Colinde,poezii şi cântări religioase.

                                            

                                        
                           Maică Sfântă,Preacurată
                                     
                                   Maică Sfântă,Preacurată  
                                   Pleacă-ţi ochii spre copii
                                   Căci ei sunt,averea toată
                                   Rostul meu,de zi cu zi
                                   Dacă-i scris,s-o ducă greu
                                   Şi pe-un drum anevoios
                                   Dă-mi-le.că le duc eu
                                   Numai să-i ştiu sănătoşi
                                   Spre ei coboară-o blândă rază
                                   Şi-ţi dau,cu drag,lumina mea
                                   Voi lăcrima,fără să vază
                                   Numai să-i ştiu,în calea ta.
                                   Şi viaţa mea,ţi-o dau,în dar
                                   Cu rugăciunea mea,fierbinte
                                   Ca-n fiecare zi,din calendar
                                   Să poată merge,înainte
                                   Mă rog să aibă-o bună soartă
                                   Putere,ca să poată duce
                                   În tine am nădejdea toată
                                   Căci,ne eşti mamă şi ai plâns,sub Cruce!

   
    

                               RUGĂCIUNE PENTRU MÂNTUIRE

   Dumnezeul meu, cred în Tine, dar mă rog Ţie, întăreşte credinţa mea. Te iubesc, dar sporeşte dragostea mea. Mă pocăiesc, dar fă să prisosească a mea căinţă. Te slăvesc ca pe întâiul meu început. Te doresc ca pe cea mai de căpetenie dorinţă a mea. Iţi mulţumesc ca binefăcătorului meu celui veşnic. Te chem ca pe puternicul meu apărător.
    Dumnezeul meu, binevoieşte a ma povăţui prin înţelepciunea Ta, a mă călăuzi prin dreptatea Ta, a mă mângâia prin milostivirea Ta,a mă apăra cu puterea Ta.
  Îţi închin, o Dumnezeule, gândurile mele, faptele mele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine. Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru ca Tu voieşti să mă supun voiei Tale şi făgăduiesc să fac tot ce voieşti Tu. Te rog cu umilinţă, luminează mintea mea, oţeleste-mi voia, curăţeste-mi trupul şi-mi sfinţeşte sufletul.
   Dumnezeule prea bun, ajută-mă să mă curăţesc de greşalele trecute, să biruiesc ispitele viitoare.  Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşalele mele, de râvna pentru binele apropelui şi de defăimare pentru deşertaciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai marilor mei, cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăjmaşilor mei. Vino, Atotputernice, într-ajutorul meu ca să biruiesc cele 7 păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. Să biruiesc adică: mândria prin smerenie creştinească, iubirea de argint prin milostenie, pisma prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui, desfrânarea prin înfrânare şi curăţie, lăcomia prin cumpătare, mânia prin răbdare şi lenea prin bărbăţie creştinească. Aşişderea să biruiesc şi toate celelalte patimi şi păcate ce izvorăsc din acestea. Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea.
   Dumnezeul meu, fă-mă înţelept în lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în norociri. Nu mă lăsa să uit vreodată de a fi cu luare aminte la rugăciuni şi în biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri.Doamne, insuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţa dreaptă, înfăţişare cuviincioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună-rânduială. Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta şi a merita mântuirea.
    Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătăţile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemărginită este veşnicia. Ajută-mi să fiu totdeauna gata de moarte şi să nu mă cutremur de judecata Ta, să scap de muncile de veci şi să dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru.Amin.

    Rugăciunea de dimineaţă Sfântului Grigorie Palama

            către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

    Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog. Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

   Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare

    Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

   Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

   Miluieşte-mă pe mine cel smerit;  milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

   Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

   Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

   Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

  Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea  împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

    Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

   Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

    Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

   Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

   Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

                                           Poezii crestine 
                      
                                             

                                           

                                                    Hristos a înviat

                                                                  de Nicolae Triţoiu

   Hristos a înviat,adevărat a înviat!

      A înviat Hristos şi moartea a surpat

  Din mormânt, Lumina vieţii,a ieşit

  Şi nouă.viaţă veşnică,ne-a dăruit.

    Hristos a înviat,ce veste minunată

           Minunea minunilor,azi,nouă,se-arată 

                                                       Soarele cel neapus,nu ne-a părăsit              

               Paştele nestricăciunii,de moarte neumbrit

                       Cu sufletul la iad s-a pogorât Cel Atotţiitor

                                                          Şi iadul a prădat,ca un biruitor

                    Pe Adam şi pe morţii cei din veac a ridicat.

    Moartea a omorât şi iadul a ruinat.

     Unde ţi-e biruinţa,iadule întunecos

           Unde ţi-este,moarte,boldul stricăcios?

       Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit

                 Sculatu-Sa din morţi şi moartea a biruit.

           Începătură celor adormiţi,El S-a făcut

                Şi pe toţi,din moarte,la viaţă,ne-a trecut

                                Nădejdea învierii,în suflete,pe veci,ne-a aşezat,

                        Cel ce,pentru noi,moarte a primit şi a înviat.

                  Să credem,dar,cu tărie,că Domnul a înviat

                     Pe Hristos Cel înviat să-L vestim,neâncetat

          De nu vom crede în slăvită Învierea Sa

                      Zadarnic credem şi viaţă-n noi nu vom avea.

                                             RUGACIUNEA FLORILOR

Plapand ghiocelul
iesind din zapada
Striga: "Tatal nostru"
Ca lumea sa-l vada.

"Care esti in ceruri",
Sopti floarea-soare
Si-un val de lumina
cazu pe razoare.

Smerit busuiocul
Cand vantul il mana
Si-i scutura roua
"Sfinteasca-se"-ngana.

Cand "numele-Ti" spune
Trist ochiul-de-bou
Nu stiu de-a fost soapta
Sau numai ecou.

Albastra ca cerul
O nu-ma-uita
Spune: "Imparatia
sa fie a Ta".

"Si faca-se voia"
Suspina-o camee
Calcata-n picioare
Pe alba alee.

Cand nuferii-n lacuri
Vad stele ca sunt,
Soptesc: "Cum e-n ceruri
Asa pe pamant."

Si graul, cand moara
Vuieste intr-una
A zis: "Painea noastra
Cea de totdeauna".

Iar nalba si gura-
de-leu, amandoua,
la fel, rugatoare,
Raspund: "Da-ne-o noua!"

Cu gandul la fluturi
Stau rozele-n glastre
Si spun: "Iarta noua
Gresalele noastre".

"Precum noi iertam
Gresitii", incet,
Raspunde garoafa
Uscata-n buchet.

Si crinii, podoaba
Fecioarei cinstite,
Soptesc: "Nu ne duce
pe noi in ispite".

Iar spinii, ce-odata
Marturii-i purtara
"Si ne izbaveste
de rele" - oftara.

Si vantul porneste
Ecoul Divin,
Cu freamat padurea
Raspunde: "Amin!".

                                                Semnul  Sf. Cruci

                                  de  Sf.Ioan Iacob

         Semnul crucii este noua
         Scutul cel mantuitor
         Care departeaza raul
         Si ne da la toate spor.

         Deci sa facem cum se cade
          Crestinescul nostru semn,
          Caci vrajmasii fug atuncea
          Ca de preacinstitul lemn.

          Iar acei ce bat in cobza
          Si pe cruce o ingana,
          Au samanta necredintei
          Si pecete rea la mana!

          N-au evlavie in suflet,
          Nici rusine la obraz
          Plecaciune nu pot face
          Ca-i "boierul pe grumaz"!

          Domnul cerurile pleaca
          Pentru neamul omenesc,
          Iar la El sa-si plece capul-
          Multi crestini nu se silesc.

          El intinde sus pe cruce
          Mainile dumnezeesti,
          Tu macar a face "semnul"
           Omule nu te silesti.

           El ne mantuie crestine
           Savarsindu-Se pe lemn,
           Iara tu socoti rusine
           Ca sa faci al crucii semn!

                                                 Rugaciune:                        

                                                                  de Pr.Ilarion Argatu

     "Iarta-ma, Doamne:
      -pentru tot ce puteam sa vad si nu am vazut!
      -pentru tot ce puteam sa aud si nu am auzit!
      -pentru tot ce puteam sa simt si nu am simtit!
      -pentru tot ce as fi putut sa inteleg si nu am inteles!
      -pentru tot ce puteam sa constientizez si nu am constientizat!
      -pentru iertarea pe care as fi putut sa o dau si nu am dat-o!
      -pentru bucuria pe care as fi putut sa o traiesc si nu am trait-o!
      -pentru Lumina pe care as fi putut sa o primesc si nu am primit-o!
      -pentru viata pe care as fi putut sa o ocrotesc si nu am ocrotit-o!
      -pentru visele pe care mi le-as fi putut împlini si nu le-am implinit!
      -pentru necunoscutul in care as fi putut sa pasesc si din teama nu 
        am indraznit sa pasesc!
      -pentru iubirea pe care as fi putut sa o exprim si nu am exprimat-o!
      -pentru tot ce puteam sa creez bun si frumos si nu am creat pentru 
       gloria Ta, Doamne,  si a Imparatiei Tale Divine!
       Pentru tot ce stiu si nu stiu ca am gresit, pe Tine, Doamne, care esti Mila
       si Iubirea infinita, Te rog, iarta-ma si ma imbraca cu nesfarsita Ta 
       Iubire si Lumina
      Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea pe care am vazut-o izvorand din Tine !
-pentru muzica tacuta a Inimii Tale, pe care mi-ai dezvaluit-o auzului!
-pentru tot ce am simtit bun si minunat in viata mea!
-pentru tot ce prin harul Tau am inteles!
-pentru lumina pe care am sorbit-o in adancul meu!
-pentru iertarea pe care daruind-o, am dobandit pace!
-pentru bucuria fiecarei clipe traite in Tine, Doamne!
-pentru toate cadourile spirituale care mi-au imbogatit fiinta!
-pentru viata mea, care e a Ta, o mica parte a simfoniei existentei!
-pentru visele care au prins forma prin armonia iubirii Tale pentru mine!
-pentru necunoscutul in care am pasit plin de curaj, regasindu-Te!
-pentru iubirea coplesitoare cu care ma dezmierzi clipa de clipa!
-pentru tot ce am creat prin Tine bun si frumos, aducand cu umilinta
 lauda Imparatiei Tale divine!
Dumnezeu, Tatal nostru, plimbandu-se prin casa mea imi va lua toate
 grijile si va vindeca toate bolile mele si ale familiei mele în Numele lui Iisus,
Amin!"

                                                    Am cautat iubirea...

                                                                                                  de Costache Ioanid

                Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
                ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
               Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
                Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

                Am căutat iubirea ca patrie voioasă
                ca pe-un pământ edenic de pace troienit,
                să spun odată clipei: "Rămâi, eşti prea frumoasă!"
                Şi-am străbătut pământul, dar pace n-am găsit.

                Am căutat iubirea ca pe un cer al firii.
                 Şi-am vrut să-i ies în cale cu ramuri de finic,
                  să sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
                  Şi-am spart în ţăndări cupa, căci n-am găsit nimic.

                  Am căutat zadarnic. Dar într-o primăvară,
                   am întâlnit în cale deodată un drumeţ.
                   Pe umerii Lui trudnici purta o grea povară,
                   o sarcină de zdrenţe şi cioburi fără preţ.

                  Trecea pe-o cărăruie întâmpinând batjocuri,
                   lăsând să-i rupă câinii din haină câte-un fald.
                    Urca pe colţi de stâncă. Şi-n urma Lui, pe-alocuri,
                    vedeai pe piatra rece sclipiri de sânge cald.

                    Şi totuşi în privire avea un cer de taină
                    cum n-am văzut în lume în ochii nimănui.
                    Şi-am vrut să-i smulg povara. 
                    Dar am căzut cu spaimă,
                    căci mult prea grea era povara Lui.

                   M-am ridicat degrabă şi L-am ajuns din urmă
                   să aflu ce comoară în sarcină a strâns.
                    Dar am simţit că viaţa ca de-un prăpăd se curmă,
                    când am privit prin zdrenţe cutremurat de plâns.

                    Căci se vedea-n comoară un clocot ca de cloacă,
                    un clocotit de drojdii, un spumeg de scursuri.
                    Tot ce-i murdar şi putred în lumea asta-ntreagă
                     vuia strivind grumazul sărmanei Lui făpturi.

                  -Dar unde duci străine povara Ta ciudată,
                    povară de osândă sub care-atât Te-apleci?
                    am întrebat drumeţul. Şi El mi-a spus în şoaptă:
                   -Spre apele uitării, ca s-o arunc pe veci...

                   -Dar tu, vorbi străinul, urcând încet privirea,
                    dar tu pe cine cauţi înnourat şi crunt?
                   -Eu... am şoptit în silă, eu... căutam iubirea...
                   -Iubirea? ... fu răspunsul străinului. Eu sunt...

                                                      Crezul

                                                                de Radu Gyr

Puneti-mi lanturi si catuse
sa sune scrâsnetul hain
si mii de lacate la use,
eu cum am fost, asa ramân.

Surpati asupra-mi munti si ape,
puteti chiar sa ma spânzurati.
Cu grele, negre târnacoape,
credinta nu mi-o sfarâmati.

Târâti-ma, de vrti, sub santuri
si îngropati-mi trupul stins.
Eu simt ca Fat-Frumos, din lanturi
puteri adânci de neînvins.

Puteti sa napustiti tot iadul
ca sa ma frânga pâna-n miez.
Eu stau în viscole ca bradul
si tare, tare ca un crez.

CREZ

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatal ziditorul,
dar mai cred si-n neamul meu,
înfratit cu dorul.

Cred în sfinti, dar si-n voinici,
cred în flori si-n cremeni,
caci tacutii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred ca într-o zi,
aspru, din furtuna,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mâna.

Si-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
caci prin sânge si prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatal ziditorul,
ce-a-nfratit în neamul meu
sfântul crez cu dorul !

                     Identitate

Esti, Doamne, bun ; eu, pamântean si rau !
În dragoste nu-ti seaman, nici în mila,
dar dupa rani, sunt chip din chipul Tau
de par dospit din cer, nu din argila.

Nu Ti-am râvnit nici razele subtiri,
nici talpile strapunse de piroane,
dar Tu ma faci partas la rastigniri
sa-Ti tot îngân osânda la icoane.

Sfintit de cruci pe care nu le-am vrut
si de-nvieri pe care nu le-as cere,
nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,
sau eu ma urc spre raiul Tau, bând fiere ?

Cu necersita slava Tu ma-ncarci
si-n cuie, când sfintenia ma frânge,
oftând ma uit la ranile prea largi
si-Ti cresc alaturi, sânge lânga sânge . . .

  A venit si aici Craciunul

A venit si-aici Craciunul,
Sa ne mângâie surghiunul ;
cade alba nea
peste viata mea,
peste suflet ninge.
Cade alba nea
peste viata mea
care-aici se stinge.

Tremura albastre stele
peste dorurile mele ;
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
pâlpâiri de stele.
Dumnezeu de sus
în inimi ne-a pus
numai lacrimi grele.

Maica Domnului curata
Ada veste minunata.
Zâmbetul tau drag
înfloreasca-n prag
ca o zi cu soare.
Zâmbetul tau drag
îl asteapta-n prag
cei din închisoare.

Peste fericiri apuse
tinde-Ti mila Ta, Iisuse.
Cei din închisori
Te asteapta-n zori,
pieptul lor suspina.
Cei din închisori
Te asteapta-n zori
Sa le-aduci lumin

                                          Steaua prinde sa luceasca

Steaua prinde sa luceasca
peste ieslea-mparateasca
si din nou trei magi
varsa din desagi
aur si tamâie.
îngerii de sus
magilor le-a pus
cerul sub câlcâie.

Lumea-n cântec se desteapta,
pe Mesia Îl asteapta.
Zâmbete ceresti
intra pe feresti,
vin în orice casa
si în orice gând
arde tremurând
câte-o stea sfioasa.

Numai temnita posaca
a-mpietrit sub promoroaca.
Stam în bezna grea,
pentru noi nu-i stea,
cerul nu se-aprinde.
Îngerii grabiti,
pentru osânditi,
nu aduc colinde.

O, Iisuse Împarate
Iarta lacrimi si pacate .
Vin sa-nchizi usor
Ranile ce dor,
visul ni-l descuie.
Noi Te-om astepta
Caci pe crucea Ta
Stam batuti în cuie

        Metanie 

Doamne, fã din umilintã
pod de aur, pod înalt.
Si din lacrimã, velintã,
ca pe-un pat adânc si cald.
Din lovirile nedrepte,
faguri facã-se si vin.
Din înfrângeri, scãri si trepte;
din cãderi, urcus alpin.
Din otrava pusã’n canã,
fã miresme ce nu pier.
Si din fiecare ranã,
o cãdelnitã spre cer.
Si din orisice dezastru
sau crepuscul stins în piept,
Doamne, fã lãstun albastru
si dã zâmbet întelept. 

  Imn  mortilor
                                 de Radu Gyr

Morminte dragi, luminã vie,
sporite’ntr’una an de an,
noi v’auzim curgând sub glie,
ca un suvoi subpãmântean!
Ati luminat cu jertfe sfinte
pãmântul, pânã’n temelii,
cãci arde tara de morminte,
cum arde cerul de faclii.
Ascunse’n lut, ca o comoarã,
morminte vechi, morminte noi,
de vi se pierde urma’n tarã,
vã regãsim mereu în noi!
De vi s’au smuls si flori si cruce
si dacã locul, nu vi-l stim,
tot gândul nostru’n el v’aduce,
îngenuncheri de heruvim.
Morti sfinti în temniti si prigoane.
Morti sfinti în lupte si furtuni,
noi am fãcut din voi icoane,
si vã purtãm pe frunti cununi.
Nu plângem lacrimã de sânge,
ci ne mândrim cu-atâti eroi.
Nu! Neamul nostru nu vã plânge,
ci se cuminecã prin voi.

                                                    Cum putem intra in Rai

De voim in rai sa fim,
Pe Domnul sa-L preaslavim,
Porunca sa I-o pazim
Pe aproapele sa-l iubim.

Biserica s-o cercetam,
Pe preoti sa-i ascultam,
In Scripturi noi sa citim,
De eretici sa fugim.

De rau noi sa ne ferim,
Fapta buna s-o cinstim,
Curat sa ne pocaim
Si sa ne marturisim.

Pe-nsetati sa-i adapam,
Pe bolnavi sa ii cautam,
Pe inchisi sa-i cercetam,
Pe cei goi sa-i imbracam,

Fecioria s-o pazim,
Curatia s-o cinstim,
Limba sa ne-o stapanim,
De rele sa nu vorbim.

Mintea noastra s-o pazim,
La rele sa nu gandim,
De pacat sa ne ferim,
Pe Dumnezeu sa-L iubim.

Iar cine are copilasi,
Frumosi ca niste ingerasi,
De ei foarte sa grijeasca,
In credinta sa ii creasca.

Dac-asa vom vietui,
Noi raiul vom mosteni,
In veci ne vom veseli,
Pe Domnul vom proslavi.  

                                         Sf.Nicolae Velimirovici

                                                  Rugaciune pentru vrajmasi

“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”

“Vrăjmaşii m-au purtat către îmbrăţişarea Ta, mai mult decât au făcut-o prietenii.”

“Prietenii m-au legat pământului, vrăjmaşii m-au slobozit din robia pământului şi mi-au dărâmat toate năzuinţele mele lumeşti.”

“Vrăjmaşii m-au făcut străin tărâmurilor lumeşti şi locuitor în afara lumii. Precum un dobitoc hăituit îşi găseşte un adăpost mai sigur decât unul ce nu e hăituit, la fel şi eu, prigonit de vrăjmaşi, am aflat cel mai ferit Lăcaş, adăpostindu-mă dinapoia Cortului tău, unde nici prietenii, nici vrăjmaşii nu îmi pot omorî sufletul.”

“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”

“Ei, mai degrabă decât mine, au mărturisit păcatele mele dinaintea lumii.”

“Ei m-au pedepsit, de câte ori când am pregetat să o fac eu însumi.”

“Ei m-au chinuit, de câte ori când am încercat să scap chinurilor.”

“Ei m-au ocărât, de câte ori când m-am linguşit în sine-mi.”

“Ei au scuipat asupră-mi, de câte ori când m-am umplut de mândrie.”

“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”

“De câte ori m-am făcut înţelept, ei mi-au zis nebun.”

“De câte ori m-am ridicat întru mărire, m-au batjocorit precum un pitic.”

“De câte ori am vrut să conduc oamenii, m-au împins în spate.”

“De câte ori m-am grăbit spre a mă îmbogăţi, m-au împiedicat cu o mână de fier. ”

“De câte ori am crezut că voi dormi în pace, m-au trezit din adormire.”

“De câte ori am încercat să zidesc o casă spre o viaţă lungă şi liniştită, au dărâmat-o şi m-au alungat.”

“Cu adevărat, vrăjmaşii m-au îndepărtat de la faţa lumii şi mi-au întins mâinile către poala veşmântului tău.”

“Binecuvântează-i pe vrăjmaşii mei, Doamne. Eu însumi îi binecuvântez şi nu îi blestem.”

“Binecuvântează-i şi îi sporeşte; înmulţeşte-i şi fă-i pe ei şi mai înverşunaţi împotriva mea:”

“pentru ca fuga mea către Tine să nu aibă întoarcere;”

“pentru ca toată nădejdea mea în oameni să se împrăştie precum pânza de păianjen;”

“pentru ca liniştea desăvârşită să înceapă a domni în sufletul meu;”

“pentru ca inima

mea să ajungă mormânt celor doi gemeni ticăloşi, mândria şi mânia;”

“pentru ca să pot chivernisi toată comoara mea cea cerească;”

“ah, pentru ca să pot odată să mă slobozesc din înşelarea de sine, care m-a prins în îngrozitoarele mreje ale vieţii celei neadevărate.”

“Vrăjmaşii m-au învăţat să cunosc ceea ce puţini alţii mai cunosc, că cineva nu are alţi vrăjmaşi în lume decât pe sine.”

“Cineva îşi urăşte vrăjmaşii doar atunci când nu îşi dă seama că nu-i sunt vrăjmaşi, ci prieteni nemiloşi.”

“Cu adevărat, greu îmi este a spune cine mi-a făcut mai mult bine şi cine mi-a făcut mai mult rău, în lume: prietenii sau vrăjmaşii.”

“Prin urmare, binecuvântează-i, Doamne, atât pe prieteni, cât şi pe vrăjmaşi.”

“Un rob îşi blesteamă vrăjmaşii, căci nu pricepe. Dar un fiu îi binecuvântează, pentru că el pricepe.”

“Căci un fiu cunoaşte că vrăjmaşii săi nu îi pot atinge viaţa.”

“Prin urmare, el păşeşte slobod în rândul lor şi se roagă Domnului pentru ei. “ 

                                                            Jertfa cuvintelor

Primeşte jertfa cuvintelor mele, Părintele meu- primeşte gânguritul unui copil ce se căieşte, Părintele meu!
Îndreptează-mi cuvintele cu adevărul Tău şi primeşte-le la picioarele scaunului Tău.
Tămâiază-mi jertfa cu tămâia înmiresmată a rugăciunii unui sfânt şi nu o lepăda, o, Stăpâne Întreit strălucit al lumilor.
Cetele îngerilor Îţi aduc o jertfă mai grăitoare, dar cuvintele lor se revarsă spre ei de la Tine şi se întorc la Tine, neviciate de urâţenia întunericului şi neoprite în gâtlej de păcat.
Sunt sărman şi n-am nimic altceva să aduc pe altarul Tău de jertfă în afara acestor cuvinte.
Chiar de-ar fi Să-ţi aduc jertfe, Ţi-aş aduce tot cuvinte (pe jertfelnicul Tău). Căci ce sunt creaturile decât tot cuvinte. Tu ai umplut întregul univers cu limbi care sunt flăcări care se ridică să Te laude şi apărând ele Îţi şoptesc rugăciunile lor.
Chiar dacă ar fi să-Ţi jertfesc un miel, totuşi până la urmă Ţi-aş aduce drept jertfă un cuvânt.
Chiar şi o pasăre de-ar trebui să Ţi-o jerfesc, până la urmă tot un cuvânt Ţi-as jertfi.
De ce aş oferi jertfă altcuiva cuvântul Domnului meu, de ce pe el altcuiva şi nu pe al meu?
Cine m-a făcut stăpân peste viaţa altcuiva şi peste cântul altcuiva, peste flacăra şi jertfa altcuiva, cine?
Cuvintele mele sunt viaţa şi cântul meu, flacăra şi jertfa mea. Am luat din ceea ce este al Tău şi ţi-o ofer tot Ţie- primeşte-o şi nu o lepăda. O, Maică plină de iubire şi de bunătate.
Am strâns o mână de grâu dintr-un câmp de neghine; primeşte doar un bob de grâu din mâna mea şi Tu mă vei face fericit.
(Cf. Matei 13,24-30)
Dintr-un singur bob Tu poţi face pâine suficientă pentru naţiuni întregi.
Primeşte-mi obolul, O, Fiule Care Înviezi, primeşte şi nu lepăda bănuţul unui sărman.
Primeşte jertfa nu de dragul meu, ci de dragul cuiva care este chiar mai împovorat decât mine; există o astfel de persoană?
Pentru cineva care nu are nici măcar ceea ce am eu, de dragul acestuia primeşte-mi jertfa; există o astfel de persoană?
Lumea m-a stors ca pe o lămâie, de-abia de-am mai putut răsufla şi am gemut. Fie ca îngerii să umple de cântare geamătul meu şi fie ca ei să Ţi-l aducă jertfă Ţie Dragostea mea.
Îmi amintesc de toate binecuvântările pe care Tu mi le-ai dăruit de-a lungul vieţii mele, însoţitorul meu Cel neclintit, iar eu Îţi ofer în schimb un dar din partea mea.
Eu nu Îti ofer întregul meu eu, fiindcă eu nu sunt cu totul vrednic să ard pe preacuratul Tău jerfelnic. Eu nu pot oferi drept jertfă Celui nemuritor ceea ce este supus morţii şi stricăciunii.
Eu Îţi ofer doar ceea ce a crescut în mine sub lumina Ta, ceea ce a fost mântuit în mine prin Cuvântul Tău.
Primeşte jertfa cuvintelor mele, o, Întreit Buchet de Flori; primeşte gângurirea unui prunc nou născut.
Când cetele îngereşti încep să cânte în jurul scaunului Tău, când trâmbiţele arhanghelilor încep să sune, când mucenicii Tăi încep să plângă de bucurie, iar sfinţii Tăi încep să-şi spună rugăciunile pentru izbăvirea Bisericii celei pământeşti, nu lepăda jertfa cuvintelor mele, O, Doamne Dumnezeul meu.
Nu le trece cu vederea, ci ia aminte.
Mă rog Ţie şi mă închin Ţie, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

                                                       Cantare de lauda

Ce folos are omul că dobândeşte lumea toată
Dacă peste puţin va pieri?
Ce folos are omul de coroana împărătească
Ce-i şade pe cap
Dacă peste puţin va trebui să o lase
Şi în pământ să putrezească?
Ce-i folosesc omului grămezile adunate
De aur şi argint
Dacă peste puţin din ale lui coaste
Va creşte iarba?
Ce folos de toate comorile lui
De mătase, perle şi hrană scumpă
Dacă peste el soarele mâine nu va mai străluci?
Iată, trupul mort, gol de suflet, se pogoară în groapă.
Unora ca aceştia
Ce comori pământeşti în viaţă şi-au grămădit
Moarte le sunt şi sufletul şi trupul,
Iar cei ce rămân în urmă pe amândouă le îngroapă.
Dar ei pentru nici unul nu plâng.
Cel ce are înţelegere, să înţeleagă.
O, Doamne, Tu tuturor povaţă le-ai dat:
Sufletul, sufletul este cel
Care trebuie îmbogăţit, păzit,
Mântuit.
Toate celelalte din lume împreună cu lumea
Vor pieri.
Porunca Ta noi o cunoaştem, Doamne,
Dă-ne noua putere să o împlinim pe ea.
Ajută păcătoaselor noastre suflete,
Bunule Doamne,
Ca fumul deşertăciunii să nu ne inece pe noi.

( din volumul “Proloagele de la Ohrida” - vol. I, pag. 356 )

    Chemarea lui Iisus

                                                          pr.Arsenie Boca

   Voi, care nu stiurati ce-i binele in viata
   Si nici caldura sfanta ce inima  dezgheata
   Voi, care in durere ati suspinat si-ati plans
   Si cantul fericirii in inimi vi s-a stins,
   Veniti, Stapanul lumii, Iisus, va cheama-ntr-una
   Si mainile-Si intinde s-astampere furtuna 
   Voi, pentru care viata n-a fost decat un chin
   Si zambetul durere, iar rasul un suspin
    Voi, ce-ati ascuns trecutul sub lespezile reci
   Si plangeti fericirea ce ati pierdut in veci,
   Veniti cu ochii-n lacrimi, dar cu privirea sus
   Gasi-veti mangaiere la sanul lui Iisus.

.

   Voi toti, care in viata ati cautat uitarea
    Pacatelor in cupa, ce v-o intinse desfatarea
    Si surzi ati fost la glasul ce cobora de sus,
    Azi, pana mai e vreme, va-ntoarceti la Iisus ;
    Spuneti-I Lui durerea si El va va-ntari,
    Povara vietii voastre cu El veti imparti.

    Voi, care nu stiurati ce-i adevarul viu
    Si-n aiurare spuneti ca cerul e pustiu,
    Satui de-ntelepciune, o, voi ce va truditi
    Sa daramati si-n urma nimic sa nu claditi,
    Rugati-va, si-atunci ca sa simtiti nu-i greu
    Si-n cer, si-n jurul vostru, si-n voi pe Dumnezeu.

    Oricare-ati fi in pace, veniti, veniti la El,
    Pe nimeni niciodata n-a izgonit defel ;
    Cu mila va primeste si bratele-Si intinde,
    In dragostea-I cereasca Iisus pe toti cuprinde ;
    La pieptul Lui cel dulce iubindu-l va-ncalziti,
    Iisus este-nvierea, veniti la El, veniti !

                                                Despre Sfantul Duh

                                                                                  Sf.Ioan din Kronstadt

Duhule Sfinte, Facatorule de viata, Unul fiind din Sfânta Treime,
Tu esti viata si cuviinta, frumusetea tuturor fapturilor vii si neînsufletite,
Tu esti culoarea si mireasma plantelor,
Tu esti respiratia tuturor fiintelor organice si anorganice, fiindca Tu pricinuiesti rodirea, hranirea în plante , în arbori si în arbusti.

Tu uzi roadele si le aduci la pârguire prin razele de soare,
Tu luminezi prin soare, luna si stele,
Tu pricinuiesti vânturile în vazduh si valurile în râuri, mari si lacuri,
Tu le îmblânzesti, Tu pricinuiesti tunetele si fulgerele în crugul ceresc.

Tu plasmuiesti si sadesti samânta omeneasca, si o cresti, si o modelezi într-un organism

minunat, cum faci si cu toti embrionii de animale.

Tu ai dat albinelor putinta sa faca faguri cu miere si paianjenului sa îsi teasa paienjenisul, iar viermilor de matase sa faca coconi.

Pâna la nesfârsita felurime împodobesti tipurile fetelor omenesti de parte barbateasca si femeiasca, potrivit felurimii popoarelor si natiilor (raselor) si a climatelor pamântesti.

Tu felurit înteleptesti în lucrurile lor popoarele si insii în parte spre îndestularea trebuintelor vietii de obste.

Tu ai luminat si luminezi cu lumina întelegerii, înteleptind pe proroci si pe apostoli, pe cuviosi si pe drepti, pe nebunii pentru Hristos si pe toti sfintii.

Tu înteleptesti pe arhitecti, pe sculptori, pe pictori ca sa lucreze în lemn, metal, granit si marmura, ca si pe mesterii care fac felurite lucruri din metal si din sticla: de la Tine este toata stiinta si toata arta.

Tu Te pleci spre mila fata de pacatosi si pentru numele lui Iisus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, Care a luat asupra Sa pacatele lumii, curatesti pacatele celor ce cred si se pocaiesc.

Tu împaci si mângâi sufletele, renasti pe om prin Botez,
Tu împartasesti sfintenie si întarire prin Mirungere,
Tu dezlegi de pacate prin Pocainta, dupa credinta în lisus Hristos,
Tu prefaci pâinea si vinul în preacuratul Trup si Sânge al Domnului,
Tu savârsesti preotii, Tu binecauvantezi casatoria si zamislirea si pricinuiesti nasterea,
Tu dezlegi pacatele si tamaduiesti trupul prin Maslu.

Nenumarate sunt, Duhule Sfinte, lucrarile Tale cele de viata facatoare atat in natura cat si in imparatia harica a lui Hristos.

Slava Tie , dimpreuna cu Tatal si cu Fiul !!

                                           Dumnezeu

                                                                                de Gavrila Derjavin
 

O Tu, ce eşti Nemărginire
În vieţuirea vie a firii,
În veacuri fără despărţire
Treime a dumnezeirii!
Duh unu-n toate aflător,
Duh nezidit, dar ziditor,
Ce nu-L pătrunde duhul meu,
Ce toate-n Sine împlineşte,
Zideşte, cuprinzând păzeşte,
Al Cărui nume-i Dumnezeu!
A măsura adânca mare,
A număra a Ta făptură,
Chiar de-ar putea o minte tare,
Tu n-ai nici număr, nici măsură.
Nici duhurile luminate
De Tine-n ceruri aşezate,
Nu cercetează a Ta fire.
Gândirea doar spre Tine zboară,
Ca în măria Ta să piară,
Cum piere-n veacuri o clipire.
,,Naintea vremilor chemat-ai
Din bezne-a lumii plămădeală,
Iar vecinicia-ntemeiat-ai
În Sine, spre a noastră fală.
În Sine toate împlinind,
Din Sine vecinic strălucind,
Tu toate-ntreci, ce ai zidit;
Căci le-ai zidit cu un cuvânt
Şi tot zidind şi mai zidind,
Ai fost şi-i fi în veci mărit.

Un rând de firi în mâine ţii
Şi cu puterea Ta le-nvii,
Uneşti începere, sfârşit,
Dai moarte celui ce-a trăit.
Scântei, ce risipite cad,
Sunt stele ce le-ai semănat.
Ca-n dimineţi, de soare pline,
Omătul lucitor se cerne
Prin aerul curat al iernii,
Aşa-s luminile sub Tine.
Lumini aprinse — milioane
În nesfârşite ceruri curg,
A Tale împlinesc zacoane,
Luciri învietoare scurg
Aceste candeli luminoase,
Munţi de cristaluri sângeroase*,
Mări nesfârşite în lărgime,
Văzduhuri, ceruri arzătoare
Şi focuri larg luminătoare
În faţa Ta-s întunecime,
O picătură-n mări căzută
Îi cerul pus în rând cu Tine,
Dar ce-i chiar lumea cea văzută
Şi ce-i fiinţa mea în sine?
Căci toate-ntinderile lumii

* Roşii — întunecate, de floarea sângelui.

De-un milion de ori mărite
Şi spre îndeplinirea lumii
Fără sfârşit adăugite, –
Sunt numai un grăunte mic,
Iar eu în faţa Ta — nimic.
Nimic! Dar cânt a Ta mărie
Şi vecinice desăvârşiri,
Căci zugrăvirea Ta cea vie
O port în gânduri şi simţiri.
Nimic! Dar Tu mi-ai dat viaţă
Şi gând — cu dânsul ca să zbor
Prin înălţimea Ta măreaţă
Şi să te cat cu mare dor.
În tine sufletul meu crede,
Pre Tine, cugetând, Te vede,
În fire, în fapte omeneşti;
Şi mintea mi se-nseninează,
Gândirea mi se luminează.
Eu sunt — deci dar şi Tu eşti.
Tu eşti — îmi dă de veste firea,
Îmi spune gândul meu cel mic,
Mi-arată voia şi simţirea:
Tu eşti — deci nu-s eu un nimic.
Sunt părticică din zidire,
Ce-ai pus-o-n mijloc spre unire,
Între fiinţele trupeşti
Şi duhurile îngereşti.
În mijloc Tu m-ai aşezat,
Cu mine toate ai legat.
Cel mai întâi şi de pe urmă
Sunt eu în scara făptuirii,
Cel care-ncepe, care curmă
Hotarul pământesc al firii.
Cu trupu-n colb mă tăvălesc,
Cu mintea — fulgeri cârmuiesc,
Stăpân şi rob, sunt crai şi vierme…
Fiind aşa de minunat,
De unde oare m-am luat?
Din Sine — nu-ntr-aceeaşi vreme
A Ta zidire sunt, Preasfinte,
Sunt dintr-a Ta înţelepciune,
Izvor al vieţii şi Părinte,
Dăruitorul celor bune!
Dreptatea Ta hotărâtoare
Binevoit-a să-mi coboare
Spre moarte firea vecinic vie,
Ca ea din haina pământească
Prin moarte să se slobozească
Şi iar în slava Ta să vie!
O, Duh Preasfânt şi negrăit!
Eu ştiu că-a mele închipuiri
Sărace sunt de zugrăvit,
Chiar umbra vecinicei măriri;
Dar dac-a Te mări se cade,
Apoi cel muritor nu poate
Altmintrelea să Te mărească
Decât cu gându-n înălţime
Mărturisind a sa micime,
Cu lacrimi să Te mulţumească.

A XI-a PORUNCA Ion Minulescu

“Asculta, priveste si taci!…
Asculta, sa-nveti sa vorbesti,
Priveste, sa-nveti sa cladesti,
Si taci, sa-ntelegi ce sa faci…
Asculta, priveste si taci!
Cand simti ca pactul te paste
Si glasul sirenei te fura,
Tu pune-ti lacat la gura
Si-mplora doar Sfintele moaste -
Cand simti ca pacatul te paste!
Cand simti ca dusmanul te-nvinge,
Smulgandu-ti din suflet credinta,
Astepta-ti tacut biruinta
Si candela mintii nu-ti stinge -
Cand simti ca dusmanul te-nvinge!
Cand bratele-ncep sa te doara,
De teama sa nu-mbatranesti,
Ramai tot cel care esti -
Aceeasi piatra de moara -
Cand bratele incep sa te doara!…
Iar cand, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea sa mai faci,
Asculta, priveste si taci!…
Din brate fa-ti aripi de fier
Si zboara cu ele spre cer!…”

       Anti-daca

                    de Kostas Varnalis

De poţi să faci pe prostul cînd altul te repede
Făcînd-o pe deşteptul şi c-un cuvînt nu-l cerţi,
De nu te-ncrezi în nimeni şi nimeni nu te crede,
De-ţi poţi ierta păcatul, dar altora nu-l ierţi;

De nu amîni o clipă un rău să-l împlineşti,
Şi dacă minţi mai tare cînd alţii nu spun drept,
De-ţi place în iubire cu ură să loveşti,
Şi totuşi îţi pui mască de sfînt şi de-nţelept,

De te te tîrăşti ca viermii şi-n visuri nu-ţi iei zborul,
Şi numai interesu-ţi îl sui la rang de ţel,
De părăseşti învinsul şi treci cu-nvingătorul,
Şi-i vinzi, fără sfială, pe amîndoi la fel;

De rabzi să-ţi afli scrisul şi spusa tălmăcite,
Drept adevăr, să-nşele mulţimea oarbă, şi,
Cînd vorbele şi fapta în vînt ţi-s risipite,
Tu dîndu-le la dracu?, poţi altele scorni,

De poţi să faci întruna dintr-un cîştig, o mie,
Şi patria pe-o carte s-o vinzi la primul semn,
De nu-ţi plăteşti bănuţul luat ca datorie,
Dar tu să fii plătitul, găseşti că-i drept şi demn,

De poţi să-ţi storci şi gîndul, şi inima

, şi nervii
Îmbătrînite-n rele, să facă rele noi,
Şi sub nehotărîre, plecîndu-te ca servii,
Cînd toţi strigă: Nainte!, doar tu strigi: Înapoi!,

Dacă, stînd în mulţime, te-mpăunezi semeţ,
Dar lîngă cel puternic îngenunchezi slugarnic,
Şi pe duşmani sau prieteni, tratîndu-i cu dispreţ
Te faci că ţii la dînşii, dar îi înşeli amarnic,

Dacă nu pierzi momentul să faci oriunde-un rău,
Şi-n umbra lui te-nlinişti ca-n umbra unui pom,
Al tău va fi Pămîntul, cu tot prinosul său,
Vei fi-ntre Domni întîiul, dar NICIODATĂ OM.

                   Învata

Învaţă de la apă să ai statornic drum.
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să treci şi să veghezi.
Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.
Învaţă de la toate căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viată,
Cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat …
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars in noi.
Învaţă de la ape să nu dai înapoi.

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare că vremea să-ţi cunoşti.
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.

Învaţă de la greier când singur eşti să cânţi.
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei.
Şi du-te la furnică şi vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea.
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.
Învaţă de la toate că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să traieşti în veci!

                                        Mihai Eminescu

        La steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

            Glossa

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine
Tu te-ntreaba si socoate;
Nu spera si nu ai teama,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamna, de te cheama,
Tu ramâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
In auz ne suna multe,
Cine tine toate minte
Si ar sta sa le asculte?…
Tu asaza-te deoparte,
Regasindu-te pe tine,
Când cu zgomote desarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limba
Recea cumpana-a gândirii
Inspre clipa ce se schimba
Purtând masca fericirii,
Ce din moartea ei se naste
Si o clipa tine poate;
Pentru cine o cunoaste
Toate-s vechi si noua toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine.

Viitorul si trecutul
Sunt a filei doua fete,
Vede-n capat începutul
Cine stie sa le-nvete;
Tot ce-a fost ori o sa fie
In prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zadarnicie
Te întreaba si socoate.

Caci acelorasi mijloace
Se supun câte exista,
Si de mii de ani încoace
Lumea-i vesela si trista;
Alte masti, aceeasi piesa,
Alte guri, aceeasi gama,
Amagit atât de-adese
Nu spera si nu ai teama.

Nu spera când vezi miseii
La izbânda facând punte,
Te-or întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teama n-ai, cata-vor iarasi
Intre dânsii sa se plece,
Nu te prinde lor tovaras:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirena,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca sa schimbe-actorii-n scena,
Te momeste în vârteje;
Tu pe-alaturi te strecoara,
Nu baga nici chiar de seama,
Din cararea ta afara
De te-ndeamna, de te cheama.

De te-ating, sa feri în laturi,
De hulesc, sa taci din gura;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Daca stii a lor masura;
Zica toti ce vor sa zica,
Treaca-n lume cine-o trece;
Ca sa nu-ndragesti nimica,
Tu ramâi la toate rece.

Tu ramâi la toate rece,
De te-ndeamna, de te cheama:
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera si nu ai teama;
Te întreaba si socoate
Ce e rau si ce e bine;
Toate-s vechi si noua toate:
Vreme trece, vreme vine.

 Colinde, colinde!

Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheaţa se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Şi tremură brazii
Mişcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.

Se bucur’ copiii,
Copiii şi fetele,
De dragul Mariei
Îşi piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ş-a Mântuitorului
Luceşte pe ceruri
O stea călătorului.

                   Învierea

Prin ziduri innegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas ingana cuvintele de miere,
Inchise in tratajul stravechii evanghelii.

C-un muc in mâni mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul il invata,
Ca moartea e in lupta cu vecinica viata
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.

O muzica adanca si plina de blandete
Patrunde tânguioasă puternicile bolti:
“Pieirea, Doamne sfinte, cazu in orice colt,
Inveninand pre insusi izvorul de viete,

Nimica inainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic iti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plansete duioase
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg”.

Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul intuneric se sperie de soapte…
Douasprezece pasuri rasuna… miez de noapte…
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormant rasare Hristos invingator,
Iar inimile toate s-unesc in armonie:

“Cantari si laude-naltam
Noi, Tie unuia,
Primindu-l cu psalme si ramuri,
Plecati-va neamuri,
Cantand Aleluia!

Hristos au inviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcand-o,
Lunina ducand-o
Celor din morminte!”

      Costache Ioanid

          Doar gândul

Doar gandul la Tine ma face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tau bland
imi spune mereu…
In curand…
In curand…

La poarta cetatii odata voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-astept…
si Te-astept…

In lumea aceasta mereu calator
ma-nalt catre stele pe scari de fior.
La orice sclipire tresar inganand:
O, vino, Te rog…
mai curand…mai curand… 

  Iisuse, ce ti-am dat?…

Tu ne-ai adus iertarea,
Ne-ai dat Salvarea-n dar.
Ne-ai scos din închisoarea
pacatului murdar.

Ne-ai dat o noua fire
si un vesmânt curat.
Dar noi, ca multumire,
Iisuse, ce Ti-am dat?

Tu ne-ai adus putere,
scântei din focul Tau,
o sfânta-nvapaiere
ce mistuie ce-i rau.

Spre vesnica cetate
o cale ne-ai taiat.
Dar pentru-acestea toate,
Iisuse, ce Ti-am dat?

Tu tot ce-aveai în lume
si-n cer ne-ai daruit:
si inima si nume,
si Duh nemarginit.

Si-n zarea albastruie
Tu ce-ai luat si cât?
…Doar patru rani de cuie
si-o rana-n piept. Atât…

   pr.Ilarion Argatu

          Minciuna

Nu, minciuna niciodata
Sa n-o spui, copil iubit,
Ca satana vine-ndata
Si-al tau suflet l-a rapit.

Ca minciuna ca atare
Este-a lui precum s-a spus,
Adevarul e mai tare
Si cu el este Iisus.

De Iisus de ai iubire
Adevarul vei vorbi,
La Iisus o rasplatire
Multa tu vei dobandi.

C-adevarul da lumina
Nu roseste niciodata,
Doar minciuna te intina
Si ti-e fata tot patata.

Si minciuna de-o iubesti,
Il iubesti tu pe satan,
Si in iad te pomenesti
Unde-i chinul cel amar.

      Sfantul Botez

Ce-i botezul ? Curatire
De pacatul stramosesc
Ca sa fiu dar primire
In lacasul cel ceresc.

El e poarta de intrare
Pentru tanar si batran,
Si Iisus la fiecare
Sa ne fie bland Stapan.

El e haina luminoasa
Ce-o avuse candva omul,
Ca si ingerii voioasa
Si-o poarta precum si Domnul.

Prin Botez primim credinta,
Ceas de Sfanta mantuire,
De avem mereu vointa
Pentru fapte si iubire.

Intru el si vesnicie
Dobandeste orice om,
De-i purtat in curatie
Si pe Domnul il urmam.

Cel ce cade din credinta
Nu mai are nici Botezul
Unde nu e pocainta,
Roada nu rodeste crezul.

Asadar intru iubire
Sa-l pastram in curatie,
Dar s-avem de mantuire
Pe cereasca Imparatie.

  Fericirea-n casnicie

Fericirea-n casnicie
Nu e ceea ce-o face omul,
Ci e cea din vesnicie
Ce ne-a harazit-o Domnul.

E viata de rodire
De prunci multi, de fapte bune,
Intru care tot iubire
Sa gaseasca  omul anume.

Prin aceasta ia arvuna
Pentru cer si vesnicie,
Nu desfraul, nu minciuna,
Nici ospete, sindrofie.

Nu curvia si nici lenea,
Si nici haina cu mandrie
Sa nu porti, de-ti este vrerea
Sa traiesti cu veselie.

Ca acestea sunt straine,
De-al vietii scop in lume
Si te face ca pe-un caine,
Far’de lege-n drum ti-o pune.

Esit dusman pe totdeauna
Celui care Te-a zidit,
Ca prin ele dai arvuna
Vrajmasului inrait.

Cine-n lume ingrijeste
De copii, de cel sarac,
In cer isi agoniseste
Vesnicia dupa plac.

  Sfanta Impartasanie

Cea mai sfanta dintre hrane,
Cea mai sfanta dintre toate
Este cea cantata-n strane
Ca-n Putere, orice poate.

E venita chiar din cer
Cu Iisus, de El adusa,
Si le da celor ce cer
Cu credinciosie aprinsa.

Cel ce-o ia cu credinta
Cu Iisus, de El adusa,
Si le da celor ce cer
Cu credinciosie aprinsa.

Dar si trupul il mentine
In putere tot mai bun.
Este calea ce convine
Sa se schimbe El din lut.

Sfanta hrana, da-mi tot harul
Cat in lume sa petrec,
Sa te am mereu ca jarul
Pan’grumazul o sa-l plec.

Ce eu stiu ca-i biruinta
Pentru cer o cale noua,
Fa-ma dar sa am silinta
Si pe suflet numai roua.

        Milostenia

Milostenia-i o cetate
Intarita in razboaie,
Demonilor face parte
Nu de suflet, ci gunoaie.

Milostenia e calea
De lumina inspre cer,
Pe pamant alunga jalea
Intru multe mangaieri.

Milostenia-i biruinta
Si pacatelor sfarsit,
Tu iubeste-o cu credinta
Cum Iisus ne-a poruncit.

Milostenia nu te las
Pe pamant intru ispite,
Ci te-mbraca-n haina aleasa,
Te ridica dintre vite.

Milostenia-i fericire
Pentru omun-n saracie,
Si-ntru dreapta proslavire
Catre cer curat te-mbie.

Milostenia-i stiinta,
Intelepciune nepatrunsa,
Si din a Cerului vointa
In viata omului e pusa.

Milostenia e insotitoare
Sufletului ce-o iubeste
Si-l tot scapa din stramtoare
Cand pe altii miluieste.

Milostenia e inaltare
Catre cer si stralucire
In a fetii ce o are
Si o imparte cu iubire.

         Postul

Hai crestine tine minte

Sa nu dai uitarii,

C-am sa-ti spun ceva cuvinte

Despre ispita mancarii.

Toate lucrurile-n lume

Pentru om sunt date toate,

Omul dar sa stie anume

Sa le ia fara pacate.

Lege intru toate este.

Chiar venirea ta pe lume,

Lege este, nu-i poveste

Nici in rele nici in bune.

Sa mananci ca sa-ti duci viata

Este-un lucru de valoare,

Sa mananci ca sa-ti pierzi viata

E-o fapta pagubitoare.

Orice hrana o duci la gura

Dulce acra-i randuita,

Sa o iei dar cu masura

Si la vreme potrivita.

Nici o lege nu iti spune

Ca sa rabzi de nemancare,

Numai-ncearca de iti spune

Doar un fel ca gustu-i mare.

Postu-i bun intotdeauna

Ca te-nvata cupanit,

Si iti merge traiul una

Dupa cum ti l-ai dorit.

Cel ce postul tine-n seama

Sanatos e si ferit,

De noi si mai cu seama

Are tot ce si-a dorit.

Cel ce merge pe de-alaturi

Boala, scarba, doctori are,

Si-o sa fie dat in laturi

Si nici loc in ceruri n-are.

        Apostolii

Andrei, Petru fura frati,
Ioan, Iacob, tot la fel.
Ei de-un gand au fost purtati,
De-o credinta si de-un tel.

Filip, Toma si Matei,
Iacob, Simon si Tadeu,
Cum si un Vartolomeu
Si cu Iuda omul rau.

Pe acestia i-a ales
Ca sa-I fie lui urmasi.
Si tot roade au cules,
Far’de Iuda cel vrajmas.

Acel Iuda, cel vandut,
Moartea-n salcii si-a gasit,
Dupa fapta ce-o facu
Pe Iisus de-a rastignit.

Iar in locu-i a ales
Pe Matei, l-a tras la sorti,
Precum duhul l-a ales
Ca sa bata pe la porti.

Si cu toii au plecat
Prin cea lume de-au vestit
Pe Iisus cel inviat
Care-n ceruri s-a suit.

Si sfarsitul de martir
L-au luat cu totii-n sir.

    Sfantul Duh (I)

Sfantul pogoara azi
In limbi de foc pe ucenici,
Din reci, pe toti ii face calzi
Si lui Iisus, scumpi mucenici.

Sa mearga-n lume predicand
Credinta-n el si cu botezul,
O cale noua lumii dand
Sa-mplineasca prin ei crezul.

Cu Sfantul Duh mereu a fost
Primind de toate cum le dase,
Ca tot necazul are rost
Sa rabde lumea, o-nvatase.

Batai si foame, schingiuiri,
Ocari si temnite tot fuse,
La-mparatii tot prabusiri
Pe veci, pe veci mereu opuse.

In locul idolilor ridicau
Prea sfanta cruce spre-nchinare,
Si imnuri, imnuri tot cantau
Domnului in slava mare.

Si pana astazi este-n lume
Putere dand la cel ce cere.
De vrea sa creada-n sfantul nume
Sa-l poarte-n lume cu placere.

Sfantul Duh in limbi de foc
Arde-n lume pagania.
La credinta face loc
Sus in cer imparatia.

   Sfantul Duh (II)

O putere minunata
Sfantul Duh in lume este.
Ca-ntru El in lumea toata
Viata se salasluieste.

Da suflarea-n mic si mare,
O mentine cat voieste,
Da si zel si-mbarbatare
Pana floarea se-nfloreste.

Intru El frumosu-n lume
Se-mplineste inspre slava,
Lui Hristos si al lui nume
Cel ce-I vesnic, o podoaba.

Intru el credinta creste
Si Biserica se-nalta
Omul bun se mantuieste,
Cerul nou ii da povata.

De aceea cu slavire
Azi se canta pogorarea,
Cand cu limbi de foc inseamna
Pe apostolii de seama.

                                 Din cuvintele parintelui Paisie

Să nu crezi tot ce auzi
Să nu faci tot ce poti
Să nu spui tot ce stii
Să nu dai tot ce ai.

Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.
Bate moartea la fereastră
Si eu nu sunt pregătit.
Chiar din fasă, copilasii
Pentru moarte sunt sortiti.
Mai mărisori, drăgălasii,
De moarte nu sunt scutiti.
Tineretea-i ca si-o floare
Ce cade pe drum, îndată.
Tineretea-azi, mâine, moare
De o boală ne-ndurată.
Iar bătrânetea, mă frate,
E ca bruma-n răsărit,
Gata-n tot ceasul să moară
Si să-si dea al său sfârsit.
Pentru-aceea, frate dragă,
Mult, putin, cât vei trăi,
Nu uita o viată-ntreagă,
Nu uita că vei muri.

**********************

Ai ascultat,
Ai învătat,
Coroană ai luat.

**********************

Să ai milă de bătrâni si de bolnavi,
de străini si de orfani.
Să îi speli, să-i îngrijesti,
să le cânti, să le citesti
si-mpreună să vă-mpărtăsiti
si-mpreună să vă mântuiti.
Să-i alini de îndată
si vei avea multă plată.
Ai grijă: în viata

ta de mânăstire
să nu-ti faci a ta voire.
Să asculti de cei mai mari
si vei primi mereu în dar
sănătatea si întelepciunea
pacea inimii si multumirea.
Dragostea - cu-ndelunga răbdare în toate
să ai grijă să o păstrezi până la sfârsit
si nu până la prăsit.
Vorbirea ta să fie rugătoare
si NU poruncitoare.
Auzi ce spune Mântuitorul:
“Fiti blânzi si nevinovati ca mielul”,
“Vorba dulce mult aduce”,
“Dragostea si cu frătia
mult întrece bogătia”.
O floare, când o rupi, răspândeste parfum.
Fii, deci, o floare.
Si să fii tu însuti în orice împrejurare.
Si dacă vorbele tale sunt de folos cuiva,
numai atunci vorbeste.
Ai grijă, cu întrebarea să călătoresti
dacă vrei să te mântuiesti
- în sfaturi, cu cei duhovnicesti.
Cu gândurile să nu vorbesti.
Fii cu paza mintii
si să le izgonesti.
Sileste-te să câstigi mintea de bătrân iscusit
si inima de copil neprihănit.
Ca o moară bună, mintea ta să macine grâu.
Fereste-te de paie,
si să aduni numai fân.
Să nu fii nici prea serios, nici prea vesel
(calea de mijloc e împărătească).
În fiecare zi să pui început bun.
Să lucrezi câte putin, dar din toate
(din lucrurile cele duhovnicesti).
Să asculti multe si bune
si să păstrezi numai ce e folositor pentru tine.
Să înveti statornicia în cuvânt
si statornicia în prietenie.
Să fii iubitoare de a căuta mereu fapta bună.
Dacă nedreptate-ti va face oarecare,
degrabă, până la apus de soare,
să fii iertătoare.
Si nu uita: un câine care latră
să nu-l zgândăresti.
E greu de suportat, stiu, dar trebuie să rabzi,
pentru că asa se sporeste în smerenie
si în mare nădejde.
Si apoi, “capul plecat sabia nu-l taie”…
Adu-ti mereu aminte de Golgota mântuitoare,
si dac-ai să gândesti asa, nu ai să mai gresesti.
Constiinta să ti-o întrebi mereu:
Oare azi cu ce-am supărat eu pe Dumnezeu
si pe fratele meu?
Luptă-te! Esti ostas în armata îngerească!
Armele toate să le folosesti, dar
cu dreaptă cumpătare,
si să iubesti calea cea împărătească
pentru ca să împlinesti făgăduinta călugărească.
Vezi - spovedania deasă să fie
si să ai grijă de suflet, cu multă trezvie.
Roagă-te neîncetat
si numai în Domnul să-ti pui nădejdea ta.
Să stii că în mânăstire
se întâlnesc necunoscându-se,
trăiesc neiubindu-se
si mor neplângându-se…
Dar tot ce ai văzut si ai auzit de la mine
să rămână în memoria ta,
ca să-ti fie spre folos si mântuire.
AMIN.

      Cu ce ramai

                   de Traian Dorz

Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?

Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?

Ce ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe
Ci tremurau săraci?

Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns
Când o să vină focul!
Cu scrâşnete şi plâns?

Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?

Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol
Când toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?

Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci
Când tot ce-ai azi pieri-va
Cu ce rămâi atunci? 

      Cântecul potirului

                           de  Nichifor Crainic

Când holda taiata de seceri fu gata
Bunicul si tata
Lasara o chita de spice în picioare
Legand-o cucernic cu fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau matasos
Să-nchipuie barba lui Domnu Cristos.

Când painea-n cuptor semana cu arama,
Bunica si mama
Scotand-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parca moaste cinstite si lucii
Ca painea, dand abur cu dulce miros,
Parea ca e barba lui Domnu Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, tu jertfa pe cruce,
Hraneste-mă mama de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu painea de-a pururi a neamului meu.

Din coarda de vita ce-nfasura crama
Bunica si mama
Mi-au rupt un ciorchine, 
spunandu-mi povestea;
Copile, graira, broboanele-acestea
Sunt lacrimi de mama varsate prinos
La casnele Domnului nostru Cristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul si tata
In joc de calcaie jucand nestemate
Ce lasa ca rana siroaie-nspumate,
Copile, graira, e must sangeros
Din inima Domnului nostru Cristos.

Si iata potirul la gura te-aduce,
Iisuse Cristoase, Tu jertfa pe cruce;
Adapa-mă, seva de sfant Dumnezeu.
Ca bobul în spice si mustu-n ciorchine
Esti totul în toate si toate prin tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.  

Podgorii bogate si lanuri manoase,
Pamantul acesta, Iisuse Cristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveste-te-n vie si vezi-te-n grane
Si sangera-n struguri si frange-te-n paine,
Tu, viata de-a pururi a neamului meu.

                                                                                    Rugaciune catre Sf.Duh
                                                                                                                 de Nicolae Tritoiu 
                                                                                                                                                                                                                              


                                        1. Cerescule Împărat              4. Vino,Duh Mângâietor         7. Ascultă-mi ruga fierbinte
                                           În Treime închinat                  Şi de oameni iubitor                Şi te pogoară,Preasfinte
                                           Duhule Mângâietor                Deşi nu afli odihnă                 Şi-mi mai dă odată-n dar
                                           Şi de viaţă Dătător                 În făptura mea de tină            Viaţă fără de hotar

                                      2. Vino dulcea mea Lumină     5.Dar cu vrere,Tu nu vrei         8 .Doamne Ţie-Ţi mulţumesc
                                          La zidirea Ta de tină              Să piară copiii Tăi                  Şi în veci,Te preaslăvesc
                                         Şi din nesfârşitu-ţi har            Ci să se întoarcă,vii                 Căci,cu dragoste fiască
                                         Picură un strop,măcar             La viaţa cea dintâi                  Mi-ai dat patrie cerească!

                                     3. În sufletu-mi pustiit            6.De aceea îndrăznesc
                                         De păcate înrobit                  Şi Ţie mă cuceresc
                                         Vas netrebnic,întinat             Căci ştiu că de Tu voieşti
                                         Şi cu totul lepădat                Tot poţi să mă curăţeşti




                 Vindecarea slăbănogului din Capernaum
                                                                                                                         de Nicolae Triţoiu



                                       După un an istovitor,dar plin de roade
                                       Căci vestea bună-nsufleţea,de acum,noroade
                                       Iisus se întorsese în Capernau
                                       Şi într-o casă se odihnea fiind istovit de drum.
                                       Dar Fiul Omului nu poate,capul să şi-l plece,
                                       Şi în odihnă,binemeritată,a petrece
                                       Vestea sosirii Sale se dusese,cu repeziciune,
                                       Iar gloatele,vuind,încep să se adune.
                                      Toată suflarea a ieşit,de acum,în stradă
                                       Mulţimi de oameni dau năvală în ogradă,
                                       Se îmbulzesc,cu strigăte şi larmă-n casă,
                                       Nimeni nu mai poate acum să intre sau să iasă.
                                       Deşi obosit,Domnul cu dragoste-i primeşte
                                       Şi ca de obicei,uvântul le grăieşte
                                       Dar,după o vreme,linişte se face,
                                       Când,acoperişul casei,prinde a se desface,
                                       Patru bărbaţi coboară-n faţa lui Iisus,un pat,
                                       Pe care,bunul lor prieten,zace,fiind paralizat
                                       Văzând credinţa lor,Domnul zice,cu bunătate;
                                     ..Fiule.păcatele îţi sunt iertate!”
                                       Dar cărturarii Îl acuză-n sufletele lor,
                                       De hulă.păcat la cer strigător,
                                       Căci păcate,cine poate a ierta,mereu,
                                       Decât numai,Unul Dumnezeu?
                                       Ştiind,prea bine,cugetele lor mizere
                                       Fiul Omului şi-arată acum a sa putere,
                                       Zicând slăbănogului aşa:
                                     ..Fiule,ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”
                                       Şi o minune,slăbănogul se ridică-ncetişor
                                       Şi luându-şi patul,iese-n văzul tuturor
                                       Iar mulţimile slăvesc pe Dumnezeu,zicând:
                                       Asemenea minuni,noi n-am văzut,nicicând.
                                       Credinţa celor patru prieteni a fost salvatoare
                                       Şi noi dar,să avem credinţă tare,
                                       Să ne rugăm pentru prieteni,pentru fraţi.
                                       Pentru cei bolnavi şi neajutoraţi…



                                    Învierea fiicei lui Iair
                                                                                                 de Nicolae Tritoiu


                                    Cu jale-n suflet dar si cu nădejdea disperării
                                    Iair,fruntaşul sinagogii din Capernaum
                                    Smerit cade la Domnul şi Îl roaga acum
                                    Pe unica sa fiică,de doar doisprezece ani.
                                    S-o izbăvească de chinul bolii şi durerii.

                                    Deşi-L aşteaptă,atâţi năpăstuiţi de soartă
                                    Iar gloatele Îl îmbulzesc,necontenit,
                                    Cu bucurie,Domnul,purcese îndată
                                    Să vină-n ajutorul celui trist şi necăjit.

                                    Dar,pe când,spre casa sa,mergeau,de zor,
                                    Un slujitor le aduse lor,cumplita veste:
                                  ,,Iair,să nu-l mai superi pe Învăţător,
                                    Căci,fiica ta,de acuma,moartă este!”

                                    Şi auzind Iisus,din drum nu se opri
                                    Ci-mbărbătându-l pe Iair,îi zise:
                                  ,,Crede numai şi fiica-ţi se va izbăvi
                                    Căci,de crezi,nimic nu e cu neputinţă!”

                                    În ochii lui Iair,secaţi de suferinţă,
                                    O rază de speranţă licări,vioi,
                                    Iar firicelul plăpând,de credinţă
                                    Sufletu-i inundă,năvalnic şuvoi.

                                    Ca prin farmec s-au dus,teama şi durerea
                                    Iar umbra morţii,risipită-n jerbe de lumină,
                                    Unde îţi este moarte,acum puterea,
                                    Iadule,biruinţa,ţi-e jalnică minciună?

                                    Iata,acum,cu toţii au ajuns acasă
                                    Întâmpinaţi de plânsete si fluiere şi larme
                                    De necredincioşi,Domnul e luat în râs.
                                    Când spune că fetiţa n-a murit ci doarme.

                                    Nu pot,necredincioşii,a-nţelege tainele divine
                                    Deci,însoţit de Petru,Iacov şi de Ioan,
                                    Şi de părinţii sărmanei copile,
                                    Izvorul vieţii,martea s-o înece,vine.

                                  ,,Talita kumi”,ţie-ţi zic,copilă,
                                    Din moarte,fără teamă,acum te scoală
                                    Căci stăpânul vietii,de mână te ţine
                                    Şi moarte nu mai e,nici chin,nici boală.

                                    Înmărmuriţi,trăiesc momentul sfânt
                                   Tăcere sfântă se aşterne în genuni
                                    Slăvit să fie,în cer şi pe pământ,
                                    Domnul,Cel ce face astfel de minuni!

                                    Să ne rugăm şi noi,precum Iair,odinioară,
                                    Cu credinţă tare şi cu faptele credinţei,
                                    Pentru părinţi,copii,prieteni şi duşmani,
                                    Pentru strămoşii adormiţi sub glie,
                                    Pentru ortodoxie,credinţa noastră,milenară!




                               Psalmul 1
                                                                            de Nicolae Triţoiu


                           Fericit bărbatul care,               Căci azi,asupra omenirii,
                           In scaun de hulă n-a stat         Terifiant şi globalizator
                           Iar cu păcătoşii n-are               Acţionează,contra firii,
                           Niciodată,soţ sau sfat.             Duh antihristic,precursor.

                          Pom răsădit lângă izvoare,         E duhul învechit în rele
                          De apă tainică şi vie,                   Şarpele ispititor,
                          Cuvântul Domnului Il are,         Ce din început,umblă sa-nşele,
                          Hrană vieţii-n veşnicie.               Alesul lui Hristos,popor.

                          Zi şi noapte,cu tărie,                   Idoli moderni ne invadează,
                          El vrea mereu,ca viaţa lui          Prin canale mass-media
                          Literă şi rod să fie,                      Desfrâul se legalizează.
                          După legea Domnului.               Începe ciber nebunia

                          Fericit,creştinul care,                  Pustiitor,peste Biserica creştină
                          Poartă grija mântuirii                  Eresul ecumenic ia avânt
                          Având viaţa alergare ,                  Urâciunea pustiirii va să vină,
                          Spre cununa nemuririi.                Ne părăseşte Duhul Sfânt!

                         Nascut din Duhul lui Hristos      Cel ieşit,însă din lume,
                         În baia Sfântului Botez                Se roagă,neâncetat,
                         Chip divin şi luminos                   Petrecând,în veghe sfântă,
                         Poartă-n suflet şi-un nou crez     Viaţa ce-n dar i s-a dat.

                         Un nou şi veşnic legămînt            Se înalţă,stâlp de foc,
                         Cu Dumnezeu adevărat.               Ruga-i sfântă şi curată
                         Stăpân,în cer şi pe pământ,           Pentru el mai ţine-n loc
                         Cel în Treime închinat.                 Domnul,dreapta-I judecată.

                         Nor de fum,îndepărtat,                 Creştine bun şi credincios
                         Umbra legii a pălit                        Smerit să-ţi aminteşti,mereu,
                         De când,Fiul întrupat                    Căci pururea,cu tine e Hristos,
                         Din moarte ne-a izbăvit                Purtându-ţi crucea când ţi-e greu.

                         Porunca nouă,a iubirii                  Viaţa-ţi fie,rug aprins,
                         Domnul,ne-a dat,cu tărie               Jertfă şi apostolie,
                         Ce rămâne,dat al firii,                    În bezna lumii,far nestins,
                         În suflet şi-n veşnicie.                     Luminând ca o făclie.

                         Blând,umil şi neştiut.                     Fii treaz şi gata sa mărturiseşti
                         Creştinul poartă crucea-i grea       Pe Domnul, ca un ultim mucenic,
                         Căci,deşi trăieşte-n lume,              Căci nu-i tot una, viaţa s-o trăieşti
                         Nu face parte din ea.                      Înger de foc, sau scrum în focul veşnic.

                         Deşertăciune-i lumea şi fum,         Iar când va veni,în slava Sa
                         cloacă de plăceri şi vicii,                Cel ce nu primeşte mită,
                         care va sfârşi în scrum,                   Tu,slugă bună vei intra,
                         in durere şi suplicii.                         In bucuria-I nesfârşită!

                                             Mărturisiţi pe Domnul în rugă curată
                                             Mărturisiţi-L prin cuvânt şi faptă
                                             Ca viaţa întreagă să vă fie,
                                             Altar de jertfă şi mucenicie!



                             Psalmul 2
                                                                                de Nicolae Tritoiu


                                                     Ridicatu-s-au neamurile
                                                     Si impăratii pamantului
                                                     Împotriva Unsului Domnului
                                                     Zicând:sa rupem legaturile
                                                     Si sa lepădăm jugul Lui!

                                                     Dar,Domnul M-a uns Imparat
                                                     Peste toate,cele ce sunt
                                                     Păstor cu toiag tare si sfânt
                                                     Judecător Suprem si luminat
                                                     Stăpân,in cer si pe pământ.

                                                     Luati jugul Meu,că este bun
                                                     Veniti,copiii Mei,impovărati
                                                     Si de la Mine,pururi invăţaţi
                                                     Să dezlegaţi pacatul cel străbun
                                                     Ca în odihna Mea,voi sa intrati.

                                                     Voi paşte neamuri si popoare
                                                     Imperii babiloneşti voi zdrobi
                                                     Când pace pe pământ nu va mai fi
                                                     Iar cei oropsiţi striga-vor tare
                                                     Căci nu voiesc să piară ai Mei copii

                                                     Luaţi aminte,cei ce judecaţi pământul
                                                     Cu frica si cutremur,pe Domnul slujiţi
                                                     Căci,doar ascultându-L,veţi fi fericiţi
                                                     Iar de se mânie pe voi,Preasfântul
                                                     Vase netrebnice fiind,veţi fi zdrobiţi
                                                     Si-n focul cel veşnic,in veci,chinuiţi..

                                                     Să nu umblaţi după dorinţe şi plăceri
                                                     Nu alergaţi după onoruri şi averi
                                                     După moda lumii,voi nu vă purtaţi
                                                     Ci in smerită rugă,pe Domnul căutaţi,
                                                     ca în odihna Sa,de-a pururi,să intraţi!



                               Psalmul 3
                                                                                     de Nicolae Tritoiu


                                                           Doamne,câti mă necajesc
                                                           Şi sufletu-mi ispitesc,
                                                           zicând:,,nu e mântuire lui,
                                                           întru Dumnezeul lui”.

                                                           Dar,Tu,Doamne,Slava mea,
                                                           sprijin tare-n clipa grea.
                                                           De-a dreapta mea Eşti,mereu,
                                                           Cel ce înalţi capul meu.

                                                          Vrăjmaşii mei, neobosit
                                                          Caută,răcnind cumplit
                                                          Fruntea-n tină să-mi coboare
                                                          Sufletul să mi-l omoare.

                                                          În chinuri voi adormi
                                                          Din somn greu,mă Vei trezi
                                                          Dar nu ma voi teme,nicicând
                                                          Dreapta Ta,sprijin având.

                                                          Scoală.Doamne,din Sionul sfânt
                                                          Şi iarăşi,fă,dreptate pe pământ
                                                          Zdrobeşte-I pe cei răi,să nu mai fie
                                                          Şi ne mântuieşte-ntru vecie! 

                                                          Să nu faceţi voia celui rău
                                                          Pe Dumnezeu să-L ascultaţi,mereu
                                                          Asemenea şi pe părinţi
                                                          Şi El,va face din voi,sfinţi!



                                Psalmul 4
                                                                                        de Nicolae Tritoiu


                                                            Dumnezeul dumnezeilor
                                                            Al milei şi al îndurărilor
                                                            Pururi m-Ai auzit când Te-am chemat
                                                            Şi întru necaz.m-Ai desfătat.
                                                          
                                                            Fiii oamenilor,ascultaţi
                                                            Inima,nu vă învârtoşaţi
                                                            De ce,deşertăciunea o iubiţi
                                                            Şi cu minciuni,vă amăgiţi?

                                                           Cum,oare.voi uitaţi,mereu
                                                           că lumea,e-n puterea celui rău?
                                                           Deci,cu moda lumii,nu vă amăgiţi.
                                                           Când Domnul vă învaţă,din lume să ieşiţi!

                                                          De vă mâniaţi,să nu greşiţi
                                                          De cele ce ziceţi,vă căiţi
                                                          Celor ce-aţi greşit,cereţi iertare,
                                                           umiliţi,până-n apus de soare.

                                                         Jertfa dreptăţii să jertfiţi
                                                         Şi voia Domnului ,o împliniţi
                                                         În El nădăjduiţi,de vreţi,
                                                         doar pe cele bune,să le-aveţi.

                                                         Întoarce-Ti.Doamne,către mine faţa,
                                                         Pururi,luminându-mi viaţa
                                                         Şi să-mi înmulţeşti,cu harul Tău,
                                                         Roada bucuriei.în sufletul meu.
                                                                                                                                                                                                                                                                               
                                                         Cu pace,mă voi culca şi voi adormi
                                                         Când noaptea vieţii va sosi
                                                         În Tine,mi-e nădejdea,toată,
                                                         când mă Vei ridica,la judecată!

                                                         Lumea e-n puterea celui rău,cum ştiţi
                                                         Deci,cu moda lumii,nu vă amăgiţi
                                                         Iertaţi pe semeni şi pururi îi iubiţi.
                                                         Ca fiii Domnului,pururi,să fiţi!

                                                


                                                                                     Psalmul 5

                                         de Nicolae Triţoiu

Doamne,auzi ruga mea
Împăratul meu şi Dumnezeul meu
Înţelege strigarea mea
Dimineaţa,auzi glasul meu

Că Tu eşti,Unul Dumnezeu
Ce nu voieşti fărădelegea
Iar omul păcătos şi rău
În faţa Ta,nu va putea să stea.

Pierde-vei pe mincinoşi
Pe cei vicleni şi-nşelători,
Pe ucigaşi şi nemiloşi
Îi Vei urî,căci sunt,de lege călcători.

Iar eu,întru mulţimea milei Tale,
Istovit de patimi,voi intra
Şi voi petrece-n rugă şi-nchinare
Cu frică şi cutremur,în sfăntă casa Ta.

Povăţuieşte-mă întru dreptatea Ta
Din pricina cumpliţilor vrăjmaşi
Cu milă,îndreptează calea mea
Şi pradă lor,nicicând,sa nu mă laşi.

Căci nu e adevăr în gura lor
Grumazul lor,groapă deschisă
Deşertăciunea deşertăciunilor,
Suflete moarte,în lumea apusă.

Judecă-i,Doamne,pe nelegiuiţi,
cu a Tale ,neştiute judecăţi

Din sfat de hulă,întoarce-I,smeriţi

Că mult Te-au amărât,atâtea dăţi..

Să se veselească cei ce,cu credinţă,
în Tine,toată nădejdea şi-au pus
Sălaş fii lor,cale de biruinţă,
spre Împărăţia cea de sus.

Pe drepţi,în veci,Vei binecuvânta
Şi pe urmaşii lor Vei înmulţi
Cu harul Tău,ne vei încununa
Iar noi,in veci,Te-om lăuda şi Te-om iubi!

Îndepărtaţi-vă de păcătoşi
Şi de toată răutatea cea lumească
În casa Domnului staţi,cu cei credincioşi,
ca Domnul,pe voi,să vă izbăvească!