastră şi, milostiv fiind, izbăveşte-o degrabă de toate necazurile şi scârbele, şi întăreşte-o în pacea adâncă pe piatra mărturisirii adevărate, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
S-au sculat LUPI grei, Doamne, speriind şi împărştiind fără milă turma Ta de oi cuvântătoare, şi încearcă să o înghită cu amăgirea cea diavolească; dar Tu, Hristoase, păstorule bun care Ţi-ai dat viaţa pentru noi, slobozeşte-ne de fiarele acestea şi izbăveşte-ne degrabă, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
S-au sfătuit apostaţii şi păgânii să dărâme Biserica Ta, Hristoase, cu amăgirile cuvintelor mincinoase, dar noi cu lacrimi ne rugăm Ţie: adunările acestora împrăştie-le, precum de demult ai împrăştiat adunătura de neamuri la zidirea turnului şi nimiceşte-le, ca să Te slăvim cu toţii într-un gând pe Tine, Cel ce eşti Dumnezeu deofiinţă cu Tatăl şi cu Duhul.
Te rugăm cu râvnă, Mântuitorule, spre ruşinarea amăgitorilor duşmani să luminezi cu înţelepciunea Ta cea dumnezeiască inimile întâi-stătătorilor Bisericii, şi cu lumina cunoaşterii Tale sfinţeşte propovăduirea lor şi luminează-le mintea, ca un iubitor oameni, spre întărirea credinţei celei întru Tine.
TE RUGĂM LACRIMI ÎN GENUNCHI,NU NE LĂSA DOAMNE IISUSE HRISTOASE,NU NE PĂRĂSI,AJUTĂ-NE ȘI NE MILUIEŞTE-NE ,CĂ
BINECUVÂNTAT EȘTI ÎMPREUNĂ CU TATĂL ȘI CU DUHUL SFÂNT,AMIN.
Ion Ciobanu                                                                                     

          Sf. Ioan Gură de Aur despre evrei



                                                                


Cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur (c. 347-407) desi pare aspru si nedrept, e cat se poate de adevarat si drept. Pe drept cuvant numit “parintele saracilor, ocrotitorul vaduvelor”, bland si smerit cu inima, mult milostiv, cand era vorba de adevar, de credinta, de compromisuri, era aspru si tunator. Din cauza sinceritatii si curajului sau a suferit toata viata prigonit de eretici, iudei si pagani. Un scurt cuvant de mai jos pune in lumina caracterul sau incoruptibil de idei straine Ortodoxiei, fiind model pentru crestinii de azi la marturisire si fermitate. Marturie stau mana dreapta si urechea stanga neputrezite pana azi, dupa 1600 ani de la adormire. Vorbele oamenilor la moartea sa, sunt cutremuratoare: “mai bine sa apuna soarele decat sa taca gura lui Ioan!”

Din fragmentul de mai jos reies urmatoarele:

– sinagoga jidovilor (evreilor) e casa de desfrau, inchinare la idoli si pestera de talhari, inca de pe vremea Profetilor Vechiului Testament si a Mantuitorului;

– iudeii nu se inchina lui Dumnezeu ci satanei (vezi Ioan 8,44: voi sunteti din tatal minciunii,iar tatal vostru e diavolul);

– viclenia iudeilor e nemasurata, ei trag mereu la pierzare pe crestini (relateaza o intamplare dramatica);

– iudeii au devenit din popor ales, popor blestemat prin rastignirea Mantuitorului lumii. Cuvantul de la Matei 27:25 e explicat de Sf. Parinti ca moment al blestemului jidovilor: “Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri!”. Blestemul nu dispare decat prin increstinare totala si sincera la crestinism (vezi cazul lui Steinhardt);

– credinta noastra nu trebuie sa fie amestecta cu influente pagane, iudaice si sectare (un semnal de alarma contra ecumenismului si sincretismului actual);
– iudeii nu au nimic bun in ei caci nu sunt pagani nestiutori de Hristos, de Dumnezeu ci stiu Legea, au auzit de Mesia dar nu cred in El (pacat impotriva Duhului Sfant ce nu se iarta!; pacat impotriva evidentei si credintei);
– sinagoga e mai cumplita si mai vatamatoare ca templele paganesti, caci nu se jetfesc oi si tauri ci chiar sufletele oamenilor (ducandu-le la pierzare prin minciunile evreilor).


Stiu ca multi ii cinstesc pe iudei si socot ca vietuirea lor de acum este plina de buna-cuviinta. Acest lucru ma face sa smulg din radacina o astfel de parere!

Am spus ca intru nimic nu-i mai bun teatrul decat sinagoga. Si o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinta decat profetii! Ce spune dar Profetul? „ Fata de desfranata ti s-a facut fata! Fara de rusine te-ai facut tuturor!” . Iar casa in care sta desfranata este casa de desfrau. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casa de desfrau si teatru, ci si pestera de talhari, si locuinta de fiare salbatice. „Pestera de hiena a ajuns pentru Mine casa voastra” , spune Profetul. Casa lor n-a ajuns locuinta unei fiare oarecare, ci locuinta unei fiare necurate. Si mai spune Profetul: „ Am lasat casa Mea, am parasit mostenirea Mea”. Iar cand Dumnezeu paraseste casa, ce nadejde de mantuire mai poate fi? Cand Dumnezeu paraseste casa, locul acela ajunge locuinta draceasca.

Dar, negresit, mi se va spune ca si iudeii se inchina lui Dumnezeu. Doamne fereste! Sa nu se spuna una ca asta! Nici un iudeu nu se inchina lui Dumnezeu.

– Cine spune asta?

– Fiul lui Dumnezeu! „Daca ati sti pe Tatal Meu, spune El, M-ati sti si pe Mine; dar nici pe Mine nu Ma stiti, nici pe Tatal Meu nu-L stiti” . Ce marturie mai vrednica de credinta decat aceasta sa-ti aduc?



Mai indrazneste cineva dar sa spuna ca sinagoga nu-i locas de inchinare la idoli, odata ce iudeii nu-L cunosc pe Tatal, odata ce iudeii L-au rastignit pe Fiul, odata ce iudeii au respins ajutorul Duhului? In sinagoga lor nu I se slujeste lui Dumnezeu, Doamne fereste! Sinagoga lor e locas de slujire idoleasca
Cu toate acestea, unii crestini privesc sinagogile ca pe niste locuri vrednice de cinste. Si asta n-o spun de la mine, ci o stiu din experienta. Acum trei zile (credeti-ma, nu mint) am vazut cum o femeie libera, o crestina, cu buna-cuviinta in imbracaminte si purtari, era silita de un ticalos si un nesimtitor, dupa infatisare crestin – n-as spune ca un om care a indraznit o astfel de fapta poate fi crestin adevarat – sa intre in sinagoga evreilor si sa jure acolo pentru o pricina pusa de la el la indoiala. Femeia, apropiindu-se de mine, m-a chemat in ajutor si mi-a cerut sa impiedic silnicia cea nelegiuita, caci nu-i era ingaduit ei, care se impartasise de Dumnezeiestile Taine, sa intre in sinagoga.
Aprins de manie si inflacarat, n-am ingaduit sa fie tarata sa savarseasca nelegiuirea aceea si am smuls-o din mainile lui. L-am intrebat pe siluitor daca e crestin. Cand mi-a marturisit ca e crestin, l-am mustrat cu asprime; l-am facut smintit si neghiob; i-am spus ca nu-i cu nimic mai bun decat un dobitoc, daca el, care spune ca se inchina lui Hristos, taraste pe un altul in pesterile iudeilor, cei care L-au rastignit pe Hristos. I-am vorbit mult. Mai intai l-am invatat din Dumnezeiestile Evanghelii ca unui crestin nu-i este deloc ingaduit sa jure si nici nu-i este ingaduit sa sileasca pe altul sa jure. Apoi i-am spus ca nu trebuie sa sileasca sa jure nu doar pe un crestin, dar nici pe un necrestin. Dupa ce cu multe si lungi cuvinte i-am scos din suflet parerea cea ratacita, l-am intrebat de ce a lasat deoparte biserica si a tarat-o pe femeia aceea in sinagoga evreilor. Mi-a raspuns ca i-au spus multi ca juramintele facute in sinagoga au mai multa putere, sunt mai infricosatoare.

La auzul acestor cuvinte, am oftat, m-am aprins de manie si apoi am ras iarasi. Am suspinat cand am vazut cata putere are viclenia diavolului ca sa-i induplece pe oameni! M-am aprins de manie cand m-am gandit la trandaveala celor inselati. Si am ras, iarasi, cand am vazut cat de mare si cat de cumplita este prostia celor inselati.

V-am spus si v-am istorisit acestea, pentru ca nu va induioseaza, nici nu va doare de crestinii care sufera si savarsesc astfel de fapte. Cand vedeti ca unul dintre fratii vostri cade in niste nelegiuiri ca acestea, socotiti ca nenorocirea este a altuia, nu a voastra. Daca va tine cineva de rau, credeti ca va aparati spunand: „ ce ma priveste!” , „ce legatura am eu cu el!” . Nu! Cel ce graieste asa graieste cuvinte pline de cea mai cumplita ura de oameni, pline de cruzime diavoleasca. Ce spui? Esti om, esti si tu de aceeasi fire cu el, dar, mai bine spus, daca trebuie sa vorbesc de fire, ai un singur Cap, pe Hristos, si mai indraznesti sa spui ca n-ai nici o legatura cu madularele tale? Cum mai marturisesti atunci ca Hristos este Capul Bisericii? Capul in chip firesc alatura toate madularele, le aduna si le leaga bine unele cu altele. Iar daca n-ai nici o legatura cu madularul tau, atunci n-ai nici o legatura nici cu fratele tau si nici nu-L ai cap pe Hristos. Ca pe niste copii mici va infricoseaza iudeii, si nu simtiti. Dupa cum multe slugi rele provoaca haz mult cand ii sperie pe copii cu masti infricosatoare si caraghioase caci mastile prin ele insele nu sunt infricosatoare, ci par asa din pricina simplitatii mintii copiilor, tot astfel si iudeii ii infricoseaza pe crestinii care nu sunt destul de tari in credinta. Cum poate fi infricosatoare sinagoga iudeilor, cand ea este plina de rusine si de ras, cand iudeii sunt niste izgoniti, niste invinsi, niste osanditi?

… Dar, mai bine spus, sinagoga este mai necinstita chiar decat crasma! Sinagoga nu este numai locuinta de talhari si de crasmari, ci locuinta de demoni. Dar, mai bine spus, nu numai sinagogile ci chiar si sufletele iudeilor. Si asta voi incerca s-o arat la sfarsitul cuvantului.

Ce iertare vei avea cand esti crestin pe jumatate? Credeti-ma, imi voi da mai degraba viata decat sa trec cu vederea pe unul pe care il stiu ca are o astfel de boala…

De este amestecat printre voi unul de alt neam, faceti-l cunoscut! nu ca sa-l omoram, cum sunt omorati tradatorii in armata, nici ca sa-l muncim si sa-l pedepsim, ci ca sa-l scapam de ratacire si necredinta, ca sa-l facem cu totul al nostru.

Daca nu vreti sa faceti asa, ci-l ascundeti, desi il stiti, cunoasteti bine ca veti suferi aceeasi pedeapsa ca si el. Pavel supune la chin si la pedeapsa nu numai pe cei ce savarsesc raul, ci si pe cei care ii incuviinteaza. Iar profetul David da aceeasi pedeapsa nu numai celor ce fura, ci si celor care alearga cu ei. Si pe buna dreptate; caci cel care il stie pe cel ce face raul si-l doseste si-l ascunde, ii da prilej sa ajunga si mai nepasator si-l face sa savarseasca raul cu mai multa libertate.

Eu tocmai pentru asta mai cu seama urasc sinagoga si imi provoaca dezgust, pentru ca iudeii ii au pe profeti, dar nu cred in profeti, pentru ca citesc cartile, dar nu primesc marturiile. Iar fapta aceasta este mai cumplita decat ocara! Spune-mi, daca ai vedea ca un om cu viata sfanta, stralucit si vestit ar fi tarat intr-o crasma sau intr-o pestera de talhari, si acolo ar fi ocarat si lovit, si ar suferi cea mai grozava batjocura, spune-mi, ai admira crasma sau pestera pentru ca sta acolo batjocorit acel mare si minunat barbat? N-o cred! Dimpotriva, tocmai pentru aceasta ai uri mai mult locul acela si ai fugi de el! Gandeste la fel si despre sinagoga. Iudeii i-au luat acolo cu ei pe profeti si pe Moise nu ca sa-i cinsteasca, ci ca sa-i ocarasca si sa-i necinsteasca. Ce ocara mai mare pot aduce acestor sfinti decat spunand ca ei nu stiu de Hristos si nici n-au spus ceva despre venirea Lui!, decat invinuindu-i ca nu cunosc pe Stapanul lor si zicand ca au aceeasi necredinta ca si ei?

Spune-mi, nu-i oare loc de necredinta, chiar daca nu-s idoli acolo, locul in care locuiesc demoni? Nu-i oare mai mare vatamarea sufleteasca in locul acela unde se aduna ucigasii lui Hristos, unde este izgonita crucea, unde este hulit Dumnezeu, unde nu se cunoaste Tatal, unde se ocaraste Fiul, unde se leapada harul Sfantului Duh, dar, mai bine spus, unde sunt chiar demonii? In templul idolilor necredinta e vadita si descoperita; nu poate momi cu usurinta si nici nu poate insela pe un om cu minte si intelept; in sinagoga iudeii spun ca se slujeste lui Dumnezeu, ca sunt urati idolii, ca sunt cinstiti profetii; prin aceste cuvinte pregatesc momeala si ii prind in laturile lor pe crestinii simpli si nepriceputi.
Prin urmare, sunt la fel de necredinciosi si iudeii, si paganii, dar inselaciunea savarsita de iudei e mai cumplita. In sinagoga lor se afla un jertfelnic, jertfelnic nevazut de inselaciune! Pe el nu se jertfesc oi si tauri, ci suflete de oameni.
Este insa timpul sa arat ca si demonii locuiesc acolo nu numai in sinagoga, ci chiar in sufletele iudeilor…
Voiam să vă vorbesc astăzi despre cele ce mai rămăseseră de spus din subiectul despre care vă vorbisem mai înainte şi să vă arăt mai lămurit că Dumnezeu este de ne cuprins cu mintea. Că despre acest subiect v-am grăit mult
şi îndelungat Duminica trecută, când am adus martori pe Isaia, pe David şi pe Pavel. Unul striga: „ Neamul Lui cine-l va spune?” ; altul îi mulţumea lui Dumnezeu pentru că nu-L putea înţelege: „ Mărturisi-mă-voi Ţie, căci cu frică mă minunez de Tine! Minunate sunt lucrurile Tale!” ; şi, iarăşi: „ Mi- nunată s-a făcut cunoştinţa Ta din mine; întăritu-s-a, n-o voi putea ajunge” .
Iar Pavel nu s-a plecat spre cercetarea fiinţei lui Dumnezeu, ci numai spre pronia lui Dumnezeu, dar, mai bine spus, şi-a aruncat privirile numai asupra unei mici părţi din această purtare de grijă a lui Dumnezeu, anume asupra aceleia pe care Dumnezeu a arătat-o la chemarea neamurilor; şi, văzând ocean nesfârşit şi necuprins, a strigat aşa: „ O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al cunoştinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi de nepătrunse căile Lui!” .
Ar fi fost îndestulătoare dovada dată de aceştia; dar eu nu m-am mulţumit numai cu dovada adusă de profeţi, nu m-am oprit la apostoli, ci m-am suit la cer şi v-am arătat ceata îngerilor, care strigă: „ Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” . I-aţi auzit apoi pe Serafimi spăimântându-se şi cu cutremur strigând: „ Sfânt Sfânt, Sfânt Domnul Savaot; plin este tot pământul de slava Lui” . I-am adăugat şi pe Heruvimi, care strigă: „ Binecuvântată fie slava Lui din locul Său” . Jos trei martori, sus trei martori; şi unii şi alţii arată că e cu neputinţă să te apropii de slava lui Dumnezeu. Dovedirea făcută atunci n-a lăsat nici o umbră de îndoială; aplauzele au fost multe, biserica s-a încălzit, adunarea era înflăcărată. Eu mă bucuram; dar nu mă bucuram pentru că eu eram lăudat, ci pentru că Stăpânul meu era slăvit. Aplauzele acelea şi laudele acelea arătau dragostea de Dumnezeu a sufletelor voastre. Şi după cum slugile cele pline de iubire, când aud pe cineva că-l laudă pe stăpânul lor, ard de dorul celui ce a grăit aşa din pricina dragostei lor faţă de stăpân, tot aşa şi voi, asta aţi arătat atunci: prin aplauzele voastre cele multe aţi arătat dragostea cea mare ce o aveţi faţă de Stăpân. Voiam ca şi astăzi să adaug luptelor de atunci alte lupte. Dacă duşmanii adevărului nu se satură de a huli pe Dumnezeu Binefăcătorul, cu atât mai mult nu trebuie să ne saturăm noi de a-L lăuda pe Dumnezeul tuturor. Dar ce să fac? Altă boală mai grozavă îmi cheamă limba să o vindec; o boală crescută în trupul Bisericii. Trebuie dar, mai întâi, să stârpesc această boală, şi apoi să mă îngrijesc de bolile celor ce sunt în afară de Biserică. Trebuie să-i vindecăm mai întâi pe cei ai noştri, şi apoi să purtăm grijă de cei străini.
Care este această boală? Au să vină sărbătorile ticăloşilor şi nesăbuiţilor iudei; multe, şi unele după altele: ale trâmbiţelor, ale corturilor, posturile. Mulţi dintre creştini, dintre cei ce spun că gândesc ca şi noi, se duc să vadă sărbătorile, iar alţii prăznuiesc împreună cu iudeii şi iau parte la posturile lor. Acest obicei rău vreau să-l izgonesc din Biserică. Către anomei pot să vorbesc şi altă dată; nu-i nici o pagubă dacă amân pe mai târziu cuvântul. Dar dacă nu vindec acum pe cei ce bolesc de rătăcirile iudaice, acum, când sărbătorile iudeilor sunt aproape şi bat la uşă, mă tem ca nu cumva să ia parte unii, din pricina unui obicei prost şi a unei neştiinţe mari, la nelegiuirea acelora şi să ajungă zadarnice cuvintele mele despre aceste sărbători.
Dacă aceşti creştini ai noştri ar posti cu iudeii fără să mă audă astăzi grăind, degeaba voi mai da leacul după ce s-a săvârşit păcatul. De aceea, mă grăbesc s-o iau înainte. Tot aşa fac şi doctorii. Se ocupă mai întâi de bolile cele mai grele, care nu suferă amânare. De altfel lupta pe care am s-o duc eu acum este înrudită cu lupta de mai înainte împotriva anomeilor. înrudită este erezia anomeilor cu a iudeilor; de aceea, înrudită este şi lupta mea de acum cu cea de mai înainte. învinuirea pe care I-o aduc iudeii lui Hristos, I-o aduc şi anomeii.
– Ce învinuire îi aduceau iudeii?
– Că-L numea pe Dumnezeu Tatăl Lui, că Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu . Aceeaşi învinuire I-o aduc şi anomeii; dar, mai bine spus, nu-L învinuiau, ci chiar ştergeau din Scriptură cuvântul acesta, odată cu înţelesul lui; dacă nu cu mâna, atunci cu voinţa.
2. Să nu vă miraţi că i-am făcut ticăloşi pe iudei. Sunt într-adevăr ticăloşi şi nesăbuiţi. Le-au căzut în braţe din cer atâtea bunătăţi, şi ei cu mare grabă le-au zvârlit şi le-au aruncat. Le-a răsărit de cu vreme Soarele dreptăţii, dar au întors spatele razei şi stau în întuneric. Noi am trăit în întuneric, dar am fost atraşi spre lumină şi am scăpat de întunericul rătăcirii. Ei au fost ramurile rădăcinii celei sfinte, dar s-au rupt . Noi n-am avut nici o părtăşie cu rădăcina, dar am dat rod de bună-credinţă. Ei i-au citit pe profeţi de mici copii, dar L-au răstignit pe Cel profeţit. Noi n-am auzit cuvintele cele dumnezeieşti, dar ne-am închinat Celui profeţit. De aceea sunt iudeii ticăloşi, că aruncă bunătăţile trimise lor, în timp ce alţii le răpesc şi le atrag spre ei. Ei au fost chemaţi la înfiere, dar au căzut în rândul câinilor. Noi am fost câini, dar datorită harului lui Dumnezeu am fost în stare să îndepărtăm de la noi starea de dobitocie de mai înainte şi să ne urcăm la cinstea de fii.
– De unde se vede asta?
– „ Nu este bine să luăm pâinea fiilor şi să o aruncăm câinilor” , a grăit Hristos către canaaneancă, numindu-i pe iudei fii, iar pe cei dintre neamuri, câini. Dar iată că mai târziu s-a schimbat rânduiala; ei au ajuns câini, şi noi fii! Despre ei Pavel spune: „ Păziţi-vă de câini! Păziţi-vă de lucrătorii cei răi! Păziţi-vă de cei cu tăierea împrejur! Căci noi suntem tăierea împrejur” . Ai văzut că au ajuns câini cei ce erau mai înainte fii? Vrei să afli că noi, care eram mai înainte câini, am ajuns fii? „ Iar celor câţi L-au primit le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu” .
Nu sunt oameni mai ticăloşi decât iudeii! Totdeauna aleargă împotriva mântuirii lor! Când trebuiau să păzească legea, o călcau în picioare; acum însă, când a încetat legea, se ambiţionează să o păzească. Poate fi oare om mai de plâns decât ei, care-L mânie pe Dumnezeu nu numai prin călcarea legii, ci chiar prin păzirea ei? De aceea se spune în Scriptură: „ Voi, cei tari în cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă, voi pururea staţi împotriva Duhului Sfânt” . Nu numai pentru că voi călcaţi legea, ci şi pentru că voiţi să o păziţi atunci când nu mai e timpul s-o păziţi: „ tari în cerbice!” . Bine le-a spus: „ tari în cerbice!” . Că n-au luat asupra lor jugul lui Hristos, deşi era bun; căci jugul lui Hristos nu-i nici greu, nici povară! „ învăţaţi-vă de la Mine, spune Domnul, că sunt blând şi smerit cu inima!” . Şi: „ Luaţi jugul Meu asupra voastră… că jugul Meu este bun şi povara Mea uşoară” .
Totuşi nu l-au luat, din pricina învârtoşării cerbicei lor, a cefei lor. Dar nu numai că nu l-au luat, ci l-au şi zdrobit, l-au frânt. „ Că din veac, spune Profetul, ai zdrobit jugul tău şi ai rupt legătura ta” , nu spune Pavel aceasta, ci Profetul o strigă; numeşte jug şi legătură semnele puterii, că au îndepărtat stăpânirea lui Hristos, spunând: „ Noi nu avem împărat decât pe cezarul!” . Ai zdrobit jugul, ai rupt legătura, te-ai izgonit pe tine însuţi din împărăţia cea cerească şi te-ai supus stăpânirilor celor omeneşti. Uită-te cât de bine a lăsat Profetul să se înţeleagă greutatea lor în a se înfrâna! N-a spus: „ Ai dat jos jugul!” , ci: „ Ai zdrobit jugul!” , răutate pe care o săvârşesc numai animalele care sar şi aruncă din picioare, care o iau la goană şi îndepărtează de la ele orice stăpânire.
– Dar de unde le-a venit lor învârtoşarea aceasta?
– De pe urma lăcomiei la mâncare şi a beţiei.
– Cine a spus asta?
– Chiar Moise! „ A mâncat Israel şi s-a săturat şi s-a îngrăşat şi a zvârlit din picioare pe cel iubit” . După cum caii şi boii se îngraşă dacă au în iesle mâncare din belşug şi încep să zburde, nu mai pot fi stăpâniţi, nu mai suferă nici jugul, nici frâul şi nici mâna omului, tot aşa şi iudeii, din pricina beţiei şi a îngrăşării coborându-se la cea mai de jos răutate, au început să zburde; n-au primit jugul lui Hristos şi nici n-au tras la plugul învăţăturii. Aceasta o lasă să se înţeleagă şi un alt profet, spunând: „ Ca o junincă îndărătnică, aşa s-a îndărătnicit şi Israel” . Iar alt profet îl numeşte: „ juncan neînvăţat” , nişte animale ca acestea, care nu mai sunt bune de treabă, ajung bune de tăiere. Aşa au păţit şi iudeii; pentru că nu mai sunt buni de treabă, au ajuns buni de tăiere. De aceea şi Hristos spune: „ Pe vrăjmaşii Mei, care n-au voit ca Eu să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi junghiaţi-i” . Atunci trebuia să posteşti, iudeule, când beţia ţi-a făcut atâta rău, când lăcomia la mâncare a dat naştere la necredinţă, şi nu acum. Acum postul nu mai este la timpul lui, acum este o urâciune.
– Cine o spune?
– Însuşi Isaia strigă cu mare glas: „ Nu un astfel de post am ales Eu, zice Domnul” .
– De ce?
– „ Pentru că postiţi in judecăţi şi în sfezi, pentru că îi bateţi cu pumnii pe cei supuşi vouă” . Dacă, deci, postul tău era o urâciune când îi băteai pe cei ce erau împreună robi cu tine, cum poate să mai fie primit postul tău de acum, când L-ai junghiat pe Stăpânul tău? Ce rost mai are?
Cel care posteşte trebuie să fie liniştit, cu inima zdrobită, smerit, nu beat de mânie. Cum poţi fi liniştit, iudeule, când îl baţi pe semenul tău? Altădată, în vremea Vechiului Testament, iudeii posteau judecându-se şi sfădindu-se! Acum postesc obrăznicindu-se şi desfrânându-se fără nici o ruşine! Postesc dănţuind cu picioarele goale prin piaţă! Spusa lor e că postesc. Dar înfăţişarea le e de beţivi. Ascultă cum porunceşte Profetul să posteşti! „ Postiţi post sfânt” , spune el. N-a spus: „ Lăudaţi-vă cu postul, arătaţi-l lumii!” . „ Vestiţi slujba, adunaţi-i pe bătrâni” . Dar iudeii de azi nu-i adună pe bătrâni, ci cete de oameni desfrânaţi, cârduri nesfârşite de femei pierdute; târăsc în sinagoga lor întreg teatrul şi pe cei ce joacă pe scenă. Nu mai e nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Ştiu că unii au să osândească îndrăzneala cuvântului meu. Au să mă osândească pentru că am spus că nu-i nici o deosebire între teatru şi sinagogă. Dar cum am să osândesc îndrăzneala lor dacă nu socotesc sinagoga teatru ! Dacă o spun de la mine, osândeşte-mă! Dar dacă spun cuvintele profetului, primeşte-mi hotărârea.
3. Ştiu că mulţi îi cinstesc pe iudei şi socot că vieţuirea lor de acum este plină de bună-cuviinţă. Acest lucru mă face să smulg din rădăcină o astfel de părere!
Am spus că întru nimic nu-i mai bun teatrul decât sinagoga. Şi o voi dovedi cu spusele profetului. Doar nu sunt iudeii mai vrednici de credinţă decât profeţii! Ce spune dar Profetul? „ Faţă de desfrânată ţi s-a făcut faţa! Fără de ruşine te-ai făcut tuturor!” . Iar casa în care stă desfrânata este casă de desfrâu. Dar, mai bine spus, sinagoga nu este numai casă de desfrâu şi teatru, ci şi peşteră de tâlhari, şi locuinţă de fiare sălbatice. „ Peşteră de hienă a ajuns pentru Mine casa voastră” , spune Profetul . Casa lor n-a ajuns locuinţa unei fiare oarecare, ci locuinţa unei fiare necurate. Şi mai spune Profetul: „ Am lăsat casa Mea, am părăsit moştenirea Mea” . Iar când Dumnezeu părăseşte casa, ce nădejde de mântuire mai poate fi ? Când Dumnezeu părăseşte casa, locul acela ajunge locuinţă drăcească.
Dar, negreşit, mi se va spune că şi iudeii se închină lui Dumnezeu. Doamne fereşte! Să nu se spună una ca asta! nici un iudeu nu se închină lui Dumnezeu.
– Cine spune asta?
– Fiul lui Dumnezeu! „ Dacă aţi şti pe Tatăl Meu, spune El, M-aţi şti şi pe Mine; dar nici pe Mine nu Mă ştiţi, nici pe Tatăl Meu nu-L ştiţi” . Ce mărturie mai vrednică de credinţă decât aceasta să-ţi aduc?
Mai îndrăzneşte cineva dar să spună că sinagoga nu-i locaş de închinare la idoli, odată ce iudeii nu-L cunosc pe Tatăl, odată ce iudeii L-au răstignit pe Fiul, odată ce iudeii au respins ajutorul Duhului? În sinagoga lor nu I se slujeşte lui Dumnezeu, Doamne fereşte! Sinagoga lor e locaş de slujire idolească.
Cu toate acestea, unii creştini privesc sinagogile ca pe nişte locuri vrednice de cinste. Şi asta n-o spun de la mine, ci o ştiu din experienţă. Acum trei zile (credeţi-mă, nu mint) am văzut cum o femeie liberă, o creştină, cu bună-cuviinţă în îmbrăcăminte şi purtări, era silită de un ticălos şi un nesimţitor, după înfăţişare creştin – n-aş spune că un om care a îndrăznit o astfel de faptă poate fi creştin adevărat – să intre în sinagoga evreilor şi să jure acolo pentru o pricină pusă de la el la îndoială. Femeia, apropiindu-se de mine, m-a chemat în ajutor şi mi-a cerut să împiedic silnicia cea nelegiuită, căci nu-i era îngăduit ei, care se împărtăşise de Dumnezeieştile Taine, să intre în sinagogă.
Aprins de mânie şi înflăcărat, n-am îngăduit să fie târâtă să săvârşească nelegiuirea aceea şi am smuls-o din mâinile lui. L-am întrebat pe siluitor dacă e creştin. Când mi-a mărturisit că e creştin, l-am mustrat cu asprime; l-am făcut smintit şi neghiob; i-am spus că nu-i cu nimic mai bun decât un dobitoc, dacă el, care spune că se închină lui Hristos, târăşte pe un altul în peşterile iudeilor, cei care L-au răstignit pe Hristos. I-am vorbit mult. Mai întâi l-am învăţat din Dumnezeieştile Evanghelii că unui creştin nu-i este deloc îngăduit să jure şi nici nu-i este îngăduit să silească pe altul să jure. Apoi i-am spus că nu trebuie să silească să jure nu doar pe un creştin, dar nici pe un necreştin. După ce cu multe şi lungi cuvinte i-am scos din suflet părerea cea rătăcită, l-am întrebat de ce a lăsat deoparte biserica şi a târât-o pe femeia aceea în sinagoga evreilor. Mi-a răspuns că i-au spus mulţi că jurămintele făcute în sinagogă au mai multă putere, sunt mai înfricoşătoare.
La auzul acestor cuvinte, am oftat, m-am aprins de mânie şi apoi am râs iarăşi. Am suspinat când am văzut câtă putere are viclenia diavolului ca să-i înduplece pe oameni! M-am aprins de mânie când m-am gândit la trândăveala celor înşelaţi. Şi am râs, iarăşi, când am văzut cât de mare şi cât de cumplită este prostia celor înşelaţi.
V-am spus şi v-am istorisit acestea, pentru că nu vă înduioşează, nici nu vă doare de creştinii care suferă şi săvârşesc astfel de fapte. Când vedeţi că unul dintre fraţii voştri cade în nişte nelegiuiri ca acestea, socotiţi că nenorocirea este a altuia, nu a voastră. Dacă vă ţine cineva de rău, credeţi că vă apăraţi spunând: „ ce mă priveşte!” , „ ce legătură am eu cu el!” . Nu! Cel ce grăieşte aşa grăieşte cuvinte pline de cea mai cumplită ură de oameni, pline de cruzime diavolească. Ce spui? Eşti om, eşti şi tu de aceeaşi fire cu el, dar, mai bine spus, dacă trebuie să vorbesc de fire, ai un singur Cap, pe Hristos, şi mai îndrăzneşti să spui că n-ai nici o legătură cu mădularele tale? Cum mai mărturiseşti atunci că Hristos este Capul Bisericii? Capul în chip firesc alătură toate mădularele, le adună şi le leagă bine unele cu altele. Iar dacă n-ai nici o legătură cu mădularul tău, atunci n-ai nici o legătură nici cu fratele tău şi nici nu-L ai cap pe Hristos. Ca pe nişte copii mici vă înfricoşează iudeii, şi nu simţiţi. După cum multe slugi rele provoacă haz mult când îi sperie pe copii cu măşti înfricoşătoare şi caraghioase căci măştile prin ele însele nu sunt înfricoşătoare, ci par aşa din pricina simplităţii minţii copiilor, tot astfel şi iudeii îi înfricoşează pe creştinii care nu sunt destul de tari în credinţă. Cum poate fi înfricoşătoare sinagoga iudeilor, când ea este plină de ruşine şi de râs, când iudeii sunt nişte izgoniţi, nişte învinşi, nişte osândiţi?
4. Biserica noastră nu-i aşa, ci cu adevărat înfricoşătoare şi plină de cutremur. Locul acesta este înfricoşător, căci aici este Dumnezeul vieţii. Dumnezeul care are stăpânire asupra morţii, pentru că aici sunt cuvinte nenumărate despre chinurile cele veşnice, despre râurile cele de foc, despre viermele cel veninos, despre lanţurile cele de nesfărâmat, despre întunericul cel mai dinafară. Iudeii nu ştiu nimic din acestea, nici din vis măcar; trăiesc pentru pântece, sunt înnebuniţi după lucrurile din lumea aceasta, nu sunt cu nimic mai buni decât necuvântătoarele din pricina desfrânării şi lăcomiei lor. Un singur lucru ştiu numai: să-şi umple pântecele şi să se îmbete, să se omoare pentru dansatoare şi să se rănească pentru alergările de la hipodrom.
Spune-mi, rogu-te, sunt sinagogile vrednice de cinste şi înfricoşătoare? Cine-ar spune-o! Dar cum se face că vi se par înfricoşătoare? Afară doar dacă aţi susţine că nişte slugi necinstite, fără îndrăznire şi izgonite din casa stăpânilor, pot fi înfricoşătoare pentru oameni cu nume bun şi cu îndrăznire! Dar lucrurile nu stau aşa, nu stau aşa! Pentru că nici crâşma nu-i mai cinstită decât curţile cele împărăteşti! Dar, mai bine spus, sinagoga este mai necinstită chiar decât crâşma! Sinagoga nu este numai locuinţă de tâlhari şi de crâşmari, ci locuinţă de demoni. Dar, mai bine spus, nu numai sinagogile ci chiar şi sufletele iudeilor. Şi asta voi încerca s-o arăt la sfârşitul cuvântului.
Vă rog, dar, să vă aduceţi aminte mai ales de această vorbire. Căci nu vorbesc acum nici pentru paradă, nici pentru aplauze, ci pentru vindecarea sufletelor voastre. Căci ce cuvânt de apărare ne mai rămâne când suntem atâţia doctori, şi totuşi sunt unii care bolesc?
Apostolii au fost doisprezece, şi au încreştinat lumea! Cea mai mare parte a oraşului nostru este creştin, şi încă mai sunt unii care bolesc de iudaism. Ce apărare putem avea noi, cei sănătoşi? Sunt într-adevăr vrednici de pedeapsă cei care bolesc; dar nici noi nu suntem lipsiţi de vină, pentru că trecem cu vederea boala lor. Ar fi cu neputinţă să mai rămână bolnavi dacă ar avea parte de îngrijirea noastră. De aceea, luând-o mai dinainte, vă spun aceasta acum, ca fiecare din voi să-l smulgă pe fratele său, chiar dacă ar trebui să întrebuinţeze forţa, sila, ocara, mustrarea! Fă totul ca să-l smulgi pe cel bolnav din laţul diavolului, să-l scapi din întovărăşirea cu omorâtorii lui Hristos. Spune-mi, te rog, dacă ai vedea în piaţă că cineva, pe temei de dreaptă judecată, este dus să fie osândit, şi ai avea puterea să-l smulgi din mâinile călăului, spune-mi, n-ai face totul ca să-l scapi? Acum însă îl vezi pe fratele tău, dus pe nedrept şi în chip nelegiuit, nu de călău, ci de diavol, în prăpastia pierzării, şi nici nu vrei să dai o mână de ajutor ca să-l smulgi din calea cea nelegiuită? Ce iertare mai poţi avea? Lui îi spui că e mai puternic şi mai tare decât tine? Spune-mi-l mie! Voi prefera să-mi dau mai degrabă viaţa decât să-l las sa calce aceste sfinte pridvoare ale bisericii, dacă se încăpăţânează şi stăruie în purtarea lui! îi voi spune: Ce legătură ai tu cu Biserica cea liberă, cu Ierusalimul cel de Sus? Ai ales Ierusalimul cel de jos? Robeşte cu el! Căci Ierusalimul cel de jos, după cuvântul Apostolului , zace în robie cu copiii Iui. Posteşti cu iudeii?
Descalţă-te atunci şi tu cu iudeii şi umblă cu picioarele goale prin oraş! Ia parte şi tu aici la schimonisirea şi la ruşinea lor! Dar n-o faci! îţi este ruşine şi roşeşti! îţi este ruşine să iei parte la schimonosirea lor, dar nu ţi-e ruşine să iei parte la necredinţa lor!
Ce iertare vei avea când eşti creştin pe jumătate? Credeţi-mă, îmi voi da mai degrabă viaţa decât să trec cu vederea pe unul pe care îl ştiu că are o astfel de boală. Dacă nu-l ştiu. Dumnezeu negreşit mă va ierta. Gândiţi la fel cu mine. Să nu socotiţi asta un lucru fără însemnătate. Nu vedeţi ce strigă necontenit diaconul în timpul Sfintei Liturghii?: „ Cunoaşteţi-vă unii pe alţii”! Nu vedeţi că vă încredinţează cercetarea amănunţită a fraţilor voştri? Fă aşa şi cu cei ce se duc la sinagogile iudaice! Când afli că cineva ţine rânduielile iudaice, pune mâna pe el, dă-l pe faţă, ca să nu ajungi şi tu părtaş primejdiei. în oştire, dacă un ostaş este prins că lucrează printre soldaţi pentru duşmani şi că are gânduri la fel cu perşii, duşmanii noştri, nu se primejduieşte numai el, ci şi toţi care au ştiut de el, şi nu l-au făcut cunoscut generalului. Iar voi sunteţi oştirea lui Hristos! Cercetaţi şi iscodiţi cu de-amănuntul! De este amestecat printre voi unul de alt neam, făceţi-l cunoscut! nu ca să-l omoram, cum sunt omorâţi trădătorii în armata, nici ca să-l muncim şi să-l pedepsim, ci ca să-l scăpăm de rătăcire şi necredinţă, ca să-l facem cu totul al nostru.
Dacă nu vreţi să faceţi aşa, ci-l ascundeţj, deşi îl ştiţi, cunoaşteţi bine că veţi suferi aceeaşi pedeapsă ca şi el. Pavel supune la chin şi la pedeapsă nu numai pe cei ce săvârşesc răul, ci şi pe cei care îi încuviinţează . Iar profetul David dă aceeaşi pedeapsă nu numai celor ce fură, ci şi celor care aleargă cu ei . Şi pe bună dreptate; căci cel care îl ştie pe cel ce face răul şi-l doseşte şi-l ascunde, îi dă prilej să ajungă şi mai nepăsător şi-l face să săvârşească răul cu mai multă libertate.
5. Dar trebuie să mă întorc iarăşi la cei ce bolesc. Gândiţi-vă în a căror tovărăşie sunt cei ce postesc acum! în a acelora care au strigat: „ Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” . În a acelora care au spus: „ Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri!” . Ai îndrăzni oare să te apropii şi să vorbeşti cu unii care au fost prinşi şi condamnaţi pentru că au încercat să pună mâna pe putere? Eu nu cred. nu-i oare absurd să fugi cu atâta grabă de oameni care fac rău unui om, dar să ţi-i faci prieteni pe cei ce au ocărât pe Dumnezeu şi să prăznuieşti tu, care te închini Celui răstignit, cu cei ce L-au răstignit? Aceasta nu-i numai prostie, ci cumplită nebunie!
Dar pentru că sunt unii creştini care socotesc chiar sinagoga loc cinstit, este de neapărată trebuinţă să spun câteva cuvinte către aceştia.
Pentru ce respectaţi locul acela, când ar trebui să-l dispreţuiţi, să vă dezgustaţi de el şi să fugiţi de el?
– În sinagogă se află legea, îmi răspund ei, şi cărţile profetice!
– Şi ce-i cu asta? Nu cumva e sfânt locul în care sunt cărţile acestea? Deloc! Eu tocmai pentru asta mai cu seamă urăsc sinagoga şi îmi provoacă dezgust, pentru că iudeii îi au pe profeţi, dar nu cred în profeţi, pentru că citesc cărţile, dar nu primesc mărturiile. Iar fapta aceasta este mai cumplită decât ocara! Spune-mi, dacă ai vedea că un om cu viaţă sfântă, strălucit şi vestit ar fi târât într-o crâşmă sau într-o peşteră de tâlhari, şi acolo ar fi ocărât şi lovit, şi ar suferi cea mai grozavă batjocură, spune-mi, ai admira crâşma sau peştera pentru că stă acolo batjocorit acel mare şi minunat bărbat? N-o cred! Dimpotrivă, tocmai pentru aceasta ai uri mai mult locul acela şi ai fugi de el! Gândeşte la fel şi despre sinagogă. Iudeii i-au luat acolo cu ei pe profeţi şi pe Moise nu ca să-i cinstească, ci ca să-i ocărască şi să-i necinstească. Ce ocară mai mare pot aduce acestor sfinţi decât spunând că ei nu ştiu de Hristos şi nici n-au spus ceva despre venirea Lui!, decât învinuindu-i că nu cunosc pe Stăpânul lor şi zicând că au aceeaşi necredinţă ca şi ei?
Prin urmare, mai cu seamă pentru aceasta trebuie urâţi şi iudeii, şi sinagoga lor, pentru că-i batjocoresc pe sfinţii aceia. Dar pentru ce vorbesc eu de cărţi, de locuri? În timpul persecuţiilor, călăii ţineau în mâini, strujeau şi biciuiau trupurile mucenicilor. Oare erau sfinte mâinile lor pentru că ţineau trupurile sfinţilor? Doamne fereşte! Apoi, dacă mâinile care ţin trupurile sfinţilor rămân spurcate tocmai pentru că le ţin rău, vor fi oare vrednici de cinste tocmai pentru asta cei care ţin în mâini cărţile sfinţilor prooroci şi le insultă tot aşa de mult ca şi călăii trupurile mucenicilor? O astfel de judecată n-ar fi oare culmea prostiei? Dacă trupurile care sunt rău ţinute nu numai că nu-i sfinţesc pe cei ce le ţin, ci, dimpotrivă, le fac mai blestemate, atunci cu mult mai mult cărţile citite cu necredinţă nu vor putea fi de folos celor ce le citesc.
Tocmai faptul că ţin cărţile sfinte cu astfel de gând îi arată a fi mai necredincioşi. Dacă nu i-ar avea pe profeţi, n-ar fi atât de vinovaţi. Dacă n-ar citi cărţile sfinte, n-ar fi atât de necuraţi şi de spurcaţi. Aşa însă, sunt lipsiţi de orice iertare pentru că, deşi îi au pe predicatorii adevărului, totuşi stau cu gând duşman şi faţă de ei, şi fată de adevăr. Prin urmare, mai cu seamă pentru aceasta sunt spurcaţi şi blestemaţi, pentru că, deşi îi au pe profeţi, totuşi îi întrebuinţează cu gând vrăjmaş.
De aceea, vă rog să fugiţi şi să vă depărtaţi de adunările iudeilor. Nu-i mică vătămarea sufletească ce o pricinuiţi fraţilor mai slabi în credinţă! Nu-i mică pricina de deznădejde ce le-o naşte-ţi în suflete! Cum să nu socotească ei foarte bune faptele şi obiceiurile iudaice când vă văd pe voi, care vă închinaţi lui Hristos Cel răstignit de iudei, că îndrăgiţi şi cinstiţi obiceiurile lor? Şi cum să nu socotească ei fără de nici o valoare credinţa noastră, când voi, care credeţi şi slujiţi credinţa, alergaţi la cei ce o dărâmă? „ Dacă te va vedea cineva, spune Pavel, pe tine, cel ce ai o cunoştinţă, şezând in capiştea idolilor, oare cugetul lui, slab fiind, nu se va întări întru a mânca din cele jertfite idolilor?” .

Iar eu spun: Dacă te va vedea cineva pe tine, care ai cunoştinţă, ducându-te în sinagogă şi uitându-te la trâmbiţe, oare cugetul lui, slab fiind, nu se va întări întru a admira lucrurile iudaice? Cel ce cade este pedepsit nu numai pentru propria lui cădere, ci este osândit şi pentru că i-a făcut pe alţii să cadă; după cum şi cel ce stă nu este încununat numai pentru propria lui virtute, ci este admirat şi pentru că-i face şi pe alţii să aibă aceeaşi râvnă. Fugiţi dar şi de adunările lor, şi de locurile lor! Nimeni să nu cinstească sinagoga din pricina cărţilor sfinte care sunt în ea! Dimpotrivă, tocmai pentru asta să fie urâtă, să i se întoarcă spatele, pentru că iudeii îi ţin pe sfinţii profeţi ca să-i ocărască, pentru că nu cred în cuvintele lor, pentru că pun pe seama acelora necredinţa lor.
6. Ca să cunoaşteţi că nu cărţile sfinte sfinţesc locul, ci, dimpotrivă, locul este murdărit de gândul şi voinţa celor ce se adună acolo, am să vă povestesc o istorie veche. Ptolemeu Filadelful a adunat cărţile din lumea întreagă; aflând că iudeii au scrieri care filosofează despre Dumnezeu şi despre o bună vieţuire, a chemat din Iudeea bărbaţi şi i-a pus să le tălmăcească în greceşte, căci Ptolemeu era grec. Scrierile acestea au fost aşezate în templul lui Serapis. Şi cărţile profeţilor care au fost traduse stau până acum acolo. Ce dar? Este oare sfânt templul lui Serapis din pricina cărţilor? Doamne fereşte! Cărţile au sfinţenia lor proprie; n-o transmit templului, din pricina necurăţiei celor ce se adună acolo.
Tot aşa trebuie să gândim şi despre sinagogă. E drept, nu se află în ea idoli, dar locuiesc demoni. Şi asta o spun nu numai despre sinagoga de aici, din oraş, ci şi despre cea din Dafne. Prăpădul e mai mare acolo; de aceea i-au şi dat sinagogii aceleia numele Matroana. Am auzit că mulţi credincioşi se duc acolo şi dorm în locul acela. Dar, Doamne fereşte, n-am să-i numesc niciodată pe astfel de oameni credincioşi. Pentru mine este tot atât de spurcată şi sinagoga Matroanei, şi templul lui Apolo. Iar dacă cineva îmi va osândi îndrăzneala cuvintelor, ei bine eu pe unul ca acesta îl voi osândi ca pe cel mai mare nebun.
Spune-mi, nu-i oare loc de necredinţă, chiar dacă nu-s idoli acolo, locul în care locuiesc demoni? Nu-i oare mai mare vătămarea sufletească în locul acela unde se adună ucigaşii lui Hristos, unde este izgonită crucea, unde este hulit Dumnezeu, unde nu se cunoaşte Tatăl, unde se ocărăşte Fiul, unde se leapădă harul Sfântului Duh, dar, mai bine spus, unde sunt chiar demonii? În templul idolilor necredinţa e vădită şi descoperită; nu poate momi cu uşurinţă şi nici nu poate înşela pe un om cu minte şi înţelept; în sinagogă iudeii spun că se slujeşte lui Dumnezeu, că sunt urâţi idolii, că sunt cinstiţi profeţii; prin aceste cuvinte pregătesc momeala şi îi prind în laţurile lor pe creştinii simpli şi nepricepuţi.
Prin urmare, sunt la fel de necredincioşi şi iudeii, şi păgânii, dar înşelăciunea săvârşită de iudei e mai cumplită. În sinagoga lor se află un jertfelnic, jertfelnic nevăzut de înşelăciune! Pe el nu se jertfesc oi şi tauri, ci suflete de oameni.
Dar, ca să vorbesc pe scurt, dacă admiri rânduielile şi ceremoniile iudaice, ce mai cauţi la noi ? Dacă rânduielile şi iudaice sunt vrednice de respect şi măreţe, atunci ale noastre sunt mincinoase! Iar dacă ale noastre sunt adevărate după cum şi sunt, acelea sunt pline de înşelăciune. Nu vorbesc de Scriptură, Doamne fereşte! Scripturile m-au povăţuit la Hristos! Vorbesc de necredinţa lor şi de nebunia lor de acum.
Este însă timpul să arăt că şi demonii locuiesc acolo nu numai în sinagogă, ci chiar în sufletele iudeilor. Domnul spune: “Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă; dacă nu găseşte, spune:”Mă voi întoarce în casa mea” . Şi venind, o găseşte goală, măturată şi împodobită. Atunci merge şi ia cu el alte şapte duhuri mai rele decât el şi intră în el; şi vor fi cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu neamul acesta viclean” . Ai văzut că locuiesc draci în sufletele lor ? Ai văzut că iudeii de acum sunt mai răi decât cei de mai înainte? Şi pe bună dreptate! Atunci îi cinsteau pe profeţi, dar acum insultă pe însuşi Stăpânul profeţilor.
Vă întreb: Vă adunaţi în acelaşi loc cu oameni îndrăciţi, cu oameni care au duhuri necurate, crescuţi în crime şi omoruri şi nu vă cutremuraţi? Trebuie oare să le dăm bună ziua să le adresăm cuvânt? Nu trebuie oare să fugim de ei ca de ciumă şi ca de o boală a întregii lumi? N-au săvârşit ei tot felul de răutăţi? N-au cheltuit toţi profeţii multe şi lungi cuvinte pentru învinuirea lor? I-au jertfit pe fiii şi pe fiicele lor demonilor; n-au vrut să ştie de odraslele lor, au uitat durerile naşterii, au călcat în picioare creşterea de copii, au răsturnat din temelii legile înrudirii, au ajuns mai răi decât fiarele. Fiarele de multe ori îşi dau viaţa şi dispreţuiesc propria lor mântuire ca să-şi apere puii; iudeii, fără să-i silească cineva, i-au junghiat pe cei născuţi din ei, ca să slujească duşmanilor vieţii noastre, blestemaţilor draci.
De ce să ne cutremurăm mai întâi: de necredinţa lor sau de cruzimea şi de neomenia lor ? Că şi-au jertfit fiii sau că au jertfit demonilor? Dar prin destrăbălarea lor n-au lăsat oare în umbră cele mai desfrânate animale? Ascultă ce spune Profetul despre desfrânarea lor: „ Au ajuns nişte cai înnebuniţi după iepe! Fiecare nechează după femeia aproapelui său” . N-a spus: fiecare o dorea pe femeia aproapelui, ci a arătat foarte bine nebuneasca lor desfrânare folosindu-se de cuvântul „ a necheza” , care exprimă desfrânarea la cai.
7. Despre ce altceva voiţi să vă mai vorbesc? Despre jafurile lor, despre lăcomia lor, despre trădarea săracilor, despre hoţiile lor, despre neguţătoriile lor? Dar o zi întreagă nu mi-ar ajunge ca să vorbesc despre toate!
Spui că sărbătorile lor sunt vrednice de respect şi măreţe? Dar profeţii au arătat că şi acestea sunt necurate. Ascultă-i pe profeţi, dar, mai bine spus, ascultă-L pe Dumnezeu cu ce cuvinte tari le detestă: „ Am urât, am lepădat sărbătorile voastre” . Dumnezeu le urăşte, şi tu iei parte la ele? N-a spus: „ sărbătoarea cutare şi cutare” , ci toate sărbătorile la un loc. Vrei să vezi că Dumnezeu urăşte slujirea cu timpane, cu alăută şi cu alte instrumente muzicale? „ Depărtează de la Mine, zice Domnul, sunetul cântărilor tale; nu vreau să aud cântecul instrumentelor tale muzicale” . Dumnezeu spune: „ Depărtează de la Mine” , şi tu alergi ca să auzi trâmbiţele?
Spui că jertfele şi darurile lor nu sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu?
Ascultă ce spune Domnul: „ Chiar dacă îmi aduceţi făină curată, în deşert! Tămâia este o urâciune înaintea Mea!” . Tămâia este o urâciune, şi sinagoga nu este o urâciune? Şi când era urâciune? înainte ca ei să fi săvârşit culmea răutăţilor, înainte de a-L fi ucis pe Stăpânul lor, înainte de cruce, înainte de urâciunea uciderii lui Hristos. Şi acum nu este cu mult mai mult? Şi totuşi, ce este mai plăcut la miros ca tămâia? Dar Dumnezeu nu Se uită la natura darurilor, ci la gândul celui ce aduce darurile. Aşa judeca Dumnezeu darurile. S-a uitat mai întâi la Abel şi apoi la darurile lui. „ S-a uitat la Cain şi apoi S-a întors de la jertfele lui” . S-a uitat la Cain, dar la jertfele lui nu S-a uitat. Noe I-a adus lui Dumnezeu jertfe de oi, de tauri şi de păsări; şi spune Scriptura că „ a mirosit Domnul miros de bună mireasmă” , adică a primit cele dăruite.
Asta nu înseamnă că Dumnezeu are nări. Dumnezeirea este netrupească. Şi cu toate că cele dăruite de Noe nu erau decât fum şi miros de cărnuri arse, şi nimic nu-i mai neplăcut decât acest fum şi miros, totuşi, ca să afli că Dumnezeu primeşte sau respinge jertfa căutând la gândul şi la inima celor care aduc jertfa, numeşte fumul şi mirosul de carne arsă miros de bună mireasmă, iar tămâia, urâciune, căci gândul şi inima celor ce o aduceau erau pline de miros tare neplăcut.
Vrei să afli că odată cu jertfele, cu instrumentele muzicale, cu sărbătorile şi cu tămâierile Dumnezeu a urât şi templul din pricina celor care intrau în el? Lucrul acesta l-a arătat mai cu seamă prin fapte, dându-l mai înainte pe mâinile barbarilor, iar mai pe urmă dărâmându-l cu desăvârşire. Totuşi şi înainte de dărâmare Dumnezeu strigă şi zice prin Profetul: „ Nu vă puneţi nădejdea în cuvinte mincinoase, că nu vă va fi de nici un folos să ziceţi: Acesta este templul Domnului, este templul Domnului” .
Nu templul sfinţeşte, spune Domnul, ci aceia care intră în el fac sfânt templul. Dacă templul nu era de folos atunci când erau în el Heruvimii, când era în el chivotul, apoi cu mult mai mult acum, când toate acestea au pierit, când Dumnezeu i-a întors desăvârşit spatele, când a ajuns pricină mai mare de ură. Ce mare prostie, ce mare nebunie este să sărbătoreşti împreună cu cei pe care Dumnezeu i-a necinstit, cu cei pe care Dumnezeu i-a părăsit, cu cei care au mâniat pe Stăpânul! Ai suferi oare să-l vezi pe omul care l-a ucis pe fiul tău? Ai suferi oare să-i auzi numele? N-ai fugi oare de el ca de dracu, ca de diavol? Au ucis pe Fiul Stăpânului tău, şi mai îndrăzneşti să te întâlneşti cu ei în acelaşi loc? Cel ucis atât de mult te-a cinstit, că te-a făcut fratele Lui şi împreună-moştenitor cu El; tu însă atât îl necinsteşti, că-i cinsteşti pe ucigaşii şi răstignitorii Lui, că le slujeşti lor luând parte la sărbătorile lor, că te întâlneşti în locurile lor spurcate, că păşeşti pragurile cele necurate, că te împărtăşeşti de la masa demonilor. Căci nu pot numi altfel postul iudeilor după ce au ucis pe Dumnezeu! Nu slujesc oare demonilor cei care lucrează împotriva lui Dumnezeu?
Te duci la sinagogă deoarece cauţi să fii vindecat de demoni? Crezi oare că ei au milă de trupurile oamenilor? Când Hristos le-a îngăduit să intre în porci, demonii i-au înecat îndată în adânc . Facă Dumnezeu să nu te omoare demonii când te duci la ei! Dar-ar Dumnezeu să nu-ţi întindă curse! Crezi că au să-ţi vindece trupul ei, care l-au izgonit pe om din paradis, ei, care l-au lipsit de cinstea cea de sus? Batjocură şi poveşti sunt acestea! Demonii nu obişnuiesc să vindece, ci să întindă curse şi să vatăme! Spune-mi, au să cureţe sufletele, când nu curăţă trupurile? Au ei dorinţa să-i izbăvească pe oameni de boli, când încearcă să-i arunce din împărăţia cerurilor? N-ai auzit pe profet spunând, dar, mai bine spus, pe Dumnezeu, prin profet, că demonii nu pot face nici bine, nici rău? Dar chiar dacă ar putea şi ar vrea să vindece, ceea ce e cu neputinţă!, totuşi n-ar trebui să preferi o pagubă nemuritoare şi veşnică pentru un câştig neînsemnat şi trecător! Nu e bună neguţătoria ta!
Mânii pe Dumnezeu, Creatorul trupului tău, şi chemi să te vindece cel ce unelteşte împotriva ta? Cum să nu te atragă atunci cu uşurinţă un păgân să te închini zeilor elenilor datorită ştiinţei lui medicale? Doctorii păgâni într-adevăr au alungat de multe ori bolile şi i-au făcut sănătoşi pe cei bolnavi. Dar ce? Trebuie pentru asta să împărtăşim necredinţa lor? Doamne fereşte! Ascultă ce le spune Moise iudeilor! „ Da se va scula profet între voi care să viseze vis şi să dea semn sau minune, şi se va înfăptui semnul sau minunea despre care a vorbit şi va zice către tine spunând: „ Să mergem şi să slujim altor dumnezei, pe care nu i-au ştiut părinţii noştri” , să nu ascultaţi de glasul profetului” .
Cu alte cuvinte Moise vrea să spună aşa: Dacă se va scula un profet şi va face minuni, sau va învia morţi, sau va curăţi leproşi, sau va vindeca b tot sufletul tău” .
Prin urmare, este clar că demonii nu-i vindecă pe oameni. Iar dacă uneori, cu îngăduinţa lui Dumnezeu, au vindecat pe vreunul, aşa cum vindecă oamenii, îngăduinţa aceasta s-a făcut spre cercarea ta, nu pentru că Dumnezeu nu ştie, ci ca tu să te înveţi să nu-i suferi pe demoni nici când vindecă. Dar pentru ce vorbesc eu de tămăduirea trupului? Dacă cineva te-ar ameninţa cu gheena ca să te lepezi de Hristos, nu primi! Dacă ţi-ar făgădui împărăţia cerurilor ca să te desparţi de Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, fugi de el, urăşte-l! Fii ucenicul lui Pavel! Mergi pe urma cuvintelor acelora pe care le-a strigat fericitul şi viteazul lui suflet: „ Sunt încredinţat, spune el, că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici începătoriile, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncul, nici vreo altă făptură nu va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru” .
Pe Pavel nu-l despart de dragostea lui Hristos nici îngerii, nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare şi nici vreo altă făptură, iar pe tine te depărtează de Hristos vindecarea trupului? Ce iertare mai putem avea? Şi doar trebuie să ne fie despărţirea de Hristos mai înfricoşătoare decât gheena, trebuie să ne fie Hristos mai de dorit decât împărăţia cerurilor. Dacă suntem bolnavi, e mai bine să rămânem bolnavi decât să scăpăm de boală căzând în necredinţă. Dacă ne vindecă cel-rău, atunci mai mult ne vatămă decât ne ajută. Ne ajută trupul, care negreşit puţin mai târziu are să moară şi să putrezească, dar ne vatămă sufletul cel nemuritor. După cum răpitorii de copii îi momesc pe copii oferindu-le dulciuri, plăcinte şi jucării, şi astfel îi lipsesc de libertate şi chiar de viată, tot astfel şi demonii, făgăduind vindecare unui mădular trupesc, duc la pieire mântuirea sufletului.
Noi însă, iubiţilor, să nu îngăduim asta, ci să căutăm să scăpăm cu orice chip de necredinţă. N-ar fi putut Iov, înduplecat de femeia lui, să scape de nenorocirea care-l strivea hulind pe Dumnezeu? „ Zi un cuvânt (către Domnul), îi spune femeia lui, şi mori” . Nu! Iov a voit mai degrabă să se chinuie, să i se topească toată carnea pe el, şi să îndure rănile acelea cumplite, decât să scape de chinurile ce-l striveau hulind pe Dumnezeu. Imită-l şi tu pe Iov! De ţi-ar făgădui cel-rău mii şi mii de izbăviri de bolile şi relele ce te copleşesc, nu te lăsa înduplecat, nu-l asculta, aşa cum n-a ascultat nici dreptul Iov de femeia lui! Preferă să continui a fi bolnav decât să-ţi pierzi credinţa şi mântuirea sufletului. Dumnezeu nu te părăseşte niciodată; ci voind să te facă mai strălucit, te lasă să cazi de multe ori bolnav. Rabdă dar, ca să auzi şi tu: „ Osândeşte-te că ţi-am vorbit tocmai ca să arăt că eşti drept!” .
8. Ar trebui să spun mai multe decât am spus. Dar, pentru ca să ţineţi minte cele spuse, mă opresc aici grăind cuvintele lui Moise: „ Iau martori înaintea voastră cerul şi pământul” , că dacă cineva, sau dintre voi cei de fată, sau dintre cei absenţi, se va duce să privească sărbătorile trâmbiţelor, sau va merge în sinagogă, sau se va sui la sinagoga Matroanei, sau va posti cu ei, sau va tine sâmbetele, sau va ţine alt obicei iudaic, mic sau mare, nevinovat sunt de sângele vostru.
Aceste cuvinte le voi arăta în ziua Domnului nostru Iisus Hristos şi pentru mine, şi pentru voi! De le veţi da ascultare, vă vor da multă îndrăznire! Dar de nu le veţi asculta, sau îi veţi ascunde pe cei care le săvârşesc, cuvintele mele vă vor acuza! „ Căci nu m-am sfiit să vă vestesc toată voia lui Dumnezeu” . Mai mult, am dat argintul meu la zarafi. Este datoria voastră acum să înmulţiţi argintul pe care l-aţi primit şi să folosiţi câştigul de pe urma predicii mele spre mântuirea fraţilor voştri. Spui că este greu şi supărător lucru să vesteşti astfel de cuvinte celor care săvârşesc aceste păcate? Greu şi supărător lucru este să taci! Tăcerea aceasta aduce pieire şi asupra voastră, a celor care îi ascundeţi pe făptaşi, şi asupra acelora care stau tăinuiţi, căci porneşte pe Dumnezeu cu război împotriva voastră. Cu mult mai bine este să fiţi urâţi de semenii voştri lucrând pentru mântuirea lor, decât să Se mânie Dumnezeu pe voi. De se supără semenul tău pe tine acum, cu nimic nu te va putea vătăma; dar, mai bine spus, îţi va mulţumi mai târziu că l-ai vindecat. Dumnezeu însă te va pedepsi cu cea mai grea pedeapsă dacă taci şi doseşti, făcând favor păgubitor semenului tău. Prin urmare, dacă taci, porneşti şi pe Dumnezeu cu război împotriva ta, şi-l vatămi şi pe fratele tău.
Dacă însă îl spui şi-l dai pe faţă, vei face ca şi Dumnezeu să pogoare mila Lui asupra ta, şi-l vei câştiga şi pe semenul tău; îţi vei face din el un prieten devotat, căci a cunoscut prin propria lui viaţă binefacerea pe care i-ai făcut-o. Să nu socotiţi dar că faceţi un bine fraţilor voştri dacă nu-i mustraţi cu toată asprimea când îi vedeţi că săvârşesc vreo faptă necugetată. Când ţi se fură o haină, nu-l socoteşti oare duşman şi pe cel care a văzut pe hoţ, iar nu numai pe făptaş?
Mama noastră obştească. Biserica, n-a pierdut o haină, ci un frate; l-a furat diavolul şi-l ţine acum în iudaism. Ştii cine a furat; îl ştii pe cel furat! Mă vezi pe mine aprinzând cuvântul învăţăturii ca pe o făclie, mă vezi căutând şi plân- gând! Şi tu stai, taci şi nu mi-l spui? Ce iertare vei avea? Cum să nu te numere Biserica între cei mai mari duşmani ai ei? Cum să nu te socotească vrăjmaş şi trădător? Dar să nu dea Dumnezeu ca vreunul dintre cei ce aud sfătuirea aceasta să facă vreodată un astfel de păcat, încât să-l trădeze pe fratele său, pentru care a murit Hristos. Hristos Şi-a vărsat sângele pentru el! Tu nu vrei să spui nici un cuvânt pentru el? Nu, vă rog! Dimpotrivă, îndată ce veţi pleca de aici, grăbiţi-vă să vă duceţi la vânătoare! Fiecare dintre voi să-mi aducă un creştin cuprins de această boală! Dar, mai bine spus, să nu dea Dumnezeu să fie atâţia bolnavi! Doi sau trei dintre voi, sau chiar zece sau douăzeci, să-mi aducă unul, pentru ca în ziua aceea, văzând vânatul înlăuntrul plaselor, să vă întind mai bogată masa cuvântului. Dacă voi vedea că sfătuirea mea s-a prefăcut în faptă, cu mai multă râvnă voi vorbi pentru vindecarea lor şi mai mare va fi câştigul şi al vostru, şi al lor. Nu staţi dar nepăsători! Ci, cu toţii, vânaţi pe cei ce suferă de această boală: femeile pe femei, bărbaţii pe bărbaţi, robii pe robi, cei liberi pe cei liberi, copiii pe copii! Aduceţi-i aici duminica viitoare, pentru ca să dobândiţi laudă şi din partea mea, iar mai înainte de laudele mele să atrageţi asupra voastră de la Dumnezeu răsplata cea mare şi nespusă, care depăşeşte în măsură cu mult ostenelile ostenelilor, pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
                                                                                 Sursa: Cuvantul I

                       Marsul pentru viata, masca perfecta 

                        pentru promovarea ecumenismului


„Nu va injugati in alt jug cu cei necredinciosi: ca ce impartasire are dreptatea cu faradelegea? Sau ce impreunare are lumina cu intunericul? Sau ce unire are Hristos cu veliar. Sau ce parte este credinciosului cu cel necredincios? Sau ce insotire este bisericii lui Dumnezeu cu idolii? Pentru aceea iesiti din mijlocul lor, si va osebiti, zice Domnul, si de necuratie sa nu va atingeti; si eu vă voiu primi pe voi.” ( Epistola a 2 catre Corinteni a Sf Apostol Pavel, cap 6, vers 14, 15, 16, 17 )




                 




Anul acesta marsul pentru viata, se desfasoara cu implicarea Patriarhiei Romane, ceea ce este o premiera. Pana in acest an acest mars era organizat doar de asociatii nonguvermantale din tara. Acesta se va desfasura sambata, 25 Martie 2017, in toata tara. Sa vedem de ce tocmai acum patriahia se implica in organizare si daca este benefic acest mars.

Multi dintre sustinatorii acestui mars probabil veti zice ca noi cautam sa dezbinam si sa cream ura intre crestini, ceea ce este fals. Tot timpul cand avem de dus o lupta de aparare a credintei, sau a familiei, nu putem merge la drum cu eretici, atei, sectari sau chiar asa-zisi ortodocsi care au duh sectar , adica nu sunt in totalitate condusi de invatatura Sfintilor. Observam ca in acest an, la Cluj, sunt chemati sa sustina acest mars si cei din partea sectelor si ereticilor ceea ce contravine invataturii autentice ortodoxe.



Tot timpul trebuie sa taiem raul de la radacina si nu sa asteptam sa se extinda. Patriarhia, in acest caz, ar putea foarte simplu sa o ia pe fagasul normal, adica sa refuze ereziile acceptate pana in prezent, si sa urmeze cu adevarat Sfintilor Parinti. Dupa care sa inceapa sa restabileasca ordinea conform Canoanelor in toate eparhiile din tara, sa le transmita episcopiilor sa ia masuri canonice impotriva preotilor care nu doresc sa asculte de Hristos, sa se reinceapa catehizarea populatiei, si atunci nu ar mai fii necesare marsuri , conferinte si alte moduri de informare si manifestare. Dar se vede ca nu se vrea acest lucru, chiar daca cheia rezolvarii multor probleme duhovnicesti se afla in mana Patriarhului.

Scopul acestui mars este cat se poate de evident, patriarhia doreste sa castige cati mai multi adepti de partea ei in privinta ecumenismului , si chiar reuseste.

Cum nu se poate vedea cum ierarhii nostrii si pastorii ne trag in gheena iadului prin mijloace aparent ”bune”. Uitati ce spun canoanele bisericii despre asemenea situatii:„canonul 45 Apostolic: Episcopul, sau prezbiterul, sau diaconul, impreuna cu ereticii rugandu-se , sa se afuriseasca numai; iar de au dat voie lor, ca unor clerici a lucra ceva, sa se cateriseasca” .

Cu atat mai mult mirenii, nu au voie sa aiba prietesuguri sau sa lupte impotriva oricarui rau cu acesti eretici, sectari etc…

Se observa cum din ce in ce mai multe ONG uri din tara isi arata adevarata fata.

De exemplu Fundatia George Manu:
Iar, in cazul de fata, ONG uri si asociatii aparent ortodoxe, de exemplu Coalitia Pentru Familie sau Bucovina Profunda, ASCOR , toate foarte bune colaboratoare in ultimul an. Prima promoveaza intens ecumenismul chiar prin liderii organizatiei care sunt eretici, iar a doua sustine ecumenismul. Multi cad in plasa acestor tipuri de organizatii deoarece este mai atractiva masca ortodoxa fata de adevarata ortodoxie care presupune jertfa, nevointa, ascultare de Hristos si Sfintii Parinti. Nicidecum ortodoxia nu presupune a fi diplomat si a tolera raul, ci presupune sa facem exact ce ne cere Mantuitorul si nu avem voie sa ne abatem catusi de putin de la Invatatura LUI, dupa cum scrie la: Matei,cap 5 ,ver 19″ Deci cela ce va strica una dintr’aceste porunci mai mici, si va invata asa pre oameni, mai mic se va chema intru imparatia cerurilor; iar cela ce va face si va invata, acela mare se va chema intru imparatia cerurilor.”
Marcu cap 7 ver 7, 9: ”Si in zadar ma cinstesc, invatand invataturi, porunci omenesti;”
„Si zicea lor: bine, lepadati porunca lui Dumnezeu, ca sa paziti asezamantul vostru.”


Luca cap 6 ver 46:”Si ”Si ce ma chemati: Doamne , Doamne, si nu faceti cele ce va zic?”

Solutia nicidecum nu este organizarea de marsuri si mitinguri alaturi de ierarhi eretici sau chiar sectari, atei, eretici. Ci sa ne intoarcem cu adevarat la Hristos si Dansul va intrerupe tot raul din tara daca va vedea la noi pocainta. Dar nu se observa asa ceva ci din contra , pacatele sunt incurajate. Uitati-va numai la doamnele care participa la aceste marsuri cum sunt imbracate sau ce atitudine au , cand Sfintii Ioan Gura de Aur si altii ne invata ca femeia trebuie sa aiba o tinuta care sa nu sminteasca barbatul si nu are voie ca ea sa conduca si sa se creada superioara. Tocmai acestia cu intentie sau fara intentie promoveaza feminismul, dar zic ca vor binele aproapelui prin organizarea de marsuri. Oare Dumnezeu cand vede la noi neascultare, nesupunere, ne mai asculta asemenea rugaciuni? Uitati ca nu. Si se vede. Avorturile nu au incetat, lumea se indreapta cu pasi repezi spre ce este mai rau, dar noua nu ne pasa, fiindca facem marsuri ca sa dam bine in ochii lumii.

Uitati ca pana si Patriarhia spune ca in anumite exceptii ea permite avortul: ”Există anumite excepţii cu privire la avort prezentate în poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române pe această temă.” sursa: http://www.mitropolia-clujului.ro/lupta-si-tu-impotriva-avortului-participa-la-marsul-pentru-viata/

Observam la acesti asa zisi ortodoxi organizatori de marsuri care cica apara dreapta credinta, foarte multa ura, indiferenta, respingerea aproapelui daca nu sunt deacord cu ei. Se cunosc cazuri in care acesti intelectuali au refuzat sa mai ofere ajutor celor care nu sunt in acelasi cuget. Oare acest duh este de la Hristos?

Problema fundamentala in momentul de fata este lipsa catehizarilor, slaba cercetare a fiecaruia dintre noi, dezinteresul fata de viata vesnica. Nu suntem suficient de constienti de scopul nostru final si ne pierdem timpul muncind peste masura, uitandu-ne la diferite filme sau citind carti care n-au nici o legatura cu Hristos. Uitam sa-l avem prezent pe Hristos in fiecare lucru pe care il facem; pentru ca daca ne-am gandi cum sa facem sa nu-L suparam am avea grija sa cercetam mai mult ca sa descoperim tot ce ne sta in putinta sa respectam Dreapta Credinta. In momentul de fata intunecimea mintii este atat de avansata incat ne indreptam cu pasi grabiti spre final. Degeaba facem marsuri si conferinte din moment ce nu vrem sa fim TOTAL cu Hristos, nu doar pe bucati (ex.: comuniuni cu eretici). Observam la promotorii acestor manifestari ca nu vor sa fie 100% cu Dumnezeu si, prin urmare, au o atitudine de respingere si ura fata de cei care nu sunt de acord cu ei, implinindu-se astfel cuvintele Sf. Antonie cel Mare care spune:

“Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor”.

Sa ne ajute Dumnezeu sa Ii facem voia din toate punctele de vedere!

                                                               Sursa:  invataturilesfintilorparinti.wordpress.com           



      Imagini pentru marsul pentru viata,impreuna cu ereticii 
  P.S. Știm cu toții, că viața este darul cel mai de preț,pe care Dumnezeu l-a dat omului,prin suflarea Sa de viață. Observăm,cu stupoare și amărăciune că, în zilele noastre,acest dar divin și nobil,cuvântul acesta sfânt, este profanat,batjocotit și târât în stradă prin aceste așa zise marșuri pentru viață,cu lozinci precum cea de mai sus,importate din America și alte țări, neortodoxe,promovate de asociații și fundații care,după cum observăm în articolul de mai sus,susțin și acceptă și idei împotriva vieții. Si pentru a mai oferi un exemplu,reamintim că,nu de mult,reprezentantii unor culte religioase eretice,au afirmat că și homosexualii sunt frații noștri,acceptatând chiar și căsătorii între aceștia. Cea mai recentă declarație a actualului papă recent,actualul papă: iadul nu există!  ,,După moarte, sufletele oamenilor care se căiesc sunt iertate de Dumnezeu şi I se alătură în contemplare,însă sufletele acelora care nu se căiesc, şi care din acest motiv nu pot fi iertaţi, dispar. Iadul nu există - ceea ce există este dispariţia sufletelor păcătoase",( Agerpres.)
Iar când aceste marșuri sunt promovate de Patriarhia română,neapărat,în comuniune cu ereticii,ar trebui să ne trezim și să ne dăm seama în ce criză spirituală am ajuns. Oare,de ce, în loc să ne rugăm și să fim credincioși,responsabili și vigilenți,trebuie sa participăm la asemenea parade? Știm doar că,fără ajutorul lui Dumnezeu nu putem face nimic bun. Oare Hristos are părtășie cu ereticii? Frați ortodocși, drept măritori,vă rog și vă îndemn,să nu luați parte la aceste marșuri profanatoare,pe care eu le-aș numi,mai degrabă,marșuri mascate ale distrugătorului,adică ale lui Antihrist! Prin asemenea tipuri de acțiuni ,el bajocorește lucrările lui Dumnezeu și arată că este in plină ofensivă de ocupare  a umanitații! Dumnezeu să ne ocrotească și să ne apere,de toate relele și prigoanele ce vor urma!




  Sinaxa clericilor și monahilor din Grecia, 19 Decembrie 2017

În data de 19 Decembrie 2017 a avut loc Sinaxa Clericilor şi a Monahilor din Grecia, care s-a              desfășurat în Tesalonic, în Sala Institutului de Studii Patristice.
Cu această ocazie preşedintele Institutului de Studii Patristice, părintele Theodoros Zisis, care este şi preşedinte al comitetului organizator al Sinaxei Clericilor şi Monahilor din Grecia, a prezentat un istoric al Sinaxei din ultimul an.
Părintele Grigorie Hatzinikolau, Stareţul Mănăstirii Sfânta Treime (Ano Gatzeea) va găzdui în continuare Sinaxa la Volos. La Sinaxa participă clerici şi pomenitori şi nepomenitori.
A fost prezentat Calendarul tipărit pentru anul 2018, ce conţine sărbătorile Sfinţilor ce au oprit pomenirea de-a lungul istoriei de 2000 de ani de creştinism ortodox sau au subliniat importanța mărturisirii şi a opririi pomenirii episcopilor ce învăţau erezii. Redăm câteva nume: Sfântul Grigorie Teologul, Cuviosul Macarie, Cuviosul Nikita Mărturisitorul, Sfântul Gherman al Constantinopolului, Sfântul Serghie Mărturisitorul, Sfântul Nichifor al Constantinopolului, Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Nicodim Aghioritul, Sfântul Maxim Mărturisitorul, Sfântul Ghenadie Scholarios, Sfântul Theodor Studitul, Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Ştefan cel Nou, Sfântul Ioan Damaschin şi alţii.
A fost prezentată Broşura „Oprirea pomenirii nu este schisma”, scrisă de părintele Theodoros Zisis.
Părintele Theodoros Zisis a fost felicitat de Mitropolitul Serafim al Pireului pentru curajul mărturisirii şi al dragostei pentru Ortodoxie şi pentru oprirea pomenirii Arhiepiscopului Antim al Salonicului care a semnat erezia din Creta, predica erezia în Arhiepiscopia Salonicului şi i-a interzis prin document oficial Părintelui Theodoros Zisis să mai predice împotriva ecumenismului sau a pseudo-sinodului din Creta, pentru care motiv Părintele Theodoros Zisis a recurs la ultima măsură canonica şi anume aplicarea Canonului 15 de la I-II Constantinopol (întreruperea pomenirii numelui arhiepiscopului Antim la toate sfintele slujbe).
Părintele Theodoros Zisis a fost izgonit din Biserică Sfântul Antonie unde slujea şi acum slujeşte împreună cu părintele Nikolaos Manolis şi părintele Fotios Vezinias într-o sală amenajată în oraşul Tesanonic special pentru Sfânta Liturghie. La această Sfânta Liturghie participă sute de oameni, spaţiul fiind neîncăpător.
Am să redau câteva din punctele dezbătute de broşura:
1. Ne îngrădim de erezie, nu de Biserică.
Este foarte important discernământul spiritual al Părinţilor care să călăuzească viaţa noastră. Sinaxa Clericilor şi Monahilor respinge cu fermitate două extreme în care unii fraţi antiecumeniști au căzut:
Prima extremă (să-i spunem de-a stânga) este a celor care spun că cine întrerupe pomenirea episcopului sau este schismatic, pentru că episcopul ar fi „izvorul preoţiei”(iar nu Hristos, Marele Arhiereu) şi în felul acesta oricine s-ar îngrădi pe sine de episcopul şi preotul ce ar predica o erezie ar fi schismatic. Din păcate această mentalitate este de influenţă latină, papală, învăţătură scolastică bazată pe teoria episcopocentristă, episcopul, indiferent de învăţătura lui, este infailibil, episcopatul lui lucrează ex opere operato – un fel de papa local.
A doua extremă (să-i spunem de-a drepta) este a celor care au întrerupt pomenirea şi susţin că Biserica rezidă numai în cei care au întrerupt pomenirea, iar cei care nu au întrerupt pomenirea, chiar dacă sunt în mărturisire ortodocși, ei sunt de fapt eretici, pe baza teoriei vaselor comunicante (deşi ereziarhii nu au fost condamnaţi de un Sinod). Această teorie este de fapt o filosofie de tip protestant, care dinamitează în fapt sistemul sinodal al Bisericii, cei care hotărăsc acum cine face şi cine nu face parte din Biserică fiind o mână de oameni care refuză comuniunea cu Bisericile Locale (episcopii şi sinoadele) ce mărturisesc ortodox, provocând schismă în Biserică. Aceştia se caracterizează prin lipsa discernământului duhovnicesc, a dragostei şi a bunei rânduieli şi a lipsei ascultării de conglăsuirea părinţilor. E foarte interesant că ei se contrazic flagrant în afirmații – la început au avut o poziție echilibrată, apoi schimbându-se radical, dovedind astfel o lipsă de stabilitate duhovnicească.
Ambele extreme au ca numitor comun respingerea credincioşilor de la Sfântul Potir, şi lipsa de conslujire cu preoţii mărturisitori pomenitori sau cu cei nepomenitori, în cazul celor pomenitori.
2. Sfintele Taine sunt valide şi fără pomenirea episcopilor (se referă la episcopii dovediți a fi eretici – un episcop care cugetă eretic, dar nu propovăduiește public erezia, nu i se poate opri pomenirea, sau pe bază de bănuială, etc)
Bineînțeles că nu oricărui episcop i se întrerupe pomenirea, ci numai a celui care învață erezia ecumenistă, a semnat în Creta, nu se dezice de pseudo-sinod, etc.
Oprirea pomenirii să nu se facă fără sfătuire și discernământ duhovnicesc, fără povățuitor şi fără multă răbdare şi așteptare. Oprirea pomenirii nu este un act de bravură, ci este un act de credință adâncă şi maturitate duhovnicească ce trebuie să cântărească bine acest gest ultim folosit ca armă împotriva ereziei.
3. Sfânta Liturghie nu se ţine în numele episcopului
4. Ecumenismul este erezie întru cunoștință. El a fost subliniat ca erezie de Sfinţii Părinţi contemporani – Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Averchie de Jordanville, Sfântul Iustin Popovici, etc
Linia pe care o păstrează Sinaxa Clericilor și a Monahilor este o linie a discernământului duhovnicesc, aceasta Sinaxă nu are autoritatea şi nici nu încearcă să traseze linia graniţei Bisericii doar la nepomenitori, ci scopul ei este de a ţine trează linia ortodoxă care are ca bază Mărturisirea Ortodoxă a Credinţei şi utilizarea tacticilor care se impun de la Biserică Locală la Biserică Locală, fiecare tactică fiind folosită în funcţie de căderea Bisericii Locale sau din contră de stabilitatea Bisericilor Locale în Adevăr; avem exemplul multor Mitropoliţi din Serbia care nu au semnat în Creta textul eretic vădit, a multor Mitropoliţi din Grecia care au făcut la fel, a Bisericii Bulgare, a multor Mitropoliţi din Biserica Rusă care recent a respins pseudo-sinodul din Creta, a Bisericii Georgiene şi a Bisericii Antiohiene).
Sinaxa Clericilor şi Monahilor este alcătuită din părinţi şi monahi pomenitori şi nepomenitori, dar toţi sunt în acelaşi cuget, anume Mărturisirea Dreptei Credinţe.
                                                                                părintele Matei Vulcănescu
                                                                                Protoprezbiter al Sfintei Mitropolii a Pireului
                                                                                Sursa:  ortodoxinfo.ro


PROCLAMAŢIA
monahilor ortodocşi români,
către binecredinciosul popor ortodox român,
Sfântului Sinod şi întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni
Ai noştri Arhipăstori şi preaiubiţi fraţi întru Hristos,
Semnatarii, părinţi ai mănăstirilor din România, stareţi, ieromonahi, monahi şi monahii, ridică glas de chemare la unitate şi mărturisire către toată suflarea ce-şi mărturiseşte ortodox crezul şi vieţuirea. Cu toţii moştenim rânduiala – încredinţaţi fiind de Sfinţii Părinţi – ca orice hotărâre în Biserica Ortodoxă să se facă canonic, unanim şi conform predaniei Sfinţilor Părinţi. Noi monahii, ca unii ce întreit ne-am făgăduit lui Dumnezeu şi ni s-a încredinţat Adevărul ortodox spre mărturisire, nu putem încălca şi nici trece peste ceea ce Proorocii au proorocit, Sfinţii Apostoli au propovăduit şi De-Dumnezeu-Purtătorii Părinţi au hotărnicit la cele Şapte Soboare Ecumenice şi Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Nouălea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune despre cei ce propovăduiesc public eresul sau îl învaţă în Biserici, să fie îndepărtaţi de obşteasca vieţuire cu credincioşii şi afurisiţi, ca unii ce fac schismă şi sfărâmă unitatea Bisericii. În acest fel toţi vom fi străjuitorii adevărului în Biserică şi purtători de grijă ai Sfintei Predanii călăuzitoare către mântuire.
Rămânem înmărmuriţi privind la hotărârile ce reprezentanţii Bisericii Ortodoxe le iau privind viaţa Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înşelat. Am început să credem că de la înălţimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea târziu. Aşadar, actele şi declaraţiile prelaţilor Bisericii Ortodoxe faţă de ereticile culte şi confesiuni, ne-au pricinuit o adâncă mâhnire şi ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite şi total contrare credinţei Sfinţilor Părinţi.
Din această pricină, atitudinea noastră faţă de noile erezii şi schisme trebuie să se facă auzită de către toată suflarea ce-şi lucrează în chip ortodox mântuirea. Aşadar, întemeiaţi fiind pe cuvintele Sfinţilor Părinţi, declarăm ferm şi categoric:
Nu este posibilă unirea cu catolicii atâta timp cât aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rânduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin întreita afundare. Nu putem uita istoria încă sângerândă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus. Planul masonic în cauză constă în a pecetlui unirea religioasă fără a se ţine cont de deosebirile învăţăturilor de credinţă, printr-o recunoaştere reciprocă a tainelor şi a moştenirii apostolice, fiecare recunoscând pe ceilalţi drept Biserică, apoi înfăptuirea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitată, apoi lărgită. După care va rămâne să fie pusă problema deosebirilor dogmatice, considerate depăşite şi dezbinătoare. Pentru aceasta ne ridicăm împotriva oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii, mai ales asupra unităţii şi reconcilierii ecumeniste ce defăimează Sfintele Taine. Toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi de după Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latineşti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, şi s-au sfinţit împotrivindu-se până la sânge. Cuvintele lor au până azi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt şi neîndreptăţesc a crede că: „Există doar o singură Biserică a lui Hristos, cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe,” (Sfântul Fotie), iar „pe papa Sfânta Biserică îl afuriseşte şi eu, împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sfântul Paisie de la Neamţ).
Rămânerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este dovadă de apostazie, de trădare a adevăratei credinţe, prin acceptarea hotărârilor ce se opun făţiş dogmelor Ortodoxiei şi canoanelor Sinoadelor Ecumenice. Neamul ortodox este trunchiul, frunza şi rodul Bisericii al cărei cap şi rădăcină e Însuşi Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii şi nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestanţii, budiştii, evreii sau musulmanii, atât timp cât doar în potirele apostolicei ortodoxii se întrupează Adevăratul Hristos Cel născut din Preasfânta Fecioara Maria. Noi ortodocşii nu avem nimic de adăugat ori de scos din crez sau slujbe, iar Sfântul Marcu al Efesului pecetluieşte cele de mai sus spunând că: „În materie de credinţă nu există concesie iar cele ale credinţei nu îngăduie iconomia.”
Demascarea politicii globaliste de integrare religioasă în UE ca fiind demonică şi fundamentată pe principii anticreştine; luarea de măsuri împotriva noilor buletine cu cip şi a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice; vădirea manifestărilor new-agiste ce îndrăcesc pe tineri, rescrierea adevăratei istorii bisericeşti-naţionale şi întoarcerea la vieţuirea creştinească a strămoşilor. Nu avem pricină de a supune Biserica presiunilor politice şi de a da Cezarului mai mult decât i se cuvine. Împărăţia noastră e în ceruri, dar trebuie să o dobândim încă din viaţă, fără a ne vinde Ortodoxia şi Românismul.
Facem un ultim apel către Sfântul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriţi-vă cât nu e prea târziu! Hotărâţi ieşirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, nu mai pângăriţi altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiţi pe cei nebotezaţi ca fii ai Bisericii, nu vă plecaţi compromisurilor politice şi nu ne siluiţi libertatea şi conştiinţa cu legitimaţii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rânduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfinţii Părinţi, încalcă dogmele şi hotărârile Sfintelor Soboare şi răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu aduceţi schisme şi dezbinări în Biserică, nu încercaţi să uniţi ce e despărţit, căci singurul lucru care-l veţi reuşi e să nimiciţi unitatea Ortodoxiei, să frângeţi adânc temelia Bisericii şi să ridicaţi cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. hotărăşte şi lucrează de la sine, fără încredinţarea celorlalte Biserici Ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărâre a vreunui sinod inter-ortodox, nefiind îndemnată ori sprijinită de monahi şi popor, putând fi declarată oricând ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii Ortodoxe. Veniţi-vă în fire şi treziţi-vă! Atât timp cât veţi rămâne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veţi pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostaţi. Lepădaţi toate aceste înşelări, pentru ca în neştire poporul urmându-vă, să nu se lepede de Biserica lui Hristos.
Toate aceste lacrimi de sânge voim a le şterge de pe chipul Bisericii, alminteri vom trece peste ascultarea de păcat şi vom înainta proteste oficiale, vom ieşi în stradă şi vom alcătui sinod de rezistenţă. Nimănui, nicăieri şi niciodată nu i se va îngădui a jertfi pentru binele său cea mai mică părticică din Credinţa Ortodoxă. Cu noi este Dumnezeu şi pentru Hristos voim a merge până la capăt, chiar să ne vărsăm sângele dacă situaţia o cere, pentru ca nici o literă din sfintele cuvinte să nu sufere vreo vătămare, pentru ca toţi cu urechi de auzit să priceapă şi cu ochii ce văd să-nţeleagă.
Iertare tuturor pentru toate şi primiţi rugămu-vă acestea ca o cunună,
ca o suliţă ori ca o Cruce.
Semnează,
Soborul de monahi şi monahii,
ai României Ortodoxe
Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe,
la anul mântuirii 2003
Papismul ieri si azi

– Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu, instaurand prima forma de totalitarism din Europa

De la sfarsitul secolului al IV-lea, pana in secolul al VI-lea, diferite rase germane barbare (francii, gotii, longobarzii, vandalii s.a.) au inundat si au cucerit eparhiile prospere ale Imperiului Roman de Apus, luand in robie populatiile bastinase si schimband radical situatia social-culturala din zona. Colonistii barbari – intre care rolul principal l-au jucat francii –, in incercarea lor de a se civiliza, imbratiseaza Crestinismul, insa il amesteca cu elemente idolatre. Cu acest fel de crestinism problematic intra si in cler, indepartandu-i treptat pe ierarhii romani de la conducerea bisericeasca. Acesti episcopi franci traiesc insa ca «nobilii» mireni ai epocii lor (contii, ducii s. a.): detin functii lumesti, participa la expeditii militare, poarta uniforme militare etc. Iata cum descrie Sfantul Bonifatie, in Epistola sa catre papa Zaharia, in 741, situatia bisericeasca din Galia Romana, unde predominau episcopii franci: Credinta este calcata in picioare. Timp de optzeci de ani episcopii franci nu s-au adunat in sinod si nici nu au arhiepiscop. Cele mai multe scaune episcopale se dau mirenilor iubitori de argint sau clericilor adulteri, care participa la incursiuni militare imbracati cu echipament militar complet, ucigand cu mainile lor fara deosebire crestini si idolatri. (Pr. prof. Ioannis S. Romanidis, Romiosini-Romania-Rumeli, editura Purnaras, Tesalonic 1975, p. 322.) In fata acestui peisaj sumbru, pe care l-a creat invazia barbara, episcopul Romei sta, de obicei, la inaltimea misiunii sale duhovnicesti si isi asuma rolul de conducator al natiunii pentru protectia romanilor inrobiti. Unii papi, insa, pentru a-si intari tronul lor, au urmat o tactica lumeasca. Scot in evidenta cu emfaza autoritatea lor bisericeasca, prezinta tendinte de suprematie si se inconjoara de stapaniri politice. De pilda, in 754 papa Stefan II accepta autonomia politica a Bisericii Romei pe care i-o ofera regele francilor, Pepin cel Scurt. Astfel se intemeiaza primul stat papal. Mai tarziu, Nicolae II (858-867), primul papa roman francofil, concentreaza in persoana sa cea mai inalta stapanire bisericeasca si politica. «Nicolae se considera pe sine imparatul intregii lumi», marturiseau contemporanii lui. In secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), uneste cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene si se ambitioneaza sa formeze o noua imparatie, revendicand numele si stralucirea Imperiului Roman de Rasarit. Pentru implinirea acestui scop organizeaza sistematic ciocnirea Rasaritului cu Apusul printr-o strategie care cuprinde urmatorul obiectiv: Lepadarea Ortodoxiei si crearea unui crestinism diferit, care va accentua particularitatea culturala a noii imparatii. Acest crestinism franc, pe care il proiecteaza consilierii lui Carol cel Mare, se bazeaza pe formularile teologice ale fericitului Augustin si se exprima prin noi chipuri si forme ale practicii bisericesti: botezul prin stropire, celibatul obligatoriu la clerici, privarea mirenilor de la impartasirea din Potir, barbieritul clericilor s. a. In cadrul tacticii antiortodoxe, episcopii franci, in 794 (Conciliul de la Frankfurt), au condamnat hotararile Sinodului VII ecumenic (787) pentru inchinarea acordata icoanelor, iar in 809 (Conciliul de la Aachen), adauga Filioque la Sfantul Simbol al Credintei. Aceste doua evenimente constituie prima etapa a schismei dintre francii cuceritori si ortodocsii romani. […] Sub atacul sistematic al francilor, Biserica Romei se lupta sa ramana credincioasa traditiei crestine primare si continuitatii elene, pastrand comuniunea bisericeasca cu toate Patriarhiile din Rasarit. Astfel, de pilda, in 816, papa Leon III a lepadat adaosul Filioque si, ca sa pastreze Simbolul Credintei neatins de falsificarile introduse de franci, a poruncit ca textul autentic al lui sa fie scris pe niste placi de argint, care au fost puse pe peretii Bisericii Sfantului Petru cu inscriptia: Pe acestea, eu, Leon, le-am asezat din dragoste si pentru pastrarea Credintei Ortodoxe. Mai tarziu, reprezentantii papei Ioan VIII au participat la Sinodul din Constantinopol (879-880), care pentru Ortodoxie este al Optulea Sinod Ecumenic, si in care, sub presedintia Sfantului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, au condamnat ereziile francilor referitoare la icoane si la Filioque. In secolul al X-lea francii intensifica polemica impotriva romanilor ortodocsi din Apus, avand ca scop sa cucereasca tronul papal. In cele din urma, in 1009, ei ocupa Patriarhia Ortodoxa a Romei si-l urca pe tron pe papa franc Sergiu IV, care adauga la Simbolul Credintei termenul eretic Filioque. Patriarhiile Ortodoxe din Rasarit raspund prin stergerea numelui lui din Dipticele Bisericii Ortodoxe si astfel Schisma devine o realitate. La 16 iulie 1054 conducatorul reprezentantei papale, cardinalul Humbert a asezat pe Sfanta Masa a Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol afurisirea Crestinatatii rasaritene. Prin aceasta fapta, Crestinatatea franca definitiva separarea de Biserica Ortodoxa. Acesta nu a fost inceputul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine planuita cu 260 de ani mai inainte la curtea lui Carol cel Mare; a unei schisme care «nu s-a facut intre romeii (romanii) apuseni si rasariteni» (Pr. Prof. Ioannis Romanidis). […] Din momentul in care Patriarhia cu scaun de intaietate a Romei s-a rupt de Trupul lui Hristos, s-a lipsit de dumnezeiescul Har, acest fapt avand drept consecinta descompunerea treptata a ei. Sfantul Nectarie al Pentapolei consemneaza in acest sens: Biserica Apuseana a pierdut libertatea ei duhovniceasca, si-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temeliile ei, s-a lipsit de bogatia Harului Sfantului Duh, de prezenta lui Hristos. In cele din urma a ajuns un trup mut, fara duh si suflet. De aceea, in secolele urmatoare aluneca pe un povarnis denaturant, strain, fara nici o nadejde de intoarcere, conducandu-l pe omul Apusului la deznadejde, la vid existential si la impas. La numai cativa ani dupa Schisma, in 1075, papa Grigorie al VII-lea scoate in evidenta – in renumitele sale Dictatus Papae (Ordine Papale) – pretentiile scaunului papal pentru stapanirea absoluta a lumii: Biserica Romana a fost intemeiata de Insusi Dumnezeu. Papa este stapanul absolut al Bisericii Universale. Randuieste si cateriseste episcopi. Numai el poate convoca un sinod ecumenic. Reprezentatii lui sunt mai presus decat episcopii. Numai el foloseste insemne imparatesti. Principii sunt datori sa-i sarute picioarele. El are dreptul sa-i destituie pe imparati. Fara aprobarea lui nici o carte nu este valabila. Hotararile lui nu pot fi anulate de nimeni; numai el poate anula hotararile tuturor celorlalti. Papa nu poate fi judecat de nimeni. Sfintenia lui este asigurata datorita virtutilor Sfantului Petru. Biserica Romana nu greseste niciodata si nici nu va gresi vreodata. (Patrologia Latina de J. P. Migne, Paris, 1844-1890, vol. 148, p. 107.) Cu aceste pozitii ale papei Grigorie al VII-lea incep luptele dure ale «Bisericii» Romei pentru impunerea religioasa, politica si sociala a ei asupra popoarelor Occidentului (cearta pentru investitura), care dureaza vreo 200 de ani. In cele din urma, papa concentreaza in mainile sale orice stapanire – spirituala, politica, legislativa, juridica. Este prima aparitie a totalitarismului in Europa.”
                       Sursa:  https://tinyurl.com/yy8rybkw                                                                                                       
                                                     Erezia Catolică

  Anul 1054 este pentru Ortodoxie începutul celei mai mari apostazii din istoria Bisericii. Ca și în timpul lui Arie, acum 950 de ani în Apus omul trufaș și nesăbuit s-a proclamat pe sine Dumnezeu și împreună cu cei ce l-au crezut au plăsmuit o nouă biserică cu vechea înfățișare, dar fundamental diferită de cea întemeiată de Iisus Hristos Dumnezeu la Cinzecime.Așa a îngăduit Hristos, ca din cauza schimbărilor dogmatice, profanărilor eclesiologice, retâlcuirilor scripturistice și răstălmăcirilor istorice ce le-au făcut latinii, să se aleagă grâul de neghină, oile de capre, minciuna de adevăr, ortodoxia de catolicism.
Sfinții Părinți Ortodocsi de atunci nu i-au urmat pe apuseni în această cădere, ba mai mult, soborniceste au lăsat urmasilor în credință, povățuiri de nezdruncinat și anateme de nedezlegat, de a nu se face părtași sub nici un chip înnoirilor mincinoase și uneltirilor politice, de a păstra neschimbată, chiar cu prețul vieții, tradiția de veacuri a Bisericii, (II Corinteni 6:14-17). ... Din eres în eres, din cădere în mai mare cădere, credința apuseană si-a arătat în timp adevăratul chip. Istoria încă sângerândă a României ne arată lămurit cum la nevoie papistașii au lăsat deoparte vicleniile chemării la unire și s-au apucat de a converti "cu tunul" pe români la "creștinismul" lor.
 hulirea Treimii a adus papismului depărtarea harului, iar depărtarea harului le-a exclus preoția, fără preoție nu au taine valide, iar fără taine... în veac nu au mântuire!
Biserica este Una și Unul Sfânt este Capul ei, și nimeni niciodată nu va putea alcătui o altă predanie lăsată de Hristos Sfinților Părinți. Tocmai această provocare ne-o aruncă catolicismul – o nouă tradiție, o altă dogmă, un alt dumnezeu – ce să ne dezrădăcineze din Ortodoxie, să ne dezbine Neamul, să ne euro-înglobeze.(Evrei 13, 7-8)
Neam românesc, nu vă lăsați înselați în credința ortodoxă, iubiți pe catolici dar feriți-vă de catolicism, iubiți Adevărul și fugiți de minciună, apărați Biserica dar nu înlăturați hotarele puse de Sfinții Părinți, căci acestea ne întăresc a-L mărturisi pe Hristos! (Monahul Conon Românul)
-Care sunt punctele principale care ne despart de catolici?
Invataturile principale care ne despart dogmatic si canonic de catolici sunt :
Filioque. Ei zic ca Duhul Sfant purcede si de la Tatal si de la Fiul. Aceasta greseala dogmatica este cea mai grea. Sfantul Evanghelist Ioan spune ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si este trimis in lume prin Fiul. ( Ioan )
2  Suprematia papala. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii crestine, adica loctiitorul lui Hristos pe pamant ! Mai mare decat toti patriarhii ! Ceea ce n-a facut Biserica Universala. Mandrie draceasca. Papa se numeste urmasul Sfantului Petru ! Potrivit teologiei catolice, este de neapărată trebuinţă pentru mântuire să credem că Biserica e o monarhie nepătată, al cărei conducător şi monarh este Papa. Astfel, Conciliul Vatican I, expunând pe scurt toate condamnările anterioare, a declarat oficial: „Dacă cineva zice… că Petru (considerat a fi primul Papă) n-a fost rânduit de Hristos ca mai-mare al apostolilor şi cap văzut al Bisericii… să fie anatema”! Dar Sf,Scriptură ne spune că Sfântul Apostol Pavel şi-a şi permis să-l mustre pe Apostolul Petru şi să-l înfrunte în faţa tuturor, atunci când acesta se abătuse şi „nu umbla drept după adevărul Evangheliei” (Gal. 2:14).
3  Infaibilitatea papala. Ei zic ca Papa nu poate gresi ca om, in materie de credinta, cand predica el, ceea ce este iarasi o dogma respinsa de Biserica Ortodoxa. 
În virtutea acestei infailibilităţi, Papa este singurul dreptar al credinţei şi poate afirma şi susţine, chiar şi contrar învăţăturii Bisericii, noi dogme, pe care credincioşii sunt datori să le primească pentru a nu-şi pierde mântuirea. „Depinde doar de voinţa şi dispoziţia lui ca un lucru pe care îl vrea (Papa) să fie considerat sfânt sau sfinţit în toată Biserica”, iar edictele lui epistolare trebuiesc luate în consideraţie şi crezute, cerând aceeaşi supunere ca nişte „epistole canonice”.
Din moment ce Papa este infailibil, trebuie ascultat orbeşte. Cardinalul Bellarmine, proclamat „sfânt” de către Biserica Catolică, zice următoarele într-un mod foarte firesc: „Dacă Papa într-o bună zi impune păcatul şi interzice virtutea, Biserica este datoare să creadă că păcatul este bun, iar virtutea este rea şi vătămătoare”.
Purgatoriul. Ei zic ca intre Rai si iad ar fi un foc mare unde sta sufletul cateva sute de ani si se curata, apoi se duce in rai. Nu scrie in Sfanta Scriptura asa ceva; nu-i prevazuta nicaieri aceasta invatatura.
Noi avem Evanghelia Judecatii, pe care o au si ei, dar nu arata trei locuri, ci numai doua – Raiul si iadul. Mantuitorul, cand va sta pe scaunul slavei Sale si va aduna toate popoarele de la zidirea lumii sa le judece, ii va desparti pe dansii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune pe drepti de-a dreapta Sa si pe pacatosi de-a stanga Sa ... Si vor merge pacatosii in munca vesnica, iar dreptii in viata vesnica. Deci nu putem zice ca sunt trei locuri, ci numai doua : munca vesnica sau viata vesnica.
5  Azimile. Ei nu slujesc cu paine dospita, ci cu azime, ca evreii.
Imaculata conceptie. Ei zic ca Maica Domnului ar fi nascuta de la Duhul Sfant. Nu-i adevarat. Este nascuta in chip firesc din dumnezeiestii Parinti, Ioachim si Ana, ca rod al rugaciunii.
Substantialitatea. La sfintirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac rugaciunea de invocare a Sfantului Duh, cum facem noi la Sfanta Epicleza. Ei zic ca Darurile se sfintesc singure, cand se zice : Luati, mancati ... si celelalte. Nu au rugaciunea de pogorare a Duhului Sfant, peste Daruri.
8 Celibatul preotilor; preotii catolici nu se casatoresc. Sunt celibatari, impotriva Sinoadelor Ecumenice, care au hotarat ca preotii de mir sa aiba familie.
Indulgentele papale. Alta ratacire. Papei, daca ii dai parale multe, poti sa faci oricate pacate, te iarta, te dezleaga. Sfintii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le da papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea pacatelor oamenilor care nu au destule fapte bune.
10  Mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat dupa Botez, ci la sapte-opt ani si numai arhiereii ii miruiesc.
Noi avem liturghiile constantinopolitane ale Sfantului Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Sfantul Ioan Gura de Aur, iar catolicii au liturghia romana si cea ambroziana.
În vreme ce Biserica Ortodoxă recunoaşte ca Sinoade Ecumenice şapte astfel de adunări ale Sfinţilor Părinţi din primul mileniu, catolicismul a adăugat la numărul acesta şi o serie de 13 concilii apusene, cărora le-a dat titlul de „ecumenice” (cele mai cunoscute în Răsărit fiind Sinoadele unioniste de la Lyon şi Ferrara-Florenţa din sec. 13-15, precum şi Conciliul Vatican II din 1965).
  Aacestea sunt punctele dogmatice si canonice principale care despart Biserica Ortodoxa de cea Romano-catolica. Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi.
O altă rătăcire catolica mai recentă, foarte gravă, este acceptarea celorlalte "credințe" ca fiind revelate şi unificarea tuturor religiilor, așa numite "religii" într-una singură (mişcarea ecumenistă) 
Alte diferențe:
1) Adormirea Maicii Domnului: catolicii zic că Maica Domnului nu a murit ci că a fost ridicată cu trupul la cer fără a cunoaște moartea
2) Contracepția naturală: catolicii acceptă metoda de contracepție a calendarului.
3) Evoluția: Papa Ioan Paul al II-lea acceptă evoluția
4) Statuile: catolicii cinstesc și statuile, se închină și le sărută ca pe icoane.
5) Căsătoria: la catolici taina căsătoriei este administrată de miri, preotul este doar un martor.
6. Acceptarea homosexualilor şi a căsătoriilor mixte
7) O serie întreagă de rătăciri moderne, de pătrunderi ale lumescului în Biserică, ce nu sunt conforme cu învătăturile Sfinților Părinți. Cea mai recentă rătăcire catolica , foarte gravă, este acceptarea celorlalte „credințe” ca fiind revelate și deci posibilitatea unirii tuturor,chiar împreună cu magicienii și vrăjitorii, într-o singură biserică ecumenică,mondială,ce nu poate fi,decât biserica luciferică a antihristului
  Iar cu protestantii nu avem nimic in comun. Ei au reformat total dogmele stabilite de Sfintii Parinti si au renuntat la cele sapte Sfinte Taine. Ei nu au ierarhie si taine si nu se pot mantui. Din cele sapte Taine mai au doar doua : Botezul si Euharistia, pe care o fac cu paine nedospita ca si catolicii. Din protestanti s-au nascut toate sectele neoprotestante care ataca tarile ortodoxe astazi. 

    O scurta cronologie ortodoxa a apostaziei vremurilor noastre

Biserica Ortodoxă Rusă, somată să părăsească CMB, de călugării Lavrei Poceaev

Călugării Lavrei Adormirii Maicii Domnului Poceaev, Ucraina, în frunte cu liderul lor, Mitropolitul Vladimir, stareț al mănăstirii, au trimis o scrisoare Patriarhului Moscovei, Kirill, și ierarhilor recentei Adunari a Episcopilor Bisericii Ortodoxe Ruse în aceasta scrisoare, monahii au solicitat retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) și refuzul participării la toate activitățile ecumenice, în general. Scrisoarea în cauză a fost postată pe site-ul web al mănăstirii. Scrisoarea începe astfel: „Frați ai Sfintei Lavre a Adormirii Maicii Domnului din Poceaev, îndeamnăm ierarhia și Adunarea Episcopilor, să satisfaca cererile noastre și solicitările mai multor fii credincioși ai Bisericii noastre, cu privire la retragerea acesteia din CMB și încetarea participării Bisericii noastre la mișcarea ecumenică”. Ea adaugă că însuși faptul intrării în CMB a presupus acceptarea Cartei acestei organizații, care prevede că nicio mărturisire (crez) nu deține pe deplin adevărul, ceea ce este contrar a ceea ce creștinii ortodocși mărturisesc prin Crezul din Nicea. Călugării au mai scris: „Ieșirea Bisericii Ortodoxe Ruse din CMB nu va însemna, pentru ea, autoizolare”, după cum încearcă să afirme unii, ci adevărata predicare a Noului Testament nealterat. Nu trebuie să cădem în iluzia spirituală și să ne imaginăm că avem mai multă iubire decât Apostolii. Sfântul Ioan Teologul, Apostolul Iubirii, ne-a învățat să nu primim în case și nici să nu-l salutăm pe vreunul care nu ne aduce adevărata doctrină (A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, 10: “Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-i ziceţi: Bun venit!”).  Apostolul Pavel, care mai mult decât oricine a lucrat la predicarea Evangheliei în întreaga lume, de asemenea, a prevăzut: „De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te,“ (Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel 3:10). Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au demonstrat, spun călugării din Lavra Poceaev, erezia CMB, nu doar de două ori, ci pe parcursul a decenii. Biserica Ortodoxă este „stâlp şi temelie a adevărului“ (Epistola întâia către Timotei a Sfântului Apostol Pavel 3:15), mărturisind timp de două mii de ani pentru toți cei care au „urechi de auzit“ (Sfânta Evanghelie după Matei), Vestea Bună pe care ne-a adus-o Iisus Hristos… “Nu este ucenic mai presus de învăţătorul său” (Sfânta Evanghelie după Matei 10,24). El este slab și trebuie să evite capcanele acestei lumi.

Sursa: Biserica Ortodoxă Rusă, somată să părăsească CMB, de călugării Lavrei Poceaev | Apărătorul Ortodox

EREZIA ECUMENICĂ PRINDE RĂDĂCINI ÎN ORTODOXIE

 ...Adresăm un îndemn către creştinii otodocşi să fie vigilenţi şi să nu se lase atraşi în capcana ecumenismului, care are masca dragostei, a păcii şi a toleranţei.    Am vrea să abordăm o temă des întâlnită printre cei mai ”ortodocşi” şi ”anti-ecumenişti” credincioşi ai Patriarhiei Române care nu sunt de acord cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici, nici cu recunoaşterea ”tainelor” lor, nici cu multe alte demersuri ecumeniste, dar care se amăgesc spunând că nu este momentul ruperii comuniunii. Pe ce îşi întemeiază ei această atitudine? Ei spun: ”Considerăm toate aceste întruniri inter-religioase şi apropieri liturgice ca o mergere pe marginea unei prăpăstii. Căderea în apostazie va veni atunci când sinodul Patriarhiei va recunoaşte papismul drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme şi când va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântului Maxim Mărturisitorul, Sfântului Fotie al Constantinopolului, Sfântului Marcu Eugenicul, Sfinţilor Visarion şi Sofronie: să liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.” Toate acestea nu sunt decât nişte amăgiri şi ”praf aruncat în ochii celor creduli”, pentru că deja Sinodul Patriarhiei Române şi celelalte Patriahii oficiale au recunoscut catolicismul (papismul) drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme. Pentru a demonstra aceasta, vom aduce numai câteva argumente, în ordine cronologică.  Iată ce spunea despre aceasta părintele Maxim Maretta la Conferinţa Interortodoxă ”Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”: ”Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biserică ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva bisericii papiste, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi [“Patriarhia Moscovei” la fel; “Patriarhia Română” la fel], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cumonofiziţii, şi toate bisericile ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate bisericile ecumeniste sunt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenică: convingerile uneia sunt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinând şi încurajând acţiunile ecumeniste ale celorlalţi.”
   Dar să alcătuim o scurtă cronologie a evenimentelor ce demonstrează aceasta, făcând, totodată, o comparaţie cu cele ce învaţă Sfinţii Părinţi. Am ales ca exemplu, de data acesta, mai ales pe Sfântul Marcu al Efesului. (Fragmentele din viaţa sau din scrierile Sfântului Marcu şi ale altor Sfinţi le vom scrie în acest document cu verde). În anul 1964, în ziua de Rusalii, papa Ioan Paul al II-lea a înfiinţat Oficiul Sfântului Scaun pentru necreştini. Romano-catolicismul a admis posibilitatea ”îmbogăţirii cultului” cu elemente păgâne, iar ”ortodocşii” au contribuit din plin la aceasta.
   În 1965, “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras şi papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „au ridicat Anatema de la 1054″. Anatema fusese dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicarea” anatemei, Atenagoras proclamă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a susţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, ”Papalitatea Latină este parte a Ortodoxiei.” Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu două sute de ani în urmă: ”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.” De asemenea, Sfântul Marcu al Efesului spunea: ”sfintele canoane zic că cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.” Apoi zice: ”Dacă latinii (papistaşii) nu s-au abătut de la dreapta Credinţă, atunci i-am tăiat de la noi în chip nedrept. Însă dacă s-au abătut de la Credinţa în ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a căruia hulire este cea mai mare dintre primejdii, atunci sunt în chip limpede eretici, şi ca eretici i-am tăiat de la noi.” (p.246-247) 
   Pe 26 octombrie 1967, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a mers la Roma şi s-a aşezat pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu papa, ca semn de recunoaştere a egalităţii, şi s-au rugat împreună. Iată însă ce spun Sfinţii Părinţi în canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii în legătură cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici: ”Dacă cineva cu cel excomunicat chiar în casă de s-ar ruga împreună, acesta să se afurisească.” (Canonul 10 Apostolic) „Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-a rugat împreuna cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvârşească ceva ca clerici, să se caterisească.” (canonul 45 apostolic) ”Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.”(Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea) Am amintit aici numai de aceste trei canoane, dar ele sunt mult mai multe.
   În Pastorala de Crăciun din 1968, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a afirmat că „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declara că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii). 
   Pe 16 decembrie 1969, aşa-zisa Patriarhie de la Moscova a decis că, ”în cazurile în care catolicii cer Bisericii Ortodoxe să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine, acest lucru nu le va fi interzis.” Iată ce avertiza Sfântul Marcu al Efesului şi cu privire la aceasta: ”Nu trebuie să sfinţim pe cineva din neamul latinilor (papistaşilor) cu dumnezeieştile şi preacuratele daruri date de mâini preoţeşti, până ce nu se va hotărî să se depărteze de dogmele şi obiceiurile latine şi va fi catehizat şi alăturat ortodocşilor.” (p.247) 
  În anul 1971, a avut loc o schimbare de direcţie a Consiliului Mondial al “Bisericilor” către sincretismul interreligios, la sugestia pseudo-ortodocşilor. Papa şi „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras au întocmit scrisori de recunoaştere reciprocă a Bisericilor lor. „Patriarhul” Atenagoras a anunţat public că dă Sfânta Împărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.
   În anul 1975 , în Mărturisirea de la Tiatheira, Mitropolitul grec Atenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, a declarat că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt considerate ca fiind cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici.
   În 1983, Consiliul Mondial al Bisericilor (din care face parte şi Patriarhia Română) a ţinut o adunare în Vancouver, Canada, în cursul căreia au avut loc diverse ritualuri şamanice şi alte ritualuri păgâne. Într-un interviu acordat televiziunii de către patr. Teoctist, acesta numea Biserica Ortodoxă şi cea romano-catolică (papistă) „Biserici-surori”. Mai spunea: ”În 1984, am participat în cadrul Conferinţei Europene la Riva del Garda, în nordul Italiei, la o şedinţă foarte importantă a conferinţei Bisericilor Europene împreună cu conferinţele Romano-catolice europene. Deci autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care este de mult timp: problema lui FILIOQUE – a unui cuvânt care era atât de controversat şi chiar piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune, toţi am fost de acord, în urma unor comisii de teologi care au aprofundat, că acest cuvânt şi aşa şi aşa conţine acelaşi adevăr. Şi am căzut de acord că atunci când suntem la noi, în teritoriul oriental-ortodox zicem Credeul fără adaosul filioque şi atunci când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice zicem Credeul cu adaosul filioque.” [youtube]https://www.youtube.com/watch?&v=3XviD2QbeTo[/youtube] Oare nu se vede clar că acesta nu este decât ”praf aruncat în ochii celor care ignoră adevărul cu bunăştiinţă”? Oare atâţia sfinţi care au considerat adosul filioque o erezie au fost rătăciţi şi ne găsim noi acum să-i corectăm? După cum vedem, istoria se repetă şi aceste lucruri se făceau şi pe vremea Sfântului Marcu al Efesului. Iată, însă, ce învaţă acest Sfânt: ”În epistolele sale către toţi creştinii, el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urâtă lui Dumnezeu. ‹‹Aceşti oameni››, scria el, ‹‹recunosc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi Îşi trage existenţa de la El, căci aşa spune definiţia lor, şi în acelaşi timp spun împreună cu noi că Duhul purcede de la Tatăl. ›› … Căci rostesc două Crezuri, aşa cum au şi făcut (…)” (p. 243)
    Anul 1984 este şi anul în care papa i-a făcut o vizită lui Dalai Lama, aşa-zisul ”patriarh budist suprem”, iar în 1985, la Casablanca, în Maroc, înaintea a 8000 de tineri musulmani, papa a consfinţit dialogul cu islamul, asigurându-i pe musulmani, în chip hulitor, că ”avem acelaşi Dumnezeu”. Peste numai un an, în India, papa a făcut o vizită la mormântul hindusului Mahatma Gandi şi a spus, ca şi alte dăţi, că urmăreşte a se ajunge la nouă ordine mondială… încheind cu cuvintele basfemiatoare: „Fie ca Mahatma Gandi să trăiască pururea!” [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=8tjVYE_HZvw[/youtube]
   La iniţiativa papei Ioan Paul al II-lea, pe 27 octombrie 1986, la Assisi, în Italia, a avut loc o ”Întâlnire a religiilor pentru pacea lumii.” Au luat parte 150 de reprezentanţi a 12 religii. Au fost prezenţi budişti, musulmani, băştinaşi din Africa şi din America, zoroastrieni, sikh-iţi, evrei, alături de nestorieni,necalcedonieni, copţi, armeni, malabiţi, romano-catolici, anglicani, luterani etc. Din nefericire, la această întrunire inter-religioasă şi-au găsit loc şi ”ORTODOCŞII”, care au avut un rol hotărâtor în înfăptuirea acesteia. Au participat delegaţi din partea ”Bisericilor ortodoxe” ale Finlandei, Cehoslovaciei, Patriarhiei Bulgare, PATRIARHIEI ROMÂNE, Patriarhiei Georgiei, Patriarhiei Moscovei şi Patriarhiei Antiohiei. ”Bisericile” Alexandriei şi Ierusalimului au trimis mesaje prin care şi-au declarat consimţământul spiritual. Citeşte şi:  «СОЙДИТЕ С БЕЗУМНОГО ПУТИ ЭКУМЕНИЗМА!» Епископ Лонгин обратился к Румынской Православной Церкви S-AU FĂCUT RUGĂCIUNI ÎN COMUN CU TOȚI ACEŞTI ERETICI ŞI PĂGÂNI. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=UklUe4eQmEA[/youtube] Păgânii au fost repartizaţi în biserici ”creştine”, ca să-şi săvârşească ritualurile. De exemplu, budiştii sau rugat în catedrala Sfântului Petru, punând pe ”altarul” papist o mică statuie a lui Buddha; hinduşii, în jurul „altarului” papist, şi-au chemat pe rând toţi zeii etc. La Assisi s-a propus înfiinţarea unui Consiliu Mondial al Religiilor. În timpul rugăciunilor comune, americanii nativi (amerindienii) au fumat pipa păcii, iar papa şi-a subliniat rolul de conducător al mişcării sincretiste mondiale înspre pan-religia noii-ere. ”ORTODOCŞII” AU FOST PUŞI PE ACEEAŞI TREAPTĂ CU ÎNTREGUL SPECTRU DE EREZII AŞA-ZIS ”CREŞTINE” ŞI CU RELIGIILE PĂGÂNE.
   În noiembrie 1987, “Patriarhul” Ecumenic Dimitrie şi clerul său au concelebrat la o misă romanocatolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. În decembrie 1987, patr. Dimitrie s-a rugat din nou oficial împreună cu papa, la Vatican. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=AB2c_hz-i5Q[/youtube] Din păcate, aceasta nu a fost ultima cădere a ”ortodocşilor” care s-au rugat cu ereticii. În fiecare an, romano-catolicii au organizat întâlniri inter-religioase (chiar şi cu păgânii) în diferite oraşe europene, ÎNTÂLNIRI LA CARE AU PARTICIPAT ŞI ”ORTODOCŞII” (inclusiv reprezentanţi ai Patriarhiei Române): la Roma, în 1987 şi 1988, la Varşovia, în 1989, la Bari în 1990, la Malta în 1991, la Bruxelles în 1992, la Milano în 1993, la Assisi în 1994 etc. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=GRKraCbG9ew[/youtube] În septembrie
   1990, s-a semnat Acordul de la Chambessy, Elveţia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, “Mitropolitul” Damaschin al Patriarhiei Ecumenice, a iscălit împreună cu monofiziţii un acord, în care amândouă părţile au căzut de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă a fost de acord să ”ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Aceştia se despărţiseră de Ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe.
    În iulie 1991, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a implementat o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În ”Declaraţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii (monofiziţi).
   Tot în anul 1991, la Canberra, în Australia, a avut loc a 7-a adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor. La această adunare Organizaţia Internaţională a Homosexualilor şi Lesbienelor a devenit membră a Consiliului Mondial al “Bisericilor”, alături de Patriarhia Română şi celelalte reprezentante ale “Ortodoxiei” Oficiale, exact atunci când tema Adunării, blasfemiator a fost denumită “Vino, Duhul Sfinte –reînnoieşte întreaga creaţie!” Prin prisma acestei frăţii cu sodomiţii, decât să condamne paradelehomosexualilor şi lesbienelor, Sinodul ”BOR”, probabil nu peste mult timp le va aduce elogii şi îi va promovape aceşti păcătoşi autodeclaraţi. În cortul de slujbe al adunării, băştinaşii au susţinut un concert de muzică rock. În acelaşi cort, ”ortodocşii” au slujit Sfânta Liturghie. Ritualurile băştinaşilor ţinute în cort includeau elemente păgâne, panteiste, animiste, fiind chemate spiritele pădurii aborigene. A fost hulit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi Duhul Sfânt. Prezenţa ereticilor şi a celor de alte religii a fost din nou mai mult decât evidentă: hinduşi, budişti, iudei, musulmani şi alţii. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=Y9dEG2CwF6U[/youtube] 
  În anul 1993 la Chicago a avut loc un ”Festival al diversităţii religioase”. Pe afişele mahomedanilor era scris: ”Nu este alt dumnezeu decât Allah. Mohamed este mesagerul lui.” Au fost prezenţi 600.000 de reprezentanţi a 250 de religii şi grupări religioase. Nu a fost doar un loc pentru discursuri, ci şi pentru ritualuri făcute de cele mai diferite grupuri şi religii. Au fost prezenţi: romano-catolici, unitarieni, budişti, sikh-iţi, musulmani, evrei, bahai, zoroastrieni, hinduşi, băştinaşi americani celebrând ritualuri păgâne şi făcând invocaţii ale spiritelor (diavolilor). Chiar şi vechii păgâni au participat cum ar fi preoteasa zeiţei Isis. Vaticanul a făcutprezentă concepţia unei noi civilizaţii (new-age). [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=diaie0cPNZQ[/youtube] Aşa zisul ”patriarh” al budiştilor, Dalai Lama, a vorbit despre unirea tuturor religiilor ca fiind spre ”binele umanităţii” şi despre schimburile dintre ”călugării din Tibet” şi ”călugării creştini”. Aztecii au adus ”focul sacru” şi au dansat în faţa lui. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=cdqteB6-UD8[/youtube] Vedem astfel cum religii şi culturi indiferente faţă de adevăr se unesc din ce în ce mai mult într-un mozaic sincretist şi toate împreună, într-o îmbrăţişare mortală, sunt înecate într-o pan-religie a lui Antihrist.
   În 1993, s-a semnat Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici “Ortodoxe” Oficiale au căzut de acord cu romano-catolicii (papistaşii) şi au spus că toţi împărtăşesc „…o singură credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi plămâni ai aceluiaşi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvârşită şi deplină”. Patriarhia Română s-a găsit în prima linie a apostaziei. Ea a ratificat şi a recunoscut fără rezerve acest Acord. Iată ce spunea despre aceasta un ierarh al Patriarhiei Române, mitrop.Teofan: ”Cele două Biserici [ortodoxă şi papistă] cred că pe Sfânta Masă în Sfântul Altar este prezent în mod real Acelaşi Hristos Care S-a născut în Betleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălţat la cer, şade de-adreapta Tatălui şi Care va veni să mă judece pe mine, pe noi şi pe toată lumea.” [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=sB6p7H40H0k[/youtube] Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi. Iată ce spune pr. Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti: ”Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale.
   În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiarde împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul există, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale.” (monofizite) Hotărârea aceasta a revenit în special “Patriarhului” Teoctist şi “episcopilor” Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa, fapt pentru care toţi “ierarhii” Bisericii Române au ratificat acordul. Semnarea acestor documente s-a făcut în secret, deci nu trebuie să ştie poporul deocamdată. Acest acord se poate citi la această adresă: http://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2010/06/acord-intre-bor-simonofiziti.pdf În aceste documente oficiale ale Bisericii Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofiziţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbinării şi al lipsei de iubire frăţească”. Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul MaximMărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat că monofizismul este erezie ar fi fost în înşelare, ar fifost lipsiţi de iubire. S-a mai hotărât: – ca fiecare să folosească Liturghia sa, care să fie îmbunătăţită din Liturghia celeilalte Biserici, pentru ca până la urmă să se ajungă la coliturghisire; – toate anatemele şi pasajele incriminatoare să fie scoase din cărţile de cult (de exemplu numele ereticilor Sever, Dioscor şi ceilalţi); – modificarea (de fapt falsificarea) manualelor de teologie; – absenţa unei ierarhii paralele în acelaşi district etc. „Referitor la problema anatemelor întâlnite în cărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe ‹‹Părinţii Bisericii Orientale›› (adică pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare. Deci, în timpul hirotonirii episcopilor ce vor urma după 1993, să se sară peste pasajele care cuprind anateme împotriva ereticilor monofiziţi, apoi să fie scoase de tot din cărţile de cult. De asemenea, din Molitfelnic s-au scos absolut toate rânduielile de trecere a tuturor celor de alte credinţe la Ortodoxie. Patriarhia Română le-a permis monofiziţilor să slujească în biserica Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu hramul Sfânta Ecaterina. Potrivit rânduielilor ortodoxe, o biserică în care au slujit ereticii ar trebui resfinţită. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=VlgglhkflNw[/youtube] Sinodul Patriarhiei Române a aprobat, la iniţiativa Consiliului Mondial al “Bisericilor”, călcând în picioare învăţătura Sfinţilor Părinţi, participarea în formă organizată la ”tradiţionala” Săptămână de Rugaciune cu ereticii din luna ianuarie a fiecărui an, a sinodalilor şi a preoţilor în bisericile lor şi în cele ale ereticilor. Aceasta dovedeşte improprierea cu totul a ereziei la nivel sinodal şi nu faptul că avem de-a face doar cu simple accidente sau scăpări, care s-au mai întâmplat şi în trecut, dar izolat. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=M5DiZov5yac[/youtube] 
   Pe 3 iulie 1994, în catedrala romano-catolică (capiştea papistaşă) Sfântul Hristofor din Canberra, Australia, s-a ţinut o „slujbă specială”, la care au participat şi trei Patriarhii ”Ortodoxe”: a Greciei, A ROMÂNIEI şi a Antiohiei. ”Slujba” a început cu băştinaşii aborigeni, printr-un ” ritual al purificării” care a fost făcut în ”altarul” catedralei papiste. Băştinaşii păgâni şi-au făcut ritualurile în faţa ”altarului” , pregătindu-se pentru a le vorbi spiritele (diavolii). După aceea au adus ”fumul purificator”, prin faţa căruia au trecut reprezentanţii tuturor confesiunilor prezente: ”ortodocşi” – şi reprezentanţii BOR, anglicani, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, protestanţi etc. Apoi s-au ”unit” cu toţii în rugăciune. Evanghelia a fost adusă tot de femeile păgâne, în costumele lor populare şi citită de o femeie eretică… [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=WVnLX5xRaTc[/youtube]
   Pe 30 noiembrie 1994, de ziua hramului patriarhiei ecumenice, patr. ec. Bartolomeu s-a rugat împreună cu un ”cleric” papist şi au binecuvântat împreună. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=2jIu-PoQ43Q[/youtube]
   Pe 29 iunie 1995, “Patriarhul” Ecumenic Bartolomeu l-a vizitat pe papă în Roma, şi „au concelebrat o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru”. Un fulger a lovit domul în timpul slujbei. Între 30 august şi 1 septembrie 1998, Patriarhia Română şi Preşedinţia au organizat la Bucureşti sub patronajul comunităţii papiste “San Egidio”, o întrunire inter-religioasă mondială cu titulatura ”Oameni şi Religii”, având subtitlul hulitor ”Pacea este numele lui Dumnezeu. Dumnezeu, Omul,Popoarele”. Cu această ocazie s-au practicat în centrul Bucureştiului ritualuri păgâne, s-au aprins lumânări în menora de către toţi reprezentanţii religiilor, inclusiv patriarhul BOR Teoctist, iar în aula patriarhiei s-au ţinut conferinţe ecumeniste.
   Între 7 şi 9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Aici a participat la liturghia ortodoxă, rostind: ”Pace tuturor!” şi ”binecuvântând” poporul. În discursurile rostite atunci de oficialii Patriarhiei Române, se spunea clar că se doreşte ajungerea la ”un singur potir”. Atunci de ce se mai amăgesc unii, spunând că lucrurile nu sunt chiar atât de grave? [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=5Ibla6XwsEA[/youtube]
   În anul 2002, în luna ianuarie, Papa a chemat toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Au participat reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor oficiale “ortodoxe”, împreună cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au avut loc două ”liturghii” ecumeniste: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi includea rugăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă a înfăţişat unitatea creştină prin ÎMPĂRTĂŞIREA DINTR-UN POTIR COMUN. În anul 2004, ultraecumenista şi inovatoarea Patriarhie de Constantinopol, prin reprezentantul său, mitrop. Augustin al Germaniei, a recunoscut ”botezul” luteran, prin semnarea unui acord. Mai pe înţelesul tuturor, aceasta înseamnă că, la venirea la ortodoxie, un luteran nu mai trebuie botezat. Citeşte şi:  Ateismul este și el o religie în sine: a negației, a absurdului, a nimicului, a relativului, a iraționalității profunde și contrare superficialei aprecieri a științelor
   În anul 2005, la Vatican, a avut loc înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea, cu participare pan- “ortodoxă” oficială, îndeosebi a Patriarhiei Române cu parastase oficiate de ierarhi şi preoţi. Un oficial al Patriarhiei Române, mitr.Bartolomeu Anania, a doua zi după moartea ereticului papă, spunea, în cadrul predicii din catedrală: „L-am pomenit astăzi în rugăciunile noastre, aşa cum aţi ascultat, iubiţii mei, şi am spus ‹‹Arhiereul Ioan Paul al II-lea››. Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostruîntru Hristos, având succesiune apostolică întocmai ca orice arhiereu din Biserica Română. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşislujire (…) Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi neam îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos. De aceea, am hotărât ca la Liturghia de astăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (…)Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am rămas şi suntem în comuniune de rugăciune (…) Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, acolo unde toţi sfinţii Lui se odihnesc.” [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=Ji0R6yIzCi4[/youtube] Iată aşadar acelaşi ”praf aruncat în ochii credulilor”… Am arătat că s-a ajuns deja la comuniunea euharistică, dar nu se recunoaşte aceasta, tocmai ca să nu se sperie lumea şi să nu întrerupă comuniunea cuPatriarhiile oficiale, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi că trebuie procedat în asemenea situaţii. Dar însăşi aceastăintenţie declarată a ierarhilor de a ajunge la ”potirul comun” ce este? În ce priveşte recunoaşterea ”tainelor” şi aereziilor ereticilor, ce să mai vorbim, pentru că, după cum am văzut, acestea au fost recunoscute de mult. La vremea sa, Sfântul Marcu al Efesului îi îndemna pe clerici şi pe credincioşi să fugă de episcopii şi de preoţii, care îl pomeneau pe papa şi de cei cu un gând cu aceia. Într-o scrisoare către Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugiţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânzător al Credinţei.” (p. 244) De asemenea, pe vremea Sfântului Marcu, ”Mitropolitul Mitrofan al Kizicului a săvârşit Sfânta Liturghie la una din mănăstirile papistaşe din cetate şi a pomenit la slujbă pe Papa. Purtarea sa a fost privită cu indignare şi neplăcere de ceilalţi episcopi greci şi de Despotul Dimitrie, care a rămas uluit de acest fapt.” (p. 234) Care ierarh mai priveşte astăzi cu indignare astfel de gesturi ? La unele slujbe, săvârşite atât în Constantinopol cât şi în alte părţi, numele papei a fost pomenit înainte de al episcopilor ortodocşi sau în rând cu aceştia. Nu au urmat reacţii oficiale împotriva acestor gesturi. Cei ce au săvârşit şi săvârşesc aceste pomeniri şi cei aflaţi în comuniune cu aceştia ar trebui consideraţi acum a fi uniaţi şi cad sub anatemele secolelor al XI-lea – al XIV-lea împotriva papismului. Pe 30 noiembrie 2006, papa Ratzinger (zis Benedict al XVI-lea) a vizitat Constantinopolul, şi a participat la Liturghia slujită de “Patriarhul” Bartolomeu, stând pe un scaun arhieresc, rostind rugăciunea „Tatăl nostru” în timpul Sfintei Liturghii şi cântându-i-se „Întru mulţi ani”, ca unui episcop ortodox. De asemenea, la Tedeumul de mulţumire săvârşit la Constantinopol cu ocazia sosirii papei, numele acestuia a fost pomenit înainte de cel al patr. ec. Bartolomeu. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=hJ0FBlKp8TM[/youtube] Pe 1 decembrie 2006, patr. ec. Bartolomeu a participat la messa (”liturghia” papistaşă) într-o catedrală romano-catolică, împreună cu papa Benedict al XVI-lea. La sfârşitul slujbei, poporul papistaş şi ortodox a fost binecuvântat de patr. Bartolomeu. În luna octombrie a anului 2007, episcopii ”ortodocşi” au săvârşit liturghia într-o catedrală din Ravena, Italia. La slujbă au participat şi papistaşi. Pentru aceste trei ”evenimente”, a se vedea [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=wxVOIzkn9CM[/youtube] Cine spune că ”ortodocşii” nu se împărtăşesc împreună cu ereticii? Priviţi numai două exemple ale acestei împărtăşiri comune, în Patmos, anii 2007 şi 2009: [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=s26hcpQcxp8[/youtube] [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=6cGEfdBf6W0[/youtube] Dogma supremaţiei papale şi dogma infailibilităţii papale, exprimate la Conciliul Vatican din 1970, cuprind cele mai mari blasfemii… Iată câteva fragmente formulate la acel conciliu: ”Papa Romei este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna.Papa a dobândit dumnezeiasca stăpânire, care este nelimitată. Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Dumnezeu […] Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: ‹‹sfinte părinte, de ce faci aceasta ?›› Papa este infailibil, precum este şi Dumnezeu, şi are puterea să facă orice face Dumnezeu. Papa poate schimba firea lucrurilor. Poate face orice din nimic. El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut, chiar împotriva adevărului în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva apostolilor şi a poruncilor pe care le-au dat ei. El are dreptul şi puterea să îndrepte Noul Testament orice consideră necesar. Poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite şi instituite de Iisus Hristos. El are o astfel de putere în cer încât poate proclama sfinţi pe oricine vrea dintre cei morţi chiar şi împotriva tuturor convingerilor din exterior şi în ciuda părerilor cardinalilor şi episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta. Papa are stăpânire asupra purgatoriului şi a iadului. El este stăpânul lumii. Cu nelimitata sa putere el le săvârşeşte pe toate potrivit voinţei sale şi are puterea să săvârşească mai mult decât cunoaştem noi. Stăpânirea papei nu are măsură, nici limite, Papa este vicarul lui Dumnezeu şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor. Papa este locţiitorul lui Dumnezeu şi stăpâneşte asupra îngerilor buni şi răi. Orice lucru care se săvârşeşte cu puterea papei este săvârşit de Dumnezeu. Pe papa nu-l poate judeca nimeni. … Puterea şi stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovniceşti, celor pământeşti şi celor dedesubt. Papa este asemenea lui Hristos căci în trupul său trăieşte Duhul Sfânt. Papa este domnul tuturor şi cauza oricărei cauze. Papa este mirele şi capul Bisericii Universale. Papa nu se poate înşela şi nu poate face vreo greşeală . El este atotputernic, căci înlăuntrul său există toată plinătatea puterii şi stăpânirii. Papa este mai presus decât Apostolul Pavel pentru că potrivit cu chemarea sa stă la acelaşi nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi să dea porunci potrivnice acestora. Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judecăţii lui Dumnezeu atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată şi schimbată. Papa este lumina adevărului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate.” MARI BLASFEMII !!! Să enumerăm doar câteva dintre simbolurile sataniste ala papistaşilor: crucifixul strâmbat al papei pentru a caricaturiza crucea tradiţională; mitra papală cu forma capului zeului peşte Dagon; crucea răsturnată de pe tronul papal; ochiul masonic; capiştile catolico-masonice sub formă de piramidă etc. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ZLIQdhCxKfA[/youtube] Pe 6 ianuarie 2008, “Episcopul” Sofronie al Oradiei a concelebrat slujba Aghiasmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului. Sinodul Patriarhiei Române nu a luat nici o măsură, ci chiar i s-a luat apărarea la radio Trinitas. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=SjQFsdL1O_Y[/youtube] Pe 25 mai 2008, într-un gest fără precedent, care a şocat întreaga lume, “mitropolitul” Nicolae (Corneanu) al Banatului s-a împărtăşit într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor, după o lună şi jumătate, sinodulPatriarhiei Române a emis o hotărâre prin care se interzice oricărui membru al Bisericii “Ortodoxe”Române, cleric sau mirean, să se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clericieterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, l-a iertat pemitrop. Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa” inexistentă (ulterior a declaratcă ”nu regretă gestul şi nu se pocăieşte”). Pentru Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop. Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridicării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Română în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR (dupăcum se poate citi pe site-ul oficial http://www.patriarhia.ro/_upload/relatii_externe/charta_oecumenica.doc). Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru. Dat fiind faptul că Patriarhia Română şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este “ortodoxia” Patriarhie Române. Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindcă în realitate Patriarhia Română continuă să săvârşească slujbe împreună cu ereticii. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ph1ITES16KI[/youtube] Mai mult decât atât, patr. Daniel a dăruit papistaşilor adunaţi în catedrala patriarhală Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=Tl-WCzQHPJ0[/youtube] Prezentăm în continuare un mic fragment din Mesajul patr.Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spirituală a lumii – evrei, creştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009), fragment, ce exprimă chintesenţa anti-ortodoxiei sale: “De aceea, noi, ca păstori aiBisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria săcălăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim (…) ” Apostazia oficialilor Patriarhiei Române şi a celorlalte Patriarhii Oficiale continuă şi prin alte fapte: De exemplu, preotii ”ortodocşi” sfinţesc ”troiţe masonice” (crucea alături de simbolurile masonice) Citeşte şi:  Preot Vasile Gordon: „CĂSĂTORIA între persoane de același sex nu poate fi numită căsătorie, ci PĂCĂLEALĂ, ceva care nu duce nicăieri” [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=ThYoDnQNRTw[/youtube] În Catedrala Mitropolitană din Timişoara au fost săvârşite ritualuri de investire în ordinul masonic al cavalerilor de Malta. Ordinul cavalerilor de Malta reprezintă penultima treaptă a francmasoneriei în ritul york. Oficial, ordinul aparţine bisericii papiste. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=UT7UoNyKh9I[/youtube] Un alt exemplu este şi Patriarhia bulgară, care recunoaşte nevoia urgentă de a se uni cu papistaşii. Episcopii bulgari spun că nu au de ce să se teamă să găsească o modalitate de a concelebra euharistia cu catolicii. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=0bLjDZlukec[/youtube] În Rusia la 6 martie 2010 a avut loc un concert în timpul căruia au cântat şi s-au rugat împreună: ortodocşi, hinduşi, budişti, iudei, musulmani, şamani etc. În spatele scenei, simbolurile religioase ale păgânilor s-au unit cu crucea, simbolizând unirea într-o singură biserică a lui antihrist. [youtube]https://www.youtube.com/watch?v=6O7sVsvrZas[/youtube] Văzând toate acestea, ne întrebăm: oare ce au făcut adevăraţii creştini în astfel de situaţii? Vom ilustra tot cu un exemplu din viaţa Sfântului Marcu al Efesului, în a cărui perioadă se petreceau evenimente asemănătoare cu cele de astăzi. Pe vremea Sfântului Marcu ”Există o opinie publică închegată care nu şovăia să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.” (p. 239) De aceea, ”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor” (p.239) Unii “antiecumenişti” vor continua să spună că, totuşi, clericii şi mirenii din acele timpuri erau îndreptăţiţi să aibă o astfel de atitudine, pe când astăzi lucrurile nu au ajuns chiar atât de departe sau că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Română. Vom demonstra însă, în continuare, că nu este aşa. Legat de aceasta, încă de acum 50 de ani, Părintele Serafim Rose spunea: „Vremurile noastre se aseamănă mult celor ale Sfântului Ierarh Marcu al Efesului, din secolul al XVlea, când părut era că Biserica este aproape gata de a fi dizolvată în nelegiuita unire cu papistaşii. Cu mult mai rele şi primejdioase sunt vremurile noastre, decât acelea. Atunci, unirea a fost un act impus cu forţa, din exterior; pe când acum, ortodocşii au fost pregătiţi o vreme îndelungată pentru apropiata contopire ecumenistă a tuturor bisericilor şi religiilor, după decenii de relaxare, indiferenţă, duh lumesc şi îngăduinţă pierzătoare cum că ‹‹nimic nu ne desparte cu adevărat›› de toţi ceilalţi care îşi spun creştini. Biserica Ortodoxă a supravieţuit falsei uniri de la Florenţa, şi chiar a cunoscut, după aceasta, o perioadă de înflorire în exterior şi de sporire duhovnicească înăuntru ei. Dar oare, după noua falsă unire – ce se urmăreşte acum, cu un elan sporit – va mai dăinui Ortodoxia în afara catacombelor şi a pustiei?” Pe vremea Sfântului Marcu al Efesului, episcopii care semnaseră unirea cu papistaşii nu ajunseseră să facă toate cele ce se fac astăzi de către episcopii BOR: ”Luni, 6 Iulie, 1439, la Biserica Santa Maria del Fiore din Florenţa, sărbătorirea unirii s-a încheiat cu slujirea unei Messe după rânduiala latină (papistaşă), însă nici unul dintre episcopii greci nu a luat parte şi nici nu s-au împărtăşit cu ostie. Grecii doar au schimbat între ei sărutul păcii. Crezul s-a citit în latineşte şi în greceşte, fireşte, cu adăugirea lui Filioque.” (p. 232) De asemenea, ”Pe data de 17 Septembrie grecii au slujit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Marcu din Veneţia […] Clerul latin nu a luat parte şi numele Papei nu a fost pomenit. Siropulos comentează: ‹‹Unii ne-au defăimat că am slujit Liturghia într-o biserică latină; dar pe nedrept ne judecă. Noi am slujit pe antimisul nostru şi am folosit vasele noastre sfinte. Totul s-a săvârşit după rânduiala noastră bisericească. Mai mult, citeţul nostru a rostit cu glas mare sfântul Simvol… fără adăugirea (lui Filioque); şi nici numele Papei nu s-a pomenit››. Această întâmplare nu face decât să arate că o adevărată unire nu a avut niciodată loc, ci doar o parodie de unire.” (p. 235) O altă comparaţie cu vremurile noastre: pe vremea Sfântului Marcu, episcopii care semnaseră erau chinuiţi de remuşcări. Iată ce spuneau ei: ”Ne-am vândut credinţa, am schimbat buna cinstire cu necinstirea, am trădat credinţa cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia, şi trădând jertfa cea curată de mai ’nainte, ne-am făcut azimiţi.” (p. 238) ”…tăia-ni-s-ar mâinile ce au iscălit nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!” (p. 238)     Pe când astăzi episcopii chiar se laudă cu ecumenismele lor. Care episcop mai face pocăinţă publică pentru aceasta? Dimpotrivă, pe cei ce nu sunt de acord cu ei şi ţin învăţătura Sfinţilor Părinţi îi numesc ”retrograzi”, ”înapoiaţi”,” stilişti”, ”sectanţi” etc. Arhiepiscopul Averchie al Jordanville-ului a dat următorul răspuns deciziei apostate a Moscovei privind împărtăşirea papistaşilor: „Acum, chiar dacă unii distraţi se îndoiesc cu privire la felul în care ar trebui să privim Patriarhia Moscovei şi dacă o putem considera Ortodoxă, după unirea intimă cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, prigonitorii credinţei şi ai Bisericii lui Hristos, aceste îndoieli trebuie acum să fie complet respinse: prin însuşi faptul că a intrat încomuniune liturgică cu papistaşii, aceasta s-a îndepărtat la mare distanţă de Ortodoxie, deci nu mai poate ficonsiderată Ortodoxă … “. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Patriarhia Română. Iar în ceea ce priveşte comuniunea cu ecumeniştii, prezentăm doar câteva din îndemnurile Sfinţilor Părinţi: Biserica Sobornicească şi Sfinţii săi, mai ales Sfântul Theodor Studitul învaţă că cel ce se împărtăşeşte din “euharistia” ereticilor se împărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent numai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici (ca de exemplu la grecocatolici sau la romano-catolici, adică papistaşi) sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos. Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru. Iată ce spune în câteva din scrierile sale: “Păziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos.” (Sf. Theodor Studitul, P.G. 99, 1216). Iar în scrisoarea sa către Patriarhul Ierusalimului, care se temea să-i spună preotului său slujitor să nu-l mai pomenească pe ereziarh, Sfântul Theodor îi aminteşte Patriarhului: „comuniunea este pângărită prin simplul fapt că-l pomeneşte, chiar dacă cel ce pomeneşte este ortodox”. (P.G. 99, 1164). La fel, Sfântul Ioan Gură de Aur mărturiseşte „că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.” Întocmai şi Dumnezeieştile Scripturi ne poruncesc: „nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos să le mustraţi.” (Efeseni 5,11) şi: „Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.” (2 Corinteni 6:17-18) Mărturiile Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi cu privire la problema comuniunii euharistice şi de rugăciune, precum şi a pomenirii liturgice, sunt nenumărate. Ne oprim însă aici, încheind cu un cuvânt al Sfântului Marcu al Efesului referitor la acest subiect: „Toţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.” (Sfântul Marcu al Efesului – Mărturisireade credinţă, XII, 304). Ca o concluzie, încheiem cu îndemnurile unor părinţi contemporani: Astfel, cuvintele Părintelui Patric Ranson, sunt la fel de actuale după 20 de ani de la adormirea sa în Domnul (în anul 1992, în urma unui accident mortal în Grecia, ale cărui împrejurări rămân învăluite în mister):       „Grăbind prea mult lucrurile, episcopii din Constantinopol şi din Roma ar risca să bruscheze mentalităţile anumitor popoare. Ortodocşii, mai ales în Grecia, în Rusia, în Serbia, în România (n.n.) care au naivitatea să mai creadă în ceea ce episcopii lor de altădată, Părinţii bătrâni, le ziceau despre importanţa diferenţelor dogmatice. Şi apoi mai sunt aceşti ziloţi, pe care trebuie să-i facă să treacă drept sectă, adică ,,nerecunoscuţi”, de frică să nu sfârşească prin a crea o prea mare dezordine.” (de frica ”neliniştii celei bune”). Iar Părintele bulgar Ioan Vasilevski spunea: „Cineva dintre nou-calendarişti – greci sau bulgari, nu neamul este important, ci mărturisirea de credinţă (cui aparţii) – îmi va spune: ‹‹Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budiştii, cu mahomedanii, nu eu.Eu sunt ortodox.›› Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te duci pentru slujbă pe cine pomeneşte? Grecii (oficiali -n.n.) îmi vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Christodulos›› (ierarhul nou-calendarist). (Iarromânii vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Patriarhul Daniel sau de cutare episcop din România›› -n.n.) Atâta vreme cât ţii de Christodulos (sau de episcopii BOR -n.n.) tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adevăratul cap al acestei religii mondiale.”....

Sursa: Apărătorul Ortodox

Rugaţi-vă pentru îndreptarea celor implicați în erezia ecumenistă,nu opriţi pomenirea lor,nu plecați din Biserica dreptmăritoare ortodoxă, căci nu veţi obţine.decât dezbinare şi schismă!


  Personal,consider că,luările de poziție și acțiunile de protest,ce au avut loc în biserica ortodoxă română, impotriva pseudo sinodului din Creta si a ecumenismului eretic,in general,chiar daca se situeaza pe o baza canonica si patristica reala.(discutabila ar fi,oprirea totala si intempestiva a pomenirii ierarhilor) sunt totuși,prea radicale,pătimașe și acuzatoare,decretându-i ca fiind eretici,pe frații lor ortodocși
De aceea,autorii lor, pot fi usor amenintati,santajati,izolati,caterisiti si alungati din biserici si manastiri,pe motiv ca ar fi schismatici. Ceea ce mi se pare ingrijorator,este tacerea marii mase de clerici,calugari si mireni,care,cu siguranta, stiu ca Biserica Ortodoxa Romana este angrenata de ierarhia ei,intr-o directie gresita,dar nu au curajul marturisirii, nu iau atitudine,nu isi marturisesc public crezul lor si nu-l fac cunoscut enoriasilor,nu-i indeamna sa se roage pentru indreptarea ierarhilor lor si renuntarea la ecumenism,intristand,astfel pe Duhul Sfant si starnind mania cea dreapta a lui Dumnezeu. Cu cat mai multi clerici si mireni vor cere,nu numai ierarhilor ci, chiar si sprijinul politicienilor pentru iesirea BOR din Consiliul Mondial al Bisericilor si din toate organismele cu caracter ecumenic.cu atat mai puternica si plina de har va deveni Bierica noastra apostolica stramoseasca!
Altfel,va fi vai de noi si de neamul nostru,romanesc...Desigur va fi greu,deoarece marea majoritate a politicienilor si liderilor nostri religiosi,ca sa nu mai vorbim de mass media, sunt adanc inplicati in aceste politici antihristice,masonice,globaliste si babiloniene,care,in esenta,urmaresc sa distruga popoarele lasate de Dumnezeu in istorie si biserica cea ortodoxa dreptmaritoare a lui Hristos,sa distruga creatia lui Dumnezeu,in special pe om,chip si coroana a creatiei Sale. Dar,daca Dumnezeu este cu noi,cine va fi,impotriva noastra?
.Asadar,sa aparam ortodoxia,chiar cu pretul vietii,sa nu ne divizam,sa ramanem in bisericile noastre ortodoxe,in care,inca mai este har, atât timp cât ierarhii și preoții noștri nu propovăduiesc cu capul descoperit erezia ecumenistă,atât timp cât la Sfânta Liturghie,în altar și în Biserică, nu sunt și nu slujesc, clerici de alte confesiuni și culte,cât timp obiectele sfinte liturgice sunt la locul lor cât timp nu s-a modificat Sf.Liturghie,și se mai săvârșește Sf.Jertfă Euharistică,cât timp Crezul și rugăciunea Tatăl Nostru nu s-au scos și nu s-au modificat,cât timp nu s-a întrunit un sinod care să-i condamne ca eretici pe cei ce au semnat în Creta. Unii teologi și clerici dintre cei ce au întrerupt pomenirea celor ce au semnat în Creta afirmă că deși mai există har în biserica ortodoxă iar Sf.Jertfă liturgică,se săvârșește în mod valid,totuși nu trebuie să ne împărtășim din mâna clericilor ce nu au întrerupt pomenirea,fiindcă ne împărtășim spre osândă. Oare așa să fie? Așteptăm,din partea celor ce fac asemenea afirmații,de o gravitate extremă să vină și cu argumente canonice și teologice foarte clare. Altfel,vor avea un răspuns greu de dat,înaintea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos,fiindcă au smintit pe frații lor mai mici... Și încă ceva,să ne amintim că stiliștii care s-au separat de ceilalți ortodocși,pe motivul schimbării calendarului,deși aveau dreptate,iată ce au pățit dacă s-au grăbit să se separe și să-i numească pe frații lor de până atunci,eretici, așa cum procedează și clericii nepomenitori de astăzi ,au devenit ei înșiși eretici!. Sa ne rugam dar,pentru ierarhii nostri si sa-i rugam sa revina la noi turma lui Hristos,pe care trebuie sa o conduca la mantuire si nu la intruniri si rugaciuni ecumeniste! Sa inmultim,deci rugaciunea,ca sa ne ajute Dumnezeu si sa ne intareasca, sa fim cat mai multi marturisitori ai ortodoxiei adevarate,lasata stramosilor nostri si noua,urmasii cei de azi, de catre Sf.Ap.Andrei! 


 NOUA TRADUCERE A DOCUMETULUI OFICIAL DIN CRETA „RELAȚIILE BISERICII ORTODOXE CU RESTUL LUMII CREȘTINE”

cf variantei în engleză publicată pe siteul http://holycouncil.org/-/encyclical -holy-council
*diferențele față de textul de pe basilica.ro sunt marcate cu majuscule:
1. Biserica Ortodoxă, ca Una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, CREDE CU TĂRIE, ÎN CONȘTIINȚA SA PROFUND ECLEZIALĂ, CĂ OCUPĂ UN LOC CENTRAL ÎN PROMOVAREA UNITĂȚII CREȘTINE ÎN LUMEA contemporană.
2. Biserica Ortodoxă își fundamentează unitatea Bisericii pe aceea că a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos, și pe comuniunea cu Sfânta Treime și în Sfintele Taine. Această unitate este exprimată prin succesiunea apostolică şi prin tradiţia patristică şi este trăită în sânul ei până în ziua de azi. Biserica Ortodoxă are misiunea şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr cuprins în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă totodată Bisericii caracterul ei universal.
3. Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală, au fost CLAR FORMULATE de Sinoadele Ecumenice. Acestea AU PUS ACCENTUL mai ales pe legătura indisolubilă dintre dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.
4. Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au ÎNDEPĂRTAT de ea, atât cu cei de aproape cât şi cu cei de departe.
EA A JUCAT ROLUL PRINCIPAL ÎNDEOSEBI ÎN CĂUTAREA CONTEMPORANĂ a căilor și mijloacelor de de restaurare a unității celor care cred în Hristos, și a participat la Mișcarea Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi dezvoltarea ei ulterioară. De altfel, datorită spiritului ecumenic şi filantropic care o caracterizează, pretinzând conform poruncii divine, „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4), Biserica Ortodoxă s-a străduit întotdeauna să REFACĂ unitatea creştină. Astfel, participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică nu este deloc străină FIRII și istoriei Bisericii Ortodoxe, ci mai degrabă constituie o expresie LOGICĂ a credinţei şi a tradiţiei apostolice în noile condiţii istorice.
5. Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăși conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a căuta unitatea TUTUROR creştinilor, pe baza ADEVĂRULUI credinței și a tradiției Bisericii primare a celor şapte Sinoade Ecumenice.
6. Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate fi NICICÂND PERTURBATĂ. CU TOATE ACESTEA, Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea cât mai rapidă și obiectivă cu putință a întregii PROBLEME ECLEZIOLOGICE, şi mai ales a învăţăturii lor generale ASUPRA Tainelor, harului, preoţiei şi succesiunii apostolice. Așadar, ea are o abordare favorabilă, atât din motive teologice cât şi pastorale, faţă de dialogul teologic la nivel bilateral şi multilateral cu ceilalţi creştini şi, faţă DE PARTICIPAREA CEVA MAI GENERALĂ la Mişcarea Ecumenică contemporană, având convingerea că pe calea dialogului va da o mărturie dinamică despre plenitudinea adevărului în Hristos şi despre comorile sale duhovniceşti CELOR DIN AFARA EI, cu scopul de a netezi calea spre unitate.
7. În spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale participă astăzi activ la dialogurile teologice oficiale şi, majoritatea dintre ele, în diferite organisme intercreştine naţionale, regionale şi internaţionale, în pofida crizei profunde prin care trece Mişcarea Ecumenică. Această activitate multidimensională a Bisericii Ortodoxe izvorăşte dintr-un sentiment al responsabilităţii şi din convingerea că înţelegerea reciprocă şi cooperarea sunt de o importanță MAJORĂ„pentru a nu pune piedică Evangheliei lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12).
8. Desigur, purtând dialoguri cu ceilalţi creştini, Biserica Ortodoxă nu SUBESTIMEAZĂ dificultăţile INERENTE unei asemenea acţiuni; BA mai mult, ea recunoaşte obstacolele ce STAU în calea către o înţelegere comună a tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte ca Sfântul Duh, care ȚINE UNITĂ ÎNTREAGA BISERICĂ (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini cele cu lipsă (rugăciune la hirotonie). În acest sens, Biserica Ortodoxă, în relaţiile sale cu RESTUL lumii creştine, nu se sprijină numai pe strădaniile omeneşti ale celor IMPLICAȚI ÎN DIALOGURI, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul Domnului, Care S-a rugat „ca…toţi să fie una” (Ioan 17, 21).
9. Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunţate de către Conferinţele panortodoxe, EXPRIMĂ DECIZIA UNANIMĂ a tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care sunt chemate să participe activ şi neîntrerupt la derularea lor, astfel ca mărturia unanimă a Ortodoxiei spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime să nu fie împiedicată. În cazul în care o Biserică locală decide să nu-şi desemneze reprezentaţii la un dialog anume sau la o sesiune a sa, DACĂ ACEASTĂ DECIZIE NU ESTE LUATĂ LA NIVEL PANORTODOX, DIALOGUL VA CONTINUA ORCUM. ÎNAINTE DE ÎNCEPEREA DIALOGULUI SAU A SESIUNII, ABSENȚA ORICĂREI BISERICI LOCALE VA TREBUI DISCUTATĂ ORICUM în cadrul unei comisii ortodoxe pentru dialog, pentru a fi exprimată solidaritatea şi unitatea Bisericii Ortodoxe. Dialogurile teologice bilaterale și multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel panortodox.
10. Problemele care apar pe parcursul discuţiilor teologice din Comisiile Teologice Mixte nu constituie întotdeauna TEMEI SUFICIENT PENTRU A-ȘI RECHEMA UNILATERAL REPREZENTANȚII SAU PENTRU A-I RETRAGE DEFINITIV DE LA DIALOG. De regulă, retragerea de la dialog a oricărei Biserici trebuie evitată; în CAZ CONTRAR, TREBUIE DEPUSE EFORTURI LA NIVEL INTERORTODOX PENTRU A SE RESTABILI REPREZENTATIVITATEA COMPLETĂ ÎN COMISIA TEOLOGICĂ ORTODOXĂ ANGAJATĂ ÎN DIALOG.Dacă una sau mai multe Biserici Ortodoxe locale refuză să participe la întrunirile Comisiei Teologice Mixte a unui dialog anume, INVOCÂND SERIOASE motive eclesiologice, canonice, pastorale sau morale, Biserica sau acele Biserici trebuie să comunice în scris refuzul lor Patriarhului Ecumenic şi tuturor Bisericilor Ortodoxe, potrivit practicii panortodoxe. Pe parcursul consultării panortodoxe ulterioare, Patriarhul Ecumenic va urmări SĂ SE AJUNGĂ LA UN CONSENS UNIC ÎNTRE BISERICILE ORTODOXE PRIVIND EVENTUALELE CURSURI DE ACȚIUNE, CARE POT CUPRINDE – DACĂ ACEASTA ESTE CONSIDERATĂ UNANIM NECESAR – O REEVALUARE A PROGRESULUI DIALOGULUI TEOLOGIC ÎN CAUZĂ.
11. Metodologia URMĂRITĂ PE PARCURSUL dialogurilor teologice are ca scop rezolvarea diferențelor teologice primite sau a eventualelor noi diferențe, şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine. ACEST PROCES PRESUPUNE CA ÎNTREAGA BISERICĂ SĂ FIE MEREU INFORMATĂ CU PRIVIRE LA DIFERITELE STADII ALE DIALOGULUI. ÎN CAZUL ÎN CARE NU ESTE POSIBIL SĂ SE DEPĂȘASCĂ O ANUMITĂ DIFERENȚĂ TEOLOGICĂ, DIALOGUL VA PUTEA CONTINUA DOAR DUPĂ CE DEZACORDUL CONSTATAT CU PRIVIRE LA ACEA PROBLEMĂ VA FI ÎNREGISTRAT ȘI ADUS ÎN ATENȚIA TUTUROR BISERICILOR ORTODOXE LOCALE, în vederea luării de măsuri ce se impun.
12. Este evident că LA DIALOGURILE TEOLOGICE, scopul comun al tuturor celor prezenți este dat de restabilirea finală a unităţii în credinţa cea adevărată şi în dragoste. Însă diferențele teologice şi eclesiologice existente permit o anumită ierarhizare a provocărilor ce stau în calea ATINGERII OBIECTIVULUI stabilit la nivel panortodox. PROBLEMELE SPECIFICE fiecărui dialog bilateral presupun o diferenţiere a metodologiei CE ÎI URMEAZĂ; dar nu şi o diferenţiere în ceea ce priveşte scopul, dat fiind faptul că acest scop este unic pentru toate dialogurile.
13. Cu toate acestea, DACĂ SITUAȚIA O CERE, ESTE IMPERIOS NECESAR SĂ SE ÎNCERCE O COORDONARE A ACTIVITĂȚII diferitelor Comisii teologice interortodoxe, ȚINÂNDU-SE CONT CĂ ÎN ACEASTĂ ZONĂ A DIALOGULUI TREBUIE TOTODATĂ DESCOPERITĂ ȘI ARĂTATĂ UNITATEA BISERICII ORTODOXE.
14. Concluderea oricărui dialog teologic oficial ARE LOC ODATĂ CU ÎNCHEIEREA lucrării Comisiei teologice mixte aferente. ÎN ACEL MOMENT, Preşedintele Comisiei Interortodoxe înaintează un raport Patriarhului Ecumenic, care, CU CONSIMȚĂMÂNTUL Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe locale, anunţă încheierea dialogului. Niciun dialog nu poate fi considerat încheiat înainte de a fi anunţat printr-o atare hotărâre panortodoxă.
15. HOTĂRÂREA LA NIVEL PAN-ORTODOX PRIVIND RESTAURAREA COMUNIUNII ELCEZIALE TREBUIE SĂ SE BAZEZE, ÎN ORICE CAZ, PE UNANIMITATEA TUTUROR BISERICILOR ORTODOXE LOCALE, DE CARE VA DEPINDE SUCCESUL FINALIZĂRII DIALOGULUI TEOLOGIC.
16. Unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Anumite Biserici Ortodoxe s-au numărat printre membrele fondatoare ale acestui Consiliu şi, mai apoi, toate Bisericile Ortodoxe locale au devenit membre. CMB este un organism intercreştin structurat, în pofida faptului că nu ARE ÎN COMPONENȚA SA toate bisericile şi confesiunile creştine eterodoxe. În acelaşi timp, există şi alte organizaţii intercreştine şi organisme regionale, precum Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Orientul Mijlociu şi Consiliul Panafrican al Bisericilor. Acestea, alături de CMB, îndeplinesc o misiune importantă pentru promovarea unităţii lumii creştine. Biserica Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al Bisericilor, prima în 1997, iar a doua în 1998. Acestea AU o părere proprie despre activitatea Consiliului Mondial al Bisericilor şi, drept urmare, nu participă la activităţile acesteia și la ale altor organizaţii intercreştine.
17. Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB, participă deplin și egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor contribuind, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la promovarea coexistenţei paşnice şi a colaborării cu privire la principalele provocări socio-politice. Biserica Ortodoxă a primit CU BUCURIE decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa privind constituirea unei Comisii Speciale privind participarea ortodoxă la CMB, ÎMPUTERNCITĂ prin Conferinţa Interortodoxă de la Tesalonic (1998). Criteriile stabilite de către Comisia Specială, propuse de ortodocşi şi acceptate de către CMB, au dus la constituirea unui Comitet Permanent de ACORD și Colaborare. CRITERIILE AU FOST ratificate şi încorporate în Statutul şi Regulamentul de funcţionare ale CMB.
18. RĂMÂNÂND fidelă eclesiologiei sale, dar și identităţii structurii sale interne şi învăţăturii Bisericii primare a celor Șapte Sinaode Ecumenice, PARTICIPAREA BISERICII ORTODOXE la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor, NU PRESUPUNE ACCEPTAREA NOȚIUNII DE „EGALITATE A CONFESIUNILOR”, şi în niciun caz nu poate ACCEPTA unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi PUR ȘI SIMPLU PRODUSUL acordurilor teologice, ci TREBUIE SĂ SE BAZEZE PE UNITATEA CREDINȚEI, păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.
19. Bisericile Ortodoxe membre CMB consideră drept condiţie INDISPENSABILĂ PENTRU PARTICIPAREA LOR la CMB ARTICOLUL DE BAZĂ al Constituţiei CMB, potrivit căruia MEMBRII SĂI POT FI DOAR ACEIA care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi CARE IL mărturisesc pe Dumnezeu în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-constantinopolitan. Acestea au convingerea profundă că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica, bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, sunt de o importanţă majoră pentru participarea ortodoxă la acest Consiliu. Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB NU REPREZINTĂ SUB NICIO FORMĂ o „supra-biserică”. „Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi schimbe eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).
20. Perspectivele dialogurilor teologice DINTRE Bisericile Ortodoxe și RESTUL lumii creştine sunt întotdeauna determinate pe baza principiilor eclesiologiei ortodoxe şi a criteriilor canonice ale tradiţiei bisericeşti deja constituite. (CANONUL 7 AL CELUI DE-AL DOILEA SINOD ECUMENIC ȘI CANONUL 95 AL SINODULUI ECUMENIC QUINISEXT).
21. Biserica Ortodoxă doreşte să SPRIJINE lucrarea „Comisiei pentru Credinţă şi RÂNDUIALĂ” şi urmăreşte cu interes contribuţia teologică a acesteia până în ziua de astăzi. ACEASTA ARE O VIZIUNE FAVORABILĂ ASUPRA DOCUMENTELOR COMISIEI TEOLOGICE, FORMULATE prin PARTICIPAREA DE ÎNSEMNĂTATE a teologilor ortodocşi, REPREZENTÂND UN PAS VREDNIC DE LAUDĂ în Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini. CU TOATE ACESTEA, Biserica Ortodoxă are rezerve LEGATE DE anumite aspecte VITALE PRIVIND credinţa şi RÂNDUIALA, DEOARECE bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata credinţă a UNEIA SFINTE, SOBORNICEȘTI ȘI APOSTOLEȘTI BISERICI.
22. BISERICA ORTODOXĂ CONSIDERĂ TOATE TENTATIVELE DE RUPERE A UNITĂȚII BISERICII, ÎNTREPRINSE DE INDIVIZI SAU GRUPURI DE INDIVIZI, sub pretextul păstrării sau presupusei apărări a Ortodoxiei autentice, CA FIIND VREDNICE DE OSÂNDĂ. AȘA CUM S-A DOVEDIT DE-A LUNGUL ISTORIEI BISERICII ORTODOXE, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care A REPREZENTAT ÎNTOTDEAUNA cea mai înaltă autoritate A BISERICII în PROBLEME de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).
23. Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin. De aceea ea CREDE că acest dialog TREBUIE totdeauna să fie însoţit de mărturia în lume date de FAPTELE CARE SĂ EXPRIME ÎNȚELEGEREA RECIPROCĂ ȘI DRAGOSTEA, care să exprime „bucuria negrăită a Evangheliei” (1 Petru 1, 8), EVITÂND orice act de prozelitism, uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator. În acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră important ca toţi creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune Evangheliei, să încerce să ofere CU RÂVNĂ ȘI SOLIDARITATE un răspuns la problemele spinoase ale lumii contemporane, BAZAT PE MODELUL OMULUI NOU ÎN HRISTOS.
24. Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a putea răspunde noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii contemporane. ESTE IMPERIOS NECESAR CA TRADIȚIA APOSTOLICĂ ȘI A CREDINȚA SĂ STEA LA BAZA MĂRTURIEI NEÎNTRERUPTE A BISERICII ORTODOXE ÎN LUMEA CREȘTINĂ DIVIZATĂ.
Ne rugăm ca TOȚI creştinii să CONLUCREZE PENTRU CA ZIUA în care Domnul va IMPLINI DORINȚA Bisericilor Ortodoxe de a „fi o turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16) SĂ VINĂ CÂT MAI CURÂND.

  Papismul ieri si azi – Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu, instaurand prima forma de totalitarism din Europa



În doar cateva zeci de pagini, cartea „Papismul ieri si azi”, editata recent de eruditii si foarte misionarii parinti de la Sfanta Manastire Paraklitu – Grecia, ne descopera cauzele pentru care papalitatea s-a instrainat de Biserica lui Hristos, alegand puterea lumeasca in locul harului si slavei dumnezeiesti. Lucrarea are meritul de a fi redactata intr-un limbaj pe inteles si intr-un duh foarte echilibrat, urmarind marturisirea adevarului cu dragoste, „sine ira et studio”. Cuvintele noastre sunt de prisos in fata dovezilor istorice, a cuvantului Sfintilor Parinti si, indeobste, al Sfintelor Sinoade ale Bisericii. Vom reproduce in cele ce urmeaza un fragment semnificativ din aceasta carte, care apare in limba romana in traducerea parintelui ieroschim. Stefan Nutescu, recomandand-o cu caldura oricarui crestin dreptslavitor. „De la sfarsitul secolului al IV-lea, pana in secolul al VI-lea, diferite rase germane barbare (francii, gotii, longobarzii, vandalii s.a.) au inundat si au cucerit eparhiile prospere ale Imperiului Roman de Apus, luand in robie populatiile bastinase si schimband radical situatia social-culturala din zona. Colonistii barbari – intre care rolul principal l-au jucat francii –, in incercarea lor de a se civiliza, imbratiseaza Crestinismul, insa il amesteca cu elemente idolatre. Cu acest fel de crestinism problematic intra si in cler, indepartandu-i treptat pe ierarhii romani de la conducerea bisericeasca. Acesti episcopi franci traiesc insa ca «nobilii» mireni ai epocii lor (contii, ducii s. a.): detin functii lumesti, participa la expeditii militare, poarta uniforme militare etc. Iata cum descrie Sfantul Bonifatie, in Epistola sa catre papa Zaharia, in 741, situatia bisericeasca din Galia Romana, unde predominau episcopii franci: Credinta este calcata in picioare. Timp de optzeci de ani episcopii franci nu s-au adunat in sinod si nici nu au arhiepiscop. Cele mai multe scaune episcopale se dau mirenilor iubitori de argint sau clericilor adulteri, care participa la incursiuni militare imbracati cu echipament militar complet, ucigand cu mainile lor fara deosebire crestini si idolatri. (Pr. prof. Ioannis S. Romanidis, Romiosini-Romania-Rumeli, editura Purnaras, Tesalonic 1975, p. 322.) In fata acestui peisaj sumbru, pe care l-a creat invazia barbara, episcopul Romei sta, de obicei, la inaltimea misiunii sale duhovnicesti si isi asuma rolul de conducator al natiunii pentru protectia romanilor inrobiti. Unii papi, insa, pentru a-si intari tronul lor, au urmat o tactica lumeasca. Scot in evidenta cu emfaza autoritatea lor bisericeasca, prezinta tendinte de suprematie si se inconjoara de stapaniri politice. De pilda, in 754 papa Stefan II accepta autonomia politica a Bisericii Romei pe care i-o ofera regele francilor, Pepin cel Scurt. Astfel se intemeiaza primul stat papal. Mai tarziu, Nicolae II (858-867), primul papa roman francofil, concentreaza in persoana sa cea mai inalta stapanire bisericeasca si politica. «Nicolae se considera pe sine imparatul intregii lumi», marturiseau contemporanii lui. In secolul al VIII-lea, regele francilor, Carol cel Mare (768-814), uneste cu puterea armelor aproape toate popoarele Europei apusene si se ambitioneaza sa formeze o noua imparatie, revendicand numele si stralucirea Imperiului Roman de Rasarit. Pentru implinirea acestui scop organizeaza sistematic ciocnirea Rasaritului cu Apusul printr-o strategie care cuprinde urmatorul obiectiv: Citeşte şi:  Un nou vaccin pentru bebelusi a fost introdus si in Moldova! Parintii se tem sa-si dea copiii pe mana doctorilor Lepadarea Ortodoxiei si crearea unui crestinism diferit, care va accentua particularitatea culturala a noii imparatii. Acest crestinism franc, pe care il proiecteaza consilierii lui Carol cel Mare, se bazeaza pe formularile teologice ale fericitului Augustin si se exprima prin noi chipuri si forme ale practicii bisericesti: botezul prin stropire, celibatul obligatoriu la clerici, privarea mirenilor de la impartasirea din Potir, barbieritul clericilor s. a. In cadrul tacticii antiortodoxe, episcopii franci, in 794 (Conciliul de la Frankfurt), au condamnat hotararile Sinodului VII ecumenic (787) pentru inchinarea acordata icoanelor, iar in 809 (Conciliul de la Aachen), adauga Filioque la Sfantul Simbol al Credintei. Aceste doua evenimente constituie prima etapa a schismei dintre francii cuceritori si ortodocsii romani. […] Sub atacul sistematic al francilor, Biserica Romei se lupta sa ramana credincioasa traditiei crestine primare si continuitatii elene, pastrand comuniunea bisericeasca cu toate Patriarhiile din Rasarit. Astfel, de pilda, in 816, papa Leon III a lepadat adaosul Filioque si, ca sa pastreze Simbolul Credintei neatins de falsificarile introduse de franci, a poruncit ca textul autentic al lui sa fie scris pe niste placi de argint, care au fost puse pe peretii Bisericii Sfantului Petru cu inscriptia: Citeşte şi:  Cuvinte de învăţătură despre înfricoşătoarea Judecată Pe acestea, eu, Leon, le-am asezat din dragoste si pentru pastrarea Credintei Ortodoxe. Mai tarziu, reprezentantii papei Ioan VIII au participat la Sinodul din Constantinopol (879-880), care pentru Ortodoxie este al Optulea Sinod Ecumenic, si in care, sub presedintia Sfantului Fotie cel Mare, patriarhul Constantinopolului, au condamnat ereziile francilor referitoare la icoane si la Filioque. In secolul al X-lea francii intensifica polemica impotriva romanilor ortodocsi din Apus, avand ca scop sa cucereasca tronul papal. In cele din urma, in 1009, ei ocupa Patriarhia Ortodoxa a Romei si-l urca pe tron pe papa franc Sergiu IV, care adauga la Simbolul Credintei termenul eretic Filioque. Patriarhiile Ortodoxe din Rasarit raspund prin stergerea numelui lui din Dipticele Bisericii Ortodoxe si astfel Schisma devine o realitate. La 16 iulie 1054 conducatorul reprezentantei papale, cardinalul Humbert a asezat pe Sfanta Masa a Bisericii Sfanta Sofia din Constantinopol afurisirea Crestinatatii rasaritene. Prin aceasta fapta, Crestinatatea franca definitiva separarea de Biserica Ortodoxa. Acesta nu a fost inceputul, ci confirmarea unei schisme care fusese bine planuita cu 260 de ani mai inainte la curtea lui Carol cel Mare; a unei schisme care «nu s-a facut intre romeii (romanii) apuseni si rasariteni» (Pr. Prof. Ioannis Romanidis). […] Din momentul in care Patriarhia cu scaun de intaietate a Romei s-a rupt de Trupul lui Hristos, s-a lipsit de dumnezeiescul Har, acest fapt avand drept consecinta descompunerea treptata a ei. Sfantul Nectarie al Pentapolei consemneaza in acest sens: Biserica Apuseana a pierdut libertatea ei duhovniceasca, si-a pierdut podoaba, s-a zguduit din temeliile ei, s-a lipsit de bogatia Harului Sfantului Duh, de prezenta lui Hristos. In cele din urma a ajuns un trup mut, fara duh si suflet. De aceea, in secolele urmatoare aluneca pe un povarnis denaturant, strain, fara nici o nadejde de intoarcere, conducandu-l pe omul Apusului la deznadejde, la vid existential si la impas. La numai cativa ani dupa Schisma, in 1075, papa Grigorie al VII-lea scoate in evidenta – in renumitele sale Dictatus Papae (Ordine Papale) – pretentiile scaunului papal pentru stapanirea absoluta a lumii: Biserica Romana a fost intemeiata de Insusi Dumnezeu. Papa este stapanul absolut al Bisericii Universale. Randuieste si cateriseste episcopi. Numai el poate convoca un sinod ecumenic. Reprezentatii lui sunt mai presus decat episcopii. Numai el foloseste insemne imparatesti. Principii sunt datori sa-i sarute picioarele. El are dreptul sa-i destituie pe imparati. Fara aprobarea lui nici o carte nu este valabila. Hotararile lui nu pot fi anulate de nimeni; numai el poate anula hotararile tuturor celorlalti. Papa nu poate fi judecat de nimeni. Sfintenia lui este asigurata datorita virtutilor Sfantului Petru. Biserica Romana nu greseste niciodata si nici nu va gresi vreodata. (Patrologia Latina de J. P. Migne, Paris, 1844-1890, vol. 148, p. 107.) Cu aceste pozitii ale papei Grigorie al VII-lea incep luptele dure ale «Bisericii» Romei pentru impunerea religioasa, politica si sociala a ei asupra popoarelor Occidentului (cearta pentru investitura), care dureaza vreo 200 de ani. In cele din urma, papa concentreaza in mainile sale orice stapanire – spirituala, politica, legislativa, juridica. Este prima aparitie a totalitarismului in Europa.

Sursa: Papismul ieri si azi – Despre cum s-a facut papa pe sine imparat si dumnezeu, instaurand prima forma de totalitarism din Europa | Apărătorul Ortodox

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.